FACULTATEA DE ADMINISTRATIE PUBLICA

MANAGEMENTUL SECTORULUI PUBLIC

Reforma sistemului de sanatate

Analiza comparativa

Studenti:Ruxanda Ionut-Alexandru
Simion Valentina-Ionela

Bucuresti,

2020
 Reforma sistemului de sanatate

Introducere

Dupa al Doilea Razboi Mondial, Romania a avut un sistem de sanatate de tip

Semashko, finantat de stat.

Pricipalele lui carcateristici erau:

 fondurile necesare desfasurarii tuturor activitatilor din sistem erau asigurate

in totalitate de stat,
 statul era proprietarul absolui al tuturor resurselor materiale si furniza
serviciile de sanatate pentru toata populatia.

Acest sistem se baza pe principiile planificarii centralizate, administrarii rigide si

monopolul statului.

Astfel sistemul de ingrijiri de sanatate creat de Ministerul Sanatatii a fost unul

integrat, centralizat, controlat de stat print axe si cu libertate limitata in optiune, dar
accesibil pentru toti.

Procesul de reforma al sistemului de sanatate din Romania a inceput in 1990.

Problemele sistemului de sanatate au fost diagnosticate in cadrul proiectului “O
Romanie Sanatoasa” proiect finantat si derulat de Banca Mondiala (150 milioane
USD) in 1992-1993.

Acest studiu facut un numar de recomandari:

• Crearea unui fond national public de asigurari de sanatate independent,

descentralizat si care sa se auto-administreze;

• Crearea unor fonduri alternative private de asigurari de sanatate;

• Descentralizarea serviciilor de sanatate;

• Mutarea accentului catre serviciile primare de sanatate;

• Autonomia spitalelor in utilizarea resurselor;

• Crearea si implementarea unui sistem de acreditare a furnizorilor de servicii de

sanatate, atat pentru institutii cat si pentru personal.

In urma acestor recomandari, din 1994 a inceput trecerea spre un sistem de

asigurari sociale de sanatate mai descentralizat, pluralist, cu relatii contractuale
intre fondurile de asigurari de santate si furnizorii de servicii de sanatate.

In prezent, in Romania , dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat prin Constitutie.

La 1 ianuarie 1999 a intrat in vigoare Legea 145/1997 Privind asigurarile sociale
de sanatate.

Pricipiile sistemului de sanatate bazat pe asigurari sociale de sanatate sunt:

solidaritatea, libertatea alegerii de catre asigurat a furnizorului de servicii,
concurenta intre furnizorii de servicii de sanatate, asigurarea calitatii serviciilor si
respectarea pacientului si garantarea confidentialitatii actului medical.

Implementarea reformei sistemului de sanatate a cunoscut ritmuri diferite:

inaintare, stagnare, regres, reveniri, reluari. Schimbarile politice, consecutive
alegerilor, s-au refectat si in modul de implementare a reformei sistemului de
sanatate.

Inconsecventele in reforma sistemului de sanatate au condos spre actuala criza a

sistemului, cea mai ampla si mai adanca criza cunoscuta de sistemul de sanatate
din Romania.

Acest studiu este realizat pentru a realiza

Intrebari : 1. Care este percepţia generală asupra sistemului de sănătate? Se

remarcă chiar

dinainte de 2006, anul introducerii noii legi a reformei sanitare (Legea 95/2006) ce

iniţiază actualele schimbări din sistem, o deteriorare a percepţiei asupra sistemului

de sănătate. Astfel, ponderea celor care consideră că deşi „există părţi bune în

actualul sistem, sunt necesare schimbări fundamentale pentru ca acestea să

„funcţioneze mai bine” creşte de la 39% în 2002, la 46% în 2005. Similar,

procentul celor care cred că „sistemul sanitar românesc funcţionează atât de prost

încât este nevoie de o schimbare completă a sa” creşte de la 23% (2002) la 31%

(2005). În 2008, 34,2% din cei intervievaţi consideră că sistemul sanitar românesc

merge într-o direcţie greşită.

Legat strict de reformă, opinia pare a fi una fluctuantă, în sensul că, în 2002,

38% din respondenţi consideră că direcţia reformei este bună, după care, în 2006,

anul adoptării Legii reformei sistemului sanitar, doar 28% mai consideră acest

lucru, iar în 2008 această pondere creşte din nou, la 32,5%, fără a atinge nivelul

dinaintea anului în care a fost iniţiată reforma. Opinia legată de direcţia reformei

sistemului de sănătate se structurează diferit în funcţie de regiunile de dezvoltare

ale României şi de cuprinderea beneficiarului în sistem, astfel: tind să considere că

reforma merge într-o direcţie bună cei din regiunile Nord-Est, Nord-Vest şi
SudVest, precum şi cei înscrişi la un medic de familie şi cei ce plătesc contribuţia

pentru asigurări de sănătate.

