Sunteți pe pagina 1din 33

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor


Specializarea Management în Turism

Produs turistic de tip croazieră

Descoperă misterele coastei de nord ale Mediteranei

1
Balți, 2020

 Tip circuit: Croazieră


 Perioada: 06.07.2020 - 19.07. 2020

 Grupul este format din 145 de persoane plătitoare


 Durata: 14 zile, 13 nopţi cazare.
 Costul turului: All inclusive (toate cheltuielilor pe care le suportă pentru transport,
cazare, alimentație, ghid, facilități pe navă intrări la obiective turistice etc.)
Single = 2 250 Euro/persoană; Dublă =1999 Euro/persoană.

Traversarea Oceanului și a mării a fost întotdeauna fascinantă, iar în cazul în care o facem
în lux și siguranță, călătoria noastră devine cu mult mai placută și mai savurată. În zilele
noastre, vasele de croazieră se „întrec” în dimensiuni și facilități, vor să devină cele mai
apreciate „modalități de transport”, astfel pentru circuitul turistic de tip naval, am decis să
realizăm o croazieră.

Pentru Croaziera pe care ne-am propus să o


realizăm am decis să alegem – nava- „Liberty Of The
Seas”, Aceasta unul dintre cele mai mari vase de
croazieră din lume, având o capacitate de 4370 pasageri.

Aici turiștii pot beneficia de următoarele facilități:


spa, masaj, sală de fitness, salon de frumusețe, pilates, piscină pentru adulți și pentru copii,
casino, patinoar, teatru, club de noapte, show-uri cu muzica, sală de conferință, bibliotecă etc.
În cadrul acestei croaziere cazarea și alimentarea se realizează pe navă, totul este inclus
doar prânzul poate fi servit în afara navei dacă este cazul, plus cheltuieli cu unele atracții și
obiective turistice care nu sunt inluse în circuitul turistic.

Portul spre care vom merge din București este Portul Varna, Varna - Est, unde vom ajunge
este situat în interiorul golfului din Varna, la numai 1 km de centrul ideal al oraşului Varna.

Traseul parcurs este:

București – Varna (1 noapte) – Istanbul (2 nopți) – Salonic (1 noapte) – Creta (1


noapte) –Salonic (1 noapte) - Durrës (1 noapte ) – Kotor (1 noapte ) – Sicilia (1 noapte ) –

2
Cagliari (2 noapți ) – Monaco (1 noapte) – Marsilia (1 noapte) –Barcelona (1 noapte) –
București

Programul circuitului se structurează astfel:

ZIUA 1 -06.07.2020

Plecare din București, ora 5:00 cu autocarul închiriat de către agenție către Varna,
Bulgaria. Aici turiștii vor putea vizita obiectivele turistice și să se bucure de marea azurie pe tot
parcursul zilei.

Obiective turistice:

Parcul Litoral este unul dintre simbolurile oraşului


Varna. Aleile sale sunt frumoase şi destul de
răcoritoarese,încît se întind de-a lungul întregii alei litorale.
În Grădina Mării vă puteţi bucura de suprafeţele verzi bine
întreţinute, precum și aleile liniştite, vegetația naturală
frumoasă și diversă, și nu în ultimul rînd numeroasele
monumente culturale, împrăştiate pe tot teritoriul acestei.
Intrarea principală impresionantă în Gradina Mării este reaizată cu coloane, care au fost
construite în anul 1939 de către arhitectul şef Georgi Popov.1

Muzeul Varna 2afișează artefacte unice din epoca


elenistică, romană și epoca antică tîrzie, diverse forme rare de
pre-monede, mai mult de 2000 de monede antice, medievale
de aur, argint, bronz și nu în ultimul rînd - cupru. Pe ele sunt
expuse inscripții de piatră din istoria statului Bulgar, iar cele
mai mari colecții din țară de decorațiuni timpurii bulgare.

În șase săli este expusă parte reprezentativă - 150 de icoane din bogata colecție a
muzeului.

Stațiunea Zlatni Pyasâtsi, în traducere, Nisipurile de


aur, este una dintre cele mai renumite, atractive și apreciate
destinații de pe litoralul din Bulgaria. Este un loc modern și
1
https://visit.varna.bg/ro/parks_gardens/preview/36.html
2
https://visit.varna.bg/ro/sights/preview/64.html
3
amenajat foarte bine, vremea este foarte frumoasă pe parcursul verii, iar plaja este curată, nisipul
fin și auriu, atmosfera de vacanță plutește în aer, iar prețurile sunt mai mult decât satisfăcătoare.3

În fiecare an din luna mai, până tîrziu, în septembrie, turiștii vin din toate țările aflate în
vecinătatea Bulgariei, dar nu numai, vin să se bucure de soare și plajă, ci și de toate modalitățile
de distracție pe care le pot încerca în Nisipurile de Aur.

Alte obiective importante din Varna:


- Mănăstirea Aladzha;
- Castelul din Balcic;
- Muzeul Maritim din Varna;
- Pobiti Kamani – Pădurea de piatră din Varna etc.

Spre finalul zilei aceștia vor îmbarca în navă, care se află în Portul Varna, Bulgaria și vor
avea parte de o cină nemaipomenit de gustoasă. În timp ce nava noapteava naviga pe mare,
aceștia își vor pregăti puterile pentru o nouă zi.

ZIUA 2 – 07.07.2020 - ZIUA 3-08.07.2020

Din Portul Varna, Bulgaria – vom continua călătoria spre Portul Karaköy, Istanbul,
Turcia, care este astăzi un important centru de transport pentru traficul interurban și internațional
de pasageri. Preconizăm să ajungem în zori de zi pentri a admira frumosul Istanbul cuprins de
răsăritul soarelui.

Aici de dimineața, cînd vor ajunge turiștii la destinația propriu-zisă, pînă la prînz vor
desoperi strîmtoarea bosfor și cele mai frumoase plaje ale Istanbului, după care după prînz vor
putea beneficia de spa, masaj pe navă, iar timp de o zi jumătate turiștii vor descoperi destinații
precum cele menționate mai jos.

Obiective turistice:

Bosfor ne face să ne gândim direct la


strâmtoarea care unește Marea Neagră și Marea
Marmara. Este, de asemenea, punctul de frontieră al
Asiei și Europei din subregiune. De asemenea,

3
https://www.fly-go.ro/blog/nisipurile-de-aur-vacanta-de-vis-aproape-de-casa/
4
Bosforul amintește de Istanbul, cel mai mare oraș din Turcia și unul dintre cele mai mari orașe
din lume.4

Pentru a traversa Bosforul, există trei rute principale: podurile sale rutiere, tunelul său
feroviar și navete. Bosforul este un lucru obligatoriu într-o vizită la Istanbul. Pentru a o descoperi
în cea mai bună zi, trebuie de sărit într-un feribot și să ne îmbarcăm pentru o croazieră cu părul
în vânt, pentru a descoperi minunile care aliniază malurile sale. Barca ne va duce de pe țărmul
european spre țărmul asiatic și vom fi nespus de captivați de tainica călătorie.

