UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TARGOVISTE

FACULTATEA DE INGINERIA MEDIULUI SI STIINTA ALIMENTELOR

MONTANOLOGIE ANUL IV

REFERAT
LEGISLATIE AGRARA

SIMIONESCU ALEXANDRA
 STRUCTURA PROPRIETĂȚII AGRARE ȘI
EXPLOATAȚIA AGRICOLĂ
ÎN PERIOADA 1863-1945

1.Principalele acte de reformă în perioada 1863-1945

Structura proprietății agrare în România la sfârșitul secolului XIX dar mai cu seamă în
perioada interbelică a fost determinată de principalele reforme agrare care au avut loc.
Până la începutul secolului al XIX-lea toate terenurile agricole din Moldova și Țara
Românească erau considerate din punct de vedere juridic, sub jurisdicție domnească.
Suprafețele agricole stăpânite de boieri acordate acestora drept răsplată pentru serviciile aduse
domnitorilor, erau denumite moșii acestea incluzând și satele cu locuitorii lor.
Țăranii liberi dețineau o parte din terenurile agricole dar dreptul lor de proprietate trebuia să
fie atestat prin documente eliberate de cancelaria domnească.

Reforma din 1863. Secularizarea averilor mănăstirești

În decembrie 1863, prin Legea pentru secularizare averilor mănăstirești, toate averile
mănăstirești din România, sunt și rămân, conform art. 1 din această lege, ,, averi ale
Statului,, .

Prin această reglementare veche notiune de ,, domeniu al Statului ,, este înlocuită cu cea de ,,
avere a Statului,,.Prin acest act normativ suprafața care a intrat in proprietatea statului român a
fost 2,5 milioane ha, ceea ce a făcut posibilă împroprietărirea țăranilor în timpul lui Alexandru
Ioan-Cuza.

Prin legea rurală nr. 14 din 26 august 1864 s-a expropriat o parte di proprietatea moșierească
și din averea statului ce cuprindea și cele 2,5 milioane ha. provenite din secularizarea averilor
mănăstirești.

Din punct de vedere și social, Reforma agrară din 1864, care mai este denumită și Reforma
domnitorului Alexandru Ioan-Cuza, a rezolvat o serie de probleme, în special pe cele legate
de proprietatea funciară a țărănimii împroprietărite contribuind, în mare măsură, la
ameliorarea structurii de proprietate în cele două principate.

Si după Reforma din 1864 statul a cedat în continuare din domeniile sale unele
suprafețe de teren agricol pentru împroprietărirea țăranilor. În acest sens mentionăm
următorele acte normative:
  Legea pentru înstrăinarea unei părți din domeniile Statului din 15 iulie 1866- lege
modificată succesiv în anii 1868, 1873, 1875, 1866- prin care s-au pus în vânzare
domeniile care aveau un venit de 500 galbeni anual precum și domeniile pe care
locuitorii doreau să le cumpere;
 Legea din anul 1878 care a prijeluit noi împroprietăriri din domeniile Statului în
suprafață de 228.000 ha;
 Legea din 12 aprilie 1881 pentru vânzarea bunurilor statului ce a avut ca obiect
scoaterea în vânzare a moșiilor a căror arendă trecea de 20.000 lei anual și care nu
aveau suprafața ocupată de pădure mai mare de 100 ha. Beneficiarii acestei legi nu
puteau fi decât cetățeni români, mărginași, muncitori agrcoli, însă suprafața de teren
agricol vândută a fost nesemnificativă- 23.000 ha;
 Legea din 7 aprilie 1889 pentru vânzarea în loturi a unei părți din moșiile statului și
răscumpărarea embaticurilor.
În ajunul primului război mondial , statul rămăsese cu cca. 350.000 ha teren cultivat ce
era exploatat prin sistemul de arendare astfel că, în 1907, cca. 93% din suprafață era
arendată, iar restul de 7% era lucrat în regie proprie.

