Introducere

Fiind o tema destul de controversată și dezbatută chiar și acum, înainte ca să relatez viziunea
lui Nicolo Machiavelli asupra statului, în principal asupra Monarhiei și Republicii, mai întii o sa
scriu în linii generale despre tema dată.
Astfel, monarhia este formă de guvernămînt în cadrul căreia exercitarea atribuțiilor de șef al
statului revine de regula unei persoane desemnate , de regulă , pe baze ereditare.
Așadar, în diferitele ei variante a fost cea mai veche , și cea mai raspîndită formă de
guvernămînt, în evoluția monarhiei se pot identifica: monarhia absolută, monarhia limitată,
monarhia parlamentară dualistă, monarhia parlamentară contemporană.
Monarhia absolută, ca cea mai veche formă de monarhie, se caracterizează prin puterea
discreționară în stat a monarhului. Această formă specifică pîna la Revoluția franceză, a existat pînă
aproape de timpurile noastre, fiind de menționat că la începutul secolului al XX-lea existau încă
două imperii absolute și anume Imperiul rus și Imperiul otoman.
Monarhia limitată (constitutională), așa cum o arată chiar denumirea, se caracterizează prin
limitarea puterilor monarhului prin legea fundamentală a statului (constituția). Cu toate aceste
limitări, monarhul are un mare rol, atribuțiile parlamentului fiind reduse.
Monarhia parlamentară dualistă este o formă a monarhiei constituționale, în care monarhul și
Parlamentul stau, din punct de vedere legal, pe o poziție egală.
Monarhia parlamentară contemporană, întîlnită astăzi în Anglia, Belgia, Olanda, țările
scandinave, ca o expresie a tradiției și istoriei acestor țări, are mai mult un caracter simbolic.
Monarhul păstrează unele prerogative precum dreptul de a dizolva Parlamentul, dreptul de numiri în
funcții superioare, dreptul de a refuza semnarea unor legi.
Republica este acea formă de guvernămînt în care, așa cum se spune, cetățenii se guvernează
singuri, desemnîndu-și sau alegînd un șef de stat, denumit de regulă președinte. În republică
guvernarea se înfaptuiește prin reprezentanți aleși după proceduri electorale. Aici șeful de stat-
președintele de republică - este ales fie direct prin vot universal, fie de către Parlament, desemnare
ce determină clasificari ale acestei forme de guvernămînt.
Republica parlamentară se caracterizează prin alegerea șefului de stat de către Parlament,
singur sau completat cu delegați, în fața căruia de altfel și răspunde, nuanțat desigur. Datorită
acestui lucru, poziția legală a șefului de stat este inferioară Parlamentului (Italia,Austria, Germania,
Finlanda).
Republica prezidențială se caracterizează prin alegerea șefului de stat de către cetățeni, fie
direct prin vot universal, egal,secret  și liber exprimat, fie indirect, prin intermediul colegiilor
electorale (S.U.A., de exemplu).
Acest mod de desemnare a presedintelui de republică îl situează, din punct de vedere legal, pe o
pozitie egală cu Parlamentul, în republica prezidențială prerogativele șefului de stat sunt puternice,
1
în unele republici prezidențiale, președintele de republică este și șeful guvernului (S.U.A., de
exemplu), în altele există și un sef al guvernului (Franta, de exemplu). În forma de guvernamînt
republicană, funcția de șef de stat poate fi îndeplinită fie de o singura persoană, fie de catre un organ
colegial (situație mai des întîlnită în statele din Europa de Est în perioada 1945-1990).
În cea mai mare parte a istoriei sale, omenirea a fost supusă autorităţii monarhice. Odată cu
sfârşitul Primului Război Mondial, societatea părăseşte perioada monarhică. Începând cu Revoluţia
Franceză, Europa a parcurs, într-un secol şi jumătate, o transformare fundamentală, ce a prefaţat
evoluţii asemănătoare pe întregul glob. Astfel, dacă înainte de 1914 în Europa existau doar două
republici, patru ani mai târziu monarhiile aproape au dispărut, iar continentul s-a orientat către
republicanismul democratic. Dintr-un număr de 47 de state, în Europa mai supravieţuiesc, în acest
moment, zece monarhii: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia,
principatele Liechtenstein, Monaco şi Marele Ducat al Luxemburgului. Vaticanul este, la rândul
său, monarhie absolută aleasă.
Meritele relative și dezavantaje ale monarhiei și republicii furnizează combustibil pentru
dezbateri aproape nelimitate. Și unii vor spune ca în viata lor de zi cu zi, face o diferență mică
indiferent daca ei locuiesc într-o republică sau într- o monarhie. 

