Cărbunii și Petrolul

1
Cărbunii și Petrolul
Cărbunii și petrolul, împreună cu gazele naturale, fac parte din zăcămintele de
origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Zăcămintele sunt
concentrații naturale de substanțe minerale utile, a căror cantitate și calitate
permite extragerea lor rentabilă pentru a fi folosite în economia mondială.
Acestea se pot găsi sub formă de straturi, lentile, filoane, cuiburi sau corpuri
neregulate în roci, diferite după proveniență și vârstă.

1.Cărbunii
Cărbunele este o rocă sedimentară combustibilă, solidă, care s-a format prin
acumularea materialului de origine vegetală, în decursul timpului, și prin
transformarea lui sub influența a diferiți factori (geologi, biologici, fizico-
chimici). La alcătuirea lor participă masa organică, masa anorganică și apa.
• FORMARE
Cărbunele s-a format în mai multe etape, în lunga istorie a pământului. Cea mai
mare parte a sa formându-se în era carboniferă, eră numită astfel datorită
cantităților uriașe de cărbune care s-au format în acea perioadă.
Materia inițială de bază din care au luat naștere cărbunii sunt resturi de plante
fosile, constând mai ales din feriga uriașă. Aceste materii creșteau sub forma
unor păduri tropicale preistorice, pe pământurile mlăștinoase, într-un climat
umed și cald. După moartea lor aceste plante se scufundau în mlaștini, unde
fiind izolate de aerul atmosferic urmează o serie de procese anaerobe. În primele
faze se formează turba.
Prin migrația mărilor aceste mlaștini au fost acoperite cu sedimente, creându-se
temperaturi și presiuni ridicate, care intensifică procesele de încarbonizare,
presiunea elimină apa din turbă, astfel ia naștere cărbunele brun. Dacă aceste
presiuni mari persistă mai departe se continuă eliminarea apei din cărbunele
brun rezultând huila și în final antracitul.
• COMPOZIȚIE
În tehnică, compoziția cărbunelui se exprimă parțial în elemente chimice:
carbon (C), hidrogen (H), azot (N), oxigen(O) și sulf (S); parțial în substanțe ca
masa minerală și umiditatea.
Compoziția se poate exprima ca:
masă organică, care conține C, H, N, O și S din combinațiile organice;

2
 masă combustibilă, care conține și S din combinațiile minerale (pirite), care
arde și el, adică tot ce arde – ceea ce nu arde (masa minerală plus umiditatea)
este balastul;
masă anhidră, care conține și masa minerală, adică tot, mai puțin apa;
masa uscată la aer (masa pentru analiză), care conține și umiditatea de
constituție și cea higroscopică, compoziție folosită în determinările de laborator,
fiind stabilă;
masa inițială, care conține și umiditatea de îmbibație, adică compoziția
cărbunelui introdus în focare.
În timpul încălzirii, din cărbune se degajă gaze combustibile, numite materii
volatile. Cu cât se degajă mai multe materii volatile, cu atât cărbunele se aprinde
mai ușor. Prin aprindere și ardere cărbunele degajă căldură.
• PROPRIETĂȚI FIZICE
Cărbunii au proprietăți fizice care ii deosebesc net de alte categorii de roci
utile. Cele mai importante sunt:
- culoarea este dată de modul de comportare a cărbunilor la contactul cu raza de
lumină naturală. Deoarece la suprafața de contact se realizează absorbția luminii,
culorile diferitelor tipuri și varietăți de cărbuni sunt închise, variind de la
cenușiu, brun până la negru;
- urma reprezintă culoarea pulberii fine pe care o lasă cărbunii pe suprafața unei
plăci de porțelan de culoarea alb-mat. Aceasta este cu atât mai neagră cu cât este
mai mare conținutul în carbon al cărbunelui;
- luciul este o caracteristică ce se referă la starea calitativă a suprafeței
cărbunilor și se exprimă prin capacitatea de reflecție a acesteia. Luciul depinde
de compoziția petrografică, de gradul de carbonificare și de cantitatea de cenușă.
Se deosebesc cărbuni mați, semimați, semi-lucioși, cu luciu ca smoala, cu luciu
intens sau cu luciu metalic;
- spărtura reprezintă forma suprafeței cărbunilor în urma sfărâmării lor.
Ruperea se face după suprafețe diferite de planele de stratificație;
- despicarea este proprietatea cărbunilor de a de desface după suprafețe nete, de
obicei perpendiculare pe stratificație. Suprafețele de desfacere sunt determinate
de fisurile existente în masa cărbunilor. Acestea pot fi primare și secundare;
- densitatea este raportul dintre masa probei de cărbune și volumul acesteia,
însă densitatea reală a cărbunelui reprezintă raportul dintre masa cărbunelui și
volumul acesteia, luându-se în considerare și volumul porilor și al golurilor;
- radioactivitatea
• PRINCIPALE TIPURI DE CĂRBUNI

