RETELE DE CALCULATOARE

ARGUMENT

In ultimele decenii, caracterizate printr-o explozie informationala fara

precedent in istoria omenirii, o importanta deosebita au dobandit-o capacitatea
si resursele de comunicatie de care dispun proiectantii si utilizatorii sistemelor
informatice, in cadrul carora un loc important il ocupa calculatorul electronic.
Calculatoarele sunt utilizate din ce in ce mai mult in cele mai diverse domenii
ale activitatii umane. In ziua de astazi nu se poate vorbi despre un domeniu de
activitate in care sa nu existe si un calculator. Aceasta deoarece culegerea si
prelucrarea informatiilor existente, nu s-ar putea executa corect si in timp optim
pentru sistemul caruia i se adreseaza, fara ajutorul calculatorului. In cele mai
multe cazuri mai multe calculatoarele functioneaza impreuna pentru a asigura
informatiile necesare unui anumit sistem, acestea fiind amplasate in diverse
locuri de unde se preiau datele supuse prelucrarii. Numarul calculatoarelor
conectate direct la retele de comunicatii in scopul deservirii unor beneficiari
aflati la distanta este in continua crestere. Se spune ca aceste calculatoare sunt
instalate, sau lucreaza, in medii de teleprelucrare.

        Teleprelucrarea datelor este un procedeu de prelucrare automata a

informatiei a carui caracteristica principala este utilizarea unui calculator cu
performante ridicate, denumit calculator principal, sau server, de catre mai multi
utilizatori, situati in locuri diferite si la distanta fata de calculatorul principal,
transmisia informatiei facondu-se prin sisteme de telecomunicatie.

        Mai putem spune ca prin mediu de teleprelucrare se intelege ansamblul

de mijloace hardware si software care permite prelucrarea la distanta a
informatiei. Practic orice sistem care comunica cu altele prin cel putin o linie de
comunicatie reprezinta un mediu de teleprelucrare.

        Principalele faze ale teleprelucrarii sunt:

- colectarea si pregatirea (prelucrarea) datelor la utilizatori, deci in locurile unde
sunt generate;
- introducerea / extragerea informatiei in / din sistemul de transmisie a datelor;
- transmisia informatiei printr-o retea de telecomunicatie;
- controlul informatiilor transmise / receptionate;
- detectarea erorilor, care s-ar putea sa apara in procesul de transmisie, si
corectarea acestora

         Pentru efectuarea acestor faze sunt utilizate tehnici si metode diferite,
caracteristice fiecarei faze. Teleprelucrarea datelor necesita echipamente
specializate de intrare / iesire adaptate la liniile de comunicatii, precum si
metode specifice de transmisie a informatiei numerice.

         Analizand cele spuse mai sus putem spune ca teleprelucrarea prezinta
doua functii distincte:

prelucrarea informatiilor;
- transmisia informatiilor la distanta.

          Mediile de teleprelucrare sunt formate dintr-un calculator principal,

diverse sisteme de calcul (calculatoare) amplasate la utilizatori si echipamentele
de adaptare si control necesare pentru asigurarea emiterii / receptiei si
transmisiunii informatiilor, aceasta din urma realizandu-se prin diferite linii de
telecomunicatie (in prezent este utilizata reteaua ROMTELECOM) la care sunt
conectate sistemele.

          In zilele noastre vechiul model al unui singur calculator (mainframe) care
serveste problemele de calcul ale unui sistem a fost inlocuit cu un model in care
munca este facuta de un numar mare de calculatoare, care sunt utilizate separat,
dar interconectate. Prin cooperarea intre calculatoare se pot realiza o
multitudine de activitati:
- transferul unui fisier de la un calculator la altul;
- se poate accesa o baza de date existenta pe un alt calculator;
- se pot transmite mesaje;
- se pot utiliza resursele hardware (imprimante, scannere, plottere, etc.) si
software ale unui alt calculator.
      Toate aceste calculatoare legate intre ele alcatuiesc o retea.

Nu era practic ca fiecare calculator sa aiba disc si imprimanta, desi fara ele

productivitatea calculatoarelor personale era mai mica. O alta problema era
folosirea in comun a datelor.

O modalitate de a folosi in comun echipamente periferice a fost folosirea

unui comutator de date .

CAPITOLUL I

NOTIUNI GENERALE SPECIFICE RETELELOR DE CALCULATOARE

CONCEPTUL DE RETEA DE CALCULATOARE

 Numim retea de calculatoare (computer network) doua sau mai
multe calculatoare autonome interconectate, capabile sa ofere servicii de
comunicatie intre utilizatorii acestor calculatoare.

Prin calificativul de autonom se intelege ca functionarea unui

calculator (pornire, oprire, conducere) nu poate fi determinata de un alt
calculator. Deci, un calculator cu cateva terminale aflate la distanta de el, nu se
va incadra in notiunea de retea de calculatoare.

Numim sistem distribuit de calcul/conducere un ansamblu

de calculatoare autonome in care serviciile solicitate de un utilizator sunt
distribuite intre acestea in mod automat prin soft (in special de
catre sistemul de operare) de o maniera transparenta pentru utilizator.
Spre deosebire de sistemele distribuite, in retelele de calculatoare, utilizatorul
trebuie sa expliciteze toate actiunile sale: calculatorul prin care se
face conectarea la retea, calculatorul din retea cu care doreste sa stabileasca o
comunicatie, sursa si destinatia fisierelor pe care vrea sa le deplaseze etc.
Un sistem distribuit va fi un caz particular de retea de calculatoare cu un
grad inalt de coeziune si de transparenta, datorat in mare masura aplicatiilor
de retea implementate.

CLASIFICAREA RETELELOR DE CALCULATOARE

Retelele de calculatoare se clasifica, dupa dimensiunile ariei geografice pe

care sunt raspanditi utilizatorii si solutiile tehnice de implementare  rezultate
in:

