Asimetrie, modificare de direcție a osulul

nazal. La porc, rinita atrofică (origine

infecțioasă), la mânz, tulburare de creștere
sau sinuzită
Examinarea sinusurilor
 Frontale, maxilare, cornual
 Inspecția: forma, volumul, animalul strănută, jetaj la aplecarea capului
 Palpatia: profundă cu degetele mari – durere
 Percuția directă: realizată cu coada ciocanului de percuție, apreciază durerea
 Metode speciale: examen radiologic, proba apariției jetajului, endoscopie
chirurgicală
-Deformare vizibilă craniului la
vacă
-Capul deformat – sinuzita
infecțioasă a curcilor)
-Sinuzită traumatică la
câine
-Sinuzită purulentă la
pisică
Examen radiologic al craniului la câine: steluța – sinus cu
radiotransparență datorată conținutului în aer
Endoscopie post-trepanație
 Intervenție chirurgicală, spălarea sinusurilor pentru înlăturarea secrețiilor
Hiperplazia, posibila tumorizare
a corneților nazali și a mucoasei
sinusale
Sus, Depozite cazeoase (infecție cronică) în sinusuri și
cavitatea nazală
Dreapta, formațiuni pseudotumorale sinusale ce interesează
și osul, la mânz
Examinarea pungilor guturale
 Pungile guturale sunt situate în spaţiul retromadibular, de la baza craniului, între faringe
(ramura recurbată a mandibulei) şi aripa atlasului.
 Examinarea se face prin inspecţie, palpaţie, percuţie, puncţie şi examen radiografic.
 Prin inspecţie se apreciază forma şi volumul regiunii de proiecţie; mai interesează prezenţa
jetajului şi momentul accentuării acestuia la încapuşonare sau în momentul deglutiţiei.
 Palpaţia se efectuează mono- sau bimanual, unilateral sau bilateral, cu vârful degetelor prin
compresiune (între ramura recurbată şi aripa atlasului), apreciind volumul, consistenţa şi
sensibilitatea dureroasă. Durerea este crescută în empiem gutural, consistenţa fiind păstoasă
sau fluctuentă.
Deformările pungilor guturale pot atinge limita treimii anterioare a jgheabului jugular, cu atenuarea
până la dispariţie din cauza vidării pungilor prin compresiunea determinată de bolul alimentar în
timpul deglutiţiei, dar cu reapariţia deformării între tainuri. În litiaza pungilor guturale,
concrementele pot avea diensiunile unor nuci, fiind sesizabile la palpaţie.
Metode speciale
Examen radiologic
Endoscopie, cateterism
Puncție
 Infecție necrozantă în zona pungii guturale
 Dreapta, timpanismul pungilor guturale, infecție
dată de bacterii producătoare de gaz
Imagini la endoscopie realizată la cal: stânga, congestie și inflamție a
pungilor; dreapta, litiaza pungilor, se observă calcul (săgeata neagră)
Examenul aparatului respirator
Partea I
Prof. Dr. Vasile Vulpe
Atenție!
Acesta este un material didactic care conține imagini (date) originale și din alte surse
(internet, date ale unor colegi medici veterinari practicieni); nu se va multiplica, nu se va
transmite pe alte canale fiind supus Legii protecției drepturilor de autor
Examenul functional
Examenul fizic
 Examenul funcțional
 Se examinează tusea, jetajul, zgomotele respiratorii perceptibile de
la distanță, dispneea
 Tusea

https://www.youtube.com/watch?v=pLZc62LOpn0, despre tuse la

caine
https://www.youtube.com/watch?v=-jcBFqcdpuI, tusea la cal
https://www.youtube.com/watch?v=0_2qA_pnLEM, tusea la
caine
https://www.youtube.com/watch?v=Iab6XgRRNQY, tusea la pisica
 frecvență, intensitate, caracterul acustic; provocarea ei
Jetajul

 Apariția – brusc, intermitent

 Unilateral, bilateral
 Aspectul macroscopic: seros, sero-mucos, purulent, sanguinolent, hemoragic,
alimentar
 https://www.youtube.com/watch?v=5ZJqp1uNUKk
 https://www.youtube.com/watch?v=isi04TqrM4k
Dispneea
 Sindrom caracterizat prin respirație dificilă
 Cauze

- stenoze/compresiuni pe căile respiratorii

- afecțiuni intrinseci ale oragnelor respiratorii (inflamații)
- compresiune postdiafragmatica
- Anemie, hipoxie, intoxicatie
- Dispnee cardiacă
- Respiratii agonice, stari de soc grave
https://www.youtube.com/watch?v=PikOj
5mhRVY
 https://www.youtube.com/watch?v=8W6ultesD8s, dispnee la pisica

 https://www.youtube.com/watch?v=qXnTBQS-Lqs, dispnee la caine,

posibil stenoza a cailor respiratorii
Examenul fizic

 Examenul nasului
-extern: formă, volum, leziuni, secreții, nări dilatate
-intern: la animalele mari, mucoasa nazală (culoare, umiditate, integritate,
formațiuni)
 Eroziune locală cu
inel extern
hemoragic

Dermatită iritativă (eczemă),

posibil micoză
 Dermatită erozivă – fenomen alergic

Ectima contagioasă, leziuni

hemoragice, crustoase
Imagini necropsie
Sus – formațíuni papilomatoase
(tumorale). Jos dreapta, forma
cazeoase (tumorale)
Sus – formațiune intranazală suspect
tumorală. Dreapta – leziune cu
pierdere de substanță, posbil atac al
unui prădător
Hemoragie nazală
Hemoragie nazală bilaterală – este
necesară identificarea sediului leziunii
Dreapta-Hemoragie bucală/nazală
fatală
Hemoragie nazală, perete stropit
cu sânge
Leziune gravă cu pierdere de
substanță – atac prădător
 Examenul aparatului
respirator partea II
Prof. Dr. Vasile Vulpe
Acesta este un material didactic care conține imagini (date) originale și din alte surse
(internet, date ale unor colegi medici veterinari practicieni); nu se va multiplica, nu se va
transmite pe alte canale fiind supus Legii protecției drepturilor de autor!
Examenul laringelui

 Extern
 Intern
Examenul extern

 Metode generale: Inspecția, palpația, percuția, ascultația

 Metode speciale
 Inspecția
 Se urmăresc aspectele funcţionale: uşurinţa cu care se realizează respiraţia, atitudinea
animalului (poziţia ortopneică), mişcările forţate în timpul repiraţiei (dispneea), faciesul,
gradul de deschidere al nărilor. Poate fi prezentă tusea de origine laringiană (zgomotoasă),
modificările vocale ca vocea răguşită sau afonia când sunt afectate coardele vocale şi alte
zgomote respiratorii perceptibile de la distanţă cum este cornajul. În stenozele laringiene date
de laringite, spasm laringian, prezenţa de corpi străini, fractura cartilajelor laringiene, apare
cornajul mixt (dublu).
 Inspecţia din apropiere apreciază forma şi volumul zonei de
proiecţie a laringelui. Modificările de formă şi volum apar datorită
edemului colateral din unele boli infecţioase (antrax, pasteureloză),
pericardita traumatică, laringo-faringită, hipertiroidism (guşă),
periflebite, neoformaţii.
 Ortopnee, ușor opistonus, gura deschisă, dispnee –
stări datorate leziunilor laringiene
 Palpația
 Monomanual, rar bimanual
 Se apreciază temperatura locală şi sensibilitatea dureroasă, forma, consistenţa şi
freamătul (în caz de cornaj). Durerea şi temperatura sunt ridicate în laringite, iar
consistenţa poate fi păstoasă în edeme perilaringiene sau dură în fibrozări, osificări
locale. Palpaţia se mai practică şi pentru verificarea uşurinţei cu care se produce reflexul
de tuse.

