Titular de curs : Lect. univ. dr.

Danciu Dumitrut
an II KT
grupa 201
elev(a): Dragan Andreea

Autoeducatia si dezvoltarea personala

Dezvoltarea şi autoeducarea pot fi definite ca o acumulare de noi cunoştinţe şi concepte, în mod regulat şi
continuu, cu scopul de ne lărgi nivelul de informaţii, de a ne dezvolta abilităţile de viaţă şi de a ne perfecţiona
competenţele profesionale .Scopul este de a putea dezvolta un comportament prin care să facem faţă atât
provocărilor profesionale cât şi celor personale.

Cuvântul educație derivă din substantivul „educatio”, care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Educația are
sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale.Prefixul “ autos “ semnifica prin “ (prin) sine insusi
“, in semnificatia sa originara , autoeducatia se traduce prin “ educatie prin sine insusi “ .  
Educaţia, autoeducaţia şi educaţia permanentă sunt în strânsă legătură. În ordine cronologică, prima apare
educaţia care creează condiţiile necesare pentru apariţia autoeducaţiei: motivaţie, priceperi, deprinderi, tehnici
de muncă intelectuală. Prin intermediul autoeducaţiei, educaţia devine permanentă, pregătirea pentru viaţă fiind
un proces continuu, permanent.
Conditii si dinaminca : Conditiile sunt de natura sociala , psihologica si pedagogica .

1. Conditia sociala : datorita faptului ca omul este o fiinta sociala iar dezvoltarea sa este influentata si
conditionata de dezvoltarea societatii , de-alungul procesului ei , autoeducatia nu trebuie sa insemne
renuntarea la individualizare , ci perfectionarea personalitatii. In schimb , omul trebuie sa fie constient
ca este parte a unei societati iar perfectionarea il face mai util societatii , astfel exista sanse mai mari
catre reusite .
Factorii care influenţează autoeducaţia sunt familia, colegi, prieteni, personalităţi cultural-ştiinţifice.
Varsta preadolescenta este prima varsta la care autoeducatia se poate realiza , scolarii experimentand
capacitati de autodirijare comportamentala , autoreglare a deciziilor , autocunoastere si autoapreciere
obiectiva .
Adolescenta este varsta de varf a autoeducatiei deoarece dorintele si aspiratiile sunt mai intens
conturate rezultand preocupari de autoformare constienta . Odata cu aceasta varsta apar factori noi care
indeamna individul spre educarea sinelui : idealul de viaţă, obligaţiile şcolare, familiale, sociale,
prietenia.
La vârsta adultă, necesitatea autoperfecţionării este cerută de exigenţele, de modificările activităţii
profesionale. Progresele rapide ale ştiinţei şi tehnicii fac necesară reîmprospătarea periodică a
cunoştinţelor şi deprinderilor.
Autoeducarea varstnicilor se referă la diminuarea efectele legate de intrarea în statutul de pensionar şi
urmăreşte păstrarea sănătăţii fizice şi psihice pentru o perioadă cât mai îndelungată.

2. Conditia psihologica :
 Din punct de vedere psihologic autoeducatia se imparte in doua categorii de varsta : perioada pregatirii
pentru autoeducatie (varstele prescolara si scolara mica) si perioada autoeducatiei propriu-zise . S-au
constatat ca inca din perioada copilariei exista porniri de dezvoltare a independentei si de actiuni , care
pun bazele autoeducatiei intelectuale . Aceste tendinte provin din instincte innascute de explorare , de
curiozitate , de a deprinde noutati si de varietate .
La vârsta şcolară mică, premisele psihologice ale autoeducaţiei sunt asigurate prin consolidarea
deprinderilor dobândite, formarea deprinderii de a învăţa, cultivarea disciplinei în activitatea intelectuală
şi stimularea reuşitei.

3. Conditia pedagogica :
In literatura de specialitate sunt recunoscute doua categorii de idei de baza ale autoeducatiei : strategice
si operationale . Premisele strategice se referă la proiectarea, realizarea şi dezvoltarea unei educaţii de
calitate. Obiectivele propuse trebuie urmărite zilnic, săptămânal, semestrial iar proiectarea trebuie să
aibă în vedere integrarea şcolară, profesională şi socială. Este necesară o evaluare corectă a reuşitelor şi
nereuşitelor, a succeselor şi insucceselor şcolare dar şi o motivare continuă spre noi performanţe.

Cunoaşterea de sine ne ajută să ne apreciem în mod obiectiv şi să evităm atât subaprecierea care ne face să
vedem numai lipsurile şi neajunsurile, generând lipsa de încredere în capacităţile proprii, cât şi supraaprecierea
care duce la automulţumire şi la scăderea exigenţei faţă de noi înşine. .  Între autocunoaştere şi
autoeducaţie există o strânsă legătură, ele completându-se şi influenţându-se reciproc.
Activitatea de autoeducaţie presupune, pe lângă autocunoaştere, o voinţă puternică,
răbdare şi perseverenţă, aplicarea metodelor şi procedeelor. Metodele şi procedeele
autocunoaşterii sunt identice cu cele ale autoeducaţiei, chiar dacă unele dintre ele sunt
folosite în special în scopul autocunoaşterii.
Înainte de a încerca să se schimbe, omul trebuie să se cunoască foarte bine, să-şi
ştie limitele. Cine nu acceptă că are limite şi nu şi le cunoaşte, nu se poate autoeduca.
Cunoaşterea calităţilor ne sporeşte încrederea în forţele proprii, iar cunoaşterea
neajunsurilor ne mobilizează pentru înlăturarea lor.