2. Care sunt efectele crizei economice in ceea ce priveste sistemul sanitar?

3.Exista nemultumiri fata de dotarea tehnica si salarizare?

Resursa umană din sistem (cu precădere cei aflaţi în poziţii cheie pentru a

realiza schimbările reformei) s-a dovedit a nu fi întotdeauna cea mai calificată,

lipsindu-i adesea abilităţile manageriale pentru a implementa aceste schimbări

(Vlădescu, Rădulescu şi Olsavszky, 2000). Rapoarte de actualitate arată – ca o altă

dificultate legată de resursa umană – că în anii ce au urmat schimbării politice din

1989 mulţi reprezentanţi ai profesiei medicale din România au pus sub semnul

întrebării autoritatea Ministerului Sănătăţii Publice, ca o reacţie la sistemul

coercitiv de până atunci (Vlădescu, Scîntee şi Olsavszky, 2008, vol. 10).

Nemulţumirile faţă de dotarea tehnică şi faţă de salarizare au constituit motivaţiile

principale pentru care, în ultima perioadă, tot mai mulţi medici au părăsit sistemul

medical. Suportul populaţiei pentru reforma sistemului sanitar a fost şi el redus în

toată această perioadă, sondajele de opinie publică arătând creşterea gradului de

insatisfacţie a populaţiei faţă de calitatea îngrijirii medicale din România. Acest

lucru poate fi o posibilă explicaţie pentru faptul că cele mai multe schimbări

legislative sau instituţionale din cadrul reformei sanitare au fost realizate fără o

dezbatere publică reală. Ritmul reformei sanitare din România a fost, din toate

aceste motive, mai lent şi mai greoi decât al altor ţări ieşite din fostul bloc

comunist. În prezent, starea precară a sistemului de sănătate s-a acutizat şi mai

mult

pe fondul crizei economice, voci din mass-media şi din partea reprezentanţilor

profesiei medicale afirmând că aceasta este cea mai profundă criză a sistemului de

sănătate românesc.

4.Exista probleme la nivelul finantarii sistemului de sanatate?

Una dintre cele mai acute probleme ale sistemului de

sănătate românesc este cea a finanţării, atât sub aspectul lipsei fondurilor necesare,

cât şi al modului în care sunt alocate aceste fonduri. Problema pare a fi mai acută
în
2003 şi 2006, când procentul celor ce consideră această problemă ca fiind cea mai

gravă pentru sistemul sanitar este de 22% şi respectiv 23,7%. În 2008, acest
procent

scade la 15,5%, pe locul întâi la cea mai gravă problemă a sistemului sanitar
trecând

cea a medicamentelor compensate. Printre alte aspecte vizate, procesul de

descentralizare urmăreşte şi schimbarea modului de colectare şi alocare a

resurselor

(schimbare iniţiată prin descentralizarea Fondului naţional Unic de Asigurări de

Sănătate, măsură menţionată mai sus). Ponderile de mai sus arată că există şi în

rândul populaţiei o conştientizare a nevoii de schimbare de la acest nivel.

5. Care este gradul de acces la serviciile medicale?

În 2002, 24% din eşantion

afirma că nu are acces uşor la serviciile de specialitate (altele decât cele oferite de

medicul de familie), datorită distanţei mari, costurilor sau timpului. În 2006, 13,9%

dintre respondenţi considerau că serviciile medicale în România sunt inaccesibile

şi

foarte inaccesibile (40,7% considerau că sunt accesibile şi foarte accesibile). În

2008,

problema accesului apare pe locul 11 în ierarhia celor mai importante probleme ale

sistemului sanitar românesc (doar 1,3% dintre respondenţi amintind-o). Diferenţele

între aceste procente nu se datorează unor îmbunătăţiri majore în accesul la

serviciile

medicale, ci datorită faptului că această problemă a fost formulată şi măsurată

diferit
în diferitele valuri ale cercetării. Se remarcă faptul că sunt amintite ca deficitare de

către subiecţii investigaţi mai ales aspectele geografic, financiar şi organizaţional

(de

timp) ale accesibilităţii.