 Percuția
Rar și numai indirect

Ascultația
Zgomotul normal – suflul laringian
se aseamănă cu zgomotul produs la pronunţarea literelor g sau ch, sau cu insuflarea
printr-un tub. Este un zgomot dublu, perceput în ambii timpi respiratori.
La rumegătoare are un caracter suflant, la carnasiere este aspru şi de tonalitate
înaltă.
 În stări patologice, pot apare modificări ale suflului laringian, în intensitate sau
frecvenţă. Când în lumenul laringelui se găsesc depozite de mucus, secreţii sau
false membrane se pot sesiza raluri laringiene, sau zgomot de fald sau de drapel
(în laringo-traheită pseudo-membranoasă). În afecţiunile laringiene stenozante,
suflul laringian este mai intens şi mai aspru.
 Cornajul este important, se poate verifica și prin proba la efort (proba
cornajului).

 Metode speciale
 Examen radiologic radioopacitate crecută în laringită (date la disciplina
respectivă)
Radiografie laringe în incidență laterală – radioopacitate crescută pe
zona laringelui, posibil polip sau corp străin angajat în mucoasă
 Examenul intern

 Se realizează dificil, eventual cu sedarea pacientului.

 Se trage limba animalului și se apasă baza acesteia
 Prin inspecţia internă se apreciază culoarea, umiditatea, simetria orificiului
glotic, aspectul corzilor vocale (culoare, volum, formaţiuni). Modificările de
culoare, volum şi integritate a mucoasei laringiene apar în laringo-traheite. În
laringita crupală se observă false membrane, ca şi la păsări, în difterovariolă.
 Palpaţia internă este dificilă şi se practică rar, sub riscul asfixierei sau al
apariţiei spasmului glotic la animalele cu sistem nervos labil
 Metode speciale
 Endoscopia - laringoscopia
 Prelevarea de exsudat laringian și examen microscopic
 Larigită, se observă congestia și
modificări ale mucoasei laringiene

Laringotraheită – congestia
mucoaselor; depozite cazeoase
în laringe – laringită cronică
 Traheea
 Două părți – traheea cervicală și cea intratoracică
 Se examinează prin metode generale și metode speciale
 Metode genarale: Inspecția, palpația, percuția, ascultația

 Inspecția
Urmăreşte integritatea şi forma marginii ventrale a gâtului (devierile anatomice ale traheii - trahee
sinuoasă). Funcțional, se examinează tusea şi cornajul traheal, precum și mişcările forţate din
timpul respiraţiei (dispneea).

Palpația
Se execută monomanual sau bimanual pe toată lungimea traheii, apreciază forma
(traheea în teacă de sabie), freamătul, sensibilitatea dureroasă, consistenţa şi
integritatea inelelor traheale.
Percuția – se execută rar, numai indirect
 Ascultația
 Se face indirect şi se apreciază suflul traheal, mai slab ca intensitate şi tonalitate decât cel
laringian. Dispneea şi în general laringotraheitele conduc la apariţia unui suflu traheal
înăsprit.
 Metode speciale
- Examen radiologic
- Traheobronhoscopia
 Colapsul traheal este cel mai adesea o
afecțiune congenitală – este vorba de
apaltizarea peretelui într-o zonă a traheei,
poate moderat sau sever
 Laringotraheită gravă,
depozite cazeoase masive

Laringotraheită hemoragico-
necrotică
 Laringită edematoasă

Formațiune posibil tumorală care

prinde laringele și o parte din trahee
Sus, stînga- depozite de paraziți (nematode)
de culoare albă (în laringe și trahee), dreapta –
paraziți (nematode) de culoare roșie în trahee
Jos, chiști parazitari fixați pe mucoasa
traheală
 Examenul toracelui

 Inspecția
-Forma, volumul
-Deformări locale
-Mișcările respiratorii: frecvența, ritmul, amplitudinea, tipul respirației, durata (Atenție – date
importante, de studiat din manual)

 Palpația
Se realizează monomanual (la animalele mari) şi bimanual bilateral (la animalele de talie mică),
superficial şi profund. Palpaţia superficială aduce date privind temperatura locală, freamătul,
sensibilitatea superficială, unele deformări puţin vizibile (noduli) şi aspecte ale mişcărilor
respiratorii.
Spații intercostale mult vizibile în dispnee – tiraj intercostal
 https://www.youtube.com/watch?v=I2oj1UQeXzM, subresou diafragmatic
 https://www.youtube.com/watch?v=KGBXt5VVltU, subresou abdominal
 https://www.youtube.com/watch?v=HmamwvCiV1c
 Palpaţia profundă se realizează pe suprafaţa coastelor şi pe spaţiile intercostale. La nivelul
arcului hipocondral se apreciază elasticitatea şi mobilitatea hemitoracelor, consistenţa
peretelui toracic, durerea şi crepitaţiile. Palpaţia pe spaţiile intercostale se realizează cu
degetul sau cu vârful degetelor, caz în care se apreciază sensibilitatea pleuro-pulmonară.
Temperatura şi sensibilitatea crescute ale peretelui toracic apar în cazul proceselor inflamatorii,
cu localizare şi întindere variabile. Prezenţa sensibilităţii dureroase la palpaţia toracelui poartă
denumirea de pleurodinie.
Freamătul perceput la palpaţie poate fi pleural, bronşic sau cardiac, intensificându-se la
apăsarea regiunii palpate. Consistenţa peretelui toracic poate fi dură în calusuri, păstoasă în
edeme sau elastică în emfizem subcutan. Elasticitatea crescută a hipocondrului apare în
dismineraloze. Palpația pune în evidență mobilitatea anormală a coastelor și eventual crepitaţia
care apare în fracturi