Palatul Dolmabahce este unul dintre cele mai


elegante locuri din Istanbul. Fosta reședința a sultanilor,
cladirea a fost ridicată în secolul al XIX-lea și în prezent
este un amestec de stiluri otoman, baroc, rococo și
neoclasic. Asemuit adesea cu Taj Mahalul Indiei si cu
Versailles din Franța, palatul Dolmabache a fost
construit în anul 1843 și a costat în jur de 35 de
milioane de tone de aur.

Moscheea Albastră5 domina linia orizontului în


orașul Istanbul. Printre caracteristicile notabile ale
moscheei putem vedea de la foarte mare distanță. Că e
vorba despre cele șase minarete – o dispunere unica
pentru o moschee, datorită faptului că, în general,
construcțiile religioase musulmane au doar patru. 

Interiorul acestei moschei e luminat de 260 de


ferestre astăzi, iar în serile de vară, la ora 21:00, la Moscheea Albastră se desfășoară spectacole
de lumini și prezentări istorice narative. Acestea sunt oferite în 4 limbi: turcă, engleză, franceză
și germană, aceasta se realizează în funcție de seara.

Piața Taksim, astăzi, este una dintre locurile


preferate ale localnicilor, precum și turistilor. Aici au loc
evenimente culturale, destul de amuzante, acvem
cafenele și restaurant. Nu este doar o zonă cosmopolită,
în istoria turcă piața are un simbol independenței, aici

4
https://www.cityzeum.com/le-bosphore
5
https://ideipentruvacanta.ro/istanbul-orasul-de-pe-doua-continente/
5
având loc mai multe revolte. Numele pieței reprezintă”o împarțialitate”, încît în această zonă se
găsește rezervarea apei în Istanbulului.

Alte obiective importante din Istanbul:


- Cisterna Basilica;
- Parcul Miniaturk;
- Turnul Galata;
- Palatul Topkapi;
- Baclava de la Hafiz Mustafa 1864;
- Bazarul din Istambul etc.

Seara turiștii se vor odihni în navă, la fel și la prînz pînă după masă cînd soarele este
foarte puternic, ei pot beneficia de divertisment pe navă.

ZIUA 4 – 09.07.2020

Din Portul Karaköy,  Istanbul, Turcia – ne îndreptăm spre Portul Salonic, Grecia. Ne
vom deplasa spre punctul dorit încît să putem cuprinde și frumusețea croazierei ziua. Portul
Salonic este unul dintre cele mai mari porturi maritime din Grecia totodată și unul dintre cele
mai mari porturi din bazinul Mării Egee, capacitate totală de trafic anual a acestuia este de 16
milioane de tone.

Obiective turistice:

Piața Aristotel este piața principală a orașului


Salonic din Grecia situată pe bulevardul Nikis în
centrul orașului. Astăzi, Piața Aristotel este unul dintre
cele mai faimoase locuri din toată Grecia și aproape
sinonim cu orașul Salonic în sine. Piața joacă un rol
important în viața sociopolitică nu numai a orașului,
dar și a țării mai largi. În aceată piață au fost
organizate diverse mitinguri și discursuri politice, precum ar fi mitingul pentru Macedonia din
anul 1992. Iar pătratul este folosit pentru multe evenimente culturale, cum ar fi festivalurile și
sărbătorile anuale de Crăciun și carnaval. 6

6
https://en.wikipedia.org/wiki/Aristotelous_Square

6
Piața Aristotel este o atracție turistică importantă pentru oraș, iar numeroasele cafenele și
baruri care aliniază piața îl fac mai popular printre generațiile tinere.

Turnul Alb are o tradiție îndelungată, cu


diferite funcționalități raportate la condițiile
istorice. Cunoaștem ca fost mai întîi de toate port
maritim, dar și garnizoană, pentru ca mai apoi să
fie folosit ca inchisoare. 

Turnul are o forma cilindrică și o înălțime de


aproximativ 27m, un diametru de 23m, cu un
foișor fiind de 6 metri înălțime, iar 12 metri în diametru plasat chiar în vîrful turnului. Putem
spune că aceste este împărțit pe sase nivele, care permit accesul la micile balcoane plasate la
exteriorul turnului, la care putem avea access chiar printr-o scară în spirală. Platform cea mai de
sus reprezintă un punct spre care țintesc mulți turiști, popasul de aici fiind una dintre cele mai
liniștitoare experiente ori clipe pe care le pt simți turiștii în agitattul Salonic.7

Promenada din Salonic se întinde pe


direcția est-vest și este cuprinsă între turnul Alb
și portul Salonic. Pe o parte a străzii avem
zbuviumul valurilor, iar pe cealaltă avem
cluburi, baruri, restaurante, cafenele.
Promenada dată a fost construită încă din anii
90, iar circulația traficului pe aceasta ese stric
interzisă, 7 km de stradă doar pentru turiști.
Aceasta este foarte aglomerată pe timpul serii
cînd mulți turiști ies să se plimbe. Promenada din Salonic merită să fie văzută de către orice
turist care a venit ori își dorește să ajungă aici.8

Muzeul de fotografie din Thessaloniki 9este destinat studiului și promovării fotografiei


și cultivării, familiarizării și educării publicului în tendințele contemporane ale artei. Arhivele și
colecția sa cuprinzând aproximativ 90.000 de documente foto din anul 1890-2015. Instituția
funcționează, de asemenea, ca depozitar pentru partea greacă a arhivei Fred Boissonnas. Printre

7
https://invacante.ro/turnul-alb-salonic/
8
https://www.infotour.ro/ghid-turistic/piete-si-zone-centrale/promenada-din-salonic-3984
9
https://inthessaloniki.com/item/museum-of-photography-thessaloniki/
7
obiectivele sale se numără de asemenea, îmbogățirea colecțiilor sale, crearea unei arhive
sistematizate și organizarea Photobiennală de la Salonic.

Alte obiective importante din Salonic:


- Biserica Profetului Ilie;
- Plajele din Salonic;
- Moscheea Hamza –Bey;
- Piața Kapani;
- Biserica Sfîntului Pantelimon;
- Muzeul Macedonian de artă contemporană etc.

ZIUA 5 – 10.07.2020

Din Portul Salonic, Grecia – ne îndreptăm spre Portul Heraklion, Creta, Grecia.
Heraklion este un important port de transport.
Călătorii pot lua feriboturi și bărci din
Heraklion către diverse destinații, inclusiv
Santorini, Insula Ios, Paros, Mykonos și
Rodos.

Obiective turistice:

Cretaquarium sau Talasocosmos este un


acvariu public situat în apropierea orașului Gournes
din Creta, Grecia, la 15 km est de orașul Heraklion.
Proiectul Cretaquarium a fost conceput de angajații
fostului Institut de Biologie Marină din Creta pentru a
crea primul acvariu mare din Grecia, ca parte a unui
parc marin pentru cercetare, educație, cultură precum
și recreere. Construcția dată a fost înființată de Banca Europeană de Investiții și de statul grec.
Astfel, Cretaquarium s-a deschis pentru prima dată pe locul fostei Stații Aeriene Iraklion,
aproape orașul Gournes. Exponatele acestui acvariu se concentrează asupra faunei marine din

8
regiunea mediteraneană și includ organisme marine din peste 250 de specii în peste 60 de
tancuri. 10

Unul dintre cele mai mari și mai bine conservate situri arheologice ale Cretei este la cinci
kilometri distanță de Heraklion, iar o cursă de autobuz face legătura cu orașul.

