Arhitectura religioasă medievală din Transilvania – III

Középkori egyházi építészet Erdélyben – III

Medieval Ecclesiastical Architecture in Transylvania – III
Acest volum cuprinde, în principal, comunicările prezentate în cadrul simpozionului ştiinţific
internaţional “Arhitectura religioasă medievală din Transilvania”, ediţia a III-a, desfăşurat la
Satu Mare între 15 şi 16 noiembrie 2002. Publicarea este finanţată de Muzeul Judeţean Satu
Mare.

Jelen kötet nagyrészt, Szatmárnémetiben, 2002 november 15. és 16. között, “Középkori egyházi
építészet Erdélyben” címmel rendezett III. nemzetközi tudományos konferencia előadásait
tartalmazza. A megjelenést a Szatmár Megyei Múzeum támogatta.

The present volume contains mostly, the papers presented on the IIIrd international conference
on “Medieval Ecclesiastical Architecture in Transylvania”, organized at Satu Mare, on 15th and
16th of November 2002, and it is supported financially by the County Museum of Satu Mare.
 Arhitectura religioasă medievală din
Transilvania

Középkori egyházi építészet Erdélyben

Medieval Ecclesiastical Architecture in

Transylvania

III

Coordonatori
Daniela MARCU-ISTRATE
Adrian Andrei RUSU
Péter Levente SZŐCS

Editura Muzeului Sătmărean

Satu Mare
2004
Corectură: Cornel Grad (lb. română); Kocsis Ágnes (lb. maghiară)
Copertă: Biserica evanghelică din Saschiz, foto: Iosefina Postăvaru

ISBN
Tiparul a fost executat la
 CUPRINS – TARTALOM – SUMMARY

TÓTH Sándor
Hatkaréjos rotundáink ........................................................................ 7
Unsere Sechspassrotunden ................................................................ 38

Daniela TĂNASE
Observaţii cu privire la sculpturile de la prepozitura de Titel din
colecţia Muzeului Banatului, Timişoara ....................................... 61
Remarks on the Stone Carvings from the Provostry of Titel,
Deposited in the Museum of Banat, Timişoara …………………. 65

SZAKÁCS Béla Zsolt

A templomok nyugati térelrendezése és a „nemzetségi monostor”
kérdése .......................................................................................... 71
Western Complexes of the Medieval Hungarian Churches and the
Problem of the „Kindred Monasteries” ....................................... 88

Adrian Andrei RUSU

Capele şi cetăţi în Transilvania şi vecinătăţile ei în secolele XIII–
XIV ……………………………………………………………... 99
Chapels and Castles of Transylvania and its Neighborhood in the
13th – 14th Centuries ……………………………………………. 120

Iosefina POSTĂVARU
Biserica fortificată din Saschiz. Studiu istoric şi arhitectural ............ 127
The Fortified Church of Saschiz, (Keisd, Szászkézd): Historical and
Architectural Study ……………………………………………... 151

Daniela MARCU-ISTRATE
Biserica romano-catolică din Armăşeni. Observaţii arheologice ...... 165
The Roman-Catholic Church of Armăşeni (Csíkménaság):
Archaeological Remarks ………………………………………... 172

Maria-Emilia CRÂNGACI-ŢIPLIC – Zeno K. PINTER – I. Marian ŢIPLIC

Biserica evanghelică din Ruja. Studiu istoric şi arheologic ……….. 183
The Lutheran Church of Ruja (Roseln, Rozsonda): Historical and
Archaeological Study …………………………………………… 192
EMŐDI Tamás – LÁNGI József
A síteri református templom építészettörténeti és falkép-restaurátori
kutatása ......................................................................................... 203
The Calvinist Church of Síter (Şişterea): Architectural Research on
the Building History and the Fresco Decoration .......................... 224

Gheorghe PETROV
Biserica mănăstirii Râmeţ .................................................................. 239
The Church of Râmeţ Monastery (Einsiedl, Remete) ......................... 250

Mihaela-Sanda SALONTAI
Klausenburger Baustellen der zweiten Hälfte des 15. Jh. .................. 253

Dana JENEI
Biertan. Picturile capelei din „Turnul Catolicilor” ............................ 269
Biertan (Birthälm, Berethalom): The Mural Paintings from the
Chapel of the “Tower of Catholics” ……………….…………… 281

Alexandru BABOŞ
Invisible features in the Design of the Timber Churches of
Maramureş .................................................................................... 287
 CAPELE ŞI CETĂŢI ÎN TRANSILVANIA ŞI VECINĂTĂŢILE EI ÎN
SECOLELE XIII–XIV

Adrian Andrei RUSU

Principial, în toate formele majore de habitat, locul de rugăciune nu a

lipsit nicăieri. În ciuda unor opinii contrare, şi fortificaţiile medievale au fost şi
astfel de forme de locuire. Rolul militar exclusiv care li s-a atribuit de către unii
cercetători este incompatibil cu polifuncţionalitatea cu care, societatea
medievală, în ansamblu, şi-a înzestrat instituţiile şi construcţiile. Ca pentru
orice altă construcţie medievală, ca şi pentru orice activitate specială sau
curentă, divinitatea supremă sau sfinţii intercesori trebuiau să fie prezenţi în
reprezentări cultice. Lucrul era cu atât mai necesar într-o ambianţă care
presupunea mereu jocul cu existenţa însăşi, respectiv într-o cetate. Vom deveni
imediat mai îngăduitori pentru o astfel de relaţie atunci când vom aminti de
bisericile fortificate. Imaginea pe care ne-o transmit acestea, pe lângă faptul că
asociază maximal fortificaţia cu biserica, aparţine unor realităţi târzii (sec. XV–
XVII). Dar au aparţinut asocierile numai perioadei inaugurate de anul 1400?
Desigur că nu.
Titlul nostru cuprinde o restricţionare care trebuie explicată de la
început. Va fi vorba despre „capele”1 pentru că ele au fost acele „module” ale
organizării religioase care s-au putut folosi cel mai bine într-un spaţiu apărat, în
care aglomerările de construcţii nu au fost, ori nu lasă impresia să fi fost, foarte

1
Numai în terminologia bisericii catolice, adică cea care domină provincia Transilvaniei. Vezi
generalităţi în Lexikon des Mittelalters, V, p. 931 şi urm. Aceeaşi biserică îşi transferă
identificările şi în biserica ortodoxă din teritoriul desemnat. În biserica ortodoxă, echivalentul
capelei este „paraclisul.” Nu avem mărturii pentru utilitatea sa medievală în provincia cu care
ne ocupăm. Aici ne permitem şi o mică incursiune istoriografică. V. Drăguţ nici nu se apleacă
asupra noţiunii (Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti 1976),
tratând-o doar la „paraclis” (p. 223–224). Dicţionarul de artă, I, Bucureşti 1995, îi consacră un
titlu semnat de către Tereza Sinigalia (p. 89), unde asocierea propusă de noi s-ar putea ascunde
în „capela de curte” ori în cea „palatinală.” Mai aproape de subiectul ales de către noi, Radu
Popa a produs o supralicitare a termenului de „capelă de curte” (Cetăţile din Ţara Haţegului,
în Buletinul Monumentelor Istorice 41 (1972), nr. 3, passim, reluată apoi în alte lucrări ale
sale), care se învecina mult cu „biserica parohială” sau, în orice caz, nu se apropia cu nimic de
vreo soluţie din interiorul unei fortificaţii. După publicarea volumului La începuturile evului
mediu românesc. Ţara Haţegului, Bucureşti 1988, termenul a fost privit cu rezerve şi de către
Entz G. („Helyesebbnek tartanám, ha az «udvari templom» (biserica de curte) helyett
egyszerűen a vonatkozó a falu kegyúri templomáról beszélne” = Aş considera mai corect dacă
autorul ar vorbi, în loc de „biserică de curte”, mai simplu, despre biserica nobiliară a satului)
(vezi Századok 125 (1991) nr. 1–2, p. 152). Pentru critica termenului vezi şi Adrian A. Rusu,
Ctitori şi biserici din Ţara Haţegului până la 1700, Satu Mare 1997, p. 141–144. Ultima
noastră interferare, cu aspect general, în subiect, din care folosim şi aici unele idei, în idem –
G. P. Hurezan, Biserici medievale din judeţul Arad, Arad 2000, p. 33–34.
 Adrian Andrei RUSU

sesizabile. Apoi, instituţia-biserică a prevăzut ea însăşi adaptarea construcţiilor

sale la nevoile sociale. „Capela” a devenit nu doar o „biserică mai mică”
(ecclesia minima), dar şi una, juridic mai puţin înzestrată faţă de alte surate mai
importante, biserica parohială, biserica catedrală. Ei i-a lipsit mereu o
prerogativă sau alta (dreptul de botez, dreptul de înhumare, dreptul de a face
anume tipuri de slujbe, dreptul de strânge dijmele enoriaşilor, dreptul de a ţine
un preot-paroh etc), accentuându-i-se altele ori doar una dintre ele (botezul,
înhumarea, practicarea unor slujbe speciale etc). A fost apoi, o biserică privată
(eccelesia semipublica), pentru o familie ori o instituţie (mănăstire, colegiu,
şcoală etc). La o altă extremă, „capela” din preajma puterii centrale a devenit o
instituţie în sine, necesară regalităţii itinerante, dar şi „birou diplomatic” special
şi intim, condus de un „comite al capelei” (comes capelle regie). Cu
funcţionare certă de la mijlocul secolului al XII-lea, a avut mereu în frunte
ierarhi (episcopi, prepoziţi şi abaţi), nu simpli preoţi. Ca şi alte instituţii regale,
a servit ca model pentru toate structurile aristocratice.
Capelele au beneficiat de un lung şir de cercetări speciale. În
contradicţie cu acestea, în istoriografia românească o abordare, mai generală, a
apărut doar extrem de recent.2 Cât priveşte capelele din fortificaţii, studiul lor
preocupă până astăzi cercetările de castelologie europene.3 În istoriografia
românească, problematica a fost prezentă numai punctual – aşa cum vom vedea
mai jos – iar în amintitul studiu nu s-a trecut mai departe de acceptarea
asocierii cu „reşedinţa nobiliară,” dar exemplificându-se, ce-i drept, cu cazuri
clare de capele din cetăţi.4 În mod paradoxal, nici nu s-a amintit vreodată faptul
că între noi şi realitatea medievală s-a interpus nu numai muşcătura timpului
(distrugeri violente, umane şi naturale), dar şi o întreagă revoluţie religioasă
(Reforma) care a măturat vechile cutume şi împreună cu ele, lăcaşurile în sine,
dar şi amintirea numelor de locuri care mai aminteau de capele.
Prezenţa capelelor a implicat întotdeauna probleme de drept canonic,
prestigiu social, dar şi probleme economice, de întreţinere. Pentru înfiinţare şi
funcţionare era nevoie, în mod obligatoriu, de acordul episcopului locului. Din
această optică se poate uşor înţelege că autorităţii regale sau vârfurilor
aristocraţiei ecleziastice şi laice le-a fost totdeauna mai la îndemână să fundeze
şi să întreţină capele multiple. Capelele au fost în strânse raporturi cu bisericile
(parohiile) din preajma cetăţilor. Acestea din urmă puteau deveni substitute de
capele din cetăţi, tot aşa precum invers, o capelă dintr-o cetate putea constitui

2
Corina Popa, Capela în arhitectura gotică din Transilvania, în Artă românească, artă
europeană. Centenar Virgil Vătăşianu, Oradea 2002, p. 41–50.
3
Vezi, printre altele, Johanna Naendrup-Reimann, Weltliche und Kirchliche Rechtsverhältnisse
der mittelalterlichen Burgkapellen, în Die Burgen im deutschen Sprachraum, I, Sigmaringen
1976, p. 123–153. Ultimul volum special, la care nu am avut acces, este U. Stevens,
Burgkapellen. Andacht, Repräsentation und Wehrhaftigkeit im Mittelalter, Darmstadt 2003.
4
C. Popa, Capela, p. 41 (asocierea este făcută doar cu castelul (Hunedoara) nu şi cu cetatea;
pentru alte exemplificări vezi ibidem).

