Traditionalismul - In gradina Ghetimani

Vasile
Voiculescu

Tradiționalismul, în sens larg exprimă interesul pentru valorile autohtone,

pentru specificul național. În sens restrâns este o direcție literară din
perioada interbelică ce se opune modernismului, direcție anticipată de
curentele manifestate la începutul secolului 20: Sămănătorismul, în revista
"Samanatorul" și Poporanismul în revista "Viață românească".

Tradiționalismul interbelic este promovat de scriitorii ce publică la revista

"Gândirea", apărută în 1921 la Cluj și transferată în 1922 la București sub
conducerea lui Nichifor Crainic.

Trăsăturile curentului sunt: interesul pentru istorie, natură , folclor, elogiul

satului românesc și al țăranului păstrător de valori naționale și morale,
inspirăția biblică și revalorificarea miturilor.

Un poet reprezentativ pentru tradiționalism este V. V. ce publică poezia "În

grădina Ghetimani" în volumul "Parga" din 1921. Poezia se încadrează în
tradiționalism prin: inspirăția biblică, tema. elementele de prozodie și
descrierea că principal mod de expunere.

O prima trăsătură tradiționalistă este reprezentată de faptul că poetul se

inspiră din Noul Testament, Evangheliile lui Ion, Luca și Matei ce surprind
scene în care Isus se roagă la Tatăl lui înainte de a fi arestat de către soldațîi
români.

Elementele de prozodie sunt tradiționale pentru că textul este structurat în 4

catrene cu versuri lungi, având măsură de 14 silabe, ritm iambic și rimă
încrucișată. Cele 4 catrene sunt grupate în 2 secvențe poetice: planul uman
(primele 3 strofe) și planul naturii (ultima strofă).

1
O prima idee poetică surprinde cu ajutorul imaginilor vizuale suferință
Mântuitorului ce se roagă Tatălui să îi schimbe destinul, temându-se de
chinurile răstignirii. Acesta este prezentat că o dualitate uman-divin, latura
umană fiind accentuată pentru a redă lupta eternă din sufletul fiecărui om
între bine și rău, căci omul este făcut după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu  (latura spirituală), dar supus ispitei (prin trup). Isus este surpins
"căzut pe brânci în iarbă" când nu primește "paharul", metaforă a păcatelor
pe care trebuie să și le asume și pentru care se va jertfi în ideea mântuirii
oamenilor. Metafora "curgeau sudori de sânge", anticipează jertfă, iar
comparația "pe chipu-i alb că vărul" poate exprimă fie latura divină, fie
teamă omului în față morții. Furtună stârnită "în slăvi" sugerează reacția
tatălui la suferințele fînului  ispitit să renunțe. El învinge inspita căci în Biblie
scena se încheie cu afirmația "Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă".

O altă idee poetică se construiește cu ajutorul oximoronului. "Cupa", ce

conține "apă verzuie" și "venin groaznic" este plină cu "miere" și "dulceață", 
iar setea uriașă este o metaforă ce exprimă dorința lui Isus de a-și împlini
destinul. Versul "Bătându-se cu moartea, uitase de viață" pare să conțină o
contradicție, dar sensul acestuia este că omul, cuprins de teamă în față
morții fizice, uită că acest moment este doar o trecere către adevărata viață,
cea veșnică. Isus se jertfește opținând mântuirea pentru sine și pentru
întreaga omenire.

Un element de compoziție este titlul care la sens propriu se referă la o

grădina de măslini sau un loc unde sunt strivite măslinele pentru ulei, iar la
sens figurat este un spațiu al reculegerii, dar și al ispitei.

Un alt element este descrierea, căci în text predomină substantive ce redau

elementele cadrului ("se frământau măslinii"; "uliii de seară"; "grozava
cupă") și formează imagini vizuale și auditive ("bătăi de aripi"; "amarnica-i
strigare").

2
În concluzie, V. V. este un poet religios ce promovează în opera sa valori
morale și reactualizează miturile biblice.