ructura obiectelor pe care le folosim de zi cu zi și proprietățile materiei cu care interacționăm

sunt consecințe ale proprietăților substanțelor chimice și ale interacțiunilor lor. Spre exemplu, oțelul
este mai dur decât fierul pentru că atomii din el sunt mai strâns legați, formând o structură cristalină mai
rigidă. Lemnul arde sau este supus oxidării rapide pentru că poate reacționa în mod spontan cu oxigenul
în cadrul unei reacții chimice deasupra unei anumite temperaturi. Zahărul și sarea se dizolvă în apă
deoarece proprietățile lor moleculare/ionice permit dizolvarea în condiții ambientale.

Sus: Rezultatele presupuse: particula alfa care penetrează cu ușurință Modelul atomic
Thomson.

Jos: Rezultatele observate: puține particule au fost reflectate, indicând o încărcătură mică,
concentrată.

La începutul secolului al XX-lea, teoriile de bază ale chimiei au fost înțelese datorită unor serii
de descoperi privind probarea și dezvăluirea naturii interne ale atomilor. În 1897, J. J. Thomson din
Cambridge University descoperise electronul și imediat după aceea, omul de știință Becquerel, precum
și cuplul Pierre și Marie Curie investigau fenomenul radioactivității. Într-o serie de experimente, Ernest
Rutherford din cadrul Universității din Manchester descoperise structura internă a atomului și existența
protonului, a clasificat și explicat tipurile de radioactivitate și a reușit să transmute hidrogenul prin
bombardarea azotului cu particule alfa.

Activitatea sa privind structura atomică a fost îmbunătățită de către studenții săi, fizicianul
danez Niels Bohr și Henry Moseley. Teoria legăturii chimice și al orbitalilor moleculari a fost dezvoltată
de către savanții americani Linus Pauling și Gilbert N. Lewis.

Anul 2011 a fost declarat de către Națiunile Unite ca fiind Anul Internațional al Chimiei.[59]
IUPAC, precum și UNESCO, alături de societăți chimice, academii și instituții la nivel global au organizat
activități locale și regionale.

Modelul actual al structurii atomice este reprezentat de modelul mecanicii cuantice.[60]Chimia

este studiată, la început, la nivel de particule elementare, atomi, molecule,[61] substanțe chimice,
metale, cristale și alte stări de agregare ale materiei. Această materie poate fi întâlnită sub formă solidă,
lichidă sau gazoasă, în izolare sau în combinații. Interacțiunile chimice, reacțiile și transformările care
sunt studiate în chimie sunt de obicei rezultatul interacțiunilor atomice, conducând la rearanjarea
legăturilor chimice ce susțin atomii, iar aceste comportamente sunt studiate într-un laborator de chimie.

Laboratorul de chimie folosește, de regulă, diverse obiecte de laborator, fabricate din sticlă. Cu
toate acestea, nu toate ustensilele sunt centrate pe sticlă ca și material, iar o mare parte din chimia
experimentală (precum și cea aplicată sau industrială) este realizată fără ea.
 O reacție chimică este transformarea unor substanțe în una sau mai multe substanțe.[62] La
baza unei asemenea transformări chimice se află rearanjarea electronilor în cadrul legăturilor atomice,
iar aceasta poate fi evidențiată simbolic prin ecuațiile chimice, care au ca subiect atomii. Numărul
atomilor din partea stângă și partea dreaptă a ecuației este egal într-o transformare chimică; în moment
când numărul acestora este inegal, transformarea este numită reacție nucleară sau dezintegrare
radioactivă. Tipul de reacții chimice suferite de o substanță pot conduce la schimbări energetice, care
pot fi limitate de niște reguli denumite legi chimice.

Energia și entropia sunt concepte de natură invariabilă, care sunt importante în aproape toate
studiile chimice. Substanțele sunt clasificare în funcție de structură, stare de agregare, precum și după
compoziția chimică. Acestea pot fi analizate prin diverse mijloace de analiză chimică (de exemplu,
spectroscopia și cromatografia). Oamenii de știință care sunt preocupați de cercetările în domeniul
chimiei sunt numiți "chimiști".[63] Majoritatea chimiștilor se specializează în una sau mai multe sub-
discipline. Câteva concepte esențiale pentru studiul chimiei sunt prezentate mai jos:[64]

Materie

Articol principal: Materie.