100
Capele şi cetăţi în Transilvania

primul pas către fundarea unei noi parohii, al unei aşezări subcastrense încă
insuficient de bine conturată. Fenomenul este greu de depistat documentar
pentru că nu se scrie explicit despre el decât foarte rar, în afara centrelor
episcopale sau monastice.
Capelele s-au născut odată cu cetăţile sau după aceea, dar mereu au fost
subordonate programului de construcţii militare. Pentru ele s-au găsit spaţii
subsidiare, adesea ascunse, ferite de circulaţie intensă, mici. Cele mai modeste
formule arhitectonice cu destinaţie religioasă se marcau prin nişe – locuri
private de rugăciune. Acestea sunt, în fapt, nu capele propriu-zise, ci oratorii
cu icoane sau, mai rar, cu altare portative.
Din punct de vedere al poziţiei topografice, au fost independente ori
integrate. S-au legat de palate5 ori de turnurile locuinţă (donjoane) (adesea la
etaj), s-au instalat deasupra turnurilor de poartă (simbolistica creştină a
porţilor), dar au fost şi turnuri-capele speciale. Nu avem, deocamdată nici o
dovadă pentru prezenţa capelelor duble, nu neapărat independente, ci realizate
prin supraetajare (aşa-numita Doppelkapelle), înainte de anul 1400. Cea de la
Hunedoara, din secolul al XV-lea, este o capelă dublă. Dar indicii că ele au
funcţionat în alte părţi decât în cetăţi există,6 astfel că nici această formă
arhitectonică nu poate fi înlăturată din atenţie. Datorită rezolvărilor extrem de
simple (uneori absidări din fundaţii, dar, mai des, nişe unghiulare, nu totdeauna
orientate către răsărit) pe care le-au deţinut, este extrem de dificil de identificat
astfel de amenajări în elevaţii şi imposibil de realizat acelaşi lucru atunci când
posedăm doar fundaţii. O încercare ne-o oferă elevaţia conservată până la noi a
donjonului de la Bologa (jud. Cluj, fig. 1). Alături de şemineu există acolo
două nişe ample, una la nivelul al treilea, alta la următorul. Ambele se termină
cu ferestre, ambele au mici firide laterale. Prima este la nivelul în care a
funcţionat şi căminul şi are o orientare aproximativ sud-estică. Poate acestea ar
fi temeiurile pentru care ar putea fi socotită nişă de altar.
Regăsirea este de-a dreptul o imposibilitate în monumente cu accentuat
grad de distrugere. Totala lipsă a unei marcări arhitectonice a altarului nu este,
nici ea, tocmai neobişnuită, aşa încât nu se poate avea în vedere o respingere
automată de la o folosire sacrală a unor construcţii neabsidate.
Să continuăm numai cu câteva precizări privitoare la capelele
independente. Se situează mereu sub limita de patrimoniu arhitectural de la
care am putea să le socotim biserici fortificate. Pentru a preciza acest termen
nou pe care îl folosim, vom scrie că ar fi vorba despre situaţii în care edificiul
religios nu deţine rolul principal ori singurul rol într-un complex de elemente
de fortificare ori despre o biserică care este însoţită de incinte care nu depăşesc
5
Termenul, nou numai în istoriografia noastră de arhitectură, este tratat separat, în scris, pe baza
comunicării noastre Paläste in den Burgen Siebenbürgens im XIII–XIV. Jh. (Krems, octombrie
2003).
6
Biertan, Cisnădie şi Curciu (jud. Sibiu), Hărman şi Sânpetru (jud. Braşov), vezi C. Popa,
Capela, p. 42; eventual Orăştie (jud. Hunedoara).

101
 Adrian Andrei RUSU

limitele constructive ale unui gard de protecţie (grosime, înălţime, crenelaj, guri
de tragere, elemente de flancare). Numai formele locative prezente în cetăţi
alături de ele, dau indiciile după care aceste capele sunt auxiliarele
complexului, şi nu determinantele lui. Când au fost construcţii independente,
indiferent de planimetrie sau elevaţie, orice investigare constată cât de uşor au
fost metamorfozate în fortificaţii, în special turnuri de curtină. Lucrul s-a
întâmplat în Transilvania la Sebeş,7 poate la Oradea, Orăştie şi încă alte locuri.
Semnele pentru regăsirea capelelor le formează, primordial, detaliile de
componente arhitectonice. Planimetria este grăitoare doar atunci când spaţiul
altarului este clar conturat (umere bine decroşate, socluri bine diferenţiate,
picioare de arc triumfal, abside, nişe sacramentale ori sacristie). Urmează apoi
detaliile de pietre profilate (ancadramente de uşi şi ferestre, picioare de mese de
altar, mai rar cristelniţe, tribune, tabernacole, sedile, agheasmatare, pietre de
mormânt). De pildă, în cetatea Breaza (jud. Braşov) s-a descoperit o colonetă
octogonală cu baza pătrată. Fusese amplasată într-o construcţie cu planimetrie
aproximativ rectangulară, adosată incintei în extrema ei de sud, având şi un
acces exterior incintei,8 care, altfel, nu ar trăda nici un fel de utilitate specifică.
Fără îndoială, piesa prezentată este foarte potrivită la o încăpere cu destinaţie
cultică (picior de aghiasmatar?). Orice urme de frescă ar fi deja un indiciu de
identitate preţios. Chiar şi fragmentele de statui trebuie avute în vedere, cu
toate că ele ar fi putut fi poziţionate şi în nişe aflate deasupra porţilor, în curţi,
pe culoare etc. Uneori şi inventarul liturgic mărunt poate fi implicat la
identificare. Dispunem de câteva monumente care astăzi ne-ar părea poate mult
mai clare dacă cei care le-au descris sau analizat ar fi fost ceva mai aproape de
subiectul pe care îl urmărim.
Atestările directe pe care le avem la îndemână sunt de o sărăcie
comparabilă cu toate celelalte privitoare la realităţile medievale provinciale.
Capela de la Slimnic (jud. Sibiu) este menţionată în anul 1342, cu hramul
Tuturor Sfinţilor (capela que dedicata est in honore Omnium Sanctorum, in
villa que dicitur Stolzinbrech).9 Despre ea s-a presupus doar că este legată de
cetate, deoarece biserica parohială, care funcţiona deja la 1282 (Reynaldus
plebanus),10 avea hramul Sf. Bartolomeu (prima menţiune 1394).11 După cum
vom vedea mai jos, capela Sf. Andrei, de la Oradea, atestată la 1387, are nevoie
7
Capela, situată spre sud-est de biserica parohială, este suprapusă parţial de locuinţa
îngrijitorului. Ea face parte dintr-o incintă din jurul aceleiaşi biserici, dar care, din păcate, nu
posedă nici un fel de cronologie. În acelaşi complex mai există şi o capelă astăzi încă vizibilă,
situată pe nordul corului. Th. Streitfeld, Mittelalterliche Kapellen in Mühlbach, în Studien zur
Siebenbürgische Kunstgeschichte, Bucureşti 1976, p. 111–131.
8
Th. Nägler, Cercetările din cetatea de la Breaza (Făgăraş), în Studii şi comunicări Muzeul
Brukenthal. Arheologie–istorie 14 (1969), p. 103–104.
9
Urkundenbuch zur Geschichte des Deutschen in Siebenbürgen, I–VII, Hermannstadt–Bucureşti
1897–1991, II, p. 2–3.
10
Urkundenbuch, I, p. 144.
11
Urkundenbuch, III, p. 84.

102
Capele şi cetăţi în Transilvania

de argumentări pentru a fi socotită asociată şi cu cetatea. Nici în prima jumătate

a secolului al XV-lea, lucrurile nu stau cu mult mai bine. În anul 1435, este
menţionat Ioan, fiul lui Paul de Cheren, capellanus castri Sub Cetate – Valcău
(jud. Sălaj).12 O altă atestare urmează apoi pentru capela Sf. Leonard de la
Braşov. Pentru alte obiective, menţiunile sunt numai din preajma vremurilor
părăsirii cetăţilor. Despre Chioar ştim că avea capelă şi capelan în secolul al
XVI-lea, fără să putem decât presupune ca locul a fost marcat, în vreun fel deja,
din primul secol de funcţionare. O situaţie aproximativ identică este cea de la
Colţeşti (jud. Alba), poate Şoimoş (jud. Arad).
Explicaţia cea mai clară a stărilor premergătoare cercetării este aceea
că avem de-a face cu extrem de puţine capele documentate în scris, câteva
capele arhitectonice şi mai multe capele arheologice. Formula pozitivistă de
investigare ne-ar cere să urmăm această logică: dacă majoritatea fortificaţiilor
noastre din secolele XIII–XIV nu sunt trecute în diplome, nu mai au ziduri de
înălţime, nici nu posedăm alte indicii, de altă natură, nu avem cum să
identificăm oratorii ori capele şi, drept urmare, în Transilvania au fost extrem
de puţine. Dar, precum anticipasem din primul nostru aliniat, o societate cu
sensibilităţi atât de profund religioase ca cea medievală nu avea cum să nu se
manifeste identic sau – mai conciliant – aproape identic, cu oricare alt spaţiu al
geografiei creştine catolice. Ca urmare, suntem între logica lui trebuie să fi
existat şi aceea a lui nu sunt mărturii. Investigaţia nu poate face abstracţie de
„capelele posibile,” care sunt de socotit sugestii ipotetice pentru cetăţi cu mare
grad de distrugere.
Moştenirea lăsată astăzi cercetării este de o asemenea sărăcie, încât cea
mai sistematică modalitate de prezentare a ei ni s-a părut a fi doar aceea care
urmează criteriul deţinătorilor.
În cetăţile-rezidenţe episcopale a existat mereu o multitudine de capele.
Nu avem a ne raporta la cele care au servit drept baptisterii (până în secolul al
XII-lea), capele funerare ori cu destine legate strâns de acelea al bisercilor
catedrale. Ne interesează aici doar acelea asociate arhitecturii rezidenţiale
(palatelor) şi destinate uzanţei private a episcopilor. Uneori au existat chiar şi
două capele în aceeaşi cetate. Pentru această realitate, era nevoie de ansambluri
de mari dimensiuni. Singura posibilitate de acest tip o întrevedem, deocamdată
cel puţin, în cetatea Oradea. Capela palatului cetăţii episcopale de la Oradea
este menţionată în anul 1387 (capella S. Andreae apostoli, in palatio episcopali
sita).13 Este, totuşi, imposibil ca ea să nu fi fost mai veche. Supoziţia se bazează
pe aceea că, hramul Sfântului Andrei, pe care l-a purtat, pare să provină de la
numele episcopului constructor, Andrei Báthory (1329–1345).14 Ceea ce este
12
Entz G., Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár 1996, p. 502.
13
Balogh Jolán, Varadinum Várad vára, II, Budapest 1982, p. 40. Dar menţionarea capelei Sf.
Andrei este din 1366, fără localizare precisă. Vezi Documenta Romaniae Historica, Series C,
Transilvania, XIII (1366–1370), Bucureşti 1994, p. 165.
14
Engel P., Magyarország világi archontológiája. 1301–1457, I, Budapest 1996, p. 374.