Percuția
-directă, când se apreciază durerea
-indirectă, pentru obținerea sunetului de percuție și aprecierea ariei de percuție
Sunetul de percuție normal – timpanic la toracele animaleleor mici și atimpanic la toracele
animalelor mari
 Sunetul mat
 Sunetul mat se obţine la percuţia zonelor densificate, lipsite de aer. Densificările
pulmonare pot fi masive sau reduse, eventual multiple, fiind separate prin zone
reduse de pulmon sănătos sau atelectaziat.
 Matitatea pe aria de percuţie pulmonară apare în:
-îngroşări localizate ale peretelui toracic (abcese, hematoame, tumori, edeme);
-modificări ale pleurei şi spaţiului interpleural reprezentate acumulări de puroi,
lichide
-densificări ale parenchimului pulmonar, când aerul din pulmon este înlocuit cu
puroi, lichid, fibrină, ţesut conjunctiv, ţesut de neoformaţie, aşa cum se întâmplă în
pneumonie, bronhopneumonie, chişti, tumori sau edem pulmonar.
 Sunetul submat
 Sunetul submat se datorează reducerii rezonanţei pulmonare prin scăderea cantităţii de aer
într-o zonă (fig. 2.22).
 Sunetul se întâlneşte în microbronşită, bronhopneumonie diseminată (focare de densificare
reduse ca volum, intercalate cu zone de pulmon sănătos), tuberculoză perlată.
 Sunetul submat se întâlneşte frecvent în stadiul incipient de evoluţie a bronhopneumoniei.
 Sunetul hipersonor
 Sunetul hipersonor este rezultatul amplificării vibraţiilor pereţilor toracici. Hipersonoritatea
apare în cazul subţierii peretelui toracic (la animalele slabe) sau în pneumotorax, emfizem
pulmonar.
 Sunetul amforic
 Sunetul amforic (metalic), presupune prezenţa unor cavităţi cu pereţii netezi aflaţi sub
tensiune şi cu diametru de cel puţin 3 – 4 cm situate cortical (la cel mult şapte cm
profunzime de peretele toracic). Sunetul se întâlneşte în caverne, bronşectazii,
pneumotorax sau în hernii transdiafragmatice ale unor segmente intestinale meteorizate.
Acest sunet poate fi reprodus prin lovirea a două vase metalice goale între ele, sau suflând
la gura unei amfore.
 Aria de percuţie pulmonară ocupă 2/3 din suprafaţa toracelui. Are în general o
formă de triunghi dreptunghic, cu o catetă orizontală ce se întinde de la unghiul
toracal al spetei până la ultimul spaţiu intercostal şi o catetă verticală pe spaţiul
intercostal 6–7, paralelă cu marginea posterioară a spetei. Ipotenuza închide
triunghiul prin unirea capetelor terminale ale celor două catete, fiind oblică de
sus în jos şi dinapoi, spre anterior.
 La carnasiere, aria de percuţie pulmonară ocupă aproape întreaga suprafaţă a
toracelui, percuţia putându-se realiza pe spată şi chiar prin traversul sternului.
Limita posterioară a ariei (ipotenuza) este uşor convexă la cal şi dreaptă la restul
speciilor. Identificarea ariei pulmonare se realizează prin percuţie efectivă.
 Aria de percuţie poate fi normală, mărită sau micşorată. Mărirea ariei se
realizează în sens caudal, la nivelul ipotenuzei (zona de inserţie a diafragmei), în
caz de emfizem pulmonar, congestie pulmonară activă, pneumotorax. Micşorarea
ariei de percuţie pulmonare apare în cazul compresiunilor din cavitatea
abdominală (hepatomegalie, ascită, neoformaţii), în hernii transdiafragmatice sau
datorită măririi ariei cardiace.
 Ascultația
 Pune în evidenţă zgomotul normal, murmurul vezicular: diferă funcţie de
specie, la cal este aproape nesesizabil în expiraţie, la bovine şi ovine are
caracter suflant în inspiraţie, la porc şi carnasiere are caracter aspru şi timbru
şuierător. Murmurul vezicular poate fi înăsprit în dispnee, stări febrile,
diminuat în emfizem, pleurite sau abolit în atelectazia pulmonară.
 Zgomotele patologice pulmonare:
 - zg. pulmonare * zg. principale (sufluri)
 * zg. supraadăugate (raluri)
 - zg. extrapulmonare * frecătura pleurală - pleurită uscată
 * zgomotul de lichid – pleurită exsudativă
 * zgomot de supapă -în emfizem, pneumotorax.
 Suflurile: - suflul tubar întâlnit în bonhopneumonie, pneumonie; este dublu şi cu sediu fix, are
caracter suflant;
 - suflul nedefinit apare în bronhopneumonia diseminată în focare mici; odată cu evoluţia
afecţiunii se transformă în suflu tubar;
 - suflul pleuretic este întâlnit în pleurezie, perceput mai bine în expiraţie, este scurt, cu
tonalitate mare şi timbru muzical;
 - suflul cavernos apare în caverne ce comunică cu bronhiile; este dublu, cu tonalitate joasă şi
sediu fix.
 Raluri: - pot fi bronhiale, alveolare sau cavernoase;
 - pot fi uscate şi umede:
 Ralurile bronhiale uscate pot fi ronflante (în macrobronşite) sau sibilante (în microbronşite,
astm bronşic);
 Ralurile alveolare uscate apar în emfizem;
 Ralurile bronhiale umede (se numesc și buloase) se clasifică în raluri cu bule mari, cu bule
mijlocii sau mici; se întâlnesc în bronşite secretorii şi în unele pneumonii;
 Raluri alveolare umede, întâlnite în edem pulmonar.
Metode speciale

 Examen radiologic
 Bronhoscopia
 Puncția toracelui (pleurală)
 Ecografia toracică non-cardiacă
Efuzie pleurală, acumulare de lichid in spatiul
peural: stânga în cantitate matre, dreapta jos, în
cantitate ceva mai redusă dar mai localizat în
funcție de scizurile pleurale
În Radiologie există termenul de modele pulmonare:
-bronsic, bronhii evidente pe lungimea lor sau pe
sectiune (jos)
-alvelolar compact/difuz (dreapta, sus)
Congestie pulmonară cu focare difuze pe
marginea pulmonului
Sus, bronhopneumonie difuză
Jos, bronhopneumonie în focare
Stânga-
bronhopneumonie
hemoragică
Jos- bronhopneumonie
nodulară/tumorală

