Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti

Facultatea de Biotehnologii

REFERAT BIOETICĂ

Relaţia om-natură. Apariţia eticii de mediu. Sustenabilitatea, durabilitatea.

Principalele direcţii în etica de mediu.

Prof.Coord: Student:

Prof. Univ. Dr. Narcisa Babeanu Tăbăraş Oana-Veronica

 Relaţia om–natură s-a construit de-a lungul secolelor şi în tot acest timp a fost acumulată o
informaţie bogată despre mediul înconjurător. Această informaţie a dat naştere teoriilor şi
conceptelor filosofico-religioase, ce l-au ghidat pe om pe parcursul evoluţiei. Istoria a
cunoscut diverse modele de interacţiune a omului cu natura, variind de la omul ca parte
integrantă a naturii, apoi la supremaţia omului asupra mediului şi până în timpurile actuale
când omul tinde să consolideze relaţia cu natura pe bază de încredere, responsabilitate şi
norme etice.

Etica pune problema justificării modurilor de comportament şi acţiune ce determină

practica vieţii umane în domeniul individual şi social.

Acţiunea umană reprezintă un concept mai restrâns decât cel de comportament, care
circumscrie orice activitate a unui organism în raport cu mediul său înconjurător. Etica se
află în căutarea răspunsului la întrebarea cum ar trebui să acţioneze individul în raport cu
sine însuşi, cu semenii săi, cu lumea şi, bine-înţeles, cu mediul.

Atacul intens asupra mediului înconjurător este un caz tipic de subevaluare a sferei de acţiune
a deciziilor etice. Omul modern pare că nu este pregătit să înţeleagă efectele lui asupra naturii.
Nu este vorba doar de o problemă cognitivă şi anume că natura are un sistem ecologic propriu
în care nu se poate interveni fără a da naştere unor anumite pericole, ci şi de o problemă
etică: numai o etică care acceptă că, faţă de natură, trebuie să existe anumite obligaţii
poate să înţeleagă "natura" nu doar ca un material brut, dat în dar pentru autorealizarea
omului, ci şi ca un sistem care se autoreglează, eliminând dezechilibrele şi pe cei care le
provoacă.

Ecoetica se ocupă cu reechilibrarea relaţiilor omului cu natura. Distrugerea pădurilor,

eroziunea solului, dispariţia unor specii, deteriorarea stratului de ozon, efectul de seră,
eliminarea în atmosferă a substanţelor toxice şi radioactive, munţii de deşeuri, poluarea apei,
a aerului şi a alimentelor, explozia demografică sunt probleme pe care omul le-a generat şi
care pătrund din ce în ce mai adânc, prin intensa lor mediatizare, în conştiinţa publică. În
unele ţări s-a intervenit puternic, de teama unei catastrofe .

Poziţia omului în natură şi societate a fost

abordată în mod diferit în cursul istoriei.
Prima dată a fost abordată poziţia omului
în mediul social şi doar ulterior a fost
abordată poziţia omului în natură.

Relația om-natură a fost întotdeauna

ambiguă, natura fiind văzută atât ca
furnizor, cât și ca inamic. În tradiția
iudeo-creștină, omul este separat de
natură și este chemat să o domine, deși
această atitudine a fost revizuită pentru a
deveni una de administrare. Pe de altă parte, religiile orientale au o viziune mai holistică și
consideră oamenii ca parte integrantă a naturii. Filozofii moderni au păreri de la
antropocentrism la biocentrism și egocentrism. Se sugerează să se adopte o abordare
pragmatică prin care nevoile umane primare să fie îndeplinite în primul rând, în timp ce
nevoile altor organisme vii și ecosisteme să fie autorizate să prevaleze asupra nevoilor umane
secundare.

În tradiţia occidentală a existat o abordare predominantă în rândul majorităţii

gânditorilor din secolele XVII, XVIII şi chiar XIX, aceea potrivit căreia fiinţele non-umane
nu merită nicio consideraţie etică sau juridică, ele fiind asimilate în categoria lucrurilor.
Animalele apar astfel exclusiv ca nişte unelte care, odată folosite, pot satisface anumite nevoi
ale omului. Această atitudine, care îşi are originea într-o anumită manieră simplistă de
interpretare a Bibliei şi în filosofia lui Platon şi Aristotel, a marcat decisiv gândirea
occidentală creştină.