Monarhia și Republica

Antonio Gransci analizînd opera lui Machiavelli avea să concluzioneze ferm: “Nicolo
Machiavelli e uomo tutto della sua epoca el la sua scienza politica reppresenta la filosofia del tempo
chetende all’oranizzazione delle monarchie nazionali assolute”.
După această prezentare vom analiza lucrarea sa de căpătîi, ”Principele”, pentru a prezenta
republica și monarhia așa cum au fost ele zugravite de ganditorul florentin. O formă de guvernămînt
care să se dovedeasca bună pentru toate locurile, timpurile și popoarele nu există.
În final, toate formele de guvernămînt se reduc la două : monarhia și republica.
Domnia uneia singure reprezintă tiranie, domnia tuturor libertatea, dar aceste două forme
sunt bune la acelasi popor, dar la locul și timpul lor. După cum vom vedea, cele mai bune forme de
guvernămînt sunt cele mai simple, adică monarhia și republica. Am precizat mai sus ca republica
este domnia tuturor, dar cu toate ca această forma este usor de formulat, situația se schimbă atunci
cînd este vorba de realizarea ei. Dacă analizăm populația unui stat vom desprinde două mari clase:
cei care nu au nimic și muncesc numai pentru a trăi și cei care au dar muncesc pentru a le spori sau
măcar pentru a le păstra.
Prima clasă aparține proprietarilor sau a poporului, iar cea de-a doua reprezintă clasa
aristocraților. În organizarea republicană, aceste două clase vor lua parte împreună la guvernarea

2
statului. În această situație, nici una dintre cele două clase nu va putea face nimic fără cealaltă,
interesele lor opuse ținîndu-se în frîu reciproc. În situația în care să spunem, aristocrația ar deveni
puternică, ea s-ar transforma într-o tiranie ereditară a cîtorva familii, adica în oligarhie. Pe de altă
parte, daca plebescismul ar deveni peste măsură de puternic ar fi pus în pericol respectul legilor iar
prin violență ar duce statul la dispariție.
De-a lungul timpului am putut observa că, monarhiile propriu-zise sunt mult mai bune decat
oligarhiile. De exemplu, într-o monarhie, cînd legile numai hotărăsc, se poate vorbi de existența
unei norme, dacă guvernarea statului este exercitată de o singura persoană. Însă situația se schimbă
radical, atunci cînd la conducerea statului îsi dau concursul voințele mai multor familii. Dictînd mai
multe voințe se va ajunge foarte ușor la anarhie, la anarhia clasei conducatoare. Am spus mai
devreme ca preferabilă oligarhiei este monarhia. Acest lucru poate fi înțeles acum, deoarece, în
cazul celei de-a doua formă de guvernămînt statul va trebui să îndure patimile unui singur om, pe
cînd în cazul oligarhiei ar trebui sa suporte capriciile unei clase întregi.
-Nevoia echilibrului între cele două clase aduce în scenă instituțiile caracteristice republicii.
Voința aristocrației este exercitată în senat, a poporului în comisii. Interesele aristocrației sunt
apărate de ea însăși, pe cînd interesele poporului sunt apărate de tribun. Iar în cazul în care cele
două clase nu se înțeleg și intră în conflict este nevoie de intervenția unui organ exceptional care nu
poate fi altul decît dictatorul.
Machiavelli ne propune în definitiv organizarea republicană a societății romane. Este mult
mai natural ca interesul tuturor să fie ocrotit și îngrijit de toți decît de o singură persoană. Chiar el
spunea că “ în țările în care stricăciunea e așa de înaintată încît legile nu o mai pot opri, e nevoie de
o putere superioară , de un rege, care sa întindă împotriva-I o mînă de fier și să îi opună o putere
absolută”1. Acolo unde corupția este foarte mare, libertatea nu face altceva decît să amplifice și mai
mult această stare. Mai sus precizam că cele mai bune forme de guvernămînt sunt cele simple și
extreme, urmînd acum să aduc la cunoștință că formele de guvernămînt intermediare sunt foarte
primejdioase.
Revenind la monarhie, trebuie să precizăm că modul de guvernare al acestora variază dupa
originea lor. Astfel că Florentinul ne propune mai multe tipuri: cele ereditare, cele cucerite cu
armele, cele cîștigate prin crime, cele elective, cele ecleziastice. Pentru aceste forme de guvernare
nu se poate da nici o normă generală de organizare, totul fiind hotărît de voința absolută a
monarhului. Dacă nu se pot da norme de organizare statală, în schimb putem vorbi de existența unor
norme de conduită pentru un principe.