Palatul Knossos este un palat


monumental, cu patru laturi construite în jurul
unei curți interioare destul de spațioase, iar
legenda spune că aici s-a aflat labirintul regelui
Minos. Palatul este elegant și sofisticat. Acesta
include spații de ceremonie, zone de agrement,
încăperi pentru depozitare, decorațiuni remarcabile, precum și un complex sistem de drenaj
acvatic.11

Muzeul arheologic din Heraklion12 prezintă


Magnificele fresce din Knossos, vechi de 3500 de ani,
laolaltă cu Zeița Sarpe, o figurină din ceramică. Ea
reprezentă o femeie care ține doi șerpi. Deși clădirea
principală a muzeului a fost închisă pentru renovare în
anul 2006, se pot vizita expozițiile temporare care
includ în jur de 450 de obiecte găsite pe teritoriul
insulei. Muzeul este amplasat în partea de est a orașului vechi.

Parcul Georgiadis din Heraklion 13este o


alternativă destul de bună în cazul în care dorim
să ne petrecem timpul într-o manieră plăcută și
relaxantă. Acesta este un loc nespus de popular
pentru odihnă și promenadă ai localnicilor, dar și
ai turiștilor și este situat exact în inima
Heraklionului. Aici de cele mai multe ori se
organizează evenimente în aer liber, întruniri,
concerte, precum și diverse evenimente sociale. Aici se găsesc, de asemenea diverse cafenele și
restaurante la un preț avantajos.

10
https://en.wikipedia.org/wiki/Cretaquarium
11
https://grecia.de-weekend.ro/knossos-creta/
12
https://free-spirit.ro/5-locuri-superbe-de-vizitat-in-heraklion-creta/
13
https://www.infotour.ro/ghid-turistic/gradini-si-parcuri/parcul-georgiadis-din-heraklion-3909
9
Plaja Amoudara este locul ideal pentru iubitorii
sporturilor de apă, în mod deosebit windsurf. Aici
plajele sunt recompensate cu Blue Flag. Localizarea
este la 10 km de Heraklion, astfel aceasta va permite
turiștilor să beneficieze de aceste plaje și să se bucure
de atmosfera plăcută oferită.

Alte obiective importante din Heraklion:

- Zeeaquarium;
- Biserica Sfîntului Titus;
- Biserica Dominicană Sfîntul Petru;
- Situl Arheologic Phaestos;
- Muzeul de istorie naturală etc.

Spre seară după cină, turiștii vor putea beneficia de spa și masaj.

ZIUA 6 – 11.07.2020

Din Portul Heraklion, Creta, Grecia ne îndreptăm spre Portul Durrës, Albania, care este
cel mai mare port maritim al Albaniei. Portul este situat în orașul Durrës. Este un bazin artificial
care se formează între două alunițe, cu o intrare orientată spre vest-nord-vest de aproximativ 183
metri lățime pe măsură ce trece între capetele alunițelor.

Obiective turistice:

Amfiteatrul din Durrës este un vast amfiteatru


roman din orașul Durrës, Albania. Construit în secolul
al II-lea AD în orașul Dyrrachium din provincia
Macedonia în timpul domniei împăratului roman
Traian, el se află azi în centrul orașului și este doar pe
jumătate scos de sub pământ. Amfiteatrul din Durrës
este unul dintre cele mai mari amfiteatre din Peninsula
Balcanică, putând adăposti într-o vreme circa 20.000
de persoane, și este unicat în Albania.

De la construcția sa, Castelul Durres a cunoscut o


acțiune serioasă, fiind întărit de venețieni chiar înainte de

10
cucerirea orașului de către otomani. În 1939, castelul a fost baza pentru o colecție de rafturi de
patrioți albanezi care încearcă să amâne avansarea armatei italiene. Aproximativ 360 de localnici
și-au ținut terenul cu succes până când unitățile italiene blindate au debarcat în port și au luat
orașul.

Cea mai populară destinație din Albania pentru o zi pe mare, plaja Durres se întinde pe
mai mult de zece kilometri de-a lungul litoralului orașului. Partea urbană a plajei este nebună
vara, când este plină de oameni din toate punctele de viață. Există tot felul de lucruri care se
întâmplă, de la jocuri de fotbal de masă la evenimente sportive nautice. Niciodată nu va trebui să
vă lăsați scaunul pentru o gustare, în timp ce șoimii patrulează arterele între grilele strânse de
sezlonguri, vândând o gamă uriașă de băuturi și produse alimentare, de multe ori din pachetele
de măgari pe care îi conduc de-a lungul nisipului.

Alte obiective importante din Durres:

- Muzeul Arheologic din Durrës;


- Capul Rodonului;
- Marea Moschee din Durrës;
- Promenada Volga;
- Etc.

ZIUA 7 – 12.07.2020

Din Portul Durrës, Albania ne îndreptăm spre Portul Kotor, Muntenegru. Vechiul port
mediteranean din Kotor este înconjurat de un zid impresionant construit în timpul Republicii
Veneției care reflectă influența venețiană în rândul arhitecturii. Golful Kotor, unul dintre cele
mai mari din Marea Adriatică, este numit uneori cel mai sudic fiord din Europa. În ultimii ani,
Kotor a înregistrat o creștere constantă în domeniul turismului, turiștii fiind atrași atât de
frumusețea naturală a Golfului Kotor, cât și a orașul vechi.

Obiective turistice:

Orașul vechi - aceasta este cea mai faimoasă parte


din Kotor, unde se păstrează istoria, cultura și tradiția
Kotor. Orașul vechi Kotor are un număr mare de
monumente
ale arhitecturii
medievale:
biserici, catedrale, palate și muzee. Frumusețea sa
11
este completată cu multitudinea de străzi înguste, piețe și piețe. Orașul vechi din Kotor se
remarcă și prin numărul mare de porți făcute elegant, palate ale familiilor înstărite și un număr
mare de scări. Vechiul nucleu din Kotor astăzi este considerat a fi cea mai bine păstrată entitate
urbană medievală din Mediterana. Cele mai mari și cele mai impresionante sunt, prin toate
mijloacele, bulioane de oraș care înconjoară orașul.

Insula Gospa od Skrpjela (Lady of the Rocks) este una dintre cele două insule superbe
din golful Boka Kotorska, care sunt situate în mare, peste Perast, în municipalitatea Kotor.
Cealaltă insulă, care ar trebui vizitată și este Insula Sveti Djordje. Acea insulă este numită și
„insula căpitanilor morți”, deoarece, potrivit unei legende, un soldat francez, prin împușcarea din
tun spre Perast, a lovit o casă a fetei sale iubite și a ucis-o. Legenda a fost un motiv pentru piesa
principală „Insula morților” a pictorului elvețian Beklin.

Perast este cu siguranță unul dintre cele mai


ciudate și, prin istoria sa, unul dintre cele mai
frumoase locuri din golful Kotor. Astăzi este adesea
numit cel mai liniștit oraș din Boka. Străzile sale
înguste și numeroasele renașteri abandonate, și
palatele baroce, mărturisesc despre bogăția fostă a
golfului Kotor și despre zilele în care era condusă o
viață luxoasă a locuitorilor săi.

