Biletul nr.

27

1. Desfășurarea primei faze a celui de Al Doilea Război Mondial – Faza

Europeană.

 În timpul războiului, diplomația propriu-zisă trece, în mod aparent cel puțin, pe

plan secund. Locul cel mai important fiind ocupat de operațiunile militare și de
forță.

 Diplomația însă va juca și pe timpul războiului un rol extrem de important: acela

de a consolida alianțele existente, pecetluite înaintea izbucnirii conflictului; acela
de a câștiga simpatia țărilor neutre pt a le face să treacă de partea uneia dintre
tabere; sau acela de a grăbi în anumite circumstanțe încheierea păcii.

 Diplomația va contribui în cea mai mare măsură însă la realizarea obiecivelor de

război, care sunt deseori diferite, chiar în rândurile aliaților.

 Faza Europeană a 2RM este cuprinsă între anii 1939-1941.

 Această perioadă este caracterizată de succesele răsunătoare ale Germaniei
naziste în Europa. Pe rând, Polonia, Norvegia, Țările de Jos, Belgia, Franța, Grecia
și Iugoslavia sunt înfrânte.

 Faza europeană a războiului se încheie odată cu anul 1941, când 3 mari actori
intră în acest conflict: URSS (la 22 iunie 1941), Japonia și SUA (la 8 decembrie
1941 –o zi după Pearl Harbour).
 Înfrângerea Poloniei:

 La 1 sep. 1939 trupele germane invadează Polonia.

 Ofensiva germană decurge extrem de bine , însă polonezii reușiseră să cauzeze
totuși pierderi serioase armatei germane.

1
 Aflând de ofensiva germană din Polonia, URSS Se va arăta extrem de îngrijorată
cu privire la înaintarea trupelor germane tot mai înspre est, existând astfel riscul
stabilirii unei granițe comune cu Germania, ceea ce nu era de dorit.

 Astfel, la 9 septembrie 1939, Molotov îl informa pe Ribbentrop asupra iminenței

unei intervenții ruse pe teritoriul polonez, motivând prin relele tratamente
aplicate de către polonezi minorităților de ucrainieni și de ruși albi. O campanie
de presă virulentă va fi lansată pe 12 septembrie de către URSS în acest scop.

 Rușii însă aveau nevoie de semnarea unui acord cu Japonia, pe fondul luptelor ce
se purtau încă din mai la frontiera mongolo-manciuriană, pentru a putea da curs
acestei invazii asupra Poloniei. La 16 sep. Rușii vor obține semnarea acestui
acord, iar în consecință, vor declanșa invazia o zi mai târziu, la 17 septembrie
1939.

 Germanii nu vedeau cu ochi buni intervenția rusă și înaintarea rapidă a acesteia

spre vest. Astfel, la 18 sep 1939, Germania și URSS semnau o declarație comună
care stipula voința celor 2 actori de a restabili în Polonia ordinea turburată de
dezintegrarea statului polonez și de a asista populația polonă.

 Pe 22 septembrie, după câteva zile de negocieri, linia de demarcație între cele 2

zone de ocupație era trasată pe râurile Pissa, Narew, Bug, Vistule și San.
Varșovia, care rezistase până în 29 sep., era inclusă în zona germană, iar malul
drept al Vistulei era în zona rusească.

 Pe 28 septembrie URSS Și Germania au semnat un nou tratat, cu un protocol

secret. Era cea de-a patra împărțire a Poloniei din istoria sa.

 Noua frontieră îi avantaja pe germani, iar Lituania intra sub controlul rusesc.
 Democrațiile occidentale vor asista neputicioase la evenimentele din Polonia.
 Războiul ciudat:

 De la înfrângerea Poloniei până la 10 mai 1940, războiul terestru pe frontul

occidental nu a înregistrat ciocniri violente, cu excepția problemei Norvegiei,
dinaintea atacului decisiv al Germaniei.

2
 În aceste condiții, nu-i de mirare că Hitler a vrut să încheie pacea pentru a-și
consacra victoriile ți pentru a îngloba noile sale cuceriri. Sfârșitul anului 1939 a
fost marcat de tentative de pace susținute de către Hitler. Pacea în condițiile de
atunci nu a fost acceptată de către Anglia și Franța, deoarece ar fi însemnat
recunoașterea și acceptarea tuturor mutațiilor săvârșite de către naziști în
Europa de est.

