PERSOANA FIZICĂ SUBIECT AL RAPORTURILOR JURIDICE CIVILE

PERSOANA FIZICĂ. CAPACITATEA DE EXERCIŢIU A PERSOANEI FIZICE

NOȚIUNE ȘI CARACTERE JURIDICE

LIPSA CAPACITĂȚII DE EXERCIȚIU
CAPACITATE DE EXERCITIU RESTRANSA
DEPLINA CAPACITATE DE EXERCITIU

NOȚIUNE ȘI CARACTERE JURIDICE

Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este acea latură a capacităţii civile care constă în
aptitudinea acesteia de a exercita drepturi civile şi de a-şi asuma obligaţii civile prin încheierea
de acte juridice civile.
Potrivit art.37 din Codul civil, capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură
acte juridice civile.
Caracterele juridice ale capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice sunt următoarele:
a) Legalitatea, caracter ce rezultă din faptul că este reglementată prin lege, dispoziţiile legale în
această materie fiind obligatorii, iar persoanele nu pot să se abată de la ele (legea fiind Codul civil);
b) Generalitatea, derivă din faptul că persoana are aptitudinea de a exercita toate drepturile civile şi
de a-şi asuma orice obligaţii civile, prin încheierea oricăror acte juridice civile, excluzând pe acelea ce
sunt prohibite de lege.
c) Inalienabilitatea este caracteristica ce exprimă ideea că nici o persoană nu poate să încheie acte
juridice prin care să renunţe ori să înstrăineze capacitatea de exerciţiu;
d) Intangibilitatea constă în aceea că nici o persoană nu poate fi lipsită, în întregime sau în parte, de
această capacitate, decât în cazurile şi în condiţiile legii;
e) Egalitatea exprimă ideea conform căreia capacitatea de exerciţiu este egală pentru toate persoanele,
indiferent de rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea
sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o
categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară
nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile (art.30 din Codul civil).
În legătură cu capacitatea de exerciţiu a persoanelor fizice, se disting trei situaţii juridice: capacitatea
de exerciţiu deplină; capacitatea de exerciţiu restrânsă; persoane lipsite de capacitate de exerciţiu.
 LIPSA CAPACITĂȚII DE EXERCIŢIU
Potrivit art.43 din Codul civil, nu au capacitate de exerciţiu:
- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
- interzisul judecătoresc.
Sunt lipsite total de capacitatea de exerciţiu:
a) Minorii care nu au împlinit 14 ani, deoarece legiuitorul consideră că nu au discernământul necesar
care să le permită să aprecieze corect consecinţele actelor juridice pe care le încheie.
În această perioadă actele minorului sunt încheiate de către reprezentatul legal (părintele sau tutorele)
în numele minorului.
b) Persoanele puse sub interdicţie sunt, de asemenea, lipsite de capacitatea de exerciţiu, pe
considerentul că ele trebuie protejate împotriva consecinţelor actelor juridice încheiate în detrimentul
lor, ca urmare a alienaţiei sau a debilităţii mintale. Măsura punerii sub interdicţie a persoanei fizice
lipsite de discernământ o ia instanţa de tutelă, care numeşte şi un tutore şi care comunică hotărârea de
punere sub interdicţie irevocabilă, autorităţii administraţiei publice locale.
Pentru cei care nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de
reprezentanţii lor legali (părinţii sau tutorele după caz).
Minorul poate să încheie acte juridice privind îndeletnicirile artistice sau sportive, cu încuviinţarea
părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul.
Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu poate încheia singură actele anume
prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter
curent şi care se execută la momentul încheierii lor.
Codul civil introduce prin această reglementare a art.43 alin.3, o noutate în materie, care se întâmpla
în realitate dar care nu era legalizată, în sensul că dă dreptul, persoanelor lipsite de capacitate de
exerciţiu, să poată încheia singure acte juridice de conservare, (înlocuirea unei ferestre distrusă de
furtună, repararea unui telefon, înlocuirea unei baterii la ceas), şi de dispoziţie de mică valoare, cu
caracter curent şi cu executare imediată (cumpărarea de rechizite, alimente, bilete pentru transportul în
comun, bilete la spectacol, suveniruri cumpărate într-o excursie etc.. Din analiza acestor texte rezultă
că minorul nu poate încheia acte de administrare.
Potrivit art.19 alin.2 din Codul civil, îndeplinirea formalităţii de publicitate (publicitatea drepturilor, a
actelor şi a faptelor juridice) poate fi cerută de orice persoană, chiar dacă este lipsită de capacitatea de
exerciţiu.
Potrivit art.1013 alin.3 din Codul civil, oferta de donaţie făcută unei persoane lipsite de capacitate de
exerciţiu se acceptă de către reprezentantul legal.
Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal, afară de
cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.
Încetarea lipsei capacităţii de exerciţiu are loc în următoarele împrejurări:
- când minorul a împlinit 14 ani;
- prin decesul minorului;
- prin ridicarea interdicţiei judecătoreşti, pentru cei puşi sub interdicţie, însă tot printr-o hotărâre
judecătorească.
 CAPACITATEA DE EXERCIŢIU RESTRÂNSĂ
Capacitatea de exerciţiu restrânsă a minorului de 14-18 ani reprezintă aptitudinea acestuia de a
dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma obligaţiile civile prin încheierea, personal, a
anumitor acte civile, cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului său legal.
Potrivit art.41 din Codul civil, minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exerciţiu
restrânsă. În această perioadă a vieţii, minorul trebuie să fie asistat de către ocrotitorul legal, pentru
ocrotirea drepturilor şi intereselor minorului cu capacitate restrânsă.
Actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de către acesta, cu
încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea
instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii
actului. Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur acte de
conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare,
cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor. Conform prevederilor art.42 din Codul civil,
minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori
referitoare la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea
dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul. În acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută
tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite.
Constituţia României în art.49 alin.4 dispune că, minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca
salariaţi. De la vârsta de 15 ani minorii pot încheia contract individual de muncă cu încuviinţarea
părinţilor sau a tutorelui, după caz.
Potrivit art.13 din Codul muncii, persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei
de 16 ani. Persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea
vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu
dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea,
dezvoltarea şi pregătirea profesională.
Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă. Încadrarea în muncă a
persoanelor puse sub interdicţie judecătorească este interzisă. Încadrarea în muncă în locuri de muncă
grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de
muncă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Realizarea acestei forme de capacitate juridică se face numai prin încheierea, personal, a anumitor
acte juridice, cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui iar în alte cazuri, cum ar fi actele
de dispoziţie, şi autorizarea instanţei de tutelă.
Capacitatea restrânsă a minorului de 14-18 ani asigură acestuia o trecere graduală de la lipsa
capacităţii de exerciţiu, la capacitatea de exerciţiu deplină. În această etapă intermediară, minorul este
„îndrumat” de ocrotitorul său legal, iar încuviinţarea prealabilă a actelor juridice constituie o
„pregătire” a acestuia pentru participarea la viaţa juridică viitoare, de după ajungerea la majorat, când
personal şi singur va încheia actele juridice civile necesare satisfacerii propriilor interese.
Actele juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate încheia, pot fi grupate astfel:
a) Acte juridice civile ce pot fi încheiate valabil, personal şi singur.
Actele juridice civile ce pot fi încheiate personal şi singur de către minorul cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, deci fără a fi nevoie de vreo încuviinţare prealabilă. Este vorba de următoarele acte juridice
patrimoniale: actele juridice pe care le putea încheia valabil şi până la împlinirea vârstei de 14 ani
(actele juridice de conservare şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent, care se
execută la data încheierii lor); actele juridice de administrare, în măsura în care acestea nu îl
prejudiciază pe cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Minorul cu capacitate civilă de exerciţiu
restrânsă poate încheia singur, în mod valabil, şi acte juridice nepatrimoniale, precum: încheierea
căsătoriei (minorul care a împlinit vârsta de 16 ani); sesizarea instanţei de tutelă în vederea schimbării
felului învăţăturii ori pregătirii profesionale sau în vederea constituirii consiliului de familie;
recunoaşterea filiaţiei; introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii de către mama minoră; exercitarea
acţiunii în anularea actului.
Aplicaţii în acest sens amintim:
- acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de
către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal(art.425 alin.1 din Codul
