Sunteți pe pagina 1din 15

Comparaţie între teoriile antropologiei cu cele ale asistenţei sociale

-Eseu-

Teoriile specifice asistenței sociale fac parte din evoluția contemporană a asistenței
sociale încercând să explice anumite seturi de condiții sociale sau tipuri de situații în care
apar unele fenomene.

Ca și știință ,asistența socială a apărut relativ târziu comparativ cu alte discipline.


Asistenții sociali încă de la începutul secolului al XIX-lea au împrumutat diverse teorii
înrudite din alte discipline (psihologie, sociologie și antropologie).

În literatura de specialitate există o clasificare a teoriilor în asistența socială și anume,


teorii clasice si teorii moderne. Întâlnim teorii care explică natura şi rolul asistenței sociale în
cadrul societății; teorii despre practică; teorii micro şi macro sociale; teorii specifice ce
descriu filosofia asistenței sociale si teorii împrumutate din alte discipline care contribuie la
dezvoltarea asistenței sociale.1

O teorie bună este acea teorie care în acelaşi timp explică şi anticipează. Teoriile
definesc ceea ce vedem.2

Teoriile antropologice ca şi teoriile asistenţei sociale au pus bazele primei teoretizări


încă din secolul al XIX-lea şi continuă să fie relevante şi in zilele noastre.În acest secol
oamenii de ştiinţă aveau destule date pentru a constata că există o diversitate de populaţii şi
culturi în lume. Teoria in antropologie este într-o continuă dezvoltare şi schimbare datorită
necesităţii ştiinţifice de a dezvolta teoriile , date apărând mereu.3

Teoriile în aistenţa socială îşi au originea în teoriile antropologice.

La baza primei încercări de teoretizare au existat întrebări precum :” De ce se comport


oamenii într-un fel?” sau” Cum ne putem explica diversitatea umană?” şi continuă să fie
relevante ,unele bucurându-se de mai puţină atenţie, iar altele rafinate şi transformate in ceva
nou.4

1
Buzducea D., 2005, Aspecte contemporane în asistenţa social, Editura Polirom, Iaşi
2
Howe D., 2001, Introducerea în teoria asistenţei sociale. Importanţa aplicării teoriei în practică, Editura
MarLink, Bucureşti, pag.14
3
Coposescu S., 2001, Antropologie culturală, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, Braşov, pag.14
4
Ibidem, pag.14

1
Teoriile din antropologie ce urmează a fi prezentate sunt următoarele: Particularismul
american, structuralismul francez, etnoştiinţa, materialismul cultural şi antropologia
psihologică.

Particularismul american

Particularismul American a început în secolul XX, având loc o reacție împotriva


metodei deductive condusă de Franz Boas ( 1858 – 1942 ). Având o pregatire de fizician și
geograf, Boas a fost îngrozit vazând că știința a devenit o mascaradă teoretizantă speculativă.
După modul de gândire a lui Boas, antropologia nu se află pe o cale corectă. Boas, dorea să
întoarcă disciplina antropologiei cu 180 de grade, așezând-o pe baze inductive temeinice, în
locul unor vise despre teorii mari care să explice de ce societațile sunt așa cum sunt.
Antropologia pur și simplu nu dispunea de suficiente informații despre varietatea de culturi
din lume, în schimb, disciplina are nevoie să-și îndrepte atenția spre colectarea atentă a
datelor empirice despre cât mai multe culturi. Dezvoltarea teoriilor trebuie să aibă la bază o
puternică categorie de date empirice. Boas susținea că antropologia trebuie să devină mai
inductivă, plecând de la un număr mare de cazuri până la cele mai înalte teorii și generalizări.
Născut și educat în Germania, și-a luat doctoratul in geografia fizică frecventând cursurile
Universitații Kiel. Din dorința de a colecta date etnografice exacte şi precise, Boas, a efectuat
o cercetare de teren având în vedere eschimoșii și efectele mediului asupra culturilor. În urma
cercetarilor făcute, a ajuns la concluzia că mediul înconjurător nu este răspunzător de forma
pe care o va avea cultura ci doar stabilește anumite limite largi. Boas susținea ideea că
anumite culturi sunt formate de câțiva factori determinanți, unii de mediu, unii istorici și cei
care rezultă în urma interacțiunii cu alte culturi. 5