Retelele mari (Wide Area Network - WAN) sunt destinate

conectarii unor calculatoare aflate la distante geografice
apreciabile (de ordinul a zeci sau sute de kilometri), folosind pentru
interconectare legaturi ce ofera o viteza de transmisie si o fiabilitate
mare.
Retele locale (Local Area Network - LAN) sunt destinate conectarii
unor calculatoare (precum si a altor dispozitive programabile)
situate la distante relativ mici (de la cativa metri pana la aproape 5
km, amplasate in aceeasi cladire sau intr-un grup de cladiri
invecinate),folosind legaturi dedicate (proprietate a utilizatorilor),
de viteze mari de transmisie si cu o abilitate ridicata.
Retele MAN - Metropolitan Area Network - reprezinta o extensie a
retelelor LAN si utilizeaza in mod normal tehnologii similare cu
acestea. Aceste retele pot fi atat private cat si publice. O retea MAN
contine numai un cablu sau doua, fara sa contina elemente de
comutare care dirijeaza pachetele pe una dintre cele cateva posibile
linii de iesire. Un aspect important al acestui tip de retea este
 prezenta unui mediu de difuzare la care sunt atasate toate
calculatoarele. Aceste retele functioneaza, in general, la nivel de
oras
Criteriile cele mai des utilizate in clasificarea retelelor sunt:
  Dupa tehnologia de transmisie:
- retele cu difuzare (broadcast);
- retele punct - la - punct;
  Dupa scara la care opereaza reteaua (distanta);
- retele locale LAN;
- retele metropolitane MAN;
- retele de arie intinsa WAN;
- Internet-ul;
  Dupa topologie:
- retele tip magistrala (bus);
- retele tip stea (star);
- retele tip inel (ring);
- retele combinate.;
  Dupa tipul sistemului de operare utilizat:
- retele peer-to-peer;
- retele bazate pe server.
Dupa criteriul distantei dintre elementele de procesare a informatiei
avem urmatoarea clasificare generica :
Distanta Tip retea
0,1m module sau placi de circuite
1m sisteme PAN
10m retea de incapere LAN INTRANET
100m retea in cladire
1Km retea in campus
10Km retea in localitate MAN
100Km retea nationala WAN
1000Km retea continentala
10.000Km retea mondiala INTERNET

Retele pe arii largi (WAN)

Retelele WAN acopera arii geografice intinse, o tara sau un continent.

In mod specific in aceste retelele calculatoarele se numesc gazde  (se
mai utilizeaza si termenii host  sau sistem final).  Termenul se extinde si la
celelalte tipuri de retele (MAN, LAN) atata timp cat acestea fac parte
constitutiva din WAN. Gazdele sunt conectate intre ele printr-o subretea de
comunicatie  (figura 1.1.). Sarcina subretelei este de a transmite mesajele de
la o gazda la alta. Prin urmare subreteaua se refera la componenta de
comunicatie in timp ce beneficiatul transferului este o aplicatie la nivelul
gazdei.

O subretea este formata din linii de transmisie  (alcatuite la randul lor

din circuite, canale sau trunchiuri) care au rolul de a transporta informatia
binara si din elemente de comutare care sunt dispozitive specializate
(inclusiv calculatoare configurate corespunzator) care asigura
interconectarea a doua sau mai multe linii de transmisie. Termenul generic
pentru aceste echipamente de comutare este acela de ruter (router) dar
intalnim si termeni ca noduri de comutare a pachetelor, sisteme  intermediare,
comutatoare de date.  Fiecare gazda face parte dintr-un LAN in care exista un
ruter, prin intermediul caruia se face legatura intre doua retele diferite. Prin
urmare, infrastructura de comunicatie (liniile) si ruterele formeaza subreteaua
fizica.

Gazde (hosts)

Fig. 1.1. Structura retelei WAN

TOPOLOGIA RETELELOR

Prin topologie se intelege dispunerea fizica a statiilor, a conexiunilor si a

celorlalte componente care alcatuiesc reteaua caz in care vorbim de topologie
fizica Topologia fizica se refera la configuratia spatiala a retelei, la modul de
interconectare si ordinea existenta intre componentele retelei.

Criteriul fundamental care se are in vedere la definirea unei topologii de

retea este performanta de comunicare a retelei asociata unei anumite
arhitecturi. De asemenea, topologia unei retele este in stransa legatura cu o
serie de conditii de realizare a retelei cum ar fi tipul mediului de comunicatie
utilizat.
 O arhitectura in care sistemele nu retransmit datele preluate se
numeste topologie pasiva Topologiile in care sistemele regenereaza semnalul
de date prin citire si retransmitere, fiecare gazda functionand ca un repetor de
date este numita topologie activa. In acest din urma caz doar informatia care ii
este destinata nu este retransmisa.

Topologia unei retele poate determina si modul de comunicare logica al

calculatoarelor in retea, in acest caz numindu-se topologie logica. Topologii
diferite implica metode de comunicatie diferite, iar toate aceste aspecte au o
mare influenta in retea. In domeniul retelelor locale sunt posibile mai multe
topologii, din care cateva mai importante sunt descrise mai jos.

In functie de arhitectura (structura) unei retele deosebim

urmatoarele topologii:

retele tip magistrala (bus);

retele tip stea (star);

retele tip inel (ring)

retele arborescente (tree)

retele complete (tip Mesh)

retele neregulate;

Retea de tip magistrala

Topologia magistrala (bus sau liniara)  este cea mai simpla si mai
uzuala metoda de conectare a calculatoarelor in retea. Sistemele sunt
conectate la un canal de comunicatie comun
numit magistrala  sau trunchi.  Atunci cand la aceasta magistrala sunt
conectate si alte subretele ea se mai numeste si backbone.  Deoarece mai
multe gazde partajeaza aceiasi magistrala, rezulta ca la un moment dat un
singur sistem poate transmite.

Gazde (hosts)
 Fig. 1.2.  Topologie de tip magistrala
Daca un echipament conectat la magistrala se defecteaza sau
trebuie indepartat din retea este necesar sa se pastreze adaptarea de
impedanta. Extragerea conectorului in T din interfata de retea a sistemului
(NIC) dar pastrarea lui pe linia magistrala asigura aceasta cerinta deoarece
impedanta noua care apare, de tip „linie in gol', are o valoare mare (infinit)
care nu modifica structura mediului de propagare. Orice neadaptare de
impedanta, in orice punct s-ar afla, scoate din functie intregul segment. Din
acest motiv aceste tipuri de retele au o fiabilitate scazuta. Topologiile de tip
magistrala sunt topologii pasive (nu retransmit informatia).

Pentru extinderea unei magistrale se pot utiliza solutii pasive (conector BNC
tubular) daca lungimea segmentului este mai mica decat distanta maxima
permisa de standardele de comunicatie (180m pentru cablul coaxial subtire) sau
solutii active (repetoare) daca lungimea maxima este depasita. Repetoarele nu
sunt simple amplificatoare de semnal electric ca in cazul sistemelor analogice ci
citesc si retransmit informatia binara.

Topologia tip magistrala reprezinta o conexiune multipunct. Principalul avantaj

al acesteia este costul redus de implementare in conditiile in care nivelul
coliziunilor este acceptabil pentru un numar nu foarte mare de gazde
interconectate.