Dreapta, necroză pulmonară,

material purulent în spațiul pleural
 Stânga, Pleurită fibroasă cronică și bronhopneumonie
hemoragico-necrotică, dreapta jos, bronhopneumonie cronică
nectrotică
Limfonodulii traheobrosici, mediastinali,
median, mult măriți și cu aspect cazeos
pe secțiune, probabil tumorali
 ATENTIE!
Acest material didactic contine imagini (date)
originale dar si preluate de pe internet sau din
cazuistica altor colegi.
Va rugam sa le folositi doar in scop didactic, fara
difuzarea lor, deoarece sunt supuse Legii Protejarii
Dreptului de Autor.
EXAMENUL COMPARTIMENTELOR
GASTRICE
 EXAMENUL RUMENULUI
• Metode generale
• -Inspectia
• -Palpatia
• -Percutia
• -Ascultatia
• Metode speciale
Palpația, ascultația
• Palpația superificială – contracțiile ruminale
• Palpația profundă – durerea, consistența Consistența
normală:
-În partea superioară: elastică, ușor păstoasă
În partea inferioară: crescută
Patologic: hiperelastică în timpanizare, fluctuantă în
sindromul Hoflund
Ascultația – zgmote normale: zgomotul de cascadă (6-8/5
minute) și zgomote de crepitație (datorate fermentației
Atenție, zgomotele cresc în ruminite, scad (dispar) în
hipotonie/atonie ruminală
 Metode speciale: palpația transrectală, sondaj
ruminal si examenul continutului recoltat, punctia,
ruminoscopia
Sondajul esofagian (sonda este protejată de un speculum)
urmărește permeabilitatea esofagului și recoltarea de
lichid/conținut ruminal – se ex. macroscopic, microscopic,
biochimic
Punctia rumenului (evacuatoare de gaz) în
timpanism
Schema locului de elecție a puncției
Mai întâi tuns, dezinfecție, apoi se folosește un trocar pentru
talia respectivă
Rar, se aplică puncția în zona ventrală a
rumenului, pt obținerea unei cantități
reduse de lichid care se va examina
 Examenul intestinelor la rumegătoare
 La rumegătoarele mari, intestinele subţiri sunt proiectate în fosa paralombară
dreaptă, iar ventral de aceasta se regăsesc cecumul şi colonul. Inspecţia nu
oferă date certe privind afecţiunile intestinelor, rareori observându-se deformări
locale în jumătatea superioară a abdomenului datorită prezenţei unor
fecaloame, indigestii intense sau modificări topografice (ocluzii intestinale).
 Palpaţia externă se realizează profund, cu vârful palmei (inclusiv prin sucusiuni),
apreciindu-se sensibilitatea dureroasă ce poate fi crescută în peritonite,
invaginaţie sau strangulaţie intestinală. Se mai apreciază consistenţa şi senzaţii
tactile ca: bloc de ghiaţă în fecaloame sau zgomot de clapotament în ocluzii.
 La ovine
 Inspecţia urmăreşte aceleaşi date ca şi la taurine, forma, simetria şi volumul
flancurilor fiind mai atent examinate.
 Palpaţia se realizează monomanual pe flancul drept, cu sprijin al celeilalte mâini
pe flancul opus. Se apreciază sensibilitatea dureroasă, crescută în modificări
topografice de genul ocluziilor şi consistenţa (prezenţa de formaţiuni globuloase)
– se poate realiza și palpația prin balotare.
 Percuţia digito-digitală conduce la obţinerea unui sunet clar în jumătatea
superioară a abdomenului şi la un sunet submat în jumătatea inferioară. Sunetul
hipersonor poate apare în meteorismul intestinelor iar sunetul mat în
coprostaze.
 Examenul radiologic se poate realiza direct sau cu administrarea de soluţie de
sulfat de bariu, apreciind tranzitul intestinal, prezenţa corpilor străini şi
existenţa modificărilor topografice, inclusiv prin prezenţa anselor intestinale
timpanizate.
 Examenul intestinelor la carnivore
 Inspecţia urmăreşte forma şi volumul abdomenului, apetitul, defecarea şi aspectul
materiilor fecale. Deformările abdomenului pot fi generale, ca de exemplu
abdomenul în butoi în ascită sau abdomenul supt în sindrom diareic. Deformările
locale (unilaterale) apar în cazul coprostazelor, herniilor sau proceselor tumorale.
 Inspecţia apreciază starea generală caracterizată prin modificări de atitudine ca
cifoza dorso-lombară, inapetenţă sau anorexie, vomituriţie şi vomitare.
 Palpaţia se realizează superficial sau profund, monomanual sau bimanual, prin
presare sau glisare. Se apreciază sensibilitatea dureroasă, tensiunea şi consistenţa
peretelui abdominal, prezenţa unor formaţiuni, durerea şi consistenţa acestora,
senzaţia de val sau de bloc de gheaţă.
 În coprostaze, la palpaţie se evidenţiază un cordon dur, eventual boselat, de
dimensiuni variabile, plasat frecvent sub coloana vertebrală, orientat de la bazin
anterior spre ficat. La pisică corpii străini sunt reprezentaţi frecvent de
trichobezoare ce au o formă alungită şi subţire. La carnasiere corpii străini
deglutiţi sunt reţinuţi adesea în zona pilorului şi a intestinului subţire (jejun).
 Cîne cu sindrom diareic, dureros – prezintă cifoză
 Câine, abdomen ușor dilatat, ușor
cifozat, slăbire (sindrom diateic)

 Enterită acută (diaree profuză), melenă

Palpația
Enterită traumatică (hemoragii în mucoasă și perete), datorită corpului
străin

 Enterită hemoragico-necrotică
Invaginație
 Sus, volvulus intestinal cu tulburari
hemoragice
 Dreapta, Ocluzie intestinal datorită
unui corp străin (textil) liniar
Despre hernia intestinală, sacul
herniar (sus), stadii ale herniei,
tulburari compresive, circulatorii
 Examenul intestinelor la rumegătoare
 La rumegătoarele mari, intestinele subţiri sunt proiectate în fosa paralombară
dreaptă, iar ventral de aceasta se regăsesc cecumul şi colonul. Inspecţia nu
oferă date certe privind afecţiunile intestinelor, rareori observându-se deformări
locale în jumătatea superioară a abdomenului datorită prezenţei unor
fecaloame, indigestii intense sau modificări topografice (ocluzii intestinale).
 Palpaţia externă se realizează profund, cu vârful palmei (inclusiv prin sucusiuni),
apreciindu-se sensibilitatea dureroasă ce poate fi crescută în peritonite,
invaginaţie sau strangulaţie intestinală. Se mai apreciază consistenţa şi senzaţii
tactile ca: bloc de ghiaţă în fecaloame sau zgomot de clapotament în ocluzii.
 La ovine
 Inspecţia urmăreşte aceleaşi date ca şi la taurine, forma, simetria şi volumul
flancurilor fiind mai atent examinate.
 Palpaţia se realizează monomanual pe flancul drept, cu sprijin al celeilalte mâini
pe flancul opus. Se apreciază sensibilitatea dureroasă, crescută în modificări
topografice de genul ocluziilor şi consistenţa (prezenţa de formaţiuni globuloase)
– se poate realiza și palpația prin balotare.
 Percuţia digito-digitală conduce la obţinerea unui sunet clar în jumătatea
superioară a abdomenului şi la un sunet submat în jumătatea inferioară. Sunetul
hipersonor poate apare în meteorismul intestinelor iar sunetul mat în
coprostaze.
 Examenul radiologic se poate realiza direct sau cu administrarea de soluţie de
sulfat de bariu, apreciind tranzitul intestinal, prezenţa corpilor străini şi
existenţa modificărilor topografice, inclusiv prin prezenţa anselor intestinale
timpanizate.
 Examenul intestinelor la carnivore
 Inspecţia urmăreşte forma şi volumul abdomenului, apetitul, defecarea şi aspectul
materiilor fecale. Deformările abdomenului pot fi generale, ca de exemplu
abdomenul în butoi în ascită sau abdomenul supt în sindrom diareic. Deformările
locale (unilaterale) apar în cazul coprostazelor, herniilor sau proceselor tumorale.
 Inspecţia apreciază starea generală caracterizată prin modificări de atitudine ca
cifoza dorso-lombară, inapetenţă sau anorexie, vomituriţie şi vomitare.
 Palpaţia se realizează superficial sau profund, monomanual sau bimanual, prin
presare sau glisare. Se apreciază sensibilitatea dureroasă, tensiunea şi consistenţa
peretelui abdominal, prezenţa unor formaţiuni, durerea şi consistenţa acestora,
senzaţia de val sau de bloc de gheaţă.
 În coprostaze, la palpaţie se evidenţiază un cordon dur, eventual boselat, de
dimensiuni variabile, plasat frecvent sub coloana vertebrală, orientat de la bazin
anterior spre ficat. La pisică corpii străini sunt reprezentaţi frecvent de
trichobezoare ce au o formă alungită şi subţire. La carnasiere corpii străini
deglutiţi sunt reţinuţi adesea în zona pilorului şi a intestinului subţire (jejun).
 Cîne cu sindrom diareic, dureros – prezintă cifoză
 Câine, abdomen ușor dilatat, ușor
cifozat, slăbire (sindrom diateic)

