1

Adrian DAVID
Master Studii Literare Anul I
Vârstele poeziei românești moderne

Dan Sociu, biografia ca operă

Dan Sociu este unul dintre puținii poeți români din generația tânără care este
celebru în afara cercurilor specializate. Această afirmație are nevoie de două
amendamente. În primul rând, generația tânără nu este chiar atât de tânără, membrii
ei având deja cam toți vârste cuprinse între 35 și 40 de ani. Termenul se referă de fapt
la un grup de poeți care, mai mult pe criteriu de vârstă decât pe alte afinități, pot fi
delimitați ca o generație. În al doilea rând, Dan Sociu este celebru atât cât poate spera
să fie celebru azi un poet în afara cercurilor specializate în literatură, în special a
celor universitare. Probabil că mulți dintre cei care au auzit de el știu că în 2013 a
refuzat un premiu oferit de Institutul Cultural Român, ceea ce îi conferă o aură de tip
cool. Dar oricât de cool este atitudinea de frondă, mai ales împotriva clasei politice
actuale din România, ea nu spune nimic despre valoarea poetului Dan Sociu. Nu este,
însă, întâmplător faptul că Dan Sociu este mai cunoscut în ochii publicului larg
pentru un fapt biografic decât pentru opera sa. Asta deoarece, în cazul lui, cele două
ajung aproape să se confunde.
În postfața scrisă pentru antologia Vino cu mine știu exact unde mergem, care
strânge poeme scrise de Dan Sociu între 1999 și 2014, Bogdan-Alexandru Stănescu
cataloghează volumul drept un roman autobiografic. „Un roman postmodern însă,
pentru că autorul său schimbă stilul o dată la două capitole, lansează piste false,
pornește de la, să zicem, naturalism, pentru a ajunge la romanul absurd, la romanul
expresionist, unde personajele, inclusiv naratorul, sunt pură butaforie”.1
Așa este, în majoritatea poemelor din antologia publicată în 2014 Dan Sociu
mizează pe autobiografie. În cazul lui, poezia este o continuare a realității, o poezie la
1 Bogdan-Alexandru Stănescu, Într-o limbă formată din interdicții, la poesia è
una cosa mentale, postfață la Dan Sociu, Vino cu mine știu exact unde
mergem, Ed. Polirom, Iași, 2014, pag. 221
 2

scara 1:1, în care își fac loc cele mai banale fapte ale vieții cotidiene: „aveam de luat
o cutie/ cu lapte praf/ de la cantina de ajutor social/ la centrul de noapte/ și pentru că/
ajunsesem cu jumătate/ de oră prea devreme/ m-am așezat/ pe o bancă/ lângă o fată
cu blugi galbeni/ și un bătrînel care purta/ cîte un cesuleț de damă/ la fiecare mînă/ și
m-am apucat/ să citesc/ romînia literară/”.2 Evident, mizerabilismul este și el prezent,
însă este doar un aspect printre multe altele, oricum nu cel mai important: „mă întind
în pat mă gîndesc la vechii mei prieteni/ la un crăciun fără zăpadă/ la cheful de la
costel/ cînd ne-am culcat fiecare cu cine am apucat/ și ne-am trezit a doua zi cu
păduchi”.3
Prozaismul, intrat în poezia română pe filieră americană și impus ca model de
generația optzecistă, este o altă marcă a acestor poeme. „Curentul prozaic, despuiat
de podoabe, sincer și autenticist, inițiat în poezia română de generația optzecistă, se
prelungește până azi în poezia celor mai tineri autori. Dan Sociu este, probabil, cel
mai cunoscut (și mai talentat) adept al acestui gen de poezie.”4
Forma pe care o iau multe dintre poeziile sale, mai ales cele de început, este
una a micilor narațiuni realiste, în care își fac loc, pe post de personaje, soția sau
prietenii săi care, la limită, ar putea depune mărturie pentru veridicitatea celor
relatate: „trupul e un nenorocit de funcționar/ îi spuneam lui dan coman/ în autogara
ireală din bistrița, la plecare”.5 În alt loc, poezia ia forma unei relatări exacte, de
proces verbal, al unei zile obișnuite din viața poetului: „Astăzi m-am trezit pe la 11.
La televizor era Maddie&David. (…) Mi-am făcut o cafea și m-am dus să cumpăr
Cotidianul. Bineînțeles că mă interesa suplimentul (la care scriu Bogdan și Eugen,
acesta având și un test psihologic pe care eu și Mihaela ni-l facem în fiecare vineri;
astăzi subiectul a fost Cât de fericit ești?, sau așa ceva). Așa cum plănuiserăm, ne-
am apucat să facem suc natural de morcovi și mere (am găsit la 4.000 kilu, mai

