Sunteți pe pagina 1din 11

You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,


research institutes, and various content providers

Source: Analele Putnei

Annals of Putna

Location: Romania
Author(s): Ştefan Andreescu
Title: Despre clădirea rezidenţială din incinta Mănăstirii Probota
About the Residential Building from the Precinct of Probota Monastery
Issue: 1/2016
Citation Ştefan Andreescu. "Despre clădirea rezidenţială din incinta Mănăstirii Probota". Analele
style: Putnei 1:233-242.

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=560601
CEEOL copyright 2020

ŞTEFAN ANDREESCU

DESPRE CLĂDIREA REZIDENŢIALĂ DIN


INCINTA MĂNĂSTIRII PROBOTA

Rezultatele celor şase campanii de cercetări arheologice de la Mănăstirea


Probota (1994–2000) au fost de curând expuse şi discutate pe larg de către autoarea
investigaţiilor, doamna Voica Maria Puşcaşu1. Concluziile la care a ajuns, pe
alocuri de-a dreptul surprinzătoare, merită toată atenţia noastră şi, în măsura
posibilului, trebuie atent verificate. Este ceea ce încercăm să facem acum în ceea ce
priveşte un singur element, rămăşiţele construcţiei desemnate cu sigla H din partea
sud-vestică a incintei mănăstirii (Fig. 1).
Dar mai întâi să trecem în revistă câteva din punctele de vedere ale
doamnei Puşcaşu. Astfel, analiza actului de danie al lui Ştefan cel Mare din 9 iulie
1466 îndrumă, după părerea sa, către ipoteza potrivit căreia voievodul a purces la
„refacerea totală” a primei biserici de la „Probota Veche”, care adăpostea
mormintele părinţilor săi, Maria-Oltea şi Bogdan, practic concomitent cu iniţierea
lucrărilor de construire a Mănăstirii Putna, menită a deveni necropola propriei sale
familii. Numai aşa capătă sens arenga neobişnuită a documentului, în cuprinsul
căreia dania este motivată de pomenirea nominală a antecesorilor, până la
Alexandru vodă cel Bun, ca şi a membrilor familiei sale în viaţă. Ceea ce se
îndepărtează sensibil de formula mult mai succintă – „oarecum stereotipă” – pe
care o întâlnim în alte acte de danie pentru aşezăminte mănăstireşti2.
Este absolut verosimilă observaţia că „planimetric şi dimensional” biserica
înălţată ulterior, pe un alt amplasament, de către Petru Rareş – denumită de către
autoare „Probota Nouă” – a fost din capul locului gândită ca o replică a celei de la
Putna. Dimensiunile edificiului (lungimea interioară: 38 m; lăţimea la abside:
10,25 m) şi compartimentarea lui, „intenţia iniţială de a-l acoperi cu tablă de
plumb”, precum şi „finisarea originară a faţadelor” – totul îndrumă către această
idee3. De altminteri, nici nu se putea altfel, deoarece ştim prea bine din cunoscutul
act al lui Grigorie Roşca – fost mitropolit al Sucevei şi văr al lui Petru vodă –, din
19 septembrie 1563, că lucrările de la Probota s-au desfăşurat în condiţiile unei
ascuţite polemici cu călugării de la Putna, care de bună seamă criticau viguros orice
li se părea mai prejos de luxul şi de frumuseţea ctitoriei ştefaniene. Iar această

1 Voica Maria Puşcaşu, Mănăstirea Probota. Arheologie şi istorie, Suceava, 2013, 190 p. +
21 pl. în afară de text.
2 Ibidem, p. 108–110.
3 Ibidem, p. 111.

„Analele Putnei”, XII, 2016, 1, p. 233–242.