Alte obiective importante din Kotor:

- Cetatea San Giovanni


- Biserica Sfântul Luca
- Catedrala Sfântul Tryphon
- Muzeul Maritim Kotor
- Etc.

ZIUA 8 – 13.07.2020

Din Portul Kotor, Muntenegru mergem spre – Portul Catania, Sicilia, Italia. Aici,
navele de croazieră se conectează la terminalul de croaziere din Catania în portul Catania.
Terminalul de croaziere din Catania este la aproximativ 1,5 km de centrul orașului. Orașul se află
în umbrele muntelui Etna de pe „balul” Italiei. Acest oraș fermecător este unul dintre cele mai
vechi și mari orașe din Sicilia.

Obiective turistice:

12
14
Muntele Etna este cel mai înalt vulcan din
Europa și unul dintre cei mai activi ai întregii lumii.
Dimensiunea sa impresionantă (de peste 3327 de metri
înălțime, cu un diametru bazal mediu de 40 km) are vedere
la întreaga regiune. Erupțiile vulcanului sunt pectaculoae,
iar fluxurile sale de lavă arzătoare, stârnind întotdeauna
interesul oamenilor de știință împreună cu curiozitatea vizitatorilor, turiștilor din întreaga
lume.

Catedrala din Catania Sfînta Agata se află printre


cele mai frumoase biserici pe care cu lavă contrastantă și
exteriorul calcarului păzit de sfinți răcoroși din marmură.
Clădirile caracteristice din centrul Cataniaului sunt incluse în
lista UNESCO a Val di Noto ca mărturie a „geniului
exuberant al artei și arhitecturii baroce târzii”, împreună cu
centrul altor orașe cum ar fi Noto și Palazzolo.15

Sfintele ceremonii dedicate Sfintei Agate se desfășoară


în fiecare an, la 4, 5 februarie și 17 august.

Fântâna Elefantului este o lucrare monumentală realizată între


anii 1735 și 1737 de arhitectul Giovanni Battista Vaccarini. Ea este
situat în centrul Piazza del Duomo din Catania. Elementul principal este
o statuie de bazalț negru înfățișând un elefant, numit în mod obișnuit
Liotru și este totodată considerată emblema orașului sicilian.16

Grădina Bellini datează


din anii '700 și a fost una dintre
proprietățile prințului Ignazio Paternò Castello di Biscari,
suprafața sa se întinde până la 70.940 de metri pătrați.
Intrarea în vilă are copaci Ficus maiestuoși, care cresc
alături de frumoasa scară compusă din pietricele alb-
negru poziționate într-un mozaic, care duce până la un vestibul unde în centru se află un bazin

14
http://www.visitsicily.info/en/il-monte-etna-2/
15
https://www.visitcatania.co/en/things-to-do/the-10-best-attractions/saint-agata-cathedral
16
https://it.wikipedia.org/wiki/Fontana_dell%27Elefante
13
mare, cu o fântână și lebede. Această zonă verde din Catania se întinde neregulat și este
înconjurată de balustrade decorate din fontă.

 ZIUA 9– 14.07.2020  

Din  Portul Catania, Sicilia, Italia ne îndreptăm spre Portul Cagliari, Provincia
Sardinia, Italia.. Portul Cagliari este unul dintre cele mai mari porturi maritime italiene și unul
dintre cele mai mari porturi maritime din bazinul Mării Mediterane, acesta are o capacitate de
trafic anuală de aproximativ 50 de milioane de tone de marfă. Portul este, de asemenea, un
angajator în zonă, cu peste 3.000 de angajați care oferă servicii către peste 5.500 de nave în
fiecare an.

Obiective turistice:

Sella del Diavolo sau Sella Meerkats este


promontoriul care se ridică în zona de sud a Cagliari
și separă plaja Poetto de cea Calamosca. La originea
numelui se află o legendă a derivării biblice conform
căreia demonii, în frunte cu Lucifer, au fost
impresionați de frumusețea Golfului Cagliari și au
încercat să-l acapareze, opus în acest sens de
Dumnezeu care a trimis milițiile sale la comanda
arhanghelului Michele să-l vâneze pe Lucifer.17

Parcul muntelui Urpinu reprezintă o oază


verde în centrul orașului, pe care municipalitatea a
cumpărat-o pentru aproximativ un milion de lire
vechi, chiar în anul 1939. Numele parcului, după
cum fost raportat în anul 1861 de Giovanni Spano,
unul dintre cei mai importanți savanți sardiști ai
istoriei, arheologiei, lingvisticii și tradiții populare,
acesta derivă din „Mons Vulpinus”, datorită
numărului de vulpi care stăteau cândva în lemnul gros al acestui munte..18

Plaja Calamosca 19este situată între Capo


Sant'Elia și Plaja Poetto, Calamosca este o mică

17
http://www.areasardinia.com/sardegna/poetto/en/la-sella-del-diavolo/
18
http://www.comunecagliarinews.it/reportage.php?pagina=67&sottopagina=262
19
http://www.cagliariturismo.it/en/places/places-of-leisure-317/beaches-84/calamosca-beach-260
14
plajă de nisip înconjurată de stânci uimitoare, care îi cresc farmecul. Bine protejat de mistral,
Calamosca este un loc ideal pentru mult soare, plajă și scufundări. În sezonul de vară este posibil
să găsim un chioșc și un punct de închiriere pentru echipamentele de mare. Există două cluburi
de noapte în apropiere, deschise doar vara, precum și un hotel de 3 stele cu restaurant, deschis tot
anul.

Bastionul Sfântului Remy este o zonă


particulară din districtul Castello. Când mergem în
centrul istoric, parcurgând benzi și străduțe mici care
se întind între case înghesuite unul pe altul, într-o clipă
putem ieși pe o terasă minunată cu vedere la orașul
Cagliari. De îndată ce ajungem acolo, la marele arc de
calcar, de scara, de podea, de coloane și de balustrade
Bastionul este una dintre cele mai recente părți ale
Castelului, datând din secolul al XIX-lea.

Alte obiective importante din Cagliari:

- Parcul Molentargius;
- Catedrala Cagliari;
- Castelul San Michele;
- Plaja Poetto;
- Biserica San Saturnino etc.

Sera pe navă vor fi organizate diverse shouri cu muzică pentru a încinge atmosfera pentru
turiști. După care atît șoferii, cît și turiștii se vor odihni

 ZIUA 10– 15.07.2020 Dis –de- dimineață, nava v-a porni din Portul Cagliari, Provincia
Sardinia, Italia spre Portul Hercule, Monaco, drumul fiind destul de lung aceștia vor avea
nevoie de o zi și o parte bună a nopții, astfel turiștii în această zi vor avea parte de activități
pe navă, printre care numărăm:

- Piese de teatru;
- Patinajul;
- Proceduri de spa și masaj;
- Înnot și relaxare la bazin.

 ZIUA 11 – 16.07.2020

15
Din   Portul Cagliari, Provincia Sardinia, Italia vom continua drumul spre Portul
Hercule, Monaco. Portul Hercules este un golf natural de la poalele stâncii ancestrale ale
domnitorilor din Monaco. Este unul dintre puținele, dacă nu chiar singurul port cu ape adânci din
Riviera Franceză. Acesta a fost folosit ca port comercial de către greci și romani, dar avea
dezavantajul de a fi prost protejat de vânturile de est. Acest lucru a determinat ridicarea a două
stâlpi la începutul secolului al XX-lea, care au mers într-un anumit mod de a oferi o mai bună
protecție.

