Ministerul Agriculturii si Industriei

Alimentare
al Republicii Moldova
Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Referat
Disciplina: MECATRONICA I
Tema: “Noţiuni de tribologie. Frecare, ungere,
uzură.”

Grupa:
TA 2/1
Elaborat :
Muntean Nicolae
Verificat:
Ungurean Boris
 or. Soroca, 2016
Noţiuni de tribologie.
Ştiinţa care se ocupă cu studiul fenomenelor şi proceselor de frecare, ungere şi uzură ce au loc
în straturile superficiale ale organelor de maşini în contact, cu mişcare relativă, poartă
denumirea de tribologie.
S-a constatat că majoritatea organelor de maşini nu se distrug atât prin solicitări mecanice şi
termice, cât mai ales prin uzură, datorită unor surse de frecări necontrolate şi a unei lubrificaţii
necorespunzatoare.
Pe plan mondial deteriorarea anuală a maşinilor datorită uzurii este echivalentă cu
distrugerea a aproximativ 20% din totalul lor.
Tribologia urmăreşte prelungirea duratei de funcţionare a maşinilor şi instalaţiilor, prin
combaterea sau eliminarea uzurii, atât prin cunoaşterea cauzelor (fenomenul frecării), cât şi
prin prevenirea sau diminuarea uzurii prin folosirea unei lubrificaţii corespunzătoare.

Deşi în unele cazuri, frecarea constituie un avantaj (frâne, ambreiaje, transmisii prin fricţiune,
transmisii prin curele etc.), totuşi în majoritatea cazurilor ea aduce prejudicii mari. Astfel, pe
plan mondial, cca. 25% din energia produsă este pierdută prin frecare, atât în interiorul
maşinilor, cât şi la deplasarea maşinilor în mediul înconjurător.
Piesele componente ale maşinilor nu acţionează individual ci în ansamblu. Ele vin în contact
unele cu altele formând cuple cinematice sau îmbinări fixe. Intre elementele în contact se
transmit importante forţe şi momente, de cele mai multe ori în prezenţa unor mişcări relative.
Acestea conduc la apariţia unor forţe şi momente de frecare între suprafeţele în contact,
orientate în sens opus tendinţei de mişcare.

Principalii factori de care depinde frecarea şi efectele ei sunt:

- felul mişcării relative: rostogolire (la lagărele cu rulmenţi, roţi pe şine), alunecare (la ghidaje,
cupla cilindru-piston), mixtă (la roţi dinţate);
- natura şi caracteristicile materialelor din cuplele cinematice;
- calitatea suprafeţelor în contact: rugozitate, duritate, abateri de la forma geometrică;
- starea de ungere şi calităţile lubrifiantului;
- condiţiile de funcţionare – încărcare: presiune, viteză medie, temperatură.
 Frecare, ungere, uzură.
Frecarea este un fenomen fizic care se opune mișcării reciproce (unul față de altul) a
corpurilor și a particulelor interne învecinate ale corpurilor aflate în deformare.
Frecarea dintre corpuri este considerată frecare externă, iar cea dintre învecinate particule
interne ale corpurilor, frecare internă.
Frecarea externă ia naștere la marginile (limitele) corpurilor aflate în mișcare reciprocă, iar
frecarea internă, între particule (părticele infime) interne vecine ale unor corpuri
solide sau fluide, ce sunt supuse unor procese de deformare.
În fizică, uneori, modelele teoretice nu iau în considerație frecările dacă influența lor este
mică (sunt neglijabile), sau dacă sunt dificil de tratat.

Ungera este operația de introducere a unui lubrifiant (ulei, vaselină etc.) între două suprafețe
aflate în contact și în mișcare relativă, pentru a asigura o peliculă continuă de lubrifiant între ele
și a reduce frecarea. 
Lubrifiantul este un material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a
două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască
frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc.

Uzura îşi găseşte expresia în pierderea de material de pe suprafeţele în contact ale corpurilor
în mişcare relativă, având ca efect modificarea dimensiunilor, a formei geometrice şi în anumite
condiţii de temperatură conducând chiar la modificări structurale în straturile superficiale.

După starea de ungere a suprafeţelor, frecarea poate fi:

a) uscată – în cazul contactului direct între cele două elemente ale cuplei, fără ungere
(coeficientul de frecare µ >0,3);
b) la limită (onctuoasă) – în cazul interpunerii unor straturi moleculare de lubrifiant, filmul de
ulei reduce dar nu elimină contactul dintre elementele cuplei, ungerea este la limită (0,1< µ
<0,3);
c) mixtă (semifluidă) – când filmul de lubrifiant are o grosime corespunzătoare scurgerii
fluidelor, dar din cauza rugozităţii suprafeţelor el se rupe şi se reface, o parte din sarcina
normală este preluată de pelicula fluidă. In acest caz ungerea este parţială (0,05 < µ < 0,1).
Acest tip de frecare apare la pornirea şi oprirea lagărelor de alunecare, la montajul hidrostatic
al asamblărilor cu strângere etc.
d) fluidă – când se asigură separarea perfectă a suprafeţelor cuplei printr-un film continuu de
lubrifiant. Ungerea este fluidă (0,01< µ < 0,05).
 Atât la frecarea uscată cât şi în prezenţa lubrifiantului pot apare următoarele tipuri de uzuri:
a) Uzura abrazivă – este provocată de prezenţa particulelor dure dintre suprafeţe, de
asperităţile mai dure ale uneia dintre suprafeţe sau de izbirea suprafeţei cu jet de particule
dure.
Este un tip de uzură des întâlnit şi uşor de recunoscut prin urmele disperse şi orientate de
microaşchiere. Ea depinde în mare măsură de duritatea suprafeţelor în contact. Conţinutul
mare de carbon şi elemente de aliere (Mn, Cr, Mo) din oţel, măresc rezistenţa la uzura abrazivă
a acestuia.
b) Uzura de aderenţă (de contact) – este caracteristică contactelor cu mişcare relativă care
funcţionează cu încărcări specifice mari, temperatură ridicată şi fără ungere. Intre asperităţile în
contact iau naştere aderenţe puternice ce se distrug, producând smulgeri ce imprimă în
suprafaţa conjugată şanţuri dirijate pe direcţia de alunecare.
c) Uzura de oboseală – se datoreşte solicitărilor ciclice din straturile de la suprafaţa de contact.

La varia ţia uzurii în timp (fig.2.14) se disting trei etape:

t1 - perioada de rodaj, timp în care se produce netezirea suprafeţelor şi uniformizarea

jocurilor;

t2 - perioada funcţionării normale;

t3 - perioada uzurii finale.

Bibliografie: Manual: ORGANE DE MASINI (Autor: VIORICA CONSTANTIN; VASILE PALADE )