Curriculum este un proiect educațional ce definește: scopuri si obiectivele unei acțiuni educative,

căile și mijloacele prin care aceea acțiune își atinge scopul și metode prin care aflăm in ce măsură
acțiunea a reușit. Este un proces de învățare, de durată care se poate întinde pe mai multe etape si
mai mulți ani de studiu.

Curriculum vizează în principal familiarizarea studenților cu principalele concepte, teorii și modele de

interpretare modernă a curriculumului școlar, înțelegerea de către aceștia a principalelor direcții de
evoluție în domeniu, interpretarea dintr-o perspectivă teoretică a deciziilor, schimbărilor şi
transformărilor promovate în învățământul românesc în ultimul deceniu și jumătate;

În domeniul educațional termenul a pătruns în sensul său figurat. Termenul „Curriculum”

desemnează un traseu de învățare bine definit, „inspirat din „curriculum vitae”, care desemnează un
traseu al vieții unei persoane, marcat de circumstanțe speciale”.

Termenul de Curriculum a apărut în vocabularul cu privire la educație la sfârșitul secolul al

XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea. Cu referire la contextul educațional, a apărut, mai întâi, în
documentele unor universități medievale (Leiden, Olanda, 1582; Glasgow, Scoția, 1633). Una dintre
primele lucrări lexicografice care îl menționează este „The Oxford English Dictionary”. Înțelesul oferit
era de „curs obligatoriu de studiu sau de instruire, dintr-o școală sau universitate”. Până la mijlocul
secolului al XIX-lea, în întreaga lume, termenul de CURRICULUM a fost folosit, în general, cu înțelesul
restrâns la conținuturile instructiv-educative și, în special, la componenta lor preponderent
informativă, respectiv la cunoștințe școlare. Până la jumătatea secolului XX, Curriculum-ul desemna:
la anglo-saxoni, program de studii al unui sistem de educație sau al unei instituții, cu precizarea
obiectivelor, conținuturilor, a ansamblului materialelor didactice. În lumea francofonă era folosită
expresia „program de studii” pentru a desemna aceeași realitate.

Din anii ′60, semnificați conceptului de curriculum s-a lărgit foarte mult. Astăzi conceptul este
unul dintre cele mai frecvent folosite în teoria și practica educațională, mai ales în literatura de limbă
engleză. În literatura francofonă, termenul de curriculum ocupă un loc marginal, deși abordările, atât
în teoria pedagogică cât și în practica școlară, sunt de tip curricular. Lumea francofonă preferă, în
continuare, termenul de „program de studii”. În prezent s-a constituit o ștință care se ocupă de
construcția curriculum-ului și anume Teoria curriculum-ului. Originea ei se află în publicarea, în 1918,
a operei lui Bobbit numită “Curriculum”. Se consideră, însă, că prima formulare a Teoriei Curriculum-
ului se găsește în lucrarea lui Tylor (1950), ”Basic Principles of Curriculum and Instrucțion”.

Conceptul a pătruns mai întâi și mai frecvent în literatura engleză de specialitate, comparativ
cu literaturile franceză și germană. Literatura americană din secolul al XX-lea a adus importante
contribuții la dezvoltarea teoriei și practicii curriculare.

Un moment semnificativ privind deplasarea accentului de la conținutul învățării, de la materie, de la

disciplina de studiu spre cel care se află în câmpul influențelor educative l-a reprezetat publicarea, în
1900, a lucrării „Secolul copilului”, a suedezei Hellene Kay. Procesul de extindere a ariei semantice a
termenului a fost jalonat în prima jumătate a secolului al XX-lea de câteva apariţii publicistice
semnificative în evoluția teoriei curriculum-ului:
 • Dewey, J., 1902, ”The Child and Curriculum” – atrage atenția asupra pericolului de a
interpreta, ca fiind două realități independente, autonome, disciplinele studiate în școală şi,
respectiv, experiența de învățare a copilului, organizată în școală (cum se învață). Dewey sugerează
includerea în sfera conceptului de CURRICULUM, alături de informație, și a demersului didactic de
administrare a informației, în vederea formării de cunoștințe, capacități și sisteme de raportare la
realitățile externe și interne ale copilului.

• Bobbit, F., 1918, ”The Curriculum” – critică explicit înțelesul tradițional al termenului, ca fiind
restrictiv. Bobbit extinde aria semantică a conceptului de CURRICULUM la întreaga experiență de
învățare a copilului, dobândită atât în școală, în contextele formale, cât și în afara școlii, prin
activități de tip non-formal sau extrașcolar, planificate și aplicate de școală.

• Tyler, R.W., 1950, ”Basic Principles of Curriculum and Instruction” – sistematizează

componentele curriculum-ului: obiectivele educaționale, experiențele de învățare sau conținuturile
învățăturii, metodologia organizării acestor experiențe de către școală, evaluarea rezultatelor
învățării. Contribuția acestor autori clasici ai teoriei curriculare a fost continuată de alți cercetători,
în special din Europa şi SUA, impunându-se astăzi întregii comunități științifice ca o concepție
modernă și inovatoare asupra conceptului de CURRICULUM, cu implicații importante în proiectarea
procesului de învățământ în ansamblul său.