Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tennessee Williams - Un Tramvai Numit Dorinta
Tennessee Williams - Un Tramvai Numit Dorinta
TABLOUL 2
131
STANLEY: Arăţi foarte bine.
BLANCHE: Cerşesc complimentele, Stanley.
STANLEY: Nu prea sînt eu omul care să fac chestii din astea.
BLANCHE: Ce chestii...?
STANLEY: Complimente femeilor, pentru cum arată. N-am întîlnit încă o
femeie care să nu ştie dacă arată bine sau nu, chiar fără să i-o spui, şi unele
îşi închipuie despre ele mult mai mult decît ar fi cazul. Am cunoscut odată
una care-mi spunea: „Eu sînt un tip de vampă. Eu sînt un tip de vampă". Şi
i-am zis: „Ei şi?"
BLANCHE: Şi'ea ce-a răspuns?'
STANLEY: N-a mai spus nimic. Asta i-a închis gura.
BLANCHE: Şi aşa s-a terminat romanul?
STANLEY: Aşa s-a terminat conversaţia. Asta a fost totul. Unor bărbaţi le
place genul ăsta Hollywoodian, altora nu.
BLANCHE: Cred că faci parte din categoria a doua.
STANLEY: Aşa e.
BLANCHE: Nu-mi închipui cum ar putea o femeie să te farmece.
STANLEY: Aşa e.
BLANCHE: Eşti simplu, dur şi onest, puţin cam primitiv, după cum mi se
pare. Ca să te intereseze o femeie trebuie ca...
(Face o pauză cu un gest nedefinit.)
STANLEY (încet): Să joace cu cărţile pe faţă.
BLANCHE (zîmbind): Ştii, niciodată nu mi-au plăcut oamenii insipizi. De
aceea, cînd te-am văzut aseară, mi-am spus: Soră-mea s-a căsătorit cu un
bărbat. Bineînţeles că asta a fost tot ce am putut să spun despre tine.
STANLEY (tunînd): Să isprăvim odată!
BLANCHE (astupîndu-şi urechile cu palmele): Ooooo!
STELLA (strigînd de pe scări): Stanley, vino încoace şi las-o pe Blanche să
se îmbrace!
BLANCHE: M-am şi îmbrăcat, iubito!
STELLA: Atunci vino odată...
STANLEY: Am o mică discuţie cu sora ta.
9*
132
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
BLANCHE (senină): Iubito, fă-mi un serviciu. Dă o fugă şi adu-mi o
îngheţată... Dar de lămîie, scumpo. Te rog frumos.
STELLA (ezitînd): Da, bine...
(Iese după colţul clădirii.)
BLANCHE: Biata de ea, era aici afară şi ne auzea, şi am impresia că nu a
înţeles atît de bine ca mine despre ce este vorba... In regulă. Acuma,
domnule Kowalski, hai să nu mai vorbim cu două înţelesuri. Sînt gata să
răspund la toate întrebările. Nu am nimic de ascuns. Despre ce este vorba?
STANLEY: în statul Louisiana există ceva care se cheamă Codul Napoleon,
şi ăsta spune că tot ce posedă nevastă-mea este şi al meu, şi viceversa.
BLANCHE: Vai de mine, dar ce aer de judecător ai...?
(Se stropeşte cu pulverizalorul şi în joacă ii stropeşte şi
pe Stanley. El ii ia pulverizalorul şi îl pune pe masa de
toaletă. Blanche işi dă capul pe spate şi rlde.)
STANLEY: Dacă nu aş şti că eşti sora neveste-mi, cine ştie ce-ar trebui să
cred despre tine.
BLANCHE: Ca de exemplu?
STANLEY: Nu mă prosti! Ştii despre ce este vorba.
BLANCHE (pune valorizatorul pe masă): Foarte bine. Cărţile pe faţă.
Asta-mi place. (Se întoarce către Stanley.) Ştiu că am spus o mulţime de
minciuni, dar la urma urmei farmecul unei femei este cincizeci la sută
iluzie. Dar cînd e vorba de ceva important cu adevărat, atunci spun
adevărul, şi adevărul este acesta: nu mi-am înşelat nici sora, şi nici pe tine,
şi nici pe nimeni altcineva în toată viaţa mea.
STANLEY: Unde sînt actele? în cufăr?
BLANCHE: Tot ce am este în cufărul ăsta! (Stanley se duce la cufăr, II
deschide brusc şi începe să umble în el.) Dar ce Dumnezeu îţi închipui? Ce-o
fi în capul tău de copil? Că vă ascund ceva şi că încerc să-mi înşel într-un
fel sora? Mai bine lasă-mă pe mine. Ya fi mai rapid şi mai simplu... (Se
duce la cufăr şi scoate de acolo o cutie.) Mai toate hîrtiile mele sînt în
cutiuţa asta. (O deschide.)
TABLOUL 2
133
STANLEY: Şi asta ce e? (Arată o altă legătură de hîrtii.)
BLANCHE: Astea sînt scrisori de dragoste îngălbenite de vreme, toate de la
acelaşi băiat. (Stanley i le ia, ea îi strigă cu asprime.) Dă-mi-le înapoi!
STANLEY: Mai întîi să le văd!
BLANCHE: Mîinile tale le murdăresc!
STANLEY: N-o lua aşa! (Desface panglica şi începe să le examineze.
Blanche încearcă să i le smulgă şi scrisorile cad pe jos.)
BLANCHE: Acum, după ce le-ai mînjit, am să le ard.
STANLEY (o priveşte batjocoritor): Ce dracu scrie în ele?
BLANCHE (pe jos, încercînd să le adune): Nişte poezii scrise de un băiat
care a murit. L-am lovit în felul în care încerci să mă loveşti pe mine, dar
nu poţi. Nu mai sînt ţînără şi vulnerabilă. Dar tînărul meu soţ era, şi eu... să
nu mai vorbim despre asta. Numai dă-mi-le înapoi.
STANLEY: Ce vrei să spui cînd zici c-ai să le arzi?
BLANCHE: îmi pare rău, mi-am pierdut capul pentru o clipă. Fiecare are
ceva ce nu vrea să-i fie atins de alţii, din cauză că e un lucru... intim... (Pare
epuizată şi se aşază jos cu cutia. îşi pune ochelarii şi începe să caute metodic
printre hîrtii.) Ambler & Ambler, hmmmm... Crabtree... Mai mult Ambler
şi Ambler...
STANLEY: Ce e asta Ambler & Ambler?
BLANCHE: O firmă care dă împrumuturi cu ipotecă.
STANLEY: Atunci s-a dus pe dobînzi...?
BLANCHE (cu mîna la frunte): Probabil că asta s-a în-
tîmplat.
STANLEY: Pe mine nu mă interesează ce şi cum. Ce e
cu celelalte acte?
(Blanche ii dă toată cutia. Stanley o duce la masă şi începe să
examineze hîrtiile.)
BLANCHE (luînd un plic mare conţinlnd mai multe acte): Aici sînt mii de
hîrtii, adunate de sute de ani; ele au amputat Belle-Reve, bucată cu bucată,
căci uşuraticii noştri bunici, şi taţi, şi unchi, şi fraţi şi-au pierdut
pămînţurile
134
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
TABLOUL
135
pentru fabuloasele lor păcate trupeşti, ca s-o spun pe şleau. r (îşi scoate
ochelarii cu un rîs ostenit.) Cuvîntul ăsta de patru \ litere, amor, ne-a irosit
toată plantaţia, pînă cînd în cele ,' din urmă — şi Stella poate să controleze
asta — s-a dus t şi casa, şi cei douăzeci de acri de pămînt, inclusiv un cimi-
tir unde — afară de mine şi de Stella — zac acum toţi." (Pune pe masă
conţinutul plicului.) Aici e totul, numai hîr-tii. Ţi le dau ca zestre! Ia-le,
răsfoieşte-le. Poţi să le înveţi pe de rost, dacă vrei! Cred chiar că e de-a
dreptul minunat să-ţi dai seama că în cele din urmă Belle-Reve este
grămada asta de hîrtii, ajunsă în mîinile tale mari şi capabile!... Ce-o fi cu
Stella că nu vine odată cu îngheţata aia? (Se lasă pe spate şi închide ochii.)
STANLEY: Am o cunoştinţă care este avocat şi o să i le dau să le studieze...
BLANGHE: Să-i dai şi o cutie de antinevralgice. STANLEY (devenind mai
sfios): Ştii, după Codul Napoleon un bărbat trebuie să se intereseze de
averea nevestei, mai ales acuma... că va avea un copil...
(Blanche deschide ochii. Pianul se aude mai tare.)
BLANGHE: Stella? Stella va avea un copil? (Visătoare.) N-am ştiut că va
avea un copil! (Se ridică şi merge spre uşa de ieşire. Stella apare de după
colţ cu un pacheţel. Stanley intră în dormitor cu plicul şi cu cutia. Camerele
interioare se întunecă şi devine vizibil peretele exterior al casei. Blanche se
întilneşte cu Stella în capătul de jos al scării, pe trotuar.) Stella! Stella ca o
stea! Ce bine că vei avea un copil! E foarte bine... Totul e foarte bine!
STELLA: îmi pare rău că a făcut asta.
BLANCHE: Oh, ştiu că nu e el tipul care să umble cu mănuşi, dar cred că
este ceea ce trebuie să se amestece cu sîngele nostru, acuma, după ce am
pierdut Belle-Reve.Ne-am explicat. La început m-a cam zguduit, dar cred
că l-am manevrat bine. Am rîs şi am tratat totul în glumă. (Apar Steve şi
Pablo, ducînd o ladă cu bere.) I-am spus: „Copil mic", şi am rîs, şi am
flirtat. Da, da, am flirtat cu bărbatu-tău.
(Cînd se apropie bărbaţii.) Se adună oaspeţii pentru partida de pocher!
(Cei doi trec printre ele şi intră în casă.) în ce parte mergem acuma, Stella,
încoace...? STELLA: Nu, pe aici. (O conduce pe Blanche.) BLANCHE
(rîzînd): Un orb conduce un orb! (Se aude vocea unui vînzător de
tainale1 care striga.) VOCEA VÎNZĂTORULUI: Fierbinte! Fierbinte!
Un fel de plăcintă cu carne (în Mexic).
I
TABLOUL 3
Seara de pocher.
Ca într-un tablou al lui Van Gogh, care înfăţişează o sală de biliard,
noaptea. Bucătăria sugerează strălucirea unei nopţi fantastice şi culorile
crude ale imaginilor din copilărie. Deasupra muşamalei galbene de pe masa
de bucătărie atirnă un bec electric cu un abajur verde-aprins. Jucătorii de
pocher — Stanley, Steve, Mitch şi Pablo — poartă cămăşi colorate:
albastru-inchis, purpuriu, una in dungi roşii şi albe, verde-deschis; sînt
bărbaţi in deplinătatea forţelor fizice, aspri, dintr-o bucală şi puternici, ca
şi culorile primare pe care le poartă. Pe masă se văd felii de pepene verde,
sticle de whisky şi pahare. In dormitor este relativ întuneric, pătrunde doar
o rază de lumină ce se revarsă printre perdele şi prin fereastra lată de la
stradă. Pentru moment este o linişte desăvîrşilă ca înaintea unui pot mare.
STEVE: Mai ai ceva de spus? PABLO: Mai poţi spune ceva? STEVE: Dă-
mi două cărţi. PABLO: Tu, Mitch? MITCH: Eu nu merg. PABLO: Una.
MITCH: Mai vrea cineva un gît? STANLEY: Da. Eu!
PABLO: De ce nu se duce cineva pînă la Chinezu să aducă nişte
pastrama?
ÎAfiLOUL 3
137
STANLEY: Eu pierd şi tu vrei să mănînci! Mai departe! Deschide cineva?
Deschid eu! Ia-ţi dosul de pe masă, Mitch! La pocher nu-i nevoie de altceva
decît de cărţi, re-lansuri şi whisky.
(Se ridică puţin clătininda-se şi aruncă pe jos nişte coji de pepene.)
MITCH: Faci pe nebunu, da?
STANLEY: Gîte?
STEVE: Dă-mi trei.
STANLEY: Una.
MITCH: Iar nu merg. Aş vrea să plec acasă.
STANLEY: Tacă-ţi gura.
MITCH: S-a îmbolnăvit mama. Şi nu doarme pînă nu mă întorc.
STANLEY: Atunci de ce nu stai cu ea acasă?
MITCH: Ea mi-a spus să ies, aşa că am ieşit, dar n-am nici o plăcere. Tot
timpul mă gîndesc cum s-o fi simţind.
STANLEY: Pentru numele lui Dumnezeu, atunci du-te acasă.
PABLO: Şi ce ai?
STEVE: Culoare!
MITCH: Voi toţi sînteţi căsătoriţi. Dar dacă moare mama, eu rămîn
singur. Mă duc la baie.
STANLEY: întoarce-te repede, şi-o să-ţi dăm biberonul.
MITCH: Am plecat. (Trece prin dormitor şi intră în baie.)
STEVE (arâtînd cartea): Trei bucăţi. (Povestind In timp ce joacă.)
Fermierul ăsta bătrîn stătea jos în spatele casei şi dădea porumb la puii de
găină, cînd deodată aude o cotcodăceală grozavă şi găina aia tînără vine
lacomă în goană pe lîngă peretele casei cu cocoşul chiar după ea şi care voia
s-o prindă.
STANLEY (impacientat din cauza povestirii): Joacă!
STEVE: Şi cînd cocoşul a văzut că fermierul dădea grăunţe la pui, a frînat,
şi a lăsat găina, şi a început să ciugulească şi el. Şi atunci fermierul a spus:
Doamne Dumnezeule, fă aşa să nu mă apuce foamea!
(Steve şi Pablo rid. Surorile apar de după colţul clădirii.)
138
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
STELLA: încă mai joacă.
BLANCHE: Cum arăt?
STELLA: Foarte bine, Blanche.
BLANCHE: Mi-e foarte cald şi tremur. Aşteaptă să mă pudrez, şi pe urmă
intrăm. Pot să intru aşa?
STELLA: Sigur că da. Eşti la fel de proaspătă ca o margaretă !
BLANCHE: Una culeasă de cîteva zile.
(Stella deschide uşa şi ele intră.)
STELLA: Ah, băieţi! Tot mai sînteţi aici?
STANLEY: Unde aţi fost?
STELLA: Am fost cu Blanche la un spectacol. Blanche, domnul Gonzales şi
domnul Hubbell.
BLANCHE: Vă rog, nu vă ridicaţi...
