Rânduiala Sfintei LITURGHII

update 2017
B. RÎNDUIALA LITURGHIEI CATEHUMENILOR

1. Ritualul pregătitor pentru începerea Liturghiei

Partea a doua a Liturghiei — sau Liturghia pe care o numim «a catehumenilor» — ţine de
la binecuvîntarea de început pînă la cuvintele: «Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi...».
Înainte de începerea Liturghiei, preotul deschide uşile împărăteşti şi dvera (dacă n-au fost
deschise mai înainte). Stînd în faţa Sfintei Mese, face trei metanii, zicând de fiecare dată:
«Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte!». Apoi, cu mîinile ridicate în sus,
zice în şoaptă rugăciunea «Împărate ceresc...» (de trei ori), închinându-se de fiecare dată, «Slavă
întru cei de sus lui Dumnezeu...» (de două ori) şi «Doamne, buzele mele vei deschide...» (o dată).
Între Paşti şi Înălţare, în loc de «Împărate ceresc» se zice «Hristos a înviat», de trei ori,
iar de la înălţare pînă la Rusalii nu se zice nimic, ci se începe cu «Slavă întru cei de sus...».
Dacă preotul poartă culion, îşi descoperă capul, râmînînd aşa pînă la Rugăciunea amvonului.
Se închină apoi de două ori, sărută Sfînta Evanghelie, Sfînta Masă şi Sfînta Cruce, precum şi
chipul sfîntului a cărui Liturghie o va săvârşi (din Liturghier) şi se mai închină încă o dată.
2. Prima parte a Liturghiei catehumenilor (pînă la vohodul cu Sfînta Evanghelie)
După acest ritual pregătitor, preotul începe Liturghia însăşi, astfel: ridică Sfânta Evanghelie cu
ambele mîini şi ţinînd-o drept în sus, dă binecuvîntarea cu glas mare: «Binecuvântată este
împărăţia Tatălui...-, făcînd concomitent semnul Sfintei Cruci cu Sfînta Evanghelie peste
antimis. In timp ce zice cuvintele «acum şi pururea...», aşază Sfînta Evanghelie la locul ei pe
antimis, apoi o sărută, se întoarce pe stînga, închide uşile împărăteşti (dvera rămîne deschisă) şi
întorcîndu-se înapoi pe dreapta, începe ectenia mare («Cu pace Domnului să ne rugăm») ; cînd e
nevoie, înainte de aliniatul «Pentru ca să ne izbăvim noi de tot necazul...», se intercalează
cererile pentru diferitele trebuinţe, de la sfîrşitul Liturghierului.
După ecfonisul ecteniei («Că Ţie se cuvine toată slava...»), la strană se răspunde «Amin»
şi se cîntă Antifonul I, în timp ce preotul citeşte în taină rugăciunea Antifonului I, din Liturghier
(«Doamne, Dumnezeul nostru, a Cărui stăpînire este neasemănată...» etc).
Cînd la strană se termină Antifonul I, preotul zice ectenia mică («Iară şi iară...»), încheind-o cu
ecfonisul : «Că a Ta este stăpînirea...».
În timp ce la strană se cîntă Antifonul II, preotul citeşte în taină rugăciunea Antifonului II
(«Doamne, Dumnezeul nostru, mîntuieşte poporul Tău...»).
După ce la strană se termină Antifonul II, preotul zice din nou ectenia mică, încheind-o
cu ecfonisul: «Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti...» ; la strană se cîntă Antifonul III
(Fericirile ori troparul sărbătorii, după caz), iar preotul citeşte acum rugăciunea Antifonului III
(«Cela ce ne-ai dăruit nouă aceste rugăciuni obşteşti...»).