Retea de tip stea

Topologia stea (star) are specific faptul ca toate gazdele sunt conectate la un
nod central care are un rol particular in functionarea retelei. Orice comunicatie
intre doua sisteme trece prin acest nod, care se comporta ca un comutator fata
de ansamblul retelei. Echipamentul de nod care asigura o interconectare de acest
tip se numeste generic HUB (Host Unit Broadcast dupa unii autori), comutator
de date (data switch), echipament de interconectare sau concentrator. Gazdele
nu pot comunica direct intre ele ci numai prin intermediul concentratorului, la
nivelul acestuia putandu-se regasi si anumite functii centralizate de
administrare. Fiecare sistem din retea este conectat la echipamentul de
interconectare printr-o linie proprie de comunicatie, adica punct la punct sub
acest aspect. In acest scop echipamentul de interconectare este prevazut cu mai
multe conectoare, cate unul pentru fiecare gazda, numite porturi. Conexiunile
intre gazde pot fi si de tip multipunct. Topologiile de tip stea sunt topologii
active (retransmit informatia).

In cazul topologiei stea nodul central este transparent pentru gazde, adica nu
este „vizibil' ca si echipament de dirijare a traficului (element de interconectare,
figura 1.3). Aceasta inseamna ca, gazdele „se vad' unele cu altele si deci trebuie
respectate anumite reguli de comunicare pentru reducerea coliziunilor. Daca
informatia circula de o statie la alta intr-o anumita ordine, atunci putem
evidentia posibilitatea existentei unei topologii logice diferite de topologia
fizica: de exemplu poate exista o topologie logica de tip inel (circulara) peste o
topologie fizica de tip stea.

Fig. 1.3. Topologie de tip stea

Retea de tip inel

Topologia inel (ring) este definita printr-o configuratie in care toate sistemele
sunt conectate succesiv intre ele, doua cate doua, ultimul calculator fiind
conectat cu primul, constituind o structura circulara. Un mesaj transmis de catre
sistemul sursa este retras din bucla de catre acelasi sistem atunci cand pachetul
informational revine la origine dupa parcurgerea buclei. Nefunctionarea unui
nod scoate din functiune intregul inel. Arbitrarea transferului de mesaje se face
prin tehnologia jetonului (token passing). Cea mai cunoscuta topologie inel este
Token-ring propusa de IBM.

In acest mod daca un segment devine nefunctional, comunicatia se poate relua

pe partea de inel ramasa. Topologiile de tip inel sunt in general eterogene
deoarece inglobeaza de obicei mai multe tehnologii de comunicatie.

Fig. 1.4. Topologie inel

Retea arborescenta

Topologia arborescenta (tree) este constituita din mai multe nivele ierarhice de
noduri (hub-uri, concentratoare) la care sunt conectate gazdele, rezultand o
structura de tip arbore. Avand in vedere ca de multe ori peste o structura
arborescenta de noduri functioneaza o topologie logica de tip inel, uneori acesta
topologie este numita inel-stea (ierarhica).

Nivele de ierarhizare

Nivele de ierarhizare

Fig. 1.5. Topologie arborescenta

Retea completa Mesh

Topologia completa (Mesh) este o arhitectura in care gazdele sunt conectate
dupa regula „fiecare cu toate celelalte'. Asta inseamna ca daca o parte a
infrastructurii de comunicatie sau a nodurilor devine nefunctionala, se gaseste
oricand o noua cale de comunicare. Legaturile multiple existente nu inseamna
neaparat conexiuni cablate fizic ele putand fi si legaturi radio la care comutarea
unei legaturi inseamna de fapt schimbarea frecventei purtatoare sau conexiuni
mixte. Datorita fiabilitatii ridicate aceste topologii sunt exploatate in cazul
aplicatiilor spatiale, militare sau medicale unde nu este acceptabila intreruperea
comunicatiei.

Fig. 1.6. Topologie completa

Topologii combinate

In practica se intalnesc de multe ori topologii compuse obtinute prin combinatii

ale unor topologii fundamentale. O astfel de arhitectura este topologia
magistrala-stea: mai multe retele cu topologie stea sunt conectate prin
intermediul unor trunchiuri liniare de tip magistrala.

Fig. 1.7. Topologie combinata magistrala-stea

CAPITOLUL II

INTERCONECTAREA RETELELOR DE CALCULATOARE

2.1. MODELUL ISO/ OSI

Modelul OSI (Open Systems Interconnection) propune o solutie de conectare a

sistemelor deschise. El a fost elaborat de catre Organizatia Internationala de
Standarde (ISO - International Standards Organization) intre 1977 si 1994.
Proprietatea de 'open' (deschis) a unui sistem se refera la faptul ca sistemul este
pregatit pentru comunicatii cu orice alt sistem din retea fiind 'deschis' pentru
schimburi informationale cu alte gazde, pe baza unor reguli (protocoale de
comunicatie). Modelul ISO/OSI este structurat pe sapte nivele ierarhice. Fiecare
nivel are un grad de abstractizare si functii bine definite. Functiile asociate
fiecarui nivel sunt reflectate in standarde de comunicatie specifice. Aceasta
ierarhie de protocoale de comunicatie se numeste si stiva de protocoale.

Transferul informational intre doua aplicatii presupune parcurgerea intregii stive

de protocoale intr-un sens la sursa si in sens invers la destinatie.

Cele sapte nivele propuse de modelul ISO/OSI sunt prezentate in figura 2.1:

7.Nivel aplicatie

6.Nivel prezentare

5.Nivel sesiune

4.Nivel transport

3.Nivel retea

2.Nivel legatura de date

1.Nivel fizic

Fig. 2.1 Stiva de protocoale ISO / OSI

7. Nivelul Aplicatie (Application Layer) se ocupa de interfata cu aplicatiile

utilizator si transferul informational intre programe. La acest nivel se defineste
accesul aplicatilor la serviciile de retea si implicit comunicatia intre doua sau
mai multe aplicatii. Astfel de servicii sunt transferurile de informatii web,
transferurile de fisiere, accesul la baze de date sau servicii de mesagerie
electronica (e-mail). Un exemplu de protocol asociat acestui nivel este HTTP
(Hyper Text Tranfer Protocol) folosit de programele de navigare (browser-e).

6. Nivelul Prezentare (Presentation Layer) se ocupa de sintaxa si semantica

informatiilor transmise intre aplicatii sau utilizatori. La acest nivel se realizeaza
conversia datelor din formatul abstract al aplicatiilor in format acceptat de retea,
compresia si criptarea datelor pentru a reduce numarul de biti ce urmeaza a fi
transmisi, redirectarea datelor pe baza de cereri I/O. Se poate numi si translator
de retea. Protocoalele de la acest nivel asigura compatibilitatea de codificare a
datelor.

5. Nivelul Sesiune (Session Layer) permite utilizatorilor de pe masini diferite sa

stabileasca intre ei sesiuni de comunicatie. Sesiunile includ functii pentru
controlul dialogului, arbitrarea traficului sau sincronizarea tasku-rilor utilizator
(prin managementul punctelor de revenire in fluxul de date astfel incat dupa o
cadere a retelei transmisia sa se poata relua prin retransmisie partiala). Ca
functii principale la nivelul sesiune avem initierea, exploatarea si inchiderea
unei sesiuni de comunicatie.

