De ce sunt copiii noștri atât de anxioși?

Descoperirea motivelor din spatele anxietății copiilor

și adolescenților - și speranța pe care o putem găsi în
Evanghelie. CORRIE CUTRER

Image: Lisa Forseth / Lightstock

Sabrina, o tânără de nouăsprezece ani avea sentimente de nervozitate, incertitudine
și nesiguranță aproape tot timpul - în mod deosebit când venea vorba de școală.
Din școala gimnazială a învățat foarte bine, a luat note maxime la toate materiile, s-a
înscris la tot felul de cursuri speciale. Profesorii au încurajat-o să se implice în cât mai
multe activități extra-curriculare pentru a avea un dosar bun pentru admiterea la colegiu.
În ciuda notelor perfecte și a aparentului succes, ea se îngrijora constant cu privire la ce
cred ceilalți despre ea și cum o percep ei. A început să se teamă de confruntare sau de
pedeapsă chiar și atunci când nu făcuse nimic rău.
De asemenea, îi vede pe colegii din jur cum fac față și la o slujbă și la școala de
șoferi. “Nu am nici o idee cum este posibil lucrul acesta. Pe baza standardelor înalte pe
care mi le-am stabilit, cu greu reușesc să fac față temelor de la școală - și lucrul acesta îmi
ia uneori toată noaptea” spune ea.
Anxietatea ei crescută conducea la momente în care tremura din tot corpul
involuntar, un ritm cardiac ridicat, o minte supraaglomerată și chiar vomă. Are episoade
de insomnie și chiar atacuri de panică uneori, care o forțează să rămână acasă, în loc să
meargă la școală (chiar dacă absența o va îngrijora cu privire la ce pierde de la ore).
La acest punct, mama ei realizează că situația îi depășește - chiar dacă s-au rugat
împreună ca familie creștină, timp de mai mulți ani, pentru temerile Sabrinei. “Cred că
prea repede identificăm anxietatea cu o problemă spirituală - cel care suferă de așa ceva
nu are suficientă credință în Dumnezeu”, spunea mama. “Cei care suferă de anxietate nu
ar vrea nimic mai mult decât să arunce povara lor - dar pur și simplu nu sunt capabili să
facă lucrul acesta”.
Părinții Sabrinei au mers la doctorul de familie, care a pus diagnosticul de tulburare
de anxietate socială și generalizată și a recomandat psihoterapie și medicație pentru o
perioadă de timp.
Sabrina este unul din cei 6 milioane de adolescenți americani care se luptă cu o
tulburare de anxietate de orice fel. Nu toți copiii au experiența extremă a Sabrinei, dar
unii experți cred că numărul acesta este mic, ținând cont de faptul că mulți adolescenți nu
caută tratament. De asemenea, nu se iau în calcul copiii sub 12 ani, despre care terapeuții
spun că și în rând lor crește anxietatea care depășește nivelul normal de temeri și
îngrijorări specifice copilăriei.
Doar în ultimii 5 ani, Sissy Goff, un consilier creștin autorizat care consiliază copii și
adolescenți în Nashville a spus că a văzut o creștere dramatică a numărului clienților tineri
cu care a început terapie pentru anxietate. “Când am început consilierea acum 24 de ani,
probabil că 1 din 20 de copii care venea la terapie avea probleme cu anxietate. Astăzi,
pot spune că cel puțin 16 din 20 de familii vin pentru acest motiv, dacă nu chiar mai
mulți.”

Mai multă presiune, mai mulți stimuli, prea mult stress în toate domeniile vieții.