3. Vohodul mic (ieşirea cu Sfînta Evanghelie)

Cînd la strană începe să se cînte stihira de la «Slava» Fericirilor, preotul deschide uşile
împărăteşti (făcînd o uşoară plecăciune spre popor) şi face vohodul mic (ieşirea cu Sfînta
Evanghelie), astfel: se închină de trei ori în faţa Sfintei Mese, ia cu multă evlavie Sfînta
Evanghelie şi pune în locul ei, pe antimis, Sfînta Cruce. Ţinînd Sfînta Evanghelie înălţată în
dreptul frunţii (avînd mina dreaptă pe cotorul cărţii, iar stînga pe marginea cu tăietura foilor),
ocoleşte pe dinapoia Sfintei Mese şi iese pe uşa de nord, mergînd înainte un purtător de lumină,
cu luminare sau sfeşnic portativ. Ajungînd în mijlocul bisericii, purtătorul de lumină se întoarce
printre sfeşnicele împărăteşti şi vine de stă cu lumina (sau lasă sfeşnicul) în dreptul icoanei
împărăteşti a Mîntuitorului, iar preotul, rămînînd pe loc, cu faţa spre răsărit, ţine Sfînta
Evanghelie cu mâna stingă la piept, îşi pleacă uşor capul şi zice în taină Rugăciunea intrării
(«Stăpîne Doamne, Dumnezeul nostru...»). Apoi îşi înalţă capul, face semnul binecuvântării spre
răsărit, zicînd încet: «Binecuvîntată este intrarea sfinţilor Tăi, Doamne, totdeauna...», face două
închinăciuni adinei, sărută Sfînta Evanghelie şi se închină încă o dată. Apoi purtînd din nou
Sfînta Evanghelie cu ambele mîini, în dreptul frunţii, cu învierea spre credincioşi, înaintează spre
sfîntul altar printre sfeşnicele împărăteşti. Ajuns în faţa Sfintelor Uşi, cînd 1-a strană s-a terminat
de cîntat Antifonul III (Fericirile ori troparul), preotul înalţă Sfînta Evanghelie şi zice, cu glas
mare: «înţelepciune ! Drepţi!». Apoi intră în sfîntul altar prin uşile împărăteşti şi luînd Sfînta
Cruce de pe sfîntul antimis, pune Sfînta Evanghelie la locul ei.
După ce la strană se cîntă «Veniţi să ne închinăm...» şi orînduitele tropare şi condace, preotul
(din faţa Sfintei Mese) zice : «Domnului să ne rugăm !» şi îndată ecfonisul : «Că sfînt eşti,
Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm...» etc.
La praznice, hram sau sfinţi cu Polieleu, dacă preotul vrea, se cîntă «Doamne, mîntuieşte pe cei binecredincioşi»,
astfel: după cuvintele din ecfonis «...acum şi pururea...», îndată cîntă preotul «Doamne, mîntuieşte pe cei
binecredincioşi», din locul şi poziţia în care se află (adică stînd cu faţa spre Sfînta Masă); apoi la strană se cîntă de
două ori aceeaşi cîntare. Preotul continuă, cîntînd din altar: «Şi ne auzi pe noi!» şi îndată sfîrşeşte cu cuvintele de
încheiere a ecfonisului: «...Şi în vecii vecilor» (tot din faţa Sfintei Mese).

4. Partea a treia (după vohodul cu Sfinta Evanghelie)

In timp ce la strană se cîntă «Sfinte Dumnezeule...», sau cînd este cazul, «Câţi în Hristos...» 1 ori
«Crucii Tale...»2, preotul citeşte (în taină) Rugăciunea cîntârii întreit-sfinte, din Liturghier
(«Dumnezeule cel Sfînt, Care între sfinţi Te odihneşti...»). După aceea zice şi el, în şoaptă,
«Sfinte Dumnezeule...», de trei ori, făcînd de fiecare dată cîte o închinăciune în faţa Sfintei
Mese. înainte de ultimul «Sfinte Dumnezeule», cîntat de credincioşi, preotul zice cu glas mare :
«Puternic !» (stînd tot în faţa Sfintei Mese) ; iar în timp ce la strană se cîntă pentru ultima oară
«Sfinte Dumnezeule...», el se îndreaptă către proscomidiar şi se pleacă spre Cinstitele Daruri,
zicînd în şoaptă : «Binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului». Apoi se întoarce pe
dreapta şi, tre-cînd pe dinaintea Sfintei Mese, se închină (unii sărută şi colţul de apus-miazăzi al
Sfintei Mese) şi merge spre Scaunul cel înalt, zicînd.: «Binecuvîntat eşti pe scaunul slavei
împărăţiei Tale, Cela ce şezi pe Heruvimi, totdeauna..». Ajuns în dreptul colţului de răsărit-
miazăzi al Sfintei Mese, se întoarce spre stînga şi rămîne acolo, cu faţa spre apus. De aci, după ce
se termină cîntarea Trisaghionului, el dă bine-cuvîntarea pentru citirea Apostolului («Să luăm
aminte ! Pace tuturor», «înţelepciune !», «Să luăm aminte !»). Apoi ia cădelniţa, dinainte
pregătifă, o bineeuvintează şi face cădire mică, avînd grijă să cădească fără zgomot, iar atunci
cînd trece cu căditul de la strana dreaptă la cea stînga, cădeşte şi pe cititorul Apostolului. După
ce lasă cădelniţa, el citeşte în taină Rugăciunea dinainte de Evanghelie («Străluceşte în inimile
noastre...»), iar dacă mai rămîne timp, stă tot în colţul de răsărit-miazăzi al Sfintei Mese, cu faţa
spre credincioşi, ca şi înainte de cădire. Cînd revine în faţa Sfintei Mese se pleacă şi se închină
spre scaunul cel de sus.
