ingulari ca unitate de bază, însă celelalte elemente chimice izolate constă fie în molecule, fie

rețele de atomi legați oarecum. Moleculele identificabile alcătuiesc substanțe cunoscute, precum apa,
aerul, precum și unele substanțe organice precum alcoolul, zahărul, benzina și diverse produse
farmaceutice.

Cu toate acestea, nu toate substanțele sau compușii chimici sunt alcătuiți din molecule
discrete și, într-adevăr, majoritatea solidelor care compus crusta, mantaua și nucleul Pământului sunt
elemente chimice fără grupare moleculară. Aceste tipuri de substanțe, precum compușii ionici și solide
în rețea, sunt organizate în așa manieră încât nu este necesară existența unor molecule identificabile. În
schimb, aceste substanțe sunt discutate în termeni de unitate celulară ca și cea mai mică structură
repetitivă din interiorul substanței. Exemple de asemenea substanțe sunt sărurile minerale (precum
sarea de masă), solidele precum carbonul și diamantul, metalele, siliciul și minerale silicate, precum
cuarțul și granitul.

Una din principalele caracteristici ale moleculei este geometria sa, numită structură
moleculară. În timp ce structura moleculară diatomică, triatomică sau tetraatomică poate fi trivială
(lineară, piramidal angulară, etc), structura moleculelor poliatomice, constituite din mai mult de 6 atomi
poate fi crucială pentru natura sa chimică.

Substanțe și amestecuri

Cín.pngSulfur-sample.jpg

Diamants maclés 2(République d'Afrique du Sud).jpgSugar 2xmacro.jpg

Sal (close).jpgSodium bicarbonate.jpg

Exemple de substante chimice pure. De la stanga la dreaptea: elementele staniu (Sn) si sulf (S),
diamant (forma alotropa a carbonului), sucroză (zahăr pur) și clorură de sodiu (sare) și bicarbonat de
sodiu (praf de copt), care sunt ambii compuși ionici.

O substanță chimică reprezintă compoziția materiei care este definită și posedă anumite
proprietăți fizico-chimice.[80]

În momentul când mai multe substanțe sunt prezente, rezultatul este numit amestec. Exemple
de amestecuri sunt aerul și aliajele.[81]

Proprietăți fizice

Proprietățile fizice ale unei substanțe reprezintă acele calități caracteristice și definitorii ale
acesteia;[82] de exemplu, clorura de sodiu este întâlnită sub diverse forme - granulară, sub forma sării
de bucătărie sau sub forma cristalizată (între 2-3 mm, până la 5 cm în diametru). Indiferent de forma în
care ar fi întâlnită, prezintă aceleași proprietăți caracteristice (aranjarea cristalină, gust etc.)[82].
Totodată, sunt considerate a fi proprietăți fizice acele caracteristici care nu implică schimbarea
substanței la nivel chimic[83].

Clivaj - Clivajul reprezintă tendința întâlnită la minerale sau cristale de a se sparge sau despica,
în paralel cu rețeaua structurii lor cristaline. Suprafața clivajului este netedă, în general cu o reflectare
bună a razelor luminoase.

Solubilitate

Articol principal: Solubilitate.

Solubilitatea indică gradul în care o substanță pură se poate dizolva într-un dizolvant, alcătuind
o soluție omogenă unde repartizarea atomilor, moleculelor și ionilor este uniformă. Pentru lichide
parțial miscibile reciproc, care formează o soluție eterogenă cu cel puțin 2 faze lichide (lichid multifazic)
solubilitatea se denumește miscibilitate. Dizolvantul în modul cel mai frecvent este un lichid, dar sunt și
unele excepții când unii dizolvanți sunt:

solide ca în cazul aliajelor, sticlei, ceramicii, semiconductoare sau

gaze ce dizolvă solide sau lichide, de obicei la temperaturi și presiuni înalte ca de exemplu
silicea în vapori de apă în anumite procese geochimice.

În funcție de cantitatea de substanță dizolvată, soluțiile se clasifică în:

soluții saturate: care conțin cantitatea maximă de substanță dizolvată la o anumită

temperatură.

soluții nesaturate: în care se mai poate dizolva o cantitate de dizolvat până la saturație.

Gust

Densitate

Articol principal: Densitate.