Experiențele de cercetare de teren l-au sensibilizat pe Boas care considera că această


imensă complexitate de factori influențează dezvoltarea culturilor și reneagă orice tip de
generalizare, după cum le considerau, evoluționiștii și difuzioniștii, ca fiind inadecvate. Cea
mai mare parte a energiei profesionale și-a folosit-o pentru descoperirea cazurilor particulare
care combăteau generalizările făcute de evoluționiști. Împreuna cu urmașii săi au pus accent
pe colectarea de informații etnografice detaliate. Un antropolog arată și care era strategia lui
Boas

5
Coposescu S., 2001, Antropologie culturală, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, Braşov, pag.120

2
‘’...cerea o suspendare aproape totală a dialeticii normale dintre realitate si teorie.
Procesele cauzale, curentele, paralelismele de perspectivă au fost îngropate de o avalanșă de
cazuri negative. ,,6

Cei mai acerbi critici au afirmat că această atitudine antiteoretică a fost cauza
rămânerii în urmă a antropologiei ca știință. Experiența în domeniul fizicii și matematicii i-au
permis lui Boas să ofere antropologiei o rigoare metodologică și o definire a problemelor în
termeni științifici, punând antropologia pe baze empirice temeinice. Pe lângă toate acestea, el
a continuat și în domeniul lingvisticii, fiind total împotriva rasismului și determinismului
genetic. 7

Gândindu-se că cercetătorii de teren bărbați nu vor observa anumite aspecte ale


culturii a considerat că are nevoie și de etnografi femei, pentru o cultură descrisă în totalitate.
Datorită lui Boas, antropologia are un număr mare de antropologi femei.

Structuralismul francez

Structuralismul francez este asociat foarte strâns cu numele lui Claude Levi-Strauss
(1908-). Făcând o comparație între cei doi structuraliști, Radcliffe-Brown și Claude Levi-
Strauss observăm că metodele lor de analiză sunt total diferite. Radcliffe-Brown pune accent
pe identificarea modului în care părțile unei societăți funcționează ca un întreg sistem, în timp
ce Levi-Strauss se axează pe identificarea structurilor mentale care stau la baza
comportamentului social, etnologia tinzând mai mult pe partea psihologică decât sociologică.8

În mare masură, metoda pe care o folosește Levi-Strauss este bazată pe știința


lingvisticii. Ani la rând s-a presupus că limba este doar o reacție învățată, dar lingviștii au
lansat ipoteza că structurile gramaticale sunt în mintea omului și ca anumite coduri
programate sunt responsabile de modelarea culturilor. Diferențele culturale există pentru că
aceste coduri sunt modificate de istorie si mediu. Levi-Strauss recunoaște diferențele de
suprafață sugerând că structura mentală a oamenilor este aceeași. 9

Introducând propria versiune a unității psihice a umanității, Levi-Strauss susținea că


deși conținutul unor elemente culturale pot varia în funcție de societate, structura rămâne
limitată de natura minții umane.
6
Ibidem,pag.121
7
Ibidem,pag 121
8
Coposescu S., 2001, Antropologie culturală, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, Braşov, pag.129
9
Ibidem,pag.129

3
Oamenii au tendința să gândească în opoziții: masculin-feminin, cald-rece, noapte-zi,
dreapta-stânga, fapt ce reprezintă una din doctrinele de bază ale minții umane.

Teoriile lui Levis-Strauss nu puteau fi verificate empiric, ceea ce a dus la respingerea


lor din partea antropologilor, structuralismul său fiind prea abstract.