4. Nivelul Transport (Transport Layer) ofera controlul fluxului de date, tratarea

erorilor si este implicat in transmiterea si receptionarea pachetelor
informationale fara erori, fara pierderi sau duplicari si intr-o ordine definita.
Nivelul se ocupa de impachetarea mesajelor, prin fragmentarea celor mari si
gruparea celor mici in scopul unei transmisii cat mai eficiente, despachetarea
datelor la receptie, re-asamblarea mesajelor originale si trimiterea mesajelor de
confirmare a receptiei.

3. Nivelul Retea (Network Layer) se ocupa de controlul functionarii subretelei

si de transferul informatiei organizate in pachete de date intre sursa si destinatie.
In acest sens stabileste rutele de transport (ruteaza) alegand calea de urmat in
functie de conditiile de retea si de prioritati, stabileste modul de tratare si
transfer a mesajelor. In acest sens, la acest nivel, se evalueaza adresele sursa si
destinatie si se fac transferurile necesare intre adrese logice (IP) si fizice
(MAC). In general nivelul retea rezolva problemele legate de trafic prin
comutarea pachetelor, rutare (dirijare) si controlul congestiilor.

2. Nivelul Legatura de Date (Data-Link Layer) gestioneaza transmisia bitilor de

date, organizati in cadre, fara erori nedetectate, relativ la o anumita linie de
transmisie. Principalele atributii ale acestui nivel au in vedere controlul erorilor,
controlul fluxului informational si gestiunea legaturii. Sunt rezolvate de
asemenea problemele de inundare a receptorilor lenti (care nu au capacitatea de
a receptiona)

1. Nivelul Fizic (Physical Layer) este nivelul la care bitii sunt transformati in
semnale (electrice, optice). Standardele asociate nivelului fizic contin
specificatii electrice (parametri de semnal, proprietati ale mediului de
comunicatie) si mecanice (conectica, cabluri). Ca atributii nivelul fizic se ocupa
de codarea si sincronizarea la nivel de bit, delimitand lungimea unui bit si
asociind acestuia impulsul electric sau optic corespunzator canalului de
comunicatie utilizat.

Cand datele sunt transmise prin retea de la o aplicatie la alta ele trec prin toate
cele sapte nivele unde li se ataseaza cate un preambul (header) specific sau
diverse secvente de control.

2.2. NIVELUL FIZIC AL RETELELOR DE CALCULATOARE

Scopul nivelului fizic este de a transporta o secventa de biti de la o masina la

alta. Pentru transmisie, pot fi utilizate diverse medii fizice. Mediul fizic este
caracterizat prin:

largimea lui de banda;

intarziere;

cost;

usurinta de instalare si de intretinere.

Aceste medii pot fi impartite in doua grupe mari:

mediile ghidate, cum ar fi cablul de cupru si fibrele optice;

mediile neghidate, cum ar fi undele radio si laserul.

Mediul magnetic

Una din cele mai obisnuite metode de a transporta date de la un calculator la

altul este sa se scrie datele pe o banda magnetica sau pe un disc flexibil, sa se
transporte fizic banda sau discul la masina de destinatie, dupa care sa se citeasca
din nou datele. Cu toate ca aceasta metoda nu este la fel de sofisticata ca
folosirea unui satelit de comunicatie geosincron, ea este de multe ori mai
eficienta din punct de vedere al costului, mai ales pentru aplicatiile in care o
banda de frecventa larga sau costul pe bit sunt factori cheie.

2.2.2. Cablul torsadat

Desi caracteristicile benzii de frecventa a unei benzi magnetice sunt excelente,

caracteristicile legate de intarziere sunt slabe. Timpul de transmisie ne se
masoara in milisecunde, ci in minute sau ore.

Pentru multe aplicatii este nevoie de o conexiune on-line.

Cel mai vechi si inca cel mai utilizat mediu de transmisie este cablul torsadat.
Un cablu torsadat este format din doua fire de cupru izolate, avand o grosime
tipica de 1 mm. Firele sunt impletite intr-o forma elicoidala, exact ca o molecula
de ADN. Scopul impletirii firelor este de a reduce interferenta electrica. (Doua
fire paralele constituie o antena; daca le impletim, nu mai formeaza o antena.)

Cea mai cunoscuta aplicatie a cablului torsadat este sistemul telefonic. Aproape
toate telefoanele sunt conectate la centrala telefonica printr-un cablu torsadat.
Cablurile torsadate se pot intinde pe mai multi kilometri fara amplificare, dar
pentru distante mai mari, sunt necesare repetoare.

Cablurile torsadate pot fi folosite atat pentru transmisia analogica cat si pentru
cea digitala.

Banda de frecventa depinde de grosimea firului si de distanta parcursa, dar, in

multe cazuri, poate fi atinsa o viteza de mai multi megabiti pe secunda pe
distante de cativa kilometri.

Datorita performantei satisfacatoare si a costului scazut, cablurile torsadate sunt

foarte larg folosite in prezent si probabil ca vor ramane larg folosite si in
urmatorii ani.

Pentru a le deosebi de cablurile torsadate voluminoase, ecranate si scumpe, pe

care IBM le-a introdus la inceputul anilor 80, dar care nu au devenit populare in
afara instalatiilor IBM, aceste doua tipuri de cabluri sunt cunoscute sub numele
de cabluri UTP (Unshielded Twisted Pair, - cablu torsadat neecranat).

2.2.3. Cablu coaxial in banda de baza

Un alt mediu uzual de transmisie este cablul coaxial. El are o ecranare mai buna
decat cablurile torsadate, putand acoperi distante mai mari la rate de transfer
mai mari.

Exista doua tipuri de cabluri coaxiale folosite pe scara larga.

Primul, cablul de 50 - ohmi, este folosit in transmisia digitala si constituie

subiectul acestei sectiuni.

Al doilea tip, cablul de 75 de ohmi, este frecvent folosit in transmisia analogica.

Un cablu coaxial este format dintr-o sarma de cupru dura, protejata de un
material izolant. Acest material este incapsulat intr-un conductor circular, de
obicei sub forma unei plase strans intretesute.

Conductorul exterior este acoperit cu un invelis de plastic protector. in Fig. 2.2.

este prezentata o vedere in sectiune a cablului coaxial.

Fig. 2.2.. Structura unui cablu coaxial.

Structura si ecranarea cablului coaxial asigura o buna impletire a necesitatilor

de banda de frecventa larga si totodata de imunitate excelenta la zgomot. Banda
de frecventa poate depinde de lungimea cablului.

Pentru cabluri de 1 Km, este posibila o viteza de transfer a datelor intre 1 si 2

Gbps.

Pot fi folosite si cabluri mai lungi, dar la rate de transfer mai joase sau folosind
periodic amplificatoare. Cablurile coaxiale sunt larg folosite in sistemul
telefonic, dar pe distantele lungi, au fost in mare parte inlocuite de fibre optice.

