AMINTIRI DIN COPILARIE

-roman despre copil-copilarie-

Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere, cu actiune complexa ce se desfasoara pe
mai multe planuri si prezinta conflicte multiple , avand un numar mare de personaje.
Ca specie literara opera“Amintiri din copilarie” este atribuita romanului pentru copii.
Amintiri din copilărie este un roman autobiografic, romanul formării personalităţii unui tânăr ,
care prezintă procesul educaţiei şi al experienţei dobândite de Nică, Ion Creangă fiind scriitorul
care realizează „primul roman al copilăriei ţărăneşti” din literatura noastră.

Romanul Amintiri din copilărie are ca temă evocarea vieţii satului românesc din a doua jumătate
a secolului al XIX-lea şi anume a satului Humuleşti, cu oamenii lui „gospodari tot unul şi unul”,
mediu social în care Nică evoluează de la copilărie la adolescenţă. Întâmplările şi evenimentele
nu sunt relatate într-o ordine cronologică, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinţă în
conturarea eroului, a „copilăriei copilului universal”.

Opera este epică, principalele modalităţi de expunere sunt naraţiunea şi dialogul, iar personajele
sunt numeroase şi participă în mod diferit la desfăşurarea acţiunii. Întâmplările sunt narate la
persoana I de către autor, din perspectiva omului matur, care se întoarce în copilărie prin
intermediul amintirii (prin memorie afectivă), deoarece opera a fost scrisă de Creangă în ultima
parte a vieţii sale. Dintr-o altă perspectivă, povestirea păţaniilor şi a faptelor relatate este făcută
de Nică, aflat la vârsta copilăriei, care este în acelaşi timp personaj al acţiunii.

Incă de la început, naratorul fixează locul, satul Humuleşti şi timpul, vârsta fericită a copilăriei.

In partea I-a este evocata trecerea lui Nica prin scolile din Humulesti si Brosteni.

Partea a doua se opreste asupra casei parintesti, evocand chipul mamei si pataniile din
Humulesti. (uratul la casa popei Oslobanu, smantanitul oalelor, vizitele la mos Chiorpec
ciubotarul, furatul cireselor, al pupezei din tei, intamplarea de la scaldat).

Partea a treia, dupa evocarea Humulestilor, marcheaza o alta varsta a lui Nica, tinand de
formatia lui scolara. Il vedem elev la scoala domneasca din biserica spitalului din Tg.Neamt,
invatand cu parintele Isaia Duhu , apoi la 'scoala de popi' din Falticeni, unde sta in gazda la
Pavel ciubotarul.

Partea a IV-a nareaza plecarea lui Nica la Seminarul de la Socola, care marcheaza de
fapt iesirea din copilarie, plecarea spre o lume straina si neprimitoare.

Humulesti, leaganul copilariei lui Nica, se interpatrunde cu evocarea varstei de aur, satul,
oamenii si locurile traind cu aceeasi intensitate in in amintirile povestitorului, ca si icoana de aur
a copilariei. Scriitorul rememoreaza elementele specifice vietii humulesctenilor ca: iarmarocul,
munca la sumane, claca, hora, scoala, sarbatorile, bolile, traditiile si obiceiurile, cantecele etc.
Privit retrospectiv, cu ochii omului matur , dar si cu cei ai copilului, satul natal al lui Nica capata
aura de legenda, devenind incomparabil si inconfundabil. Evocarea Humulestiului revine ca un
laitmotiv la inceputul fiecarei parti a 'Amintirilor'.

Subiectul se dezvoltă gradat şi respectă, în linii mari, ordinea cronologică a evenimentelor, în

ciuda unui montaj narativ mai liber, cu multe digresiuni anecdotice. Creangă povesteşte istoria
unei copilării în mediul ţărănesc, de la primii ani de şcoală până la despărţirea de vatra satului
natal. Nică este urmărit în amănuntele semnificative ale creşterii lui, subliniindu-se mai ales
acele momente când fiinţa crudă a eroului începe să ia cunoştinţă de sine. Întâmplările prin care
trece sunt toate „evenimente de cunoaştere”, întrucât prin ele Nică îşi lărgeşte sfera de simţire şi
înţelegere, se complică sufleteşte, se formează ca om.

Copilăria lui nu este senzaţională, ci obişnuită, chiar banală. Scriitorul nu inventează peripeţii
nemaipomenite. Dar, în cadrul normal al existenţei, el arată cum copilul descoperă lumea şi cum
în acest proces firesc de luare în stăpânire a universului orice eveniment capătă semnificaţii
majore. Forţa lui Creangă stă în capacitatea de a sugera farmecul inefabil al vârstei. El nu are de
spus despre copilărie mai mult decât alţii, o spune însă mai altfel.

Ion Creanga si-a privit minunata perioada a copilariei nu numai cu ochii omului matur ci si cu
ochii copilului universal . Universul mirific , fabulos al copilariei se incadreaza unui spatiu
ocrotitor , lipsit de griji , in care mama si tata devin simbolurile statornice si inconfundabile ale
acestei lumi .

Lumea copilariei este defapt un taram , un imperiu al jocului . Copilul se manifesta prin
joc , de la cea mai frageda varsta iar jocul cunoaste o diversitate de modalitati de manifestare . De
fapt , jocul copilului , al acestui ,, homo ludens ’’ este nelimitat si permanent , este o stare continua
, determinata de lipsa de griji , trait intens si firesc , desfasurandu-se intr-un anumit spatiu .

Tema jocului in copilarie este o tema eterna . Predispozitia pentru joc , este specifica
omului , chiar daca modul de viata al oamenilor se schimba , si , odata cu el, felul de a se juca al
celor mici sau de a se distra al adultilor .