CEEOL copyright 2020


CEEOL copyright 2020

234 ŞTEFAN ANDREESCU

polemică se încheiase abia „nu demult”, adică după moartea lui Petru Rareş şi a
soţiei lui, doamna Elena Branković4.
Biserica de la Probota are o pisanie care plasează înălţarea ei în anul 1530.
Dar acest an pare să marcheze doar o primă etapă de construcţie, „până în
jumătate”, potrivit lui Grigore Ureche. Isprăvirea completă a lăcaşului, inclusiv cu
zugrăvelile lui interioare şi exterioare, pare să se fi petrecut în cea de-a doua
domnie a lui Petru vodă Rareş. Iar sfinţirea s-ar putea să fi avut loc în chiar anul în
care el a închis ochii, 15465.
Cercetările arheologice conduse de către doamna Voica Maria Puşcaşu au
confirmat spusele celei de-a doua pisanii de la Probota, fixate deasupra arhivoltei
gangului turnului porţii de intrare în mănăstire, anume că zidul de incintă cu
turnurile sale a fost ridicat în anul 1550, adică după moartea lui Petru vodă, prin
grija văduvei lui, doamna Elena, şi a celor trei fiii ai lor, „Io Ilieş voievod”, Ştefan
şi Constantin. Iar îndată după construirea zidului s-a trecut la înălţarea
construcţiilor din incintă. Cu o singură excepţie, însă foarte importantă: chiliile
pentru monahi. Acest fapt, ca şi materialul ceramic descoperit (vase, cahle,
lulele etc.), care pentru etapa 1530–1630 este numai de bună calitate, au condus-o
pe doamna Puşcaşu la o ipoteză extrem de interesantă: „Mănăstirea Probota, cea
nou zidită de Petru Rareş şi desăvârşită, în bună măsură, de urmaşii săi direcţi, a
coexistat cu vieţuirea monahală curentă ce se desfăşura la Probota Veche, pe atunci
încă în funcţiune şi care adăpostea majoritatea activităţilor monahale şi gospodăreşti
specifice obştii şi după anul 1530. Situaţia a continuat şi pe tot răstimpul necesar
ridicării zidului de incintă şi a construcţiilor H, D, L şi G, şi mai apoi. Şi după anii
1550, noua zidire a avut multă vreme un caracter strict reprezentativ, de protocol
special, cu calitatea de păstrătoare a mormintelor voievodale, de tezaurizare a unor
valori deosebite, şi destinată a găzdui vizitele reprezentanţilor elitei ierarhiei
bisericeşti şi – atunci când a fost cazul – a celei laice”6.
Existenţa unei porţi secundare, de dimensiuni mici, pietonale, practicată pe
latura sudică a zidului de incintă a vădit faptul că organizarea spaţiului dinlăuntru a
fost proiectată cel târziu până în 1550, dacă nu – mai probabil – încă din timpul
vieţii lui Petru vodă Rareş. Căci deschiderea acestei porţi secundare este aliniată
perfect cu gârliciul care permitea accesul la pivniţele construcţiei H, de care va fi

4 „… iarăşi am făcut tot aşa m-am nevoit cu multă trudă şi pricepere de am întors tot pe

Petru voievod şi pe doamna lui Elina cu copiii lor, de s-au îngropat acolo, căci nicăieri altundeva nu
se îngropau domnii fără numai la Putna şi putnenii, până nu demult, au lătrat mult asupra mea şi mari
blesteme şi mânie au ţinut” (DIR, A, XVI/2, p. 168, nr. 165; DRH, A, VI (1546–1570), volum
întocmit de I. Caproşu, Bucureşti, 2008, p. 557, nr. 316).
5 Voica Maria Puşcaşu, op. cit., p. 90–91 şi 105. Cf. Sorin Ulea, Portretul funerar al lui Ion –

un fiu necunoscut al lui Petru Rareş – şi datarea ansamblului de pictură de la Probota, în SCIA, VI,
1959, 1, p. 62 şi 65 (crede că pictura din interiorul bisericii de la Probota a fost isprăvită în anul 1532).
6 Voica Maria Puşcaşu, op. cit., p. 93 şi 105.

