2.3.2.

PoluanŃii emişi de motorul cu ardere internă

2.3.2.1. GeneralităŃi

Principalii poluanŃi emişi de motorul cu ardere internă sunt: monoxidul de carbon CO,
oxizii de azot NOx, hidrocarburile HC, particulele (fum, plumb, etc.) şi zgomotul, aceştia afectând
organismul uman.
Astfel, monoxidul de carbon împiedică mecanismul oxidării sângelui prin formarea
carboxihemoglobinei ceea ce diminuează oxigenul vehiculat către Ńesuturi, provocând starea de
asfixiere. Se consideră că o concentraŃie de 0,1% CO în sânge blochează jumătate din hemoglobină
ceea ce produce o intoxicaŃie gravă, [88].
Oxizii de azot afectează căile respiratorii putând provoca edem pulmonar (la expuneri de
câteva ore şi în concentraŃie mare), au efect direct asupra sistemului nervos (NO este denumit şi gaz
ilariant); dioxidul de azot, NO2, se consideră a fi de patru ori mai toxic decât NO pentru organisme.
Impreună cu hidrocarburile, în condiŃii atmosferice specifice formează smogul foto-chimic cu efect
iritant asupra ochilor şi mucoasei nazale. Se consideră că 10 ppm ar reprezenta concentraŃia maximă a
oxizilor de azot în aer pentru o expunere de câteva ore, [88].
Hidrocarburile au miros urât şi acŃiune cancerigenă (îndeosebi hidrocarburile policiclice
aromate), hematotoxică şi neurotoxică (hidrocarburile aromatice în concentraŃii mari), provoacă
narcoză şi ameŃeli (alcanii), afecŃiuni oftalmologice şi respiratorii (efect atribuit smogului).
Fumul şi particulele reprezintă complecşi de carbon, gudroane, plumb şi compuşii lui aflaŃi în
suspensie în gazele de evacuare. Au efect asupra vizibilităŃii, pot produce dificultăŃi de respiraŃie şi
iritarea ochilor. Se consideră că, în anumite condiŃii, au acŃiune cancerigenă.
Plumbul provoacă o inhibiŃie a sintezei albuminelor, glucidelor şi vitaminelor.
Zgomotul are efecte psihologice şi fiziologice asupra omului. După STAS 6926/15-75 se
limitează nivelul de zgomot produs de autovehicule la 82...90 dBA; tendinŃa generală este de coborâre
a plafonului în zona 80...84 dBA, iar în regim de accelerare de la 80 dBA la 77 dBA.
Efectul poluant al motorului cu ardere internă este apreciat prin măsuratori la standul de probe
pe baza unor cicluri care simulează regimurile de funcŃionare ale motorului autovehiculului în
exploatare urbană. Aceste măsurători se fac conform unor norme: CEE-15 pentru Europa, US Federal
Emission Limits-pentru America, ş.a.

2.3.2.2. Formarea poluanŃilor

a) Monoxidul de carbon. PrezenŃa sa în gazele de ardere este determinată în principal de

arderea incompletă a combustibilului; monoxidul de carbon mai poate proveni şi ca rezultat al
reacŃiilor de disociere la temperatură ridicată.
b) Oxizii de azot. Formarea oxizilor de azot se consideră că are loc după reacŃiile
mecanismului Zeldovici (extins):
c) Hidrocarburile din gazele de evacuare sunt fracŃiuni din combustibilul prezent iniŃial în
cilindru şi care nu a ars complet (sunt luate în considerare hidrocarburi de tipul C2Hx....C12Hx, cu
excepŃia metanului).
d) Particulele reprezintă substanŃe solide şi lichide în suspensie în gazele de evacuare.
e) Zgomotul se apreciază prin nivelul de intensitate IZ al presiunii sonore, p, măsurat în
decibeli (dB),
p
IZ = 20 ⋅ log [dB]
P0
unde p0=2 µPa, este presiunea sonoră de referinŃă.

