Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Testiculul, gonada masculină, este un organ pereche, situat în scrot. Testiculul stâng
este de obicei mai jos situat faţă de cel drept.
Are următoarele funcţii: spermatogeneza şi funcţia endocrină.
Se dezvoltă în cavitatea abdominală (regiunea lombară), apoi suferă un proces de
coborâre (descensus testis) care are 2 etape:
o internă
o externă
Oprirea testiculului la diferite nivele în cursul coborârii sale reprezintă ectopia
testiculară.
Testiculul are formă de ovoid, cu axul lung oblic, astfel încât extremitatea superioară
este orientată anterior şi lateral.
Are următoarele dimensiuni:
o lungimea de 4-5 cm
o lăţimea de 2 cm
o grosimea de 3 cm.
Testiculul prezintă:
- 2 feţe:
o faţă laterală
o faţă medială
- 2 margini:
o margine anterioară
o margine posterioară
- 2 extremităţi:
o extremitate superioară
o extremitate inferioară
Faţa medială este convexă şi este orientată uşor spre anterior. Este învelită de lama
viscerală a tunicii vaginale.
Structura testiculului
Testiculul este acoperit de o teacă fibroasă, alb-sidefie, numită albuginee.
La marginea posterioară, albugineea se îngroaşă şi se prelungeşte în interiorul
testiculului, formând mediastinul testicular.
Pe secţiune transversală, mediastinul testicular are formă triunghiulară, cu baza la
nivelul marginii posterioare şi vârful orientat anterior.
De la nivelul mediastinului (de pe feţele laterale şi vârful mediastinului) pornesc
septuri radiare care împart parenchimul testicular în 200-300 de lobuli.
Lobulii au formă triunghiulară, cu vârful spre mediastinul testicular. Fiecare lobul
conţine:
- 1-3 tubi seminiferi contorţi, la nivelul cărora are loc spermatogeneza
- celule interstiţiale Leydig, cu rol în secreţia de hormoni androgeni – sunt dispuse
grupat sau izolat în jurul tubilor seminiferi şi sunt în strânsă legătură cu capilarele
sanguine
Tubii seminiferi contorţi se unesc la vârful lobulului şi formează tubul seminifer
drept.
Tubii seminiferi drepţi se anastomozează în mediastin şi formează reţeaua
testiculară (rete testis), din care pornesc 15-20 de canale eferente.
Epididimul
Epididimul prezintă:
o cap
o corp
o coadă
Capul epididimului este porţiunea cea mai voluminoasă, rotunjită a epididimului.
La nivelul lui se formează canalul epididimar, din primul canal eferent în care se
deschid celelalte canale eferente.
Capul epididimului este legat de extremitatea superioară a testiculului prin ligamentul
epididimar superior.
La nivelul lui se află apendicele epididimului sau hidatida pediculată Morgagni,
vestigiu embrionar al ductului mezonefrotic Wolff. Apendicele este o veziculă legată de
capul epididimului prin intermediul unui pedicul.
Epididimul este format dintr-un canal foarte sinuos şi încolăcit, canalul epididimar,
cu lungimea de 6-7 m.
Canalul epididimar continuă primul canal eferent, în care se deschid celelalte canale
eferente.
Canalul epididimar împreună cu canalele eferente formează capul epididimului, iar
corpul şi coada sunt formate doar din canalul epididimar.
La nivelul canalului epididimar sunt ataşate vestigii embrionare ale canaliculelor
mezonefrotice caudale, şi anume:
- ductul aberant superior, la nivelul capului epididimului
- ductul aberant inferior, la nivelul cozii epididimului
Testicul, epididim – vascularizaţie şi inervaţie
Vascularizaţia arterială
Vascularizaţia arterială este asigurată de 3 artere:
- artera testiculară
- artera deferenţială
- artera cremasterică
Artera testiculară se desprinde din aortă sub originea arterelor renale (la nivelul
vertebrei lombare 3).
Artera are un traiect descendent oblic spre lateral, retroperitoneal. Are raporturi:
- posterior cu:
o muşchiul psoas
o nervul genito-femural
o ureterul, pe care îl încrucişează anterior dinspre medial spre lateral
o VCI (doar artera testiculară dreaptă)
- anterior:
o artera testiculară dreaptă cu:
duodenul orizontal
ansele intestinale
rădăcina mezenterului şi ileonul terminal
o artera testiculară stângă cu:
duodenul ascendent (D4)
ansele intestinale
mezocolonul sigmoid
Încrucişează vasele iliace externe şi pătrunde în canalul inghinal prin orificiul
profund.