Mijloace de autoeducatie :
Autoobservarea : constă în observarea conduitei şi a trăirilor personale, pentru folosirea
ei fiind necesar un spirit autocritic dezvoltat. Se cunosc două forme mai importante ale
autoobservaţiei: autoobservaţia directă, nemijlocită şi autoobservaţia retrospectivă, pe
baza memoriei. Autoobservaţia se dezvoltă prin antrenament, prin exerciţii, de aceea,
este foarte important ca încă din anii de şcoală, elevii să participe activ la observarea
fenomenelor şi proceselor naturale.
Autocontrolul : este descris ca fiind nu doar o trăsătură de personalitate, ci şi unul din
mecanismele de autoreglare. La început, autocontrolul se realizează ca îndeplinire a
cerinţelor externe pentru ca mai apoi să fie rezultatul cerinţelor interne. Bazele
autocontrolului se pun în copilărie, odată cu îndeplinirea primelor acţiuni independente .
Autocontrolul învăţării se realizează în învăţământul primar prin citire repetată şi
povestire iar în ciclul gimnazial prin reproducerea schemei lecţiei.
Autoraportul : are un rol important in autocontrol si presupune o autoevidenta a
activitatii desfasurate , autoanaliza si autoevaluarea propriei activitati. Se descriu
urmatoarele forme de autoraport : evidenţa zilnică, observaţia scrisă, evidenţa
nerealizărilor, consemnarea progreselor.
Autoanaliza : reprezinta obtinerea unei pareri despre propria persoana prin
intermediul analizei si meditatiei , conturand plusurile si minusurile , motivele si
scopurile activitatii . Folosirea acestei metode necesită un grad ridicat de maturitate,
persoana trebuind să se privească cu ochii altuia, dar nu ai unui observator trecător ci ai
unui observator activ.
 Autoconvingerea : este o metoda de autostimulare si depinde de optimismul
subiectului , conditia lui afectiva , gradul de cultura si inteligenta acestuia . Daca
individul este nehotarat si nu are incredere in propriile decizii , acesta va cauta
convingeri manifestate de parinti , prieteni , profesori . Autoconvingerea se încheie prin
luarea unei hotărâri(Gata!, Ajunge!) şi folosirea ei în procesul autoeducaţiei,
argumentand alegerea facuta .
Autocomanda: ca o metodă de autostimulare a autoeducaţiei. Este folosită de la
vârsta preadolescenţei dar are eficienţă scăzută la această vârstă deoarece
preadolescenţii au tendinţa de a amâna executarea autocomenzii.
  Comunicarea : datorită rolului deosebit de important, este considerată o metodă de
autostimulare. Comunicând între ei, oamenii se cunosc mai bine unii pe alţii dar şi pe
sine şi astfel pot aprecia mai bine meritele dar şi lipsurile. Ca mijloc de autoeducaţie,
comunicarea presupune existenţa unor aptitudini care la rândul lor se autoeducă:
priceperea de a asculta şi de a se face ascultat, de a-şi exprima clar şi corect ideile, de a
urmări cu răbdare până la capăt interlocutorul, atitudinea politicoasă şi respectuoasă
faţă de oameni.
Autoexersarea : este considerata metoda fundamentala in procesul autoeducativ.
Exerciţiile reprezintă metoda cea mai des folosită nu numai în educaţie, ci şi în
autoeducaţie şi se poate aplica la orice vârstă. Lipsa de exerciţiu în orice domeniu
conduce la insucces, fiind dată ca exemplu afirmaţia lui George Enescu dacă nu cânt o
singură zi, consecinţele le simt numai eu, dacă nu exersez două zile, acest lucru e
remarcat de colegii mei, dacă nu exersez trei zile, îşi va da seama şi publicul din sală.
Autoconstrangerea : este privită ca o metodă dar şi ca un rezultat al autoeducaţiei,
deoarece puterea omului de a se stăpâni este rezultatul autoeducaţiei.Prin aceasta
tehnica , omul trebuie sa-si impuna disciplinarea dorintelor .
Autorenuntarea: este o metodă care are un rol deosebit în formarea trăsăturilor de
voinţă şi caracter.  Renunţarea la acţiunile şi preocupările lipsite de importanţă sau care
sunt dăunătoare pentru viaţă dezvoltă capacitatea de autoconducere şi autodirijare a
personalităţii, conduce la înlăturarea obişnuinţelor şi deprinderilor proaste.
Autocomutarea : se referă la schimbarea intenţionată de către individ a activităţii
desfăşurate, a obiectului preocupărilor sale într-un moment dat. Se foloseste in cazul
insuccesului repetat pentr restabilirea increderii in fortele proprii dar si pentru
deconectarea de ganduri neplacute .
Autodezaprobarea : se manifestă faţă de acţiuni, atitudini şi are ca rezultat
schimbarea, transformarea personalităţii. Pentru a fi eficientă, autodezaprobarea nu
trebuie să ne elibereze de mustrări de conştiinţă, ci să declanşeze o contradicţie între
ceea ce suntem şi ceea ce ar trebui să fim.
Bibliografie :

1. https://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/Autoeducatia79.php
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_personal%C4%83
3. file:///C:/Users/M18040.MCHP-MAIN/Desktop/dragoanca/121-Article%20Text-474-1-10-20190627.pdf
4. https://www.dictie.ro/de-ce-ne-autoeducam/
5. https://competentepedagogice.wordpress.com/2015/01/11/autoeducatia/