Sunteți pe pagina 1din 2

Tema si viziunea despre lume

Moara cu noroc – Ioan Slavici


Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică și a apărut în anul 1881 in
volumul „Novele din popor” după ce fusese publicată în revista „Convorbiri literare”. Ea aparține
curentului realist, întucât pune accent pe aspecte sociale înfățișând veridic realitatea din societatea
ardeleană de la sfârșitul secolului al Xix-lea. Caracterul psihologic al acestei nuvele este evident în
drama sufletească pe care o traversează Ghiță, personajul principal, din cauza pierderii încrederii în
sine și a neîncrederii celorlalți în el, înstrăinându-se astfel de tot ce îl înconjoară. De aceea eroul
trăiește un puternic conflict interior, negăsind până în final calea prin care să iasă din impas. Pentru a
reliefa acest zbucium interior, ioan Slavici apelează la unele tehnici de investigație psihologică cum ar
fi autoanaliza, monologul interior, dialogul tensionat etc.

Tema centrală a nuvelei ”Moara cu noroc” este, înainte de toate, cea a degradării umane sub
influența nefastă a banului. Aceasta se dezvoltă în relație cu tema romantică a destinului implacabil.
Iubirea și familia, prezente și ele, sunt aspecte adiacente ce joacă un rol semnificativ în construcția
protagonistului.

Prăbușirea sa etică și socială este anticipată de jefuirea arendașului și de uciderea femeii în negru și a
copilului. Lică Sămădăul este șeful porcarilor și al turmelor de porci in împrejurimi, cu care Ghiță se
întovărășește în încercarea sa de a se îmbogăți, chiar dacă prin mijloace necinstite. El înțelege
amploarea relației cu dânsul abia în scena de la tribunal, când depune mărturie mincinoasă pentru a-
l acoperi pe porcar, lamentându-se apoi Anei pentru păcatul săvârșit, a cărei reacție este
neiertătoare – ”sărmanilor copii, tatăl vostru este un ticălos”.

O a două scenă ilustrativă pentru temă este întâlnită în finalul nuvelei, când Ghiță pleacă de la han,
împingând-o cu bună știință pe soția sa în brațele Sămădăului. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i
se dăruiește lui Lică, întrucât el e ”om”, pe când Ghiță nu e decât ”muiere îmbrăcată în haine
bărbătești”. Întorcându-se ulterior la moară, Ghiță o înjunghie în inimă pentru a o pedepsi pentru
adulter. Deznodământul lui său este tragic, însă cu rol moralizator: vina și degradarea sa treptată îi
fac moartea iminentă.

Titlul reprezintă o antifrază, creând din partea lectorului un orizont fals de așteptare. ”Moara cu
noroc” este numele hanului așezat la răscruce de drumuri, pentru care Ghiță și familia sa renunță la
”liniștea colibei” lor. Aflați în căutarea norocului, însă deturnați în lupta pentru înavuțire, ei vor
descoperi în schimb nefericire, zbucium, însingurare, trădare și moarte.

Universul narativ se construiește pe două planuri epice principale. Unul este cel exterior, obiectiv,
care vizează existența socială. Acesta este dinamizat de conflicte exterioare, precum cel economic,
născut din dorința de câștig a lui Ghiță și a lui Lică, și din interesele opuse ale acestora. În egală
măsură, identificăm aici și un conflict moral între viziunea bătrânei, care prețuiește valorile
tradiționale precum familia, cinstea, și cea a lui Ghiță și a Anei, care își doresc să prospere financiar.
Planul cel mai important rămâne, însă, cel interior, care urmărește trăirile interioare și procesele de
conștiință ale protagonistului și care surprinde conflictul intens între obsesia sa pentru bani și
dorința de a rămâne un om cinstit. Incapabil de a-și învinge propriile slăbiciuni și de a i se opune lui
Lică, acesta se dezumanizează treptat, fapt ce conduce la destinul său tragic.

Circularitatea romanului este susținută de relația dintre incipit și final. Fixând o serie de coordonate
spațio-temporale bine determinate, incipitul are rol anticipativ. Astfel, elemente din descrierea
cadrului, precum cele cinci cruci și faptul că hanul se afla la o răscruce de drumuri sunt menite să
anunțe desfășurarea ulterioară a evenimentelor și evoluția personajelor. Vorbele bătrânei din primul
capitol intră în relație cu finalul nuvelei, care se termină tot cu vorbele dânsei, de data aceasta cu
scop conclusiv și moralizator.

Coordonatele spațio-temporale sunt de factură realistă, printre toponime numărându-se Fundureni,


Ineu, Oradea, însă spațiul de desfășurare al acțiunii rămâne, în esență, satul ardeleam din zona
Aradului. Durata acțiunii este de aproximativ un an, fiind marcată de sărbători religioase. Astfel,
evenimentele încep și se termină în prejma Paștelui, sărbătoare a renașterii și a iluminării. Remarcă
așadar componenta simbolică a coordonatelor, textul propunând, înainte de toate, un topos literar –
moara, loc damnat aflat a răscruce de drumuri - și un timp ce redă viziunea profund religioasă a
țăranului român.

Din punctul meu de vedere, privind nuvela în ansamblul ei, putem constata că finalul acesteia
ilustrează în mod concludent adevărul conținut de teza morală care stă la baza ei, precum și viziunea
realist moralizatoare a lui Slavici. Această viziune asupra lumii nuvelei este pusă în lumină atât prin
faptele relatate, cât și prin evoluția protagonistului și a relațiilor sale cu celelalte personaje.

În primul rând, prin dezumanizarea treptată a lui Ghiță, Slavici nu caută să dezaprobe câștigul prin
muncă cinstită, ca bază a bunăstării, ci goana nebunească după un câștig obținut pe orice cale, cu
orice preț, renunțând chiar la ceea ce este omenesc și moral.

În al doilea rând, prin relația antagonică cu Lică Sămădăul, autorul pune în lumină firea slabă a
omului, pe măsură ce Ghiță devine pe parcursul romanului epitomul lașității, precum și influența
nefastă pe care banul o poate avea asupra sa.

În concluzie, în ”Moara cu noroc”, socialul și eticul se prelungesc metafizic pentru a contura viziunea
realistă a lui Slavici despre lume, victoria finală aparținând nu unui individ, ci unor principii morale.