La acest nivel este încrucişată de vasele epigastrice inferioare.
În canalul inghinal pătrunde în funiculul spermatic, anterior de canalul deferent.
Iese din canal prin orificiul superficial, pătrunde în scrot şi ajunge la marginea
posterioară a testiculului, medial de epididim.
La acest nivel artera testiculară se împarte în:
- ramuri testiculare, care pătrund în testicul prin marginea lui posterioară.
- ramură epididimară anterioară care vascularizează capul epididimului
- ramură epididimară posterioară care se anastomozează, la coada epididimului,
cu artera deferenţială şi artera cremasterică.
Vascularizaţia venoasă
Sângele venos al testiculului este preluat de vene profunde şi vene superficiale, care
ies din testicul la nivelul marginii posterioare.
Venele pătrund în funiculul spermatic şi formează plexul venos anterior
(pampiniform), din care se va forma vena testiculară.
Vena testiculară se varsă:
- în VCI - în dreapta
- în vena renală stângă - în stânga
Sângele venos al capului epididimului se alătură venelor testiculare şi formează
plexul pampiniform, apoi vena testiculară.
Sângele venos de la corpul şi coada epididimului este drenat în plexul venos
posterior din funicul, împreună cu sângele venos al ductului deferent.
Plexul venos posterior se varsă în vena epigastrică inferioară.
Vascularizaţia limfatică
Inervaţia
Tumorile testiculare
Tumorile testiculare reprezintă o mică parte din tumorile maligne ale bărbatului.
Totuşi acestea apar frecvent la pacienţii tineri (între 20 şi 40 de ani). Când diagnosticul se
pune în stadii incipiente, majoritatea acestor tumori sunt curabile prin chirurgie şi
chimioterapie.
Diagnosticul precoce al tumorilor testiculare este extrem de important. Dilataţii
anormale pot fi detectate prin palpare, iar diagnosticul poate fi pus ecografic. Ecografia
simplă poate identifica în stadiul incipient existenţa unei tumori locale.
Îndepărtarea chirurgicală a testiculului malignizat poate fi realizată prin abord
inghinal. Testiculul nu este îndepărtat frecvent printr-o incizie scrotală, deoarece este
posibilă răspândirea de celule maligne la nivelul ţesutului subcutanat al scrotului, acesta
având alt drenaj limfatic faţă de testicul.
Funiculul spermatic
Este alcătuit din totalitatea elementelor anatomice care vin şi pleacă de la testicul şi
epididim, învelite în teci comune acestor formaţiuni.
Funiculul spermatic se întinde de la capul epididimului până la orificiul profund al
canalului inghinal.
Are o lungime de 15 cm, funiculul spermatic stâng fiind mai lung decât cel drept cu
aproximativ 1 cm (testiculul stâng coboară mai mult decât cel drept).
La nivelul funiculului spermatic, superior de capul epididimului este ataşat
paradidimul sau organul Giraldés, un rest al tubilor mezonefrotici. Este o formaţiune mică,
formată din canalicule şi vezicule.
Canalul deferent este un conduct de 50 cm, care face parte din căile spermatice
extratesticulare.
Ductul deferent are rol de conduct de transport activ al spermatozoizilor (datorită
fibrelor musculare spiralate) şi rol în depozitarea lichidului seminal, mai ales prin porţiunea
sa ampulară.
Vascularizaţia venoasă
Sângele venos este drenat în:
- plexul venos prostatic, care comunică larg cu plexurile venoase învecinate şi se
deschide în vena ruşinoasă internă.
- vena epigastrică inferioară
Inervaţia
Inervaţia simpatică este asigurată de fibre simpatice postganglionare din plexul
deferenţial.
Inervaţia parasimpatică este asigurată de fibre parasimpatice preganglionare din
nucleul PS sacral.
Vezicula seminală
Este un organ pereche, ce face parte din glandele anexe ale aparatului genital
masculin.
Are rol secretor, produsul de secreţie adăugându-se lichidului seminal. În acelaşi
timp, are rol de rezervor, în care se acumulează şi lichidul secretat de conductele spermatice.
Veziculele seminale secretă şi prostaglandine, ce influenţează activitatea
musculaturii netede. Astfel, prostaglandinele relaxează musculatura tubei uterine,
producând încetinirea migrării ovocitului, care poate fi fecundat mai uşor.