CEEOL copyright 2020


CEEOL copyright 2020

DESPRE CLĂDIREA REZIDENŢIALĂ DIN INCINTA MĂNĂSTIRII PROBOTA 235

vorba îndată. De aici, de fapt, deducţia potrivit căreia programul de amplasare a


edificiilor a fost gândit şi stabilit anterior anului înălţării zidului de incintă7.
Cine trece de poarta de intrare în mănăstire constată că axul est-vest al
incintei este în întregime liber, „aşa cum l-a gândit fie ctitorul dintâi – Petru
Rareş –, fie artistul care i-a sugerat compoziţia ansamblului”. Pe mâna dreaptă, dar
nu foarte departe de axul pomenit, a existat de la bun început un spaţiu
„eminamente sacru, dominat de monumentala biserică închinată Sf. Nicolae”. Cât
despre spaţiul din stânga axului, el a avut alte rosturi. Oricum, clădirea H,
principala construcţie din această zonă, a fost plasată înspre colţul de sud-vest al
incintei, într-un asemenea loc încât „să nu concureze în nici un fel biserica aflată de
cealaltă parte a axului”8.
Construcţia H, cu dimensiunile 18 m pe direcţia nord-sud şi 15 m pe
direcţia est-vest, a avut pe lângă parter cel puţin încă un nivel, la care se ajungea
prin intermediul unei scări şi a unui foişor9. Pe laturile de sud şi de est ale
construcţiei se afla „un pavaj lat din dale de piatră de râu”. Alături, chiar în colţul
sud-vestic al incintei s-au găsit urmele construcţiei desemnate prin sigla L, care era
adosată laturilor de sud şi de vest ale incintei. Lungă de 17 m şi cu o lăţime de
5,30 m, construcţia aceasta pare să fi avut şi ea un etaj. Iar funcţia ei presupusă a fost
cea de „spaţiu de depozitare, şi, oricum, de anexă gospodărească a construcţiei H”10.
După părerea doamnei Puşcaşu, la Probota „repartiţia clădirilor în aria
incintei a reprezentat – la acel moment – o veritabilă inovare şi a constituit (cel
puţin în timpul celei de a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea) un unicat”. Iar
esplanada delimitată pe de o parte de biserică, pe de alta de construcţiile din partea
sudică a incintei, crea „practic o zonă «oficială» aptă să asigure desfăşurarea unor
mari ceremonii religioase, şi nu numai”11.
*
Când am pătruns întâia oară în biserica de la Probota, în vara anului 2000,
numaidecât după terminarea lucrărilor de restaurare a frescelor, dar înainte de a se
remonta iconostasul, am fost surprins, de-a dreptul copleşit de măreţia ansamblului,
mai mult regal decât princiar. De aceea, perspectiva arhitecturală – scoasă la
lumină prin săpăturile arheologice – poate avea atributul de a consolida sau nu ! –
această imagine.
Am folosit pentru interpretarea descoperirilor de la Probota, în primul rând
a edificiului H, un studiu al unui istoric al arhitecturii medievale sârbeşti, Svetlana

7 Ibidem, p. 61 şi 62.
8 Vezi Tereza Sinigalia, Voica Maria Puşcaşu, Mănăstirea Probota, Bucureşti, 2000, p. 20
şi 21–22.
9 Voica Maria Puşcaşu, Mănăstirea Probota. Arheologie şi istorie, p. 62.
10 Ibidem, p. 66–67.
11 Ibidem, p. 112.