2.2.4. Cabluri coaxiale de banda larga

Deoarece retelele de banda larga se bazeaza pe tehnologia standard a

televiziunii prin cablu, cablurile pot fi folosite pana la 300 MHz (si de multe ori
pana la 450 MHz) si datorita transmisiei analogice pot acoperi distante de
aproape 100 Km, care este mult mai putin critica decat transmisia digitala.

Pentru a transmite semnale digitale pe o retea analogica, fiecare interfata trebuie

sa contina un echipament electronic care sa converteasca secventa de biti ce
urmeaza a fi transmisa in semnal analogic si semnalul analogic de la intrare intr-
o secventa de biti.

La frecvente mai mari, se pot obtine mai multi biti pe Hz folosind tehnici
avansate de modulare a semnalului.
O diferenta majora intre banda de baza si banda larga este aceea ca sistemele de
banda larga acopera, de obicei, o suprafata mai mare, fiind nevoie de
amplificatoare analogice care sa reamplifice periodic semnalul.

Aceste amplificatoare pot transmite semnalul intr-o singura directie, astfel ca un

calculator care transmite un pachet nu poate sa primeasca date de la alte
calculatoare, daca intre ele se afla un amplificator. Pentru a ocoli aceasta
problema, au fost dezvoltate doua tipuri de sisteme de banda larga: sisteme cu
cablu dual si sisteme cu cablu simplu.

2.2.5. Fibre optice

Limita practica actuala de aproximativ 1 Gbps este o consecinta a imposibilitatii

de a converti mai rapid semnalele electrice in semnale optice. in laborator, sunt
posibile rate de 100 Gbps pe distante scurte. in doar cativa ani se va putea
obtine o viteza de 1 Terabit/sec. Sunt in curs de realizare sistemele integral
optice.

In cursa dintre calculatoare si comunicatii, acestea din urma au invins.

Noua maniera de abordare consta in a considera calculatoarele ca fiind extrem

de incete, astfel ca retelele ar trebui sa evite calculele la orice cost, indiferent de
largimea de banda risipita.

Un sistem de transmisie optic este format din trei componente:

sursa de lumina;
mediul de transmisie;

detectorul.

Prin conventie, un impuls de lumina inseamna bitul 1, iar absenta luminii indica
bitul zero.

Mediul de transmisie este o fibra foarte subtire de sticla. Atunci cand

intercepteaza un impuls luminos, detectorul genereaza un impuls electric.

Prin atasarea unei surse de lumina la un capat al fibrei optice si a unui detector
la celalalt, obtinem un sistem unidirectional de transmisie a datelor care accepta
semnale electrice, le converteste si le transmite ca impulsuri luminoase si apoi
le reconverteste la iesire in semnale electrice.

Acest sistem de transmisie ar fi fost lipsit de importanta in practica, cu exceptia

unui principiu interesant al fizicii.

Cand o raza luminoasa trece de la un mediu la altul, de exemplu, de la siliciu la

aer, raza este refractata (indoita) la suprafata de separatie siliciu / aer ca in fig.
2.4.

Fig. 2.4. (a) Trei exemple de raze de lumina in interiorul unei fibre de siliciu
care cad pe suprafata de separatie aer / siliciu la unghiuri diferite.

(b) incapsularea luminii prin reflexie totala

Se observa o raza de lumina incidenta pe suprafata de separatie la un ungi i

care se refracta la un unghi i.

Marimea refractiei depinde de proprietatile celor doua medii (in particular, de

indicii lor de refractie). Pentru unghiuri de incidenta mai mari decat o anumita
valoare critica, lumina este refractata inapoi in siliciu fara nici o pierdere. Astfel
o raza de lumina, la un unghi egal sau mai mare decat unghiul critic, este
incapsulata in interiorul fibrei, ca in Fig. 3 (b) si se poate propaga pe multi
kilometri, aparent fara pierderi.

2.2.6. Cablurile din fibra de sticla

Cablurile din fibra de sticla sunt similare celor coaxiale, cu singura deosebire ca
nu prezinta acel material conductor exterior sub forma unei plase.

Figura 5 a prezinta o sectiune a unei singure fibre.

In centru se afla miezul de sticla prin care se propaga lumina.

In fibrele multi-mod, miezul are un diametru de 50 microni, aproximativ

grosimea parului uman.

In fibrele mono-mod miezul este de 8 pana la 10 microni.

Miezul este imbracat in sticla cu un indice de refractie mai mic decat miezul,
pentru a pastra lumina in miez. Totul este protejat cu o invelitoare subtire din
plastic. De obicei, mai multe fibre sunt grupate impreuna, protejate de o teaca
protectoare. Figura 2-5(b) prezinta un astfel de cablu cu trei fibre.

Aceste teci protectoare sunt ingropate in pamant pana la adancimi de un metru,

fiind ocazional deteriorate de buldozere sau de cartite. Langa tarm, fibrele sunt
ingropate in santuri cu ajutorul unui fel de plug de mare. in apele adanci, ele
stau pe fundul apei.

Fibrele pot fi conectate in trei moduri.

Primul mod consta in atasarea la capatul fibrei a unor conectori care se pot lega
la un soclu pentru fibra. Conectorii pierd aproape 10-20 la suta din lumina, dar
aceste sisteme sunt usor de reconfigurat.

Al doilea mod consta in imbinarea mecanica. Imbinarile mecanice se obtin prin

atasarea celor doua capete unul langa altul, intr-un invelis special, si fixarea lor
cu ajutorul unor clame. Alinierea se poate face prin trimitere de semnale prin
jonctiune si realizarea de mici ajustari pentru a maximiza semnalul. Unui
specialist ii trebuie in jur de 5 minute sa faca o imbinare mecanica, aceasta
avand ca rezultat o pierdere a luminii cu 10 la suta.

A treia posibilitate este de a imbina (topi) cele doua bucati de fibra, pentru a
forma o conexiune solida. O imbinare prin sudura este aproape la fel de buna ca
si folosirea unui singur fir, dar chiar si aici, apare o mica atenuare.

Pentru semnalizare se pot folosi doua tipuri de surse de lumina, LED-uri si

laserul din semiconductori.

Capatul fibrei optice care receptioneaza semnalul consta dintr-o fotodioda, care
declanseaza un impuls electric cand este atinsa de lumina.

Raspunsul tipic al unei diode este de 1 sec, ceea ce limiteaza viteza de transfer
de date la aproximativ 1 Gbps.

Retele din fibre optice

Fibrele optice pot fi folosite atat pentru LAN-uri cat si pentru transmisia pe
distante foarte lungi, cu toate ca transmisia prin acest mediu este mult mai
complexa decat conectarea la Ethernet.