Levi-Strauss rămâne în antropologie nu pentru teoriile care să ajute la explicarea lumii


reale ci pentru faptul că a stimulat alți cercetători să creeze ipoteze mai imaginative care
puteau fi cercetate prin cercetare empirică. Deși structuralismul francez nu-i atrage pe
antropologii empirici, Levi-Strauss a avut o mare contribuție îndreptând atenția spre relația
dintre cultură și cunoaștere.

Etnoștiința

Adepții etnoștiinței încearcă să înțeleagă cultura din punctul de vedere al oamenilor


înșiși în comparație cu structuraliștii francezi care deduc structurile din trăsăturile culturale.
Reprezentanții etnoștiinței sunt printre alții, Ward Goodenaugh ( 1956 ) si William Sturtevant
( 1964 ). 10

Adepții etnoștiinței încearcă să descrie cultura după modul în care este percepută,
categorisită și ordonată de membri acelei culturi și nu impun categoriile etnografilor.

Principalul scop al etnoștiinței este de a identifica principii, reguli si implicit coduri pe


care oamenii le folosesc pentru a clasifica anumite lucruri și evenimente.

‘’ Dacă noi suntem obișnuiți să clasificăm produsele proaspete de la piață în fructe sau
legume, poate că oamenii din alte culturi nu ar proceda în același fel. Dacă în limba română
distingem două sau trei nuanțe ale culorii albastru sau verde, în alte limbi este posibil să se
distingă până la peste treizeci de nuanțe, care să exprime în cuvinte diferite ,, 11

Adepții etnoștiinței presupun că se pot deduce reguli, coduri și principii în același


mod în care lingviștii deduc reguli gramaticale pentru limbi. Ei au diferențiat abordările
metodologice emice de cele etice. Abordările emice încearcă să înțeleagă cultura din
perspectiva nativului pe când abordarea etică descrie cultura în termenii etnografului. 12

10
Coposescu S., 2001, Antropologie culturală, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, Braşov,pag.130
11
Ibidem,pag.130
12
Ibidem,pag.130

4
Ca toți ceilalți și reprezentanții etnoștiinței au fost criticați de antropologi considerând
că este imposibil să pătrunzi în mintea cuiva care aparține altei culturi. Alt aspect pentru care
au fost criticați susținea faptul că în ciuda înțelegerii unei culturi din punctul de vedere al
nativului nu înțelegeau cum se poate comunica descoperirile făcute propriului grup lingvistic
cultural. Dacă fiecare etnograf descrie o cultură folosind categoriile nativului, nu va mai
exista o bază pentru a compara efectele societații. Științele etnografice au fost realizate în
diverse domenii culturale. Realizarea unui asemenea studiu nu poate fi întocmită de un singur
etnograf.

În ciuda a multor dezavantaje ale etnoștiinței, aceasta a servit la definirea unui


principiu antropologic fundamental: oamenii își organizează lumea în moduri diferite
indiferent de mediile lingvistice sau culturale. 13

Materialismul cultural

Poziția teoretică bazată pe ideea că condițiile materiale determină conștiința și


comportamentul uman, este reprezentată de materialismul cultural. Un reprezentant al acestei
teorii este Marvin Harris ( 1968, 1979 ). Materialiștii culturali oferă explicații pentru
asemănările și deosebirile dintre gândire și comportamentul uman, acest lucru includ factori
cum ar fi valorile, religia, ideile și estetica. 14

Pentru că a devalorizat importanța ideilor și activitaților politice ca sursă a unor


schimbări culturale, Harris a fost criticat de anumiți antropologi. Schimbarea nu poate avea
loc dacă nu exista constângeri materiale, ea nu poate fii realizată numai prin idei sau
ideologii. Acestea sunt importante dar au un rol secundar sau foarte puțin important în
producerea schimbărilor culturale. 15