Sfîrşindu-se citirea Apostolului, preotul vine între uşile împărăteşti şi binecuvintează pe
cititor, zicând: «Pace ţie !». De aceea, cititorul trebuie să rămînă în mijlocul bisericii, pînă ce
primeşte binecuvântarea de la preot, pleeîndu-şi atunci capul. La strană se cîntă rar «Aliluia», de
trei ori. In timpul acesta se pune în faţa uşilor împărăteşti, pe soleie, analogul pentru citirea
Evangheliei între două sfeşnice cu lumini (sau se pune un sfeşnic în faţa analogului).

1
La Naşterea şi la Botezul Domnului, în Sîmbăta Floriilor, în Sîmbăta Patimilor (la Liturghia Sfîntului Vasile), în
Duminica Paştilor şi toată Săptămîna Luminată şi în Duminica Rusaliilor.
2
La Înălţarea Sfintei Cruci (14 sept.) şi în Duminica a treia din Postul Mare (Duminica Sfintei Cruci),
 Preotul, din mijlocul uşilor împărăteşti şi cu faţa spre popor, rosteşte: «înţelepciune!
Drepţi să ascultăm Sfînta Evanghelie ! Pace tuturor !» (şi face semnul binecuvântării). în timp ce
strana răspunde «Şi duhului tău !», preotul ia Sfînta Evanghelie de pe Sfînta Masă, pune în locul
ei Sfînta Cruce şi vine între uşile împărăteşti, de unde zice, deschizînd Sfînta Carte : «Din Sfînta
Evanghelie de la... citire».
Strana cîntă : «Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie».
Preotul : «Să luăm aminte !». Şi citeşte pericopa rînduită.
Terminând de citit, strana cîntă rar : «Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!», iar preotul închide
Sfînta Evanghelie, o sărută şi, întorcând-o cu faţa (învierea) spre credincioşi, îi binecuvintează,
făcînd semnul Sfintei Cruci cu ea. Apoi se întoarce şi o aşează în partea de răsărit a Sfintei Mese
(mai sus de sfîntul antimis), cu cotorul spre apus. Se întoarce din nou, închide Sfintele Uşi
(perdeaua rămînînd deschisă); urmează predica, conform tradiţiei vechi …
Apoi preotul rosteşte ectenia întreită («Să zicem toţi, din tot sufletul...»), iar în timpul
răspunsurilor stranei citeşte şi rugăciunea cererii cu osîrdie («Doamne, Dumnezeul nostru,
primeşte această cerere cu osîrdie»). Cînd e cazul, între penultimul şi ultimul aliniat al ecteniei se
intercalează cererile respective, pentru diferite trebuinţe, aflate la sfîrşitul Liturghierului.
După ecfonisul ecteniei întreite («Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti...»),
dacă se face pomenire pentru cei răposaţi, preotul adaogă şi ectenia pentru morţi, cu rugăciunea
«Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul...».
Dacă nu, preotul zice (ectenia pentru catehumeni («Rugaţi-vă, cei chemaţi, Domnului...»),
desfăcînd în acelaşi timp sfîntul antimis, astfel:
1. la primul aliniat («Rugaţi-vă, cei chemaţi, Domnului !»), desface partea de deasupra (cea
dinspre miazănoapte) a antimisului ;
2. la al doilea aliniat («Cei credincioşi, pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Domnul să-i
miluiască pe dînşii !»), desface partea dinspre miazăzi;
3. la al treilea aliniat («Să-i înveţe pe dînşii cuvîntul adevărului»), desface partea de apus
(dinspre preot) ;
4. la al patrulea («Să le descopere lor Evanghelia dreptăţii»), partea dinspre răsărit,
răsfrîngînd-o peste Sfînta Evanghelie ;
5. la al cincilea aliniat («Să-i unească pe dînşii...»), preotul ia buretele şi strînge cu el
miridele (fărîmiturile) ce eventual s-ar mai găsi pe sfîntul antimis, dîndu-le spre mijlocul
lui.
Cînd zice: «Cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi !», la strană trebuie să se
răspundă «Ţie, Doamne», cît mai pe larg (repetîndu-1, dacă e nevoie), pentru ca preotul să aibă
timp să citească în taină Rugăciunea pentru cei chemaţi («Doamne, Dumnezeul nostru, Care
întru cele de sus locuieşti...»), pe care o încheie cu ecfonisul : «Ca şi aceştia să slăvească
împreună cu noi...», făcînd în acest timp, cu buretele, semnul Sfintei Cruci peste sfîntul antimis.
Terminînd ecfonisul, sărută buretele şi îl pune pe marginea de răsărit a sfîntului antimis (peste
Sfînta Evanghelie).
Apoi se întoarce şi închide dvera, zicînd ectenia următoare : «Cîţi sinteţi chemaţi, ieşiţi...» etc.
Cu aceasta, s-a terminat partea din Liturghie pe care o numim «a catehumenilor».