Un alt lucru care merită sa fie menționat ar fi “ acele lucruri pentru care principii
merită să fie laudați sau aspru dojeniti”. Niccolo Machiavielli declară că “ ar fi minunat dacă ar

3
exista un principe care să aibă toate însușirile bune”. Bineințeles, pe lîngă faptul că nimeni nu poate
avea toate însușirile bune și să le și practice, nu cred că ar fi recomandat totuși un astfel de principe.
Și totuși depinde ce consideră fiecare că însemnă “însușire bună”. Pentru că poți să fii curajos și
cutezător, binevoitor și apropiat, milos, și în acest caz nu cred că este recomandat pentru un
principe să aibă o astfel de însușire. A fi milos nu ar fi recomandat pentru un principe cel putin în
momentele de cumpănă , justiție și altele.
Dărnicia, iarăși nu se poate practica fără ca ea sa fie cunoscută, fără
ca să-I dăuneze. Cum de la tine nu poti da, deoarece riști să ajungi în pragul
falimentului, trebuie să iei de la cei bogați și să dai la saraci; ceea ce nu le-ar
micșora faima, ci le-ar aduce mai multa glorie, dar în rîndurile unora. Pentru ca
ceilalți te vor urî și disprețui, iar un principe trebuie să se ferească tocmai de a nu
fi disprețuit și urît, iar dărnicia duce și la una și la cealalta.
Concluzia la care ajunge Niccolo Machiavielli este aceea că “un
principe nu trebuie să se teamă de conspiratori atunci cînd poporul îi este
favorabil.”Dar în cazul în care poporul îi este dușman și-l urăște,principele trebuie
să se teama de orice lucru și orice om.
Astfel ca principele trebuie să se straduiasca să-și creeze prin orice
acțiune faima de om mare și desăvîrșit,în primul rînd.Astfel de oameni,mai ales un
principe trebuie să aibă in jurul lui oameni cu minți strălucite.Din tratatul lui
Niccolo Machiavielli reiese ca exista trei feluri de minti omenești:unele care
înțeleg singure,altele care pricep ceea ce alții înțeleg și le explică apoi lor,și în
sfîrțșit,ultimele care nu înțeleg nici singure,nici prin alții.Cele de primul fel sunt
desăvîrșite,cele de-al doilea fel sunt foarte bune,iar cea de-a treia categorie sunt
fără nici un folos.
Prin urmare, un principe prudent trebuie să urmeze o a treia
cale,alegîndu-și în stat sfetnici,dandu-le numai acestora dreptul de a-I spune
adevărul și numai în legătură cu lucrurile despre care el îi întreabă și nu privitor la
altele.
Niccolo Machiavielli ajunge la concluzia că “ aceia carora le-ai facut rău
nu vor fi niciodată primejdioși deoarece sunt răzleți și săraci,iar ceilalți…vor fi
supuși și cuminți de teamă să nu li se întîmple și lor ceea ce s-a întamplat celor
care au fost jefuiți de bunuri”. Tot el constată că pe oameni “trebuie sa-I iei cu
binele, sau sa-I distrugi cu totul , fiindcă ei se răzbună pentru un rău ușor care le-a
fost pricinuit , dar nu se pot răzbuna în schimb pentru ceva grav”.
Printre cele mai importante sfaturi date de Niccolo Machiavelli se
numară și urmatoarele:

4
 “În republici, relațiile dintre oameni sunt mai vii, ura și dorința de răzbunare
mai puternice, iar amintirea vechilor libertăți nu îngăduie cetățenilor și nici nu le
poate îngădui nici o clipă de răgaz; așa încît mijlocul cel mai sigur este tot acela
de a le nimici sau de a te stabili acolo.”
“Se înșeală acela care crede că oamenii mari uită insultele trecute pentru
beneficiile prezente pe care le obțin.”
“Principele trebuie să se poarte în așa fel cu supușii lui, încît nici o
întîmplare, nici bună , nici rea, să nu-l facă să se schimbe.”
“Un principe înțelept trebuie să se gîndească și să găsească un mod de
guvernare prin care cetățenii lui, oricît și în orice fel de împrejurare, să aibă
nevoie de stat și de el; în cazul acesta ei îi vor fi credincioși întotdeauna.
Referitor la întrebarea dacă trebuie să fii iubit sau temut, prin afirmatia că oamenii iubesc așa
cum vor ei și se tem după cum vrea principele, așa încît un principe înțelept trebuie să se sprijine pe
ceea ce depinde de el iar nu pe ceea ce depinde de alții. Nicolo consideră că străduința unui principe
trebuie sa fie numai aceea de a ocoli ura supușilor lui.
Personal, consider că e mai bine pentru un principe să fie temut, decat iubit, deoarece oamenii
îi respectă mai mult pe cei de care se tem, iar cîștigarea respectului supușilor poate fi o bună metodă
de a-i supune.
Astfel, cînd este vorba de monarhie, Machiavelli este de părere că mai util este să se dea
norme de conduită pentru suveran, decît norme de organizare pentru stat. Bineînțeles că aceste
norme de organizare diferă dupa natura organizarii. Pentru început, Machiavelli se ocupă de
monarhiile ereditare. Aici, suveranul spune că el trebuie să respecte tradițiile și moravurile
poporului peste care guvernează, ferindu-se să facă inovații, deci politica lui trebuie să fie
conservatoare.
De asemenea schimbarea legilor și instituțiilor trebuie să se facă doar atunci cînd
împrejurările o cer, altfel este posibil ca acesta să piardă sprijinul celui mai important factor social,
care este, poporul.
După monarhiile moștenite, Machiavelli își îndreaptă atenția asupra celor dobîndite care
potrivit spuselor sale sunt mai dificil de guvernat. Ele înfățișează trei tipuri: monarhiile cucerite cu
armele, cele intemeiate prin crime si tradare si cele elective.
În cazul monarhiilor cucerite cu armele, suveranul trebuie să procedeze astfel încît
populatiile cucerite să nu simtă prea greu conducerea străină. Pentru a ajunge la acest scop
monarhul trebuie să încerce pe cît posibil să nu lezeze interesele materiale ale populației, să nu pună
biruri prea mari și să își retragă armatele cît mai repede, deaorece este știut că soldații se dădeau la
jafuri și abuzuri sporind astfel ura celor învinși. În locul armatelor retrase vor trebui aduse colonii
de cetățeni din țara de origine care să aducă acolo spriritul național. De asemenea trebuie respectate