3
 Turba – este un sediment recent al mlaștinilor neaerisite, alcătuite din diferite
resturi vegetale, supuse transformărilor biochimice și fizice (de turbificare), în
urma cărora a rezultat o relativă îmbogățire în carbon.
Turba matură are o culoare brună, cu numeroase nuanțe spre galben sau negru-
cenușiu. Culoarea depinde mult de materia vegetală pe seama căreia se formează
și de intensitatea de turbificare a acesteia.
Cantitatea și compoziția componenților minerali din turbe sunt în funcție de
condițiile mediului de formare, de natura florei ce participă la edificarea turbei,
ca și de gradul de descompunere a acesteia de pe urmă.
Din punct de vedere chimic, turba are în general o reacție acidă, de diferite
intensități. Caracterul cel mai acid îl are turba de Sphagnum (pH= 3,3 – 4).
aciditatea turbei de Sphagnum cu Cyperacee scade la un pH de 4 – 5,5, pentru ca
la cea de Cyperacee, pH-ul să ajungă la valori de 5,5 – 6,6. Conține 52 – 62 %
carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă foarte multe materii
volatile. În momentul extracției ea conține 75 – 80 % umiditate, ca urmare
trebuie uscată, stare în care are o putere calorifică de 12 – 20 MJ/kg.
Turba uscată și brichetată se folosește drept combustibil casnic. De asemenea,
ea se poate folosi ca material filtrant sau ca îngrășământ.
Cărbunii bruni – (pământoși și cei lemnoși) sunt, defapt, niște ligniți
pământoși și, respectiv, ligniți xiloizi (lemnoși); ei sunt uneori reuniți și sub
numele de cărbuni tineri. Acești cărbuni, la care se adaugă și cărbunii bruni mați,
mai sunt numiți și cărbuni inferiori, caracterizare ce tine cont de proprietățile lor,
în raport cu alte grupe.
Cărbunii inferiori au o textură pământoasă și culoare brună, de diferite nuanțe.
În contact cu aerul acești cărbuni se desfac în blocuri, după crăpături texturale și
se exfoliază pe planele de stratificație. Cărbunii bruni, în funcție de gradul de
carbonificare atins, conțin cantități diferite de acizi humici. De altfel, acesta este
unul din criteriile de departajare a cărbunilor bruni de huile.
Proprietățile fizice, chimice și tehnologice ale cărbunilor inferiori diferă mult
de la un zăcământ la altul, și chiar în cadrul aceluiași zăcământ de la un strat la
celălalt. Însă în general, cărbunele brun conține 60 – 78 % carbon în masa
combustibilă; în momentul extracției conține 30 – 45 % umiditate; are o putere
calorică de 6 – 18 MJ/kg.
Principala utilizare a cărbunilor bruni este cea energetică, fiind combustibilul
clasic în termocentralele pe bază de cărbune. Cărbunii inferiori au o putere
calorică relativ scăzută datorită conținutului lor ridicat în balast
(umiditate+cenușă). De asemenea, acești cărbuni au o comportare
nesatisfăcătoare la aprindere și ardere.