‘’ În pofida numeroaselor ideologii alternative propuse de culturile antiorânduirii


existente în anii ‘ 60, nu au avut loc schimbări semnificative sau de durată în societatea
americană pentru că instituțiile economice capitaliste erau puternice și, prin urmare, condițiile
nu erau propice schimbării ,, 16

Materialismul cultural pune accent pe metodologia etică de cercetare, ceea ce


înseamnă asumarea din punctul de vedere al antropologului și nu al informatorului nativ.
13
Ibidem,pag.131
14
Ibidem,pag.131
15
Ibidem,pag.131
16
Ibidem,pag.131

5
Metoda științifică folosită fiind analiza logică, verificarea ipotezelor, măsurarea și
cuantificarea. Prin această metodă, se explică asemănarile și deosebirile dintre structurile
socio-culturale punându-se bază pe factorii materiali.

Asemănarea cu ideile lui Karl Marx, cele două școli nu trebuie confundate.
Materialiștii culturali, resping ideea care presupune distrugerea capitalismului și preluarea
puterii de către clasa muncitoare.

Harris critică materialiștii dialectici pentru ideologia lor, idealiștii culturali și


antropologii care folosesc abordarea emica și care folosesc ideile, valorile și ideologiile ca
factori explicativi principali. Poziția materialist culturală a lui Harris a dat naștere multor
dezbateri in antropologii. În urma cercetărilor făcute s-a ajuns la concluzia că materialismul
cultural este o orientare teoretică ce afirmă cu tărie nevoia de a fundamenta antropologia pe
baze empirice și științe temeinice. Harris continuă să ofere domeniului lucrării de teorie
antropologică, având o multitudine de cunoștințe în această literatură. 17

Antropologia psihologica

Unii antropologi americani au fost interesați să cerceteze relația dintre cultură și


individ. Personalitatea și practicile de creștere a copilului din perspective interculturală au
fost studiate de primii antropologi, psihologi susținând că formarea structurii personalitații
individului este dată de practicile de creștere a copilului, care la rândul ei, influențează
cultura. Așadar și-au dat seama că există o relație între cultură, structura personalitații și
practicile de creștere a copilului. 18

Din perspectiva lui Edward Sapir ( 1884- 1934 ), fiind cel mai cunoscut pentru
cercetare lingvistică, a dat dovadă de interes asupra culturii și personalitații. Nerealizând nici
o cercetare de teren în acest domeniu a constatat faptul că indivizii învață patternurile
culturale în mod inconștient și ca adevărata scenă a culturii este centrată pe interacțiunea
dintre indivizi. 19

Unul dintre cei care a preluat ideile lui Sapir a fost Ruth Benedict ( 1887- 1948 ) care
a afirmat că orice societate îsi produce propria structură a personalitații. Culturile sunt
personalitați individuale generalizate la întreaga cultură. Personalitatea grupului apare în

17
Ibidem,pag.132
18
Ibidem,pag.125
19
Ibidem,pag.125

6
urma conformării oamenilor la un set de trăsături limitate. În cartea sa Patterns of Culture,
Benedict a încercat descrierea culturilor în termenii mai multor trăsături psihologice. În urma
unor statistici, Benedict a caracterizat trei culturi kwakiutl, zuni si dobuani. În urma unui
studiu făcut în profunzime a institutiilor și valorilor a trei grupuri culturale, Benedict a
constatat că aceste caracterizări erau mai degrabă configurații structurate decât niște
stereotipuri. 20

Cartea lui Benedict a fost criticată deoarece el s-a bazat mai mult pe o descriere
artistică decât pe explicații, lipsind motivele pentru care fiecare societate ar trebui să
selecționeze un număr limitat de trăsături.

