Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cadru general
Rezistenţa Ţărilor Române a fost tratată din mai multe puncte de vederede către
istorici.
În primul rând, analiza ambelor tentative otomane, din 1522 ţi 1595, de transformare a
Ţărilor Române în paşalâc arată clar că, pe de o parte, a fost decisiv în contextul internaţional
favorabil românilor; lupta otomanilor cu Regatul Ungariei în intervalul 1521-1526 şi lungul
război osmano-habsburgic din 1536-1606, dar şi opoziţia Poloniei faţă de asemenea tratative,
astfel spus interesul Marilor Puteri din regiune de a se păatra Ţările Române ca state-tampon
între ele; pe de altă parte, a contat în chip indubitabilşi remarcabila capacitate de rezistenţă a
principatelor Române.
În al doilea rând, trebuie să avem în vedere mai mulţi factori, printre care amintim:
alcătuirea militară a acelor ţări, de aşa natură încât le permitea să mobilizeze oastea cea mare,
în caz de mare primejdie, pe toţi bărbaţii liberi capabili să lupte, constituind forţe pentru Evul
Mediu; existenţa unei puternice ţărănimi libere ce reprezentau baza oastei celei mari.
În al treilea rând, revelatoare pentru dimensiunile capacităţii de rezistenţă a
Principatelor Române este Moldova lui Stefan cel Mare în faţa campaniei lui Baiazid al II-lea
din 1484. neîndrăznind să se aventureze acolo unde nu reuşise războinicul lui părinte,
Mahomed al III-lea care în ciuda campaniilor din 1475 şi 1476 nu a ajuns să îl înlocuiască pe
rebelul Ştefan, evlaviosul sultan s-a mulţumit cu o campanie de cucerire a cetăţilor Chilia şi
Cetatea Albă.