 Enterită acută (diaree profuză), melenă

Palpația
Enterită traumatică (hemoragii în mucoasă și perete), datorită corpului
străin

 Enterită hemoragico-necrotică
Invaginație
 Sus, volvulus intestinal cu tulburari
hemoragice
 Dreapta, Ocluzie intestinal datorită
unui corp străin (textil) liniar
Despre hernia intestinală, sacul
herniar (sus), stadii ale herniei,
tulburari compresive, circulatorii
EXAMENUL COMPARTIMENTELOR
GASTRICE
 EXAMENUL RUMENULUI
• Metode generale
• -Inspectia
• -Palpatia
• -Percutia
• -Ascultatia
• Metode speciale
Palpația, ascultația
• Palpația superificială – contracțiile ruminale
• Palpația profundă – durerea, consistența Consistența
normală:
-În partea superioară: elastică, ușor păstoasă
În partea inferioară: crescută
Patologic: hiperelastică în timpanizare, fluctuantă în
sindromul Hoflund
Ascultația – zgmote normale: zgomotul de cascadă (6-8/5
minute) și zgomote de crepitație (datorate fermentației
Atenție, zgomotele cresc în ruminite, scad (dispar) în
hipotonie/atonie ruminală
 Metode speciale: palpația transrectală, sondaj
ruminal si examenul continutului recoltat, punctia,
ruminoscopia
Sondajul esofagian (sonda este protejată de un speculum)
urmărește permeabilitatea esofagului și recoltarea de
lichid/conținut ruminal – se ex. macroscopic, microscopic,
biochimic
Punctia rumenului (evacuatoare de gaz) în
timpanism
Schema locului de elecție a puncției
Mai întâi tuns, dezinfecție, apoi se folosește un trocar pentru
talia respectivă
Rar, se aplică puncția în zona ventrală a
rumenului, pt obținerea unei cantități
reduse de lichid care se va examina
 Curs Semiologie II,
FMV Iași

Curs online –
16.03./23.03.2020
Prof. Dr. Vasile Vulpe
Atenție
Acest material didactic conține imagini/date originale, dar și de pe internet
sau de la colegi medici veterinari practicieni; este interzisă multiplicarea și
difuzarea pe alte canale, materialul fiind supus Legii protecției drepturilor de
autor
Examenul stomacului la
monogastrice
 Metode generale: inspecția, palpația, percuția, ascultația
 Metode speciale

 Inspecția
La cal - datorită poziţiei topografice mediane, stomacul
constituie un organ dificil de examinat din punct de vedere
clinic; proiecția spre spațiile 15-17 stânga, în dreptul liniei de
jumătate a toracelui
 Inspecția apreciază fenomenul de colică, mimica facială (datorată
durerii), atitudini deosebite (autoascultație); rar, în dilatația acută –
poziția câinelui șezând!

 Volum crescut în zona de proiecție, torace și abdomen dilatat (în butoi)

 Epihidroză în zona de proiecție, în zona mastoido-humerală și în regiunea
coastelor 5-10
 Palpația

 Se realizează dificil, mai ales atucni când stomacul este dilatat – ne

interesează zona de proiecție (notată mai sus), unde se realizează
palpație digitală (cu un singur deget sau cu vârful palmei)
 Se realizează suscusiuni în zona posterioară a grebănului, zona
mastoido-humerală stângă și în regiunea coastelor 5-10, jumătatea
inferioară (Clavirul lui Roger) și se apreciază durerea (iradiată de la
stomac)
Percuția

 Directă – pentru aprecierea durerii – nu în zona de proiecție ci doar pe zona

clavirului lui Roger
Ascultația

 Se ascultă în zona de proiecţie (partea stângă), zgomotele de crepitaţie şi de

contracţie fiind exagerate în indigestie.
 Metode speciale
 Sondajul stomacului la cal se efectuează cu scop de diagnostic şi terapeutic. Introducerea
sondei se realizează pe cale nazo-esofagiană şi eventual după o uşoară sedaţie a
animalului. În dilataţia gazoasă a stomacului, gazele erup pe sondă, iar în indigestia prin
supraîncărcare, se aplică sifonajul cu apă călduţă. Culoarea şi mirosul materialului provenit
pe sondă oferă informaţii asupra tipului de indigestie.
 Recoltarea de conţinut gastric în scop de diagnostic se realizează prin spălătură gastrică şi
sifonări repetate. Materialul recoltat se lasă să sedimenteze într-un vas, examinându-se
macroscopic, microscopic şi biochimic.
 Endoscopia gastrică urmărește depistarea leziunilor mucoasei – ulcerul gastric ecvin -
https://www.medichub.ro/reviste/practica-veterinara-ro/diagnosticul-si-conduita-
terapeutica-in-sindromul-ulcerului-gastric-la-calul-de-sport-id-1600-cmsid-69
 Ex. stomacului la câine
 Inspecția
Inspecția regiunii epigastrice la câine poate pune evidenţă deformarea bilaterală sau chiar
apariţia fenomenului de torace şi abdomen în butoi, în torsiunea stomacului. In cazul
suferinţelor gastrice se remarcă modificări ale apetitului şi deglutiţiei, vomă şi vomituriţie,
poziţie cifozată.
 Palpația
Se efectuează monomanual sau bimanual bilateral sub marginile
hipocondrului, apreciindu-se forma, volumul şi consistenţa.
Sensibilitatea dureroasă poate fi relativ crescută în cazul
dispepsiilor şi a gastritelor. In gastrita traumatică (leziuni produse
de corpii străini) durerea este intensă şi însoţită de vomitare
hemoragică sau melenă.
Percuţia indirectă a stomacului permite obţinerea unui sunet
timpanic în partea superioară şi a unui sunet submat în partea
inferioară. Extinderea sunetului timpanic sau chiar apariţia celui
hipersonor se întâlneşte în dilataţia gazoasă, iar sunetul mat în
supraîncărcarea stomacului.
 Metode speciale
 Sondajul gastric se realizează după tehnica sondajului buco-esofagian, cu recoltarea de
conţinut gastric ce se examinează după schema cunoscută. La câine este importantă analiza
pH-ului şi a acidului clorhidric din sucul gastric pentru stabilirea tipului de dispepsie sau
gastrită (hipoclorhidrică sau hiperclorhidrică). Sondajul nu se poate executa în obstrucţie
esofagienă sau în torsiunea stomacului.
 Examenul radiologic se poate realiza direct sau indirect apreciindu-se dimensiunile
stomacului şi poziţia acestuia, prezenţa corpurilor străine, dilataţia pliurilor mucoasei
gastrice (în gastrite). În cazul torsiunii stomacului, radiologic se observă apariţia unei sfere
gazoase mari în regiunea postdiafragmatică.
 Ecografia realizată cu aparatură mediu-avansată poate pune în evidență modificări de
ecogenitate a mucoasei în inflamațiile acesteia (gastrită) și formațiuni ale mucoasei și
peretelui (limfom, carcinom).
 Gastroscopia prin endoscopia fibrooptică aduce informaţii de mare valoare privind existenţa
unor corpuri străine greu vizibile radiologic, a ulcerului gastric sau a unei formaţiuni
neoplazice.