O altă reprezentantă a antropologiei psihologice este studenta lui Benedict și a lui


Boas, una dintre primele scriitoare în domeniul culturii și personalitații, Margaret Mead
( 1901- 1978 ). Fascinată de scindarea emoțională care părea să caracterizeze adolescenți în
Statele Unite voia să cerceteze dacă tensiunile adolescenței sunt universale ( biologice ) sau
sunt în funcție de cultură. În urma unei vizite în Samoa, Mead, constată că tulburarile
emoționale ale adolescenților americani au mai degrabă o bază culturală decât biologică. 21

Cartea lui Mead, Coming of Age in Samoa, a fost atacată de către Derek Freeman
( 1983 ), în ceea ce privește portretul adolescenților din Samoa. Freeman, a argumentat că
samoanii sunt rezervați și agresivi sexual, nu relaxați, naturali și jucauși cum constatase
Mead. Disputa dintre ei nu a fost rezolvată, dar antropologia a fost obligată să realizeze în
profunzime numeroase aspecte inclusiv importanța restudierii etnografice, efectele ideologiei
și natura cercetării antropologice. 22

În urma unor cercetări facute în Noua Guinee, realizată pe baza populațiilor arapesh,
tchambuli si mundugumor, a tras concluzia că propria noastră concepție despre masculine și
feminin, nu este legată de sex, ci este determinată cultural, arătând că la arapesh bărbații și
femeile aveau același comportament ( matern ), iar femeile și bărbații mundugumor dovedeau
trăsături exact opuse ( atitudine violentă ). 23

Contribuția lui Mead la teoria antropologică a fost faptul că a reușit să demonstreze


importanța condiționării culturale mai degrabă decât a celei biologiei.

20
Ibidem,pag.126
21
Ibidem,pag.126
22
Ibidem,pag.126
23
Ibidem,pag.127

7
Teoria Sistemică

Teoria sistemică sau cum de altfel este denumită și în literatura de specialitate ca fiind
holistă, s-a remarcat începând cu anii 70 în practica asistenței sociale și a fost dezvoltată de
Ludwig von Bertalanffy ( 1901- 1972 ), care susținea faptul că un sistem având proprietați
holiste, nu poate funcționa separat față de alte elemente. Această teorie s-a dezvoltat și în alte
științe precum biologia, astronomia, matematica, antropologia culturala, ingineria, sociologia
cibernetica si filosofia.24

Practica asistenței sociale a cunoscut o schimbare prin prisma celor trei cercetatori,
Goldstein ( 1973 ), Pincus si Minahan ( 1973 ) care au pus în aplicare aceasta teorie ce pune
accent pe relația dintre elementele structural si întreg.

Teoria holistă ne demonstrează faptul că părțile unei entități funcționale ( individ,


cuplu, familie, grupuri, comunități ) intră într-o relație de interdependență având posibilitatea
să fie cu ușurință practicată în asistența socială. 25

Pincus si Minahan ( 1973 ) susțin faptul că între persoane și sistemele sociale se


produce o legătură strânsă pentru un bun confort al vieții sociale, deci ramura asistenței
sociale este nevoită să se centreze pe aceasta, sistemele sociale având puterea de a-și creea
energia necesară menținerii lor.

Un bun exemplu al acestei teorii este demonstrat de faptul că tulburările de


comportament ale unui copil pot fi generate de relația părinților săi ce poate fi una
disfuncțională iar dispariția divergențelor dintre părinți are ca efect dispariția problemelor de
natură comportamentală a copilului.

,, Copilul este metaforă vie a relațiilor dintre părinți ‘’ 26

24
Buzducea D., 2005, Aspecte contemporane în asistenţa social, Editura Polirom, Iaşi,pag. 132
25
Ibidem, pag.132
26
Ibidem,pag.149

8
Teoria sistemică este cel mai frecvent utilizată în întervențiile la nivel familial.
Asistentul social poate interveni la nivel individual, de cuplu sau chiar la nivelul întregii
familii.

Teoria narativă

White si Epston, sunt doi terapeuți familiali ce stau la baza întemeierii teoriei
narative, această teorie fiind lansată în anul 1980, facând parte din cadrul postmodernismului
cultural, acesta având rădăcini in curentul numit ,, terapie constructivă’’. Această teorie se
bucură de o popularitate în literatura de specialitate dar și în mass-media internațională.