6. Exista organe competente la nivelul sistemului sanitar?

Indicator : 1 Un alt indicator care poate oferi o imagine legată de importanţa şi

necesitatea

reformei percepute de populaţie este cel referitor la percepţia reformei ca fiind cea

mai importantă problemă a sistemului de sănătate din România. Deşi se pare că

reforma n-a fost niciodată în topul agendei problemelor beneficiarilor sistemului de

sănătate – dovadă fiind procentele mici înregistrate în fiecare val al cercetării – se

remarcă, totuşi, o intensificare a conştientizării reformei ca problemă între 2003 şi

2008, astfel: în 2003 doar 1% din respondenţi considerau ca reforma e cea mai

importantă problemă, în 2006 procentul acestora creşte la 3,4%, iar în 2008 ajunge

la 4%. În tot acest timp, principalele două probleme care acaparează atenţia şi

preocuparea oamenilor sunt medicamentele compensate şi gratuite precum şi lipsa

banilor şi proasta alocare a fondurilor.

2.Masuri de prevenire in ceea ce priveste plecarea in alte tari a organelor

competente

3.îmbunătăţirea accesului populaţiei la serviciile medicale.

Care sunt pașii următori în reforma finanțării sănătății, privind România într-o
perspectivă comparativă europeană? De unde pot veni resurse suplimentare pentru
a acoperi cheltuielile operaționale sau investițiile necesare în sector? Care este
echilibrul corect public-privat în finanțarea sănătății?

Raportul dorește a fi o contribuție la procesul de elaborare a unui nou proiect de

lege a sănătății, precum și o sursă de inspirație pentru Ministerul Sănătății și
Ministerul Finanțelor Publice în căutarea unor soluții de creștere a resurselor în
sistemul de sănătate. Documentul include o radiografie a finanțării sistemului de
sănătate din România în context european și o analiză detaliată a tendințelor
veniturilor și cheltuielilor în ultimii 6 ani.

De asemenea, sunt descrise principalele caracteristici ale sistemelor de asigurări de

sănătate din statele central și est-europene si un studiu de caz asupra Olandei, care
a fost invocată în dese rânduri drept un exemplu de urmat. În ceea ce privește
recomandările, ele sunt grupate în trei categorii: propuneri concrete de creștere a
veniturilor publice în sistemul de asigurări de sănătate, propuneri de deschidere a
sănătății către sectorul privat și propuneri de raționalizare pe mai departe a
serviciilor medicale și a cheltuielilor. Nu în ultimul rând, este evaluat pe scurt
modul în care Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate se
achită de obligațiile de transparență prevăzute de legislația în vigoare,
concluzionând că trebuie să facem mult mai multe eforturi în această privință.

Principalele concluzii ale studiului sunt:

În lipsa unor resurse suplimentare sistemul de sănătate nu poate oferi pacienților
calitate și acces mai bun la servicii. România este statul cu cele mai mici cheltuieli
de sănătate din PIB din Uniunea Europeană, înregistrând o valoare de 5,6 % în
anul 2009 față de media UE de 9,9%. În anul 2011, cheltuielile publice cu
sănătatea în România au atins 3,7% din PIB, în scădere față de anul 2010.

În țara noastră, din totalul resurselor alocate sănătății, 80% sunt publice, iar 20%
private. În privința celor publice, cele mai multe - 85% - sunt administrate de
Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. În 2011 acestea au atins
valoarea de 17,8 miliarde RON.

Una dintre cele mai importante reforme din sistem este implicarea sectorului privat
în asigurările sociale și voluntare de sănătate. La nivelul UE, România este una
dintre țările cu cele mai mici cheltuieli în contul asigurărilor private de sănătate.
Pentru exemplificare, România cheltuiește cu asigurările voluntare 0,01% din PIB
față de media UE de 0,4% din PIB.
În ultimii doi ani creșterea consumului de medicamente compensate și gratuite
eliberate prin farmacii cu circuit deschis a fost moderată. Din punct de vedere al
consumului per capita, exprimat în euro la paritatea puterii de cumpărare,
înregistrăm cea mai mică valoare de la nivelul întregii Uniuni Europene, cu 40%
mai mică decât în Polonia, Lituania sau Estonia (respectiv 156 euro față de 235 –
255 de Euro PPS în anul 2009). În acest context, taxa clawback asupra
producătorilor și importatorilor de medicamente - așa cum a fost modificată în anul
2011 - este nejustificată și reprezintă exclusiv un instrument de acoperire a
deficitelor fondului de asigurări de sănătate.1

4.Dezvoltarea sistemului de asigurare a calităţii în sănătate.

5.Formarea profesională continuă a medicilor și a personalului medical, conform

curriculei europene;

1
A se vedea site-ul http://www.lawg.ro/evenimente/finantarea-sanatatii-este-la-2-3-din-minimul-necesar , accesat
pe data de 4.01.2020, ora 18.17