STANLEY: Nimeni nu se ridică, aşa că nu-i mai ruga.
STELLA: Gît o să mai dureze jocul ăsta?
STANLEY: Pină cînd o să se termine.
BLANCHE: Pocherul e un joc atît de pasionant! Pot să vă chibiţez?
STANLEY: Nu poţi. De ce nu vă duceţi, voi femeile, să staţi sus, cu Eunice?
STELLA: Pentru că e aproape două jumătate. (Blanche se duce în dormitor
şi trage parţial perdelele.) Nu puteţi face tururile şi să terminaţi? (Un scaun
scirţîie. Stanley o plesneşte cu palma pe coapsă.) (Cu asprime.) E o glumă
proastă, Stanley! (Bărbaţii rid. Stella trece în dormitor.) Nu pot să sufăr
cînd face asta de faţă cu lume.
BLANCHE: Mă gîndesc să fac o baie.
STELLA: Iarăşi?
BLANCHE: Trebuie să-mi liniştesc nervii. E cineva în baie?
STELLA: Nu ştiu...
(Blanche bate la uşă. Mitch deschide uşa şi iese ştergindu-şi mîinile cu un
prosop.)
BLANCHE: Oh, bună seara! MITCH: Hello! (Se uită la ea.)
STELLA: Blanche, dumnealui e Harold Mitchell. Sora mea, Blanche
DuBois.
TABLOUL S
109
MITCH (cu o curtoazie stîngace): îmi pare bine, domnişoară DuBois!
STELLA: Cum se simte mama ta, Mitch?
MITCH: Cam tot aşa, mulţumesc. I-a plăcut foarte mult smîntîna pe care i-
ai trimis-o. Vă rog să mă iertaţi.
(Se întoarce încet In bucătărie, Intorcînd capul după Blanche,
tuşind cu timiditate. Îşi dă seama că mai are prosopul in mină şi, rlzlnd
încurcat, ii dă Slellei. Blanclw se uită după el cu un oarecare
interes.)
BLANCHE: Băiatul ăsta pare superior celorlalţi...
STELLA: Da, este.
BLANCHE: Am impresia că trebuie să fie mai sensibil.
STELLA: Mama lui este bolnavă.
BLANCHE: E căsătorit?
STELLA: Nu.
BLANCHE: E un lup singuratic?
STELLA: Ştiu eu, Blanche? (Blanche Hde.) Nu cred...
BLANCHE: Cu ce... cu ce se ocupă?
(Îşi descheie bluza.)
STELLA: Lucrează la bancul de precizie, în secţia de piese de schimb. La
uzina la care lucrează şi Stanley.
BLANCHE: Asta e ceva important?
STELLA: Nu. Stanley este singurul dintre cei de acolo care va ajunge
probabil ceva...
BLANCHE: De ce crezi că Stanley va ajunge?
STELLA: Uită-te la el.
BLANCHE: M-am uitat.
STELLA: Atunci îţi dai seama.
BLANCHE: îmi pare rău, dar n-am observat pecetea geniului pe fruntea lui
Stanley.
(Îşi scoate bluza şi rămlne in combinezonul de mătase roşie şi fusta
albă in lumina care vine prin perdele. Jocul continuă in tonuri
scăzute.)
STELLA: Nu-i însemnat pe frunte şi de altfel nici nu e un geniu.
BLANCHE: Oh! Atunci ce e şi unde? Aş vrea să ştiu.
140
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
STELLA: E şofer. Asta e. Stai în lumină, Blanche. BLANCHE: Âh, da,
adevărat!
(Iese din fişia galbenă de lumină. Stella şi-a schimbat rochia şi a îmbrăcat
un chimono de satin albastru-deschis.)
STELLA (cu un rls de fată tlnără): Ar trebui să le vezi nevestele!
BLANCHE (rîzînd): îmi închipui. Nişte vaci mari, nu-i aşa?
STELLA: Ai cunoscut-o pe cea de sus? (Rîde mai tare.) Odată (rîde) i-a
plesnit (rîde) sutienul!
STANLEY: Hei, gîştelor, nu mai sporovăiţi atîta!
STELLA: Nu ai cum să ne auzi!
STANLEY: Dar tu m-auzi pe mine şi eu îţi spun să terminaţi !
STELLA: E casa mea şi am să vorbesc cît am să vreau!
BLANCHE: Stella, nu începe să te cerţi!
STELLA: E aproape beat! Mă întorc imediat!
(Intră în baie. Blanche se ridică şi se duce încet la un mic radio pe eare-
l deschide.)
STANLEY: Ce faci, Mitch? Eşti în joc? MITCH: Ce? Ah... nu, nu sînt...
(Blanche revine în fîşia de lumină. Îşi ridică braţele în sus şi se întinde, în
timp ce păşeşte lascivă spre scaun. La radio se aude o rumbă. Mitch se
ridică.)
STANLEY: Cine a dat drumul la radio?
BLANCHE: Eu. Vă supără?
STANLEY: Inchide-1.
STEVE: Lasă fetele să asculte muzică...
PABLO: Sigur... lasă-le...
STEVE: Parcă e Xavier Cugat... (Stanley sare în sus, se repede la radio şi-l
închide. Se opreşte brusc, în faţa Blanchei, care stă pe scaun, Blanche II
priveşte drept în ochi, fără să clipească. El se aşazâ apoi din nou la masa de
pocher, Doi dintre oameni se ceartă.) N-am auzit cînd ai spus,
PABLO: Nu i-am spus, Mitch?
MITCji; Nu eram atent...
TABLOUL 3
141
i
PABLO: Dar atunci ce făceai?
STANLEY: Privea printre draperii. (Se ridică din nou şi închide perdelele.)
Dă odată cărţile şi joacă. Aşa sînt unii, cînd cîştigă n-au astîmpăr. (Mitch se
ridică în timp ce Stanley se întoarce la masă.) (Strigă.) Stai jos!
MITCH: Mă duc. Ies din joc.
PABLO: Sigur că n-are astîmpăr. Cu şapte hîrtii de cinci dolari, care-i
umflă buzunarele ca nişte mingi...
STEVE: Mîine ai să-1 vezi la casierie că-i schimbă în mărunţiş...
STANLEY: Şi cînd o să vină acasă ai să-1 vezi că-i bagă la puşculiţa pe care
i-a dat-o maică-sa de Crăciun. (Jucînd.) Pentru el jocul ăsta este ca o
picătură într-un ocean...
(Mitch rîde stingherit, trece printre draperii şi apoi se opreşte.)
BLANCHE (cu delicateţe): Hallo! Camera copiilor e ocupată...
MITCH: Am băut bere...
BLANCHE: Mie nu-mi place berea.
MITCH: E o băutură pentru vreme călduroasă.
BLANCHE: Oh, nu cred... pe mine totdeauna mă încălzeşte şi mai tare. Nu
ai cumva o ţigară?
(Şi-a pus un capot vişiniu de satin.)
MITCH: Cum să nu. .
BLANCHE: Ce sînt astea?
MITCH: Lucky...
BLANCHE: Ah,bine. Ce tabacheră drăguţă... E de argint?
MITCH: Da. Da. Citeşte ce scrie.
BLANCHE: Ah,e cu dedicaţie? Nu pot s-o deschid. (Mitch aprinde un
chibrit şi se apropie.) Oh! (Citeşte cu greutate prefăcută.)
Şi dacă Dumnezeu va vrea,
Te voi iubi mai mult dup-a mea moarte.
Ce vorbeşti, asta e din sonetul meu favorit de doamna Browning.
MITCH: îl ştii?
BLANCHE: Sigur că da!
142
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
TABLOUL 3
143
MITCH: E o întreagă poveste cu dedicaţia asta.
BLANCHE: Pare a fi o poveste de dragoste.
MITCH: Ceva foarte trist.
BLANCHE: Da?
MITCH: Fata a murit.
BLANCHE (cu un ton de adlncâ simpatie): Oh!
MITCH: Atunci cînd mi-a dat asta ştia că o să moară. O fată foarte ciudată
şi foarte dulce, foarte...
BLANCHE: Cred că te-a iubit foarte mult. Sentimentele oamenilor bolnavi
sînt atît de adinei, atît de sincere.
MITCH: Da, da, asta aşa e...
BLANCHE: Durerea predispune la sinceritate, cred.
MITCH: Cu siguranţă că aşa se întîmplă.
BLANCHE: Fata asta face parte dintre oamenii care au avut mult de
suferit.
MITCH: Cred că ai dreptate.
BLANCHE: Sînt convinsă că am. Arată-mi un om care n-a cunoscut nici o
suferinţă şi am să-ţi spun că e un superficial. Ascultă-mă pe mine. Am o
limbă cam ascuţită. Voi, bărbaţii, sînteţi vinovaţi de asta. Cînd s-a terminat
spectacolul şi n-am putut veni acasă din cauză că voi jucaţi pocher a trebuit
să mergem să bem ceva. Nu sînt obişnuită să beau mai mult de un pahar.
Două e maximum... iar trei... (Rîde.) Astă-seară am băut trei!
STANLEY: Mitch!
MITCH: Am ieşit din joc. Stau de vorbă cu domnişoara..
BLANCHE: DuBois.
MITCH: Domnişoara DuBois?
BLANCHE: E un nume francez. înseamnă pădure şi Blanche înseamnă
albă, aşa că amîndouă la un loc înseamnă pădure albă. Ca o livadă
primăvara. Aşa poţi să ţii minte mai uşor.
MITCH: Eşti franţuzoaică?
BLANCIIE: Sîntem de origină franceză. Primii noştri strămoşi americani
erau hughenoţi francezi.
MITCH: Eşti sora Stellei, nu-i aşa?
BLANCHE: Da, Stella este surioara mea iubită. îi spun surioară, deşi e ceva
mai mare ca mine. Cu foarte puţin. Nici măcar cu un an. Vrei să-mi faci un
serviciu?
MITCH: Sigur că da. Ce anume?
BLANCHE: Am cumpărat într-un magazin chinezesc la Bourbon abajurul
ăsta drăguţ de hîrtie colorată. Pune-1 te rog peste bec, vrei?
MITCH: Cu plăcere.
BLANCHE: Nu pot să stau la lumina unui bec gol, după cum nu pot să aud
expresii mai grosolane, sau să văd ceva vulgar.
MITCH (aranjînd abajurul): Cred că noi vă facem impresia unei adunături
cam din topor.
BLANCHE: Mă adaptez uşor... la împrejurări.
MITCH: E bine să poţi fi aşa. Eşti în vizită la Stella şi la Stanley?
BLANCHE: Stella nu se simte aşa bine în ultima vreme şi am venit s-o ajut
puţin. E foarte muncită. \ MITCH: Nu eşti...?'
BLANCHE: Măritată? Nu, nu! Sînt o profesoară fată bătrînă.
MITCH: Profesoară poate eşti, dar fată bătrînă sigur nu eşti!
\ BLANCHE: Vă mulţumesc, domnule! Apreciez amabili-
tatea dumneavoastră.
MITCH: Şi zi aşa... Eşti profesoară...
BLANCHE: Da. Ah, da... i MITCH: La şcoala elementară
sau la liceu?
STANLEY (urlind): Mitch!
MITCH: Vin imediat!
BLANCHE: Grozav. Ce plămîni are!... La liceu... în Laurel.
MITCH: Şi ce predai? Ce materie?
BLANCHE: Ghiceşte!
MITCH: Cred că artă sau muzică... (Blanche rîde uşor.) Dar probabil mă
înşel. Predai aritmetica.
BLANCHE: Nici o aritmetică, domnule, nici o aritmetică. (Rizînd.) Nici nu
ştiu tabla înmulţirii. Nu. Am nefericirea să fiu profesoară de limba engleză,
şi am misiunea să fac ca o bandă de tineri Romeo, derbedei şi băieţi de
prăvălie să-i preţuiască pe Hawthorne, Whitmann I şi Poe.
144
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
MITCH: Cred că mulţi dintre ei sînt mai atraşi de alte lucruri.
BLANCHE: Nici nu ştii cîtă dreptate ai! Nu-şi preţuiesc prea mult
moştenirea literară. Dar sînt băieţi drăguţi. Şi e atît de emoţionant să-i vezi
primăvara, cînd descoperă pentru prima oară ce este dragostea! Ca şi cum
nimeni nu ar mai fi descoperit-o înainte. (Uşa de la baie se deschide şi iese
Stella. Blanche continuă să vorbească cu Mitch.) Oh, ai terminat? Aşteaptă,
am să pun radioul.
(întoarce butonul de la radio, se aude melodia Wien, Wien, nur du allein,
Blanche începe să valseze în ritmul muzicii cu nişte gesturi romantice.
Mitch este amuzat şi se mişcă şi el, încerclnd cu stîngăcie s-o imite, ca un
urs care joacă. Stanley intră minios printre draperii în camera de culcare.
Se duce la micul radio alb, îl apucă şi, cu o înjurătură, ii azvlrle pe
fereastră.)
STELLA: Eşti beat, eşti beat! Animalule! (Se repede la masa de joc.) Voi
toţi! Plecaţi va rog acăsa. Dacă vreunul dintre voi mai are puţină ruşine...
BLANCHE (sălbatică): Stella, fii atentă... el... (Stanley se repede la Stella.)
BĂRBAŢII (încetişor): Linişteşte-te, Stanley... ia-o încet. Lasă...
STELLA: Dacă pui mîna pe mine, am să te...
(Se dă înapoi şi iese din scenă. Stanley avansează şi dispare. Se aude o
lovitură. Stella ţipă. Blanche strigă şi aleargă în bucătărie. Bărbaţii vin şi ei,
se produce o încăierare şi se aud înjurături. Ceva se răstoarnă cu o
trosnitură.)
BLANCHE (ascuţit): Sora mea e însărcinată. MITCH: E îngrozitor!
BLANCHE: Nebunie, curată nebunie! MITCH: Aduceţi-1 aici, băieţi!
(Stanley este adus cu forţa, ţinut de doi băieţi, in dormitor.
Încearcă să se elibereze. Dintr-o dată cedează din strîn-
soarea lor şi se înmoaie, li vorbesc liniştit, cu dragoste,
iar el îşi ascunde faţa pe unul din umerii lor.)
TABLOUL 3
145
V
STELLA (cu o voce ascuţită, nenaturală, fără să se vadă): Vreau să plec de
aici... vreau să plec de aici!
MITCH: Nu trebuie să se joace pocher într-o casă în care sînt şi femei...
(Blanche intră repede în dormitor.)
BLANCHE: Vreau hainele surorii mele'.Mergem la femeia aia de sus!