1
 2.3.3. Arderea la motorul cu aprindere prin scânteie

La MAS aprinderea amestecului aer-combustibil este realizată prin declanşarea unei scântei
electrice între electrozii bujiei unde se formează nucleul iniŃial de flacără, de la care frontul de
aprindere se propagă cu viteze moderate. Acest mod de cuprindere progresivă a încărcăturii proaspete
de către frontul de aprindere se numeşte ardere normală, fiind singurul mod de desfăşurare a arderii
care permite controlul acestui proces în scopul atingerii unor performanŃe ridicate. In anumite condiŃii,
desfăşurarea arderii normale este împiedicată de fenomene perturbatoare, cum ar fi:
- arderea cu detonaŃie;
- arderea cu aprinderi secundare.
Arderea cu detonaŃie şi arderea cu aprinderi secundare constituie forme de ardere anormală,
care afectează performanŃele motorului.

2.3.3.1. Arderea normală

2.3.3.1.1. Aspecte experimentale caracteristice

Investigarea procesului de ardere prin diferite metode (fiecare evidenŃiind anumite aspecte ale
acestui proces) a permis acumularea de informaŃii care au stat la baza elaborarii unei teorii unitare a
arderii normale.
Cele mai utilizate metode care au permis observarea principalelor fenomene pe parcursul
procesului de ardere sunt: diagrama indicată, fotoînregistrarea camerei de ardere, metoda ionizarii şi
metoda analizei stroboscopice a gazelor.

a) Diagrama indicată. Declanşarea scânteii electrice de aprindere are loc în s, cu avansul β,

faŃă de PMI, fig.2.45

Fig.2.45 – Diagrama indicată

2
 Se evidenŃiază următoarele aspecte:
- după declanşarea scânteii electrice în s, curba ciclului cu aprindere rămâne suprapusă peste
curba ciclului fără aprindere pâna în d. Intervalul s-d, notat cu αi reprezentă faza iniŃială a arderii;
- după momentul desprinderii curbelor (punctul d cu avansul la desprindere βd), presiunea pe
ciclul cu ardere creşte mai rapid, până atinge valoarea maximă, pmax, în z. Intervalul d-z notat cu αp,
reprezintă faza arderii rapide, sau faza principală a arderii, creşterea de presiune fiind evident datorată
degajării de căldură produsă prin arderea combustibilului;
- după atingerea valorii maxime, în z, presiunea scade pe evoluŃia de destindere. Sfârşitul
procesului de ardere, notat cu t, poate fi precizat numai prin calcul. Durata intervalului z-t, notată cu
αf, reprezintă faza arderii în destindere, sau faza finală a arderii.
Un parametru care caracterizează desfăşurarea procesului de ardere îl constituie viteza de
creştere a presiunii p'=dp/dα, în faza principală a arderii, αp, fig.2.45. Pentru comparaŃia diferitelor
/
cicluri se utilizează viteza maximă de creştere a presiunii, p max , sau viteza medie de creştere a
presiunii, p m/ , definită de relaŃia:

p z - pd MPa
p m/ = [ ]
αp RAC

Reducerea duratei arderii conduce la valori mari ale vitezei de creştere a presiunii, ceea ce
compromite mersul liniştit şi afectează durabilitatea motorului. Din aceste motive se limitează viteza
/
de creştere a presiunii: p max = 0,1...0,26 MPa/0RAC, sau p m/ = 0,1…0,18 MPa/0RAC (valorile mai
reduse la motoarele la care primează criteriul de durabilitateâ, iar valorile ridicate când se urmăreşte
atingerea unor performanŃe înalte de putere şi economicitate).

a) Fotografierea camerei de ardere.

Metoda fotoînregistrărilor de ansamblu, constă în cinematografierea rapidă a camerei de ardere printr-
o fereastră compactă de cuarŃ, prevăzută în chiulasă (experientele au fost efectuate pe un monocilindru
experimental cu camera de ardere de tip L, fig.2.46, [4]). Se înregistrează poziŃii succesive ale
frontului de aprindere, la diferite poziŃii ale arborelui cotit, ceea ce permite urmărirea desfăşurării
proceselor în timp.

Fig.2.46 – Schema cu poziŃiile succesive ale frontului de aprindere.

