Sunteți pe pagina 1din 13

INSTITUTUL DE FORMARE CONTINUĂ

CATEDRA PEDAGOGIE ȘI PSIHOLOGIE

Disciplina: Pedagogie preșcolară

Tema: “Dramatizarea și jocul de rol –


mijloc de dezvoltare cognitiv-emoțională
în perioada preșcolară”

A efectuat: Brînza Rodica

03.01. 2018

CUPRINS:
1
Introducere....................................................................................3
1. Dramatizarea – strategii, clasificări, cerințe..................................4
2. Utilizarea dramatizării în activitățile preșcolarilor........................8
3. Concluzii......................................................................................12
4. Bibliografie..................................................................................13

INTRODUCERE
2
Jocul, prieten nelipsit al copilului, reprezintă pentru perioada preșcolară, principala
activitate, o formă de manifestare fără bariere geografice ori religioase, o activitate care îi
reunește pe copii și în același timp îi reprezintă. În decursul jocului copilul acționează asupra
obiectelor din jur, cunoaște realitatea, își satisface nevoia de mișcare, dobândește încredere în
forțele proprii, își îmbogățește cunoștințele.
Manifestându-și dorința de a participa la viața și activitatea celor din jur, copilul își asumă
rolul de adult, reproducând activitatea și raporturile lui cu ceilalți oameni. În acest fel, jocul
este social prin natura lui, însăși posibilitatea de a-și imagina realitatea, de a o reflecta,
reprezintă pentru copil sensul jocului. Prin această activitate copilul își satisface nevoile
prezente și se pregătește pentru viitor.
Educația cognitiv-emoțională a copiilor preșcolari cu ajutorul jocului de rol și a
dramatizării, metode care au valențe formative și educative puternice și care implică îmbinarea
lor cu alte metode adecvate acestei vârste, și anume povestirea, teatrul de masă, teatrul de
marionete, etc., menite să antreneze întreaga personalitate a copilului în învățarea prin joc.
Pregătirea copilului pentru școală tinde să devină un dușman al educației prin joc al copilului.
Menținerea spiritului ludic în activitatea cu preșcolarii reprezintă o responsabilitate
deontologică a educatorului, el fiind specialistul investit de societate să realizeze o educație
adecvată copiilor preșcolari. Tot mai mult își face prezența educația de tip școlar în grădiniță,
datorită volumului bogat de informții cu care copilul vine în gradiniță, uneori, chiar dacă nu
toate informațiile sunt corecte și educative, de aceea, educatorul este cel care asigură
respectarea particularităților de vârstă ale copiilor, atât în educația în grădiniță, cât și educația
copilului în familie și apoi în școala primară, prin diferitele întâlniri ale acesteia cu parinții și
învățătorii.

Așa cum J. J. Rousseau, la care se adaugă și reprezentanți ai pedologiei și pedagogiei


antripocentriste, printre care amintim pe E. Key, M. Montessori, J. Dewey și alții: educatorii
trebuie să fie umani și cu grijă față de păstrarea prospețimii și inocenței copilăriei: ” Oameni,
fiți umani, iată prima voastră datorie! ... Iubiți copilăria, ocrotiți-i jocurile, plăcerile,
drăgăstoasele ei porniri! ... De ce vreți să lipsiți pe acești mici nevinovați de plăcerea unui timp
atât de scurt, care fuge și de un bun atât de prețios, pe care nu știu să-l folosească rău?”(J. J.
Rousseau, „Scrieri alese despre educație”).

Dramatizarea la vârstă preșcolară urmarește dezvoltarea capacității de exprimare orală și


de receptare a mesajului oral, exprimarea clară, corectă, expresivă, respectarea pauzelor
3
gramaticale,logice sau psihologice din textele interpretate, dar și dezvoltarea capacității de
exprimare a unor sentimente prin mișcare scenică, mimică și/sau gestică.