Obiective turistice:

Cazinoul din Monte-Carlo este un


complex de jocuri de noroc si divertisment, care
include cazinoul, Marele Teatru (Opera) din
Monte-Carlo si sediul companiei de balet Les
Ballets de Monte Carlo. Cazinoul este situat in
cartierul Monte-Carlo, Monaco. Pana de curand,
cazinoul din Monte-Carlo a fost principala sursa
de venit pentru Casa Grimaldi si economia Principatului Monaco.

Muzeul Oceanografic este un muzeu de științe marine din Monaco-Ville, Monaco. El este


sediul Comisiei internaționale pentru explorare științifică a Mării Mediterane. Această clădire
aparține de Institutul Oceanografic care are misiunea de a împărtăși cunoștințele sale cu privire
la oceane.

Muzeul conține expoziții și colecții ale


diverselor specii de faună marină (stele de mare,
căluți de mare, broaște țestoase, meduze, crabi,
homari, rechini, arici de mare, castraveți de mare,
anghile, sepii etc.). Se află aici o mare varietate de
obiecte legate de exploatarea mării, inclusiv
machete de nave, schelete de animale marine,
unelte, arme etc., precum și o colecție de obiecte cu scop cultural și ritual sau materiale extrase
din mare (perle, moluște și sidef).

Palatul princiar din Monaco este reședința oficială


a prințului de Monaco. Construit în 1191 ca o fortăreață
genoveză, palatul a fost bombardat și asediat de
numeroase puteri străine, în timpul lungii și adesea
16
dramaticei sale istorii. De la sfârșitul secolului XIII, a fost fortăreață și casă pentru familia
Grimaldi, prima care l-a cucerit în 1297. Cei din familia Grimaldi au condus la început regiunea
ca lorzi feudali, apoi din secolul XVII ca prinți suverani, dar puterea lor a rezultat adesea din
înțelegeri fragile cu vecinii lor mai mari și mai puternici.

După vizitarea unui set de obiective turistice, turiștii vor putea să beneficieze de mese de
casino în incinta navei.

ZIUA 12– 17.07.2020

Din  Portul Hercule, Monaco vom urma călătoria spre Marele Port Marseille, Franța
caare este principalul port maritim al Franței. În anul 2011, portul a avut un trafic total de 88 de
milioane de tone. De asemenea, a fost unul dintre cele mai mari 15 porturi de croaziere din lume
și al cincilea ca mărime din Mediterana. Are două situri principale: în nordul Marsiliei, de la La
Joliette la l'Estaque, precum și în Fos-sur-Mer, aproximativ 50 km la nord-vest de Marsilia.
Portul generează 45.000 de locuri de muncă și 4 miliarde de euro, potrivit unui studiu OCDE.20

Bazilica Fecioarei noastre de pază se află


într-o locație impresionantă de deal, această
biserică spectaculoasă se află pe vârful Marsiliei
ca reper cel mai important, vizibil de departe. Situl
a fost folosit în timpuri străvechi ca punct de
observare, iar în Evul Mediu, a fost locația unei
capele de pelerinaj. Astăzi, Basilique Notre-Dame
de la Garde este un far pentru credincioși, cu o
enormă Madone aurită care încununează
clopotnița. După ce au văzut interiorul, vizitatorii pot petrece timp pe splendida terasă. Oferind o
priveliște minunată, panorama se extinde de pe vârfurile de pe acoperișul roșu al clădirilor din
Marsilia și din vechiul port, până la Insulele Frioul din Marea Mediterană.

MuCEM (Musée des Civilisations of the


Europee and of the Mediterranée) reprezintă un
complex uimitor de trei site-uri diferite, acest muzeu
expansiv prezintă o multitudine de descoperiri. Prin
galeriile muzeului, precum și prelegeri și proiecții de
film, vizitatorii pot explora istoria civilizației
mediteraneene. Cea mai nouă parte a muzeului este
20
https://en.wikipedia.org/wiki/Marseille-Fos_Port#cite_note-marseille-port.fr-1
17
construită pe fostul dig J4 de arhitectul Rudy Ricciotti.. A doua etapă a muzeului este situată în
camerele boltite ale Fortului Saint-Jean. Aceasta are grădini spectaculoase mediteraneene,
accesibile printr-un pod suspendat peste mare. Aici, vizitatorii se pot bucura de o plimbare
pitorească și pot admira priveliștile panoramice ale coastei.

Plimbări în natură și excursii cu barca scenică în


Parcul Național Calanques, care oferă splendoarea
naturii la doar 15 kilometri distanță de Marsilia, în drumul
către satul pescăresc deosebit Cassis. Situat în cazul în
care Mediterana se întâlnește cu masivul Munților des
Calanques, peisajul unic se distinge prin ziduri
maiestuoase de rocă calcaroasă, cu golfuri asemănătoare
fiordului („calanque” se traduce prin „golf”). Golfele pașnice sunt umplute cu bazine calme de
apă sărată care curge spre și dinspre mare. Vizitatorii sunt amețiți de culoarea fascinantă a
turcoazului apei, precum și de diversele specii de plante și animale sălbatice rare, inclusiv șoimul
peregrin.

Alte obiective importante din Masilia, care în funcție de timpul liber care le va rămîne la
dispoziție turiștilor vor fi vizitate:

- Castelul d'If
- Muzeul de Istorie din Marsilia
- Caritate veche
- Catedrala majoră
- Coșul (Orașul Vechi)

Spre seară pe navă vor fi organizate piese de teatru, iar turiștii astfel se vor relaxa după o zi
plină de aventuri.

ZIUA 13– 18.07.2020

Din   Marele Port Marseille, Franța ne continuăm călătoria spre Portul Barcelona,
Spania, care are o istorie de 2000 de ani și o importanță comercială contemporană mare, ca unul
dintre porturile importante ale Europei în Mediterana, Cel mai mare port al Cataloniei, legat de
Tarragona. Este, de asemenea, cel de-al treilea și cel de-al nouălea port din Spania, cel mai mare
din Europa, cu un volum comercial de 3,42 milioane
de TEU în 2018.

18
Sagrada Família va fi cea mai înaltă biserică din lume la finalizare (estimată pentru
2026). Această muncă de dragoste de 130 de ani, visată de Antoni Gaudí, este una dintre cele
mai controversate bazilici din lume, dar și una dintre cele mai vizitate. În fiecare an, trei milioane
de turiști se adună aici pentru a garanta realizarea arhitecturală care a adus natura, lumina și
religia într-un singur ansamblu uimitor. Interiorul este ca un puzzle gigant, stilul fiecărui nou
arhitect îmbinându-se cu restul designului vizionar al lui Gaudí.