MITCH: Unde sînt hainele?
BLANCHE (deschizlnd dulapul): Le-am găsit! (Se repede la Stella.) Stella,
Stella, iubito! Draga, draga mea surioară, nu-ţi fie frică!
(Cu braţele în jurul ei, Blanche o conduce spre uşă, apoi pe scări în sus.)
STANLEY (năuc): Ce s-a întîmplat... ce este...? MITCH: Ai cam întrecut
măsura, Stan. PABLO: Acuma şi-a revenit. STEVE: Gata, băiatul e-n
regulă. MITCH: Puneţi-1 în pat şi daţi-i un prosop ud. PABLO: Cred că o
cafea i-ar face bine... STANLEY (apăsat): Vreau apă! MITCH: Băgaţi-1
sub duş!
(Oamenii vorbesc încet între ei şi-l duc la baie.)
STANLEY: Lăsaţi-mă să-mi fac damblaua, porcilor! (Se aude zgomot de
lovituri, apa curge din plin.)
STEVE: Hai s-o ştergem repede de aici!
(Se reped la masa de pocher şi în drum spre ieşire îşi iau cîşligurile.)
MITCH (trist, dar demn): Nu trebuie să se joace pocher într-o casă în care
sînt femei.
(Uşa se închide după ei şi se face linişte. Cîntărcţii negri de la barul de după
colţ cîntă Paper doll, slow şi blue. După o clipă, Stanley iese din baie
împroşcind cu apă, în izmene pestriţe şi lipite pe corp din cauză că-s ude.)
10
146
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
STANLEY: Stella! (0 pauză.) Păpuşica mea m-a lăsat. (începe să plîngă. Se
duce la telefon şi face un număr printre sughiţurile plînsului.) Eunice? O
vreau pe fetiţa mea! (Aşteaptă un moment şi face din nou numărul.)
Eunice! Am să tot sun pînă o să vorbesc cu fetiţa mea.
(Se aude o voce care nu se distinge. Aruncă telefonul pe jos. Se aud sunete
disonante de pian şi alămuri, în timp ce camera se întunecă, iar pereţii
exteriori ai clădirii apar în lumina nopţii. Pentru o clipă se aude blues-wZ
cînlat la pian. în cele din urmă, Stanley apare poticnindu-se, îmbrăcat pe
jumătate, la uşa de jos, apoi pe treptele de lemn pînă pe trotuar, în faţa
casei. Îşi dă capul pe spate ca un cîine care urlă şi începe să strige numele
neveste-si: Stella! Stella! Iubito! Stella!)
STANLEY: Stellahhhh!
EUNICE (strigind din uşa apartamentului): Nu mai urla acolo şi du-te de te
culcă!
STANLEY: Vreau să vină păpuşica mea! Stella! Stella!
EUNICE: N-o să vină, aşa că linişteşte-te. Să te înveţi minte!
STANLEY: Stella!
EUNICE: Nu se poate să baţi o femeie şi după aia s-o chemi înapoi! Nu mai
vine! Şi o să aibă şi un copil! Puturo-sule! Javră poloneză! Poate o să pună
lumea mîna pe tine şi o să te stropească cu furtunul de incendiu ca ultima
dată...
STANLEY (umil): Eunice, vreau să vină fetiţa la mine.
EUNICE: Ha! (Trînteşte uşa.)
STANLEY (cu o violenţă care ar vrea să crape cerul): Stellaaaaaaaaa!
(Se aud sunetele tinguitoare şi joase ale clarinetului. Uşa de sus se deschide
din nou şi Stella coboară în capot, pe scările înguste şi şubrede. Are lacrimi
în ochi şi părul despletit îi cade pe umeri şi git. Se privesc ţintă unul pe
altul. Apoi se îmbrăţişează cu un geamăt de animal într-un gest de ocrotire.
Stanley cade în genunchi pe trepte şi îşi lipeşte faţa de pînlecul ei. Ochii
Stellei se încarcă de tandreţe cînd îi prinde capul şi ii apropie de ea.
Stanley
TABLOUL 3
147
,
deschide uşa, o ia în braţe şi o duce în apartamentul întunecat. Blanche
iese în capot şi coboară înspăimîntată.)
BLANCHE: Unde-i mica mea surioară. Stella! Stella!
(Se opreşte la uşa apartamentului întunecat al surorii sale. Îşi ţine deodată
respiraţia. Coboară pe trotuar în faţa casei. Priveşte în dreapta şi în stingă,
ca în faţa unui sanctuar. Muzica se aude din ce în ce mai încet. Mitch apare
de după colţ.)
MITCH: Domnişoară DuBois...
BLANCHE: Ohl'
MITCH: S-a liniştit totul?
BLANCHE: A coborît şi s-a dus înapoi la el.
MITCH: Bine a făcut.'
BLANCHE: Sînt îngrozită...
MITCH: Ho! Ho! Nu ai de ce să te sperii! Sînt nebuni unul după celălalt!
BLANCHE: Nu sînt obişnuită cu astfel de...
MITCH: Păcat că s-a întîmplat cînd erai şi dumneata aici. Dar nu trebuie s-
o iei în serios.
BLANCHE: Dar ce violenţă...
MITCH: Stai jos pe trepte şi fumează cu mine o ţigară...
BLANCHE: Dar nu sînt îmbrăcată cum trebuie...
MITCH: în cartierul ăsta nu are nici o importanţă...
BLANCHE: Ce tabacheră drăguţă...
MITCH: Ţi-am arătat dedicaţia, nu?
BLANCHE: Da. (Pauză. Se uită la cer.) Sînt atîtea lucruri... atîtea lucruri
de neînţeles pe lume... (Tuşeşte.) Iţi mulţumesc că eşti atît de bun cu mine.
Acuma am nevoie de puţină bunătate.
in*
TABLOUL 4
Dimineaţa următoare, devreme. Gălăgia pe care o fac
strigătele de pe stradă aduc a cintec coral. Stella stă întinsă în dormitor.
Faţa li este senină în lumina soarelui de dimineaţă. Cu o mină îşi mîngîie
uşor pîntecele, plină de simţămîntul maternităţii, nou pentru ea. Cu cealaltă
răsfoieşte o revistă ilustrată. Ochii şi buzele au acel calm aproape insensibil
al icoanelor bizantine. Masa este plină cu resturi de la micul dejun şi cu
rămăşiţele mesei de cu seară, iar pijamaua ţipătoare a lui Stanley zace pe
jos în faţa camerei de baie. Uşa de afară este uşor întredeschisă şi se vede
un cer strălucitor de vară. Blanche apare în uşă. A petrecut o noapte de
insomnie şi aspectul ei este complet deosebit de al Stellei. îşi presează cu
nervozitate, de buze, degetele îndoite, In timp ce priveşte prin uşă, înainte
de a intra.
BLANCIIE: Stella!
STELLA (mişclndu-se leneş): Hmmh!
(Blanche scoate un geamăt şi aleargă In dormitor, arun-cîndu-se jos lingă
Stella, într-un acces de tandreţe isterică.)
BLANCHE: Baby, surioara mea!
STELLA (îndepărtîndu-se de ea): Blanche, ce e cu tine?
(Blanche se ridică încet în faţa patului, privindu-şi sora cu degetele presate
pe buze.)
BLANCHE: A plecat?
TABLOUL 4
149
STELLA: Stan? Da!
BLANCHE: Se întoarce?
STELLA: S-a dus să greseze maşina. De ce?
BLANCHE: De ce? Am crezut că înnebunesc, Stella! Cînd am văzut că eşti
atît de smintită ca să te întorci aici după tot ce s-a întîmplat, eram cit pe ce
să vin după tine!
STELLA: îmi pare bine că n-ai venit.
BLANCHE: Ce se petrece în capul tău? (Stella face un gest nedefinit.)
Răspunde-mi! Ce? Ce?
STELLA: Blanche, te rog! Stai jos şi nu mai ţipa aşa.
BLANCHE: Bine, Stella. Am să repet întrebarea calm şi liniştit. Cum de ai
mai putut să te întorci aseară aici? Pentru că'a trebuit să dormi cu el!
(Stellase ridică liniştită şi degajată.)
STELLA: Blanche, uitasem ce impresionabilă eşti. Dai povestei ăsteia prea
multă importanţă.
BLANCHE: Aşa sînt?
STELLA: Da, aşa eşti, Blanche. îmi dau seama ce impresie trebuie să-ţi fi
făcut ţie şi regret foarte mult tot ce s-a întîmplat, dar nu e nici pe departe
atît de serios cum crezi tu. în primul rînd, cînd bărbaţii beau şi joacă
pocher se poate întîmpla orice. E întotdeauna ca un butoi de praf de puşcă.
Nici nu ştia ce face. Cînd m-am întors era ca un mieluşel şi îi era foarte,
foarte ruşine de el.
BLANCHE: Şi asta... şi asta împacă totul?
STELLA: Nu, sigur că nimeni n-ar trebui să facă asemenea zarvă, dar
cîteodată se întîmpla. Stanley are mania asta să spargă. Ştii, în noaptea
nunţii, curînd după ce am venit aici, mi-a smuls un papuc şi a spart cu el
toate becurile din casă.
BLANCHE: A spart... ce?
STELLA: A spart toate becurile cu tocul de la papuc! (Rîde.)
BLANCHE: Şi tu... l-ai lăsat? N-ai fugit, n-ai strigat?
STELLA: Eu? Eram înspăimîntată... (Aşteaptă o clipă.) Eunice ţi-a dat
ceva să mănînci de dimineaţă?
BLANCHE: Crezi că am poftă de mîncare?
STELLA: Vezi că a mai rămas puţină cafea...
BLANCHE: Eşti atît de împăcată cu toate astea, Stella J,„
150
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
STBLLA: Ce altceva pot să fac? A luat radioul să-1 repare. Noroc că nu a
căzut pe pavaj şi n-are decît o singură lampă spartă...
BLANCHE: Şi tu rîzi...
STELLA: Dar ce altceva vrei să fac...?
BLANCHE: Să-ţi vii în fire şi să priveşti lucrurile în faţă!
STELLA: Şi care-s lucrurile astea, după tine?
BLANCHE: După mine? Eşti căsătorită cu un nebun!
STELLA: Nu!
BLANCHE: Ba da! Aşa e! Şi situaţia ta este mai rea decît a mea. Numai că
tu nu-ţi dai seama de asta. Eu am să fac ceva. Am să-mi adun toate puterile
şi am să-mi fac o altă viaţă.
STELLA: Da?
BLANCHE: Pe cînd tu eşti prinsă aici. Şi asta nu e bine, căci încă nu eşti
bătrînă. Mai poţi să scapi!
STELLA (clar şi răspicat): Nu sînt prinsă nicăieri şi nu vreau să scap de
nicăieri.
BLANCHE (nu-i vine a crede): Ce spui, Stella?
STELLA: Am spus că nu sînt prinsă nicăieri de unde aş vrea să scap. Uită-
te la dezordinea din camera asta! Şi la sticlele astea goale! Au băut două
lăzi astă-noapte. Mi-a promis azi-dimineaţă că se va lăsa de partidele astea
de pocher, dar ştii bine cît poate să ţină o asemenea făgăduială. Ei bine, asta
e plăcerea lui, tot aşa după cum a mea este cinematograful sau bridge-u\.
Oamenii trebuie să-şi tolereze unul altuia obişnuinţele, aşa cred.
BLANCHE: Nu te înţeleg. (Stella se întoarce către ea.) Nu-ţi înţeleg această
indiferenţă. Asta e un fel de filozofie chinezească.
STELLA: Ce fel de...?
BLANCHE: Toată... întortocherea şi mormăiala asta... o lampă spartă...
sticle de bere... dezordine în bucătărie... ca şi cum nimic neobişnuit nu s-ar
fi întîmplat!
(Stella ride; ia mătura şi-o învirteşte în mîini.)
Înadins îmi scuturi asta în faţă... STELLA: Nu.
TABLOUL 4
151
BLANCHE: Isprăveşte. Lasă mătura. Nu vreau să faci curăţenie după el.
STELLA: Şi atunci cine o să facă? Tu?
BLANCHE: Eu? Eu!
STELLA: Nu, asta nu se poate!
BLANCHE: Oh, stai, lasă-mă să mă gîndesc. Numai să-mi funcţioneze
creierul. Trebuie să facem rost de nişte bani, asta-i singura cale.
STELLA: în orice caz e bine să faci rost de bani.
BLANCHE: Ascultă-mă. Am o idee. (încet, pune o ţigară în ţigaret.) Iţi mai
aduci aminte de Shep Huntleigh? (Stella clatină din cap.) Sigur îţi aduci
aminte! Am fost colegă cu el la şcoală, şi un timp am. fost buni prieteni. Ei
bine...
STELLA: Ei...?
BLANCHE: Am fost la el iarna trecută. Ştii că am fost de Crăciun la
Miami?
STELLA: Nu.
BLANCHE: Ei bine, am fost. Am făcut excursia asta ca o investiţie, sperînd
să întâlnesc pe cineva care să aibă un milion de dolari...
STELLA: Ai făcut asta?
BLANCHE: Da. Am fost la Shep Huntleigh. Am fost la el, pe bulevardul
Biscayne, în seara de Crăciun... în maşina lui... un Cadillac decapotabil,
lung ca o casă...
STELLA: Cred că de-abia putea să circule în aglomeraţie...
BLANCHE: Ai auzit de sonde petrolifere?
STELLA: Da, demult.
BLANCHE: Are o mulţime, în tot Texasul. Texasul îi varsă literalmente
aur în toate buzunarele.
STELLA: Nu mai spune!
BLANCHE: Tu ştii ce indiferentă sînt la bani. Nu mă gîndesc la bani decît
în ceea ce te priveşte pe tine. Dar el poate face ceva, sigur că poate...
STELLA: Să facă ce... Blanche?
BLANCHE: Să ne deschidă... un magazin!
STELLA: Ce fel de magazin?
BLANCHE: Oh, un magazin oarecare. Poate s-o facă numai cu jumătate
din ce aruncă nevastă-sa la curse...
152
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
STELLA: E căsătorit?
BLANCHE: Iubito, aş mai fi eu aici dacă n-ar fi căsătorit? ( Stella rîde
uşor. Blanche se ridică şi se duce repede la telefon. Vorbeşte ascuţit.) Cum
pot obţine legătura cu Western Union? Operatorule!... Western Union!
STELLA: Ăsta e un telefon automat, draga mea.
BLANCHE: Nu pot să fac nimic, sînt prea,..