1. Dramatizarea – strategii, clasificări, cerințe.

4
În „ Manual de pedagogie contemporană”, vol II, 2005, conf. univ. dr. Voiculescu. E şi
lector univ. drd. Aldea D. arată că, încă de la începutul secolului al XX-lea, prin curentul
„Educaţiei noi” şi al „Şcolii active” s-a manifestat preocuparea pentru metode care să implice
cât mai mult copilul în actul învăţării, acestă preocupare fiind şi în prezent o coordonată a
majorităţii proiectelor de modernizare a şcolii, o direcţie caracteristică a dezvoltării
metodologiei didactice. Învaţând prin acţiune, copilul devine el însuşi un spirit activ, un „om al
faptei”. La vârsta preşcolară, jocul, care înainte de orice este este un „modus vivendi”, este în
acelaşi timp şi cea mai importantă metodă activă de instruire, educare şi formare, este
modalitatea prin care copilul se raportează la lume şi în acelaşi timp asimilează lumea, realul la
propriul său eu, aşa cum se arată în literatura de specialitate. Prin joc, copilul se familiarizează
cu diferite aspecte ale realităţii naturale şi sociale şi îşi satisface diverse trebuinţe, jocul fiind o
activitate generatoare de trăiri pozitive, de satisfacţii imediate.

Cel mai important aspect al folosirii jocului ca metodă de predare-învăţare în grădiniţă


este acela de a-i face pe copii să conştientizeze că se află într-o situaţie de învăţare, ceea ce
presupune stabilirea clară a sarcinilor didactice urmărite în cadrul jocului, ce rol va juca
(interpreta) fiecare copil în cadrul jocului, a regulilor jocului, care nu vor permite îndepărtarea
copiilor în timpul jocului de tema stabilită, ajutându-i în acelaşi timp în rezolvarea sarcinilor de
joc şi imprimând direcţia necesară în acţiunea de joc. Pregărirea materialelor necesare pentru
simulare este de asemenea un aspect deosebit de important pentru reuşita jocului .

Strategia jocului este în esenţă o strategie euristică, de combinare, relaţionare, de


interpretare a experienţei copilului (cunoşţinţe, capacităţi, deprinderi etc,) şi de descoperire a
ceva nou.

Valenţele formative ale dramatizării sunt multiple: îmbogăţeşte cunoştinţe şi formează


capacităţi, dezvoltă atenţia, spiritul de observaţie, memoria şi imaginaţia, formează motivaţia şi
atitudinea faţă de diverse activităţi, cultivă spiritul de investigaţie, perseverenţa şi spiritul
cooperant.

În continuare voi face câteva consideraţii de ordin teoretic asupra jocului de rol şi a
metodei dramatizării, preluate din literatura de specialitate, fară a insista asupra acestora, doar
atât cât este necesar pentru a da legitimitate exemplelor pe care le voi aduce în acest sens, din
propria experienţă.

Dramatizarea este o metodă derivată din psihodramă, metodă terapeutică creată de J. L.


Moreno în 1921, prin care se urmăreşte, în principal, formarea modului de a gândi, simţi şi
5
acţiona, specific unui anumit statut, dezvoltarea capacităţilor empatice, a capacităţii de a
rezolva situaţii problematice, verificarea corectitudinii şi eficienţei comportamentelor formate
la copii şi înlăturarea comportamentelor inadecvate, neeficiente. În pregătirea şi derularea
dramatizării, din punct de vedere metodologic, principalele etape care trebuie parcurse sunt:

- identificarea şi definirea situaţiei care va fi simulată, în concordanţă cu obiectivele


educaţionale şi cu specificul cunoştinţelor (deprinderilor, comportamentelor) ce
urmează a fi învăţate;
- modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului, constând în selectarea statusurilor şi
rolurilor celor mai importante din situaţia reală şi a interacţiunilor esenţiale,
elaborându-se un scenariu;
- alegerea participanţilor şi instruirea lor în legătură cu specificul fiecărui rol pe care
urmează să-l interpreteze (în funcţie de vârsta copiilor, se pot folosi în acest scop
fişe cu descrierea fiecărui rol, sau ilustrarea prin desene);
- învăţarea individuală a rolului;
- interiorizarea (internalizarea) rolului şi conceperea modului de interpretare, durata
acestui moment fiind mai extinsă sau mai restrânsă, în funcţie de timpul total avut
la dispoziţie;
- interpretarea rolurilor;
- dezbaterea cu toţi participanţii la joc a modului de interpretare (prin intervievarea
actorilor, analiza conţinutului şi analiza comportamentului de rol).
Din punct de vedere metodic, se impun câteva exigenţe, legate mai ales de distribuirea şi
interpretarea rolurilor:

- nu este adecvată modalitatea impunerii rolurilor, ci alegerea lor, oferind copiilor


posibilitatea de a opta voluntar în a interpreta anumite roluri, altfel poate să apară
pericolul unor blocaje emoţionale;
- jocul de rol va fi precedat de prezentarea unor situaţii relativ asemănătoare cu aceea
ce va fi simulată şi a modurilor de rezolvare a lor;
- atmosfera de joc trebuie să fie relaxată, lipsită de exagerări care să îngreuneze
interpretarea rolurilor şi concentrarea asupra situaţiei;
- interpretarea rolurilor va putea fi reluată cu aceiaşi copii sau cu copii diferiţi, pentru
însuşirea comportamentelor de rol;
- analiza jocului de rol trebuie să fie condusă cu tact şi pricepere de către
conducătorul jocului, evidenţiindu-se aspectele adecvate/inadecvate, deciziile

6
corecte/incorecte, atitudinile mai mult sau mai puţin adecvate ale personajelor
aflate în anumite situaţii.
Dramatizarea poate fi:

- o variantă a jocului de rol, metodă care valorifică tehnicile artei dramatice (dialog,
gest, mimică, pantomimică, decor, etc.), prin care se urmăreşte în special adâncirea
înţelegerii unor aspecte studiate şi fixarea lor, pe un fond afectiv intens. În acest
sens, dramatizarea constă în transpunerea în acţiune dialogată a faptelor,
evenimentelor, la educarea limbajului, educaţie pentru societate, cunoaşterea
mediului prin povestiri, memorizări, lecturi ale educatoarei, etc., sau transpunerea
în roluri socio-profesionale.
- variantă a învăţării prin descoperire - de exemplu: reconstituirea drumului parcurs
în descoperirile ştiinţifice, reproducerea unor experimente;
- o variantă a expunerii cu oponent, caz în care dramatizarea orientează expunerea
pe mai multe piste, oferind diverse modalităţi de abordare a unui subiect şi
imprimând dinamism şi varietate expunerii;
- ca variantă terapeutică, dramatizarea se utilizează sub forma psihodramei şi
sociodramei, facilitând descărcarea tensională (catharsis-ul).
La nivelul grădiniţei şi învăţământului primar se utulizează însă prima variantă – dramatizarea
ca variantă a jocului de rol.