Postmodernismul cuprinde o idee fundamentală ce se bazează pe realități și adevăruri,


teoria narativă fiind aplicată cu succes în practica multiculturală a asistenței sociale. 27

White si Epston ( 1990 ) sunt de părere că fiecare dintre noi avem un proces selectiv
în cadrul experienței noastre narative.

Teoria narativă se bazează pe înțelegerea diferențelor culturale, complexitatea naturii


umane și pe ideea cum că ,, realitatea este mai degrabă o construcție socială decât un dat
absolut’’

Asistentul social are rolul de a ajuta clientul să-și reconstruiască propria viață și să
controleze anumite experiențe sau evenimente. Este mai mult decât un observator extern și
obiectiv luând parte la construirea unei noi viziuni. 28

Pentru a pune in practică această teorie sunt importante concepția, părerile și


interpretările pe care clienții le dau contextului social, economic și cultural în care trăiesc.
Imaginea de sine a clientului este dată de interacțiunile culturale si normele sociale ei
devenind managerii propriilor vieți. Dacă este cazul nu se exclude medicaţia sau cauzele
biologice.

27
Ibidem, pag.149
28
Ibidem, pag.150

9
Interpretativismul

Alfred Schutz (1959-1989) a dezvoltat numeroase reguli ale sociologiei interpretative.


El susținea faptul că lumea socială trebuie înteleasă din punctul de vedere a celor care trăiesc
în ea. Ideile si intențiile lor trebuie luate in considerare. Teoreticienii vor să afle cum percep
oamenii viața lor de zi cu zi. Ei folosesc mai multe metode, una din ele fiind abordarea
stilului de viață al celui pe care îl studiază.29

O altă metodă ar fi observarea directă a ceea ce fac si spun oamenii in diferite situații.
Scopul final este de a surprinde toate semnificațiile subiective.

Conform paradigmei interpretativismului, interacțiunile sociale se produc intr-o formă


ordonată. Indivizii își impun propria ordine și propriile semnificatii asupra mediului, ei nu
răspund pasiv la forţele impersonale şi își dau seama de ceea ce se petrece cu ei în fiecare
moment.30

Nu există legi ale comportamentului uman, oamenii își creează activ lumea. De aici si
metoda de observare, abordarea stilului de viată a celui pe care îl studiezi.

Descriind un tip anume de interpretativism, Burrell si Morgan (1979) remarcă:

“ Modul în care realitatea socială reflectă echilibrul precar dintre semnificațiile


intersubiective, care sunt permanent negociate, susținute si schimbate in viața de zi cu zi, este
foart important pentru oameni. Realitatea socială este pentru ei creație noua in fiecare zi”.31

Nivelul de la care este privit clientul depinde în foarte mare masură de ceea ce vrea
asistentul social să afle, să ințeleagă sau să facă. Se descriu două modele interpretativiste,
primul este centrat pe client iar cel de-al doilea perspectiva fenomenologică a sociologiei
moderne.

Teoria comportamentală (behavioristă)

Teoria lu B.F. Skinner nu poate fi comparată cu nici o altă teorie, de fapt el nici nu a
elaborat o teorie şi nici cercetările lui nu se ocupă în mod special de personalitate. El a
încercat să justifice comportamentul uman, susține că psihologii trebuie să limiteze

29
Howe D., 2001, Introducerea în teoria asistenţei sociale. Importanţa aplicării teoriei în practică, Editura
MarLink, Bucureşti, pag.74-75
30
Ibidem, pag.74
31
Ibidem, pag.74

10
cercetările lor la ceea ce ei pot face, un argument adus acestor susțineri este faptul că el
consideră psihologia o stiință a comportamentului.32

Această concepție se potriveşte cu behaviorismul susținut de John B.Watson,acesta l-a


influenţat pe tânarul Skinner şi a fost dezvoltat în studiile acestuia .