Un mod de a evita aceasta problema este de a realiza ca o retea in inel este doar
o colectie de legaturi punct la punct, ca in Fig. 2.6.

Interfata fiecarui calculator lasa sa treaca impulsul de lumina catre urmatoarea

legatura si totodata are rolul unei jonctiuni in T pentru a face posibila
transmiterea si receptia mesajelor.
Fig. 2.6. Un inel din fibra optica cu repetoare active.

Se folosesc doua tipuri de interfete.

O interfata activa consta din doi conectori sudati pe fibra centrala:

unul are la un capat un LED sau o dioda cu laser (pentru transmisie)

celalalt are la capat o fotodioda (pentru receptie).

Conectorul este complet pasiv si prezinta incredere, deoarece un LED sau o

fotodioda defecta nu intrerupe inelul, ci doar scoate un calculator din circuit.

Un alt model de interfata, prezentat in fig. 2.7., este repetorul activ. Lumina
receptionata este convertita intr-un semnal electric, regenerat la puterea
maxima, daca este atenuat si retransmis ca semnal optic. Interfata cu
calculatorul este o sarma de cupru obisnuita care se leaga la regeneratorul de
semnal. in prezent, sunt folosite si repetoare integral optice. Aceste echipamente
nu necesita conversiile optic - electric - optic, ceea ce inseamna ca opereaza cu
largimi de banda foarte inalte.

In cazul in care repetorul activ se deterioreaza, inelul este intrerupt si reteaua

cade. Pe de alta parte, deoarece semnalul este regenerat la fiecare interfata,
legaturile intre doua calculatoare adiacente pot avea lungimi de kilometri,
practic fara nici o limita in dimensiunea totala a inelului. Interfetele pasive pierd
lumina la fiecare jonctiune, avand ca efect restrictii drastice in ceea ce priveste
numarul de calculatoare ce pot fi conectate si lungimea totala a inelului.
Fig. 2.7. Conectarea unei stele pasive in retelele de fibra optica

O topologie in inel nu este singura modalitate de a construi un LAN folosind

fibre optice, fiind posibila de asemenea arhitectura stea pasiva prezentata in Fig.
2.7.

In aceasta schema, fiecare interfata prezinta o fibra care face conexiunea intre
transmitator si un cilindru de siliciu, cu toate aceste fibre sudate la un capat al
cilindrului.

Similar, fibrele sudate la celalalt capat al cilindrului se conecteaza la fiecare

receptor.

Ori de cate ori o interfata transmite un semnal, el este difuzat in interiorul stelei
pasive pentru a ilumina toti receptorii, realizandu-se astfel difuzarea.

Steaua pasiva combina toate semnalele de la intrare si transmite semnalul

combinat pe toate liniile. Deoarece energia de la intrare este impartita intre toate
liniile de la iesire, numarul de noduri in retea este limitat de senzitivitatea
fotodiodelor.

CAPITOLUL III
SISTEME DE RETELE

RETELE PE LINIE TELEFONICA

Dispozitivele HPNA (Home Phoneline Networking Association) transfera

datele in retea transmitand semnale radio prin cablurile telefonice, folosind un
adaptor de retea conectat la priza telefonica.

Datele sunt transmise printr-o purtatoare in radio-frecventa catre calculatoarele

conectate la aceeasi linie telefonica. Serviciul telefonic nu este afectat.

HPNA organizatie din 133 companii a publicat in 2001 cerintele pentru

versiunea 3.0 care asigura o retea de transfer pana la 100Mps.

Isi propune realizarea unor placi de retea si modemuri de banda larga.

Daca se utilizeaza o retea telefonica este indicat utilizarea unor adaptoare

HPNA 2.0 sau mai noi(Ele vor asigura cel putin 10Mbs).

Nu sunt indicate dispozitivele conectate prin portul paralel – sunt prea lente.

Avantaje/Dezavantaje

echipamentele relativ ieftine 70 USD;

nu trebuie sa se intinda cablurile prin casa;

toate adaptoarele trebuie sa fie conectate la aceeasi linie telefonica. In

aproprierea calculatorului trebuie sa existe o priza telefonica;

dispozitivele de tip “punct de acces”,folosite pentru legarea retelei pe linie

telefonica,sunt destul de rare.

Punctul de acces permite cuplarea unor retele cu cablare standard.

Prin Windows XP se pot conecta doua tipuri de retele.

3.2. RETELE FARA FIR

O modalitate de construire a unei retele fara distribuitoare, cabluri, conectoare,

nervi, instrumente este trecerea la tehnologia fara fir.

In bande de 2,4 GHz este rezervat un bloc de frecvente radio pentru

comunicatiile la mica distanta si exista deja produse standardizate care profita
de acest lucru. Preturile au scazut suficient pentru ca retelele fara fir sa poata
concura cu retelele cablate.

In general,produsele pentru retele fara fir au urmatoarele caracteristici:

opereaza la o viteza declarata de 11- 22 Mbps si asigura o rata de transfer reala

aproximativ 2- 4 Mbps;

pot transmite date la aproximativ 30 de metri in cladiri si 100 de metri in spatii

deschise;

sunt disponibile atat pentru sisteme desktop cat si pentru leptopuri,in format
PCI,PCMCIA sau USB;

costa in jur de 50 si 250 USD pentru fiecare adaptor.

Pot fi conectate cu o retea locala cablata prin intermediul unui dispozitiv numit
punct de acces(Access Point) cu preturi de la 100 USD.

Exista diferite echipamente :

punct de acces /poarta cu router;

placi de retea (Industrial,Medical);

punct de acces simplu.

Utilizam benzi ISM intre 2,4 si 2,843 GHz, nu necesita licenta in majoritatea
tarilor .La noi nu exista legislatie care sa permita utilizarea acestei benzi de
frecventa fara licenta.

Orice produs cumparat pentru retele fara fir trebuie sa respecte specificatiile
802,11.

Sistemul fara fir foloseste - transmisiile de unde radio, sau infrarosii in diverse
forme pentru a interconecta calculatoarele.

Transmisiile de unde infrarosii sunt utilizate in interconectarea sistemelor

locale, iar transmisiile prin radio sau telefonie celulara sunt utilizate pentru
conectarea la reteaua telefonica obisnuita, la propriile retele sau la Internet.

Pentru distante mari putem utiliza :

> pachete radio;

> circuite celulare;

> pachete celulare;

> conexiuni prin satelit si sisteme de pagere.

3.2.1. Retele IEEE 1394(Fire Wire)

IEEE 1394 este o tehnologie de conectare de mare viteza, folosita, in principal,

pentru conectarea hard-discurilor portabile si a camerelor video la calculatoare.
Aceeasi tehnologie este numita Fire Wire de Apple si I-Link de Sony. Aceasta
tehnologie ofera o viteza de pana la 400 Mbps. Daca exista mai multe
calculatoare conectate prin cabluri 1394 Windows XP permite realizarea
retelelor.