7
2. Utilizarea dramatizării în activitățile preșcolarilor.
Lumea fantastică a poveștilor fascinează copiii încă de la cea mai fragedă vârstă, fie că ele sunt
citite în tihna casei de către părinți sau bunici, fie că sunt citite de către educatoare. Nu o dată îi
surprindem în cadrul jocurilor alese că gesticulează sau vorbesc cu personaje imaginare sau că
în cadrul jocurilor de rol adoptă ținute și intră cu ușurință în pielea personajelor. Jocul este
activitatea preferată a preșcolarului, fie că este un joc liber, fie că se desfașoară organizat în
cadrul activităților instructiv-educative din gradiniță. Jocul este mijlocul prin care ființa umană,
de la începuturile existenței sale, intră în contact cu lumea cunoașterii.
În cadrul activităților din grădinița de copii, dramatizarea poate fi privită ca o activitate
complementară, un opțional ăi/sau ca o metodă sau mijloc de realizare a unei activități, în
special de educare a limbajului. Indiferent de tipul său, dramatizarea place copiilor preșcolari,
în special celor cu vârste de 5-7 ani.
Dramatizarea la vârstă preșcolară urmărește dezvoltarea capacității de exprimare orală și
de receptare a mesajului oral, exprimarea clară, corectă, expresivă, respectarea pauzelor
gramaticale, logice sau psihologice din textele interpretate, dar și dezvoltarea capacității de
exprimare a unor sentimente prin mișcare scenică, mimică și/sau gestică. Vazută ca o activitate
optională ce se desfașoară întreg anul școlar sau pe parcursul unui semestru, dramatizarea
presupune urmărirea unor pași, a unor obiective care au ca finalitate prezentare unui program în
cadrul unei serbări, știut fiind faptul că dramaturgia constituie punctul forte în reușita unei
serbări. Cadrul didactic trebuie să aleagă cu grijă textul ce urmează a fi pus în scenă ținând cont
de particularitățile de vârstă, dar și de cele individuale. Copii recepționează mesajul etic al
textului literar cu o mare rapiditate, dar se exprimă mai greu datorită lipsie de flexibilitate a
vorbirii. De aceea, dramatizările realizate în versuri scurte sunt ușor de memorat de către copii,
dar și poveștile scurte, bine cunoscute de copii au succes.
Dacă folosim jocul de rol și dramatizarea în educarea preșcolarului, vom constata că acesta va
fi capabil :
- să participe la activitățile de grup, inclusiv la activități de joc, atât în calitate de vorbitor,cât și
în calitate de auditor;
- să audieze cu atenție un text (epic sau liric), să rețină ideile acestuia și să demonstreze
întelegerea lui;
- să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității sale și/sau
relațiilor cu ceilalți;
- să creeze el însuși (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări,
utilizând intuitiv elemente expresive;
8
- să dramatizeze textul unei povestiri sau poezii, utilizând vorbirea dialogată, nuanțarea vocii,
intonația și respectând mișcarea scenică cerută de textul respectiv.
Deși paleta metodelor și tehnicilor didactice pentru realizarea acestor obiective este foarte
largă și ofertantă, lucrarea de fata își propune să scoată în evidență influența jocului de rol și a
dramatizării asupra realizării lor, întrucât aceste metode au o serie de avantaje: mari valențe în
direcția receptării și sensibilizării copiilor preșcolari față de conținutul și mesajul operei
literare; formează și dezvoltă capacități operaționale și comportamentale; transferă cunoștințe
din plan teoretic în plan practic; dezvoltă spiritul de cooperare; angajează atât copiii timizi, cât
și pe cei slabi.
La tema anuală ”Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?” am introdus jocul de rol și
dramatizarea pentru scenetele: „Puf Alb si Puf Gri”; „Iedul cu trei capre”; „Ridichea uriașă”;
„Căsuța din oală”; „Scufița Roșie” și jocurile de rol: „Greierele și furnica”; „De-a mama”; „De
vorbă cu Primăvara”; „La bucatarie”.
Pentru a forma deprinderi de vorbitor și de auditor s-au folosit următoarele activități: ”La
bucătărie”, „De-a mama”, „De vorbă cu Primăvara” și „Greierele și Furnica”. Acestea s-au
desfășurat ca joc de rol și activități extracurriculare sub formă de dramatizare, folosindu-se
costume, accesorii și echipamente adecvate acestora. De sesizat a fost faptul că au placut foarte
mult, deoarece copiii au intrat în atmosfera jocului cu entuziasm, iar deprinderile ce au fost
anterior stabilite s-au receptat ușor și, totodată, stabil, acestea folosindu-se și în alte activități.
Copiii, încrezători, și-au interpretat rolurile cu entuziasm și plăcere, folosind gestica și mimica,
doua elemente esențiale în desfășurarea cu succes a dramatizărilor. Costumele confecționate de
mine au pus în valoare personajul interpretat de fiecare copil. Echipați cu accesorii de
bucătărie, copiii s-au jucat „De-a bucătăria”, un joc foarte iubit de fetițe și nu numai. Au
pregatit meniuri hazlii pentru colegii lor, sub supravegherea mea, însușindu-și deprinderi
specifice activităților gospodărești: spălarea legumelor înainte de a le mânca, folosirea
cutitașelor. Apoi am trecut și la faimosul cuptor care nu putea lipsi din bucătarie și am copt
câteva plăcinte pentru bunicuța Scufiței Roșii și ieduțului mofturos.
Un alt joc îndrăgit de fetițe este și jocul de rol „De-a mama”, unde au posibilitatea de a-și
desfășura câteva activități din viața socială a mămicilor.
Povestea „Iedul cu trei capre” a fost folosită și în activitatea de educație pentru societate,
datorită valențelor educative pe care le transmite, fiind o buna modalitate de a le însuși și copiii.
Pentru realizarea deprinderii de a-și îmbogăți vocabularul activ și pasiv pe baza
experiențelor dobândite în activitățile de dramatizare am desfășurat cu copiii câteva jocuri
didactice: „Cine este?”, în care copiii au avut ca sarcină să recunoască personajul, numele