Veziculele seminale sunt situate în spaţiul pelvisubperitoneal, cuprinse în septul
recto-vezico-prostatic.
Lungimea veziculei seminale este de 5 cm, dar dacă s-ar desfăşura ar atinge 10-15
cm, aspectul fiind, în acest caz, al unui tub.
Suprafaţa este neregulată, datorită încolăcirii veziculei seminale.
Sângele venos este drenat în plexurile venoase vecine (prostatic, vezical, rectal), care
drenează în final în vena ruşinoasă internă.
Ductul ejaculator
Inervaţia
Inervaţia simpatică este asigurată de fibre simpatice postganglionare din plexul
prostatic.
Inervaţia parasimpatică este asigurată de fibre parasimpatice preganglionare din
nucleul PS sacral.
Scrotul este un sac median, nepereche, situat în partea anterioară a perineului, sub
rădăcina penisului.
Conţine testiculul, epididimul şi porţiunea iniţială a funiculelor spermatice.
La exterior prezintă un rafeu median, care se continuă posterior cu rafeul perineal şi
anterior cu rafeul penian.
Corespunzător rafeului median, la interior se află un sept median, septul scrotal, care
împarte scrotul în 2 compartimente. Septul scrotal este format de tunica dartos.
Scrotul este alcătuit din 7 tunici concentrice, care de la exterior la interior, sunt:
- pielea fină şi extensibilă, ce conţine glande sebacee şi sudoripare
- tunica dartos, o tunică subţire, ce aderă la derm.
Este alcătuită din fibre conjunctive şi fibre musculare netede, ce formează
muşchiul dartos, cu rol termoreglator.
- fascia spermatică externă care este formată de fibre din aponevroza muşchiului
oblic extern.
- fascia cremasterică ce acoperă muşchiul cremaster şi se formează din fibre ale
aponevrozelor muşchilor oblic intern şi transvers abdominal
- muşchiul cremaster care este format din două fascicule de fibre musculare:
o un fascicul lateral format de fibre din muşchii oblic intern şi transvers
abdominal
o un fascicul medial format de fibre ce se inseră pe tuberculul pubic
Cele 2 fascicule coboară în lungul funiculului spermatic, apoi participă la
formarea tunicilor scrotului. Ele formează o ansă ca un hamac, în care este aşezat
testiculul.
Contracţia bruscă a muşchiului cremaster determină reflexul cremasterian,
care constă în ridicarea testiculului la stimularea porţiunii supero-mediale a
coapsei.
Între fibrele lui se află artera cremasterică (iniţial artera se află în afara
funiculului, apoi pătrunde între elementele lui)
- fascia spermatică internă, situată la interior, este formată de fibre din fascia
transversalis.
La nivelul extremităţii inferioare a testiculului, formează ligamentul scrotal,
care leagă testiculul de scrot.
- tunica vaginală, o membrană seroasă ce acoperă testiculul şi epididimul, este
formată de peritoneul antrenat de testicul în coborâre.
Peritoneul antrenat de coborârea testiculului formează în canalul inghinal
canalul peritoneo-vaginal, iar în scrot tunica vaginală.
După naştere, canalul peritoneo-vaginal se obliterează şi formează ligamentul
peritoneo-vaginal Cloquet. Persistenţa acestui canal constituie o cale pentru
herniile inghinale oblice externe congenitale.
Tunica vaginală are 2 foiţe sau lame:
o lama parietală care căptuşeşte fascia spermatică internă.
o lama viscerală ce acoperă testiculul şi epididimul, cu excepţia:
extremităţii inferioare a testiculului şi a cozii epididimului
feţei mediale a epididimului
porţiunii mediale a marginii posterioare a testiculului (prin care
pătrund vasele şi nervii testiculului).
Lama viscerală se insinuează între corpul epididimului şi marginea posterioară
a testiculului şi formează un fund de sac numit sinusul epididimar.
Până la pubertate este puţin dezvoltată, ulterior creşte rapid în dimensiuni, ajungând la
2-3 cm înălţime.
Din cauza abundenţei acestor vene, enuclearea glandei din capsula periprostatică
poate fi extrem de hemoragică. Pătrunderea corectă în spaţiul de clivaj asigură o intervenţie
chirurgicală nehemoragică.