civil);
- părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu
privire la persoana copilului, adică poate exercita autoritatea părintească şi nu drepturile şi îndatoririle
privind bunurilor copiilor, acestea se vor exercita de către un tutore.
Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane
(art.490 din Codul civil);
- Actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de către acesta, cu
încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea
instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii
actului. Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur acte de
conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare,
cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor (art.41 din Codul civil).
Acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică
valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor (art.41 alin.3 din Codul civil), de
exemplu repararea unui geam spart de o furtună, repararea urgentă a unui bun proprietate – cum ar fi
un telefon, un ceas, cumpărarea de rechizite, bilete la mijloace de transport, bilete la spectacole,
alimente etc.
b) Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate încheia valabil, numai cu
încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal.
Din această categorie fac parte actele de administrare a patrimoniului minorului, cum ar fi închirierea,
încasarea de chirii, repararea unui imobil etc. Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi
făcute şi de reprezentantul său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu
i-ar permite acest lucru. Conform art.41 din Codul civil, minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are
capacitatea de exerciţiu restrânsă.
Actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de către acesta, cu
încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea
instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii
actului. Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur acte de
conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare,
cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor.
Din analiza textului rezultă că, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face personal şi
singur acte de conservare, acte de administrare cu condiţia ca aceste acte să nu îl prejudicieze.
Actele de administrare sunt actele săvârşite în scopul de a asigura conservarea şi punerea în valoare a
patrimoniului sau a unora din elementele acestuia, în condiţiile statornicite de lege.
Spre deosebire de actele de conservare, actele de administrare intră în cadrul normal al acţiunii de
administrare pe care o desfăşoară o persoană cu privire la patrimoniul său şi cu privire la patrimoniul
altei persoane. Astfel, a închiria un imobil, încasarea de chirii, a încasa dobânzile unei sume de bani
împrumutate, a vinde recolta unei ferme, înseamnă a îndeplini acte de administraţie.
Expresia de „act de administrare” este întrebuinţată în sensul său restrâns, referindu-se numai la
actele de administrare propriu-zise şi, nu la actele de administrare în sensul larg al cuvântului, care
prin verbul „a administra” desemnează toate actele juridice pe care o persoană le poate săvârşi în
legătură cu patrimoniul, cuprinzând deci şi actele de dispoziţie (de înstrăinare).
Actele de administrare, în sensul acesta restrâns, se apropie uneori foarte mult de actele de dispoziţie,
deoarece şi unele şi altele au drept scop punerea în valoare a elementelor patrimoniului.
Pentru a putea săvârşi acte de administrare, persoana care le săvârşeşte trebuie să aibă puterea de
administrare. Cel care poate săvârşi acte de dispoziţie, în principiu, poate face şi acte de administrare
şi acte de conservare, fiindcă cine poate face mai mult, poate face şi mai puţin. Situaţia inversă nu
poate duce la acelaşi rezultat. Persoanele lovite de incapacitate nu pot săvârşi acte de administraţie,
actele juridice se încheie, în numele acestora de reprezentaţii lor legali, constituind o garanţie
suficientă că interesele incapabilului vor fi apărate.
Conform art.501 din Codul civil, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului
lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte, după
caz. După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îşi exercită drepturile şi îşi execută obligaţiile singur,
în condiţiile legii, însă numai cu încuviinţarea părinţilor şi, după caz, a instanţei de tutelă. Conform
prevederilor art.42 din Codul civil, minorul poate să încheie acte juridice privind munca,
îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a
tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul.
În acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte
şi poate dispune singur de veniturile dobândite.

c) Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate încheia personal, dar cu dubla
încuviinţare (de la ocrotitorul legal, părinte sau tutore şi autorizarea instanţei de tutelă). Din această
categorie fac parte actele de dispoziţie, cum ar fi înstrăinarea, grevarea cu o sarcină (ipotecă, gaj) a
unei obligaţii proprii, renunţarea la un drept, acceptarea unei succesiuni.
Actele de dispoziţie cu privire la bunuri nu pot fi încheiate de minorii cu capacitate de exerciţiu
restrânsă decât cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă.
Intră în această categorie: actele de înstrăinare a unor bunuri (cu excepţia celor de valoare mică, cu
caracter curent); actele de grevare cu sarcini reale a bunurilor şi obligaţiile proprii; actele de renunţare
la un drept; tranzacţia; acte care depăşesc dreptul de a administra.
Actele de dispoziţie sunt actele prin care se produce o modificare în componenţa patrimoniului, prin
transmiterea unui bun sau un drept în favoarea altei persoane.
Actele de dispoziţie pot fi consimţite fie în schimbul unei contraprestaţii, adică în urma unui
echivalent care va intra în patrimoniul din care a ieşit bunul înstrăinat, caz în care avem de-a face cu
„acte de dispoziţie cu caracter oneros”, de pildă, actul de vânzare-cumpărare, fie prin „acte de
dispoziţie cu titlu gratuit”, cum ar fi actul de donaţie, în care nu se dă un contra echivalent.
În prima ipoteză, a actelor cu titlu oneros, având în vedere că operaţiunea de înstrăinare scoate un
bun din patrimoniu, dar imediat urmează o alta care aduce un alt bun sau o valoare în locul bunului
înstrăinat, actul poate fi săvârşit şi de un incapabil, dar numai dacă au fost îndeplinite formele stabilite
de lege.
Dimpotrivă, actele cu titlu gratuit, scoţând bunul din patrimoniu şi neaducând nimic în locul lui,
sunt, în principiu, interzise incapabililor. De precizat că sunt şi situaţii în care persoanele capabile sunt
supuse la anumite restricţii, cu ocazia înstrăinărilor cu titlu gratuit. persoana lipsită de capacitatea de
exerciţiu poate încheia singură actele anume prevăzute de lege, actele de dispoziţie de mică valoare,
cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor, de exemplu cumpărarea de rechizite,
bilete la mijloace de transport, bilete la spectacole, alimente, suveniruri într-o excursie etc.
Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face personal şi singur acte de dispoziţie de mică
valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor, cum ar fi cumpărarea de rechizite,
bilete la mijloace de transport, bilete la spectacole, alimente etc.
Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face acte de dispoziţie cu încuviinţarea ocrotitorului
legal – părinţii ori tutorele, după caz – şi cu autorizarea prealabilă a instanţei de tutelă, cum ar fi
acceptarea unei moşteniri, instituirea unei garanţii pentru o obligaţie proprie, vânzarea-cumpărarea de
bunuri de valoare mare cum ar fi: imobile, o maşină etc.