C. RANDUIALA LITURGHIEI CREDINCIOŞILOR

1. Partea întâia (până la ieşirea cu Cinstitele Daruri)
Întorcându-se cu faţa spre Sfînta Masă, preotul continuă: «Cîţi sîntem credincioşi, iară şi
iară...», «Apără, mîntuieşte...» şi «înţelepciune !», citind în acest timp, în taină, şi Rugăciunea
întîia pentru credincioşi, pe care o termină cu ecfonisul : «Că Ţie se cuvine toată slava...».
 Apoi repetă primele două aliniate ale ecteniei mici şi zice : «înţelepciune!», citind apoi, în
taină, Rugăciunea a doua pentru credincioşi, pe care o încheie cu ecfonisul : «Ca sub stăpînirea
Ta, totdeauna fiind păziţi...».
La strană se începe Heruvicul (care trebuie cîntat foarte rar).
Preotul citeşte în taină Rugăciunea din timpul cîntării heruvimice («Nimenea din cei
legaţi cu poftele...»), după care zice şi el încetişor, de trei ori, Imnul heruvimic («Noi cari pe
Heruvimi cu taină închipuim...»), închinîndu-se de fiecare dată (nu se ridică mîinile, nefiind
vorba de vreo invocare). Apoi deschide dvera şi uşile împărăteşti, făcînd plecăciune spre popor,
ia cădelniţa, acoperă Darurile (dacă nu le-a acoperit pînă acum), şi face (sădire mică]) zicînd
încetişor psalmul L şi tropare de umilinţă cîte va voi.
Terminând cu căditul, face două închinăciuni mari (metanii) în faţa Sfintei Mese, zicînd
de fiecare dată: «Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul, şi mă miluieşte!» , apoi sărută
Sfînta Masă, sfîntul antimis şi Sfînta Cruce, face încă o închinăciune, se întoarce şi venind între
uşile împărăteşti, se pleacă spre credincioşi cerindu-şi astfel iertare (unii preoţi îi şi
binecuvintează).
2. Vohodul mare (ieşirea cu Cinstitele Daruri)
Urmează vohodul mare sau ieşirea cu Cinstitele Daruri, astfel : mer-gînd la proscomidiar,
preotul zice: Ridicaţi mâinile voastre la cele sfinte şi binecuvîntaţi pe Domnul!», ia Aerul
(acoperămintul cel mare), îl atinge de fumul cădelniţei, îl sărută şi îl pune pe spate ; ia sfîntul
disc cu stînga, ţinîndu-1 în dreptul frunţii,_şi sfîntul potir cu dreapta, ţinîn-du-1 ceva mai jos,
cam în dreptul pieptului.
Terminându-se cântarea Heruvicului, preotul, precedat de un purtător de lumină, care ţine
şi cădelniţa, iese pe uşa dinspre miazănoapte a altarului şi, păşind încet, cu cuviinţă şi evlavie,
rosteşte formula pentru pomenirea episcopului locului : «Pe (înalt) Prea Sfinţitul (Arhi)episcopul
(şi Mitropolitul) nostru X, să-1 pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa». Ajungînd în
mijlocul bisericii, preotul rămîne pe loc, cu faţa spre credincioşi şi face pomenirile înscrise în
Liturghier. La ultima formulă a pomenirilor («Şi pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini...»),
atunci cînd zice : «totdeauna, acum şi pururea...», face semnul Sfintei Cruci cu potirul, spre
credincioşi, binecuvîntîndu-i.
În timp ce la strană se cîntă (rar) «Ca pe împăratul..», preotul se întoarce pe stânga şi,
trecând printre sfeşnicele cele mari, intră în altar prin uşile împărăteşti, zicînd cele trei tropare
de îngropare («Iosif cel cu bun chip...», «în mormînt cu trupul...» şi «Ca un purtător de
viaţă...»); pune sfântul disc şi sfîntul potir pe sfîntul antimis (discul în stînga şi potirul în dreapta
preotului), ridică acoperămintui discului şi pe cel al potirului, le sărută şi le pune de o parte pe
Sfînta Masă. Apoi ia Aerul de pe spatele său şi după ce îl apropie de fumul cădelniţei (pe oare
paracliserul o ţine la îndemînă în dreapta) îl sărută şi acoperă cu el discul şi potirul. Ia cădelniţa
şi tămnaza Cinstitele Daruri, de trei ori, zicînd încetişor ultimele versete ale Psalmului L («Fă
bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului...»). Apoi se întoarce şi închide uşile împărăteşti şi
dvera. Dacă mai rămîne vreme, citeşte (în taină) şi Rugăciunea punerii-înainte a Darurilor
(«Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, Cel ce eşti singur sfînt...»).
3. Pregătirea pentru săvîrşirea Sfintei Jertfe
După ce se termină «Ca pe împăratul...», preotul rosteşte ectenia «Să plinim rugăciunile
noastre Domnului...», citind totodată, în taină, Rugăciunea punerii-înainte (dacă n-a avut vreme
s-o citească şi înainte).