103
 Adrian Andrei RUSU

încă interesant, este faptul că localizarea posibilă a acestei capele a fost într-un
turn (numit convenţional T4) situat la unghiul îmbinării celor două aripi ale
palatului episcopal.15 Urbariul din anii 1598–1599 ne mai mărturiseşte că se
afla la etaj, imediat sub acoperiş, avea ferestre lungi, de sticlă (fenestrae longae
vitreae), un altar dedicat Sf. Fecioare. Comunica cu alte încăperi învecinate.16
Tot pentru Oradea mai dispunem de o situaţie care a rezultat dintr-o
consemnare documentară premodernă (1598: capella una instar turris per
Sanctum Ladislaum facta), coroborată cu analiza schiţelor cetăţii de la sfârşitul
secolului al XVI-lea. Cercetătoarea Balogh Jolán a presupus că aceea ar fi fost
un turn de incintă, amplasat spre nord-vest în raport cu catedrala.17 Este foarte
greu de admis că acea construcţie ar fi fost ridicată de către Sf. Ladislau (finele
secolului al XI-lea) şi ar fi fost un turn-donjon.18 Ar merita să reţinem doar
prima parte a datului documentar, care ne indică „o capelă de felul unui turn”
(capelă dublă?). Cercetările arheologice din cetate, desfăşurate în anii 2001 şi
2003, au dat peste nişte fundaţii masive care îi pot fi atribuite.19
Situaţia de la Alba Iulia pluteşte de ani întregi în negura speculaţiilor.
Radu Heitel, autorul principal al cercetărilor arheologice din localitate, a
„aruncat” în istoriografie, nu numai o nouă biserică, amplasată către vest de
catedrală, dar a avut şi „meritul” de a fi poluat cu datări diferite de la un studiu
la altul, rotonda din catedrala actuală (între secolele IX–XI). În urma acestei
stranii inconsecvenţe profesionale, vom avea decenii de-a rândul să ne zbatem
a dovedi ce s-a întâmplat cu adevărat acolo, până la 1400. Cert este doar că
rotonda a fost lichidată cândva în secolul al XIII-lea. Nici un document nu o
pomeneşte. Mai departe, aceeaşi tăcere a izvoarelor scrise, dublată de refacerile
radicale ale fostului palat episcopal, ne opreşte să dispunem, fie şi de un mic
indiciu, privitor la capelele integrate din acelaşi centru (= cetate) episcopal.
Este aproape o incompatibilitate imaginarea fortificaţiilor construite de
către episcopii de Alba Iulia ori Oradea, în afara scaunelor lor rezidenţiale, fără
prezenţa capelelor. Automat, ar trebui deci să acceptăm că ele au funcţionat
undeva în economia spaţiilor interioare ale cetăţilor de la Tăuţi, Floreşti sau
Finiş. Dintre cele trei, doar pentru cea dintâi posedăm ceva indicii vagi. Este
vorba despre câteva fragmente de ancadramente, care conservau semne de
15
Întreaga discuţie şi cu mai multe detalii, la A. A. Rusu (coord.), Cetatea Oradea. Monografie
arheologică, I, Zona palatului episcopal, Oradea 2002, p. 47.
16
Balogh J., Varadinum, II, p. 123, 306.
17
Ibidem, I, p. 9. Apoi, de acolo ideea a fost preluată în Istoria oraşului Oradea, Oradea 1995, p.
121; Tüdős S. Kinga, Háromszéki templomvárak. Erdélyi védőrendszerek a XV–XVIII.
században, Marosvásárhely 20022, p. 15–16 etc.
18
Obiecţiile noastre formulate în Cetatea Oradea, p. 26.
19
Fără îndoială, a fost vorba despre o clădire extrem de masivă, a cărei dimensiuni şi plan sunt
imposibil de stabilit în condiţiile în care adâncimile de săpare sunt de peste trei metri. Ea a fost
ataşată zidului de incintă, fără să ştim însă cu precizie raportul dintre ele. Nici un element
cronologic concludent nu a fost recuperat, iar stratigrafia nu a fost nici ea relevantă, pentru că
doar segmente foarte mici din preajma turnului au putut fi atinse.

104
Capele şi cetăţi în Transilvania

pietrari identice cu acelea descoperite la catedrala de la Alba Iulia,20 din păcate,

niciodată relevate ori fotografiate. Desigur, în mod teoretic, ele se puteau
amplasa şi în alte sectoare de construcţie, nu numai la capelă, dar, având în
vedere felul în care se investeşte în construcţia celorlalte cetăţi, probabilitatea
altor destinaţii este destul de restrânsă. În următoarea, Floreşti, cercetările
arheologice nu au fost terminate. În cea de-a treia se poate doar presupune că
va fi funcţionat fie în palatul dinspre sud-estul incintei, fie în donjonul din
extrema de nord.21
Capelele erau foarte obişnuite în toate cetăţile cavalerilor tuturor
ordinelor religioase.22 Aceasta pentru că justificau mariajul definitiv al
călugărilor cu viaţa militară. Avem la dispoziţie chiar şi reperele de la care s-a
pornit, în Ţara Sfântă.23 Lucrurile au, în dreptul lor, complicaţii, pentru că, cel
puţin în cetăţile care funcţionau sub titlul de conventuri, arhitectura generală
este strâns înrudită cu aceea a mănăstirilor cu planimetrie inspirată de
cistercieni (claustru cu forme rectangulare, unde biserica este, ea însăşi, şi
element de flancare). La fel, nici cetăţile teutonilor nu puteau fi ridicate fără
aceste componente. Este foarte ciudat că, în strădania pentru identificarea
cetăţilor însăşi, nimeni nu a pus problema capelelor care trebuiau să li se
asocieze teutonilor din Bârsa, în interiorul însuşi al respectivelor cetăţi. Avem
un singur exemplu, care, cu oarecare siguranţă, ar putea fi integrat acestei
categorii, cel de la Feldioara (jud. Braşov).24 Dacă acceptăm atribuirea cetăţii
cavalerilor teutoni, atunci şi această capelă este dintre cele mai timpurii (prima
jumătate a secolului al XIII-lea). Spre deosebire de cetăţile din statele cruciate,
şi capela Feldioarei, este o construcţie independentă, nelegată de alte
componente de construcţie (fig. 3). Informaţia documentară a secolelor XIV–
XV, nu o menţionează niciodată. Datarea se sprijină, din păcate, doar pe o
posibilă absidă semicirculară, identificată doar la nivelul fundaţiilor. Pe acest
temei, s-a presupus că ar fi un edificiu romanic.25 Deşi cercetată arheologic în

20
Gh. Anghel – I. Berciu, Cetatea feudală de la Tăuţi (jud. Alba), în Sesiunea de comunicări a
muzeelor de istorie, 1964, II, Bucureşti 1970, p. 200.
21
Ruinele cetăţii la Bunyitay V., A váradi püspökség története, II, Nagyvárad 1883, p. 310–312.
22
Vezi J. Naendrup-Reimann, Rechtsverhältnisse, p. 148.
23
Vezi D. Leistikow, Burgkapellen auf Kreuzritterburgen in Syrien und Palästina, în
Forschungen zu Burgen und Schlössern, Bd. 2, Burgenbau im späten Mittelalter, München–
Berlin 1996, p. 217–233.
24
Traseul fundaţiilor, cu absidă rectangulară era semnalată de către Orbán B., A Székelyföld
leírása történelmi, régészeti, természetrajzi s népismei szempontból, VI, Pest 1873, p. 434. În
perioada interbelică fusese acoperită cu pământ (vezi planul lui W. Horwath, în Das
Burzenland, 1 (1929), p. 44–46). Cercetări arheologice noi au lăsat fundaţiile la vedere. Datele
cele mai noi v. la D. Căpăţână, în N. Boroffka – R. Boroffka – D. Căpăţână – A. Ioniţă – A.
Popescu, Feldioara – Marienburg. Contribuţii arheologice la istoria Ţării Bârsei, Bucureşti
2004, p. 61, 227, 233, fig. 67.
25
Entz G., Erdély épitészete a 11–13. században, Kolozsvár 1994, p. 36.