9
poveștii, precum și să reproducă câteva replici ale acestuia, „Formează propoziții cu .....
(cuvinte și expresii din povești)!”: să formuleze propoziții cu cuvintele și expresiile întâlnite ăn
poveștile audiate, „Cuvinte alintate”, le-am afișat mai multe cuvinte din povești la care ei au
avut ca sarcină să le transforme în diminutive și „Așa e bine, așa nu e bine!”, unde prin metoda
modernă „Bula dubla” au expus la panou imagini cu însușirile pozitive și cele negative ale
personajelor din povești, deoarece acestea au mari valențe educative pentru copii. Ca și în cazul
obiectivului anterior, învățarea cuvintelor noi de către copii nu trebuie fundamentată pe
activități formale, de predare. Esențial este capacitatea educatoarei de a sesiza, în cursul
evenimentelor obișnuite din viața de zi cu zi a gradiniței, momentele propice pentru a aduce în
discuție unul sau mai multe cuvinte. Aceste jocuri se pot desfășura atât în anumite secvențe ale
activității, cât și în manifestările lor libere și spontane.
Formarea deprinderii de a crea (cu ajutor) rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări pot fi
executate cu întreaga grupă, recomandabil este însă ca ele să fie organizate cu grupuri mai mici
de copii. Pentru buna desfășurare a activităților de creare de povești, mi-am propus să respect
câteva reguli:
- am început cu povestirea unor evenimente reale, la care a participat întregul grup: un joc pe
care l-au jucat cu totii. Acest fapt real a constituit baza desfășurării imaginative ulterioare: ”Ce
s-ar fi întâmplat dacă...?”; „Ce s-ar fi gândit să facă...?”; „Ce ar fi trebuit să facă...?,, .
- ca punct de plecare pentru poveste am folosit o imagine sau un desen. Grupul a primit câteva
asemenea imagini din care a ales una pentru a construi povestea;
- pe fâșii de hârtie am scris începuturi de povești: ”Într-o noapte de Craciun, Alina și Bogdan
abia ațipiseră, când au auzit o bătaie ușoară în geam. Repede se sculară din pat și se duseră la
fereastră. Acolo, ce sa vezi?”, „A fost odata un băiat care locuia într-o căsuță la marginea
pădurii...” și alte asemenea introduceri. Le-am citit pe toate (nu mai mult de trei sau patru
variante), copiii au ales una și au continuat povestea.
Copiilor, se știe, le plac rimele, cuvintele rimate. Ei se bucură să le asculte și, de bună
seamă, se vor bucura să le și creeze. Astfel, am prezentat copiilor mai multe imagini amestecate
și le-am cerut să facă perechi din cele ale căror nume se termina la fel. Nu a fost greu pentru
copii să găsească perechi de desene de tipul: casă-masă, barză-varză, lac-sac, rac-mac, mașină-
găină, cană-mană, etc. În activitățile următoare am cerut să găsească ei înșiși cuvinte de acest
fel.
Pentru a forma deprinderea de a dramatiza textul unei povești, utilizând vorbirea dialogată,
nuanțarea vocii, intonația, cu mișcarea scenică cerută de textul respectiv, am desfășurat mai
multe scenete și activități extracurriculare (serbări) în care copiii au participat cu entuziasm,

10
datorită costumelor pe care le-au purtat. De exemplu: „Scufița Roșie”, „Puf Alb și Puf Gri”,
„Copiii, florile lumii”, unde copiii au interpretat rolurile foarte bine, intrând în „pielea”
personajelor. Rolurile au fost ușoare, plăcute, atât pentru „micii actori”, cât și pentru spectatori,
părinți.
Potențialul larg al activităților extracurriculare este generator de căutări și soluții foarte
variate și originale. De aceea și eu am acordat toată atenția planificării și organizării acestor
activități. Pentru a interveni asupra lor cu originalitate am avut nevoie de o mare disponibilitate
spre schimbare, de curajul de a face noi și noi încercări, de a răspunde unor provocări. Am
încercat adeseori să găsesc alternative la unele aspecte ale procesului didactic, uneori prea
rigide, să aduc un plus de vitalitate în activitățile mele, iar copilului, un zâmbet în plus.
Un loc aparte în cadrul acestor activități extracurriculare îl ocupă serbările, realizate cu
diferite ocazii. Serbările reprezintă un nesecat izvor de satisfacții, bucurii, crează buna
dispoziție, favorizează dezvoltarea copiilor din punct de vedere fizic și psihic, desfășurându-se
într-o atmosferă specifică: în preajma sărbătorilor de iarnă, de 8Martie, de Ziua Copilului, etc.
Am planificat din timp aceste activități, gândind toate detaliile: programul, costumele,
decorurile, accesoriile, cântecele, implicându-se și părinții pentru buna desfășurare a lor.
Toate aceste experiențe ne-au oferit satisfacții uriașe și au contribuit într-o mare măsură la
destinderea copiilor în mediul grădiniței, la realizarea unei atmosfere relaxate și constructive
între grădiniță și familie, ceea ce a determinat ca și copiii să vină cu plăcere la grădiniță și să se
manifeste fără inhibiții și timidități.