După ecfonisul ecteniei («Cu îndurările Unuia-Născut Fiului Tău...»), întorcîndu-se cu
faţa spre credincioşi, îi binecuvintează, zicînd : «Pace tuturor !» (pentru aceasta se deschide
dvera şi apoi se închide la loc). Revenind în faţa Sfintei Mese, preotul zice : «Să ne iubim unii pe
alţii...» ; iar în timp ce la strană se cîntă rar : «Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh...», preotul zice
încetişor, de trei ori, «Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea...» (sau îl cîntă o dată, după ce la strană
se termină de cîn-tat «Pe Tatăl...»), se închină de două ori, sărută discul şi potirul (acoperite),
apoi Sfînta Masă şi se închină încă o dată.
După aceea, deschide dvera, zicînd : «Uşile, uşile...» şi, în timp ce se rosteşte Crezul,
preotul ridică Aerul cu amîndouă mîinile şi îl clatină uşor deasupra Cinstitelor Daruri, avînd
capul plecat şi zicînd şi el, încetişor, Simbolul credinţei, la unison cu cel care îl rosteşte în naos.
Cînd se aud cuvintele: «Şi a înviat a treia zi...», încetează de a clătina Aerul, îl sărută, îl
întocmeşte şi-1 pune deoparte, lăsînd astfel descoperite discul şi potirul cu Cinstitele Daruri şi
continuînd să zică încetişor restul Crezului, pînă la sfîrşit
4. Partea centrală a Liturghiei: Anaforaua
(Rugăciunea Sfintei Jertfe) cu sfinţirea Darurilor
Când se termină rostirea Crezului, preotul zice, cu glas grav : «Să stăm bine, să stăm cu
frică...». Apoi deschide uşile împărăteşti, ia Sfînta Cruce şi venind între Sfintele Uşi, cu faţa spre
credincioşi, îi binecuvintează cu Sfînta Cruce, zicînd: «Harul Domnului nostru Iisus Hristos...».
Apoi, înălţîndu-şi ochii şi mîinile cu Sfînta Cruce, zice : «Sus să avem inimile !». întorcîndu-se
(pe stînga) şi plecîndu-se spre icoana Mîntui-torului, trece Sfînta Cruce în mîna stingă şi se
închină, zicînd : «Să mulţumim Domnului!». Apoi pune Sfînta Cruce pe Sfînta Masă şi închide
uşile împărăteşti şi dvera şi în timp ce la strană se cîntă : «Cu vrednicie şi cu dreptate...», preotul
începe a citi în taină, cu toată cucernicia şi fără grabă, anaforaua sau marea rugăciune a Sfintei
Jertfe («Cu vrednicie şi cu dreptate este a cînta Ţie, a Te binecuvînta...» etc). La ecfonisul
«Cîntarea de biruinţă cîntînd, strigînd...» ridică steluţa de pe sfîntul disc, face semnul Sfintei
Cruci cu ea peste sfîntul disc, o şterge de sfîntul antimis, o sărută şi o pune deasupra buretului
(peste Sfînta Evanghelie), apoi continuă să citească rugăciunea în taină («Cu aceste fericite
Puteri...»), în timp ce la strană se cîntă «Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot...» etc. La ecfonisul «Luaţi,
mîncaţi...», preotul arată cu dreapta către Agneţul de pe sfîntul disc, apoi se închină şi zice :
«Amin», iar la ecfonisul următor («Beţi dintru acesta toţi..,»), arată cu dreapta către sfîntul potir
şi se închină apoi din nou, zicînd «Amin».
La ecfonisul «Ale Tale dintru ale Tale...», ia sfîntul disc cu mîna dreaptă şi sfântul potir
cu stînga (dreapta fiind deasupra), le ridică puţin, făcînd cu ele semnul Sfintei Cruci deasupra
sfîntului antimis, apoi le reaşează la locul lor.
Îndată după acest ecfonis, adică în timp ce cîntăreţii cîntă «Pe Tine Te lăudăm...», preotul
face trei închinări în faţa Sfintei Mese, zicînd de fiecare dată: «Dumnezeule, curăţeşte-mă pe
mine, păcătosul, şi mă miruieşte!»; apoi, ridicînd mîinile în sus, în semn de invocare, zice
încetişor, de trei ori, troparul Ceasului al treilea («Doamne, Cela ce pe Preasfîntul Tău Duh...»)
cu stihurile din psalmul L («Inimă curată zideşte întru mine...» şi : «Nu mă lepăda de la faţa
Ta...»), închinîndu-se de fiecare dată (unii fac metanii).