105
 Adrian Andrei RUSU

anul 1993, apoi, cu zidurile consolidate la sol, în cei doi ani următori,26 a fost
socotită, fără nici o demonstraţie, ca aparţinătoare secolelor XV–XVII.27 Încă
un lucru important: cercetările arheologice par să socotească că vechimea
bisericii parohiale este, de asemenea, notabilă,28 în acest caz, dualitatea de
funcţionare cu capela cetăţii ar fi evidentă.
Discuţia ar trebui să continue cu situaţia de la Cisnădioara (jud. Sibiu).
Avem aici şansa de a constata că, cel puţin în secolul al XV-lea, biserica din
deal era socotită o capelă, alături de biserica parohială aflată jos, sub dealul de
amplasare al capelei, respectiv în sat. Dar, lucrurile par să fi stat cu totul altfel
cu aproape două secole înainte. În anul 1223, se menţionează doar numele
localităţii şi biserica (montem sancto Michaelis cum ecclesia),29 de unde s-a
tras, firesc, concluzia că Sf. Mihail ar fi hramul. La acea dată, în sat, încă nu
exista, se pare, nici un monument asemănător ori concurent. Construcţia
bisericii Sf. Mihail depăşeşte performanţele unei capele ordinare, iar, la rândul
ei, centura de fortificaţii o întrece pe aceea a unei simple incinte de cimitir.30
Situaţia juridică a bisericii a încurcat pe suficientă lume şi, adevărul este că,
nici până astăzi, apartenenţa şi funcţiile complexului bisericesc înzestrat cu
incintă şi turnuri nu sunt limpezite. Înaintea donaţiei sale, către mănăstirea
cisterciană a Cârţei, ea a fost o moşie care a fost, pe rând, a prepoziturii din
Sibiu şi a unui prelat (Gocelinus). O menţinem deci în această „categorie de
tranziţie” dintre stăpânirile bisericeşti, indiferent care vor fi fost ele, şi cele
laice, la fel de enigmatice.
Tot printr-un exemplu considerat a fi timpuriu, vom intra în categoria
următoare, adică aceea a monumentelor regale. Banatul ne oferă primul
exemplu. Cercetările arheologice de la Ilidia (jud. Caraş-Severin) sunt legate de
câteva date istorice excepţionale. Centrul de putere de aici, fusese donat de
către regele Bela al III-lea, fiicei sale Margareta, la căsătoria sa cu împăratul
Isac al II-lea Angelos (1185). Unele interpretări susţin că el fusese recuperat de
unguri de la bizantini, cu câţiva ani înainte.31 Pe dealul Obliţei, la circa o sută
de metri distanţă între ele, se află amplasate cinci monumente. Unul, cu baze
rectangulare (11 x 11 m), divizat median, care poseda două monede din a doua
jumătate a secolului al XII-lea, a fost interpretat drept un posibil turn-

26
Deja în anul 2002, aceste lucrări erau parţial deteriorate.
27
Cronica cercetărilor arheologice. Campania 1994. A XXIX-a sesiune naţională de rapoarte
arheologice. Cluj-Napoca, 11–14 mai 1995, Bucureşti 1995, p. 31; Cronica cercetărilor
arheologice. Campania 1995. A XXX-a sesiune naţională de rapoarte arheologice. Brăila, 2–5
mai 1996, Bucureşti 1996, p. 43; D. Căpăţână, op. cit., p. 61.
28
Vezi Cronica cercetărilor arheologice. Campania 1998. A XXXIII-a sesiune naţională de
rapoarte arheologice. Vaslui, 30 iunie–4 iulie 1999, Bucureşti 1999, p. 41.
29
Urkundenbuch, I, p. 26–28.
30
Vezi despre ea, R. Heitel, Arheologia monumentului de arhitectură romanică din Cisnădioara,
în Apulum 11 (1973), p. 273–290.
31
Vezi problema la D. Ţeicu, în Arheologia satului medieval din Banat, Reşiţa 1996, p. 80.

106
Capele şi cetăţi în Transilvania

locuinţă.32 Ce-a de a doua are aspectul unui palatium, iar a treia este o
rotondă.33 Aceasta este una dintre cele mai interesante capele ale arhitecturii
medievale timpurii (interior cvadrilobat, la exterior cu opt lesene). Nu
dispunem de date legate de închiderea ansamblului, deşi o astfel de soluţie era
aproape obligatorie. Cercetarea a fost mereu deficitară, încât, pe lângă
problemele lăsate nedezlegate de arheologia fiecărui obiectiv în parte, ne
lipseşte în continuare o relaţionare cronologică între ele. De asemenea, mai
ştim faptul că cetatea regală a fost fundată (mai târziu?) pe un alt amplasament.
Acest lucru ar putea fi un indiciu serios pentru situarea monumentelor în
categoria celor private.
Cazurile discutate anterior ne aduc în faţă situaţia capelelor aflate în
cetăţi, a căror regim de stăpânire este incert ori complet necunoscut. Primul
grup are totuşi mari şanse de a fi conexat puterii centrale, fie şi numai pentru că
deţine datări timpurii şi, în parte, realizări de excepţie. Cum vom vedea ceva
mai departe, reiese că nu putem să stabilim, doar pe baza capelelor, ce fel de
stăpâni au avut cetăţile în care le regăsim.
La cetatea regală a Timişoarei capela trebuie să fi existat din prima ei
fază de funcţionare în piatră şi cărămidă (începutul sec. al XIV-lea), respectiv
identic cu felul de ridicare a zidurilor de incintă. Sigur la reînnoirea din secolul
al XV-lea a fost, din nou, acolo.34 Ca o reşedinţă a regelui Carol Robert, ce s-a
aflat, este cu totul exclus ca ea să nu fi dispus de o asemenea zestre fie şi numai
pentru a constitui terenul de activitate al comitelui capelei regeşti. Apoi, cu atât
mai mult cu cât, în secolul al XIV-lea, cel puţin, regatul maghiar a dispus de o
regulă niciodată contrazisă: nici o rezidenţă regală nu a fost lipsită de capelă.
Că a fost vorba şi despre un transfer al ambianţelor rezidenţiale în care regele
fusese educat în Italia de Sud, este iarăşi de luat în considerare.
În economia cetăţilor, monumentele noastre nu pot aduce nici un fel de
precizări suplimentare în legătură cu raporturile dintre capele şi porţi, aflate
frecvent în celelalte construcţii ale Europei. Dar că au existat, este cert. Unul
dintre cele mai interesante cazuri de capele l-a reprezentat cel din cetatea,
probabil regală, de pe dealul Tâmpa, al Braşovului. Pentru ea posedăm o
informaţie documentară din anul 1455, când se scrie că era dedicată Sf.
32
Primele informaţii aveau următorul conţinut: „o biserică rotondă înconjurată de o necropolă, o
locuinţă fortificată, o locuinţă cu pivniţă, o construcţie auxiliară şi o casă de la ţară” (I. Uzum,
în Acta Musei Napocensis 20 (1983), p. 517, nota 60), iar mai departe: „reşedinţă cnezială –
adevărată curte nobiliară autohtonă” (ibidem). Cu privire la „locuinţa fortificată”, vezi D.
Ţeicu, Despre începuturile arhitecturii de fortificaţii medievale în Banat, în vol. Idem,
Arheologia satului, p. 77–82. Amplasamentul topografic al celor trei monumente mai
importante, vezi la idem, Mountainous Banat in the Middle Ages, Cluj-Napoca 2002, p. 55,
fig. 9.
33
Despre rotondă cele mai multe informaţii la Şt. Matei, Câteva consideraţii privind arhitectura
romanică în Banat, în Banatica 2 (1973), p. 317–318.
34
Magyarország vármegyéi és városai. Temes vármegye, I, Red. Borovszky S., Budapest [f. a.],
p. 23.

107
 Adrian Andrei RUSU

Leonard, era instalată într-un turn de poartă (supra portam eiusdem castri
quedam capella sub titulo sancti Leonhardi confessoris constructa) şi se cerea
autorizarea pentru a fi dărâmată. Îngăduinţa a fost dată cu condiţia ca în locul
capelei să se ridice, în biserica parohială, un altar dedicat aceluiaşi sfânt.35 În
legătură cu datarea ei se pot face unele aprecieri restrictive. Pentru că ştim că,
înainte de anul 1300, turnurile de poartă erau o raritate a arhitecturii militare
provinciale. În acest fel, capela ar trebui să fie datată în secolul al XIV-lea.36
Este singurul caz de acest tip, cunoscut în Transilvania, dar care are o
multitudine de analogii în Imperiul german. O analogie se găseşte însă şi în
Moldova, la Suceava37.
Dacă, în cazul cetăţilor episcopale de la Oradea şi Cenad, numele
turnurilor de curtină nu s-au păstrat, fie din cauza distrugerii lor totale, fie din
cauza schimbării numelor originale, de către reformaţi ori de către turci, la
Alba Iulia situaţia se prezintă altfel. Poarta de sud, era a Sf. Gheorghe (1461 –
porta capituli, quae communi vocabulo vocatur porta sancti Georgii),38 iar cea
de vest purta numele Sf. Mihail.39 Amândoi sunt sfinţi luptători şi ni se pare
foarte potrivit ca în turnurile acestor porţi să se fi instalat şi locuri de închinare
religioasă, dacă nu chiar capele complete, care au dat apoi şi numele
instalaţiilor militare.
Modelul regal de capelă, desigur mai vechi decât cel timişorean,
împreună cu modele episcopale, au fost imitate de către toţi aristocraţii laici. În
Transilvania s-a conservat integral doar exemplul capelei de la mijlocul
secolului al XV-lea, din cetatea de la Hunedoara. Dar, până la ea, a existat un
şir întreg de alte experienţe identice, mai modeste ca dimensiuni şi ca decoraţii,
din păcate decimate de scurgerea timpului.
Logic ar fi să presupunem că a funcţionat mereu, ca şi la monumentele
de referinţă (regale şi episcopale), o simbioză între capele şi palate. În
continuarea acestei ipoteze, deja ar trebui să ne imaginăm astfel cetăţile
voievodale de la Cetatea de Baltă, Ciceu, Deva, Lita, Şiria, Şoimoş, Unguraş,

35 Urkundenbuch, V, p. 511–512.
36
O datare în secolul al XIII-lea a fost formulată de către Entz G., pentru simpla racordare la
începuturile arhitecturii ecleziastice de zid din Bârsa (Erdély építészete a 11–13. században, p.
36).
37
Tamara Nesterova, Cu privire la miturile arhitecturii şi datării cetăţii Soroca, în Artă, istorie,
cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca 2003, p. 98–99, 105, fig. 7–8. Este
o frumoasă capelă deasupra intrării prin singurul turn cu bază rectangulară, capelă înzestrată
cu un portal semicircular, în retragere, decorat cu baghete încrucişate. Se datează în a doua
parte a secolului al XV-lea.
38
Entz G., A gyulafehérvári székesegyház, Budapest 1958, p. 184.
39
A. Kovács, Contribution des épigraphistes humanistes à la topographie de Alba Julia
(Gyulafehérvár) au Moyen Age et au début de l'Ere moderne, în István Szamosközy
(Stephanus Zamosius), Analecta lapidum vetustorum et nonnullarum in Dacia antiquitatum.
1593, Inscriptiones Romanae in lapidibus antiquis Albae Juliae et circa locorum. 1598,
Szeged 1992, p. 26–27.