Spre deosebire de majoritatea teoreticienilor Skinner nu a făcut niciodată referință la


stările interne pentru a justifica comportamentul. El susține că mecanismele de apărare și alte
forțe interioare nu pot fi vazute și de aceea nu își au loc in psihologia științifică.

El susține că :

“ Interiorul organismelor este irelevant fie ca loc al proceselor psihice fie ca loc al
activităților mentale”33

În viziunea lui ființele umane sunt organisme goale, nu există nimic în noi care poate
fi invocat spre a explica comportamentul nostru în termeni stiițifici. Un alt aspect prin care
Skinner s-a deosebit de alți teoreticieni este tipul de subiect pe care l-a studiat.

Deși ideile sale cu privire la comportament au fost aplicate ființelor umane, cercetarea
care a condus la dezvoltarea teoriei sale behavioriste a fost creată prin studii având ca subiecți
șobolani si porumbei. 

Interesul ui Skinner era raspunsul la stimuli și nu ceea ce un subiect uman relatează


despre experiențele sale din copilărie sau sentimentele pe care le are la maturitate. Răspunsul
la stimuli este ceea ce animalele fac foarte bine, cateodata mai bine decât oamenii.34

Teoria statului bunăstării


Statul bunăstării a început să se configureze la sfârşitul secolului al XIX-lea în
societăţile industriale. Caracteristica principală a statului bunăstării sociale constă în faptul că
statul se implică nu doar în ajutorarea săracilor, ci şi în asigurarea unui set de servicii sociale
pentru întreaga populaţie. Se promovează astfel un nou concept de drepturi sociale, după
acelea de natură politică şi juridică.35

32
Moldovan D.O.,Ignat S.,Timar B.D., 2009, Fundamentele psihologiei I,Editura Universităţii Aurel Vlaicu, Arad,
pag.39
33
Ibidem, pag.40
34
Ibidem, pag.40
35
Zamfir E., Sărăcia , în , Zamfir E., Zamfir C.(coord), Politici sociale. România în context European, Editura
Alternative, Bucureşti, 1995, pag.70

11
Critica adusă statului bunăstării îmbină o explicaţie structurală cu una culturală. Se
menţionează că sprijinul pe care societatea îl oferă săracilor devine, la rândul său, o cauză a
menţinerii şi chiar a sporirii sărăciei.36
Explicaţii structurale
Concepţia statului bunăstării presupune că economia funcţionează în aşa fel, încât
poate să ofere resurse financiare ce asigură un nivel ridicat de bunăstare pentru întreaga
colectivitate. De fapt, statul bunăstării afectează puternic dinamica economiei prin însuşi
principiul său fundamental de funcţionare: el utilizează resurse preluate prin sistemul de taxe
şi impozite.
Explicaţii culturale
Statul bunăstării împarte societatea în două sectoare: un sector activ şi responsabil şi
un sector dependent, o subclasă, un lumpen, format din persoane aflate în dependenţă de
ajutorul social. Segmentul de populaţie care se retrage din activitatea economică normală este
tot mai dificil de reintegrat, devenind un beneficiar permanent al serviciilor sociale.37
Această teorie a devenit suportul politicii conservatoare în domeniul social a lui R.
Reagan în SUA şi M. Thatcher în Marea Britanie. Ea mai este cunoscută sub denumirea de
noua dreaptă. În conformitate cu această teorie, săracii nu sunt responsabili de propria
sărăcie: ei sunt victimele, dar nu ale organizării social-economice, ci ale statului bunăstării.38

Concluzii
Făcând o comparaţie între teoriile asistenţei sociale şi cele ale antropologiei putem
vedea că teoriile asistenţei nu ar fi apărut dacă nu s-ar fi pus bazele primei teorii de către
antropologi, deşi unii cercetători susţin că ele provin mai mult din sociologie si psihologie
decât din celelalte domenii. Asistenţa socială se bucură de o multitudine de teorii derivate din
antropologie, teorii fără de care nu s-ar fi putut realza lucrul cu clientul.