Continuă apoi rugăciunea în taină, cu epicleza: «încă aducem Ţie această slujbă
cuvîntătoare şi fără de sînge...» şi face sfinţirea Daturilor, precum se arată în Liturghier (ed.
2008, p. 148—149). Apoi cade în genunchi, continuînd a citi în taină rugăciunea de mijlocire
generală pentru vii şi morţi (dipticele): «încă aducem Ţie această slujbă cuvîntătoare...», pînă la
ecfonisul «Mai ales pentru Preasfînta...». Cînd se termină de cîntat «Pe 'Tine Te lăudăm...»,
preotul se ridică, deschide dvera, ia cădelniţa şi tămîiază Sfintele de trei ori, zicînd ecfonisul:
«Mai ales pentru Preasfînta...».
În timp ce la strană se cîntă Axionul (pe care unii îl cîntă în faţa icoanei Maicii
Domnului), preotul continuă a citi mai întîi (tot în taină) rugăciunile de mijlocire, pînă acolo
unde se pomeneşte episcopul locului («întîi pomeneşte, Doamne...»). Apoi binecuvintează
anafura cu formula înscrisă în Liturghier, făcând semnul Sfintei Cruci cu dreapta peste
anaforniţă, pe care o atinge apoi de sfîntul disc şi de sfîntul potir. Merge la proscomidiar, unde
citeşte pomelnicul cti-torilor şi pomelnicele eventual sosite după ieşirea cu Cinstitele Daruri, îşi
spală mîinile şi revine în faţa Sfintei Mese.
Cînd se termină de cîntat Axionul, preotul glăsuieşte ecfonisul pentru pomenirea
ierarhului locului: «întîi pomeneşte, Doamne, pe (înalt) Prea Sfinţitul (Arhi)episcopul (şi
Mitropolitul) nostru X...» şi îndată continuă a citi în taină ultima parte a rugăciunii de mijlocire,
încheind-o cu ecfonisul : «Şi ne dă nouă cu o gură şi cu o inimă...».

5. Împărtăşirea cu Sfintele Daruri

După aceea, se întoarce cu faţa spre credincioşi şi îi binecuvintează (cu mîna), zicînd :
«Şi să fie milele marelui Dumnezeu...». Apoi închide dvera şi, întorcîndu-se în faţa Sfintei Mese,
zice ectenia «Pe toţi sffnţii pomenindu-i...». în timpul acestei ectenii citeşte, în taină, rugăciunea :
«înaintea Ta punem toată viaţa şi nădejdea noastră...», apoi ecfonisul «Şi ne învredniceşte pe noi,
Stăpîne...», şi în timp ce credincioşii cîntă Tatăl nostru, zice şi el în taină această rugăciune,
încheind-o cu ecfonisul: «Că a Ta este împărăţia...».
Se întoarce apoi spre credincioşi şi îi binecuvintează, zicînd : «Pace tuturor !» (pentru
aceasta se deschide dvera şi apoi se închide imediat la loc). Apoi, din faţa Sfintei Mese:
«Capetele voastre...», la care strana răspunde «Ţie Doamne!», cîntat cît mai prelung, pentru ca
preotul să aibă timp a citi, în taină, Rugăciunea plecării capetelor («Mulţumim Ţie, împărate
nevăzut...»), pe care o încheie cu ecfonisul : «Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni ale
Unuia-Născut Fiului Tău...».
Citeşte apoi, în taină, Rugăciunea dinaintea împărtăşirii («Ia aminte, Doamne Iisuse
Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfînt locaşul Tău...» etc.) 3.
După aceea se închină de trei ori în faţa Sfintelor Daruri, zicînd de fiecare dată :
«Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miruieşte!». Apoi ia Sfîntul Aqneţ cu
ambele mîini şi îl înalţă deasupra sfîntului disc, zicînd cu glas înalt : «Să luăm aminte! Sfintele
sfinţilor !». La strană se cîntă «Unul sfînt...» şi apoi Chinonicul (sau se ţine predica, ori se citeşte
Cazania, conform orînduirilor date de Sfîntul Sinod). în timpul acesta, preotul întoarce Sfîntul
Agneţ cu miezul în sus în această poziţie îl frînge în două (pe tăietura verticală, făcută la
Proscomidie), zicînd în şoaptă : «Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu...» ; apoi îl
întoarce spre dreapta şi îl frînge din nou, pe tăietura orizontală. Ţinînd cele patru părticele în
palma stînga, deasupra sfîntului disc în poziţia în care au rămas după sfărîmare, preotul le ia pe
rînd cu dreapta şi le aşază (tot cu miezul în sus) pe sfîntul disc, în chipul Sfintei Cruci, astfel :
partea cu IS spre marginea de răsărit a discului, partea cu HS în latura opusă, cea cu NI spre
miazănoapte, iar cea cu KA spre miazăzi.