108
Capele şi cetăţi în Transilvania

adică cele în care se poate vorbi despre foste palate. Exemplele pot fi citate şi
în cazul cetăţilor comitatelor bănăţene (Caraşova) ori a celui de Severin.
Aparţinătoare, de fapt, regelui, obiectivele listate erau imitaţii la scară ale
modelelor din rezidenţele în care, în mod real, curtea regală îşi petrecea
majoritatea timpului. Or, în toate acele fortificaţii rezidenţiale, capelele erau
mult prea necesare.
Cel mai minunat exemplu pentru aceste tipuri de construcţii a fost –
pentru că, se pare, nu mai există – capela din cetatea Şoimoşului. Publicarea
recentă a desenelor lui Czigler Gyöző şi ale studenţilor săi, realizate în anul
1892,40 a schimbat datele cunoaşterii acestui obiectiv. Capela era amplasată în
partea de sud-vest al incintei interioare, ocupând colţul de sud-vest al unei
încăperi ori turn. Întreaga ei descriere am operat-o după această mărturie
arhivistică.41 Caracterul sacral al încăperii este mai presus de orice îndoială.
Rămân neelucidate formele de acces şi amplasamentul altarului. Ultimul,
obligatoriu către est, putea fi tratat şi ca o nişă ceva mai amplă, plasată chiar
peste stâncile care par să delimiteze capela. În privinţa intrării, ea putea
funcţiona undeva către nord sau, eventual, la etaj. În cea de-a doua variantă am
dispune de un nou exemplu de „capelă dublă.” Datarea capelei este destul de
uşor de aşezat în cursul secolului al XV-lea. Analogii sunt de găsit, cel puţin
pentru arcadele frânte, în cetatea Budei.42 Pentru că cetatea funcţiona din plin în
cursul secolului al XIV-lea, este foarte greu de imaginat că nu a avut nici o
capelă în acel veac. Cu alte cuvinte, mărturia transmisă până la noi ar fi putut fi
doar o refacere pe un amplasament identic.
Despre capela cetăţii Deva, ultimele informaţii datează din prima
jumătate a secolului al XIX-lea.43 Din păcate, nu sunt însoţite de nici un fel de
amănunte care să fie utile. Privind în trecut, constatăm că urbariul de la sfârşitul
deceniului patru al secolului al XVII-lea, menţionează un bastion care purta, în
mod absolut paradoxal şi anacronic, având în vedere că stăpânii îi erau calvini,
numele de „Sfântul Toma”44. Am putea numai bănui că ar putea să fi fost şi
hramul vechii capele a cetăţii. Relaţia cu capela dispărută după mijlocul
secolului al XIX-lea nu este certă pentru că este posibil ca Habsburgii să fi
sfinţit, după calvini, un alt spaţiu destinat capelei.
Capela din cetatea Severinului (jud. Mehedinţi, dar aparţinătoare, multă
vreme structurilor politice ale regatului maghiar) este unul dintre multele
exemple de obiective a căror dezvăluire a fost în cea mai mare parte
compromisă (fig. 3). După informaţiile pe care le avem, capela cetăţii a început

40
Feld I., în vol. A középkori Dél-Alföld és Szer. Szeged, 2000, p. 585–592.
41
A. A. Rusu – G. P. Hurezan, Biserici medievale, p. 138–140.
42
Magyarországi művészet 1300–1470 körül, I, Budapest 1987, p. 528.
43
L. J. Marienburg, Geographie des Großfürstentums Siebenbürgen, II, Hermannstadt 1813, p.
3; Kővary L., Erdély régiségei és történelmi emlékei, Kolozsvár 1892, p. 172.
44
Veress E., Déva vára és uradalma I. Rákóczi György fejedelem idejében (1630–1648), Déva
1906, p. 22.

109
 Adrian Andrei RUSU

să iasă la lumină în 1913,45 fără să ştim exact în ce împrejurări. La 1915 este

publicată cea dintâi schiţă a planului ei.46 În timpul primului război mondial au
avut loc intervenţii distructive relativ minore. Săpături sistematice au fost
iniţiate din toamna anului 1936.
Informaţiile privitoare la capelă au mai fost manevrate în diferite
moduri în istoriografia românească,47 dar fără să se ajungă la o schemă
completă, limpede şi, mai ales, bine cronologizată. Vom încerca o nouă
sistematizare a acestor informaţii. Ea a fost socotită „mică bazilică romanică
din secolul al XIII-lea.”48 Avusese un altar dreptunghiular (sec. XIII), suprapus
de o altă biserică-capelă (paraclis) cu planimetrie cu evidente analogii sud-
dunărene (sec. XIII–XIV). Materialul de construcţie brut este exclusiv roman
refolosit (epigrafe, capace de sarcofag, pietre ecarisate, cărămizi, inclusiv de
hypocaust). Au fost semnalate două cruci incizate prezente pe blocuri de piatră
care par să provină din ziduri. Este posibil ca ele să fi fost nu doar simple
materiale de construcţie, ci cruci de morminte sau, dată fiind asemănarea lor
(20 x 20/23 cm49), chiar cruci de consacrare de la biserică. Alte pietre profilate
sunt comunicate doar în fotografii de grup, în sfârşit, despre altele s-a scris doar
foarte vag că ar fi fost utilizate la o reparaţie a cetăţii şi nu pot fi judecate cu
mare acurateţe, aşa precum nici descrierile lor (mereu incomplete).
Deja din primul plan se pot trage nişte concluzii. Cea mai importantă
este cea privitoare la două construcţii suprapuse, evident în succesiune
cronologică. Este vorba despre o primă clădire cu absidă semicirculară spre est.
Autorul descoperirilor arheologice mai menţionează că a fost vorba şi despre o
altă absidă „mică,” spre sud. Înspre nord nu a fost regăsit nimic asemănător, dar
fără o observare stratigrafică, nu s-a putut obţine vreo certitudine în legătură cu
o eventuală scoatere a unei alte abside sau colaterale a unei bazilici trinavate.
Cu toate acestea, în faza următoare, două perechi de stâlpi aliniaţi pereţilor
navei, au fost înzidiţi, lucru ce ar pleda foarte bine pentru un plan bazilical

45
Al. Bărcăcilă, Cetatea medievală a Severinului. Început de cercetări arheologice, în Omagiu
lui Constantin Kiriţescu, Bucureşti 1937, p. 346.
46
Idem, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice 8 (1915), fasc. 31, p. 141; pl. reluat de
idem, Cetatea medievală a Severinului, p. 349, fig. 4. Ultimul articol a fost, la rândul său,
publicat aproape neschimbat în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice 30 (1937), fasc.
94, p. 149–166.
47
V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în ţările române, I, Bucureşti 1959, p. 134 (cu datarea fazei
ortodoxe la sfârşit de secol XIII) 209–210; R. Theodorescu, Un mileniu de artă la Dunărea de
Jos (400–1400), Bucureşti 1976, p. 244 (descriere sumară, „gotică”); V. Drăguţ, Dicţionar
enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti 1976, p. 133 („paraclis” de sec. XIII,
dar tot în mijlocul incintei un donjon!; idem, Arta gotică în România, Bucureşti 1979, p. 138
(sec. XIV).
48
R. Theodorescu, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale româneşti
(secolele X–XIV), Bucureşti 1974, p. 275.
49
Al. Bărcăcilă, Cetatea medievală a Severinului, p. 355–356.

110
Capele şi cetăţi în Transilvania

iniţial. Construcţia (capela I) nu putea fi decât catolică şi trebuie socotită ca

fiind ridicată în deceniile din jurul mijlocului secolului al XIV-lea.
Capela următoare (capela II) utilizează doar parţial traseele navei
centrale (?) ale capelei I.50 Înmormântările contemporane capelei II au distrus
substrucţii ale capelei I. Cum am văzut, pereţii lungi ai navei au completat linia
stâlpilor primei capele. Absida altarului a devenit poligonală. Acum ar putea fi
vorba despre o compartimentare pe axul lung, în sensul introducerii unor stâlpi
care dezvoltă către altar un naos, iar către vest un pronaos. Zidăria a fost
ridicată în tehnica opus mixtum, extrem de utilizată în arhitectura de tradiţie
bizantină. Masa altarului, o friză epigrafică slavonă (nedescifrată) şi o nişă a
altarului (aflată spre sud) întăresc posibilitatea clasificării monumentului în
categoria celor de factură ortodoxă. Are analogii planimetrice în restul Ţării
Româneşti şi în Bulgaria.51 Capela II a funcţionat în intervalul din ultimele
decenii ale secolului al XIV-lea şi primele două decenii ale secolului următor,
respectiv în răstimpul în care Severinul a fost dominat de către Ţara
Românească. Drept urmare, ea ar trebui, obligatoriu conexată funcţionării
mitropoliei ortodoxe de Severin (circa 1370–1420). Felul în care capela II a
substituit-o pe prima, prin distrugere, ar oferi şi unele indicii asupra modului în
care cetatea însăşi şi-a modificat regimul de stăpânire. Ultima fază de existenţă
a lăcaşului de cult (capela III) se bazează pe intervenţii mai puţin radicale
asupra capelei II, întregite probabil prin refaceri de bolţi şi mobilier interior.
Capela III trebuie să fi funcţionat în intervalul secolului al XV-lea, până la
distrugerea cetăţii.
Despre capela Chioarului (cetate regală până în anul 1378) ni se
transmite, mult mai târziu, într-un urbariu de la sfârşitul secolului al XVII-lea,
că era plasată în cetatea de sus, respectiv în partea cea mai veche a ansamblului
fortificat, şi se descrie ca având o „frumoasă boltă”, în parte deja deteriorată,
deoarece deasupra ei se găsea bucătăria şi locuinţe nobiliare. Ferestre de sticlă
şi podele de cărămidă sunt şi ele menţionate.52
O situaţie cu totul aparte o deţine capela din cetatea Râşnov, o cetate
suspectată şi ea că ar fi aparţinut, iniţial, teutonilor. Cel puţin până la sfârşit de
secol XIV, cetatea trebuie să fi rămas, cel puţin nominal, în proprietate regală.
Felul în care comunitatea săsească o va prelua este un proces imaginabil doar
ipotetic. Capela, situată în cetatea de jos, este un edificiu exclusiv arheologic şi

50
Idem, Cetatea Severinului. Raport sumar cu resultatul săpăturilor din 1938, 1939, în Buletinul
Comisiunii Monumentelor Istorice, 32 (1939), fasc. 100, p. 75.
51
Ultimele descrieri şi analogii date de C. Moisescu, Arhitectura românească veche, I, Bucureşti
2001, p. 55, fig. 60/1.
52
Vezi B. Nagy Margit, Várak, kastélyok, udvarházak ahogy a régiek látták, Bukarest 1973, p.
243. Documentele secolelor XVI–XVII, mai ales urbariile, lasă să se înţeleagă că, cel puţin în
acest interval de timp, aproape că nu mai existau castele fără capele. Şi din această realitate ar
trebui să ne imaginăm că începuturile de asociere fuseseră fixate în secolele anterioare.

