Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Stiinte Juridice si Stiinte Economice, Brasov

Programul de studii: Drept

Anul universitar: 2019-2020

CONTROLUL EXECUTIEI BUGETARE

Student,

Adrian CHIRIAC

Conf.univ.dr Ioan STEFU

1
 Cuprins
Capitolul I
CONTROLUL EXECŢIEI BUGEATRE................................................... 3
1.1. Notiuni introductive .................................................................... 3
1.2. Controlul bugetar politic.............................................................3
1.3 Controlul administartiv................................................................... 4
1.4 Controlul jurisdicţional................................................................... 5
Capitolul II

REGULILE ORGANELOR DE INSPECŢIE.............................................. 5

2.1. Obiectivele organelor de inspecţie………………………………... 6

2.2. Priorităţile organelor de inspecţie..................................................... 6
Capitolul III
CONTROLUL EXECUŢIEI BUGETARE ÎN ROMÂNIA………………... 6-7

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………. 8

2
CAPITOLUL I
CONTROLUL EXECUŢIEI BUGETARE

1.1.1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Executarea bugetului de stat reprezintă un ansamblu de acte şi operaţiuni vizând

încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor adoptate prin legea bugetară anuală. Ea începe
după adoptarea sa de către Parlament, iar întreaga răspundere pentru aducerea la îndeplinire a
autorizaţiei parlamentare revine Guvernului.
Guvernul, prin instituţii specializate, asigură realizarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor. Realizarea veniturilor constituie o obligaţie pentru Guvern, iar executarea
cheltuielilor bugetare până la nivelul aprobat constituie un drept al acestuia.
Executarea bugetului se subordonează, cel puţin teoretic, reguluii conform căreia
trebuie să se acţioneze pentru identificarea tuturor resurselor de venituri şi încasarea în
totalitate a drepturilor cuvenite statului şi pentru efectuarea cheltuielilor în limitele şi
condiţiile stabilite, urmărindu-se evitarea deturnării fondurilor de la destinaţia lor bugetară
legală, prevenirea risipei şi abuzurilor.
Execuţia bugetului public naţional presupune ca realizarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor aprobate prin legea bugetară anuală să se facă sub controlul unor organisme de
stat cu răspunderi în activitatea bugetară1.
Controlul asupra executării bugetului este determinat, în primul rând, de raţiuni de
ordin politic – Parlamentul este interesat ca Guvernul în realizarea programului său să se
încadreze riguros în prevederile autorizaţiei ce i-a fost acordată, adică să realizeze integral
veniturile aprobate şi să nu depăşească alocaţiile bugetare stabilite pentru fiecre destinaţie în
parte2.
În al doilea rând, controlul este determinat de reţiuni de ordin financiar - Guvernul
este interesat de buna gestionare a fondurilor publice, evitarea risipei, prevenirea deturnărilor
şi a delapidărilor3.
În funcţie de obiectivele urmărite, de organele care efectuează controlul bugetar,
acesta poate fi: politic, administrativ şi jurisdicţional.

1.2. CONTROLUL BUGETAR POLITIC

Controlul bugetar politic este efectuat de către Parlament cu prilejul examinării şi

adoptării proiectului de buget în timpul execuţiei bugetare şi cu prilejul examinării şi
aprobării contului de încheiere a exerciţiului bugetar. În timpul execuţiei bugetului,
Parlamentul are dreptul să solicite Guvernului rapoarte privind execuţia bugetului la un
moment dat.
Competenţa de aprobare este dată numai Parlamentului, fiind singura autoritate
publică care exercită dreptul de supraveghere privind modul în care au fost percepute
veniturile publice şi efectuate, aprobate prin bugetul de stat2.
Dar, efectuarea controlului numai asupra contului general anual de execuţie a
bugetului de stat ar însemna ca acesta să se limiteze numai la o comparaţie a unor rezultate
sintetice cuprinse în acest document financiar. Un astfel de control ar fi limitat şi superficial.
1

1
D.D.Şaguna, D. Şova, Drept financiar şi fiscal, Ed.All Beck, Bucureşti, 2005, p. 100.
2
D.D.Şaguna, Drept financiar si fiscal, vol. II, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997, p. 56.
3
D.D.Şaguna, op. cit., p. 56.