Stânga, câine, radiografie stomac - se observă radiotransparență
evidentă, stomacul are o cantitae de gaz crescută, fără conținut
alimentar.
Jos, pisică, radiografie stomac – se observă corp străin liniar metalic
(ac în stomac.
Cîine, radiografie stomac, pliuri dilatate
ale mucoasei, gastrită
 Examenul intestinelor
 Intestin subțire: duoden, jejun, ileon
 Intestin gros: cecum, colon, rect

 Examinare prin metode generale și speciale

 Examenul intestinelor la cal

 Inspecţia evidenţiază modificările de contur abdominal.

 Cecumul ocupă fosa paralombară dreaptă şi parte din flanc prin cârja
proprie și corp, din treimea mijlocie a abdomenului şi pe planşeul
acestuia fiind plasate ansele I şi IV ale colonului mare. Colonul flotant
şi ansele II şi III ale colonului mare ocupă flancul stâng al abdomenului.
Distensia acestor segmente duce la dilatarea unilaterală a flancurilor
(timpanismul ceumului) sau la meteorismul bilateral.
 Majoritatea tulburărilor intestinale la cabaline se manifestă prin colică,
la inspecţie observându-se modificări de atitudine şi mişcări, formă şi
volum ale flancurilor, mişcarea pereţilor abdominali, zgomote
perceptibile de la distanţă.
 Palpația aduce date puține, datorită tensiunii mari a
peretelui abdominal
 Percuţia se realizează rar direct (pentru verificarea
sensibilităţii dureroase) şi mai frecvent indirect, digito-
digital. Se obţine un sunet clar, în special în jumătatea
superioară a abdomenului şi submat în treimea inferioară.
În timpanismul cecumului sunetul de percuţie este
hipersonor, eventual cu nuanţă metalică, iar în
supraîncărcarea aceluiaşi organ apare o zonă de matitate
Ascultația

 Denumirea generică a zgomotelor intestinale este cea de borborisme,

acestea fiind diferite acustic funcţie de volumul ansei intestinale şi
natura conţinutului. În această categorie sunt încadrate zgomotele de
lichid, ghiorăiturile şi zgomotele de crepitaţie. În ansamblu, la
zgomotele intestinale se examinează intensitatea și frecvenţa. La cal,
frecvenţa zgomotelor intestinale normale este de 8 – 14 la intestinul
subţire şi de 4 – 8/minut la intestinul gros. Diminuarea zgomotelor
intestinale se constată în coprostaze, în indigestie prin
supraîncărcare, iar accentuarea lor apare în stările diareice, în primul
stadiu al indigestiilor şi a modificărilor topografice
COLICA

- Manifestarea durerii
- Poziții și atitudini diverse
Sus, autoascultație
Dreapta, poziția câinelui șezând cu
autoascultație
 Examenul rețelei
• Metode generale: inspecția, palpația, percuția,
ascultația
• Metode speciale

• Inspecția: de la distanță, semne diverse ale

afecțiunii (în funcție de gravitate)
• Din apropiere, în dreptul spaâiilor intercostale
6 – 8, dreapta și stânga, în treimea inferioară a
hipocondrului
• Durerile în reticulita
traumatică pot fi mari (poate
fi prezentă și febra), astfel că
animalul poate să adopte
atitudini deosebite cu stări
de inhibiție sau excitașie
corticală
• Complicațiile pot fi sub
foram pericarditei, care
poate fi to mai gravă – aici
apare edemul salbei, al
prătții inferioare a gâtului și
chiar a sternului
La necropsie, sau la
sacrificarea în abator se
remarcă prezența de
fibrină, lichid
seropurulent în torace
(cavitatea pleurală)
 Metode speciale de ex. a rețelei
• Clasificare pe tipuri de probe/teste:
- Probe ce exacerbează durerea
- Probe ce se bazează pe dermatomerie
- Probe bazate pe detectarea corpilor metalici
- Metode de laborator
Proba bastonului (probă dureroasă)– vaca cu
reticulită va cifoza si va exprima durere
evidentă la ridicarea bastonului (palpație
indirectă profundă)
Plierea pielii grebănului (probă dermatomerică) – în mod
normal vaca face lordoză, cea cu reticulită va cifoza și va
exprima durere
Proba lui Kalchschmidt – în timp ce ajutorul îndreaptă botul vacii
către fața examinatorului, acesta, la sfârșitul inspirației va ciupi
pielea din regiunea grabănului; vaca cu reticulită va prezenta apnee
și respirație reluată zgomotos cu exprimarea durerii
Zona mică a lui Kalchschmidt – durere sesizată la palpație dacă reticulita este mai puțin
gravă (corp străin de mici dimensiuni)
Zona medie a lui Kalchschmidt – durere sesizată la palpație dacă
reticulita este de gravitate medie
Zona mare a lui Kalchschmidt – durere sesizată la palpație dacă reticulita este gravă
(corp străin de mari dimensiuni)
Feroscopia
Corp străin prezent în compartimentele gastrice
Sus – corp străin metalic angajat în
mucoasă și perete
Dreapta – magneți, unul nouși
unul deja scos din rumen
 Examinarea foiosului
• Metode generale: inspecția, palpația, percuția,
ascultația
• Metode speciale

• Inspecția: spațiile 8 – 10, în treimea mijlocie a

hipocondrului, dreapta. Foiosul se poate
inflama sau bloca prin obstrucție (împâslire)
• Palpația – profundă pe spațiile intercostale sau
după ultima coastă dreapta; apreciază durerea
și uneori prezenșa organului sferic cu
consitență crescută
• Percuția directă urmărește durerea
• Percuția indirectă – sunetul normal submat. În
obstrucția foiosului va apare sunet mat.
• Ascultația – zgomot normal de ciur. Lipsa arată
atonia!
 Metode speciale