2 Dan Sociu, Vino cu mine știu exact unde mergem, Ed. Polirom, Iași, 2014, pag.
82
3 Ibidem., pag. 14
4 Mircea Cărtărescu, Ochiul căprui al dragostei noastre, Ed. Humanitas,
București, 2012, pag. 126
5 Dan Sociu, op. cit., pag. 51
 3

urâte, e adevărat, dar pentru suc sunt perfecte). Mihaela a curățat morcovii și eu am
spălat merele.”6 Și așa mai departe.
Din când în când, printre sutele de întâmplări terne, își fac loc evenimente
importante din viața poetului, care sunt însă tratate aparent neutru, storse de emoție și
amestecate, voit ironic, cu marile întâmplări ale zilei. Iată un exemplu dintr-un poem
intitulat sugestiv În decembrie am devenit bărbat: „am dat prima șpagă./ Miha era în
maternitate și/ citea Crize/ cartea Domnicăi Drumea./ (…) Când s-a născut Ioana/ pe
14 decembrie, la ora 13/ americanii arătau prima înregistrare/ cu despăducherea lui
Hussein”.7 Sau, în chiar poemul de deschidere al volumului: „prima oară cînd mi-am
văzut numele tipărit/ a fost în nouăzecișiunu în ziarul local la/ decese chiar a doua zi
după moartea tatei”.8
În postfața amintită deja, Bogdan-Alexandru Stănescu face trimitere la
personism-ul lui Frank O´Hara („Personism-ul, umbrela-manifest sub care și-a așezat
O´Hara creația, pare a fi calea pe care a urmat-o și Sociu până de curând”9), însă
modelul suprem al lui Sociu este, după cum singur o spune, Charles Bukowski: „Eu
vin din Bukowski”.10 Estetica și modelul poetului american sunt extrem de importante
pentru Dan Sociu atât la un nivel de suprafață, cât și în straturile mai adânci ale
operei sale. Asta pentru că și Bukowski își construiește poemele din biografie,
marcată, ca și în cazul lui Sociu, de consumul de alcool. Însă, mai important, după
părerea mea, este faptul că, asemenea lui Bukowski, Sociu își construiește o voce. O
voce care pare că notează, ca într-un jurnal, cu sinceritate și lejeritate, întâmplările
din viața poetului. Această voce este sinceră, însă lejeritatea cu care ne vorbește e
doar aparentă. De fapt, suspectez faptul că este foarte lucrată, și acesta este un aspect
care nu este nici evident, nici prea des menționat în legătură cu poezia lui Dan Sociu.
Cu multă sinceritate, însă doar cu aparentă simplitate își expune poetul existența în
fața lumii. Iată cum scrie, de exemplu, despre pancreatita care i-a marcat biografia:

6 Ibidem, pag. 73
7 Ibidem, pag. 77
8 Ibidem. pag. 5
9 Bogdan-Alexandru Stănescu, op. cit., pag. 222
10 Dan Sociu, op. cit., pag. 99
 4