2
Tatiana Moţteanu, Buget şi Trezorerie Publică, Ed. Didactică şi Pedagogică R. A., Bucuresti, 1997, p.135

3
De aceea, în mod necesar s-a instituit un control detaliat asupra conturilor ordonatorilor de
credite şi a documentelor justificative ce au stat la baza operaţiunilor bugetare. Astfel, pe
lângă Parlament, s-a înfiinţat un organ de specialitate, care să pregătească, prin verificarea
contabilităţii trezoreriei, datele şi elementele necesare exercitării controlului parlamentar.
Este vorba de Curtea de Conturi, care funcţionează pe principiile instituţiilor
superioare de control al finanţelor publice din statele democratice moderne.
Anual, se prezintă de către Curtea de Conturi Parlamentului, Raportul asupra
conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul expirat, cuprinzând şi
neregulile constatate. De asemenea, la cererea uneia din Camerele Parlamentului, Curtea de
Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează cele constatate.
În caz de excedent, conform dispoziţiilor legale, Parlamentul decide la propunerea
Guvernului, modul de utilizare a excedentului, avându-se în vedere posibilitatea de a
repartiza, cel puţin o parte, din excedent pentru crearea unui fond de tezaur al statului, a cărui
utilizare sa fie decisa în viitor tot de Parlament. În ipoteza contrară, în care, din contul general
anual de execuţie a bugetului rezultă deficite, Parlamentului îi revine îndatorirea de a decide,
tot la propunerea Guvernului, modul si termenul de acoperire a deficitului, precum şi
acţiunile necesare pentru a se preveni repetarea deficitelor bugetare. Hotarârile Parlamentului
de acest fel de importanţă deosebita în împrejurările în care execuţia bugetului anual a fost
sprijinită prin împrumuturi interne de stat realizate prin bonuri de tezaur nerambursate ori
contractate de Banca Nationala.

1.3 CONTROLUL ADMINISTRATIV

Controlul bugetar administrativ este un control ierarhic care se exercită în cadrul

autorităţilor executive. Controlul administrativ - financiar specializat trebuie să urmărească
modul de realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor bugetare, limitarea cheltuielilor
de funcţionar, eliminarea cheltuielilor inoportune şi neeconomicoase, utilizarea fondurilor
bugetare conform destinaţiei lor 1 .
Potrivit legii privind finanţele publice, Guvernul exercită conducerea generală a
activităţii executive în domeniul finanţelor publice, în care scop examinează periodic situaţia
financiară pe economie, execuţia bugetului public naţional şi stabileşte măsuri pentru
îmbunătăţirea echilibrului financiar2.
Totodată, la nivelul Guvernului funcţionează un corp de control al primului ministru,
care potrivit atribuţiilor sale, poate desfăşura acţiuni de control în domeniul execuţiei
bugetului de stat.
Ministerul Finanţelor exercită, în numele statului, controlul în întreaga economie
asupra administrării şi utilizării fondurilor de la bugetul de stat, a realizării veniturilor
bugetare, precum şi pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Organele specializate
ale Ministrului de Finanţe pentru control sunt: Direcţia Generală a Controlului Financiar de
Stat şi Garda Financiară. În teritoriu, adică în judeţe şi în municipiul Bucureşti, aceste organe
sunt reprezentate de Direcţii ale controlului financiar de stat, având în structură şi secţii ale
Gărzii Financiare, în cadrul Direcţiei generale ale Finanţelor Publice Locale3.
Obiectul controlului este administrarea şi folosirea fondurilor de la buget de către
instituţiile publice şi agenţii economici, precum şi al exactităţii şi realităţii înregistratorilor în
evidenţele acestora, în vederea verificării stabilirii corecte şi a îndeplinirii integrale şi la
termen a obligaţiilor fiscale faţă de stat.
Garda financiară este un control financiar, militarizat, neîncazarmat, care efectuează
un control operativ şi inopinat asupra respectării legilor fiscale, inclusiv a reglementărilor

1
D.D.Şaguna, D. Şova, op. cit., p. 101.
2
Art. 4 din Legea nr. 10/1991, privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial nr.23 ianuarie 1991.
3
Tatiana Moşteanu, op. cit., p. 136.

4
vamale, urmărind împedicarea oricăror sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi
taxelor.
Controlul propriu al ministerelor şi al celorlalte organe centrale ale administraţiei
publice este orientat către respectarea legalităţii şi eficienţei utilizării fondurilor bugetare.

1.4 CONTROLUL JURISDICŢIONAL

Stabilirea răspunderii juridice pentru modul în care se administrează şi se gestionează