111
 Adrian Andrei RUSU

a făcut obiectul unei cercetări ceva mai vechi (1972–1976).53 Este vorba despre
un edificiu care este compus dintr-un altar închis semicircular la nivelul
fundaţiilor (dar posibil poligonal în elevaţie), decroşat faţă de navă şi prevăzut
cu picioarele proeminente ale unui arc triumfal. Pe baza unei simple verificări
de stratigrafie (1998) am reuşit să redatez acest edificiu în secolul al XIV-lea.54
În anul 2002, cu prilejul lucrărilor de scoatere la lumină a fundaţiilor, în
vederea restaurării, datarea a fost confirmată de noi elemente arhitectonice
(soclu cu muchie teşită, contraforturi pe absidă, câteva materiale arheologice
mărunte). S-au modificat şi alte detalii (intrarea nu a funcţionat pe latura de
vest, ci pe mijlocul laturii de sud). Un lucru foarte important trebuie, însă,
corectat: capela nu a dispus de nici o cisternă la limita dintre cor şi navă.
Aceeaşi ultimă verificare arheologică a dovedit că aşa-zisă „cisternă”, nu fusese
altceva decât un fost cuptor de ars varul, care a funcţionat înainte de construcţia
capelei.55 Evident, o bună parte din consideraţiile ipotetice, avansate pe baza
prezumţiei anterioare, trebuie revizuite.56
Capela de la Braşovia (dealul Tâmpa) a avut un altar închis
semicircular (raza de circa 4 m) şi o navă de 11 x 7 m. Fundaţiile sale se
prelungeau, în parte, către nord şi vest, fără să putem presupune dacă era vorba
despre simple contraforturi sau, ziduri de legătură cu alte construcţii învecinate.
Primul ei cercetător ne-a comunicat că peste o veche fântână s-a instalat, apoi,
capela.57 Identificarea cu menţionata capelă a Sf. Leonard, avută în vedere de
către cercetătorii saşi, nu este tocmai fără probleme. Mai întâi, pentru că nu
posedăm nici un plan general al cetăţii pe care această capelă să fie bine
poziţionată şi relaţionată cu zidurile. Documentul din 1455 scrie clar despre o
„poartă,” „peste” care se afla capela, or noi dispunem de un plan de sol pe care
nu prea ştim cum să-l conexăm cu un turn sau cu o intrare. Să nu fi marcat
curia papală, emitentul documentului în cauză, situaţia exactă a clădirii? Va

53
Fl. Costea, Cercetările arheologice de la Râşnov–cetate (campaniile din anii 1971–
1980), în Cumidava, 14 (1989), p. 65.
54
A. A. Rusu, Capela din cetatea Râşnovului (jud. Braşov). Reinterpretarea unui monument
arheologic, în Arhitectura religioasă medievală din Transilvania, I, Satu Mare 1999, p. 60–75.
55
Este momentul ca, în numele meu şi al colegului care ne-a furnizat datele tehnice, să ne cerem
împreună scuze comunităţii ştiinţifice pentru păcatul de a o fi intoxicat cu date false şi
respectiv de a ne fi bazat prea mult pe ele. Dar, în articolul nostru, notasem: „Un indiciu pe
care merită să-l punem în ecuaţia, subliniem ipotetică [marcaj actual, n.n.], a reinterpretărilor,
este acela al amenajării care a funcţionat în spaţiul altarului” (A. A. Rusu, Capela din cetatea
Râşnovului, p. 67), iar mai departe „ferindu-ne de alegerea definitivă a vreunei soluţii de
funcţionare…, vom mai adăuga doar că va mai fi nevoie încă de o foarte serioasă investigaţie
în vederea stabilirii destinelor posibile [marcaj actual, n.n.]…” (ibidem, p. 70).
56
Restituirea integrală a monumentului, cu toate corecţiile care se impun, este prevăzută a se
realiza într-o monografie arheologică a întregii cetăţi de la Râşnov.
57 G. Treiber, Ausgrabung der Burgkirche der Brassoviaburg auf der Zinne bei
Kronstadt, în Siebenbürgische Vierteljahrschrift, 57 (1934), nr. 1, p. 38–42.

112
Capele şi cetăţi în Transilvania

trebuie să ne mărginim la semnalarea contradicţiei şi la menţinerea unei ipoteze

privitoare la localizarea exactă a cetăţii şi capelei. Datarea i-a fost oferită pentru
secolele XI–XIV.58 Istoriografia românească, urmându-l pe Virgil Vătăşianu,
pare să se fi stabilizat la secolul al XIII-lea.59 Termenul sigur ante quem a fost
acela al ordinului de demolare al cetăţii, dat de către Ioan de Hunedoara, la
mijlocul secolului al XV-lea (1455–1458). Cetatea a fost în administrarea
reprezentaţilor regali.
Cetatea de la Firtuşu (jud. Harghita) a fost semnalată încă de către
Orbán Balázs,60 iar amplasamentul capelei a fost elucidat în urma cercetărilor
arheologice din anul 1959.61 Nava avea dimensiunile de 6,60 x 12,65 m, la o
grosime de ziduri de 0,50–0,60 m. La acestea se adaugă dimensiunile de 3,80 x
3,40 m, care revin absidei, în egală măsură semicirculară. Datarea ei a rămas
însă foarte problematică. Intervalul oscilează între secolele XIII şi XVIII.62 A
mai existat şi o altă capelă, descrisă de către Orbán Balázs, în apropierea
intrării de sud, dar în exteriorul cetăţii şi, lucru important, tot cu absidă
semicirculară, orientată însă spre sud-vest,63 pe care o bănuim că a fost ridicată
de către minoriţii sosiţi aici în secolul al XVIII-lea. Pentru datare se poate
folosi ca termen ante quem ridicarea cetăţii, respectiv menţionarea satului celui
mai apropiat, la 1459, cu prefixul Var- (= cetate, l. magh.), după ce, în secolul
al XIV-lea, se numise cu totul altfel.64
În cetatea regală a Tălmaciului (jud. Sibiu), înălţată, se pare, în anul
1370, câteva substrucţii aparţinătoare unei clădiri dreptunghiulare (circa 7 x 6

58 G. Treiber, Ausgrabung, p. 38 şi urm.; Al. Ferenczi, Die Bauperiode der Burgkirche

der Brasoviaburg, în Siebenbürgische Vierteljahrschrift, 58 (1935), nr. 1–2, p. 75–99
(datare în sec. XI şi urm., pe baza cărămizilor folosite); A. Prox, Die Zisterne in der
Brasoviaburg, în Mitteilungen des Burzänlander sächsischen Museums, 3 (1938), nr.
1–2, p. 7–10; Keöpeczi Sebestyén J., A Cenk-hegyi Brasovia-vár temploma, în Erdélyi
Múzeum 45 (1940), nr. 4, p. 275; Entz G., Erdély épitészete a 11–13. században, p.
36 (unde datarea este fixată la începutul secolului al XIII-lea).
59 Vătăşianu, Istoria artei, I, p. 12; I. Pop, Date arheologice privitoare la istoria

Braşovului în secolele IX–XII, în Cumidava 2 (1968), p. 18.

60 Orbán, A Székelyföld leirása…, I, p. 126–127.

61 K. Horedt – Székely Z. – Molnár I., în Materiale şi cercetări arheologice 8 (1962), p.

636.
62 Vezi Horedt–Székely–Molnár, op. cit., p. 638; Székely Z., în Aluta, 1971, p. 153; Dávid

L., A középkori Udvarhelyszék művészeti emlékei, Bukarest 1981, p. 137.

63
Orbán, A Székelyföld leirása…, I, p. 127.
64
Ibidem, p. 177.

113
 Adrian Andrei RUSU

m) – cu laturile scurte neînchise (deci cu posibilitatea de a avea şi o absidă spre

est), amplasată la mijlocul şi lângă curtina de sud, cu orientare axială nord-vest
– sud-est65 – ar putea proveni de la o capelă. Dar, pentru certitudini avem
nevoie de foarte minuţioase date documentar-arheologice.
Capelele instalate în cetăţile private formează, la rândul lor, o serie
destul de consistentă. Caracteristica lor este aceea că, de cele mai multe ori,
sunt, împreună cu cetăţile gazdă, în total anonimat documentar. Şi nobilimea
maghiară a avut cetăţi cu palate, precum acelea de la Colţeşti (jud. Alba),66
Diosig (jud. Bihor),67 ori Şinteu (jud. Bihor). Incertitudinea planează în legătură
cu capela din cetatea Stremţului. În primul rând pentru că deşi deţinătorii au
fost extrem de potriviţi pentru a deţine o cetate încă din a doua jumătate a
secolului al XIII-lea, nu avem nici o siguranţă că cetatea a fost construită
anterior anului 1400. Poziţia şi planimetria ei distonează destul de mult cu
fortificaţiile vremurilor de care ne ocupăm. O capelă a existat într-adevăr acolo.
Tradiţia locului se referă, într-adevăr, la o capelă reformată, indicând o
construcţie dreptunghiulară (10 x 7 m), căreia însă „îi lipseşte absida şi e foarte
înaltă pentru a fi capelă.”68 În mod teoretic, construcţia poate fi conciliată şi cu
o capelă (dublă ori în turn-locuinţă), însă incertitudinile rămân, eventual, până
la dobândirea unor informaţii arheologice ori de parament.
Posibil să fi fost tot o capelă, construcţia din nordul incintei cetăţii de
la Schitul Topolniţei (Grădeţ).69 Forma planimetrică ciudată şi urmele unui
sistem de boltire par să pledeze pentru această funcţionalitate. Singura obiecţie
posibilă poate veni doar din orientarea către sud a spaţiului interior. Dar şi acest
aspect poate fi trecut cu vederea, dacă avem în vedere că în nici o altă parte din
incintă nu se putea plasa o capelă cu orientarea altarului spre est. În fond,
aceeaşi soluţie particulară a fost adaptată şi la Slimnic (vezi mai jos), poate şi la
Breaza (eventual la extrema sudică a incintei).
Anumite resturi arhitectonice din cetatea Cheudului, din păcate foarte
puţin cunoscute, ar putea oferi indicii pentru prezenţa unei capele.

65
P. Munteanu-Beşliu, Fortificaţiile medievale de la Tălmaciu şi Turnul Spart, în Buletinul
Comisiei Naţionale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice (1999), nr. 1–4, pl. II;
Th. Nägler – P. Beşliu Munteanu, Repertoriul fortificaţiilor medievale din piatră aflate în
partea central sudică a Transilvaniei (secolele XIII–XVI), în In memoriam Radu Popa.
Temeiuri ale civilizaţiei româneşti în context european, Cluj-Napoca 2003, p. 397–398.
Reconstituirea ei ipotetică, semnată de către P. Niedermaier, o oferă I. M. Ţiplic, Sisteme de
fortificaţii ale Transilvaniei în sec. XI–XIV, Teză de doctorat, Sibiu 2003, fig. 54 a.
66
Cu menţiuni doar târzii. Vezi R. Lupescu, Istoricul cetăţii de la Colţeşti (jud. Alba), în Acta
Musei Napocensis 32/II (1996), p. 495–496.
67
1279, castrum Deerpalataya. Vezi Györffy Gy., Az Árpád-kori Magyarország történeti
földrajza, I, Budapest 19873, p. 650.
68
Gh. Anghel, Fortificaţii medievale de piatră din secolele XIII–XVI, Cluj-Napoca 1986, p. 172.
69
Gh. I. Cantacuzino, Cetăţi medievale din Ţara Românească în secolele XIII–XVI, Bucureşti
2003, p. 133–134.