„Transpir și mi-e rușine/că transpir./ Mi-e rușine/ Că sînt atât de slăbănog/ și bolnav./
Ficatul meu obscen/ mă face de rîs/ în fața imagistei de la Urgențe./(…) Jumătate din
orașul ăsta/ au fost elevii lui taică-miu./ Ficatul meu/ îi face numele de rușine.”11
Această voce capătă, lucru evident mai ales în poemele din a doua parte a
antologiei în 2014, accente stranii, neliniștitoare. Așa cum remarcă și Bogdan-
Alexandru Stănescu, Sociu se reinventează, iar vocea lui evoluează. Fragmentele
autobiografice alternează acum cu meditații stranii, cu viziuni de-a dreptul
expresioniste: „Încă mi se mai întâmplă să cred/ că în curând mi se vor trezi
superputerile:/ zborul, invizibilitatea, întoarcerea-n timp, superelasticitatea/ trecerea
prin ziduri, dragostea ta”.12 Sau, în alt loc, viziunea tatălui mort, evocată pe tot
parcursul volumului: „Tata aluneca pe dealul înzăpezit, în picioare/ țeapăn și mort, în
costumul lui negru de la-nmormîntare./ Era străin cînd s-a apropiat și l-am strâns în
brațe/ i-am simțit răceala din piept și înghețul din mațe.”13
Dacă infuzia de viață trăită din poezia sa este remarcată de toți comentatorii lui
Dan Sociu, un aspect mai puțin evident se conturează după lectura antologiei din
2014: artistul conștient să proiecteze o anumită imagine despre el. În primul rând,
dincolo de episoadele biografiei sale, pentru Dan Sociu opera este cel puțin la fel de
importantă ca viața. Acest lucru este evident nu doar din numărul destul de mare de
volume publicate, dar și efortul de a-și ordona creațiile poetice într-o antologie,
solidă, amplă, fiind unul dintre puținii poeți din generația sa ce pare preocupat de
acest aspect.
În al doilea rând, antologia din 2014 scoate în evidență și dexteritatea lui Sociu
în experimentarea cu diverse forme poetice. De la versul liber reprezentativ pentru
prima perioadă de creație, din care am dat deja o serie de exemple, Dan Sociu ajunge,
mai târziu, la poezia ludică cu rimă, marcată nu de mizerabilism, ci de un melanj de
trimiteri livrești cu obscenitate verbală de stradă: „Sexul e nebunie/ orice băiat o știe.
La treișpe ani începi să fii un individ complex/ preocupat de jocuri, de sport și
geometrie/ și deodată creierul ți-e ocupat de sex./ Ce dracu´ zice Freud că incestul e
11 Ibidem., pag. 90
12 Dan Sociu, op. cit., pag. 96
13 Ibidem., pag. 203
 5

acest/ dor inconștient - un puber tânjește la incest/ lucid, ca la o bicicletă nouă, cu

jenă/ la-nceput”.14
În alte poeme, cum ar fi Dimineață de iarnă, după săptămîni cu puțin somn sau
Miss Maldăr, Sociu experimentează chiar și cu forme prozodice fixe precum sonetul,
arătând astfel că este preocupat nu doar de intensitatea, de temperatura creației sale,
dar și de meșteșugul poetic, de experimentarea formală, direcție în care va evolua,
poate, în viitor.

Bibliografie
Ediție
Dan Sociu, Vino cu mine știu exact unde mergem, Ed. Polirom, Iași, 2014

Bibliografie critică
Mircea Cărtărescu, Ochiul căprui al dragostei noastre, Humanitas, București
2012
Mircea Cărtărescu, pururi tânăr, înfășurat în pixeli, Humanitas, București, 2005
Bogdan-Alexandru Stănescu, Într-o limbă formată din interdicții, la poesia è
una cosa mentale, postfață la Dan Sociu, Vino cu mine știu exact unde mergem, Ed.
Polirom, Iași, 2014

14 Ibidem., pag. 200