Sunteți pe pagina 1din 1

Cometa SWAN se apropie de Soare

Cercetătorii explică faptul că, în ciuda aşteptărilor, SWAN nu va lăsa un spectacol de lumini pe cerul
nopţii.

Astronomii ne explică faptul că în următoarele săptămâni pe cerul nopţii ar trebui să apară o nouă
cometă care se apropie de Soare, această cometă, botezată SWAN, după instrumentul care a făcut
posibilă descoperirea sa, Solar Wind Anisotropies, de la bordul Observatorului Solar şi Heliosferic
(SOHO), a fost descoperită de către cercetătorul Michael Mattiazzo în data de 25 martie, notează
Space.

Identificarea acestei comete a fost posibilă din cauza unei creşteri semnificative a emisiilor de
hidrogen, pe care SOHO este echipat să le surprindă. Astfel, vaporii de apă din nucleul cometei se
evaporă odată cu apropiere de Soare, radiaţiile ultraviolete emise de către acesta desparte atomii
moleculelor de apă, hidrogenul fiind cel care „străluceşte” în acest spectru al luminii.

În data de 27 mai, SWAN va atinge periheliul, apropiindu-se la doar 64,6 milioane de kilometri de
Soare, cel mai apropiat punct al orbitei descrise de către cometă în raport cu steaua sa. Din
nefericire, experţii sunt de părere că această apropiere are şanse mari de a nu deveni un spectacol pe
cerul nopţii, aşa cum sunt descrise multe comete. Mai exact, oamenii de ştiinţă explică faptul că
cometele sunt compuse din gaze îngheţate: metan, amoniu sau vapori de apă şi multe alte substanţe,
care, odată cu apropierea de Soare, încep să strălucească sub lumina solară. Totuşi, pe lângă aceste
substanţe, în corpul unei comete se regăsesc şi particule de praf, acestea având o foarte bună
capacitate de reflexie a luminii.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că cele mai spectaculoase comete conţin cantităţi mari de praf care
să reflecte lumina odată cu apropierea de Soare. Astfel, vânturile solare sunt cele care îndepărtează
vaporii şi praful de pe suprafaţa unei comete şi care duc la formarea cozii acesteia.

Din nefericire, analizele realizate asupra cometei SWAN au relevat faptul că aceasta prezintă un nivel
foarte ridicat de gaze, ceea ce înseamnă că la trecerea pe cerul nopţii nu va oferi un „spectacol de
lumini. Cercetătorii explică faptul că aceasta este prima dată când SWAN se apropie de Soare,
pornind din Norul Oort, aflat la marginea Sistemului Solar. Asta înseamnă că aceasta nu a mai
interacţionat cu Soarele şi că pe suprafaţa acesteia se află substanţe volatile: azot, monoxid şi dioxid
de carbon care vor străluci pentru o scurtă perioadă la contactul cu radiaţiile solare.

Stephen O'Meara, unul dintre cercetătorii care se ocupă cu studierea cometei SWAN, explică că
datele indică faptul că cometa pare a avea două cozi şi că speră ca praful să ofere un spectacol de
lumini care să poată fi observat

S-ar putea să vă placă și