Parc Güell se află în cartierul Horta-


Guinardó din Barcelona, acest labirint de ziduri
și pasarele oferă vederi uimitoare asupra
dealurilor asupra întregului oraș. Punctele de
reper la vizitarea includ Sala celor o sută de
coloane (deși are de fapt 86); banca de șarpe
mozaic; iar salamandra pe treptele principale. Puteți intra gratuit în parc, dar dacă doriți să intrați
în „Zona Monumentală”, veți plăti în jur de 10 € pentru a vedea bancul iconic de mozaic și
dragon.21

La Grădina botanică Sants –


Montjuïc aveți posibilitate să vă
bucurați de o plimbare pe îndelete
prin 14 hectare de verdeață frumoasă
de pe tot globul chiar aici, în
Barcelona. Grădina botanică este
împărțită în cinci zone, cu plante
australiene, californiene, mediteraneene, sud-africane și chiliene grupate perfect în fiecare. În
plus, dacă te uiți la faună, vei obține o vedere crăpată a orașului.

Casa Milà este una dintre realizările arhitectului


Antoni Gaudí în Barcelona, care figurează din anul 1984 pe
lista de locuri din patrimoniul mondial UNESCO. Se află
pe bulevardul Passeig, la numărul 92, în cartierul Eixample.
Acest imobil a fost construit pentru Roger Segimon de Milà
între 1905 și 1907. Este, de asemenea, denumit, de către
barcelonezi, La Pedrera, care înseamnă loc de unde se
extrage piatra în catalană, deoarece fațada prezintă anumite ondulări.

21
https://www.timeout.com/barcelona/things-to-do/50-best-sights-and-attractions-in-barcelona
19
Spre finalul zilei, turiștii vor îmbarca împliniți în navă și vor lua cina sub melodiile dulci
ale vioarei. Aici descoperirea coastei de nord a Mediteranei v-a lua sfîrșit.

ZIUA 14– 19.07.2020

Se va organiza un zbor la ora 9:00 din aeroportul din Barselona spre București. Astfel
circuitul naval va fi încheiat cu un zbor.

20
2.Identificarea pe site-ul agenţiei de turism organizatoare ”Karpaten
Tourism” a următoarelor tipuri de produse turistice:

 PRODUSUL TURISTIC TIP SEJUR;


 PRODUSUL TURISTIC SPECIALIZAT pe o anumită temă;
 PRODUSUL TURISTIC COMBINAT: SEJUR + CIRCUIT + CROAZIERA

 PRODUSUL TURISTIC TIP SEJUR

Destinația: Portugalia- Costa Da Caparica 22

Servicii incluse:
• Transport cu avionul pe ruta București – Lisabona – București
• 1 bagaj de cală de 32 kg/ persoană și 1 bagaj de mână de 7 kg/ persoană
• Taxe de aeroport
• Transfer aeroport – hotel – aeroport
• Cazare 7 nopți în cameră dublă, în hotel de 4 stele – Demipensiune
• Tur panoramic al Lisabonei
• Asistență turistică în limba română

Hotel TRYP Lisboa Caparica Mar:

Localizare: pe malul mării în Costa da Caparica și la 10 minute de mers cu mașina până în


Lisabona.

Facilități hotel: renovat complet în anul 2017, 2 restaurante, terasă, bar, piscină exterioară, sală
fitness, club de joacă pentru copii și Wi-Fi.

Facilități cameră dublă: pat matrimonial sau twin, baie proprie (cabină de duș sau cadă), TV,
AC, minibar, Wi-Fi și balcon.

Capacitate cameră dublă: 2 adulți + 1 copil (vârstă maximă împlinită – 11 ani)/ 3 adulți.

Servicii neincluse în preț:


• Asigurare medicală
• Asigurare storno
• Taxă de stațiune

Preț: Cameră dublă de la 629- € de persoană


Cameră single de la 759 € de persoană

22
https://www.karpaten.ro/oferta-cazare-hotel-tryp-lisboa-caparica-mar-costa-da-caparica-lisabona/smart-
voyage-portugalia-hotel-tryp-lisboa-caparica-mar-2/ accesat 03.05.2020
21
 PRODUSUL TURISTIC SPECIALIZAT pe o anumită temă

Circuit Lacurile Alpine - Austria, Germania, Ungaria23

Preț: Cameră dublă de la 399- € de persoană


Cameră single de la 469 € de persoană

Servicii incluse:
- Transport cu autocar modern pe tot parcursul circuitului
- Cazare 6 nopti
- Asistenta turistica in limba romana
- Tururi de oras

Servicii neincluse în preț:


• Asigurare medicală și storno
• Taxe de oraș/ stațiune
• Intrări la obiectivele turistice

Servicii optionale:
- Croaziera cu cina pe Dunare : 35 euro /persoana 35 EUR
- Pachet PREMIUM – 2 excursii opționale, Croaziera pe Dunare cu cina, Borkatakomba cu cina,
supliment demipensiune (4 cine) 239 EUR
- Seara de Folclor cu cina in vestitul labirint de vinuri Borkatakomba: 35 Euro/ persoană 35
EUR
- Supliment demipensiune (4 cine) 99 EUR

Program:
Ziua 1. București – Budapesta
Întâlnire cu grupul in București și plecare cu autocarul pe traseul: București – Pitești – Râmnicu
Vâlcea – Sibiu – Deva – Timișoara – Arad – Szeged – Budapesta. Sosire seara in Budapesta.
Timp liber sau opțional Croazieră cu cină pe Dunăre pentru a admira frumusețea orașului
noaptea. Seara transfer  la cazare la hotel în zona Budapesta – Hotel Training Százhalombatta
sau similar.

Ziua 2. Budapesta – Viena – Salzkammergut


Mic dejun. Plecare spre Viena. Tur panoramic de oraș cu însoțitorul de grup, pe parcursul căruia
veți putea admira: Ringstraße, Opera Națională, Muzeul de Istorie Naturală, Parlamentul,
Primăria, Teatrul Național și Universitatea. Tur pietonal în centrul istoric pentru a admira
Catedrala Sf. Ștefan și Curtea Imperială Hofburg. Plecare mai departe către zona Lacurilor
Alpine. Cazare la hotel în zona Salzkammergut la JUFA Hotel Altaussee 3* sau similar.

Ziua 3. Salzkammergut – Salzburg, Berchtesgaden & Königssee*


Mic dejun. Timp liber la dispoziție sau excursie opțională la Salzburg* și Königssee*. Tur de
oraș cu însoțitorul de grup în Salzburg, pe parcursul căruia veți putea admira: Grădinile și Palatul
Mirabell, casa în care s-a născut Mozart, catedrala Arhiepiscopală, Domul sau Cetatea Salzburg,
unde se poate ajunge cu funicularul sau pe jos. După turul de oraș, plecare către Berchtesgaden,

23
https://www.karpaten.ro/oferta-cazare-circuit-lacurile-alpine-circuite-austria-austria/circuit-lacurile-alpine-
austria-germania-ungaria/ accesat 03.05.2020
22
oraș german din Alpii Bavarezi, renumit pentru Kehlsteinhaus. Oprire pe malul lacului glaciar
Königssee, care creează un cadru natural uimitor. Seara, cazare la hotel în zona Salzkammergut.