Densitatea (sau mai exact densitatea de masă, numită și masă specifică) este o mărime fizică
folosită pentru descrierea materialelor și definită ca masa unității de volum. Astfel, densitatea unui corp
este egală cu raportul dintre masa și volumul său. Unitatea de măsură în Sistemul Internațional pentru
densitate este kilogramul pe metru cub(kg/m³); alte unități folosite sunt gramul pe centimetru cub
(g/cm³), kilogramul pe litru (kg/L) etc. Densitatea se notează de obicei cu litera grecească (ro) sau cu
inițiala cuvântului, litera d.
 Conductivitate termică - Conductivitatea termică este mărimea fizică prin care se
caracterizează capacitatea unui material de a transmite căldura (prin conducție termică) atunci când
este supus unei diferențe de temperatură.

Conductivitate electrică - Conductivitatea electrică (numită și conductibilitatea electrică

specifică) este mărimea fizică prin care se caracterizează capacitatea unui material de a permite
transportul sarcinilor electrice atunci când este plasat într-un câmp electric.

Maleabilitate - Capacitatea unui material de a se deforma sub un efort de compresiune; acest

lucru este adesea caracterizat prin capacitatea materialului de a forma o foaie subțire prin ciocănire sau
laminare.

Ductilitate - În știința materialelor, ductilitatea este capacitatea unui material solid de a se

deforma sub un efort de tracțiune; acest lucru este adesea caracterizat prin capacitatea materialului de
a fi întins într-un fir.

Duritate - Duritatea este rezistența la penetrare opusă de un corp solid unei acțiuni mecanice
penetrante exterioare. Această rezistență se poate manifesta față de acțiuni de șlefuire, zgâriere, tocire
prin utilizare repetată. La uneltele ascuțite, este rezistența la tocire a muchiilor tăietoare. În cadrul
geologiei, duritatea mineralelor se măsoară după o scară de duritate de la 1 la 10, numită „Scala lui
Mohs”.

Stare de agregare

Example of phase changes

Articol principal: Stare de agregare.

Proprietăților chimice specifice care permit distingerea diverselor clasificări chimice sunt
însoțite și de stări de agregare. În cea mai mare parte, clasificările chimice sunt independente de aceste
clasificări de stare; cu toate acestea, unele stări de agregare ale materiei sunt incompatibile cu anumite
proprietăți chimice.

O stare de agregare reprezintă un set de stări ale unui sistem fizic macroscopic care au o
compoziție chimică și proprietăți fizice relativ uniforme (precum temperatura, structura cristalină,
presiunea, etc.).

Proprietățile fizice, cum ar fi densitatea și indicele de refracție, tind să se încadreze în valorile

caracteristice ale stării de agregare. Starea materiei este definită de starea de tranziție, care are loc când
energia introdusă sau preluată dintr-un sistem este refolosită în reorganizarea structuri sistemului, în loc
de a schimba condițiile de stare.

Uneori distincția între faze poate fi continuă în loc de a avea o graniță discretă, în acest caz,
chestiunea se consideră a fi într-o situație super critică. Când cele trei stări se îndeplinesc, pe baza
condițiilor, este cunoscut ca un triplu punct și deoarece acest lucru este invariant, este un mod
convenabil de a defini un set de condiții.

Cel mai cunoscute exemple de stări de agregare sunt solid, lichid și gazos. Multe substanțe
prezintă mai multe faze solide. De exemplu, există trei faze solide ale fierului (alfa, gama, și delta), care
variază în funcție de temperatură și presiune. O diferență principală printre fazele solide este structura
de cristal, sau aranjament, a atomilor. Mai puțin cunoscute sunt stările de agregare precum plasma,
condensările Bose-Einstein și condensările fermionice și fazele paramagnetice și feromagnetice ale
materialelor magnetice.

Proprietăți chimice

Proprietățile chimice ale unei substanțe reprezintă acele caracteristici specifice participării în
reacțiile chimice.[84]

Molul și unitatea de substanță

Articol principal: Mol.

Molul reprezintă unitatea de măsură care determină cantitatea de substanță (numită cantitate
chimică). Molul este definit ca și numărul de atomi determinat în exact 0.012 kilograme (sau 12 grame)
de carbon-12, unde atomii de carbon-12 sunt liberi, în repaus.[85] Numărul de particule per mol este
cunoscut ca și constanta lui Avogadro, fiind determinată în mod empiric la valoarea aproximativă de
6.022×1023 mol−1.[86] Concentrația molară este cantitatea de substanță per volum a unei soluții și este
raportata în moldm−3.[87]

Legătură chimică