- Limita de detectare – nivelul sub care un poluant nu poate fi decelat în mediu; - Limita de concentrare - la care se resimte efectul poluant, dar care se situează sub concentraţia maximă admisibilă; - Concentraţia maximă admisibilă (CMA) – nivelul superior de concentraţie reglementat prin acte normative care stabilesc limita de la care efectele sunt dăunătoare pentru organismele vii. CMA are valori diferite pentru interval de 30 minute, 24 ore, sau se exprimă ca medie anuală admisibilă. În unele state se utilizează concentraţia maximă admisibilă excepţional, al cărei nivel de concentraţie este peste CMA; - Gradul de persistenţă al poluantului - reprezintă durata în care o substanţă exercită efect poluant; diferă în funcţie de natura poluantului, durata şi concentraţia emisiei, condiţiile de relief şi climatice locale. Unitatile de masura pentru concentratia de substanta din apa si concentratia din sol sunt urmatoarele: - unităţi de greutate: μg/kg, mg/kg, mg/tonă - pentru concentratia de substanta din sol - unităţi de volum: μg/l, mg/l, mg/m3 - pentru concentratia de substanta din apa
2. Se numește poluant orice substanţă care odată evacuată în mediul înconjurător
perturbă echilibrul biologic şi/sau este dăunătoare vieţii. Unii poluanți au proprietatea de a se bioacumula și biomagnifica în cadrul lanțului trofic, atingând concentraţia maximă la capătul lanțului.
3. Emisiile de poluanţi în aer sunt gazele/poluanţii care se descarcă în atmosfera de
către diverse surse – punctiforme, de linie sau de suprafaţă. Exemple: 1. Coşuri de evacuare a gazelor de ardere 2. ţevile de eşapament ale vehiculelor. 3. Terenuri agricole tratate cu diverse substanţe (îngrăşăminte chimice) sau plantate, tratate cu pesticide, sau zone industriale cu emisii punctiforme care se suprapun.
Sursa bibliografica: - CURS GENERAL DE PROTECȚIA MEDIULUI - Ana VÎRSTA Mirela-Alina SANDU, USAMVB 2017