STELLA: Fă litera O.
BLANCHE: O?
STELLA: Da. „O" pentru operator!
(Blanche se glndeşte un moment, apoi pune telefonul jos.)
BLANCHE: Dă-mi un creion. N-ai o bucată de hîrtie? Să scriu mai întîi ce
am să-i spun... (Se duce la masa de toaletă şi ia un şerveţel de hîrtie şi un
creion de sprîncene, ca să scrie cu el.) Âşa... să vedem... (Muşcă creionul.)
„Dragă Shep. Sora mea şi cu mine într-o situaţie disperată."
STELLA: Iartă-mă.
BLANCHE: „Sora mea şi cu mine într-o situaţie disperată. Amănunte mai
tîrziu. Te-ar interesa...? (Muşcă iar creionul.) Te-ar interesa..." (Aruncă
creionul pe masă şi se ridică.) Nu se poate face nimic prin telefon!
STELLA (rîzînd): Nu fi caraghioasă, dragă.
BLANCIIE: Dar mă gîndesc la ceva. Am apucat să mă gîndesc la ceva. Nu
rîde, nu rîde de mine, Stella! Te rog, te rog... stai puţin să văd ce mai am în
poşetă! Asta-i tot. (Apucă poşeta deschisă.) Şaizeci şi cinci de cenţi de
aramă în banii statului!
STELLA (merglnd spre birou): Stanley nu-mi dă o sumă anumită. îi place
să plătească singur totul, dar azi-dimi-neaţă mi-a dat zece dolari ca să
liniştească lucrurile. Ia tu cinci, Blanche, mie-mi ajunge restul.
BLANCHE: Oh, nu, Stella!
STELLA (insistind): Ştiu cum ţi se ridică moralul, dacă ai nişte bani în
buzunar.
BLANCHE: Nu, mulţumesc... Am să fac rost.
STELLA: Fii serioasă. Cum se face că stai aşa prost cu banii?
TABLOUL 4
153
BLANCHE: Banii se duc repede... se duc şi casele... averile... (îşi freacă
fruntea.) Poate că azi o să am nevoie de un calmant.
STELLA: îţi dau eu imediat.
BLANCHE: Nu, acuma nu! Trebuie să mă gîndesc mult.
STELLA: Aş prefera să laşi lucrurile aşa cum sînt, cel puţin un timp.
BLANCHE: Stella, nu pot să trăiesc cu el la un loc. Tu poţi. E soţul tău. Dar
cum aş mai putea locui eu aici, după tot ce a fost aseară, numai cu
draperiile astea între noi?
STELLA: Blanche, tu aseară l-ai văzut în ce are el mai rău.
BLANCHE: Din contră, l-am văzut în ce are mai bun.Un asemenea om nu
are altceva de dat decît forţa animalică, şi ne-a făcut o demonstraţie
minunată în sensul ăsta. Singura posibilitate de a trăi cu un astfel de om
este... să te culci cu el. Şi asta e treaba ta... nu a mea...
STELLA: După ce ai să te linişteşti puţin ai să vezi că-ţi vei schimba
părerile despre el. Nu trebuie să ai grijă de nimic cît eşti aici. Vreau să
spun... cheltuieli...
BLANCHE: Am un plan pentru amîndouă. Care să ne scoată pe amîndouă
de aici!
STELLA: Eşti sigură că vreau să scap de aici...?
BLANCHE: Sînt sigură că îţi aminteşti încă destul de Belle-Reve ca să-ţi
dai seama că nu se poate trăi în casa asta şi cu jucătorii ăştia de
pocher...
STELLA: Ştii... eşti mult prea sigură.
BLANCHE: Nu cred că eşti prea cinstită cu tine însăţi.
STELLA: Nu?
BLANCHE: îmi închipui cam cum trebuie să se fi în-tîmplat... L-ai văzut în
uniformă, ofiţer... nu aici... dar...
STELLA: Nu prea cred că are vreo importanţă unde l-am văzut...
BLANCHE: Să nu-mi spui că a fost unul dintre lucrurile alea misterioase şi
electrizante dintre oameni. Dacă ai să-mi spui, o să-ţi rîd în nas.
STELLA: Nu. Şi n-am să-ţi mai spun nimic despre asta.
BLANCHE: Foarte bine.
154
UM TRAMVAI NUMIT DORINŢĂ
STELLA: Dar silit uncie lucruri care se petrec între un bărbat şi o femeie,
în întuneric, lucruri care fac ca tot restul să pară fără importanţă.
(Pauză.)
BLANCHE: Lucrul despre care vorbeşti tu este numai Dorinţă, dorinţă
brutală, atîta tot: Dorinţa. Numele tram-' varului care zdrăngăneşte şi
uruie prin cartierul ăsta, de •pe strada aia veche de sus, şi pînă jos pe
cealaltă...
STELLA: Ai mers vreodată cu el?
BLANCHE: El m-a adus aici... Aici unde nu am vrut şi unde mi-e ruşine că
mă aflu.
STELLA: Nu crezi că atitudinea ta de superioritate este puţin cam
deplasată?
BLANCHE: Nu sînt şi nici nu mă cred superioară, Stella. Crede-mă că nu.
Numai că aşa văd eu lucrurile. Cu un astfel de om te duci o dată... de două
ori... de trei ori... atîta timp cît ai pe dracu în tine. Dar să trăieşti alături de
el? Să ai un copil cu el?
STELLA: Ţi-am spus doar că îl iubesc!
BLANCHE: De asta tremur pentru tine. Cu adevărat... tremur pentru tine.
STELLA: Nu te pot împiedica să tremuri, dacă aşa vrei tu. (Pauză.)
BLANCHE: Pot să vorbesc... deschis?
STELLA: Da, poţi. Dă-i drumul. Atît de deschis cum doreşti.
(De afară se aude apropiindu-se un tren. Tăcere cită vreme se aude
zgomotul trenului. Amîndouă sint in dormitor. Intră Stanley, fără să fie
auzit din cauza zgomotului pe care-l face trenul. Femeile nu-l văd; rămtne
pe loc cu cîteva pachete In braţe, ascultind conversaţia care urmează. Este
îmbrăcat într-o salopetă şi nişte pantaloni pătaţi de ulei.)
BLANCHE: Bine. Dacă-mi dai voie... e vulgar!
STELLA: Ah, da. Cred că da.
BLANCHE: Crezi? Nu poţi să fi uitat atît de mult felul în care am fost noi
crescute, Stella, încît să crezi că ar putea avea vreo cît de mică parte de
gentleman în toată firea lui! Nici o părticică, nici una! Sau dacă ar fi măcar
mediocrul
TABLOUL 4
155
Sau măcar simplu! Dar bun şi sănătos. Dar nu! Este ceva de-a dreptul
animalic în el! Probabil că mă urăşti că-ţi spun toate astea, nu?
STELLA (rece): Dă-i înainte şi spune-mi tot ce ai de spus, Blanche!
BLANCHE: Acţionează ca un animal şi are apucăturile unui animal. Aşa
mănîncă, aşa se mişcă, aşa vorbeşte! Este în el ceva subuman, ceva ce n-a
ajuns încă la stadiul de umanitate! Da, ceva ce seamănă cu o maimuţă, ca
într-unui din desenele alea pe care le vezi în studiile antropologice! Mii şi
mii de ani au trecut pe lingă el şi iată-1 aici — Stanley Kowalski —
supravieţuitorul epocii de piatră! Adu-cînd acasă carnea crudă după crima
din junglă! Şi tu... tu aici... care îl aştepţi! Poate că te va sfărîma, sau poate
va grohăi şi te va săruta. Dacă sărutările vor fi fost descoperite pînă acum.
Cade noaptea şi celelalte maimuţe încep să se adune. Aici, la intrarea în
grotă, grohăind cu toate ca şi el, şi horpăind, şi clefăind, şi ţopăind! Seara
lui de pocher! Aşa-i spui. Petrecerea asta de maimuţe. Una din ele mîrîie,
alta apucă cu lăcomie ceva... şi începe lupta! Dumnezeule ! Poate că e multă
vreme de cînd am fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar,
Stella, surioară, de atunci şi pînă acum am mers puţin înainte! Lucruri ca
arta, poezia şi muzica, lucruri care au adus o lumină nouă, au apărut, de
atunci, pe lume. în unii oameni au răsărit muguri ai unor simţiri delicate!
Pe astea trebuie să le facem să crească. Să ne agăţăm de ele şi să le purtăm
ca pe un steag. In marşul ăsta întunecat spre necunoscut să ne apropiem de
ele... Nu! Să nu dăm îndărăt spre bestii...
(Trece un alt tren. Stanley ezită, umezindu-şi buzele.
Apoi se întoarce In vîrful picioarelor şi traversează spre
uşa principală. Femeile nu-l văd încă. După ce trenul a
trecut, strigă prin uşa principală închisă.)
STANLEY: Hei, hei, Stella!
STELLA (care a ascultat-o cu gravitate -pe Blanche): Stanley!
BLANCHE: Stella, eu...
156
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
(Dar Stella s-a dus la uşă. Stanley intră ca din intlmplare cu pachetele.)
STANLEY: Hei, Stella. Blanche s-a întors? STELLA: Da. S-a întors.
STANLEY: Hei, Blanche! (Rînjeşte la ea.) STELLA: Ai stat sub
maşină?
STANLEY: Nenorociţii ăia de mecanici de la Fritz's nu-şi cunosc
meseria... Hei!
(Stella II cuprinde cu amindouă mîinile, imbrăţişîndu-l mîndră, in prezenţa
Blanchei. Stanley rlde şi îi trage capul spre el. Pe deasupra capului ei, rîde
şi se strîmbă la Blanche
prin perdele.
în timp ce luminile scad şi ei râmin înlănţuiţi într-o
prelungită şi înfocată îmbrăţişare, se aud melodii de blues
cîntate la pian, trompetă şi tobe.)
TABLOUL 5
Blanche stă pe un scaun în dormitor şi îşi face vînt cu o
frunză de palmier, în timp ce citeşte o scrisoare aproape
terminală. Dintr-o dată izbucneşte într-un hohot de rîs.
Stella se îmbracă în baie.
STELLA: De ce rîzi, dragă?
BLANCHE: De mine, de mine, ce mincinoasă sînt! I-am scris lui Shep o
scrisoare. (Apucă scrisoarea.) „Dragă Shep. Îmi petrec vara în zbor, în
vizite, ici, colo. Şi cine ştie, poate îmi va veni o idee subită să fac un salt pînă
la Dallas! Ce spui de asta? Ha, ha! (Rîde nervoasă, în hohote, modulîn-du-şi
glasul ca şi cum ar vorbi cu Shep în momentul de ţaţă.) Cine e înştiinţat, e
înarmat, după cum se spune!" Cum sună?
STELLA: Hmmm...
BLANCHE (continuînd cu nervozitate): „Cei mai mulţi dintre prietenii
surorii mele se duc vara în nord, dar unii au case pe coastă, şi acolo a fost
un şir nesfîrşit de petreceri, ceaiuri, cocteiluri şi dejunuri..."
(Sus, în apartamentul Hubbell-ilor se aude scandal.) STELLA: Mi se pare
că Eunice se ceartă cu Steve. (Se aud zbieretele mînioase ale lui Eunice.)
EUNICE: Am aflat eu despre tine şi blonda aia! STEVE: E o minciună
sfruntată!
158
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
EUNICE: Nu mă prosteşti pe mine. N-am nimic contra să stai jos la „Four
Deuces", dar să nu te prind sus.
STEVE: Da cine m-a văzut sus?
EUNICE: Te-am văzut eu cum dădeai tîrcoale în jurul balconului. Am să
chem poliţia de moravuri.
STEVE: Să faci bine să nu mai spui una ca asta!
EUNICE (ţipînd): Dai în mine? Mă duc să chem poliţia!
(Se aude zgomotul unui obiect de aluminiu care se loveşte de perete, urmat
de mormăitul unui bărbat furios, lovituri şi mobile răsturnate. O
plesnitură, şi apoi linişte relativă.)
BLANCHE (cu vioiciune): A omorît-o?
(Eunice apare pe scări complet răvăşită.)
STELLA: Nu. Vine jos!
EUNICE: Chem poliţia. Mă duc să chem poliţia! (Fuge după colţ. Ele rid,
Stanley apare de după colţ în cămaşa de popice, din mătase verde cu roşu.
Urcă pe scări şi intră în bucătărie. Auzindu-l, Blanche devine nervoasă.)
STANLEY: Ce s-a întîmplat cu Eumiss?
STELLA: S-a certat cu Steve. A chemat poliţia?
STANLEY: Nu. A cerut ceva de băut.
STELLA: E mult mai practic.
(Steve vine jos, frecindu-şi o vinătaie de pe frunte şi bagă capul pe uşă.)
STEVE: E aici?
STANLEY: Nu, nu. E la „Four Deuces".
STEVE: Namila asta în călduri!
(Se uită după colţ cu oarecare timiditate, apoi cu o îndrăzneală prefăcută se
întoarce şi se duce după ea.)
BLANCHE: Trebuie să-mi notez asta în carneţel. Ha, ha! îmi alcătuiesc un
carnet întreg cu cuvinţelele şi expresiile distinse pe care le-am auzit aici.
STANLEY: N-ai aflat nimic aici să nu fi auzit mai înainte!
BLANCHE: Pot s-o scriu şi pe asta?
STANLEY: Poţi să scrii pînă la cinci sute!
TABLOUL 5
159
BLANCHE: Este un număr destul de mare. (Stanley deschide un sertar de
la birou, îl închide cu zgomot. Aruncă ghetele într-un colţ. La fiecare
zgomot Blanche tresare uşor. în cele din urmă vorbeşte.) în ce zodie te-ai
născut?
STANLEY (în timp ce se îmbracă): Zodie?
BLANCHE: Constelaţie astrologică. Cred că sub semnul lui Marte.
Oamenii născuţi sub semnul ăsta sînt puternici şi dinamici. Le place la
nebunie zgomotul. Le place să arunce cu lucrurile primprejur. Probabil că
în armată ai avut ce arunca, şi acuma, că nu mai eşti, te răzbuni pe bietele
lucruri de le azvîrli cu atîta furie!
(In acest timp, Stella caută de zor în dulap. Acum scoate capul afară.)
STELLA: Stanley s-a născut la cinci minute după Crăciun.
BLANCHE: Zodia Capricornului. Ţaoul!
STANLEY: Şi tu sub ce semn eşti născută?
BLANCHE: Oh, ziua mea de naştere e luna viitoare, la 15 septembrie. E
sub Virgo.