Domeniile coroanei și domeniile regale. Regimul lor juridic

Pentru acoperirea unei părți din cheltuielile Casei Regale, clasa politică din acea
vreme a propus adoptarea unor reglementări în ceea ce privește atribuirea în administrarea
Domeniilor Coroanei și a unor suprafețe de terenuri agricole denumite exploatații agricole-
moșii. Prima lege în acest sens a fost denumită Legea ,,Domeniilor Coroanei,, lege ce a intrat
în vigoare la 1 octombrie 1884 și prin care au intrat în administrarea Domeniilor Coroanei 13
moșii ale statului român, iar prin Decretul regal nr. 3633 din 23 iulie 1921 moșia Românești
din comuna Teleșu fostă moșie în folosința familiei imperiale ruse, a trecut în Domeniile
Coroanei astfel că în 1921 suprafața totală a moșiilor preluate din domeniul Statului și trecute
în Domeniile Coroanei era de cca. 132.000 ha.

Din punct de vedere juridic statul transmitea numai posesia, folosința, uzul și
uzufructul, dreptul de proprietate care, sub aspectul regimului juridic era proprietatea privată a
statului, rămânea în continuare în patrimoniul acestuia.

Reforma agrară din Transilvania

În aceeași perioadă, premergătoare primului război mondial, în Transilvania ce
cuprindea și provinciile Banat, Crișana și Maramureș, erau aplicabile legile în materie ale
Imperiului Austro-Ungar. Prin reforma agrară din 1848 în imperiu a fost desființată iobăgia.
Legea prevedea ca foștii iobagi să fie împroprietăriți cu unele suprafețe de teren. Populația
majoritar românească nu a putut beneficia de aceste dispoziții întrucât i s-au atribuit terenuri
neproductive deținând în proprietate în anul 1918 numai 24% din suprafața agricolă și
forestieră a Transilvaniei.

Reforma agrară în Basarabia

 Analiza reformelor din Basarabia evidențiază faptul că structura proprietății agrare și a
exploatațiilor este similară celei din principate iar din punct de vedere social, atât regimul
proprietății cât și structurile rurale erau marcate, în perioada 1848-1918, de regulile
Imperiului Țarist.

Reforma agrară din perioada 1918-1921

Aceasta a fost cea mai importantă reformă agrară din istoria României și chiar a
Europei deoarece, suprafața ce a fost fectată a fi expropriată prin actele normative succesive
de reformă a fost de 6.313.460 ha din care 2.776.401 ha în vechiul Regat.

Reforma începută în anul 1917 prin revizuirea articolului 19 din Constituție în sensul
admiterii principiului exproprierii pentru cauză de utilitate publică- națională, a avut loc, ca
urmare a necesității schimbării de substanță în structurile agrare și în relațiile rurale datorită
stării precare a agriculturii, precum și a evenimentelor și consecințelor primului război
mondial adoptându-se următoarele legi:

 Lege pentru reforma agrară din Vechiul Regat din 1918 publicată în Monitorul Oficial
nr. 82 din 17 iulie 1921;
 Legea pentru reforma agrară din Basarabia, piblicată în Monitorul Oficial nr. 256 din
1920;
 Legea pentru reforma agrară din Bucovina, publicată în Monitorul Oficial nr. 93 din
30 iulie 1921;
 Legea pentru reforma agrară din Transilvania, Banat și Maramureș, publicată în
Monitorul Oficial nr. 93 din 30 iulie 1921.

Prin aceste legi, care cuprindeau două mari capitole, respectiv exproprierea și
împroprietărirea, s-a urmărit exproprierea marilor proprietăți funciare pentru cauză de
utilitate publică sau națională, împroprietărirea unor țărani fără pământ sau cu pământ
puțin și formarea unor proprietăți și exploatații țărănești.

Structura proprietății agrare și a exploatațiilor agricole în perioada 1921-1945. Actele

normative specifice adoptate în această perioadă

Reforma agrară din perioada 1918-1921 a fost încheiată în anul 1929 odată cu
adoptarea Legii circulațiunii pământurilor – denumită și Legea Mihalache – din 20 august
1929.