3
 Se poate calcula viteza medie de propagare a frontului de aprindere, wf, pe o anumită dirtecŃie,
măsurându-se pe înregistrări distanŃa străbătută, x, pe direcŃia respectivă în timp ce arborele cotit s-a
rotit cu unghiul ∆α (se cunoaşte turaŃia motorului, n, rot/min):

l 6.n.x
wf = = [m/s]
τ ∆α

Din cercetarea imaginilor înregistrate au rezultat următoarele observaŃii:

- primul nucleu de flacără apare cu întârziere (αn= -11,2 oRAC) faŃă de momentul producerii
scânteii electrice (β = 25 oRAC);
- după apariŃia nucleului iniŃial, flacăra se propagă treptat în amestec, frontul de aprindere
răspândindu-se cu viteze moderate (în medie 30 m/s) în întreaga cameră de ardere;
- suprafaŃa frontului de aprindere este puternic deformată prin acŃiunea pulsaŃiilor turbulente
din amestec; abaterile de la suprafaŃa medie a frontului de aprindere sunt aleatoare;
- viteza de propagare nu este aceeaşi în toate direcŃiile şi se constată o reducere a vitezei de
propagare în apropierea pereŃilor;
- după trecerea frontului de aprindere peste amestec, în spatele lui gazele arse păstrează o
luminiscenŃă pronunŃată care se stinge treptat după ce frontul de aprindere atinge peretele opus bujiei.
Metoda fotoînregistrărilor continue, constă în înregistrarea urmei frontului de aprindere pe un
film care se deplasează în faŃa unei ferestre înguste de cuarŃ prevăzută în chiulasa motorului, orientată
pe direcŃia principală de propagare a flăcării, (fig.2.47, [4]).

Fig.2.47 – Reprezentarea urmei frontului de aprindere înregistrată

prin metoda fotoînregistrărilor continue.

Prin măsurarea pantei curbei înregistrate se obŃine viteza momentană de propagare a frontului
de aprindere (viteza de deplasare a filmului, wfilm, este perpendiculară pe viteza de propagare a
frontului de aprindere, wf): w f = w film.tgϕ .
Metoda pune în evidenŃiază următoarele aspecte:
- nucleul de flacără n, apare cu întârziere faŃă de momentul producerii scânteii electrice s;
- flacăra se propagă cu viteză mică, dar continuu crescătoare, parcurgând distanŃa ℓ1
(aproximatix 10% din drumul total ℓ de la bujie la peretele opus);
- pe cea mai mare parte din drumul total (ℓ2=0,85 ℓ), flacăra se propagă cu viteză relativ mare
(10...40 m/s) şi aproximativ constantă;

4
 - la sfârşitul propagării, viteza frontului de aprindere scade până la anulare (distanŃa de
propagare ℓ3=0,05 ℓ);
- masa gazelor arse pastrează o postluminiscenŃă.

c) Metoda analizei stroboscopice a gazelor. Principiul metodei constă în analiza chimică a

probelor de gaze prelevate din diferite puncte ale camerei de ardere (prin supape de prelevare) şi în
diverse momente ale ciclului. Determinările efectuate pe un motor experimental prevăzut cu cinci
supape de prelevare plasate pe direcŃia principală de propagare a frontului de aprindere au permis
reprezentarea variaŃiei în timp a concentraŃiei de CO2, CO şi O2 din gazele prelevate prin supapele
respective, [4].
VariaŃia concentraŃiei de CO2, CO şi O2 în dreptul fiecărei supape de prelevare are loc în timp.
Se evidenŃiază astfel un aspect fundamental al arderii în motor, la propagarea flăcării turbulente
transformările chimice au loc într-o zonă largă în spatele frontului de aprindere, a cărei adâncime este
de ordinul zecilor de milimetri.

d) Metoda ionizării se bazează pe proprietatea flăcării de a fi conducătoare de electricitate

datorită ionizării moleculelor de gaze ca rezultat al reacŃiilor chimice. Plasând în camera de ardere mai
multe bujii de ionizare, se determină viteza medie de propagare a frontului de aprindere, cunoscând
distanŃa dintre receptori şi măsurând timpul în care frontul de aprindere parcurge această distanŃă.
Durata semnalelor de ionizare pune în evidenŃă faptul că transformările chimice continuă un interval
de timp în spatele frontului de aprindere (zona de ardere).