11
Concluzii:

Cunoscându-se faptul că rolul limbajului și al comunicării este hotărâtor în formarea și


dezvoltarea personalității copilului, în îmbogățirea capacității acestuia de a intra în relație cu
ceilalți copii și cu adulți, de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpâni prin
explorări, încercări, exerciții, experimente, în descoperirea de fiecare copil a propriei identități
și în dobândirea deprinderilor de a învăța, a fost necesară și introducerea celor doua metode:
jocul de rol și dramatizarea. Acest lucru a favorizat identificarea unicitații copilului, cultivarea
aptitudinilor lui creative. Corelarea acestora a contribuit și la stimularea interesului copilului
pentru cunoaștere.
Din experiența mea acumulată pe parcursul anilor, mi-aș permite să fac și câteva
recomandări:
- am întîlnit și dificultăți la utilizarea acestor metode: eforturi suplimentare pentru educatoare și
pentru planificarea acestor activități; necesită o mai mare implicare a părinților, atât material,
cât și a preocupărilor pentru achiziționarea costumelor corespunzătoare; timp mai mult pentru
repetiții; costuri suplimentare pentru decoruri;
- nu toate temele pot fi dramatizate, în funcție de particularitățile de vârstă, astfel: la grupa mica
vor fi alese povești cu texte repetitive, ușor de reprodus și de interpretat; pentru grupa mijlocie
textele vor avea un conținut mai complex, reprezentate de personaje cu comportamente stabile
care devin portrete față de care copilul își manifestă antipatia sau simpatia, din care își aleg
modele etice sau față de care își manifestă respingerea; la grupa mare și pregătitoare se vor
realiza dramatizări dupa povești care vizează conflicte puternice care să emoționeze precum:
„Fata babei si fata mosului”, „Alba-ca Zăpada”, „Cenușăreasa”etc;
- organizarea unor activități diferențiate pentru preșcolari care întâmpină dificultăți în
exprimarea orală.
În concluzie, nu trebuie să lipsească activitățile de comunicare, de transmitere de
cunoștințe, de aprofundare din programul copilului din grădiniță, cu toate acestea, cu riscul de a
se face un spectacol din gradiniță, să nu se renunțe la jocul de rol și la dramatizare, la
activitățile extracurriculare - serbările, teatrul de păpuși, vizionările, deoarece acestea au un rol
important în dezvoltarea personalității copiilor, așadar putem spune că jocul este un mijloc de
educație pentru comunicare și prin comunicare.

12
Bibliografie:

1. Breben, Silvia; Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta; Fulga, Mihaela: „Metode interactive de
grup”, Editura Arvers, Bucuresti, 2002;
2. Bruner, J. S. : „Pentru o teorie a instruirii”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1970 A;
3. Bruner, J. S. :”Procesul educatiei intelectuale”, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970B;
4. Cerghit, Ioan; Neacsu, Ioan; Negrt-Dodridor, Ion; Panisoara, Ion-Ovidiu:”Prelegeri
pedagogice” Editura Polirom, Bucuresti, 2001;
5. Ciolan, Laura: „Dezvoltarea educatiei timpurii. Aplicatii privind managementul
proiectelor”, Editura Universitatii din Bucuresti, Editura Credis, 2007;
6. Ionescu, Mihaela; Velter, Irina:”Proiectul pentru Programa Educatiei Timpurii”-M. E. C.
T. S.-Bucuresti, 2008;
7. Macavei, E. :”Programa activitatilor instructiv-educative din gradinita de copii si
regulamentul invatamantului prescolar”, Bucuresti, 2000;

13

S-ar putea să vă placă și