Experții cred că această creștere a numărului copiilor și adolescenților care au

probleme din cauza anxietății este rezultatul unor factori culturali, biologici și familiali. Așa
cum era în cazul Sabrinei, cerințele mari cu privire la reușita academică, împreună cu
cerințele procesului intrării la colegiu, stârneau emoții de neputință. Ca și realitatea
costurilor taxelor școlare.
Copiii de astăzi trăiesc astăzi într-o lume și un timp în care nu cunosc viața fără
smartphone-uri, rețele sociale, terorism și conflicte globale. Ei simt presiunea creării și
administrării unei identități digitale. Și au la dispoziția degetului lor informații fără sfârșit,
lucru care are potențialul de a-i face să se simtă depășiți emoțional de situație. “Sunt
prinși într-o aglomerație de stimuli din care nu pot scăpa sau nici nu vor să scape sau nu
știu cum să scape”, remarcă Janis Whitlock într-un articol recent în revista Time, vorbind
despre depresie și anxietate printre adolescenții americani. (Whitlock conduce un
program de cercetare la Universitatea Cornell cu privire la auto-vătămare și recuperare,
având în vedere că adolescenții folosesc acum auto-vătămarea prin tăiere când se
raportează la anxietate).
Fiecare tânăr poate experimenta un simțământ prelungit al agitației neurologice care
vine din activități asociate cu timpul petrecut în față ecranului, asemenea jocurilor video.
“Creierul devine supra-stimulat și nu are nici o modalitate de calmare singur”, spune Goff.
“Copiii stau într-o stare de neliniște a minții.”
Din acest motiv, un număr în creștere de părinți au început să realizeze că sunt
necesare limitele mai ferme cu privire la nevoia copiilor de a avea un timp zilnic când să
fie departe total de telefoane sau alte ecrane - chiar dacă lucrul acesta înseamnă reacții
negative din partea lor. “Cred că părinților le este teamă să-și dezamăgească copiii”,
spune Megan Croft, un terapeut licențiat în relații de cuplu și familie din Nashville. “Dar
vreau să-i ajut să fie confortabili cu această tensiune pentru că fac ceea ce este cel mai
bine pentru copiii lor, chiar dacă îi supără pe copii.”
 De asemenea, mulți “copii nu pot avea acces la zone de joacă în aer liber, nu au
suficiente activități fizice regulate și nu experimentează beneficiile jocului cu alți copii”,
adaugă Vanessa Lapointe, PhD, psiholog și autor de cărți pentru creșterea copiilor în
Columbia Britanică. “Acest lucru schimbă formatul chimic al creierului și conduce la
creșterea anxietății și schimbările de stări de spirit asociate.”
Chiar și adolescenții care culeg beneficiile activităților în aer liber și implicării în sport
pot avea riscul de anxietate care vine dintr-un program supra-aglomerat. “Copiii simt
presiune de la școală, apoi merg la activități extra-curriculare în care nu există deloc
bucuria de a participa,” spune Angie Gage, responsabilă cu misiunea femeii la Biserica
Prezbiteriană din Nashville. “Sportul a devenit o activitate de super-performanță - foarte
competitiv. Nu mai este vorba doar de intrarea în echipa școlii, dar și în echipa care joacă
tot timpul,” continuă dumneaei. Doi din cei patru copii ai ei au experimentat anxietate și
de multe ori este invitată să vorbească și să sfătuiască alte femei în biserica sa mare
despre această problema prezentă în multe familii.
“Am pierdut arta vieții la pas,” spune Gage. “Am face bine dacă am evalua unde
noi, părinții, avem nevoie mai multe limite - o mentalitate în care lucrurile să nu mai fie
făcute mai rapid și mai mult. Trebuie să învățăm cum să încetinim noi înainte de a ne
aștepta ca să o facă și copiii.”
Lapointe susține acest lucru. Copiii au nevoie și de un timp zilnic în care să
construiască legături față în față cu părinții lor într-un context relaxat în care factorii de
stres sunt minimi și volumul vieții este redus, adaugă ea.
Asemănător cu depresia, anxietatea poate avea ca sursă istoria familiei, factori
biologici sau factori de stres din mediu (sau o combinație a acestor factori). Ceea ce face
ca anxietatea să fie atât de prezentă este efectul ei contagios, spune Croft. “Cred că este
incredibil de contagios - asemenea gripei”, spune ea.
La acest moment, un studiu recent publicat descoperă că unul din șase adulți
americani iau cel puțin un medicament psihiatric, de obicei un medicament anti-anxios
sau antidepresiv și fac lucrul acesta pentru un an sau mai mult. Femeile sunt de două ori
mai predispuse să ia acest timp de medicație, decât bărbații. Aceste informații
demonstrează că mulți părinți americani nu sunt doar anxioși, dar rezolvă această durere
folosind medicație pe termen lung.
Simultan, unii dintre acești adulți provin din familii cu părinți-cloșcă, unde mamele și
tații au făcut eforturi mari de a-și proteja copiii de suferința emoțională, temeri sau
disconfort. Propria anxietate, împreună cu dorința de a-i proteja pe copiii lor de stres, în
loc să le permită să simtă greutatea lui și să găsească soluții - lucrurile acestea pot cauza
mai mult rău decât bine.