• Verificarea permeabilității organului -Sondaj

(adminsitrare de lichid cald) și ascultația în
dreptul organului
• Puncția organului
• Examen radiologic, eventual cu soluție de
cotrast, la rumegătoarele mici
 Examenul cheagului
• La vitei, cheagul este plasat în jumătatea
infero-posterioară, spațiile 6 – 9
• La adulte, pe direcția spațiilor intercostale 10
– 12, sub marginea hipocondrului
Cheagul se poate inflama (gastrită). Menționăm
că acest organ are mobilitate destul de mare,
astfel că se poate deplasa și chiar roti pe el
însuși, uneori ajungând sub rumen -- COLICA
• Palpația se realizează cu pumnul și apreciază
durerea și consistența
• Percuția directă apreciază durerea
• Percuția indirectă se realizează pt sunetul
normal submat
-apare sunet mat în supraîncărcare sau
hipersonosă în indigestie gazoasă
Ascultația
- Zgomot de contracție, 1/minut
 Metode speciale
• Verificarea permeabilității organului
• Puncția
• Explorația transrectală pentru deplasarea spre
zona mijlocie/superioară a abdomenului
dreapta
• Examenul radiologic, eventual cu soluție de
cotrast, la rumegătorul mic
EXAMINAREA APARATULUI RESPIRATOR

EXAMENUL FUNCTIONAL
Se examinează tusea, jetajul, expectoratul, zgomote perceptibile de la distanţă, dispneei; se realizează
şi proba la efort sau a cornajului.
 Examenul tusei
Provocarea tusei: prin compresiunea laringelui, prin scuturarea salbei sau producerea de apnee la vacă.
Se examinează frecvenţa, intensitatea (tuse unică sau repetată; tuse chintoasă, în rafale), caracterul sonor
şi timbrul (tuse seacă sau umedă), efortul şi atitudinea animalului în timpul accesului (tuse dureroasă,
nedureroasă, emetizantă).
 Examenul jetajului
Se examinează macroscopic, microscopic şi biochimic.
Inspecţia poate pune în evidenţă jetaj seros, sero-mucos, purulent (muco-purulent),
sanguinolent/hemoragic, alimentar.
 Examenul altor zgomote respiratorii perceptibile de la distanţă
Strănutul - în rinite sau iritaţii ale mucoasei nazale.
Cornajul este un important zgomot respirator perceptibil de la distanţă datorat stenozelor căilor
respiratorii; poate fi cornaj nazal, palatin, laringian, traheal, bronşic; funcţie de momentul apariţiei poate
fi inspirator, expirator sau mixt.
Respirația stertoroasă – stertor – zgomot caracteristic stărilor grave, comatoase, cu parezia (atonia)
organului.

EXAMENUL FIZIC
EXAMENUL NASULUI SI A SINUSURILOR
Metode generale
Inspecţia apreciază forma şi dimensiunea botului, a nărilor şi a capului, (deformare în sinuzite), prezenţa
jetajului (eventual la aplecarea capului). Se urmăresc şi zgomotele de la distanţă: cornajul, strănut.
Palpaţia se execută monomanual sau bimanual la animalele mari. Se apreciază durerea şi consistenţa,
crepitaţia osului nazal.
Percuţia se aplică direct digital sau cu coada ciocanului de percuţie obţinându-se sunet de oală spartă la
nas, sunet clar la sinusuri sau mat în colecţii sinusale.
Ascultaţia se poate aplica la nas: normal suflu nazal, patologic suflu de stenoză.
Metode speciale sunt reprezentate de examenul radiologic – pentru nas şi sinusuri, trepanaţia
sinusurilor.
 Examinarea internă a nasului
Inspecţia se realizează pentru mucoasa nazală: culoare, secreţii, leziuni, noduli, afte.
Palpaţia se realizează la animalele de talie mare, cu degetul arătător. Se apreciază temperatura,
umiditatea, durerea, deformările, corpii străini.
Metodele speciale ce se pot aplica sunt sondajul nazal, rinoscopia. prelevarea de exsudat și examinarea
lui.
EXAMENUL LARINGELUI
Cuprinde un examen extern şi unul intern.
 Examenul extern
Metode generale
Inspecţia urmăreşte volumul şi forma regiunii laringiene, tusea şi cornajul, dispneea.
Palpaţia se execută monomanual sau bimanual pentru controlul durerii şi a tusei.
Percuţia digito –digitală se aplică rar, pentru un sunet atimpanic.
Ascultaţia conduce la receptarea normală a unui suflu laringian; în laringită se remarcă suflu laringian
înăsprit.
 Examenul intern
Inspecţia directă se realizează după deschiderea largă a gurii şi tragerea limbii (eventual cu sedare). Se
apreciază culoarea mucoasei şi aspectul glotei.
Palpaţia este dificilă de executat dar posibilă la taurine şi câine (sub sedaţie); palpaţia glotei.
Metode speciale sunt reprezentate de prelevarea de exsudat laringian și examenul acestuia, examenul
radiologic, laringoscopia.