Modul în care privim astăzi problematica mediului a fost influenţat de dezvoltarea ştiinţei şi
de modificarea modului în care societatea abordează aceste probleme.

Factorii sociali care au contribuit substanţial la apariţia şi perceperea problemelor ecologice

sunt: mişcările pentru conservarea naturii din toată lumea, "mişcarea consumatorilor"
,mişcarea antinucleară ,ştiinţa popularizată, mişcarea ecologistă (reprezentată de mişcarea
pentru conservarea naturii şi de protecţie a animalelor: Greenpeace, Friends of the Earth ş.a.,
constituind unul din principalii actori care formează percepţia publicului asupra problemelor
de mediu), mass-media (a fost cea care a influenţat opinia publică prin relatarea unor serii de
accidente sau dezastre de mediu).

Celebrată pentru prima oară în S.U.A. în 1970, Ziua Pământului a dat startul mişcării
ecologiste moderne. Pe 22 aprilie 1970, aproximativ 20 de milioane de oameni s-au întâlnit pe
străzi pentru a critica creşterea poluării şi degradarea mediului înconjurător şi a manifestat
pentru asigurarea pe ter-men lung a unui mediu sănătos.

Mulți cercetători inițiază diverse mișcări pentru protecția mediului, creând o bază științifică
solidă în urma generalizării practicii protecției mediului, evaluării dinamicii dezvoltării
relațiilor ecologice în diverse regiuni ale lumii.

Durabilitatea este un concept utilizat pe scară largă, care este împărtășit de economie,
ecologie și politică. Dezvoltarea durabilă cuprinde soluții cunoscute pentru a reconcilia
dezvoltarea economică cu continuarea demnă a civilizației umane și protecția și regenerarea
resurselor naturale. Practic, reprezintă răspunsul instituționalizat de astăzi la criza de mediu.

Dezvoltarea durabilă conține şi implică trei compromisuri corespunzătoare:

- între generațiile prezente și cele viitoare,

- între țările în curs de dezvoltare și cele industrializate;

- între cerințele umane și protecția ecosistemelor.

 CONCLUZII

Treptat, relația om–natură a evoluționat de la o atitudine de superioritate a omului, la una

plină de responsabilitate și etică. Este o atitudine ce reflectă cu adevărat rolul nostru în
societate, acela al reconcilierii omului cu natura și cu sine însuși, și acela de a crea o lume mai
bună pentru toți pământenii.

Evident, omul nu poate renunța la nevoile sale lăsând totală libertate de mișcare celorlalte
forme de viață sau conservând planeta pentru viitor, precum este ea astăzi, deoarece nu ar mai
putea trăi. Dar nici concepția de care s-a condus până acum că el este stăpânul naturii nu mai
este posibil de urmat, dovedindu-se falimentară, prin efectele produse asupra ființei umane.

Omul poate și trebuie să-și organizeze viața în armonie cu natura, cu celelalte ființe vii și
pentru că este singura ființă rațională, este capabil să găsească soluții de existență pentru tot
ceea ce se află astăzi pe pământ.

Societatea actuală, influențată de globalizare, multiculturalism, digitalizare, se confruntă cu o

multitudine de provocări la nivel individual, de grup, comunitar și social.
 BIBLIOGRAFIE
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/74_78_Evolutia%20relatiei%20om
%E2%80%93natura_aspecte%20teoretice.pdf

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-pitesti/ecoetica/note-de-curs/c8-
ecoetica-curs-8-relatia-om-natura-inceputurile-ecoeticii-9-pag-pag-67-75/6509867/view

https://www.sciencedirect.com/topics/social-sciences/environmental-ethics

https://www.researchgate.net/publication/8543287_The_man
nature_relationship_and_environmental_ethics

Sursă foto: https://www.google.ro/url?sa=i&url=http%3A%2F%2Fblidaru.net%2Ftag

%2Fnatura
%2F&psig=AOvVaw2WVsj3jVbR1fc3ueZJyGeZ&ust=1588416918939000&source=images
&cd=vfe&ved=0CAMQjB1qFwoTCNiZibTAkukCFQAAAAAdAAAAABAD