4
 Huila – este un cărbune vechi. Conține 75 – 92 % carbon în masa
combustibilă, iar prin încălzire degajă suficiente materii volatile pentru
aprindere. În momentul extracției conține 1 – 5 % umiditate. Are o putere
calorifică de 20 – 29 % MJ/kg. Este cel mai prețios cărbune. Are culoarea
neagră, strălucitoare; urma lăsată este, de asemenea, neagră. Macroscopic,
huilele prezintă adeseori o structură zonară, ce rezultă din alternarea
componenților petrografici strălucitori și mați. Au spărtura neregulată și, de
obicei, dințată.
Antraciții – sunt cărbuni humici cu cel mai înalt grad de carbonificare 90 – 95
% carbon, apropiindu-se de grafit în multe privințe. Prin aspectul lor general se
aseamănă cu huilele. Au culoare neagră-cenușie, luciu metalic, spărtură
concoidală sau plană.
Fiind pe o treaptă superioară de carbonificare, antraciții au puține materii
volatile și o umiditate extrem de scăzută (3 – 12 %). Conținutul în cenușă, deși
este relativ scăzut, variază în limite destul de largi în funcție de condițiile de
zăcământ.
Datorită aprinderii dificile nu este folosit atât de mult în energetică, fiind
folosit în industria chimică la producerea electrozilor.

2.Petrolul
Petrolul, numit și țiței, este un amestec de hidrocarburi solide și gazoase
dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec de substanțe
lipofile. Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17000 de substanțe
organice complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă
pentru industria chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice etc.) și
producerea carburanților. Unele varietăți de țiței devin fosforescente în prezența
luminii ultraviolete.
• FORMARE
La baza formării petrolului stau două teorii:
- teoria biogenă – susține ca petrolul ia naștere din organisme marine plancton
care după moarte s-au depus pe fundul mării, fiind acoperite ulterior de
sedimente. Conform acestei teorii, petrolul s-a format într-o perioadă în care
flora și fauna au suferit o mortalitate în masă (acest lucru fiind explicat prin
teoria meteoritului uriaș care a căzut în acea perioadă pe Pământ, declanșând
temperaturi și presiuni ridicate. Astfel s-au format așa numitele substanțe
cherogene ce provin din substanțe organice cu un conținut ridicat în carbon și
hidrogen.

5
 Prin procesele următoare de diageneză aceste substanțe cherogene pot deveni
substanțe bituminoase, rocile sedimentare ce conțin substanțe cherogene sunt
denumite roci mamă a zăcămintelor de petrol.
Materia cherogenă alcătuită din particule fin dispersate în roca mamă, sub
anumite condiții, mai ales în prezența temperaturilor înalte suferă un proces de
migrație fiind împinse de apa sărată care are o greutate specifică mai mare, sub
presiunea exercitată particulele fine se unesc într-o masă compactă de petrol.
Această migrație are tendință ascendentă spre suprafață, dacă acest proces de
migrație este oprită de un strat impermeabil (argilos), are loc sub presiune
îmbogățirea zăcământului care se află deja în porii rocii de depozitare a
petrolului, în condiții asemănătoare iau naștere gazele naturale, de aceea
deasupra unui zăcământ de petrol se poate afla o cupolă de gaz natural. În
peninsula Arabiei zăcămintele de petrol se află înmagazinate într-un calcar
poros biogen care a luat naștere din corali.
Compoziția zăcământului de petrol poate avea un raport diferit de alcani și
alchene, la fel poate diferi raportul grupărilor alifatice și aromatice.
- teoria abiogenă – (aceasta are mai puțini adepți) susține că petrolul ar fi
rezultat din minerale, roci cu un conținut ridicat în carbon și hidrogen care având
greutatea specifică mai mică au fost presate spre suprafață.
• COMPOZIȚIE
Din punct de vedere al compoziţiei chimice, petrolul este un amestec foarte
complicat de hidrocarburi cu molecule de diferite mărimi, începând de la metan
până la hidrocarburi cu mase moleculare foarte mari. Compoziţia petrolului
variază de la un zăcământ la altul.
Toate ţiţeiurile sunt însă amestecuri din trei clase de hidrocarburi şi anume:
hidrocarburi saturate aciclice (alcani), hidrocarburi saturate ciclice(cicloalcani;
cicloalcanii din petrol se numesc şi naftene) şi hidrocarburi aromatice. În petrol
nu se găsesc hidrocarburi nesaturate.
Nici un petrol nu a fost separat încă în toate componentele sale, în număr de
cîteva sute. Sunt cunoscute cel mai bine fracţiunile de petrol cu puncte de
fierbere mai scăzute avînd molecule mai mici.
Din clasa alcanilor au fost identificate majoritatea hidrocarburilor cu catenă
normală de la un atom de carbon la 50 atomi de carbon în moleculă. Aceste
hidrocarburi sunt însoţite de izomerii lor cu catenă ramificată. Clasa alcanilor