Legea circulațiunii pământurilor cuprinde dispoziții prin care se abrogă unele restricții
de vânzare a terenurilor agricole impuse de legile reformei agrare stabilind o serie de condiții
la înstrăinarea terenurilor, cum ar fi:

 Terenurile să fie libere de orice sarcină;

 Suprafața de teren agricol pentru cumpărător nu putea fi mai mare de 25 ha pe familie;
 Cumparătorii să fie cetățeni români, agricultori sau absolvenți ai școlilor de
agricultură;
Structura exploatațiilor agricole în perioada 1930 – 1945
În ceea ce privește organizarea exploatațiilor domeniilor statului, bunurile agricole ale
statului, exploatate direct de către stat, după primul război mondial, cuprindeau 44 ferme
agricole, 16 exploatări zootehnice, 41 ferme pomicole și pepiniere, stațiuni sericicole. În
perioada de după reformă și până în anul 1945, exploatarea terenurilor agricole se făcea astfel:

 Prin munca directă a proprietarului și a membrilor familiei sale într-o proporție de

până la 50%;
 Prin munca proprietarului și a familiei sale, împreună cu muncitori plătiți;
 Numai cu muncitori plătiți.

Reforma agrară din anul 1945

Materializat prin adoptarea Legii nr. 187 pentru înfăptuirea reformei agrare, actul de
reformă din anul 1945 poate fi considerat, ca și celelalte, unul foarte important.

Prin această reformă, suprafața totală expropriată a fost de 1.468.000 ha teren agricol,
suprafață care a trecut în domeniul privat al statului. Din suprafața totală s-au atribuit în
proprietatea persoanelor îndreptățite 825.000 ha. O suprafață de cca. 240.000 ha a rămas
proprietate domenială a Statului, iar diferența de cca. 400.000ha a fost atribuită fermelor
experimentale și didactice.

În anul 1948 au trecut în patrimoniul domenial al statului și Domeniile Coroanei și Domeniile

Casei Regale. În același an , suprafața ce contribuia proprietate de stat a ajuns la 289.694 ha,
din care 242.761 ha teren agricol. Acestea au trecut în administrarea și exploatarea unor regii
cum au fost: Regia Exploatărilor Agricole, Zootehnice, Industriale și Masini Agricole și
Administrația Fermelor de Stat și a Stațiunilor de Mașini.

Pentru promovarea actelor normative în domeniul fondului funciar trebuiau analizate natura
juridică a proprietății cooperatiste, subiectele acestui drept fiind modul de constituire a
patrimoniului cooperativei.

În ceea ce privește patrimoniul cooperativei, era cunoscută teza că principalul mod de

dobândire a dreptului de proprietate cooperatistă a constat în aducerea pământului , a
animalelor de muncă și a inventarului agricol principal, nu prin acte legale de transmitere cu
titlu particular,ci prin efectul actului de înscriere în cooperativă.

Ținând seama de această situație s-a născut ideea, la autorii proiectului legii fondului funciar,
a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul cooperativei
agricole de producție și de constituire a acestui drept.

Instaurarea noilor democrații în fostele state comuniste europene o data cu prăbușirea

regimurilor tatalitate a determinat și liberalizarea regimului juridic al proprietății laolaltă cu
celelalte drepturi și libertăți civile,politice,economice și sociale recâștigate de popoarele lor.
Astfel, în Albania s-au adoptat două acte normative în acest domeniu și anume : Legea nr.
7698/1993 privind restituirea și compensarea proprietăților anumitor categorii de foști
proprietari și Legea nr. 7699/1993 privind compensarea foștilor proprietari de terenuri
agricole.

În principiu restituirea s-a facut în natură dar nu în totdeauna si nu integrală. Pentru partea
care nu s-a restituit în natură s-au acordat despăgubiri.

De prevederile acestor legi au beneficiat numai persoanele fizice: foștii proprietari sau
moștenitorii lor, indiferent de cetățenie.