2.3.3.1.2. Teoria explicativă a arderii normale

Pe baza investigaŃiilor experimentale prin fotoînregistrări, s-au evidenŃiat trei perioade distincte
ale procesului de ardere.

Perioada de inducŃie, reprezintă perioada de timp din momentul producerii scânteii electrice
între electrozii bujiei, s, până la formarea nucleului iniŃial de flacără, n, fig.2.47, ca urmare a reacŃiilor
catenaro-termice. Volumul de amestec cuprins de reacŃie în această perioadă este redus. Desfăşurarea
acestui proces este controlată de viteza de reacŃie, care depinde de proprietăŃile fizico-chimice ale
amestecului şi de energia de aprindere. TurbulenŃa frânează desfăşurarea acestui proces datorită
intensificării transferului de căldură şi efectului de întârziere a acumulării elentelor reactive în zona
nucleului de aprindere.

Perioada propagării flăcării constă în răspândirea acesteia, prin dezvoltarea nucleului iniŃial
de aprindere, treptat, în tot amestecul proaspăt. In propagarea flăcării turbulenŃa are un rol determinant,
influenŃele fiind contradictorii: pe de o parte accelerează arderea prin mărirea vitezei de propagare
(creşte suprafaŃa frontului de aprindere), iar pe de altă parte frânează procesul de ardere prin creşterea
adâncimii zonei de ardere. Metoda de investigare a procesului de ardere prin fotoînregistrări a
evidevŃiat trei etape distincte în periaoda propagării flăcării:
- în prima etapă a propagării flăcării pe diastanŃa ℓ1, viteza este redusă dar continuu
crescătoare, fig.2.47. In desfăşurarea acestei etape, un rol important îl au factorii fizico-chimici care
determină viteza de reacŃie; dimensiunile nucleului de flacără fiind reduse turbulenŃa acŃionează numai
la nivelul micropulsaŃiilor care frânează dezvoltarea sa. La sfârşitul acestei etape dimensiunile
frontului de aprindere cresc şi se manifestă acŃiunea scărilor mari ale turbulenŃei (macroturbulenŃa), iar
viteza de propagare atinge valori ridicate;
- în a doua etapă a propagării flăcării pe diastanŃa ℓ2, fig.2.47, viteza de propagare este ridicată,
datorită acŃiunii turbulenŃei, (macroturbulenŃa);

5
 - în a treia etapă a propagării flăcării pe diastanŃa ℓ3, fig.2.47, viteza de propagare are valori
reduse. Aceasta se datorează reducerii suprafeŃei frontului de aprindere (ies din acŃiune
macroturbioanele) şi scăderii gradului de destindere al zonei de reacŃie din cauza creşterii densităŃii
mediului în care are loc propagarea flăcării. In apropierea peretelui, viteza de propagare tinde spre
zero.