d) Acte juridice civile interzise minorului de 14-18 ani.

Minorul nu poate să garanteze obligaţia altuia şi nici să facă donaţii, altele decât darurile obişnuite
potrivit stării materiale. De asemenea, este interzisă încheierea oricăror acte juridice între tutore sau
soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte.
Aceştia pot cumpăra la licitaţie publică un bun al minorului, dacă au o garanţie reală asupra acestui
bun ori îl deţin în coproprietate cu minorul, după caz. Instanţa de tutelă acordă autorizarea numai dacă
actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor. Autorizarea se va da pentru
fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, condiţiile de încheiere a actului.
În această categorie intră actele prevăzute de art.988 din Codul civil „cel lipsit de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi”.
Potrivit art.144 din Codul civil minorul nu poate face donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia.
Conform prevederilor art.44 din Codul civil, actele încheiate de către minorul lipsit de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, altele decât cele permise precum cele făcute fără
încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, după caz ori fără autorizarea instanţei de tutelă, şi actele făcute
de tutore fără autorizarea instanţei de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt
anulabile, adică lovite de nulitate relativă, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
Încetarea capacităţii de exerciţiu restrânsă are loc astfel:
- la împlinirea vârstei de 18 ani, când devine major;
- dacă minorul se căsătoreşte înainte de 18 ani;
- când minorul este pus sub interdicţie judecătorească;
- când minorul decedează.
Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, are ca efect
aplicarea regulilor privind nulitatea relativă.
 CAPACITATEA DE EXERCIŢIU DEPLINĂ

Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice reprezintă aptitudinea omului de a dobândi şi

exercita drepturile civile şi de a-şi asuma şi exercita obligaţiile civile prin încheierea, personal şi
singur, a tuturor actelor juridice civile
Prin capacitate de exerciţiu deplină se înţelege aptitudinea persoanei fizice de a-şi exercita drepturile
subiective civile şi de a-şi asuma obligaţii prin încheierea personal şi singur a tuturor actelor juridice
îngăduite de lege. Persoana fizică dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină la împlinirea vârstei de
18 ani, când ea devine „majoră”.
După împlinirea vârstei de 18 ani, persoana se bucură de o prezumţie de capacitate, care poate fi
combătută numai dacă se face dovada punerii sub interdicţie a acelei persoane, cât şi de o prezumţie
de discernământ, care se poate combate atunci când, prin orice mijloc de probă, se face dovada lipsei
discernământului. Prin discernământ se înţelege componenta capacităţii psihice, care se referă la o
faptă anume şi din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conţinutul şi
consecinţele acestei fapte.
Potrivit art.38 din Codul civil, capacitatea de exerciţiu deplină începe la data când persoana devine
majoră, persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani, când persoana fizică poate încheia acte
juridice civile personal şi singură.
Totuşi, potrivit art. 988 alin.2 din Codul civil, sub sancţiunea nulităţii relative, nici chiar după
dobândirea capacităţii depline de exerciţiu persoana nu poate dispune prin liberalităţi în folosul celui
care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la
instanţa de tutelă descărcare pentru gestiunea sa. Se exceptează situaţia în care reprezentantul ori,
după caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului, adică părinţi ori bunici.
Capacitatea de exerciţiu deplină se poate dobândi şi înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, de către
femeie şi bărbat, prin căsătorie, dacă a împlinit vârsta de 16 ani şi de persoana fizică care a împlinit
vârsta de 16 ani, pentru motive temeinice, cu recunoaşterea instanţei de tutelă a capacităţii de exerciţiu
anticipate.
Dobândirea capacităţii depline de exerciţiu prin căsătorie
Conform prevederilor art. 272 din Codul civil, căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit
vârsta de 18 ani. Excepţia de la această regulă este reglementată de art.272 alin.2 din Codul civil şi
astfel, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul
unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei
de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. Pentru motive temeinice, minorul care a
împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi
sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are
domiciliul. În cazul în care unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă
hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere interesul superior al copilului.
Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa,
încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă. Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul
superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul
dintre părinţi, este suficientă încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea părintească. Dacă nu
există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei
sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti. Motivele temeinice nu sunt
prevăzute de către Codul civil, dar în practica judiciară s-a stabilit că acestea sunt: naşterea unui copil,
starea de graviditate sau convieţuirea împreună a celor doi viitori soţi etc.
Textul de lege menţionat impune îndeplinirea mai multor cerinţe pentru a fi autorizată căsătoria unui
minor care a împlinit vârsta de 16 ani, adică existenţa unor motive temeinice, stabilirea pe baza unui
aviz medical a stării de sănătate, a gradului de maturizare care să îi permită asumarea îndatoririlor
specifice ale unei căsătorii, încuviinţarea părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei
de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinţi refuză
să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere
interesul superior al copilului.
Prin căsătorie minorul dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu de la data încheierii căsătoriei de
către ofiţerul de stare civilă şi nu la data autorizării căsătoriei de către instanţa de tutelă. Prin urmare
la exprimarea consimţământului la căsătorie, viitorul soţ este minor şi după oficierea căsătoriei devine
major.