36
Ibidem,pag.71
37
Ibidem, pag.71
38
Ibidem, pag.72

12
Structuralismul francez, ca şi teoria sistemică, susţin faptul că un sistem având
proprietăţi holiste nu poate funcţiona separat faţă de alte elemente, deoarece ele sunt în
strânsă legătură unele de celelalte pentru a supravieţui. Ambele teorii şi-au pus amprenta în
domeniul matematicii fapt pentru care au putut să ofere o rigoare metodologică şi o definire a
problemelor în termeni ştiinţifici. Schimbarea unei părţi din societate poate duce la
schimbarea întregului nivel fiind produse efecte pozitive şi negative.
Etnoştiinţa este în strânsă legatură cu interpretativismul. Ambele susţin ideea că
lumea şi cultura trebuie înţeleasă din punctul de vedere al celor care trăiesc în ea. Una dintre
metodele folosite de aceştia este abordarea stilului de viaţă al celui pe care îl studiează pentru
a întelege cultura din perspective nativului şi nu din perspective etnografului sau a
asistentului social.
Deşi par a fi diferite, antropologia psihologică şi teoria narativă au la bază ideea că
trebuie să existe o relaţie între cultură şi individ. Structura personalităţii este dată de
interacţiunile culturale si normele sociale cum şi în antropologie adevărata scenă a culturii
este centrată pe indivizi.
În teoria antropologiei psihologice s-a demonstrat că importanţa condiţionării
culturale este mai relevantă decat a celei biologice , în timp ce în teoria narativă cauzele
biologice nu sunt excluse.
Materialismul cultura şi teoria comportamentală au la bază ideea comportamentului
uman. Adepţii antropologiei susţin faptul că, condiţionarea materială determină conştiinţa şi
comportamentul uman în timp ce în asistenţa socială psihologii trebuie să se limiteze la ceea
ce pot face ei pentru a determina comportamentul uman. Metodele ştiinţifice folosite fiind şi
ele diferite, antropologii bazându-se pe analiza logică şi verificarea ipotezelor, comparativ cu
asistenţa socială care susţinea ca mecanismele de aparare nu pot fi văzute şi de aceea teoria
nu se încadrează în psihologia ştiinţifică.
Antropologia culturală împreună cu asistenţa socială încercă să ofere cât mai multe
informaţii despre cultură şi individ formând o imagine de ansamblu. O diferenţă remarcabilă
între aceste domenii ar fi că asistenţa socială ne studiează pe noi ca indivizi, iar antropologia
studiază individual ca purtător şi creator de valori culturale.
Antropologia a pus bazele asistenţei sociale oferind numeroase informaţii despre
tradiţiile culturale, obiceiurile şi modalităţile de exprimare diferite.

13
Aparent deşi teoriile asistenţei sociale par a nu avea nicio legătura cu antropologia
culurală, studiate cu interes putem observa că majoritatea teoriilor din asistenţa socială se trag
din antropologie.
Interesul pentru natura umană datează încă din antichitate , fapt pentru care asistenţa
sociala a apărut la începutul secolelor XX iar antropologia in secolul XVI de unde rezultă din
nou ca antropologia a pus bazele asistenţei sociale.

Bibliografie

1. Buzducea D., 2005, Aspecte contemporane în asistența socială, Editura Polirom, Iași

14
2. Coposescu S., 2001, Antopologie culturală, Editura Universității Transilvania din
Brașov, Brașov
3. Howe D., 2001, Introducere în teoria asitenței sociale. Importanța aplicării teoriei în
practică, Editura MarLink, București
4. Moldovan D.O.,Ignat S.,Timar B.D., 2009, Fundamentele psihologiei I,Editura
Universităţii Aurel Vlaicu, Arad,
5. Zamfir E., Sărăcia , în , Zamfir E., Zamfir C.(coord), Politici sociale. România în
context European, Editura Alternative, Bucureşti, 1995

15