CEEOL copyright 2020


CEEOL copyright 2020

236 ŞTEFAN ANDREESCU

Mojsilović-Popović, intitulat Secular Buildings in Medieval Serbian Monasteries


(About the Medieval Standard of Living)12. De ce m-am îndreptat către această arie
a arhitecturii monastice medievale ? Răspunsul este simplu: am văzut că în pisania
din 1550 de pe turnul de intrare în mănăstire apare numele Elenei Branković. Iar un
an mai târziu tot ea dăruieşte Probotei un manuscris, un Evangheliar pe care „l-a
făcut şi legat Elena Despotovna a răposatului domn Io Petru voievod”. Aşa cum
nota N. Iorga, Evangheliarul – păstrat astăzi la Muntele Sinai – „e din vremea
când, supt fiul ei [Iliaş], menit unui aşa de urât capăt, ca lege şi naţiune, Elena era
de fapt hotărâtoare în rosturile ţerii”13. Cu atât mai mult, deci, trebuie să vedem în
ea un factor decident, dacă nu pe însuşi autorul planului de organizare a spaţiului
din interiorul incintei de la Probota.
Principala întrebare, întrebarea-cheie pe care o pune doamna
Mojsilović-Popović de la bun început în analiza funcţionalităţii clădirilor din
mănăstirile sârbeşti, priveşte problema „ariilor rezidenţiale”. Există informaţii
despre clădirile din aceste arii în documentele scrise. Este citat, de pildă, hrisovul
de întemeiere, de pe la 131814, al regelui Ştefan Uroş al II-lea Milutin pentru
Mănăstirea Banjska (zidită între 1313 şi 1317), în care sunt menţionate palatele
regelui. La fel, scriitori medievali pomenesc drept clădiri importante la Dečani
(1327–1335) un palat şi o locuinţă somptuoasă. Mănăstirea Mileševa, din secolul
al XIII-lea, înzestrată de regele Vladislav, a avut şi ea o clădire somptuoasă, care
este semnalată într-o însemnare despre o mare inundaţie ce a distrus-o15.
Cel mai interesant caz este, fără îndoială, cel al sediului Patriarhatului din
Peć. Aici au fost chiar descoperite rămăşiţele unei construcţii monumentale din
secolul al XIV-lea, situată la sud-vest de biserică (Fig. 2). A fost vorba, desigur, de
palatul episcopal, înălţat foarte probabil în jurul anului 1330 pentru arhiepiscopul
Danilo al II-lea. Palatul a fost proiectat ca o clădire spaţioasă pe două niveluri,
rectangulară şi independentă în raport cu zidul de incintă, cu o galerie pe faţada de
nord. Modul cum este tratată faţada, ritmată cu pilaştri subţiri, trimite stilistic la
palatul constantinopolitan de la Tekfyr Saray16 (Fig. 3).
Iată concluzia doamnei Mojsilović-Popović: „În Evul Mediu, în mod sigur
mănăstirile sârbeşti conţineau construcţii rezidenţiale – palate – destinate pentru
demnitarii Bisericii şi pentru ctitor” (in the middle age, Serbian monasteries

12 Publicat în periodicul belgrădean „Зограф”, 16, 1985, p. 19–25.


13 N. Iorga, Două Evangheliare ale fiilor lui Petru Rareş (descoperite de d. M. Beza), în
BCMI, XXVII, 1934, p. 89–90.
14 Pentru datarea hrisovului, v. Ioan Bogdan, Un hrisovul al regelui sârbesc Milutin, în

idem, Scrieri alese, ediţie îngrijită de G. Mihăilă, cu o prefaţă de Emil Petrovici, Bucureşti, 1968,
p. 159, nota 2.
15 Svetlana Mojsilović-Popović, op. cit., p. 21.
16 Eadem, Dividing the Indivisible: the Monastery Space – Secular and Sacred, în ZRVI,

XLIV, 2007, p. 61–62.