Perioada postarderii, are loc din momentul încheierii propagării flăcării până la terminarea
oxidării combustibilului din adâncimea zonei de ardere. În această perioadă influenŃa principală o au
factorii fizico-chimici care determină viteza de reacŃie.
Pe diagrama indicată punctul d (fig.2.45) marchează începutul arderii rapide. Desprinderea
curbelor de presiune din ciclul cu ardere faŃă de ciclul fără ardere, se produce numai după ce creştearea
de presiune (datorită degajării de căldură prin arderea combustibilului) este suficient de mare pentru a
fi înregistrată de traductorul de presiune. Deci frontul de aprindere a cuprins deja o parte din amestec,
căldura degajată fiind 1...2 % din căldura disponibilă (fig.2.48, [57], [65]). Nucleul iniŃial de aprindere
apare în momentul n, înaintea punctului de desprindere, d (fig.2.45); se admite că până în punctul d s-
a consumat şi prima etapă a fazei de propagare. In această etapă, ca şi în perioada de inducŃie, factorii
fizico-chimici care controlează viteza de reacŃie au un rol important, iar turbulenŃa acŃionează aproape
numai ca factor de frânare. Este astfel justificată considerarea punctului de desprindere d ca graniŃă de
separare a primelor două faze ale arderii. Astfel, faza iniŃială a arderii pe diagrama indicată, αi,
fig.2.45, cuprinde perioada de inducŃie s-n şi prima etapă de propagare a flăcării pe disatanŃa ℓ1,
fig.2.47.
Perioada a doua a procesului de ardere se încheie în momentul când frontul de aprindere a atins
peretele opus bujiei. Experimental s-a arătat coincidenŃa dintre momentul atingerii presiunii maxime în
cilindru, punctul z, fig.2.45 şi încheierea procesului de propagare a flăcării. Deci punctul z, fig.2.45,
reprezintă graniŃa de separare dintre ultimele două perioade ale procesului de ardere. Asupra acestei
perioade a arderii, influenŃa hotărâtoare o exercită turbulenŃa. La încheierea propagării flăcării intră în
reacŃie cea mai mare parte din cantitatea de combustibil prezentă în cilindru şi se degajă partea
principală din căldura de reacŃie, aproximativ 95 %, [57], fig.2.48, această fază fiind denumită şi faza
principală a arderii. Astfel, faza arderii rapide, sau faza principală a arderii pe diagrama indicată, αp,
fig.2.45, corespunde duratei de propagare a flăcării în etapele a doua şi a treia, pe distanŃele ℓ2 şi
respectiv ℓ3, fig.2.47.

După punctul z arderea continuă în destindere. Perioada

a treia, denumită postardere, începe în z şi se termină în t,
fig.2.45, punct ce poate fi precizat numai prin calcul pe baza
unor ipoteze simplificatoare. In această perioadă intră în reacŃie
combustibilul din adâncimea zonei de ardere (se degajă 2 - 3 %
din căldura disponibilă, [57]) şi durata ei este dependentă în
principal de viteza de reacŃie.

Fig. 2.48 (stânga)– Legea de ardere, ξ şi

viteza de degajare a căldurii, dξ/dα.

6
 Caracteristica de ardere reprezintă procentual căldura degajată prin ardere, Q, din căldura
disponibilă în cilindrul motorului, Qd, în funcŃie de timp sau unghi de rotaŃie arbore cotit:

Q
ξ= .100 %
Qd

Un parametru important pentru caracterizarea procesului de ardere îl reprezintă viteza de

ardere:
dξ 1 dQ 1
= . [ ]
dα Qd dα RAC

Schematic variaŃia acestor mărimi este prezentată în figura 2.48.

2.3.3.2. Arderea anormală cu detonaŃie

2.3.3.2.1. Aspecte experimentale caracteristice

Utilizarea unor rapoarte mari de comprimare, soluŃie sigură şi eficientă pentru atingerea unor
performanŃe ridicate de putere şi de economicitate, este limitată de apariŃia unui fenomen de ardere
anormală denumit detonaŃie.
Fenomenul de detonaŃie a fost cercetat comparativ cu arderea normală, utilizându-se în general
aceleaşi metode de investigaŃie.
a) Diagrama indicată. In figura 2.49 se prezintă comparativ diagramele indicate înregistrate
în regim de funcŃionare cu detonaŃie şi în cazul arderii normale.

Fig.2.49 – Diagrame indicate comparative la regimuri de funcŃionare cu ardere normală şi cu detonaŃie.