114
Capele şi cetăţi în Transilvania

Serioasă este şi lista capelelor din fortificaţiile greavilor saşi. Cea din
cetatea Albeşti, a fost de lemn. La sud-estul incintei, lângă un turn locuinţă şi o
altă clădire, a funcţionat o capelă (8/9 x 6,50 m) de lemn, socotită a fi cu absida
semicirculară şi datată în secolul al XIII-lea.70 Elementele conservate sunt
precare, iar publicarea lor a fost atât de deficitară, încât, practic, nu pot fi
utilizate. O asemenea documentaţie nu poate să ne convingă definitiv de
existenţa absidării semicirculare de lemn, cu atât mai mult cu cât din acest
material, realizarea unor curburi este o mare dificultate tehnică.
Capela de la Viscri (jud. Braşov) a fost regăsită printr-o investigare
complexă, pe amplasamentul bisericii parohiale actuale71 (fig. 5). A avut o
absidă semicirculară, delimitată spre navă cu picioarele unui mic arc triumfal.
Se afla la mică distanţă de latura estică a turnului donjon.
Multe date cunoaştem despre capela din cetatea Câlnicului. Păstrată în
bună parte, cu nava străpunsă de un ancadrament de uşă gotic timpuriu, pe
latura de vest şi alte ancadramente de ferestre spre sud (trei) şi vest (una), a
avut un altar închis rectangular, ulterior înlocuit cu o absidare semicirculară. O
pictură medievală, refăcută de două ori, şi-a conservat urmele în colţul de sud-
est al navei. Datarea monumentului a fost asigurată prin câteva monede bătute
de către regii Bela al IV-lea şi Ştefan al V-lea.72 Important este de notat că
ridicarea capelei din cetate s-a făcut în paralel cu existenţa unei alte biserici,
probabil parohiale, din sat. Acea veche biserică şi-a conservat doar două
capiteluri romanice care vor fi fost mutate, după transformarea gotică, tot în
cetate.73
O cercetare mai veche, derulată la Şprenghi–Braşov, a înregistrat o
capelă aliniată cu sectorul sudic al zidului de incintă şi posedând un umăr de
absidă închisă rectangular74 (fig. 7). Această parte de incintă a dispărut mâncată
de o carieră de piatră, înainte ca o cercetare arheologică să mai recupereze,
înainte de completa distrugere, ultimele elemente de fundaţii.75 Planul vechi
relevă o clădire cu dimensiuni exagerate faţă de proporţia clădirii aflată în
opoziţie şi turnul hexagonal construit peste ea. Din acest motiv s-ar putea
admite şi o asociere de alte construcţii, cu evident alte funcţii.

70
Gh. Baltag, Sighişoara înainte de Sighişoara, Bucureşti 2000, p. 219–220.
71
Mariana Dumitrache, Archäologische und baugeschichtliche Forschungen in der Repser
Gegend, în Forschungen zur Volks- und Landeskunde 21 (1978), nr. 2, p. 35–53; eadem,
Evoluţia cetăţii ţărăneşti de la Viscri, jud. Braşov, în lumina cercetărilor arheologice şi de
arhitectură, în Cercetări Arheologice 4 (1981), p. 253–285.
72
Şt. Balş, Restaurarea cetăţii ţărăneşti din Cîlnic, în Monumente istorice. Studii şi lucrări de
restaurare 2 (1967), p. 47–48.
73
N. M. Simina, Cetatea din Câlnic (jud. Alba) (Consideraţii pe marginea cercetării
arheologice), în Arheologia Medievală 3 (2000), p. 101.
74
G. Treiber, Die Burg auf dem Geschprengberg, în Mitteilungen des Burzenländer sächsischen
Museums 2 (1937), p. 44–47.
75
Alexandrina D. Alexandrescu – N. Constantinescu, Săpăturile de salvare de pe dealul
Şprenghi, în Materiale şi cercetări arheologice 6 (1959), p. 667–676.

115
 Adrian Andrei RUSU

Unele noi amănunte s-au produs în legătură cu capela dedicată Tuturor

Sfinţilor (1342), ataşată turnului din nordul complicatului complex de la
Slimnic (jud. Sibiu, fig. 6). Este vorba despre o construcţie cu absidă
poligonală, cu urme consistente de boltă.76 În cazul nostru, nu este încă pe
deplin acceptată funcţia de locuinţă pe care ar fi putut-o deţine turnul asociat cu
capela. Parterul său putea să fie lipsit, în faza iniţială, de aspectul de navă a
absidei exterioare, pe care lasă impresia că o deţine acum. Transformarea sa
ulterioară în turn-clopotniţă, a fost doar ultima mare operaţiune constructivă pe
care a suportat-o. Dacă acea capelă a aparţinut unui greav local, atunci ea
trebuie să fi stat în relaţie cu un turn preexistent. De fapt, prima oară când
localitatea apare cu sufixul de -burg, în loc de precedentul -berg, este anul
1349, deci la foarte scurt timp după atestarea documentară a capelei.
Rotonda Orăştiei (jud. Hunedoara) este cunoscută în toate detaliile ei
de capelă dublă, cu mică absidă semicirculară şi un stâlp central.77 După cum
rezultă din informaţiile împărtăşite parţial, ea a fost asociată cu un turn
locuinţă, amplasat către vest, ulterior devenit turn de curtină, şi o palisadă78
(fig. 4). Aspectul complexului s-a modificat după secolul al XIII-lea. O capelă
cu absidă semicirculară şi semicalotă, bine relaţionată cu o curtină (ulterioară?),
dar în stare avansată de ruină, se află în colţul de est al incintei patrulatere din
cetatea de la Gârbova–sat.79 Dimensiunea segmentului de arc ar putea indica
urma unei abside ori rotonde. Nici un alt detaliu, decât cel planimetric, nu a mai
fost pus la îndemâna noastră.
Lista nu ar trebui închisă. Este aproape imposibil ca donjonul de la Aţel
să nu fi avut iniţial o capelă mai modestă, înlocuită apoi cu biserica actuală.
Seria s-ar putea să se completeze cu alte monumente pentru care astăzi există
doar suspiciuni, fără confirmări ferme, că au asimilat donjoanele în turnuri
clopotniţe: Axente Sever (jud. Sibiu), Mediaş (jud. Sibiu), Ruja (jud. Sibiu) etc.
Odată cu progresul cercetărilor arheologice şi de parament, vom avea, probabil,
încă multe surprize.80
Într-un document al regelui Andrei al III-lea (1291), adesea invocat în
istoriografia provinciei, se scria despre turris sive castra super eclesiis
edificata.81 Cum încercarea de a descoperi astfel de soluţii arhitectonice nu a
76
Monica Neacşu, Slimnic Castle and its Position in the Development of Military Architecture in
Medieval Transylvania, în Annual of Medieval Studies at CEU 7 (2001), p. 72.
77
Z. K. Pinter, Rotonda de la Orăştie, în In memoriam Radu Popa. Temeiuri ale civilizaţiei
româneşti în context european, Cluj-Napoca 2003, p. 263–283.
78
I. M. Ţiplic, Sisteme de fortificaţii, fig. 43.
79
Gh. Anghel, Fortificaţii medievale, p. 119–120.
80
Vezi situaţia de la Moşna (jud. Sibiu), unde capela complexului pare a fi dispusă la interiorul
unei incinte mai vechi, datate în secolul al XIV-lea. Vezi Cronica cercetărilor arheologice.
Campania 1999. A XXXIV-a sesiune naţională de rapoarte arheologice. Deva, 24–28 mai
2000, Bucureşti 2000, p. 145, pl. 29.
81
Documente privind istoria României. Seria C. Transilvania. Secolul XIII, Bucureşti 1952, p.
363.

116
Capele şi cetăţi în Transilvania

fost prea fructuoasă (Ocna Sibiului, jud. Sibiu, asociată cu Suseni, com. Râu de
Mori, jud. Hunedoara, care nu avea nimic cu saşii),82 ar trebui să avem în
vedere şi posibilitatea unei noi interpretări. Ocna Sibiului este exemplul ad
litteram, cu turn peste altar; dar nu am avea nici o justificare pentru
reglementarea regală dacă nu ar fi fost vorba despre un întreg orizont de
construcţii. Or, ar putea fi luată în discuţie tocmai varianta prin care aristocraţii
au abuzat de valenţele militare ale deja cunoscutelor „capele duble.”
Relaţia capele – fortificaţii are o dezvoltare notabilă în toate oraşele
fortificate sau în târgurile care au dispus de biserici fortificate. Fie că au fost
independente (Sibiu, Braşov, Cluj, Aiud etc), fie că au intrat în turnuri (Mediaş,
Biertan, Sânpetru etc), indicau o tradiţie care, în nici un caz, nu s-a născut din
secolul al XV-lea. În fapt, începuturile arhitectonice ale localităţilor date ca
exemple sunt departe de a fi cunoscute în detaliu. Secolul al XIV-lea a fost
tocmai acela care le-a fixat un anume statut moştenit de noi, astăzi. El fusese o
reflexie a unor începuturi, de multe ori diferite. În deceniile care au urmat,
comunitatea urbană a metamorfozat şi vechiul patrimoniu arhitectonic.
Trecerea noastră în revistă a ajuns în dreptul singurei biserici care ar
putea purta şi numele de „capelă de fortificaţie”, dintr-un mediu aparţinător
elitelor româneşti. Este vorba despre Voivozi (jud. Bihor). Datele pe care le
deţinem sunt consistente şi ne scutesc să facem vreo imputare felului tehnic de
restituire.83 Condiţionalul pus la începutul aliniatului are însă un rost. În lipsa
oricăror indicii documentare, complexul care a dispus şi de fortificaţii şi de
clădiri rezidenţiale („casă voievodală”) şi gospodăreşti a fost considerat şi ca un
posibil centru monastic. O obiecţie s-ar putea invoca, totuşi, acestei clasări:
dezvoltarea constructivă şi bogăţia complexului. Acestea sunt mai acceptabile
unei rezidenţe nobiliare (condiţionare, cneziale sau voievodale) lichidate
cândva în prima jumătate a secolului al XV-lea.
După înregistrarea acestui exemplu, nu avem nici un temei să
îndrăznim vreo cauzalitate pentru care, chipurile, elitele româneşti nu au
adoptat asocierea. Atât timp cât fortificaţiile lor sunt concepute cu
instrumentarul comun nobilimii regatului, atât timp cât bisericile ridicate de ele
sunt eşantioane ale artei romanice şi, mai ales, gotice, nu există nici o motivaţie
serioasă pentru a nu le regăsi cândva, undeva.
Patronul preferat al acestor clădiri a fost, precum era de aşteptat, un
sfânt militar: Sf. Gheorghe. În istoriografia săsească se menţionează prezenţa
unei capele cu hramul Sf. Gheorghe, la Râşnov, dar informaţiile, provenite din
secolele XVII–XVIII,84 nu sunt suficient de explicite pentru a face asocierea
dintre aceea şi capela reală, din interiorul cetăţii. Dar, restricţii de patronaje nu

82
Singurul care a făcut-o este V. Vătăşianu, Istoria artei, p. 121.
83
R. Popa – D. Căpăţână – A. Lukács, Cercetările arheologice de la Voivozi. Contribuţii la
istoria Bihorului în secolele XII–XV, în Crisia 17 (1987), p. 61–104.
84
E. Kühlbrandt, Die Rosenauer Burg, în Das Burzenland, 4 (1929), nr. 1, p. 76.