Ziua 4. Bad Ischl & St. Wolfgang


Mic dejun. Se vizitează impresionanta regiune Salzkammergut, renumită pentru frumusețea
lacurilor sale alpine. Oprire pentru a admira panorama de pe malul lacului Attersee, cel mai mare
lac din zonă. Se continuă traseul spre lacul Mondsee și orășelul cu același nume, unde vom face
un scurt popas pentru o plimbare în zona de promenadă și pentru a admira biserica fostei Abații
Benedictine, locul unde a fost filmată scena nunții din filmul Sunetul Muzicii. Se continuă
circuitul cu popas în St. Wolfgang, situat pe malul lacului cu același nume, și în Bad Ischl,
stațiunea preferată a Împărătesei Sissi. Timp liber la dispoziție în Bad Ischl. Plecare spre lacul
Traunsee și oprire în Gmunden. Seara, cazare la hotel zona Salzkammergut.

Ziua 5. Hallstatt *
Mic dejun. Timp liber la dispoziție sau excursie opțională la Hallstatt*, cel mai vechi sat locuit
din Europa, situat pe malul lacului Hallstätter See și considerat unul dintre cele mai frumoase și
pitorești locuri din lume. Se vizitează: cea mai veche mină de sare din lume, piațeta din centrul
satului, biserica și muzeul. Timp liber la dispoziție pentru cumpărături.. Seara, cazare la hotel în
zona Salzkammergut.

Ziua 6. Salzkammergut – Linz – Budapesta


Mic dejun. Plecare spre Linz, al treilea oraș ca mărime al Austriei. Tur de oraș în care se
vizitează: Piața Mare, vechea primărie, Catedrala și Castelul. Se continuă circuitul spre
Budapesta unde, opțional, se poate organiza Seara de Folclor* cu cină in vestitul labirint de
vinuri Borkatakomba din sectorul XXII din Budapesta Budafok/Promontor. Seara, cazare la
hotel în zona Budapesta la  Hotel Training Százhalombatta  sau similar.

Ziua 7. Budapesta – București


Mic dejun. Plecare cu autocarul spre București pe traseul: Budapesta – Szeged – Arad –
Timișoara – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București. Sosire seara în București.
 

23
 PRODUSUL TURISTIC COMBINAT: SEJUR + CIRCUIT + CROAZIERA

Croaziera Patagonia - Circuite America de Sud24

Camera Masa Data plecare Zile Nopti Tarif/pers.


Pensiune
Cabina dubla
Completa si 11.02.2021 18 16 3399 €
interioara
Mic Dejun
Pensiune
Cabina dubla
Completa si 11.02.2021 18 16 3698 €
exterioara
Mic Dejun
Pensiune
Cabina single
Completa si 11.02.2021 18 16 5300 €
exterioara
Mic Dejun

Servicii incluse:
- Transport cu avionul pe ruta Bucuresti - Buenos Aires / Santiago de Chile – Bucuresti
- 1 bagaj de cala si 1 bagaj de mana
- Taxe de aeroport
- Transfer aeroport-hotel-aeroport
- Cazare 2 nopti in camera dubla in hotel de 4* cu mic dejun
- Cazare 14 nopti in cabina interioara cu pensiune completa pe vas de Croaziera de 4*+
- Asistenta turistica in limba romana
- Tur de oras panoramic Buenos Aires
- Tur de oras panoramic Santiago de Chile

Servicii neincluse:
- Taxa de serviciu la bodul vasului: 225 euro/persoana (se achita obligatoriu la imbarcare )
(Neinclus)

Servicii optionale:
- Cina si Spectacol de tango cu transfer - Querandi Tango - 85 euro/pers 85 EUR
-Colonia de Pinguin Rockhopper - 216 euro/pers 216 EUR
- Excursie Parcul National Tierra del Fuego - Ushuaia - 109 euro/pers 109 EUR
- Excursie Peninsula Valdez - Puerto Madryn - 139 euro/pers 139 EUR
-Insula Magdalena - 195 euro /pers 195 EUR

- Parcul National Vicente Perez Rosales -Lacul Esmeralda si Cascada Petrohue - 169 euro /pers
169 EUR
- Puerto Chacabuco si imprejurimile - 69 euro /pers 69 EUR
-Tur de oras - Punta Arenas - 67 euro/pers 67 EUR
- Tur de oras Montevideo - Uruguay - 58 euro /pers 58 EUR
- Tur de oras Stanley - 99 euro / persoana 99 EUR
24
https://www.karpaten.ro/oferta-cazare-croaziera-patagonia-circuite-america-de-sud-america-de-sud/croaziera-
patagonia/ accesat 03.05.2020
24
Program:
Ziua 1. București-Buenos Aires
Check in și îmbarcare pe aeroportul din București pe zborul cu destinația Buenos Aires.

Ziua 2. Buenos Aires


Sosire în Buenos Aires și transfer la hotel. Timp liber pentru odihna. Cazare la hotel 4* in
Buenos Aires.

Ziua 3. Buenos Aires


Mic dejun. Tur de oraș în capitală Argentinei. Turul include: Plaza de Mayo, Primăria - Cabildo,
Palatul Prezidențial – Casa Rosada, Centrul Vechi. După-amiaza, transfer în port pentru
îmbarcare pe vasul Norwegian Star, cu destinația Patagonia. Cazare pe nava de croaziera.

Ziua 4. Montevideo (Uruguay)*


Mic dejun. Prima oprire Uruguay  - Montevideo. Timp liber sau opțional tur de oraș pentru a
descoperi centrul vechi cu Palatul Salvo, Piata Independenței și Teatrul Solis. Întoarcere în port
și îmbarcare pe nava de croaziera cu destinația Puerto Madryn.

Ziua 5. Pe mare
Mic dejun. Timp liber la bordul vasului. Vasul se îndreaptă spre Puerto Madryn. Cazare pe nava
de croazieră.

Ziua 6. Puerto Madryn (Argentina)*


Mic dejun. Sosire in Puerto Madryn (Argentina). Timp liber sau opțional tur de oraș* sau
excursie* în Peninsula Valdez, un sanctuar natural unde daca aveți noroc puteți admira balenele,
leii de mare etc. Întoarcere în port și îmbarcare pe nava de croaziera cu destinația Insulele
Falkland.
Ziua 7. Pe mare
Mic dejun. Timp liber la bordul vasului. Astazi vasul se îndreapta spre Insulele Falkland. Cazare
pe nava de croazieră.

Ziua 8. Stanley (Insulele Falkland)*


Mic dejun. Sosire în Portul Stanley. Timp liber la dispoziție sau opțional *tur al capitalei Stanley
sau vizita la colonia de Pinguini Rockhopper. Întoarcere în port și îmbarcare pe nava de
croazieră cu destinația Ushuaia.