CEEOL copyright 2020


CEEOL copyright 2020

DESPRE CLĂDIREA REZIDENŢIALĂ DIN INCINTA MĂNĂSTIRII PROBOTA 237

certainly contained residential buildings – palaces – intended for church


dignitaries and the founder)17.
O altă observaţie deosebit de preţioasă a autoarei este următoarea: „Către
sfârşitul secolului XIV şi în secolul XV, pe lângă concepţia spaţială obişnuită, apar
noi soluţii arhitectonice. În această perioadă clădirile mănăstireşti sunt construite ca
unităţi independente, poziţionate liber faţă de zidurile care le împrejmuiesc.
Mănăstirile Milentija şi Sisojevac, din secolul XIV, şi Pavlovac şi Kastaljan, din
secolul XV, au această concepţie arhitecturală”18. Or, construcţia H de la Probota
se alătură de fapt grupului de „unităţi independente sârbeşti”, întrucât şi ea se
detaşează de zidul de incintă şi, mai mult, este înconjurată de un pavaj lat din piatră
de râu, inclusiv pe latura sudică, în spaţiul de până la zid. Din câte ştim astăzi,
aceasta este cea dintâi construcţie cu o asemenea aşezare, care o individualiza şi o
punea „în vedetă” în cadrul complexului mănăstiresc. Cu privire la caracterul
rezidenţial al acestei clădiri trebuie adăugat că el este subliniat nu numai de
materialul ceramic de calitate superioară descoperit în jur, de prezenţa alături a
unei frumoase fântâni de piatră, ci şi de absenţa până târziu, spre sfârşitul secolului
al XVIII-lea, a înmormântărilor monahale din incinta Probotei19.
În sfârşit, tot în legătură cu ceea ce putem numi „modelul sârbesc” este
cazul să amintim că mănăstirile de rang de acolo – mănăstirile domneşti – au fost
gândite de la bun început ca necropole. Şi, la un moment dat, Nemanizii au adoptat
obiceiul de „a-şi construi fiecare câte o necropolă proprie, astfel încât modelul
Studenica este reluat de urmaşii la tron la Mileševa, Sopočani şi Gradac”20. Oare nu
asta s-a întâmplat şi în Moldova lui Petru Rareş, când domnul a renunţat
la necropola de la Putna şi şi-a construit propriul lăcaş de veci, pentru el şi
familia lui ?
Comparaţia de mai sus credem că vădeşte din plin rolul major jucat de
doamna Elena Branković21 – alături de mitropolitul Grigore Roşca şi de voievodul
însuşi –, în conceperea ansamblului de la Probota. De asemenea, aspectul „regal” al
frescelor din interiorul bisericii, de care am pomenit mai devreme, este validat şi
din perspectiva arhitecturii întregului ansamblu, un veritabil pandant al ctitoriilor
regale din Serbia22.

17 Eadem, Secular Buildings in Medieval Serbian Monasteries, p. 21.


18 Ibidem.
19 Voica Maria Puşcaşu, op. cit., p. 71.
20 Elisabeta Negrău, Cultul suveranului sud-est european şi cazul Ţării Româneşti.

O perspectivă artistică, Iaşi, 2011, p. 54.


21 Înrudirile familiei Branković „aux plus grandes familles nobles de la Péninsule

balkanique et d’Europe centrale” au fost mai de curând prezentate de Momčilo Spremić, La famille
serbe des Branković – considérations généalogiques et héraldiques, în ZRVI, XLI, 2004, p. 441–449.
22 Pentru legătura între arhitectura bisericilor din Moldova şi a celor din Serbia, v. Georges

Balş, Influence du plan serbe sur le plan des églises roumaines, în vol. L’art byzantin chez les Slaves,
I, Les Balkans, dédié à la mémoire de Théodore Uspenskij, Paris, 1930, p. 277–294.