O serie de îngrijorări fără sfârșit

 În unele aspecte, anxietatea copiilor se manifestă asemănător cu anxietatea la adulți.
Fără a avea o experiență reală a unui eveniment traumatic, ceea ce creează îngrijorare sau
angoasă necontrolată la copii este frică de a nu se întâmpla ceva foarte rău (indiferent cât
irațională sau nefondată este această teamă).
Cheia de a face diferența dintre un nivel normal de teamă la copii și un nivel de
nesuportat este determinat de cum afectează anxietatea dezvoltarea copilului, spune
Lapointe. “De exemplu, dacă copilul este cumva ezitant să părăsească casa dimineața și
să plece la școală, dar cu puțină afecțiune și grijă poate tolera separarea, probabil că este
un copil care are doar nevoie de puțin mai multă apropiere de părinte,” explică
dumneaei. “Dar, dacă copilul are neputințe prelungite în fiecare dimineață, neputând să
se concentreze la activităție de după școală sau nu doarme noaptea de teama de a merge
la școală a doua zi, atunci avem de a face cu o tulburare de anxietate. Frica și
comportamentul asociat interferează cu capacitatea copilului de a se dedica activităților
vieții de zi cu zi și de a se dezvolta într-o manieră sănătoasă.”
Anxietatea produce o serie de îngrijorări din care copiii nu pot scăpa, explică Goff.
Pentru unii, este frica de a lăsați singuri la școală sau de a fi separați de părinții lor. Pentru
alții - în mod deosebit cei care au învățat cum să folosească tehnologia - devin conștienți
de realități precum atacurile sexuale, suicidul sau bolile terminale și apoi încep să se
îngrijoreze mereu dacă astfel de scenarii nu li pot întâmpla și lor.
Anxietatea la copii și adolescenți poate fi de multe ori interpretată greșit ca fiind
problemă de comportament sau dificultate de învățare datorită modului în care ei se
comportă sau pentru că au probleme de concentrare datorită temerilor lor. De exemplu,
capacitatea de a învăța să citească, de a merge la doctor, de a călători cu avionul, de a
juca un sport de echipă, chiar îndeplinirea sarcinilor școlare sau împlinirea așteptărilor
academice pot produce un stres intens în copii a căror anxietate crește rapid la gândul că
trebuie să învețe o nouă abilitate sau să navigheze într-un mediu provocator.