STANLEY: Ce e aia?
BLANCHE: Virgo e Fecioara.
STANLEY (dispreţuitor): Hah! (Avansează cu un pas, în timp ce-şi înnoadă
cravata.) Ascultă, cunoşti cumva pe unul pe care-1 cheamă Shaw?
(Figura Blanchei are o mică tresărire. Se duce după sticla de colonie şi îşi
udă batista, în timp ce răspunde cu atenţie.)
BLANCHE: Da, oricine cunoaşte pe cineva pe care-1 cheamă Shaw!
STANLEY: Ăsta unul pe care-1 cheamă Shaw are impresia că te-a întîlnit
în Laurel, dar cred că te confundă cu altcineva, din cauză că pe acest
altcineva 1-a întîlnit la un hotel numit „Flamingo".
(Blanche ride, cu respiraţia tăiată, în timp ce îşi tamponează cu batista
parfumată tîmplele.)
BLANCHE: Mi-e frică şi mie că m-a confundat cu acest „altcineva".
„Hotelul Flamingo" nu e genul de local în care as vrea să fiu văzută.
160
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
STANLEY: li cunoşti?
BLANCHE: Da. L-am văzut şi i-am simţit mirosul.
STANLEY: Înseamnă că ai fost foarte aproape dacă ai putut să-1 miroşi...
BLANCHE: Mirosul de parfum ieftin e foarte pătrunzător.
STANLEY: Ăsta al tău e scump?
BLANCHE: 25 de dolari uncia. Şi aproape s-a terminat. N-ar fi rău să-ţi
aduci aminte asta de ziua mea de naştere.
(Vorbeşte degajat, dar în voce are o notă de frică.)
STANLEY: Shaw te-o fi confundat. Se duce tot timpul la Laurel, aşa că
poate să se intereseze şi să lămurească orice confuzie.
(Se întoarce şi trece printre draperii. Blanche închide ochii ca şi cum ar fi
gata să leşine. îi tremură mîinile, cînd duce din nou batista la frunte. Steve
şi Eunice vin de după colţ. Steve o line pe Eunice pe după umeri; ea sughiţe
cu putere, în timp ce el îi ciripeşte cuvinte de dragoste. Se aude de pe scară
un zgomot ca de tunet, în timp ce urcă slrîns îmbrăţişaţi.)
STANLEY (către Stella): Te aştept la Four Deuces. STELLA: Hei,
nu mă săruţi? "
STANLEY: Nu de faţă cu soră-ta.
(Iese. Blanche se ridică de pe scaun. Pare sfîrşită. Se uită în jur cu o
expresie de panică.)
BLANCHE: Stella, ce-ai auzit despre mine?
STELLA: Ihhh?
BLANCHE: Ce ţi-a spus lumea despre mine?
STELLA: Ce să-mi spună?
BLANCHE: N-ai auzit nici o bîrfeală... urîtă... pe socoteala mea?
STELLA: Vai, Blanche, nu! Sigur că nu!
BLANCHE: Iubito... în Laurel... s-a vorbit mult...
STELLA: Pe socoteala ta, Blanche?
BLANCHE: Nu am fost chiar atît de cuminte ultimii doi ani şi ceva, de cînd
BeJle-Reve mi-a scăpat printre degete...
STELLA: Fiecare dintre noi facem lucruri care...
TABLOUL 5
161
BLANCHE: Niciodată nu am fost destul de tare sau de capabilă să mă apăr
singură. Cînd oamenii sînt delicaţi — oamenii delicaţi trebuie să
strălucească şi să se înflăcăreze — poartă culori delicate, culori de aripi de
fluture, şi pun... un abajur de hîrtie în jurul becurilor... Dar nu ajunge săfii
delicat. Trebviie să fii delicat şi atrăgător. Şi eu... mă veştejesc. Nu ştiu cîtă
vreme încă am să mai pot păcăli. (Se lasă seara şi s-a întunecat. Stella se
duce In dormitor şi aprinde becul de sub abajurul de hîrtie. Ia o sticlă cu o
băutură slabă.) Mă asculţi?
STELLA: Nu te ascult atunci cînd devii morbidă... (Vine cu sticla spre
Blanche.)
BLANCHE: (cu o bruscă schimbare spre veselie): Asta e pentru mine?
STELLA: Pentru nimeni altul.
BLANCHE: Oh, ce drăguţă eşti. E limonada?
STELLA (întorcîndU'Se): Asta înseamnă că mai vrei ceva în ea...
BLANCHE: Oh, iubito. O picătură nu strică niciodată o limonada. Lasă-
mă pe mine. Nu trebuie să mă serveşti.
STELLA: îmi place să te servesc, Blanche. Am impresia că sînt acasă. (Se
duce in bucătărie, ia un pahar şi pune nişte whisky In el.)
BLANCHE: Trebuie să admit că-mi place să fiu servită... (Se repede în
dormitor. Stella se duce la ea cu paharul. Deodată Blanche apucă mina
liberă a Stellei şi cu un geamăt o lipeşte de buze. Stella este încurcată de
această dovadă de emoţie. Blanche vorbeşte cu o voce speriată.) Tu... tu eşti
atît de bună cu mine, şi eu...
STELLA: Blanche...
BLANCHE: Ştiu, ştiu... nu-ţi place cînd sînt prea sentimentală! Dar, iubito,
crede-mă, eu simt mult mai mult decît îţi spun! Nu am să mai stau mult... n-
am să mai stau... îţi promit... eu...
STELLA: Blanche!
BLANCHE (isterică): N-am să mai stau... îţi promit... Am să plec! Curînd!
Nu mai vreau să mă mai învîrtesc pe aici pînă cînd... o să mă dea afară...
STELLA: Vrei să încetezi odată cu prostiile?
— Teatru american contemporan, voi. II
162
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
BLANCHE: Da, iubito. Ia uite ce spumă face băutura asta!
(Blanche rlde ascuţit şi ia paharul, dar mina li tremură
atlt de tare Incit aproape li alunecă. Stella pune limonada
In pahar. Face multă spumă şi se varsă. Blanche scoate
un strigăt ascuţit.)
STELLA (speriată de strigăt): Ce s-a întîmplat ?
BLANCHE: Chiar pe fusta mea cea albă...
STELLA: Oh... ia şervetul meu... şterge uşurel...
BLANCHE (revenindu-şi încet): Ştiu... uşurel... uşurel.
STELLA: S-a pătat?'
BLANCHE: De loc. Ha, ha! Asta nu înseamnă noroc?
(Se aşază sfirşită şi bea recunoscătoare. Ţine paharul cu amindouă miinile
şi continuă să rida puţin.)
STELLA: Ce tot chicoteşti acolo?
BLANCHE: Nu ştii de ce! (Continuă nervoasă.) Mitch... Mitch vine la ora
şapte. Cred că încep să devin nervoasă din cauza relaţiilor dintre noi.
(începe să vorbească repede şi fără să răsufle.) N-a obţinut nimic de la
mine, în afară de un sărut de noapte bună, asta e tot ce i-am dat, Stella.
Vreau să mă respecte. Căci bărbaţii nu doresc ceea ce pot obţine prea uşor.
Iar pe de altă parte pierd repede orice interes. Mai ales cînd fata are peste
treizeci. Ei cred că o fată peste treizeci de ani — este — în termeni vulgari
— „trecută"... Şi eu nu vreau să fiu „trecută". Sigur că el... el nu ştie...
adică eu nu i-am spus care este vîrsta mea adevărată.
STELLA: De ce eşti atît de sensibilă cînd este vorba de vîrsta ta?
BLANCHE: Din cauza loviturilor grele pe care le primeşte vanitatea mea.
Ce vreau este — şi el aşa mă crede — să fiu cumsecade şi de treabă... tu ştii.
(Rlde ascuţit.) Vreau să-1 înşel atîta încît să-1 fac să mă dorească...
STELLA: Blanche, dar tu îl vrei?
BLANCHE.- Vreau să mă odihnesc! Vreau să răsuflu iarăşi liniştită! Da! îl
vreau pe Mitch... cu tot dinadinsul! Gîn-
TABLOUL 5
163
deşte-te! Dacă s-ar întîmpla... Pot să rămîn aici şi să nu mai fiu o problemă
pentru nimeni...
(Stanley vine de după colţ cu o băutură la cingătoare.)
STANLEY (striglnd): Hei, Steve! Hei, Eunice! Hei, Stella!
(Strigăte vesele răspund de sus. Se aud trompete şi tobe de după colţ.)
STELLA (sârutlnd-o impulsiv pe Blanche): Aşa va fi! BLANCHE (cu
îndoială): Va fi?
STELLA: Va fi! (Trece prin bucătărie privind înapoi la Blanche.) Va fi,
iubito, va fi!... Dar nu mai bea nimic!
(Vocea i se mai aude în timp ce iese afară pe uşă în întîm-pinarea soţului.
Blanche se aşază slăbită în fotoliu, cu paharul. Eunice strigă rîzînd şi
coboară pe scări. Steve năvăleşte după ea cu nişte strigăte ca de ţap şi o
urmăreşte după colţ. Stanley şi Stella, la braţ, îi urmează rîzînd. întunericul
devine mai adine. Dinspre „Four Deuces" răzbate o melodie de slow şi
blue.)
BLANCHE: Vai de mine! Vai de mine, vai de mine...
(Ochii i se închid şi frunza de palmier îi cade din mîini.
Bate cu palma de ctteva ori pe minerul fotoliului. In
jurul clădirii licăreşte o pală de lumină. Un tînăr vine pe
stradă şi sună.)
BLANCHE: Intră.
(Tinărul apare la uşă. Ea îl priveşte cu interes.)
Ooooh! Cu ce vă pot fi de folos?
TlNĂRUL: Încasez abonamentul pentru Steaua serii.
BLANCHE: Nu ştiam că te poţi abona la stele!
TÎNĂRUL: E un'ziar.
BLANCHE: Ştiu. Glumeam... fără haz. Bei ceva?
TlNĂRUL: Nu, doamnă. Nu, mulţumesc. Nu am voie în timpul serviciului.
11*
164
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
BLANCHE: Ah, da, Line, lasă... Nu. N-am nici un ban. Nu sînt eu stăpîna
casei. Sînt sora ei din Mississippi. Sînt una din rudele sărace despre care ai
auzit...
TÎNĂRUL: Nu face nimic. Trec mai tîrziu.
(Vrea să iasă. Ea se apropie puţin.)
BLANCHE: Hei! (Tînărul se întoarce înapoi timid. Ea îşi pune o ţigară
într-un ţigaret lung.) N-ai un foc? (Păşeşte spre el. Se întîlnesc la uşa dintre
cele două camere.)
TÎNĂRUL: Cum să nu. (Scoate o brichetă.) Nu se aprinde întotdeauna.
BLANCHE: E capricioasă? (Se aprinde.) Mulţumesc! (Tînărul pleacă din
nou.) Hei! (Se întoarce din nou şi mai nesigur. Blanche pine foarte aproape
de el.) Uh, cît e ceasul?
TÎNĂRUL: Şapte fără un sfert, doamnă.
BLANCHE: Aşa tîrziu? Nu cumva îţi plac după-amiezile astea lungi şi
ploioase din New Orleans, cînd un ceas nu e numai un ceas, ci o mică
bucată din veşnicie, care e în mîinile tale şi nu ştii ce să faci cu ea? (îi atinge
umerii.) Pe dumneata nu te udă ploaia?
TÎNĂRUL: Nu, doamnă. Intru înăuntru, undeva...
BLANCHE: într-o cafenea? Şi bei un sifon?
TÎNĂRUL: I-hî!
BLANCHE: O ciocolată?
TÎNĂRUL: Nu, doamnă. Un sirop.
BLANCHE (rîzînd): Sirop?
TÎNĂRUL: Un sirop cu mult sifon.
BLANCHE: Mă faci să-mi lase gura apă.
(îi atinge uşor obrazul şi zîmbeşte. Apoi se duce la cufăr.)
TÎNĂRUL: Cred că e mai bine să plec.
BLANCHE (oprindu-l): Tinere! (Băiatul se întoarce. Blanche ia din cufăr o
eşarfă mare dintr-un voal foarte fin şi şi-o pune în jurul umerilor. In pauza
care urmează se aude pianul. Continuă tot timpul acestei scene pînâ la
începerea celeilalte. Tînărul înghite în sec şi se uită speriat spre uşă.)
Tinere... tinere... Ţi-a spus vreodată cineva că arăţi ca un tînăr prinţ din O
mie şi una de nopţi? (Tînărul rîde stingherit şi stă pe loc ca un copil ruşinat.
Blanche îi vorbeşte foarte
TABLOUL 5
165
domol.) Aşa e, tinere. Vino aici. Vreau să te sărut, numai o dată, uşor şi
dulce, pe gură. (Fără să mai aştepte ca el să accepte, se duce la el şi-l sărută
pe gură.) Acum fugi repede, fugi. Ar fi frumos să te păstrez, dar vreau să
devin cuminte
si să nu mă mai ating de copii.
(Tînărul o priveşte un moment. Blanche li deschide uşa şi-i face o bezea, in
timp ce el coboară scările cu o privire uluită. Blanche rămîne puţin
visătoare după ce tinărul a dispărui. Atunci apare de după colţ Mitch, cu
un buchet de trandafiri.)
BLANCHE (veselă): Uite cine vine! Cavalerul Rozelor... întîi înclină-te
politicos în faţa mea... şi apoi dă-mi-le. Ahhh... Mergi!
(Se uită la el pe deasupra florilor, apăsindu-le cochet pe buze. Mitch
radiază de mulţumire şi e mindru de el.)
TABLOUL 6
Este aproape ora două, în aceeaşi noapte. Se vede peretele exterior al casei.
Blanchc şi Miteh vin. Epuizarea totală, pe care doar un om neurastenic o
poate simţi, este evidentă In vocea şi în purtarea Blanchei. Mitch este
flegmatic, dar deprimat. Au fost probabil în parcul de distracţii de la
Pontchartrain, căci Mitch cară o statuetă de ghips, reprezentînd-o pe Mae
West, din acelea care se dau ca premii la barăcile de tir sau la jocurile de
noroc de la bîlci.
BLANCHE (oprindu-se extenuată la capătul scării): în sfîrşit... (Mitch rîde
şi el stingherit)... în sfîrşit...
MITCH: E tîrziu de tot şi eşti obosită.
BLANCHE: Pînă şi vînzătorii de tamale au plecat de pe străzi şi tu ai stat
cu mine pînă la sfîrşit. (Mitch rîde din nou stingherit.) Cum ai să ajungi
acasă?