117
 Adrian Andrei RUSU

au fost niciodată. În Transilvania cunoaştem practic puţine hramuri care nu

formează nici o serie din care s-ar putea discerne preferinţe locale. Unul este al
Tuturor Sfinţilor (Slimnic, jud. Sibiu), iar următorul al Sfântului Leonard
(cetatea Braşov), cel care a fost, în principal, patronul prizonierilor. Am mai
putea asocia şi pe cel al capelei palatului episcopal de la Oradea (Sfântul
Andrei) ori acela al celor două cetăţi teutone, obligatorii cu capele: Sfânta
Cruce (Cruceburg – Teliu?) şi Sfânta Fecioară (Castrum Marie – Feldioara)
(ambele în jud. Braşov). Cele două exemple din urmă indică şi posibilitatea de
a avea în provincie cetăţi care şi-au luat nume de sfinţi. Ar fi fost destul de
normal ca spaţiile lor religioase să fi fost închinate aceloraşi sfinţi. Este, apoi,
cazul Tăuţilor (jud. Alba, Lapis Sancti Michaelis), unde a fost transferat
patronul stăpânului, respectiv al episcopiei Transilvaniei, şi al cetăţii dispărute
de la Sânmiclăuş (Sfântul Nicolae, Turda, jud. Cluj). Ştim apoi că o cetate de la
Dunărea bănăţeană a fost închinată Sfântului Ladislau (Coronini, fost Pescari).
La 1427, era pomenit, în comitatul Caraş, probabil în jurul localităţii care i-a
conservat numele (Sângeorge, com. Gătaia, jud. Timiş), castellum „Sfântul
Gheorghe”.85 Mai putem avansa, ipotetic, presupunerea că primele capele
ridicate în preajma unor donjoane, au conservat şi transmis, bisericilor mai
ample care s-au ridicat pe fostele lor amplasamente, hramurile lor vechi (Aţel,
Viscri etc). De obicei, aceasta a fost regula, altfel, din nou, episcopul diecezei
trebuia să intervină pentru o resfinţire.
***
După cum am constatat, practic este încă imposibil să se scrie, sintetic,
ceva despre arhitectura ori decoraţia capelelor integrate. Cele independente au
fost majoritar absidate, dar au beneficiat, deopotrivă, de închideri semicirculare
şi unghiulare. Poate că cele cu rotonde au fost cele mai vechi. Observaţiile
demonstrează că nu a existat nici un fel de preferinţă pentru un tip sau altul care
să poată fi conexat, la rândul lui, unor tipuri de fortificaţii. În fapt, arhitectura
capelelor este la fel de liberă ca şi aceea a fortificaţiilor care le-au găzduit.
Probabil că principala performanţă pe care am realizat-o aici este aceea de a
delimita problematica şi a o face socotită ca începută.

Anexă
Capele în cetăţi. Tabel sinoptic – Chapels in Castles. Overview
Fortificaţie Atestare Hram Arhitectură Integrate Independente
Fortification Documents Patron Saint Architecture Incorporated Independent buildings
Componente*** chapels Altare rectangulare*
Elements Palate* Sanctuary with
Plan** Palace rectangular end
Ground-plan Donjoane** Altare
Elevaţii* Donjons semicirculare**

85
Pesty Fr., Krassó vármegye története, IV, Budapest 1884, p. 315–318.

118
Capele şi cetăţi în Transilvania

Elevation Sanctuary with apse

Rotonde***
Rotunda

Alba Iulia episcopală *? ***?

Albeşti - - ** parţial - **?
Bologa - - * ** -
Braşov 1455 Sf. ** - **
(Braşovia) Leonard
Braşov - - ** - *
(Şprenghi)
Breaza - *** ? ?
Câlnic - - * - *
Cenad episcopală ?
Cetatea de - - - *? ?
Baltă
Cheud - - * ? ?
Chioar - - - ? ?
Ciceu - - - *? ?
Cisnădioara 1223 Sf. Mihail * - **
Colţeşti - - ? * -
Coronini - Sf. ? *? -
Ladislau ?
Dăbâca - - ** - **
Deva - - * ?
Drobeta- - - ** - **
Turnu
Severin
Feldioara Sf. ** - **
Fecioară
Finiş episcopală ? ? ?
Firtuşu - - ** - **
Floreşti episcopală ? ? ?
Gârbova - - ** parţial - ***?
Liteni - - - *? ?
Oradea 1387 Sf. Andrei * sau **? ?
Oradea ante 1598 Sf. *** ** -
Ladislau
Orăştie - - ** - ***
Râşnov - Sf. ** - **
Gheorghe
?
Sânmiclăuş - Sf. Nicolae - - -
?
Schitu - - ** - ?
Topolniţei
Slimnic 1342 Toţi Sfinţii * - **
Stremţ - - * - **?
Şinteu - - ** *? ?
Şiria - - ** *? ?

119
 Adrian Andrei RUSU

Şoimoş - - *(disp. ?) * -
Tălmaciu - - **? - *?
Tăuţi episcopală - *** *? ?
Unguraş - - ? *? ?
Valcău 1435 - ? ? ?
Viscri - - ** - **
Voivozi - - ** - **

120
Capele şi cetăţi în Transilvania

Lista ilustraţiilor – List of illustration

Fig. 1. Donjonul de la Bologa, releveu din perioada interbelică – The donjon of
Bologa (Sebesvár) – drawing, made between the two world-war;
Fig. 2. Cetatea de la Feldioara, după D. Căpăţână, cu evidenţierea fazelor vechi; –
The castle of Feldioara (Földvár, Marienburg), after D. Căpăţână, with the
building phases;
Fig. 3. Cetatea de la Turnu Severin, după Al. Bărcăcilă; – The castle of Turnu Severin
(Szörényvár), after Al. Bărcăcilă;
Fig. 4. Cetatea de la Orăştie, cu turnul donjon şi rotonda primei faze, după H. Fabini,
cu marcarea celor mai vechi componente de piatră; – The castle of Orăştie
(Szászváros, Broos), with the donjon-tower and the rotunda of the first phase,
after H. Fabini, indicating the first stone-phase;
Fig. 5. Cetatea de la Viscri, în prima fază de funcţionare, după Mariana Dumitrache,
cu marcarea primei faze; – The castle of Viscri (Szászfehéregyháza, Deutsch-
Weisskirch), after Mariana Dumitrache, indicating the first phase;
Fig. 6. Cele mai vechi componente ale ansamblului de la Slimnic, după Monica
Neacşu, cu marcarea fazelor vechi; – The oldest elements of the Slimnic
(Szelindek, Stolzenburg) building complex, after Monica Neacşu, indicating
the first building phases;
Fig. 7. Planimetria fortificaţiei de la Braşov–Şprenghi, după A. Prox şi Alexandrina
D. Alexandrescu – N. Constantinescu; – The ground-plan of the castle of
Braşov– Şprenghi (Brassó, Kronstadt), after A. Prox and Alexandrina D.
Alexandrescu – N. Constantinescu;

Chapels and Castles of Transylvania and its Neighborhood in the 13th – 14th Centuries
(Abstract)

The Transylvanian chapels located in the castles (and the cases in its
neighborhood: the western part of Romania with the Banat, and Maramureş), are
neglected by the scholars, in spite of the fact, that this problem is a well-known issue in
the European scholarship. The main reason of this situation is the low number of
written sources and the bad state of preservation of the monuments. Lot of information
is transmitted by recent sources only – i.e. ‘urbaria’ from the 16th, 17th, and 18th
centuries – and by the romantic historiography. The scarcity of the sources is the result
of the political context, but the role of the ecclesiastical revolution – the protestant
reform – is even more significant in this aspect.
The author presume – as a starting point for the analysis – that in the castles
of the bishops (the castle of Oradea / Nagyvárad, Finiş / Várasfenes of the bishops of
Oradea, the castle of Alba Iulia / Gyulafehérvár, Floreşti / Szászfenes, Tăuţi /
Szentmihály-kő of the bishops of Transylvania, and the castle of the bishop of Cenad /
Csanád) must have existed chapels. The situation is similar in the case of the castles,
built by the Teutonic Order in the region of Bârsa / Burzenland / Barcaság (only the
castle of Feldioara / Földvár / Marienburg, can be linked with more or less certainty to
the order). In addition, at the royal castles – and at the castles used by the local
officers: ‘voivoda’ and the ‘vice-voivoda’ of Transylvania, the ‘comes’ of Timiş /
Temes and the ‘ban’ of Severin / Szörény – the existence of a chapel is assumed again.

121
 Adrian Andrei RUSU

Those castles, where a palace building was identified – this construction is the most
suitable to create a chapel – are again considered, as possible location of chapels. The
last category of the sources is the mentions referring to the patron saints of certain
parts of the castles: towers or gatehouses, indicating the possible existence of a chapel.
All type of information is collected according to the group of the owners, but
the detailed analysis is limited by the number of preserved sources. Chapels, standing
as independents building, can be best illustrated. Among them, two main groups can be
identified, according to the ground-plan: sanctuaries with rectangular ending, and
those with apse. There are few sources on chapels, incorporated in towers or
gatehouses. Decorations are even rarer: in most cases the remaining part is under the
soil-surface, and only with archaeological methods can be analyzed. In this case, some
former information is reconsidered and reinterpreted by the author (Turnu Severin).

Fig. 1.

122
Capele şi cetăţi în Transilvania

Fig. 2.

Fig. 3.

123
 Adrian Andrei RUSU

Fig. 4.

124
Capele şi cetăţi în Transilvania

Fig. 5.

Fig. 6.

125
 Adrian Andrei RUSU

Fig. 7.

126