 Tensiunea escalada în Peninsula Scandinavă, mai precis în Finlanda, care era

considerată de ruși ca făcând parte din zona lor de influență. Astfel, după ce rușii
vor dobândi bazele militare din țările baltice în urma împărțirii Poloniei,
finlandezii vor fi ținta intereselor rusești din regiune.

 Rușii doreau cedarea bazei Hanko, a insulelor din golful Finlandei și mutarea
graniței la 70 km de Leningrad. Finlandezii nu vor da curs acestor cereri. Astfel,
pe 29 noiembrie 1939 URSS rupe legăturile diplomatice cu Finlanda și începe
invazia.

 Victoria anevoioasă a rușilor în Finlanda a îndepărtat orice nouă ocazie de

obținere a păcii.

 Din războiul ruso-finandez decurge intr-un fel și cel din Norvegia.

 Pe 9 aprilie 1940 Germania va ocupa Danemarca și Norvegia sub pretextul că
aliații occidentali ar fi amplasat mine în apele teritoriale ale celor 2 țări.

 Pe 10 mai 1940 Hitler va ocupa Olanda și Belgia, în urma acestei acțiuni prim
ministrul britanic Chamberlain demisionând, lăsâbdu-i asftfel locul lui Churchill
care va constitui un guvern de uniune națională.
 Înfrângerea Franței și armistițiul:

 Pe 10 mai 1940, Hitler lansa marea lui ofensivă asupra Olandei, BELGIEI și
Franței. În decurs de o lună, înfrângerea franco-britanică pe continent devenise o
certitudine. Ea a cunoscut mai multe faze.

 Prima fază, din 15 mai până în 19 mai: Aici germanii au obținut 2 victorii decisive,
prima în 15 mai odată cu capitulația Olandei, iar a doua venită în urma nimicirii

3
 defensivei franceze datorită înaintării blindatelor generalului Guderian prin
Ardeni, pe unde aliații considerau greșit că este imposibilă trecerea tancurilor.

 A doua fază, din 19 mai până la începutul lui iunie: Weygand decise să unească
armatele aliate din nord și din centru, dar operațiunea a eșuat din cauza morții
accidentale a gen. Billotte și a predării necondiționate a armatei belgiene pe 28
mai. Astfel, s-a decis ca trupele din nord să fie evacuate în grabă pe la
Dunkerque. Operațiunea a luat sfârșit la 3 iunie.

 A treia fază: Weygand a încercat să organizeze imediat o linie de apărare pe

Somme și Aisne. 50 de divizii prost echipate trebuiau să înfrunte 150 de divizii
germane net superioare. Pe 5 iunie a început bătălia, pe 6 iunie a căzut Somme,
iar pe 7 iunie Aisne.

 Guvernul francez a părăsit a Parisul în 10 iunie 1940, chiar în ziua intrării în război
a Italiei.

 Începând cu 10 iunie, era clar că armata franceză fusese învinsă și dezorganizată.

Problema capitală era de a ști care era, în aceste condiții, atitudinea guvernelor
francez și britanic.

 Pe 11 iunie, guvernul se afla în regiunea Tours, președintele republicii se afla la

Cangey, iar ministrul de externe se afla la Langeais.

 Cererea unui armistițiu între Franța și Germania a venit din partea noului guvern
francez condus de Petain, prin intermediul guvernului spaniol.

 Cererea armistițiului a fost primită de guvernul german pe 17 iunie, acesta

oferind un răspuns pozitiv abia în 19 iunie.

 Între timp , Hitler voia să discute cu Mussolini condițiile pe care să le impună.

Mussolini, supărat de eșecurile întâmpinate de armata italiană, voia să impună
condiții dure: ocuparea întregii Franțe, predarea întregii flote, alipirea la Italia a
Nisei, Corsica, coasta franceză a Somaliei și extinderea Tunisiei în detrimentul
Algeriei. Hitler era mult mai moderat în pretenții și voia 2 armistiții separate,
spre deosebire de Mussolini care dorea doar unul.