7
 Se constată urmatoarele:
- la începutul arderii până în punctul D, curbele de variaŃie a presiunii la funcŃionarea cu
detonaŃie şi cu ardere normală se suprapun. Din punctul D, în cazul arderii cu detonaŃie presiunea
creşte brusc. Fenomenul de detonaŃie se manifestă deci numai în ultima parte a procesului de ardere;

- variaŃia presiunii pe evoluŃia de destindere la funcŃionarea cu detonaŃie prezintă oscilaŃii care

se amortizează treptat (∆pmax este amplitudinea maximă a oscilaŃiilor presiunii);
- lucrul mecanic indicat (suprafaŃa diagramei), este mai mic la ciclul cu detonaŃie.

b)- Fotoînregistrări de ansamblu. In figura 2.50, [4] sunt prezentate imagini succesive din
camera de ardere la funcŃionarea cu detonaŃie. Se observă că după o deplasare normală a frontului de
aprindere, în amestecul nears din faŃa lui (denumit amestec final), apare un nucleu de flacără într-un
proces de aprindere spontană care se dezvoltă rapid şi amestecul final arde într-un timp foarte scurt
(mai puŃin de 1 0RAC.

Fig.2.50 – Reprezentarea schematică a etapelor fazelor detonaŃiei

c)- Analiza chimică a gazelor. Prin analiza chimică a probelor de gaze prelevate din
amestecul final s-a evidenŃiat în cazul arderii cu detonaŃie prezenŃa peroxizilor în amestecul final.
După atingerea concentraŃiei maxime, proporŃia acestora scade şi apar în schimb aldehide ca produse
ale reacŃiilor intermediare de oxidare.

2.3.3.2.2. Teoria explicativă a arderii cu detonaŃie

InvestigaŃiile experimentale au arătat că detonaŃia se manifestă în ultima parte a procesului de

ardere, ca urmarea unui proces de aprindere spontană a amestecului final. PrezenŃa peroxizilor şi
aldehidelor în gazele proaspete din faŃa frontului de aprindere la funcŃionarea motorului cu detonaŃie,
arată că detonaŃia este un fenomen de natură chimică care constă în reacŃiile de oxidare specifice prin
care se produce autoaprinderea amestecului final. Apare imaginea unei arderi practic instantanee
(accelerarea chimică a flăcării), cu efectele menŃionate. In figura 2.50 b, sunt prezentate schematic
diferite stadii ale dezvoltării arderii cu detonaŃie.

8
 Sunetul metalic caracteristic (bătaia de ardere) este produs de vibraŃiile pereŃilor cilindrului
sub acŃiunea undelor de şoc şi detonaŃie. (frecvenŃa vibraŃiilor este in domeniul 4000…6000 Hz).
Potrivit teoriei arderii cu detonaŃie, rezultă că acest fenomen poate fi evitat dacă reacŃiile de
oxidare din amestecul final nu produc cantitatea critică de produse intermediare – nu sunt parcurse
etapele succesive ale procesului de autoaprindere polistadială la temperaturi joase (nu se ajunge la
formarea unor nuclee de flacără rece, flacără albastră şi în final de flacără caldă), în timpul necesar ca
frontul de aprindere să se propage în toată camera de ardere (să cuprindă tot amestecul proaspăt).
Notând cu τaa af , întârzierea la autoaprindere în amestecul final şi τ fa , durata medie a propagării
frontului de aprindere, condiŃia formulată pentru evitarea detonaŃiei este dată de relaŃia:

τ aa > τ fa
af

Se obtine:

l
C ⋅ p-afm ⋅e E/ RT af >
wf

Se evidenŃiază următoarele direcŃii de acŃionare pentru evitarea detonaŃiei:

- micşorarea drumului ℓ, parcurs de frontul de aprindere, (camere de ardere compacte, plasarea
centrală a bujiei, utilizarea dublei aprinderi, alezaje reduse, ş.a.);
- mărirea vitezei medii de propagare a frontului de aprindere wf, (prin intensificarea
turbulenŃei);
- micşorarea presiunii amestecului final, paf (limitarea raportului de comprimare, reducerea
presiunii maxime a ciclului, ş.a.);
- reducerea temperaturii amestecului final, Taf (depinde de temperatura amestecului proaspăt la
sfârşitul admisiei, de momentul declanşării scânteii electrice, de raportul de comprimare, de
temperatura pereŃilor camerei de ardere, ş.a.);
- mărirea energiei de activare a combustibilului, E, (combustibili rezistenŃi la detonaŃie, cu
cifră octanică ridicată).