CEEOL copyright 2020


CEEOL copyright 2020

238 ŞTEFAN ANDREESCU

Mă întreb chiar dacă vulturul bicefal, identificat de către doamna Maria


Magdalena Székely pe scutul Sfântului Mercurie, pictură din interiorul lăcaşului de
la Probota, nu este cumva „marca” discretă a Elenei Branković23. Se ştie că o
reprezentare similară a fost descoperită doar pe fresca bisericii mitropolitane
Sfântul Gheorghe din Suceava, ansamblu pictural realizat tot în vremea lui Rareş şi
a soţiei lui. Or, aşa cum s-a subliniat, dacă ar fi fost vorba de un „manifest de
putere” voievodal, reprezentarea cu pricina ar fi trebuit să apară şi la celelalte
ctitorii ale lui Petru vodă24. Ceea ce nu s-a întâmplat !
Pe de altă parte, cu drept cuvânt, vulturul cu două capete de la Probota sau
Sfântul Gheorghe din Suceava trebuie confruntat cu decorul pocrovăţului
(= acoperământului) dăruit Putnei în anul 1536 de către aceeaşi doamnă Elena
Branković25. Petre Ş. Năsturel este cel care a observat că acesta a fost confecţionat
dintr-o bucată de veşmânt preţios al ei, decorat cu… acvile bicefale cu coroane pe
creştete şi cruci între capete. Iar, într-adevăr, acvilele amintesc de titlul de despot
purtat de Iovan Branković, tatăl Elenei26. Ea însăşi, aşa cum am văzut, în chiar
însemnarea de pe Evangheliarul dăruit Probotei, îşi spune cu mândrie
„Despotovna”…

About the Residential Building from the Precinct of Probota Monastery


(Abstract)

Archaeological excavations at Probota Monastery, performed under the


supervision of Mrs. Voica Maria Puşcaşu, revealed, among others, the vestiges of a
building of sizeable proportions (18 × 15 m), located on the South-Western corner
of the precinct, away from the enclosing wall and not right next to it, as it had been
customary. The building had at least another floor, accessed via a stairway and
a pavilion.
The enclosing wall, together with the entrance tower and the corner towers
were erected at Probota in 1550, i.e. several years after the death of the founding
prince, Petru Rareş. Then the power was held by lady Elena Branković, prince’s
widow, and her son, Ilie, the acting ruler. Lady Elena’s Serbian origins leads one to
the idea that the placement of the buildings from the precinct of Probota should be

23 V. Maria Magdalena Székely, Un manifest de putere la Mănăstirea Probota ?, în vol.

Omagiu Virgil Cândea la 75 de ani, coordonator: Paul H. Stahl, II, Bucureşti, 2002, p. 297–312;
retipărit, însoţit de două ilustraţii, în vol. De potestate. Semne şi expresii ale puterii în Evul Mediu
românesc, Iaşi, 2006, p. 499–517.
24 Ibidem, p. 311 şi, respectiv, 515.
25 O reproducere foto alb-negru, la Maria Ana Musicescu, Broderia medievală românească,

Bucureşti, 1969, pl. 55 (descriere la p. 38).


26 Petre Ş. Năsturel, Întregiri la istoria lui Petru Rareş, II. De la un pocrovăţ al Mănăstirii

Putna la un caftan al doamnei Elena Rareş, în RI, VIII, 1997, 7–8, p. 500–501.

CEEOL copyright 2020


CEEOL copyright 2020

DESPRE CLĂDIREA REZIDENŢIALĂ DIN INCINTA MĂNĂSTIRII PROBOTA 239

correlated with the placement of the same type of buildings within the royal
monasteries from Serbia. There, the residential buildings from the 14th and 15th
centuries were placed independently with respect to the enclosing wall, just like the
building from Probota, which undoubtedly had the same residential character.
Keywords: Old Probota, New Probota, Elena Branković, Petru Rareş,
Serbian model.

CEEOL copyright 2020


CEEOL copyright 2020

240 ŞTEFAN ANDREESCU

Fig. 1

CEEOL copyright 2020


CEEOL copyright 2020

DESPRE CLĂDIREA REZIDENŢIALĂ DIN INCINTA MĂNĂSTIRII PROBOTA 241

Fig. 2

CEEOL copyright 2020


242

CEEOL copyright 2020


CEEOL copyright 2020

ŞTEFAN ANDREESCU

Fig. 3 (sursa: http://www.sehiransiklopedisi.com/tekfur-sarayi/)