MITCH: Mă duc pe jos pînă la Bourbon şi de acolo am să iau vreun
tramvai întîrziat.
BLANCHE (rîde strimbindu-se): Tramvaiul acela numit Dorinţă, mai e
încă pe linii la ora asta?
MITCH (cu greutate): Mi-e teamă că nu te-ai prea distrat astă-seară,
Blanche.
BLANCHE: Ţi-am stricat-o...
MITCH: Nu, nu-i adevărat, dar tot timpul m-am gîndit că nu te-am distrat
de loc...
BLANCHE: Pentru că eu n-am putut să fiu la înălţime. Asta e iot.
Niciodată nu m-am străduit atîta să fiu veselă,
TABLOUL S
167
şi tot n-a ieşit nimic. Dar pentru că am încercai merit un premiu. Căci am
încercat!
MITCH: De ce ai încercat dacă nu-ţi făcea plăcere?
BLANCHE: Pentru că m-am supus legilor naturii.
MITCH: Şi ce spun legile astea?
BLANCHE: Este una care spune că Doamna trebuie să-1 distreze pe Domn,
altfel n-ai nici o şansă. Vrei să vezi dacă poţi să-mi găseşti cheia în poşetă?
Cînd sînt obosită degetele îmi sînt tare neîndemînatice.
MITCH (umblînd în poşetă): Asta e?
BLANCHE: Nu, dragule, asta e cheia de la cufărul meu, pe care curînd va
trebui să-1 fac.
MITCH: Vrei să spui că ai să pleci în curînd?
BLANCHE: Mi-am depăşit timpul cuvenit ca musafir.
MITCH: Asta e?
(Muzica scade.)
BLANCHE: Evrika! Iubitule, deschide uşa în timp ce eu mă mai uit o dată
la cer. (Se reazimâ de uşă. Mitch o deschide şi râmîne stîngaci în spatele ei.)
Caut Pleiadele, cele şapte surori, dar fetele nu sînt acasă astă-seară. Ba da,
sînt, sînt, Dumnezeu să le binecuvînteze! Uite-le pe toate la un loc, venind
acasă de la mica lor partidă de bridge... Ai reuşit să deschizi? Bun băiat! Mi
se pare că vrei să pleci.
(Mitch se codeşte şi tuşeşte puţin.)
MITCH: Pot să... hm... să-ţi spun noapte bună şi să... te sărut...?
BLANCHE: De ce mă întrebi întotdeauna dacă poţi?
MITCH: Pentru că niciodată nu ştiu dacă vrei sau nu.
BLANCHE: De ce îţi pui atîtea întrebări?
MITCH: în seara aceea cînd eram lîngă lac şi... te-am sărutat, tu...
BLANCHE: Iubitule, nu m-am supărat că m-ai sărutat, din contră, mi-a
plăcut foarte mult. Era cealaltă mică — familiaritate — pe care nu trebuia
să o încurajez... Nu am fost supărată. Absolut de loc. Ba chiar am fost
flatată că tu... mă doreai. Dar iubitule, tu ştii tot aşa de bine ca şi mine că o
fată singură, o fată singură de tot pe lume trebuie
168
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
să-şi stăpînească foarte Line simţurile, ori dacă nu, e pierdută.
MITCH (solemn): Pierdută?
BLANCHE: Cred că ai cunoscut fete cărora le place să se piardă. Genul
acela care se pierde imediat, la prima ocazie.
MITCH: Tu îmi placi exact aşa cum eşti, pentru că nici una din fetele pe
care le-am cunoscut... nu era ca tine! (Blanche se uită la el cu gravitate;
apoi izbucneşte în rîs şi îşi pune palma peste gură.) Rîzi de mine?
BLANCHE: Nu, iubitule. Stăpînul şi stăpîna casei încă nu s-au întors, aşa
că hai să intrăm înăuntru. Să-ţi ofer un păhărel înainte de culcare. Şi să nu
aprindem luminile, vrei?
MITCH: Orice vrei tu!
^~^\ (Blanche o ia înaintea lui In bucătărie. Peretele exterior al clădirii se
întunecă şi interioarele celor două odăi se văd in întuneric.)
BLANCHE (râmînînd în prima odaie): Cealaltă cameră e mult mai
confortabilă, aşa că treci acolo. Dacă auzi ceva scîrţîind prin întuneric să
ştii că sînt eu care caut ceva de băut.
MITCH: Vrei să bei ceva?
BLANCHE: Vreau ca tu să bei ceva! Ai fost aşa de neliniştit şi de solemn
toată seara. Şi eu la fel. Amîndoi am fost solemni şi neliniştiţi toată seara, şi
pentru aceste puţine clipe care ne-au mai rămas din viaţa noastră
împreună... vreau să creez... la joie de viere1...] Aprind o luminare.
MITCH: Foarte bine.
BLANCHE: O să fim foarte boemi. O să ne închipuim că sîntem la o mică
cafenea de artişti pe malul stîng al Senei, la Paris! (Aprinde un capăt de
luminare şi-l aşază într-o sticlă.) Je suiş la Dame aux Camelias! Vous etes
Armând /2 înţelegi franceza?
1
Bucuria de a trăi (în lb. franceză în text.)
2
Eu sînt Dama cu Camelii! Dumneata eşti Armând! (în lb. franceză în
text.)
TABLOUL 6
169
MITCH (cu greutate): Nu... nu... Eu...
BLANCHE: Voulez-vous coucher avec moi ce soir? Vous ne comprenez
pas? Ah, quel dommage l1 Vreau să spun că e un lucru grozav de bun... Am
găsit ceva... Exact pentru două înghiţituri şi fără nici un rest, iubitule.
MITCH (cu greutate): E... bine.
(Blanche intră în dormitor cu băuturile şi cu luminarea.)
BLANCHE: Stai jos! De ce nu-ţi scoţi haina? Şi desfă-te la guler.
MITCH: Nu, mai bine aşa.
BLANCHE: Nu. Vreau să te simţi comod.
MITCH: Mă simt prost din cauză că am transpirat enorm. Mi se lipeşte
cămaşa pe mine.
BLANCHE: Transpiraţia este sănătate. Dacă lumea n-ar transpira, ar muri
în cinci minute. (îi ia haina.) E drăguţă. Ce material e ăsta?
MITCH: I se spune alpaca.
BLANCHE: Oh, alpaca.
MITCH: Este o alpaca foarte uşoară.
BLANCHE: Oh! O alpaca foarte uşoară.
MITCH: Nu-mi place să port haine de stofă, mai ales vara, din cauză că
transpir în ele.
BLANCHE: Oh.
MITCH: Şi nu e frumos. Un bărbat gras ca mine trebuie să fie foarte atent
cum se îmbracă ca să nu pară grosolan.
BLANCHE: Dar tu nu eşti prea gras...
MITCH: Ţi se pare că nu sînt?
BLANCHE: Sigur că nu eşti tipul „subţirelului". Eşti construit masiv şi ai
un fizic impozant.
MITCH: Mulţumesc. Anul trecut de Crăciun am fost primit în Clubul
Atletic din New Orleans.
BLANCHE: Da? Bravo.
MITCH: A fost cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată. Acolo
lucrez cu greutăţi şi înot ca să mă menţin în formă. Cînd am început să
merg acolo, aveam pîntecele
1
Vrei să te culci cu mine astă-seară? Nu înţelegi? Ah, ce păcat! (în lb.
franceză în text.)
170
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
moale, dar acum îl am tare. Aşa de tare, încît cineva poate să dea cu
pumnul în el şi nici nu simt. Ia dă! Hai! Vezi?
BLANCHE: (îl loveşte uşor): Teribil! (îşi duce mina la piept.)
MITCH: Ghici cîfc cîntăresc?
BLANCHE: Oh, ştiu eu?... cam... optzeci de kilograme?
MITCH: Mai zi o dată!
BLANCHE: Nu ai atîta?
MITCH: Ba nu. Mai mult.
BLANCHE: De, ştiu eu? Eşti înalt şi poţi cîntări foarte mult, fără să pari
greoi.
MITCH: Am nouăzeci şi patru de kilograme şi un metru optzeci şi trei
înălţime, fără pantofi. Şi greutatea tot dezbrăcat.
BLANCHE: Vai de mine. Mă sperii!
MITCH (încurcat): Greutatea mea nu e un subiect atît de interesant. (Un
moment ezită.) Tu cît cîntăreşti?
BLANCHE: Eu?
MITCH: Da.
BLANCHE: Ghici!
MITCH: Lasă-mă să te ridic.
BLANCHE: Samson. Hai, ridică-mă! (Mitch vine în spatele ei, o apucă de
încheietura mîinilor şi o ridică uşor.) Ei, spune.
MITCH: Eşti uşoară ca un fulg.
BLANCHE: Ha-ha! (O lasă jos, dar îi ţine încă mîinile. Blanche îi spune cu
o modestie afectată.) Acum trebuie să-mi dai drumul.
MITCH: Huh!...
BLANCHE (veselă): Vă rog să mă eliberaţi, domnule. (Mitch o
îmbrăţişează cu stîngâcie. Ea îi reproşează cu o voce moale.) Nu, Mitch.
Faptul că Stella şi Stanley nu sînt acasă, nu e un motiv să nu te porţi ca un
gentleman.
MITCH: Dă-mi o palmă de cîţe ori vezi că-mi ies din fire.
BLANCHE: Nu-i nevoie. Tu eşti din fire un gentleman. Unul din puţinii
care-au mai rămas pe lume. Nu vreau să-ţi închipui că sînt o profesoară
severă şi fată bătrînă, sau ceva în felul acesta, ci doar...
MITCH: Ce?
TABLOUL 6
171
BLANCHE: Cred numai că am idealuri de modă veche!
(Ea îşi roteşte ochii, ştiind că el nu-i poate vedea faţa.
Mitch se duce la uşa din faţă. între ei se lasă o tăcere lungă.
Mitch tuşeşte semnificativ.)
MITCH (în cele din urmă): Unde s-au dus Stella şi Stanley?
BLANCHE: Au ieşit cu domnul şi doamna Hubbell, de sus.
MITCH: Şi unde s-au dus?
BLANCHE: Cred că s-au dus la o petrecere.
MITCH: Aş vrea să ieşim într-o seară cu toţii.
BLANCHE: Nu cred că ar fi o idee bună.
MITCH: De ce nu?
BLANCHE: Eşti de mult prieten cu Stanley?
MITCH: Am fost împreună în Regimentul 241.
BLANCHE: Cred că ţie îţi vorbeşte deschis.
MITCH: Sigur.
BLANCHE: Ce ţi-a spus despre mine?
MITCH: Oh, nu prea mare lucru...
BLANCHE: După cum spui, am impresia că ţi-a spus destul de mult.
MITCH: Nu, n-am prea vorbit.
BLANCHE: Dar ce ţi-a spus? Ce părere are despre mine?
MITCH: De ce mă întrebi?
BLANCHE: Pentru că...
MITCH: Nu te înţelegi cu el?
BLANCHE: Tu ce crezi?
MITCH: Eu cred că el nu te înţelege.
BLANCHE: Asta-i puţin spus. Dacă Stella n-ar aştepta un copil, n-aş
suporta să mai stau aici.
MITCH: Nu se poartă bine cu tine?
BLANCHE: Este insuportabil de grosolan. Mă jigneşte în toate felurile.
MITCH: în ce fel, Blanche?
BLANCHE: în toate felurile posibile.
MITCH: Mă miră că-aud asta!
BLANCHE: De ce?
MITCH: Pentru că... pentru că nu văd cum cineva ar putea să fie rău cu
tine...
BLANCHE: Este cu adevărat o situaţie îngrozitoare. Vezi,
172
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
TABLOUL e
173
aici nu poţi fi singură. Noaptea sînt numai perdelele astea între cele două
camere. Se plimbă noaptea numai în chiloţi. Şi trebuie să insist să închidă
uşa de la baie. Toată promiscuitatea asta nu e necesară. Probabil că te
întrebi de ce nu plec. Am să-ţi spun foarte sincer. Salariul unui profesor de-
abia îi ajunge pentru cheltuielile de întreţinere. N-am economisit nici un
bănuţ anul trecut, şi a trebuit să vin aici pe vară. De aceea a trebuit să-1
suport pe soţul surorii mele. Şi de aceea e şi el nevoit să mă suporte, evident
împotriva voinţei lui... Mai mult ca sigur că ţi-a spus ce mult mă urăşte...!
MITCH: Nu cred că te urăşte.
BLANCHB: Mă urăşte! Sau atunci de ce mă insultă? Prima oară cînd am
dat cu ochii de el, mi-am spus: omul ăsta este călăul meu! Omul ăsta mă va
distruge, numai dacă...
MITCH: Blanche.
BLANCHE: Da, dragă...
MITCH: Pot să te întreb ceva?
BLANCHE: Da. Ce?
MITCH: Cîţi ani ai?
BLANCHE (face un gest nervos): De ce vrei să ştii?
MITCH: I-am vorbit mamei mele de tine şi ea m-a întrebat: Cîţi ani are
Blanche? Şi nu am ştiut ce să-i spun.
(Din nou o pauză.)
BLANCHE: I-ai vorbit mamei tale despre mine? MITCH: Da.
BLANCHE: De ce?
MITCH: I-am spus mamei ce drăguţă eşti şi că îmi placi foarte mult.
BLANCHE: Ai fost sincer cînd i-ai spus asta?
MITCH: Tu ştii că am fost.
BLANCHE: De ce a vrut mama ta să ştie cîţi ani am?
MITCH: Mama e bolnavă.
BLANCHE: Îmi pare rău. Grav?
MITCH: Nu mai are mult de trăit. Poate cîteva luni,
BLANCHE: Oh!
MITCH: Se amărăşte din cauză că nu sînt şi eu la casa mea.
BLANCHE: Oh...
,
'
MITCH: Ar vrea să mă vadă şi pe mine aranjat înainte ca... (Vocea îi e
răguşită şi încearcă să şi-o limpezească de cîteva ori, în timp ce caută nervos
prin buzunarele dinăuntru şi dinafară hainei.)
BLANCHE: O iubeşti mult, nu-i aşa, Mitch?
MITCH: Da.
BLANCHE: Cred că tu ai o mare capacitate de dăruire. Ai să te simţi
foarte singur, dacă ea nu va mai fi, nu-i aşa? (Mitch îşi drege glasul şi
aprobă din cap.) Ştiu ce înseamnă asta.
MITCH: Să fii singur?