4
 Pentru ca armistițiul franco-german să intre în vigoare, trebuia semna și cel
franco-italian.

 În data de 25 iunie cele 2 armistiții au intrat în vigoare. Armistițiul franco-german

prevedea ca cheltuielile trupelor germane din Franța să fie suportate de francezi,
depozitele de arme să intre sub controlul german și italian, predarea
fortificațiilor, interdicția ca nevele să iasă din porturi, ca avioanele să decoleze
sau ca posturile de radio să emită, restituirea prizonierilor germani. Armistițiul
franco-italian aducea puține lucruri în plus: demilitarizarea unei zone de 50 km la
granița cu Italia, la Toulon, Bizerta, Ajaccio, Mers-el-Kebir și în alte zone din
Algeria și Tunisia, ocuparea teritoriilor efectiv cucerite, dreptul Italiei de a folosi
portul Djibuti și cale ferată Addis-Abeba.

 Au fost create comisii de armistițiu germane și italiene pt a asigura executarea

celor 2 acorduri.
 Anglia singură contra Axei:

 După semnarea armistițiului Anglia rămânea singură împotriva Axei. Cel mult, ea
beneficia de sprijinul modest al guvernelor belgian, norvegian, polon, olandez,
refugiate la Londra, și al micului grup din jurul generalului de Gaulle, ca și de
prietenia din ce în ce mai activă a SUA.

 Consecințe ale înfrângerii franceze: URSS anexează țările baltice și Basarabia;

imediat după aceste evenimente, Bulgaria și Ungaria au revendicat teritorii
românești, profitând de dispariția aliatului francez al românilor.

 Colaborarea între Anglia și guvernul francez stabilit la Vichy era îngreunată de

armistițiul franco-german.
 Problema Greciei și a Iugoslaviei:

 Mussolini dorea să atace fie Grecia fie Iugoslavia, dorind să exploateze astfel la
maximum intrarea Italiei în război , dar și pt că era invidios de succesele
germane. La insistențele germane, atacarea Iugoslaviei a trebuit abandonată,
Mussolini îndreptându-și atenția către Grecia. Germanii considerau că invadarea

5
 Iugoslaviei și a Greciei este o problemă ce aparține Italiei și trebuie soluționată
de aceasta, evitând astfel să se implice direct în aceste conflicte.

 Nici Mussolini nu dorea ca germanii să dețină monopolul invaziei sale împotriva

Greciei sau a Iugoslaviei, însă eșecul campaniei italiene din Grecia întreprinsă la
28 octombrie 1940, dar și înfrângerile suferite de către armata italiană în Africa,
unde englezii câștigau teren l-au umilit pe Mussolini și l-au forțat să ceară sprijin
germanilor și să joace astfel, din ce în ce mai mult, în rolul secund.

 Hitler era extrem de interesat de stoparea influnței rusești în Balcani, în locul

acesteia așezându-se cea germană și italiană.

 Planul lui Hitler de atacare a URSS a fost întârziat însă de lovitura de stat din
Iugoslavia, unde guvernul progerman a fost înlocuit cu unul proenglez. Hitler s-a
enervat și a dispus ca trupele germane să invadeze Iugoslavia și Grecia.

 La 6 aprilie trupele germane intră în cele 2 țări, iar la 18 aprilie Iugoslavia

capitulează, urmând ca pe 27 aprilie și Grecia să capituleze. Victoria armatei
germane l-a enervat pe Mussolini, care nu reușise prin forțe proprii să ocupe
aceste 2 țări.
 Atacul german contra Rusiei:

 La 5 decembrie 1940 Hitler ordona începerea ofensivei pentru 15 mai 1941

(planul Barbarossa), din acel moment conducătorii germani se străduiau ca
sovieticii să nu observe deplasarea armatelor germane spre est.

 La 30 aprilie planul a fost amânat pt 22 iunie.

 În cursul lunilor mai și iunie, toate informațiile strânse de Anglia și SUA indicau
iminența unei ofensive germane indreptată împotriva URSS.

 La 2 iunie, Hitler s-a întâlnit cu Mussolini la Brenner, în aceeași zi fiind dat ordinul
ca toate navele germane aflate în porturile sovietice să plece imediat, iar
garnizoanele germane din Finlanda și România să fie întărite.

 Anglia și SUA au avertizat în repetate rânduri URSS, însă acestea nu au luat

măsuri concrete de apărare.

