Regreți că ești femeie?

Am fost suprinsă, recunosc, să primesc o astfel de întrebare. Cu toții avem, cred, nostalgia altor
feluri de a fi, dar eu sunt împăcată cu condiția mea de femeie.

Mărturisesc că n-am avut dintotdeauna în sânge o astfel de chemare, am copilărit neștiind cum e
să fii fetiță, crescând printre băieți. Le-am împrumutat fără să vreau felul de a gândi, le-am imitat
felul de a fi. Abia mai târziu am ales să fiu femeie. Aș fi putut, firește, să aleg să rămân “bărbat”
și asta doar dintr-un singur motiv: bărbații iubesc mai frumos, sunt mai autentici în emoții. Dar
cum n-aș fi reușit niciodată să fiu astfel pe de-a întregul, nu m-am mai împotrivit și am înțeles că
a fi femeie era pentru mine provocarea supremă.

Desigur, dacă pătrund în ființa mea și transcriu tot ce îmi înregistrează privirea, descopăr încă
reminescențe ale acelei perioade, ca o pecete existențială în adâncurile mele. De aici și
naturalețea pe care o am în preajma bărbaților. Dacă stau bine să mă gândesc, probabil cele mai
frumoase relații de prietenie pe care le am, sunt cu bărbați. Celelalte femei nu înțeleg întotdeauna
asta. Mi-am primit și mustrările și insultele de rigoare și le-am citit teama în ochi că le-aș putea
fura bărbații. Presupun că n-ar fi exclus asta, dacă mi-aș pune în cap. Dar nu o fac niciodată. Știu
mai bine de atât. Prețuiesc mult mai mult o prietenie decât orice relație.

Revenind la ce înseamnă să fii femeie, Cioran spunea că femeia e muzică rătăcită în carne. Mi s-
a părut excepțională această paralelă între femeie și muzică. Așa cum muzica se transpune în mai
multe genuri, așa se transpune femeia în roluri. Ca femeie, am o mulțime de fațete. Asta îmi
oferă o evadare din rutină și nu îmi permite să mă plictisesc niciodată. Sunt conștientă de
instinctele mele, pornind de la cele materne și ajungând până la cele sexuale. Acum, desigur, se
ridică întrebarea cum îmi pot cunoaște instinctele materne, având în vedere că nu am copii. Viața
are felul ei ciudat de a te pune în anumite posturi, uneori chiar în mai multe în același timp. Ca
femeie încearcă să ții un bărbat la piept și îți vei da seama că un astfel de gest se situează dincolo
de orice erotism, într-o zonă a ocrotirii și a chemării materne. Mie experiența asta mi-a revelat o
fațetă care îmi era străină până în acel moment, dar care a fost de departe cea mai intensă.

Ca un ultim lucru pe care vreau să îl punctez, este feminitatea. A fi femeie e o artă. Eu mi-am
născocit propriile ritualuri. Îmi place să port anumite lucruri, făcând abstracție de faptul că au o
destinație prestabilită. Spre exemplu îmi port întotdeauna inelele la gât și nu pe degete. Port
tocuri chiar și dacă merg să fac piața și îmi asum că lumea se va uita urât la mine. Dar faptul că
negociezi cu o bătrânică la colț de stradă pentru niște flori, nu înseamnă că încetezi să mai fii
femeie. E perfect în regulă și să nu porți tocuri, dar asta pentru că alegi tu și nu alții pentru tine.
Spun asta, pentru că mi s-a atras atenția că ar fi un gest de superficialitate și nesiguranță.
Dimpotrivă. Eu îl văd drept un gest de autenticitate. E mare lucru să ai curajul de a fi tu însuți.