patrimoniul public este de competenţa altor organe decât cele legislative sau executive. Ea se
bazează pe atribuţii şi mijloace procedurale specifice.
Controlul jurisdicţional este efectuat de către un organism specializat, denumit
Cameră sau Curte de Conturi, care are ca principală atribuţie controlul complet al execuţiei
bugetului, si anume: controlează activitatea ordonatorilor bugetari, examinează actele
justificative prezentate periodic de contabili şi se pronunţă asupra legalităţii acestora şi
examinează conturile de execuţie ale bugetului de stat.
Plenul Curţii de Conturi se compune din 18 membri, numiţi, in condiţiile prezentei
legi, de Parlament, care sunt consilieri de conturi. În structura Curţii de Conturi se cuprind
departamente, camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti şi un secretariat
general1.
Pe lângă Curtea de Conturi funcţionează procurorul general financiar şi procurorii
financiari.
În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, se constituie câte o Cameră de Conturi,
care se compune din compartimentul de control financiar şi colegiul jurisdicţional.
Corespunzător momentului în care se efectuează, controlul executat de Curtea de
Conturi poate fi preventiv şi ulterior.
Controlul preventiv se exercită prin viză, urmărind respectarea legalităţii
angajamentelor şi efectuării unor plăţi, precum şi utilizarea creditelor bugetare în limita şi
conform destinaţiei stabilite prin legea bugetară anuală.
Prin controlul ulterior, Curtea de Conturi verifică, pe parcursul exerciţiului bugetar,
următoarele: conturile de bani ale gestiunilor publice şi alte valori de bunuri materiale
publice, conturile execuţiei de casă a bugetelor publice, bilanţurile şi conturile de execuţie ale
ordonatorilor de credite bugetare şi ale administratorilor care gestionează fonduri ce se supun
regimului bugetului public, conturile operaţiunilor referitoare la datoria publică.2
Conflictele de competenţă ivite între instanţele Curţii de Conturi şi între instanţele
judecătoreşti de drept comun sunt de competenţa Curţii Supreme de Justiţie.

CAPITOLUL II

1
Art. 8 din Legea nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii de Conturi, publicat în Monitorul Oficial nr. 724 din 24 octombrie 2008
2
Cioponea Mariana-Cristina, Finanţe publice şi teorie fiscală, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007,
p. 78

5
 REGULILE ORGANELOR DE INSPECŢIE

2.1. OBIECTIVELE ORGANELOR DE INSPECŢIE

Cu prilejul controlului execuţiei bugetare, organele de inspecţie, Parlamentul ţării,

Curtea de Conturi respectiv Ministerul Finanţelor Publice, trebuie să ţină seama, cu prioritate,
de o serie de obiective, şi anume:
o Încadrarea cheltuielilor efectuate de către instituţiile publice în limita sumelor bugetare
sau a fondurilor repartizate şi respectarea destinaţiei stabilite pe subdiviziunile
clasificaţiei în bugetele proprii de venituri şi cheltuieli;
o Repartizarea de către ordonatorii superiori a alocaţiilor bugetare la termenele şi
cuantumul prevăzut de normele legale;
o Efectuarea cheltuielilor cu respectarea normelor şi a dispoziţiilor legale prin care s-au
aprobat cheltuielile respective;
o Modul în care se acţionează pentru restrângerea cheltuielilor la necesarul real, eliminarea
cheltuielilor neeconomice şi inoportune şi a tendinţei de a uiliza în întregime sumele
bugetare ale fondurilor alocate;
o Carnetele de cecuri cu limită de sumă solicitate şi eliberate să se încadreze în sumele
bugetare in trimestrul respectiv şi la articolele de la care se decontează cheltuielile;
prevenirea imobilizării de fonduri bugetare în carnete de cecuri cu limită de sumă, în
special în cazul alocaţiilor bugetare supuse blocării la sfârşitul trimestrelor;
o Disponibilităţile din conturile „sume de mandat şi sume în depozit” să fie constituite
numai din sumele prevăzute de normele legale cu această destinaţie;
o Cheltuielile de reparaţii capitale ale fondurilor fixe să fie efectuate numai pe baza
documentaţiei prevăzute de lege şi în conformitate cu normativele tehnice specifice;
o Modul în care unităţile autofinanţate acţionează pentru realizarea veniturilor stabilite în
bugetele de venituri şi cheltuieli pentru creşterea gradului de autofinanţare şi modul în
care se efectuează cheltuieli aprobate;
o La regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat care primesc mijloace
circulante prn finanţare de la buget, se verifică normativul mijloacelor circulante aprobate
prin bugetulde venituri şi cheltuieli şi resursele de acoperire.

2.2. PRIORITĂŢILE ORGANELOR DE INSPECŢIE

La stabilirea acţiunilor, obiectivelor şi instituţiilor publice care urmează să fie

controlate, organele de inspecţie vor trebui să aibă în vedere următoarele:
 Volumul cheltuielilor bugetare aprobate prin legile anuale de adoptare a bugetului
naţional;
 Sesizările făcute de organele de control financiar, organele judiciare, alte organe de stat,
precum şi semnalele lansate prin mass-media