Capacitatea de exerciţiu anticipată

Potrivit art.40 din Codul civil, pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului
care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest scop, vor fi ascultaţi şi
părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul consiliului de familie. Instanța va
putea pronunța o hotărâre, numai în condițiile în care va aprecia că aceasta este justificată, dar și după
ce va stabili, în prealabil, că minorul are discernământul necesar gestionării vieții sale, întocmai ca o
persoană majoră.
Codul Civil nu defineşte care sunt aceste motive temeinice, dar minorul respectiv dacă consideră că
are aceste motive, se poate adresa instanţei pentru a-i fi recunoscută această capacitate de exerciţiu
anticipată. Părinţii minorului vor fi ascultaţi de către instanţa de tutelă, legea nu prevede acordul
părinţilor, ci doar opinia acestora, în cazul în care minorul sesizează instanța de tutelă solicitând
emanciparea sa, nu mai este necesară încuviințarea părinților și nici îndeplinirea altor condiții, așa
cum se întâmplă la încheierea căsătoriei de către un minor (art.272 din Codul civil). Codul civil nu
prezintă motivele temeinice pe baza cărora instanţa de tutelă dispune ca minorul de 16 ani, indiferent
că este bărbat sau femeie, dobândeşte capacitate de exerciţiu anticipată, fără a fi condiţionat de
căsătorie, lăsând la aprecierea instanţei de tutelă aceste motive temeinice.
Considerăm că minorul de 16 ani poate să ceară instanţei de tutelă, să i se recunoască capacitatea
deplină de exerciţiu anticipată, pe motiv că a dobândit capacitate de muncă şi este angajat într-o
societate comercială în altă localitate şi este capabil de a efectua şi celelalte acte juridice şi a-şi asuma
obligaţii ca şi majorul. Din motiv temeinic considerăm că este şi administrarea bunurilor proprii ale
minorului de 16 ani când acesta observă că părinţii sau tutorele exagerează în acordarea încuviinţării,
încheierii acestor acte juridice. Un alt motiv temeinic ar fi posibilitatea constituirii unei societăţi
comerciale, asociatul nu este condiţionat de vârsta de 18 ani ci de a nu fi incapabil, adică, minorul
care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi interzisul judecătoresc.

Încetarea capacităţii de exerciţiu deplină are loc în următoarele situaţii:

- prin moarte sau declararea judecătorească a morţii persoanei fizice;
- prin punerea sub interdicţie judecătorească a persoanei fizice;
- prin declararea nulităţii căsătoriei, înainte ca persoana de rea-credinţă să fi împlinit 18 ani.
Capacitatea civilă de exerciţiu deplină încetează fie odată cu încetarea capacităţii civile de folosinţă,
adică prin moarte, fie prin punerea sub interdicţie judecătorească, fie prin anularea sau constatarea
nulităţii căsătoriei înainte ca minorul să fi împlinit 18 ani, pentru minorul care a fost de rea-credinţă la
încheierea căsătoriei.
În raporturile de drept internaţional privat, schimbarea legii naţionale a persoanei nu aduce atingere
majoratului dobândit potrivit legii aplicabile la momentul dobândirii (art. 2575 din Codul civil).