BLANCHE: Am iubit şi eu pe cineva şi cel pe care l-am iubit s-a dus...
MITCH: A murit? (Blanche se duce la fereastră şi se aşază pe marginea ei.
îşi mai toarnă un pahar.) Un bărbat?
BLANCHE: Era un copil, chiar un copil, pe vremea cînd şi eu eram o fată
foarte tînără. Cînd am avut şaisprezece ani am făcut marea descoperire:
dragostea. Toată dintr-o dată şi sub toate aspectele. A fost ca şi cum ai
arunca dintr-o dată o lumină orbitoare pe ceva care a fost întotdeauna pe
jumătate în umbră; aşa mi s-a părut mie lumea atunci. Dar nu am avut
noroc. M-am înşelat. Era ceva aparte în băiatul acela, un neastîmpăr, o
moliciune şi o delicateţă care nu erau ca ale unui bărbat, cu toate că nu
arăta de loc efeminat, numai că... numai că... asta era... A venit la mine ca
să-1 ajut. N-am ştiut. Nu mi-am dat seama de asta decît după căsătorie,
cînd am plecat undeva, şi cînd ne-am întors am văzut că-1 pierd, că-1 pierd
într-un fel misterios şi că nu pot să-i dau ajutorul de care are nevoie şi
despre care nu poate să-mi vorbească. Era ca într-o mocirlă în care se
scufunda şi se agăţa de mine, dar nu puteam să-1 trag afară şi alunecam
împreună cu el! Nu am ştiut asta. Nu am ştiut nimic altceva decît că îl
iubeam peste poate, fără să fiu în stare să-1 ajut sau să mă ajut. Şi apoi
amaflat. In modul cel mai rău cu putinţă. Intrînd pe neaşteptate într-o
cameră unde credeam că nu e nimeni... şi unde erau doi oameni... băiatul cu
care eram căsătorită şi un om mai în vîrstă, prietenul lui cu ani şi ani în
urmă... (Afară se aude o locomotivă apropiindu-se. îşi astupă urechile cu
mîi-
174
trN *RAMVAI NUMIT
nile şi se ghemuieşte. Luminile locomotivei strălucesc prin cameră şi
zgomotul se pierde. Cînd nu se mai aude nimic, se îndreaptă încet şi
continuă să vorbească.) După aceea ne-am prefăcut că nu ştim nimic... Am
plecat toţi trei la Mount Lake Casino; am băut, şi am rîs tot drumul.
(In depărtare se aude o polcă în cheie minoră.)
Am dansat Varşoviana! Şi deodată, în mijlocul dansului, băiatul cu care
eram căsătorită s-a smuls de lîngă mine şi a fugit afară. După cîteva clipe...
o împuşcătură! (Polca se opreşte brusc. Blanche se îndreaptă. Apoi polca
reîncepe în cheie majoră.) Am alergat afară... toţi au alergat şi s-au adunat
în jurul lucrului aceluia îngrozitor de pe marginea lacului. Din cauza
mulţimii nici nu am putut să mă apropii. Cineva m-a luat de braţ. „Nu te
duce! întoarce-te! Nu trebuie să vezi!" Să văd? Să văd ce? Şi am auzit nişte
voci spunînd: Allan? Allan? Băiatul acela? Şi-a pus revolverul în gură şi a
tras, că i-a sărit afară osul de la ceafă! (Se agită şi îşi acoperă faţa.) Asta din
cauză că... în timp ce dansam... şi nefiind în stare să mă stăpînesc, i-am spus
dintr-o dată: „Am văzut! Ştiu totul! Eşti dezgustător..." Şi atunci
reflectorul acela pe care-1 proiectasem asupra lu-i mii s-a stins din nou şi
niciodată, nici măcar pentru o clipă, n-a mai strălucit pentru mine vreo
lumină mai tare iecît lumînarea asta din bucătărie...
(Mitch se ridică stingaci şi păşeşte încet înspre ea. Polca se aude mai
tare. Mitch se opreşte lîngă Blanche.)
MITCH (luînd-o încet în braţe): Ai nevoie de cineva. Şi eu am nevoie de
cineva. Crezi că am putea, Blanche, tu şi cu mine?
(Blanche se uită la el un moment fără să-l vadă. Cu un scîncet moale îi cade
în braţe. Face un efort de a vorbi printre sughiţuri, dar cuvintele nu vin. El
îi sărută fruntea, apoi ochii şi în cele din urmă buzele. Polca scade din nou.
Răsuflarea i se taie şi se sfîrşeşte într-un lung suspin de recunoştinţă.)
BLANCHE: Uneori... Dumnezeu... dintr-o dată.
A
TABLOUL 7
200
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
ţine respiraţia, trece la telefon şi agită cîrligul telefonului. Stanley se duce in
baie şi închide uşa.)
Operator! Operator! Dă-mi interurbanul, te rog... Vreau să-mi dai legătura
cu domnul Shep Huntleigh din Dallas! N-are nevoie de adresă, este foarte
cunoscut acolo. întrebaţi pe oricine. Aşteaptă! Nu! Nu pot să găsesc
acuma!... Te rog să înţelegi, eu... Nu! Nu! Aşteaptă!... Un moment... E
cineva care... Nimic! Continuă, te rog!
(Pune telefonul jos şi merge grăbită in bucătărie. Noaptea se umple de voci
inumane ca strigătele din junglă. Umbrele livide se mişcă sinuos ca flăcările
pe pereţi. Prin peretele din spate al camerelor, care devine transparent, se
vede trotuarul. O prostituată a păcălit un beţiv. Acesta o urmăreşte pe
trotuar, o prinde şi începe o bătaie. Un poliţist
fluieră, ii desparte. Figurile dispar.) Citeva clipe mai tirziu. Femeia neagră
apare de după colţ cu o poşetă pe care prostituata a pierdut-o pe trotuar.
Caută nervoasă prin ea. Blanche îşi apasă pe buze degetele şi se întoarce
încet la telefon. Vorbeşte într-o şuierare răguşită.)
BLANCHE: Operator! Operator! Nu-mi mai da interurbanul. Dă-mi
serviciul de mesagerii urgente Western-Union! Nu mai e timp!... Western-
Union! (Aşteaptă cu nerăbdare.) Western-Union? Vreau să... transmit
mesajul ăsta! „In împrejurări disperate, disperate! Ajută-mă! Sînt prinsă în
cursă. Prinsă în..." Oh!
(Uşa de la baie se deschide cu violenţă şi Stanley iese afară in pijamaua lui
strălucitoare de mătase. Rîde strîm-bindu-se la ea în timp ce îşi încheie
cureluşa înflorată pe care o are la talie. Blanche murmură şi se dă înapoi de
la telefon. Stanley se uită lung la ea cam cit ai număra pînă la zece. Atunci
se aude la telefon un clinchet tare şi aspru.)
STANLEY: Ai lăsat telefonul deschis!
(Se duce spre telefon hotăril şi îl pune în furcă. După ce l-a pus la loc se uită
la ea din nou, cu gura strîmbîndu-i-se
TABLOUL 10
201
într-un suris, în timp ce se împleticeşte intre Blanche şi uşa de ieşire.
Melodiile de blue cîntate la pian se aud mai tare. Apoi răsună zgomotul
unei locomotive care se apropie. Blanche se ghemuieşte, acoperindu-şi cu
pumnii urechile, pînă cînd acesta a trecut.)
BLANGHE (îndreptîndu-se în sfirşit): Lasă-mă... lasă-mă să trec!
STANLEY: Să treci? Sigur. N-ai decît! Poftim! (Se dă înapoi un pas în
drumul uşii.)
BLANCHE: Tu... Tu... să stai acolo! (li indică o poziţie mai îndepărtată.)
STANLEY: (mormăind): Acuma ai destul loc ca să treci!
BLANCHE: Dar nu dacă stai acolo! Dar oricum... tot am să ies!
STANLEY: Crezi că am să mă leg de tine? Ha-ha!
(Pianul cîntă încet. Blanche se întoarce zăpăcită şi face un gest slab. Vocile
inumane ale junglei cresc. El face un pas către ea, umezindu-şi limba care îi
iese printre dinţi.)
STANLEY (moale): Ia gîndeşte-te... poate n-ar fi rău... să mă leg de...
(Blanche se dă înapoi prin uşă în dormitor.)
BLANCHE: Staiacolo! Să nu faci vreun pas spre mine că... STANLEY:
Ce...?
BLANCHE: Că se va întîmpla ceva îngrozitor! Se va întîmpla!
STANLEY: Ce-ţi mai trece acuma prin cap?
(Amîndoi sînt în dormitor.)
BLANCHE: Bagă de seamă... să nu cumva... sînt în pericol.
(Stanley mai face un pas. Ea ia o sticlă de pe masă, o sparge şi îl înfruntă,
cu capătul spart.)
STANLEY: Pentru ce ai făcut asta? BLANCHE: Ca sa-ţi bag capătul spart
în faţă! STANLEY: Te cred c-ai face-o!
202
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
BLANCHE: Am s-o fac!... Am s-o fac dacă... STANLEY: Aha! Va să zică
vrei să fie cu scandal! Bine... să facem scandal!
(Sare la ea, răsturnind masa. Blanche strigă şi-l ameninţă cu sticla spartă,
dar el o apucă de braţ.)
STANLEY: Tigroaico... Tigroaico! Dă-i drumul sticlei, dă-i drumul!
Intîlnirea asta între noi doi trebuia să aibă loc de la început!
(Blanche geme. Sticla cade. Ea se lasă moale în genunchi. Stanley îi ridică
corpul inert şi îl cară spre pal. Trompeta şi tobele jazului de la Four
Deuces se aud puternic.)
.
TABLOUL 11
Cîteva săplămîni mai tîrziu. Stella împachetează lucrurile
Blanchei. în baie se aude sunetul apei care curge. Perdelele sint parţial
deschise. Stanley, Steve, Mitch şiPablo stau în jurul mesei din bucătărie şi
joacă pocher. Aspectul bucătăriei este la fel de murdar, de groaznic va în
noaptea
aceea catastrofală de pocher.
în jurul clădirii se vede un cer de culoare turcoază. Stella a plîns în timp ce
aranja rochiile înflorate în cufărul deschis. Eunice vine jos pe scări de la
etajul de sus şi intră în bucătărie. La masa de pocher are loc o mică
altercaţie.
STANLEY: Dacă tot ai intrat, joacă tare, ce dracu!
PABLO: Maldita sea tu suerte Z1
STANLEY: Tradu aşa ca să înţelegem, bulgăre gras!
PABLO: îmi înjuram ghinionul!
STANLEY (teribil de exaltat) Ştii ce e aia noroc? Norocul este să crezi că ai
noroc. Uite, la Salerno. Am crezut că am noroc. Ştiam că patru din cinci nu
se mai întorc. Dar am crezut şi m-am întors. Din asta mi-am făcut o regulă.
Ca să ţii o poziţie de frunte în cursa asta de şoareci trebuie să crezi în
norocul tău.
MITCH: Tu... tu... tu... bam... bam... bam... bum... bum... bum...
(Stella se duce în dormitor şi începe să împăturească o rochie.)
1
Blestemată să-ţi fie soartaI (în lb. spaniolă în text).
204
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
STANLEY: Ce i cu tine?
EUNICE (treclnd pe Ungă masă): Totdeauna am spus că bărbaţii sînt nişte
nesimţiţi fără sentimente, dar asta nu serveşte la nimic. Faceţi din voi nişte
porci. (Intră printre perdele în dormitor.)
STANLEY: Ce s-o fi întîmplat cu ea?
STELLA: Ce face copilaşul?
EUNICE: Doarme ca un îngeraş. Ţi-am adus nişte struguri, (îi pune pe un
scaun şi coboară vocea.) Blanche?...
STELLA: Face baie.
EUNICE: Cum se simte?
STELLA: Nu vrea să mănînce nimic, dar a cerut ceva de băut.
EUNICE: Ce i-ai spus?
STELLA: I-am spus numai că am aranjat să rămînă undeva în regiune.
Amestecă asta în mintea ei cu Shep Huntleigh. (Blanche deschide încet uşa
de la baie.)
BLANCHE: Stella?
STELLA: Da, Blanche?
BLANCHE: Dacă cineva mă cheamă la telefon cît sînt în baie, ia numărul
şi spune-le că am să chem imediat.
STELLA: Bine.
BLANCHE: Rochia aia de mătase, galbenă, aceea „boucle", vezi dacă nu-i
mototolită. Dacă nu e, am s-o îmbrac şi am să pun broşa argintie cu o piatră
turcoaz, care seamănă cu o morsă. Le găseşti în cutia în formă de inimă în
care ţin toate astea. Şi Stella... mai caută în cutia aia şi un mic pacheţel de
violete artificiale ca să le prind cu broşa aia pe rever. (închide uşa, Stella se
întoarce spre Eunice.)
STELLA: Nu ştiu dacă am făcut bine ce-am făcut...
EUNICE: Ce altceva puteai să faci?
STELLA: Nu pot să cred toată povestea ei şi să continui să trăiesc cu
Stanley.
EUNICE: Nici să nu crezi. Viaţa trebuie să meargă înainte, Orice s-ar
întîmpla, trebuie să mergi înainte,
(Uşa de la baie se deschide puţin.)
BLANCHE: (privind afară): E senin afară?
TABLOUL II
205
STELLA: Da, Blanche. (Către Eunice.) Spune-i că arată bine.
BLANCHE: Te rog, trage perdelele mai înainte să ies afară.
STELLA: Sînt închise.
STANLEY: Tu cît vrei?
PABLO: Două.
STEVE: Trei.
(Blanche apare In lumina aurie a uşii. Are o strălucire
tragică în halatul de satin roşu care-i mulează formele
sculpturale ale corpului. Cind Blanche intră în dormitor,
începe să se audă Varşoviana.)
BLANCHE (cu o vivacitate tristă şi isterică): Tocmai mi-am spălat părul...
STELLA: Da...
BLANCHE: Nu sînt sigură dacă am scos săpunul...
EUNICE: Ce păr frumos...
BLANCHE (acceptînd complimentul): E o problemă! N-a chemat nimeni?
STELLA: De unde, Blanche?
BLANCHE: De la Shep Huntleigh...
STELLA: A... nu! încă, nu, iubito.
BLANCHE: Ce curios? Eu...
(Auzind vocea Blanchei, mîna lui Mitch care ţine cărţile
se lasă în jos şi privirea îi rămîne fixă. Stanley îl bate pe
umăr.)
STANLEY: Hei, Mitch, intră şi tu...