CAPITOLUL III

CONTROLUL EXECUŢIEI BUGETARE ÎN ROMÂNIA

În România a existat un control politic, exercitat de către Parlament, un control

preventiv administrativ specializat şi un control jurisdicţional, exercitat de către Curtea de
Conturi. Controlul politic se realiza cu ocazia examinării, dezbaterii şi adoptări proiectului de
buget al statului, precum şi la examinarea şi aprobarea contului de execuţie bugetară. De
asemenea, controlul parlamentar se desfăşoară şi cu prilejul votşrii legilor cu conţiut financiar
precum şi cu ocazia anchetelor parlamentare. Despre un control administrativ la noi se poate

6
vorbi după introducerea Regulamentelor organice, prin care s-a înfiinţat Sfatul Administrativ
care exercită în „fieştecare cifert”, adică în fiecare trimestru, revizia „socotelilor
vistiernicului”. Ulterior, se înfiinţează un Minister al Controlului, după modelul unui
asemenea organism existent în organizarea de stat a Rusiei.
Convenţia de la Paris, august 1858, cuprinde deasemenea, dispoziţii cu privire asupra
finanţelor publice, în special obligaţiile „hospodarului” de a prezenta dări de seamă asupra
executării bugetului. Ulterior, s-a dezvoltat un aparat de control financiar-administartiv, fiind
acatuit dintr-o multitudine de birouri, servicii, comisii etc. În afara controlului ierarhic şi cel
exercitat de serviciile financiare şi de contabilitate, prezentăm organisme de control financiar-
administrativ:
 Oficiul central de licitaşii din cadrul Ministerului Finanţelor care efectua un control
preventiv asupra licitaţiilor în legătură cu achiziţionarea unor bunuri de către stat sau
pentru darea de executare a unor lucrări;
 Comisia permanentă pentru realizarea de economii bugetare de pe lânga Ministerul
Finanţelor, ca singur organ investit cu dreptul de a aprecia oportunitatea şi urgenţa
efectuarii cheltuielilor bugetare;
 Direcţia mişcarii fondurilor de Ministerul Finanţelor, care exercită controlul asupra
distribuirii lunare a fondurilor si asupra repartiţiei zilnice a numeralului;
 Corpul de inspector ai Direcţiei generale a bugetului si Contabilitaţii generale a statului;
 Corpul de inspectori speciali din Ministerul Finanţelor;
 Inspectoratele financiare regionale;
 Inspectorii administrativi şi de contabilitate ai diferitelor intituţii publice;
 Inspectorii generali administrativi ai Ministerului de Interne, care verifică gestiunile
locale;
 Comitetele de cenzuri şi comisiile speciale de control ale regiilor publice caselor
autonome, direcţiilor specializate etc.
Controlul jurisdicţional era exercitat de Înalta Curte de Conturi, înfiinţată în anul 1864
prin acţiunea de reformare a administraţiei de statţnfaptuită de A.I. Cuza şi M. Kogălniceanu.
Curtea de Conturi era organul însărcinat cu atribuţii mixte de control administrativ şi de
instanţa judecătorească. Controlul administrativ-gestionar se efectua prin consilierii
controlori ataşaţi la fiecare minister sau administraţie autonomă. Ca organ judecătoresc Curte
judecă gesiunile mânuitorilor de bani şi de valori materiale, având atribuţii de primâ şi de
ultimă instanţă, atribuţii de instanţă, etc.
Competenţa Curţii în prima instanţă era numia pentru marile gestiuni ale ministerelor
şi a celorlalte administraţii centrale. Gestiunile unităţilor exterioare (micile gestiuni)erau
judecate de comisii speciale - comisii pentru judecarea micilor gestiuni – constituite cu
aprobarea Curţii şi formate dintr-un delegat al curţii(ca preşedinte), consilierul controlor şi
directorul contabilităţii unităţii tutelare. Deciziile comisiilor puteau fi atacate în apel la Curte.
Conturile şi gestiunile judeţelor şi municipiilor se judecau în primă şi ultimă instanţă
de Curte.
Ca instanţă de apel, Curtea de conturi judecă: apelul împotriva deciziilor de imputare
date de miniştrii sau şefii administraţiilor publice, apelurile împotriva deciziilor comisiilor de
pensii şi cele împotriva deciziilor pronunţate de comisiile pentru judecarea micilor gestiuni.

7
Cioponea Mariana-Cristina Finanţe publice şi teorie fiscală, Ed. Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2007

Dan Drosu Şaguna Drept financiar şi fiscal, Ed.All Beck, Bucureşti, 2005
Dan Şova

Dan Drosu Şaguna Drept financiar si fiscal, vol. II, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2007

Tatiana Moşteanu Buget şi Trezorerie Publică, Ed. Didactică şi

Pedagogică R. A., Bucuresti, 1997, p.135

XXX Legea nr. 10/1991, privind finanţele publice,

publicată în Monitorul Oficial nr.23 ianuarie 1991

XXX Legea nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii de Conturi, publicat în Monitorul Oficial nr.
724 din 24 octombrie 2008