Folosind tehnologia IEEE- 1394 nu mai este necesara utilizarea distribuitoarelor

si calculatoarele pot fi conectate in orice mod, cu conditia ca fiecare calculator
sa fie conectat cu cel putin un calculator si sa nu existe decat un singur cablu
care sa conecteze doua calculatoare.

Pentru conectare sunt necesare cabluri cu 6 pini 6-6.Lungimea maxima a

cablurilor este de 4,5 metri. Pretul acestor cabluri este relativ mare 20 USD.

Daca calculatorul face parte dintr-o retea cu adrese IP predefinite va trebui sa se

obtina urmatoarele informatii de la administratorul de retea :

adresa IP;

masca de subretea;

poarta prestabilita;

numele de domeniu DNS;

serverele DNS preferate.

3.3. RETEA ARCNet

ARCnet este cea mai simpla si cea mai robusta retea pentru sisteme mici de
comunicatie, prima versiune fiind creata in 1977.

Daca este bine configurata, tolereaza deconectari, intreruperi ale cablurilor,

cabluri defectuoase sau distruse, fara a crea probleme deosebite utilizatorilor.
ARC net se reconfigureaza automat suportand, fara probleme, intreruperi ale
cablurilor, deconectari ale statiilor. Dezavantajul retelei ARCnet il constituie
performantele. Versiunea care a devenit standard de piata lucreaza la 2,5 Mb/s
si cupleaza pana la 255 calculatoare.

Cablare si topologie

Pentru a cabla o retea ARCnet, trebuie sa se utilizeze concentratoare active sau

pasive. Aceste concentratoare sunt sisteme de interconectare pentru cabluri,
dispozitive ce realizeaza legatura intre un calculator personal si restul retelei.

Concentratoarele pasive sunt module cu patru conectoare care sunt conectate

impreuna prin intermediul unor rezistente.

Aceasta conditioneaza semnalul si asigura protectia la reflexie, dar nu realizeaza

nici o amplificare a semnalelor, de aici termenul de pasiv.

Concentratoarele active au opt porturi si amplifica semnalele odata cu

conditionarea lor.

ARCnet poate utiliza:

cablul torsadat neecranat UTP;

fibra optica.

Topologia retelelor ARC net poate fi descrisa pe un arbore oarecare.

Configuratiile realizate indeplinesc urmatoarele reguli (figura 14):

lungimea totala a cablului nu trebuie sa depaseasca 6Km;

nu se leaga mai mult de 255 de statii;

daca reteaua are doar doua calculatoare, nu este nevoie de nici un

concentrator, atat timp cat cablul intre ele nu este mai lung de 600m;

nu trebuie sa existe bucle, toate conexiunile nefolosite din concentratoare

pasive sau active trebuiesc terminate.

Terminatoarele au impedanta de 93 Q.

ARCnet este o retea de tip magistrala cu jeton (token bus) acest protocol
trateaza statiile din retea ca si cand ele s-ar afla in cere.
ARCnet are o structura fizica de tip arbore si o structura logica de tip inel.

Jetonul este transmis la statia cu adresa imediat superioara, cand a ajuns la cea
mai mare adresa ciclul se repeta.

O statie care intra in retea va fi inclusa in cere. La pornirea retelei sau cand
jetonul este pierdut statia cu cea mai mare adresa va initia un nou jeton.

Fiecare statie va trimite un mesaj de interogare catre toate statiile pentru a

stabili care este statia urmatoare care va primi jetonul.

3.4. RETEA EtherNet

EtherNet este cel mai raspandit sistem de retea astazi.

Acest sistem spre deosebire de ARCnet este definit de standarde internationale.

Primul sistem EtherNet realizat de firma Xerox la inceputul anilor 70, a avut un
mare succes legand 100 de calculatoare intre ele si avand o viteza de 2,94 Mb/s.

Aceste specificatii cuprindeau un conector DIX (DEC Intel Xerox).

Pentru cablare in cazul EtherNet se pot folosi doua tipuri de cabluri coaxiale
(Ethernet gros sau subtire) sau cablu torsadat.

In cazul retelei cu cablu gros trebuie sa se utilizeze un transceiver numit si

MAU - unitate de conectare la mediu (Media Attachment Unit).

In cazul retelei EtherNet cu cablu subtire conectoarele T sunt conectate direct la

placa de interfata cu reteza (figura 3.1). Placile de retea trebuie sa fie cat de
aproape se poate de cablul de retea pentru a evita reflexiile si alte perturbatii
electrice.

Ambele retele EtherNet au topologie de magistrala, atat la nivel fizic, cat si la

nivel logic. In reteaua cu cablul torsadat statiile de lucru sunt conectate la un
concentrator, HUB. Aceasta inseamna ca retelele care folosesc cablul torsadat
au o topologie fizica de tip stea. Reguli de realizare a unei retele EtherNet cu
cablu subtire:

> lungimea maxima a unui segment este de 182,1m;

> numarul maxim de segmente/retele fizice legate prin intermediul
repetoarelor este de 5;

> lungimea totala maxima este de 991,5m;

> numarul maxim de statii ce pot fi conectate este de 30 pe segment sau

142 in total;

> fiecare repetor este considerat o statie de lucru;

> distanta minima intre doua conectoare T este 0,48m;

Figura 3.1. - Retea EtherNet pe cablu subtire.

Lungimea totala maxima este de 991,5 daca sunt folosite 5 segmente.

Nu trebuie sa fie mai mult de 5 repetoare intr-o retea. Un repetor este numarat
ca un calculator.

Un segment nu poate avea mai mult de 30 de calculatoare personale §i o

lungime maxima de 182,1 m

Distanta minima intre doi conectori T este 0,48 metri.

Ambele capete trebuie terminate

Lungimea cablului de legatura nu trebuie sa depa§easc a 0,48m.

3.5. RETELE RADIO. ARHITECTURA IEEE 802.11

Acest standard se bazeaza, dupa cum vom vedea, pe tehnologia spectru
imprastiat.

Un LAN care respecta standardul 802.11 se bazeaza pe o arhitectura celulara, in

care sistemul este divizat in mai multe celule. Fiecare celula, numita Basic
Service Set (BSS - set serviciu de baza) este controlata de o statie de baza
numita Access Point (AP - punct de acces) si contine unul sau mai multi clienti
numiti Station Adapter (SA).

Desi un LAN radio poate fi format de o singura celula cu un singur AP,

majoritatea instalarilor sunt formate din mai multe celule unde AP-urile sunt
conectate printr-un fel de magistrala numita Distribution System (DS - sistem
de distributie), care, de regula, este Ethernet sau in unele cazuri reteaua radio in
sine.