Prostata prezintă:
- 4 feţe:
o o faţă anterioară
o o faţă posterioară
o 2 feţe infero-laterale
- o bază
- un vârf
Faţa anterioară este convexă şi este acoperită de muşchiul sfincter al uretrei. Vine
în raport cu:
- simfiza pubiană, de care este separată printr-un spaţiu de 2 cm (continuarea
inferioară a spaţiului prevezical Retzius), care este închis:
o superior de ligamentele puboprostatice
Ligamentele puboprostatice se întind de la faţa posterioară a simfizei
pubiene la feţele anterioară şi infero-laterale ale prostatei.
Uneori, ligamentele conţin fibre musculare netede ce formează
muşchiul puboprostatic.
o inferior de ligamentul transvers al perineului
- plexul venos prostatic
Faţa posterioară este convexă, oblică spre anterior şi inferior, formând cu orizontala
un unghi de 45˚.
Pe linie mediană prezintă un şanţ vertical, care superior se termină superior cu o
incizură.
Faţa posterioară este mai largă în partea superioară, marginile laterale se rotunjesc pe
măsură ce urcă, iar vârful este ascuţit.
Aceste caracteristici au făcut ca faţa posterioară să fie asemănată cu un „as de pică”.
Este acoperită de muşchiul sfincter al uretrei doar în partea inferioară.
Vine în raport cu ampula rectală prin intermediul septului recto-vezico-prostatic.
Patologia prostatei
Cancerul de prostată este una din cele mai frecvente tumori maligne ale bărbatului,
fiind diagnosticată de obicei într-un stadiu destul de avansat.
Cancerul de prostată apare de obicei în regiunile periferice ale prostatei şi este
relativ asimptomatic.
În multe cazuri este diagnosticat la tuşeul rectal şi dozări sanguine de fosfatază
acidă şi antigen specific prostatic (PSA).
La tuşeul rectal, prostata are consistenţă crescută. Diagnosticul se pune frecvent prin
biopsii prostatice. Ecografia utilizată în timpul biopsiei relevă dimensiunile prostatei,
precum şi poziţia acului de biopsie.
Hipertrofia prostatică benignă este o boală a prostatei ce apare la bărbat odată cu
înaintarea în vârstă. Aceasta implică, în general, regiunea centrală a prostatei, mult mai
bogată din punct de vedere glandular (glandele periuretrale şi glandele prostatice din lobul
mijlociu)
La tuşeul rectal prostata este mărită de volum. Datorită hipertrofiei centrale a
prostatei, uretra este comprimată şi duce la scăderea jetului micţional la numeroşi pacienţi.
Structura prostatei este predominant glandulară, glandele prostatice formând
parenchimul glandular. Pe lângă glande, mai conţine stromă fibro-musculară
(interglandulară) în care predomină fibrele musculare netede.
Prostata este şi o glandă de depozit, iar musculatura ei abundentă îndeplineşte rolul
biologic de a evacua extrem de rapid secreţia în timpul ejaculării.
Sângele venos este colectat de plexul venos prostatic care înconjoară glanda.
Plexul venos prostatic comunică larg cu plexurile venoase vecine şi drenează în vena
ruşinoasă internă.
Inervaţia prostatei
Uretra prostatică
Uretra prostatică are direcţie aproape verticală. Străbate prostata de la bază spre
vârf, fiind mai apropiată de versantul anterior al glandei, uneori fiind situată chiar pe faţa
anterioară.
La interiorul uretrei, pe peretele posterior se află o plică, numită creastă uretrală.
În porţiunea mijlocie, creasta prezintă o proeminenţă, numită coliculul seminal. Pe
vârful coliculului se deschide utriculul prostatic, un vestigiu embrionar al ductului
paramezonefrotic Muller. Utriculul este un canal închis în fund de sac, cu o lungime de 10
mm.
La nivelul coliculului seminal, de parte şi de alta a deschiderii utriculului prostatic, se
găsesc orificiile de deschidere ale ductelor ejaculatoare.
Între coliculul seminal şi pereţii laterali ai uretrei se delimitează două depresiuni,
numite sinusurile prostatice, în care se deschid glandele prostatice mari, propriu-zise.
Glandele prostatice mici se deschid în uretra prostatică superior de coliculul seminal.
Superior de coliculul seminal, uretra este înconjurată de sfincterul vezicii urinare
(sfincterul intern, neted al uretrei), care formează un inel complet în jurul uretrei.
Inferior de coliculul seminal, sfincterul vezical nu mai înconjoară complet uretra,
formează doar un semiinel cu concavitatea orientată posterior.
Sfincterul vezical asigură contenţia vezicii urinare şi împiedică refluxul spermei în
vezica urinară.