5
obiceiurile și tradițiile poporului cucerit, iar legile și instituțiile nu trebuie schimbate decît atunci
cînd împrejurările o cer.
Al doilea tip îl constituie monarhiile întemeiate pe crimă și trădare. Acestea sunt studiate în
cazul unui tratat politic deaorece Machiavelli încearcă să rămînă realist. De-a lungul istoriei și-au
făcut apariția pe scena politică și astfel de guvernari iar florentinul caută și pentru ele cele mai bune
reguli de guvernare.
Prima regulă o constituie aceea că uzurpările și crimele trebuie să se întoarcă în favoarea
poporului. Machiavelli spunea însăși că “ cruzimile sunt bine întrebuințate cînd sunt comise toate
odată, cînd nu se stăruiește întrînsele și cînd nu sunt întoarse pe cît cu putință în folosul poporului…
Cel ce uzurpează un stat trebuie dar să hotărască și execute dintr-o dată toate grozăviile pe care
trebuie să le comită ca să poată, evitand de a le reînnoi, să liniștească spiritele și să le cîștige prin
binefacere. Dacă cruzimile trebuiesc comise toate deodată, situația se schimbă în cazul binefacerilor
care trebuiesc să urmeze încet care să dureze cît mai îndelungat.”
Cruzimile trebuie să fie comise toate odată pentru ca amărăciunea lor fiind mai putin simțită,
să irite mai puțin. Binefacerile, dimpotrivă, trebuie să urmeze mai incet, pentru ca sa fie gustate mai
mult – acestea erau cuvintele florentinului care dovedeau încă odata o deosebita patrundere
psihologică.
Măsurile – atît cele în bine cît si cele în rău – trebuiesc luate total , nu pe jumătate, deoarece
oamenii trebuie să fie, fie mangîiați ,fie bătuți. Dacă dorim să atacăm pe cineva, trebuie să o facem
puternic astfel încît să nu ne fie frică de răzbunarea lui. Bineînțeles aceste măsuri trebuiesc corelate
scopului, pentru că luate propriu-zis aceste mijloace nu pot fi acceptate.
Nobilii nu pot fi niciodată demni de încredere chiar și atunci cînd aceștia l-au ales, deoarece
omul, prin natura lui, pe cît are pe atît dorește mai mult. În al doilea rînd, poporul se află departe de
suveran și astfel sentimentul inferiorității îl determină să îl respecte. Un lucru de o deosebită
importanță îl reprezintă faptul ca suveranul să aibă poporul lîngă el în situații de război atunci cînd
nici banii și nici fortărețele nu îl pot susține.
Chiar Machiavelli spunea că : “ nu există o fortăreață mai bună decît dragostea poporului”.
Precizam la începutul lucrării că atît monarhia cît si republica sunt bune după locuri, timpuri și
popoare. Cu toate acestea republica este superioară monarhiei. Aceasta se explica in primul rînd
prin faptul că monarhul uită mai repede de interesul general decît poporul. Interesul monarhului nu
coincide întotdeauna cu interesul poporului, pe cînd interesul general reprezintă interesul tuturor,
adică ceea ce reprezintă pentru popor propriul lui interes.
Sub un guvernămînt republican, bunăstarea este mai ridicată, deoarece spune Machiavelli
“fiecare cetățean e mai dispus să își multumească familia și să dobîndească bunuri, cînd e mai sigur
că le poate păstra și toți pe întrecute, lucrează la binele general, prin chiar faptul că se preocupă de

6
interesele lor particulare”. În plus guvernămintele republicane se adaptează mai ușor cu schimbările
survenite în timp decît cele monarhice.
Monarhii se schimbă și ei, dar schimbarea lor nu este atît de deasă și în folosul statului. De-a
lungul istoriei s-au putut vedea numeroase cazuri în care statele au decăzut datorită unor urmași
imbecili.
În cadrul republicii, șefii de state se aleg pe termene mai scurte pentru că în situația în care
aceștia nu se dovedesc capabili să poata fi schimbați.
Chiar dacă Machiavelli își manifestă simpatiile pentru guvernămintele republicane, nimic nu
il impiedică să recunoască faptul că în anumite momente guvernamintele despotice sunt mai bune.

Concluzie
Niccolo Machiavelli este un deschizător de drumuri în știința și filosofia politicii, anticipînd
astfel întreaga gîndire politică modernă, de la Hobbes, Locke, la Rousseau, Voltaire și liberalismul
secolului al XIX-lea. Continuînd preocupările clasicilor în ceea ce privește știința politcii, omul
politic florentin s-a detașat totodată de predecesorii săi Platon și Aristotel nu numai prin
transformarea politicii într-un domeniu autonom al activității umane, dominat de rațiune, dar și prin
modul în care s-a impus ca teoretician al statului nou, desprins de sub tutela Bisericii și a ierarhiei
de ranguri dominată de legitimitatea eredității și a nobleței în sens medieval.
Ceea ce contemporanii lui Machiavelli nu au reușit să realizeze : statul secularizat, armata
națională și unificarea Italiei într-un stat, au reușit promotorii Risorgimento în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea sub influența naționalismului romantic și ideilor liberale.
Astfel, înțelegem că aceste două mari forme de guvernămînt sunt unice și foarte importante
anume prin valorile care le-au promovat ce au lăsat o amprentă importantă în istoria evoluției
statelor. De ce zic importante, pentru că fiecare din ele, după parerea mea este buna și potrivita într-
o anumita epoca sau ani,și pentru un anumit stat.Astfel, republica nu este potrivită ca formă de
guvernamînt pentru anumite state ci este mai buna monarhia, cum și invers.

7
 Bibliografie
*Nicolo Machiavelli – “Il Principe” Editura Mondero, Bucureşti, 2002
*Skinner Quentin-”Machiavelli, despre el” Chișinău, 2001
*Cartofeanu, Manole Dmitrievici - ,,Cu privire la ideile politice ale lui Niccolo
Machiavelli și "machiavellism" ‘’ Chișinău, 2009