Intreaga retea, incluzand diferite celule, AP-urile si DS-urile respective, este

vazuta de nivelele superioare ale modelului OSI ca o singura retea 802, si este
cunoscuta sub numele de Extended Service Set (ESS - set de serviciu extins).

Ca orice protocol 802.x, 802.11 acopera nivelele MAC (Control Access Mediu)
si fizic. Standardul defineste un singur nivel MAC, care interactioneaza cu trei
nivele fizice, toate functionand la 1 si 2 Mbit/s dupa cum urmeaza:

> salt de frecventa Spread Spectrum in banda 2,4 GHz;

> succesiune directa Spread Spectrum in banda 2,4 GHz;

> infrarosu.

Sistem de distributie (DS)

LAN tipic 802.11

CAPITOLUL IV

MASURI DE PROTECTIE SPECIFICE RETELELOR DE CALCULATOARE

4.1. SISTEME DE PROTECTIE LA ALIMENTARE

Au rolul de a proteja echipamentul de calcul impotriva efectelor

supratensiunilor si caderilor de tensiune. In principal, supratensiunile si
varfurile de tensiune pot deteriora echipamentele de calcul, iar o cadere de
tensiune poate avea ca urmare pierderea unor date.

O sursa de alimentare de buna calitate asigura prin ea insasi o protectie

importanta.

Sursele de alimentare de clasa superioara sunt proiectate pentru a oferi protectie

fata de tensiuni si curenti mai mari decat cei normali si asigura o anumita
filtrare a zgomotului din retea. O astfel de sursa nu se va defecta in urmatoarele
cazuri:

caderea completa a tensiunii

orice scadere a tensiunii

un varf de pana la 2500V.

In cazul in care nu dispunem de o astfel de sursa, sistemul de calcul necesita

dispozitive externe impotriva supratensiunilor.

Dispozitive de protectie la supratensiune

Cea mai simpla forma de protectie la alimentare o constituie oricare din

dispozitivele de protectie impotriva supratensiunilor inserate intre sistem si
reteaua de distributie. Aceste dispozitive pot absorbi supratensiunile tranzitorii
produse de loviturile de trasnet apropiate si de echipamentul de alimentare.

Sigurantele pentru supratensiuni folosesc diferite dispozitive, de obicei

varistoare metal-oxid (MOV), care pot intrerupe si scurtcircuita toate tensiunile
care depasesc un anumit nivel. Dispozitivele MOV sunt proiectate pentru a
admite tensiuni pana la 6000V si sa puna la masa orice tensiune peste 200V.
Dispozitivele MOV nu sunt prevazute pentru a admite un nivel foarte ridicat de
putere si se autodistrug la scurtcircuitarea unei supratensiuni mari.
O alta caracteristica de dorit la dispozitivele de protectie impotriva
supratensiunilor este existenta unui intrerupator automat incorporat care poate fi
reinitializat manual, spre deosebire de o siguranta fuzibila. Acest intrerupator
automat protejeaza sistemul daca apare un scurtcircuit in sistem sau intr-unul
dintre periferice.

Stabilizatoare de retea

In afara de starile de supratensiune si supracurent, tensiunea poate scadea sub

nivelul necesar functionarii sistemului. La conectarea intre doua dispozitive
digitale (cum sunt calculatoarele si perifericele acestora) trebuie tinut seama de
doua lucruri:

Orice conductor poate avea rol de antena si poate primi tensiuni induse de
campurile electromagnetice apropiate, care pot proveni de la alte conductoare,
telefoane, monitoare, motoare, corpuri de iluminat fluorescente, descarcari
statice si, desigur, emitatoare radio.

Circuitele digitale raspund cu o eficienta surprinzatoare la zgomote chiar de 1 –

2 V, facand ca aceste tensiuni induse sa fie deosebit de suparatoare.

Un stabilizator de retea poate elimina multe din problemele de acest tip. Acest
dispozitiv filtreaza tensiunea de alimentare, compenseaza scaderile de tensiune,
suprima starile de supratensiune si supracurent, actionand ca un tampon intre
reteaua de alimentare si sistem.

Surse de alimentare de rezerva

Dispozitivele de alimentare de rezerva pot furniza tensiunea de alimentare in

cazul caderii complete a retelei, ceea ce asigura timpul necesar pentru oprirea
normala a sistemului. Exista doua tipuri disponibile: sursa de alimentare
standby (SPS) si sursa de alimentare neintreruptibila (UPS). Aceasta din urma,
in afara faptului ca asigura o alimentare de rezerva, este cel mai bun stabilizator
de retea.

a) Sursele de alimentare standby (SPS)

O sursa de alimentare stanby este cunoscuta ca fiind un dispozitiv offline,

functionand numai cand alimentarea normala este intrerupta. Un sistem SPS
foloseste un circuit special care poate sesiza tensiunea retelei de curent
alternativ. Daca sesizorul detecteaza disparitia tensiunii de pe retea, sistemul
comuta rapid pe o baterie standard si un invertor de curent. Invertorul
transforma tensiunea bateriei in tensiune alternativa de 110/220V, care este apoi
furnizata sistemului.

Un dispozitiv SPS remarcabil este cel prevazut cu transformator ferorezonant,

un transformator mare care are capacitatea de a inmagazina o cantitate mica de
energie si de a o furniza in timpul comutarii. Adaugarea la dispozitivul SPS a
unui transformator ferorezonant ii confera acestuia posibilitati superioare de
reglaj si protectie, datorita efectului de tampon al transformatorului.

b) Sursele de alimentare neintreruptibile (UPS)

Cea mai buna solutie care rezolva toate problemele de alimentare este
prevederea unei surse de alimentare care este stabilizata si nu poate fi intrerupta.
Dispozitivele UPS sunt cunoscute ca sisteme online, deoarece ele functioneaza
continuu si alimenteaza sistemele de calcul.

In cazul unei surse UPS adevarate, sistemul functioneaza tot timpul pe baterie.
Un invertor de tensiune transforma tensiunea continua de 12 V a bateriei in
tensiune alternativa de 110/220V. Un dispozitiv de incarcare a bateriei, conectat
la retea mentine bateria incarcata cu un curent mai mare sau egal decat
consumul de energie. La caderea tensiunii alternative de alimentare a
dispozitivului de incarcare a bateriei, o sursa UPS adevarata continua sa
functioneze fara perturbatii, deoarece tot ce se pierde este functia de incarcare a
bateriei. Deoarece calculatorul functioneaza pe baterie, nu are loc o comutare si
nu este posibila o intrerupere a alimentarii calculatorului. Bateria incepe sa se
descarce cu o viteza determinata de sarcina pe care sistemul dumneavoastra o
aplica dispozitivului, ceea ce asigura un timp suficient pentru o oprire normala a
sistemului. Cand tensiunea retelei de alimentare revine, dispozitivul de
incarcare incepe sa reincarce bateria, tot fara intrerupere.