(Sunetul acestei voci o şochează pe Blanche. Are un gest nervos, formîndu-i
numele cu buzele. Stella dă din cap şi priveşte repede în altă parte. Blanche
stă liniştită cîteva clipe cu oglinda argintată pe dos, în mină, cu o privire
plină de perplexitate dureroasă ca şi cum toată experienţa omenească i s-ar
reflecta pe faţă. In cele din urmă, Blanche vorbeşte, dar cu o isterie subită.)
BLANCHE: Ce se întîmpla aici?
206
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
TABLOUL n
207
(Se uită de la Slella la Eunice şi înapoi la Stella. Vocea ei ridicată străpunge
concentrarea jucătorilor. Mitch pleacă mai jos capul, dar Stanley împinge
scaunul înapoi ca şi cum ar fi gata să se ridice. Steve îl opreşte, punîndu-i o
mină pe braţ.)
BLANCHE (continulnd): Ce s-a întâmplat aici? Vreau să mi se explice ce se
întîmplă aici!
STELLA (mortificată): Sssst! Sssst!
EUNICE: Ssst! sssst! Iubito.
STELLA: Blanche, te rog.
BLANCHE: De ce vă uitaţi aşa la mine? E ceva care nu-mi merge?
EUNICE: Arăţi minunat, Blanche. Nu arată minunat?
STELLA: Ba da!
EUNICE: Am auzit că pleci într-o excursie...
STELLA: Da, da... Blanche pleacă. în vacanţă...
EUNICE: Sînţ verde de invidie...
BLANCHE: Ajută-mă, ajută-mă să mă îmbrac!
STELLA (întinzîndu-i rochia): Asta e?
BLANCHE: Da, asta. De-abia aştept să ies de aici. Locul ăsta e o capcană!...
EUNICE: Ce jachetă frumoasă! Şi ce drăguţă nuanţă de albastru!
STELLA: E culoarea liliacului!
BLANCHE: Amîndouă vă înşelaţi. E albastru della Robbia. Albastrul în
care sînt pictate Madonele. Strugurii ăştia sînt spălaţi?
(Pune mîna pe strugurii aduşi de Eunice.)
EUNICE: Huh?
BLANCHE: Spălaţi, am spus. Sînt spălaţi?
EUNICE: Sînt de'la Magazinul Francez.'
BLANCHE: Asta nu înseamnă că sînt spălaţi. (Sună clopotele catedralei.)
Clopotele astea... sînt singurul lucru curat în cartier. Ei... acuma am să plec.
Sînt gata.
EUNICE (şoptind): Vrea să plece mai înainte ca să vină el.
STELLA: Aşteaptă, Blanche.
BLANCHE: Nu vreau să trec prin faţa oamenilor ăstora.
EUNICE: Atunci aşteaptă pînă se termină jocul.
i
STELLA: Stai jos şi...
(Blanche se întoarce încet şi, ezitînd, se lasă să cadă pe un scaun.)
BLANCHE: Pot să simt aerul mării. Tot restul vieţii am să mi-1 petrec pe
mare. Şi cînd am să mor, am să mor pe mare. Ştii cum am să mor? (la un
strugure.) Am să mor mîncînd un strugure nespălat în mijlocul oceanului.
Am să mor cu mîna mea în mîna unui foarte drăguţ medic de vapor, unul
foarte tînăr, cu o mustaţă blondă şi cu un ceas mare de argint. „Biată
doamnă", îmi va spune el, „chinina nu-ţi face nici un bine. Strugurele ăsta
nespălat ţi-a dus sufletul în cer".
(Se aud sunînd clopotele catedralei.)
Şi voi fi îngropată pe mare, cusută într-un sac alb şi curat, şi aruncată peste
bord la amiază, în strălucirea verii şi într-un ocean atît de albastru ca şi
(sună clopotele) ochii primului meu iubit!
(Un doctor şi o soră foarte voinică apar de după colţul clădirii şi urcă
treptele de la intrare. Gravitatea profesiunii lor este exagerată; este
întipărit pe ei acel prestigiu infailibil al instituţiilor de stat cu cinica lui
detaşare. Doctorul sună. Murmurul jocului s-a întrerupt.)
EUNICE (şoptind Stellei): Ei trebuie să fie! (Stella îşi duce degetele la
gură.)
BLANCHE (ridicîndu-se încet): Ce este? EUNICE (prefâcîndu-se ca
pentru ocazie): Scuză-mă un moment să văd cine sună la uşă... STELLA:
Da.
(Eunice se duce în bucătărie.)
BLANCHE (intens): Mă întreb dacă e pentru mine. (La uşă are loc o
convorbire în şoaptă.)
EUNICE (intorcîndu-se vioaie): Cineva întreabă de Blanche. BLANCHE:
Atunci este pentru mine! (Priveştesperiată de
208
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢĂ
la una la alta şi apoi prin portiere. Varşoviana se aude slab.) Este domnul
din Dallas pe care-1 aştept?
EUNICE: Aşa cred, Blanche.
BLANCHE : Încă nu sînt complet gata.
STELLA: Roagă-1 să aştepte afară.
BLANCHE: Eu...
(Eunice iese înapoi prin portiere. Tobele sună foarte uşor.)
STELLA: E împachetat totul?
BLANCHE: Articolele mele de toaletă sînt încă afară. STELLA: Ah!
EUNICE (întorcîndu-se): Ei aşteaptă în faţa casei. BLANCHE: „Ei"? Cine
sînt „ei"? EUNICE: Este o doamnă cu el.
BLANCHE: Nu-mi închipui cine poate să fie „doamna" asta. Cum e
îmbrăcată?
EUNICE: E destul de... destul de simplu îmbrăcată.
BLANCHE: Se poate să fie... (Vocea i se pierde nervoasă.)
STELLA: Mergem, Blanche?
BLANCHE: Trebuie să trec prin camera asta?
STELLA: Merg şi eu cu tine.
BLANCHE: Cum arăt?
STELLA: Minunat.
EUNICE (ca un ecou): Minunat!
(Blanche trece speriată printre draperii. Eunice le trage pentru a i le
deschide. Blanche intră In bucătărie.)
BLANCHE (către bărbaţi): Vă rog să nu vă ridicaţi. Trec numai pe-aici.
(Trece repede spre uşa de ieşire. Stella şi Eunice o urmează. Jucătorii de
pocher stau in picioare stingaci, in afară de Mitch care stă jos la masă, cu
ochii în pămînt. Blanche păşeşte afară. Se opreşte brusc şi respiraţia i se
opreşte.
DOCTORUL: Bună seara.
BLANCHE: Dumneata nu eşti domnul pe care 11 aştept. (Tresare brusc şi
se întoarce înapoi pe scări. Se opreşte lingă
TABLOUL 11
209
Stella care este chiar în afara uşiişispune cu un şuierat speriat.) Domnul
acesta nu este Shep Huntleigh. (Se aude în depăr-tare cîntîndu-se
Varşoviana. Stella priveşte înapoi la Blanche, iar Eunice o ţine de braţ pe
Stella. Un moment de tăcere. Nici un zgomot in afară de Stanley care
amestecă, stâpîn pe el, cărţile. Blanche îşi ţine din nou răsuflarea şi se
strecoară în casă. Intră cu un zîmbet ciudat, cu ochii mari deschişi şi stră-
lucitori. De îndată ce sora ei a trecut pe Ungă ea, Stella închide ochii şi îşi
încleştează mîinile. Eunice o apucă în braţe ca un sprijin. Apoi se duce sus,
spre apartamentul ei, Blanche se opreşte înăuntru la uşă. Mitch stă tot cu
ochii plecaţi, privin-du-şi mîinile de pe masă, în timp ce ceilalţi se uită la
Blanche cu curiozitate. în cele din urmă Blanche trece pe Ungă masă spre
camera de culcare. Dintr-o dată Stanley îşi împinge scaunul înapoi şi se
ridică blocîndu-i drumul. Sora o urmează în apartament.)
STANLEY: Ai uitat ceva?
BLANCHE: Da! (Ţipînd.) Da! Am uitat ceva!
(Fuge pe Ungă el în dormitor. Umbre livide apar pe perete în forme
curioase şi sinuoase. Melodia Varşovianei se aude straniu contorsionată,
acompaniată de strigăte şi zgomote ca de junglă. Blanche apucă speteaza
unui scaun ca pentru a se apăra.)
STANLEY (şoptit): Doctore, mai bine intră dumneata. DOCTORUL
(şoptit şi adresîndu-se sorei): Soră, scoate-o afară.
(Sora înaintează pe o parte, Stanley pe de alta. Lipsită de orice însuşire mai
delicată de feminitate, sora este o apariţie deosebit de sinistră în hainele ei
severe. Are o voce puternică şi lipsită de muzicalitate, ca un clopot de
pompieri.)
SORA: Hello, Blanche!
(Această salutare este reluată, ca un ecou, de alte voci
misterioase dincolo de pereţi, ca şi cum ar fi reverberată
printr-un defileu de stînci.)
14
210
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
STANLEY: Spune că a uitat să ia ceva.
(Ecoul sună ca nişte şuierături ameninţătoare.)
SORA: E în regulă.
STANLEY: Ce-ai uitat, Blanche?
BLANCHE: Eu... Eu...
SORA: N-are nici o importanţă. O să le luăm mai tîrziu.
STANLEY: Sigur... O să le trimitem o dată cu cufărul.
BLANCHE: Nu te cunosc! Nu te cunosc! Vreau să fiu lăsată în pace!... Vă
rog!
SORA: Hai, Blanche...
ECOURILE (întâr-induse şi slăbind): Hai, Blanche, hai, Blanche!
STANLEY: N-ai uitat decît nişte praf de talc şi cîteva sticle goale de
parfum, în afară doar dacă vrei să iei cu tine abajurul de hîrtie. Vrei să-1
iei?
(Se duce la masa de toaletă şi apucă abajurul scoţîndu-l de pe becul electric
şi intinzîndu-i-l. Blanche strigă ca şi cum abajurul ar fi fost ea însăşi. Sora
păşeşte hotărît spre ea. Blanche ţipă şi încearcă să treacă pe Ungă ea. Toţi
bărbaţii sar în picioare. Stella aleargă afară la portal, cu Eunice care vine s-
o încurajeze; se aud vocile confuze ale bărbaţilor din bucătărie. Stella se
ascunde în îmbrăţişarea Eunicei, sub portal.)
STELLA: Oh, Doamne, Eunice, ajută-mă! Nu-i lăsa să-i facă asta. Nu-i lăsa
s-o lovească. Oh, Doamne, oh, Doamne, să n-o lovească. Ge-i vor face, ce-i
vor face? (încearcă să scape din braţele Eunicei.)
EUNICE: Nu, nu, draga mea. Stai aici. Nu te mai duce înăuntru. Stai cu
mine şi nu te uita.
STELLA: Ce i-am făcut surorii mele? Oh, Doamne! Ce i-am făcut surorii
mele?
EUNICE: Ai făcut ceea ce trebuia să faci. Singurul lucru pe care puteai să-1
faci. Ea nu putea să stea aici, şi în nici o altă parte nu se mai putea duce. (în
timp ce Stella şi Eunice vorbesc în faţa uşii, vocile bărbaţilor din bucătărie
se suprapun. Mitchse îndreaptă spre baie. Stanley îi taie calea sâ-l blocheze
TABLOUL ii
şi-l împinge. Mitch înaintează şi-l loveşte. Stanley îl împinge înapoi. Mitch
cade la masă plîngînd cu hohote.)
(In timpul acestor scene Sora o ţine strîns pe Blanche de
mină ca s-o împiedice să fugă. Blanche se întoarce sălbatec
şi o zglrie. Femeia masivă ii imobilizează braţele. Blanche
strigă răguşit şi cade în genunchi.)
SORA: Unghiile astea trebuiesc tăiate. (Doctorul vine în cameră şi se uită
la Blanche.) Cămaşa, doctore? DOCTORUL: Numai dacă e neapărat
necesar.
(Îşi scoate pălăria şi se individualizează. Devine uman. Vocea îi este
politicoasă şi încurajatoare cînd vine în faţa Blanchei, şi se înclină. Cînd îi
rosteşte numele spaima ei dispare puţin. Umbrele livide de pe pereţi dispar,
strigătele inumane şi zgomotele încetează şi chiar plînsul ei răguşit se
calmează.)
DOCTORUL: Domnişoară Dubois!
(Blanche întoarce faţa spre el şi îl priveşte cu o rugăminte disperată.
Doctorul zîmbeşte şi apoi îi spune sorei.)
Nu va fi nevoie.
BLANCHE (cu voce slabă): Spune-i să plece de lingă mine. DOCTORUL
(către soră): Pleacă.
(Sora o lasă. Blanche întinde mîinile spre doctor; el o
prinde cu gentileţe şi o sprijină de braţ, conducînd-o printre
draperii.
BLANCHE (ţinîndu-se strîns de braţul lui): Oricine ai fi, eu totdeauna am
depins de bunătatea străinilor.
(Jucătorii de pocher se retrag cînd Blanche şi doctorul trec prin bucătărie
spre uşa din faţă. Blanche îl lasă să o conducă ca şi cum ar fi oarbă. Cînd
ies, Stella, care stă ghemuită pe cîteva trepte mai sus pe scară, îşi strigă
sora.)
STELLA: Blanche, Blanche, Blanche!
(Blanche merge fără să se întoarcă, urmată de doctor şi de soră. Trec după
colţul casei. Eunice coboară şi-i pune
14*
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA
Stellei copilul in braţe. Este învelit într-un scutec albas-tru-deschis. Stella
ia, plingînd, copilul. Eunice coboară şi intră în bucătărie unde bărbaţii,
afară de Stanley, se întorc încet la locurile lor de la masă. Stanley a ieşit
afară şi s-a oprit la picioarele scării, uitîndu-se la Stella.)
STANLEY (puţin nesigur): Stella?
(Stella plînge cu o disperare neomenească. Este o oarecare voluptate în lipsa
de control cu care-şi dă drumul lacrimilor, după plecarea surorii sale.)
STANLEY (cu multă dragoste, mingîietor): Hai, iubito. Hai, dragostea
mea... Hai... dragoste, dragostea mea. (îngenunchează Ungă Stella şi
degetele lui găsesc râscroitura bluzei.) Hai, dragoste. Hai, hai, dragoste...
(Suspinele ei voluptuoase şi murmurul senzual scad şi se pierd, acoperite de
pian şi de trompeta surdă.)
STEVE: Jocul ăsta e cu toate cărţile pe dos..
CORTINA