Preotul îşi şterge palmele cu buretele, peste disc. Ia părticica (IS, face cu ea semnul
Sfintei Cruci deasupra sfîntului potir şi o pune" în el, zicînd : «Plinirea paharului Sfîntului Duh».
îşi şterge din nou degetele de la dreapta, cu buretele. Binecuvintează căldura şi o toarnă în sfîntul
potir, zicînd : «Căldura credinţei, plină de Duhul Sfînt, Amin !» (şi aci trebuie să avem grijă, ca
şi la Proscomidie, să nu turnăm prea multă apă caldă în Sfîntul Sînge, pentru ca să nu-1 diluăm
prea mult).
Urmează apoi împărtăşirea preotului, cu părticica HS şi cu Sfîntul Sînge, precum arată
Liturghierul (ed. 2000, p. 160—165).
După împărtăşire, preotul ia buretele cu dreapta şi ţinînd, cu stînga, sfîntul disc plecat
deasupra sfîntului potir, toarnă în el, cu buretele, cele două părţi din Sfîntul Trup (NI şi KA),
destinate pentru împărtăşirea credincioşilor. Dacă nu sîmt credincioşi de împărtăşit, se pot turna
3
Ultimele două rugăciuni în taină, fiind în practică greu de citit la locul şi în momentul exact în care sînt înscrise
în Liturghier, se pot citi mai dinainte, şi anume în timp ce cîntăreţii (corul) cîntă «Tatăl nostru».
acum şi miridele ; dacă sînt credincioşi de împărtăşit, aces-tea se toarnă în sfîntul potir numai
după împărtăşirea credincioşilor. Cînd toarnă părţile din Sfîntul Trup, zice: «Învierea lui Hristos
vâ-zînd...» cînd toarnă mirida Sfintei Fecioare, zice : «Luminează-te, luminează-te...» ; cînd
toarnă miridele celor nouă cete (ale sfinţilor), zice: «O ! Pastile cele mari...», iar cînd toarnă
miridele pentru vii şi morţi, zice : «Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici...» s.
După aceea, acoperă sfîntul potir cu acoperămîntul lui (dacă însă sînt credincioşi de
împărtăşit, nu-1 acoperă, ci pune în el linguriţa), iar pe stîntul disc pune Aerul (întocmit)
dedesubt şi peste el steluţa (închisă), iar deasupra acoperămîntului discului, întocmit. Se închină
din nou în faţa Sfintelor Daruri şi citeşte apoi în taină rugăciunea de mulţumire pentru
împărtăşire («Mulţumim Ţie, Stăpîne, Iubitorule de oameni...» etc).
Când se termină de cîntat priceasna (sau de citit Cazania, ori de rostit predica), preotul
sună jopoţelul şi deschide dvera şi uşile împărăteşti. Se întoarce, se închină în faţa Sfintei Mese,
ia sfîntul potir cu dreapta, ţinînd stînga dedesubt şi, venind între uşile împărăteşti, îl înalţă,
rostind chemarea la împărtăşire: «Cu frica lui Dumnezeu...» (în faţa Sfintelor Uşi se pune
dinainte un sfeşnic cu lumină aprinsă). Cîntăreţii cîntă: «Bine este cuvîntat Cel ce vine întru
numele Domnului...» (în Săptămîna Luminată: «Hristos a înviat...», o dată). Dacă sînt credincioşi
de împărtăşit, vin acum şi se împărtăşesc, după rîn-duială4. Dacă nu, preotul rămîne între
Sfintele Uşi şi binecuvintează pe credincioşi cu sfîntul potir, zicînd : «Mîntuieşte, Dumnezeule,
po-porul Tău...».
Cântăreţii cântă: «Văzut-am lumina cea adevărată...» (de la Paşti la înălţare: «Hristos a
înviat», o dată, iar de la înălţare la Rusalii: «înălţatu-Te-ai întru mărire...»). In timpul acesta,
preotul se întoarce, pune sfîntul potir pe Sfînta Masă şi îl tămîiază, zicînd încetişor : «înalţă-Te
peste ceruri, Dumnezeule..». Dă cădelniţa, se închină de trei ori, ia sfîntul disc cu stînga şi ţinînd
potirul deasupra lui, cu dreapta, vine între Sfintele Uşi, zicînd întîi în sine: «Binecuvântat este
Dumnezeul nostru» şi apoi cii glas, câutînd spre credincioşi: «Totdeauna, acum şi pururea...»
(unii fac şi semnul Sfintei Cruci cu Sfintele spre credincioşi).
Cântăreţul răspunde: «Amin. Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne...» (în
Săptămîna Luminată: «Hristos a înviat...», o dată), iar preotul se întoarce, pe dreapta, şi merge la
proscomidiar, aşază acolo Sfintele (discul în stînga, potirul în dreapta) şi luînd cădelniţa, le
tămîiază de trei ori, fără să zică nimic şi apoi face trei metanii mari înaintea lor. La proscomidiar
se aprinde acum o lumânare, dacă s-a stins la ieşirea cu Darurile, şi rămîne aprinsă pînă după
potrivirea Sfintelor.