6
este reprezentată de ciclopenan şi ciclohexan, precum şi de derivaţii lor
substituiţi cu grupe alchil. În fracţiunile superioare de petrol se găsesc şi
hidrocarburi cu mai multe cicluri în moleculă.
Ţiţeiurile conţin şi mici cantităţi de acizi organici (acizi naftenici sub 1%), iar
unele conţin şi sulf (pînă la 3%). Acesta din urmă trebuie îndepărtat în cursul
prelucrării, căci dă prin ardere bioxid de sulf (un gaz corosiv).
• PROPRIETĂȚI FIZICE
Petrolul brut (numit şi ţiţei) este un produs de natura organică, care se găseşte
în scoarţa pămîntului, formînd zăcăminte . El este un lichid vîscos, a cărui
culoare variază de la galben-verde pînă la negru, avînd reflexe colorate diferite.
Mirosul petrolului este caracteristic. Densitatea lui este cuprinsă între 0,750 şi
0,970. Petrolul nu este solubil în apă şi mai uşor ca aceasta. Fiind un amestec
din diverși compuși ,petrolul nu are punct de fierbere definitiv , el se distilează
continuu ,la temperatura de 30-360 C. Petrolul brut este considerat la fel de
valoros ca şi aurul, de aceea a fost numit aurul negru.
• CLASIFICARE
Pe baza compoziţiei chimice , respectiv a predominării unor categorii de
hidrocarburi , petrolurile au fost clasificate în mai multe tipuri :
1. Petrol parafinos, caracterizat prin procentul mai ridicat dealcani (pînă la
78%) , aşa cum sunt în general petrolurile americane .
2. Petrol asfaltos, caracterizat prin procentul mare de hidrocarburi aromatice (în
fracţiunile uşoare) cît şi de substanţe asfaltoase , aşa cum sunt petrolurile din
Caucaz .
3. Petrol de tip intermediar, caracterizat prin procentul mare, fie de
cicloalcani,fie de alcani şi hidrocarburi aromatice .
Petrolul din Rusia,de exemplu este bogat în hidrocarburi ciclice, petrolul nord-
american conţine în special alcani, iar cel din Kalimantan este bogat în
hidrocarburi aromatice. Petrolul românesc are o compozţie intermediară.

În concluzie, atât cărbunii cât și petrolul au o multitudine de utilizări și forme,

întâlnindu-i în viața noastră de zi cu zi în moduri variate. Aceste zăcăminte, în
ciuda faptului că au fost create cu milioane de ani în urmă, continuă să ne ofere
resursele necesare.

7
Bibliografie
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cărbune
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Petrol
3. https://ro.scribd.com/doc/246126985/Carbunii-Referat
4. https://ro.scribd.com/doc/234649801/Petrolul-Si-Carbunii
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Zăcământ
6. https://eafanasiuc.wordpress.com/2015/03/02/petrolul/