Învață să faci față fricilor

Calea de urmat pentru copiii anxioși, spune Croft, este să-i ajutăm să învețe să
externalizeze sentimentele care le cauzează atât de multă frică. “Când copiii învață să dea
nume și să identifice care sunt îngrijorările lor, atunci acele sentimente pot deveni o țintă
pe care ei să o atace,” spune ea.
Acest lucru a fost valabil și pentru fiul lui Gage, care prin consiliere a dobândit ceea
ce Gage descrie ca fiind un “vocabular emoțional”, lucru care l-a ajutat pe fiul ei să pună
în cuvinte temerile lui când a venit vorba de anxietatea sa cu privire la găsirea unor
prieteni și succesul academic la școală. De asemenea, a început să învețe cum să
normalizeze situațiile - să recunoască faptul că tristețea sau frica sunt sentimente pe care
le experimentează toți oamenii. “Apoi am făcut tot posibilul să-l lăsăm și pe el să
cunoască tristețea sau îngrijorarea,” a explicat Gage. “Am descoperit că cea mai bună
metodă de învățare nu este încercarea de a ignora sau de a rezolva sentimentele lui, ci să
permitem ca aceste emoții să fie profesorii lui.”
Acest pas este crucial, spune Croft. “Atât de des oamenii vor spune ceva de genul,
“Nu te îngrijora” sau “Dumnezeu are un plan”. În timp ce aceste afirmații sunt adevărate,
a spune celor care se luptă cu anxietatea lucrul acesta poate suna a lipsă de înțelegere a
situației. Ultimul lucru pe care vrem să-l facem este să minimalizăm sentimentele unui
copil sau să-l face să se simtă ca și cum vrem să-l “reparăm” în grabă.
În schimb, părinții empatici sau un consilier poate aborda durerea copilului printr-o
compasiune extinsă și prin susținere. “Poți spune, mă interesează atât de mult faptul că
suferi, dar îți pot spune că ești suficient de puternic pentru a face față și eu voi fi lângă
tine în perioada aceasta.”
Această abordare reflectă adevărul că Iisus nu a venit pentru a preveni ca oamenii să
experimenteze suferință, ci să fie o prezență constantă prin durere și îngrijorare, spune
Croft. “În Romani 5, Pavel începe prin a ne spune că înțelegerea durerii noastre conduce
la răbdare și speranță. Și în timp ce facem acest lucru, făgăduința lui Dumnezeu ne va
însoți. Aceasta este însăși esența semnificației numelui Emanuel.”
Croft crede că Dumnezeu a creat umanitatea în așa fel încât anxietatea crește prin
izolare, dar se împrăștie într-o comunitate autentică. Gage sugerează de asemenea că, cu
cât mai mulți părinți pot avea legături profunde cu copiii lor, cu atât mai bine pot
descoperi ceea ce activează anxietatea copilului. Părinții pot ajuta atunci îndepărtând
factorii stresori nenecesari în timp ce cultivă curajul prin a-i ajuta pe copiii lor să învețe
cum să-și depășească temerile. “Scopul nu este să încerci să-ți repari copilul, ci să-i
ajutăm să treacă prin ceva ce este partea a ceea ce sunt ei”, spune Gage.
Așa s-a întâmplat pentru mama Sabrinei când realizat că în timp ce fiica ei era
capabilă intelectual pentru a face față celor mai dificile cursuri de la școală, acele cerințe
de curs nu erau cel mai bun lucru pentru ea în punct de vedere emoțional. “Ca rezultat,
am renunțat la câteva cursuri”, spune ea. “Cred că avem această mentalitate de a încerca
să-i împingem pe copii să aibă toate avantajele academice, fără să realizăm cât stres
punem asupra lor într-o manieră nesănătoasă.”
Faptul că Sabrina a ales să-și ușureze povara academică nu a condus la un rău mai
mare. A fost acceptată la colegiu și fiind foarte bună la învățătură, ea a primit chiar și o
bursă de studii de la Universitatea Central Florida unde este acum student. A rămas
doritoare să facă față anxietății în fiecare zi - dar nu este ușor. Când este ispitită să se
îngrijoreze, mama îi aduce aminte de credincioșia lui Dumnezeu din trecut când El a oferit
vindecare prin consiliere, prieteni noi și o ușă deschisă la colegiul dorit. “A păstra în minte
bunătatea Lui din trecut a fost de ajutor în a oferi speranță pentru viitor”, spun ea.
Adevărul că Sfânta Scriptură ne spune în mod repetat să nu ne fie teamă sau să fim
îngrijorați nu trebuie perceput ca o poruncă severă pentru persoana anxioasă la fel ca și
pentru cuvintele de mângâiere, spune Croft. “De fapt, ar trebui să ne ajute să realizăm că
Dumnezeu știa că ne vom confrunta cu temeri și anxietăți și El vrea să ne ajute și să ne
arate afecțiune când apar aceste îngrijorări. El ne-a promis că nu ne va lăsa niciodată
singuri în temerile noastre și că aceasta este cu adevărat o veste bună.”