3. Liturghierele româneşti, cu excepţia ultimelor două ediţii (1956 şi 196?), pun de obicei întîi fonnula «Spală,
Doamne...» şi apoi «învierea lui Hristos...» şi celelalte. Pentru justificarea rînduielii descrise aici, vezi studiul nostru Observa-
ţiuni şi propuneri pentru o nouă ediţie a Liturghierului românesc (extras din rev. «Biserica Ortodoxă Română»), 1945—1946, p.
13—15.
4. Vezi mai departe, la Rînduiala împărtăşirii. .

6. Riturile finale
Revenind în faţa Sfintei Mese, preotul rosteşte ectenia de mulţumire pentru împărtăşire
(«Drepţi, primind...»), strîngînd totodată sfîntul antimis, în chip invers de cum 1-a desfăcut
(adică întocmind întîi marginea dinspre răsărit, apoi pe cea dinspre apus, cea dinspre miazăzi şi
la urmă pe cea dinspre miazănoapte). Iar cînd rosteşte ecfonisul : «Că Tu eşti sfinţirea noastră...»,
ia în mîini Sfînta Evanghelie şi făcînd cruce cu ea peste sfîntul antimis o aşează deasupra
antimisului întocmit, odată cu cuvintele «acum şi pururea...».
Apoi îşi acoperă capul, dacă poartă culion sau potcap, ia Liturghierul şi, ţinîndu-1 cu
stînga la piept, se întoarce pe stînga şi iese prin Sfintele Uşi, zicînd: «-Cu pace să ieşim !» şi
«Domnului să ne rugăm!». Ajuns în mijlocul bisericii, sub policandru, şi stînd cu faţa spre
răsărit, citeşte Rugăciunea amvonului («Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează,
Doamne...»).
Dacă sunt colive sau prinoase de binecuvîntat, se aduce preotului cădelniţa ,după ecfonisul Rugăciunii
amvonului, la strană se cîntă troparul şi conidacui sfîntului sau al sărbătorii zilei, în timp ce preotul cădeşte spre
masa cu prinoasele. Apoi zice: «Domnului să ne rugăm!» şi citeşte Rugăciunea binecuvântării colivei sau a
prinoaselor respective (artosul de Paşti, strugurii la 6 august etc). Tot acum se pune, atunci dînd e nevoie, panihida
mică (parastasul pe scurt), ori doxologia de mulţumire (polihraniul de la Tedeum).
După aceasta, la strană se cântă: «Fie numele Domnului binecuvîntat...» de trei ori (în
Săptămîna Luminată: «Hristos a înviat...», de trei ori), iar preotul, plecîndu-se puţin spre popor,
în dreapta şi în stînga, intră în sfîntul altar prin uşile împărăteşti şi merge la proscomidiar, unde
îşi descoperă capul şi zice în şoaptă Rugăciunea potrivirii Sfintelor («Plinirea Legii şi a
Proorocilor...»).
Apoi vine îndată la Sfînta Masă, lasă Liturghierul, îşi acoperă capul şi face otpustul, precum se
arată în Liturghier. După aceasta intră în sfîntul altar, închide uşile împărăteşti şi dvera, apoi iese
prin uşa de miazăzi şi venind la iconostas, miruieşte pe credincioşi, cu untdelemnul binecuvîntat
din candela de la iconostas, zicînd la fiecare: «Ajutor de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi
pămîntul» ; iar aceştia, după ce au fost miruiţi, trec pe rînd şi iau (ori primesc) anafura (în unele
părţi, ca de ex. în Ardeal şi în Moldova, nu se practică miruirea credincioşilor, ci preoţii împart ei
înşişi anafura, zicând: «Hrană a dat Domnul celor ce se tem de Dînsul»).
Apoi preotul intră din nou în sfîntul altar, pe uşa dinspre miazănoapte, merge la
proscomidiar şi, cu capul descoperit, potriveşte Sfintele, cu băgare de seamă şi cu multă evlavie
(avînd eventual un pocrovăţ sub barbă); la sfârşit rânduieşte sfintele vase şi acoperăminte la locul
lor, îşi spală mîinile şi citeşte rugăciunile de mulţumire de după împărtăşire, apoi dezbracă
sfintele odăjdii, zicînd şi rugăciunile prescrise în Liturghier («Acum slobozeşte...», troparul şi
condacul sfîntului autor al Liturghiei săvîrşite, troparul Născătoarei de Dumnezeu şi apolisul).
Făcînd toate acestea, se închină în faţa Sfintei Mese şi iese din biserică, mulţumind lui
Dumnezeu şi petrecînd cu cuviinţă restul zilei.