În chimie, materia (din latinescul materia, însemnând lemn sau orice alt material[65]) este
definită ca fiind orice este alcătuit dintr-o masă de repaus și volum (ocupă spațiu), fiind alcătuită din
particule aflate constant în mișcare[66]; acestea au masă de repaus de asemenea - cu toate că nu toate
particulele îndeplinesc această condiție, precum fotonii. Mișcarea particulelor, precum și puterea de
atracție între aceste particule determină starea de agregare a materiei respective[66].

Materia poate fi constituită dintr-o substanță chimică pură sau un amestec de substanțe.[67]
Aceasta este definită de materialul conținut, indiferent că este omogen sau neomogen. Un material
neomogen reprezintă unitatea structurală care conține componente cu proprietăți diferite, în timp ce
materialul omogen conține componente cu proprietăți asemănătoare[68].

Până în secolul prezent, se credea că materia nu putea fi creată sau distrusă, ci doar
transformată dintr-o stare în alta. Cu toate acestea, s-a descoperit că materia poate fi transformată în
energie radiantă, precum și acțiunea reversă (din energie în materie)[69]. Oamenii de știință utilizau
legea conservării materiei și legea conservării energiei în mod independent, însă ulterior cele 2 au
fuzionat, conducând la legea conservării masei, constituită concomitent din masa materiei din sistem,
precum și masa energiei radiante din sistem[70].

Atomul

Articol principal: Atom.

 Reprezentare schematică a unui atom, bazată pe modelul atomic Bohr

Începând cu Democrit, filozofii greci au contribuit la dezvoltarea unei teorii filozofice care
încerca prezentarea concepției lor despre natura Universului, alcătuită din particule foarte mici,
indivizibile[71]. În acest fel, conceptul de atom este creat (greacă atomos, indivizibil)[72].

Atomul este cea mai mică particulă dintr-o substanță care prin procedee chimice obișnuite nu
poate fi divizată în alte particule mai simple, fiind unitatea structurală a chimiei[73]. Este o grupare a
materiei care constă într-un miez dens numit nucleu atomic, înconjurat de un spațiu numit nor
electronic. Nucleul este alcătuit din particule încărcate pozitiv numite protoni și neutroni (împreună sunt
numiți nucleoni), în jurul căruia orbitează particulele încărcate negativ din norul electronic (electronii)
[73]. Într-un atom neutru, electronii încărcați negativ echilibrează numărul încărcăturii pozitive ale
protonilor. Nucleul este dens, masa acestuia fiind de 1836 de ori mai mare decât a electronului, cu toate
că raza atomului este de 10.000 de ori mai mare decât a nucleului său.[74][75]

Atomul este de asemenea cea mai mică entitate care poate fi închipuită, care are proprietatea
de a reține proprietățile chimice ale elementului[73], precum electronegativitatea, potențialul de
ionizare, stările de oxidare, numărul de coordonare și tipul de legături (metalice, ionice, covalente).

Element chimic

Standard form of the periodic table of chemical elements. The colors represent different
categories of elements

Articol principal: Element chimic.

Vezi și: Tabelul periodic.

Un element chimic reprezintă substanța pură care este constituită dintr-un singur tip de atom,
caracterizat de un anumit număr de protoni din interiorul nucleului atomic (cunoscut ca și număr
atomic, notat cu simbolul Z). Masa atomică este indicată drept sumă a numărului de protoni și neutroni
din interiorul nucleului. Cu toate că toți nucleii unui atom aparțin aceluiași element ar avea același
număr atomic, masa lor atomică nu trebuie să fie neapărat egală; atomii care prezintă diverse mase
atomice sunt cunoscuți drept izotopi. De exemplu, toți atomii cu 6 protoni în nucleu sunt atomi ai
elementului chimic carbon, dar atomii de carbon pot avea mase atomice 12 și 13.[75]

Modelul standard de prezentare al elementelor chimice este tabelul periodic al elementelor,

care ordonează aceste elemente în funcție de numărul lor atomic. Tabelul este constituit din grupe
(coloane) și perioade (șiruri). Acest mod de reprezentare tabelară este utilă în stabilirea tendințelor
periodice.[76]
Ioni și săruri