EXAMENUL TRAHEEI
Metode generale
Inspecţia apreciază integritatea zonei de proiecţie şi forma marginii ventrale a gâtului. Se examinează în
plus tusea, cornajul, dispneea.
Palpaţia se execută monomanual urmărindu-se integritatea inelelor traheale, durerea şi consistenţa
(crepitația).
Percuţia se aplică indirect, rar (digito-digital), pentru sunetul atimpanic.
Ascultaţia zgomot normal- suflu traheal, pathologic- înăsprit în inflamație, zgomot de fald în
laringotraheită crupală, difteroidă.
Metode speciale sunt reprezentate de examenul radiologic (latero-lateral), endoscopia traheală,
traheotomia, iluminarea laterală a traheii la păsări.
EXAMENUL TORACO-PLEURO-PULMONAR
Metode generale
Inspecţia se realizează de la distanţă şi din apropiere apreciindu-se forma, volumul şi simetria
hemitoracelor. La inspecţie se poate remarca torace în butoi, torace îngust, torace asimetric.
Se examinează mişcările respiratorii pentru frecvenţă (tahipnee, bradipnee), ritm (respiraţie
ritmică), durata (prelungirea inspiraţiei sau a expiraţiei), tipul respiraţiei (toracal, abdominal sau mixt),
amplitudinea (superficială în pleurite, nevralgii intercostale, fracturi costale sau profundă în emfizem).
Se examinează dispneea caracterizată prin dificultate în respiraţie:
* dispnee inspiratorie, expiratorie , mixtă;
* dispnee periodică, de tip Cheyne-Stokes, Kussmaul, Biot,
* respiraţie subresotantă (dicrotă), cu subresou diafragmatic sau abdominal în emfizem pulmonar.
Se stabilește frecvenţa respiratorie (resp/min)
Cabaline 8 – 14
Bovine 10 – 30
Ovine, caprine 12 – 20
Porcine 10 – 30
Câine 10 – 30
Pisică 20 – 30
Iepure 50 – 60
Palpaţia se execută monomanual şi bimanual apreciindu-se temperatura, sensibilitatea superficială,
freamătul şi mişcările respiratorii; metoda se execută profund şi pe spaţiile intercostale pentru aprecierea
sensibilităţii pleuro-pulmonare (pleurodinie).
Se pot remarca crepitaţii în fracturi costale, emfizem subcutan sau hematom organizat.
Percuţia directă se aplică pentru sensibilitatea dureroasă şi indirect pentru sunet timpanic la animalele
mici şi sunet atimpanic la animalele mari: sunetul mat apare în pneumonie, tumori, pleurezie; sunetul
submat se întâlneşte în bronşite, bronhopneumonie; sunetul hipersonor în pneumotorax, emfizem
pulmonar.
Aria de percuţie pulmonară este înscrisă într-un triunghi dreptunghic cu o catetă orizontală ce
porneşte de la unghiul toracal al spetei până la ultimul spaţiu intercostal, o catetă verticală coborâtă în
spatele spetei până la olecran şi ipotenuza (uşor convexă caudal) ce uneşte capetele catetelor. Aria de
percuţie se măreşte la nivelul ipotenuzei în emfizem sau congestie pulmonară; micşorarea ariei apare în
compresiuni din cavitatea abdominală (hepatomegalie, ascită) sau în pneumoneie, necroze, atelectazia
pulmonului.
Ascultaţia pulmonului pune în evidenţă zgomotul normal, murmurul vezicular: diferă funcţie de specie,
la cal este aproape nesesizabil în expiraţie, la bovine şi ovine are caracter suflant în inspiraţie, la porc şi
carnasiere are caracter aspru şi timbru şuierător. Murmurul vezicular poate fi înăsprit în dispnee, stări
febrile, diminuat în emfizem, pleurite sau abolit în atelectazia pulmonară.
Zgomotele patologice pulmonare:
- zg. pulmonare * zg. principale (sufluri)
* zg. supraadăugate (raluri)
- zg. extrapulmonare * frecătura pleurală - pleurită uscată
* zgomotul de lichid – pleurită exsudativă
* zgomot de supapă -în emfizem, pneumotorax.
Suflurile: - suflul tubar întâlnit în bonhopneumonie, pneumonie; este dublu şi cu sediu fix, are caracter
suflant;
- suflul nedefinit apare în bronhopneumonia diseminată în focare mici; odată cu evoluţia
afecţiunii se transformă în suflu tubar;
- suflul pleuretic este întâlnit în pleurezie, perceput mai bine în expiraţie, este scurt, cu
tonalitate mare şi timbru muzical;
- suflul cavernos apare în caverne ce comunică cu bronhiile; este dublu, cu tonalitate joasă şi
sediu fix.
Raluri: - pot fi bronhiale, alveolare sau cavernoase;
- pot fi uscate şi umede:
Ralurile bronhiale uscate pot fi ronflante (în macrobronşite) sau sibilante (în microbronşite, astm
bronşic);
Ralurile alveolare uscate apar în emfizem;
Ralurile bronhiale umede (se numesc și buloase) se clasifică în raluri cu bule mari, cu bule mijlocii sau
mici; se întâlnesc în bronşite secretorii şi în unele pneumonii;
Raluri alveolare umede, întâlnite în edem pulmonar.
Metodele speciale: sunt reprezentate de examenul radiologic (din profil şi dorso-ventral), ecografia
toracică noncardiacă, endoscopia traheo-bronşică, puncţia toracelui (toracocenteza).
Examenul intestinelor – lucrare practică

Metode generale

Inspecția – se rememorează topografia intestinelor pe specii

Se apreciază forma si volumul abdomenului, colica, aspectul fecalelor (diareea, prezența sângelui
sau a mucusului), defomări locale determinate de supraîncărcare, fecaloame/formațiuni sau
meterorism, zgomote intestinale la inspecție auditivă.
Palpația – monomanuală la animalele mari, profundă, inclusiv prin sucusiuni
- bimanuală la animalele mici, profundă, glisantă sau prin presare locală
- se apreciază durerea, tensiunea pereților abdominali, prezența formațiunilor (dimensiuni,
durere, consistență)
Percuția – directă pentru aprecierea durerii
- indirectă pentru un sunet sonor in jumătatea superioară a abdomenului și submat în
regiunea inferioară; patologic apare sunetul mat în supraîncărcare/fecalom sau hipersonor în
timpanism.
Ascultația – se apreciază intensitatea zgomotelor de crepitație și de contracție respectiv hidro-
gazoase de deplasare a lichidelor și gazelor.
Frecvența se apreciază doar la cal: 8-14/minut la intestinul subțire, 4 – 8/minut la intestinul gros.
Metode speciale
- Puncția cecumului (la cal)
- Examen imagistic: radiografie cu substanță de contrast, ecografie
- Clisma/spalatura intestinală
- Puncția abdomenului si examenul lichidului de punctie
- Rectocolonoscopia

Examenul ficatului
*Examenul fizic
Metode generale
Inspecția – aspectul mucoaselor (icter), aspectul fecalelor, deformarea in regiunea de proiectie,
dilatarea abdomenului datorita ascitei, colica.
Proiecția:
Cal – în dreptul spațiilor intercostale 14-16 dreapta, în treimea superioară a hipocondrului
Vacă - în dreptul spațiilor intercostale 10-12 dreapta, deasupra orizontalei umărului
Oaie - între spaţiile intercostale 8 – 12, în jumătatea superioară a hipocondrului
Câine – în regiunea epigastrică dreaptă, de la linia de jumătate a hipocondrului drept în jos, ușor
înapoia sternului și în treimea inferioară a hipocondului stâng (lobul stâng)
Palpația – la animalele mari se realizează glisant sau prin sucusiuni pe spațiile de proiecție sau
inapoia ultimei coaste dreapta, deasupra liniei de jumatate a abdomenului
- la animalele mici se realizează penetrant cu vârful palmei înapoia hipocondrului
Se apreciază durerea și consistența.
Percuția –directă, la animalele mari, apreciază durerea
-indirectă, urmărește sunetul și aria de percuție. Sunetul de percuție este mat cu excepția calului
unde este submat (mai rar atimpanic) – la această specie sunetul mat arată inflamația sau mărire
în volum a ficatului.
Aria de percuție se mărește în hepatită, suntetul mat obținându-se după ultima coastă, iar la
animalele mari chiar în în golul flancului dreapta.
La câine matitatea hepatică depășește marginea hipocondrului spre înapoi, peste masa jejunală.
Metode speciale
-examen imagistic, în special ecografie
- puncție ecoghidată
- palpație transrectală la animalele mari în caz de hepatomegalie intensă
*Examenul funcțional
Teste excretorii – bilirubinemia; crește în afecțiuni hepatobiliare dar și în icter hemolitic
Teste enzimatice – ALAT (alaninaminotransferaza), ASAT (aspartataminotransferaza), PA
fosfataza alcalina are valoare crescută în unele afecțiuni hepatice dar și osoase.
Teste metabolice – proteinemia, glicemia, colesterolemia, ureea

Examenul pancreasului
 Examenul fizic
Inspecţia interesează pielea şi mucoasele - necroze şi ulcere. Pacientul poate avea stare de obezitate sau
stare de slăbire exagerată. În insuficiența exocrina a pancreasului, fecalele au aspect gras, lutos.
Palpaţia este posibilă numai la câine în hipertrofie (inflamaţii şi tumori).
Metode speciale - ecografia
 Examenul funcţional
Se examinează apetitul şi diureza, urmărindu-se triada polifagie, polidipsie, poliurie.
 Examenul de laborator
- Examenul fecalelor: determinări ale protidelor, grăsimilor şi amidonului;
- Examenul urinei : glucoza şi corpii cetonici
- Examenul sângelui: glicemia, amilazemia, lipazemia.