6
  Pe 22 iunie dimineața, trupele germane atacă URSS. În noaptea de 21 spre 22
iunie, înaintea atacului, Hitler îi scria lui Mussolini spunându-i că decizia de a
ataca Rusia este cea mai importantă decizie pe care a luat-o în viața sa.

 Hitler credea că va fi un alt Blitzkrieg și că va fi biruitor în câteva luni de zile, însă,

în fapt, el își angaja forțele într-unul din cele mai teribile războaie de uzură din
istorie.
 Întărirea legăturilor anglo-americane:

 Anglia și America fac eforturi, începând cu iulie 1940, pt a-și coordona din ce în
ce mai bine politicile și eforturile militare.

 Se pot distinge în această evoluție 4 puncte esențiale: acordul privind

împrumutarea a 40-50 de distrugătoare vechi americane englezilorlegea de
împrumut-închiriere care avea ca scop vânzarea armelor către englezi fără ca
aceștia să fie nevoiți să le plătească cu bani lichizi; ajutorul anglo-american
acordat Rusiei în conflictul ei cu Germania; întâlnirea din Atlantic între Churchill
și Roosevelt.

2. Modelul francez al decolonizării.

 Decolonizarea constituie procesul prin care imperiile europene renunță, voit sau nu,
fie prin luptă sau fie prin decizii politice devolutive, la posesiunile lor coloniale, după
cel de Al Doilea Război Mondial. Începută încă din perioada interbelică, va avea un
ritm accelerat abia după 1947, când India își va declara independența față de
Imperiul Coroanei.
 Înainte de 1957, existau foarte puține țări libere îndeosebi pe continentul african. În
afară de Etiopia și de Liberia și cu excepția Africii de Sud, dominion britanic care de
altfel va părăsi curând Commonwealth-ul din sistemului de apartheid/segregare

7
 rasială care era practicat aici, singurele țări devenite independente se află în Africa
de Nord: Egiptul, Libia, Tunisia.
 Într-un interval de doar 5 ani însă, între 1957-1962, aproape întreaga Africă va ieși
din sistemul colonial.
 Acest fenomen este legat de voința tuturor noilor state de a accelera accesul de
independență a teritoriilor încă supuse unei dominații coloniale, dar și de noua
viziune a marilor puteri care adoptau cât mai multe politici în favoarea decolonizării.
 Procesul de decolonizare francez a comportat câteva caracteristici total diferite de
cele ce se găseau în procesul de decolonizare adoptat de către britanici. În loc să
acționeze empiric și separat pentru fiecare caz, francezii au aplicat, de voie, de
nevoie, anumite norme generale privind evoluția teritoriilor africane spre
independență.
 Conform Constituției franceze din 1946, toate fostele colonii din AFRICA neagră și
din Madagascar au devenit Teritorii de Peste Mări. În toate teritoriile de peste mări
africanii deveneau cetățeni francezi, își alegeau reprezentanții în Adunarea Națională
Franceză și în Consiliul Republicii. În realitate însă, numărul acestor reprezentanți în
raport cu populația era mult mai scăzut decân în cazul deputaților francezi propriu-
ziși.
 Între 1946 și 1958, trebuie să distingem 3 grupuri de teritorii: Madagascar, teritoriile
de peste mări din Africa occidentală și din Africa ecuatorială, precum și fostele
teritorii sub mandat – Togo și Camerun.
 Perioada 1946-1958 va fi marcată de nemulțumirea profundă a statelor ce făceau
parte din această ,,familie,, condusă de Franța, din cauza procesului de decolonizare
lentă la care sunt supuse sau din cauza controlului de către francezi a administrației
acestora. Aceste nemulțumiri vor căpăta destul de rapid o nuanță mai violentă, prin
războaiele civile sau de eliberare națională pornite împotriva Franței.
 Ca o consecință a acestor conflicte, Republica 4 franceză va capitula, la conducere
ajungând gen. Charles de Gaulle , având o viziune diferită.

8
 De Gaulle va propune un nou proiect de Constituție pt poporul francea – a V-a
Republică Francceză.
 De Gaulle ajunsese la concluzia că erau de preferat o independență a teritoriilor și o
solidă cooperare între ele și Franța, decât menținerea unei suveranități franceze, cu
prețul unor mari cheltuieli militare și contra dorinței populațiilor locale. Pe scurt,
trăsese învățăminte din războiul din Indochina și din războiul din Algeria.