Ziua 9. Pe mare
Mic dejun. Timp liber la bordul vasului. Astazi vasul navighează prin Capul Horn. Cazare pe
nava de croazieră

Ziua 10. Ushuaia (Argentina)*


Mic dejun. Sosire în Ushuaia, capitala Țarii de Foc. Ushuaia este considerat cel mai sudic oraș
din lume. Timp liber  sau excursie optionala* către Parque Nacional Tierra del Fuego. Ushuaia
se afla la 11 km de parc unde se poate ajunge cu mașina sau cu trenul. *Nu ratați si o plimbare de
45 de minute pe o cale ferată cu ecartament îngust, cu locomotiva cu aburi, cu asa numitul Tren
de la Capatul Lumii (El Tren Del Fin Del Mundo). Dupa întoarcere la navă și îmbarcare pe nava

25
de croazieră cu destinația Puntas Arenas. Vasul va naviga prin Canalul Beagle. Cazare pe nava
de croazieră

Ziua 11. Punta Arenas (Chile)*


Mic dejun. Vasul va ancora in Punta Arenas – cel mai sudic oraș din Chile in jur de ora 08:30.
Din acest port puteți face un tur de oras pietonal Punta Arenas, sau excursie către Insula
Magdalena pentru a admira cea mai mare colonie de Pinguini din Patagonia. La ora 20:30 nava
va părăsi portul pentru a se îndrepta catre Puerto Chacabuco (Chile). Cazare pe nava de croazieră
Ziua 12. Pe mare
Mic dejun. Timp liber la bordul vasului. Admirați peisajele salbatice ale strâmtorii Magelan.
Cazare pe nava de croazieră

Ziua 13. Pe mare


Astazi traversați fiordurile Chiliene și canalele Patagonie. Pregatiți-vă aparatele de fotografiat
pentru a surpinde unicitatea locului. Cazare pe nava de croazieră. 
Ziua 14. Puerto Chabucco (Chile)*
Mic dejun. Sosire in portul  Puerto Chacabuco. Portul face parte din Provincia Aysén, o
provincie cu peisaje minunate. Puteți alege una dintre *excursiile oferite de vas pentru a explora
aceste ținuturi minunate din nordul Patagoniei. La ora 15:00 nava va părăsi portul pentru a se
îndrepta către Puerto Montt (Chile).

Ziua 15. Puerto Montt (Chile)*


Mic dejun. Sosire în portul  Puerto Montt considerat "capitala" chiliana din Patagonia. Puteti
opta pentru un *tur de oras sau pentru o excursie la Vulcanul Osorno, sau excursia in Parcul
National Vicente Perez Rosales cu Lacul Esmeralda (Lacul “Toti Sfintii”) si casacada Petrohue.
La ora 16:00 nava va parasi portul pentru a se indrepta catre Santiago de Chile.

Ziua 16. Pe mare


Mic dejun. Timp liber pe vas. Cazare pe nava de croazieră.

Ziua 17. Santiago de Chile 


Mic dejun. Debarcare si transfer catre Santiago de Chile. Inainte de a vă caza tur de oraș ce
include vizitarea principalelor obiective turistice: Centrul Civic, Piata Constituției, Palatul La
Moneda,  Plaza de Armas. Apoi timp liber la dispoziție pentru explorarea orașului pe cont
propriu sau cumpărături. Seara cazare la hotel 4* in Santiago de Chile.

Ziua18. Santiago de Chile-Bucuresti


Mic dejun. Timp liber la dispoziție și check-out la ora prânzului. Transfer la aeroport și
îmbarcare pe cursa internaționala cu destinația București. Sosire la destinație in urmatoarea zi.
 
NOTA: Este permisa calatoria femeilor cu sarcina pana la maxim 23 saptamani in baza unui
certificat medical care sa ateste faptul ca sarcina nu implica risc si persoana este apta pentru
calatorie.
Conditii de calatorie - nu se accepta pasaport temporar. Se accepta pasaport normal valabil
minim 6 luni de la data intoarcerii! 

26
Produse turistice realizare proprie

 PRODUSUL TURISTIC TIP SEJUR

Destinația: Muntenegru-Budva

Servicii incluse:
• Transport cu avionul pe ruta București – Tivat – București
• 1 bagaj de cală de 32 kg/ persoană și 1 bagaj de mână de 7 kg/ persoană
• Taxe de aeroport
• Transfer aeroport – hotel Budva– aeroport
• Cazare 7 nopți în cameră dublă, în hotel de 3 stele
• Tur panoramic al Budvei –orașul vechi
• Asistență turistică în limba română și rusă

Hotel SOFIJA & ORCHIDEA APARTMENTS BB:

Localizare: este situat în apropierea orașului de coastă Budva, la 300 de metri de plaja Becici pe
malul Mării Adriatice.

Facilități hotel: Parcare gratuită,Wifi gratuit,camere de familie, transfer de la aeroport, animale


de companie permise, aer conditionat

Facilități cameră dublă: Pat matrimonial sau twin, are aer condiționat, frigider, seif și TV.
Există o baie privată ,Wi-Fi și balcon.

Capacitate cameră dublă: 2 adulți

Servicii neincluse în preț:


• Asigurare medicală
• Asigurare storno
• Taxă de stațiune

Preț: Cameră dublă de la 425- € de persoană


Cameră single de la 514 € de persoană

27
 PRODUSUL TURISTIC SPECIALIZAT pe o anumită temă

Parcuri și vile de pe malul lacurilor italiene

Preț: Cameră dublă de la 549- € de persoană


Cameră single de la 620 € de persoană

Servicii incluse:
- Transport cu autocar modern pentru a merge spre destinațiile de excursie
- Cazare 6 nopti
- Asistenta turistica in limba română și rusă
- Ghid pentru excursii

Servicii neincluse în preț:

- Zbor București-Verona-București
- Asigurare medicală și storno
- Taxe de oraș/ stațiune
- Intrări la obiectivele turistice

Program:

Ziua 1. Verona - Gardone Riviera


Sosire la Aeroportul Verona și transfer la hotel. Check-in. Odihnă pe parcursul zilei în timpul
liber. Hotel Riviera 3* BB

Ziua 2: Gardone Riviera - Lacul Garda


Grădina Heller și Parcul Sigurtà
Mic dejun. Călătorie spre Gardone Riviera vom vizita faimoasa Grădină Heller creată de artistul
austriac Andre 'Heller; un paradis al plantelor vechi de o sută de ani, despre care se spune că
multe au puteri magice: stejari sesili, pini, chiparoși, magnoli și copaci de țesături, în ale căror
umbre umbre de bambus, ferigi și perne de mușchi evocă spiritele naturii. Combinația de plante
și statui mici din India și Maroc înconjoară vila în stil venețian a artistului și transmite vibrații
meditative și insuflă liniște.
După-amiaza vom continua în Parcul Sigurtà din Valeggio sul Mincio, la sud de Lacul
Garda. 600.000 mp. de delicii naturale ale naturii! Printre atracții se numără cele cinci
anotimpuri de flori - lalele, trandafiri, iris, asteri și nuferi - marea peluză și un total de
optsprezece iazuri cu pești tropicali. Acesta este atât un loc de distracție cât și de pace, răspândit
pe o zonă vastă. Parcul este considerat unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din lume.
Seara timp liber și îndreptare spre Hotel Riviera 3* BB.

Ziua 3: Franciacorta și Lainate


Franciacorta, Castelul Quistini și Vila Visconti Borromeo Litta
28
Mic dejun. Călătorie în faimoasa zonă viticolă din Franciacorta, unde vom descoperi mănăstiri și
castele antice într-un peisaj deluros de nepătruns. Vom vizita grădinile Castelului Quistini, o vilă
de țară veche de 1500 de ani. Parcurgând minunatele grădini de lalele și hortensii, vom descoperi
o colecție de plante medicinale și o grădină veche de fructe. Vom continua apoi spre Villa
Visconti Borromeo Litta în Lainate și parcul său minunat cu Nymphaeum. Vom putea admira
grote cu fresce, mozaicuri și 53 de fântâni diferite. Această afișare de fântâni și cascade a fost
prima în Italia de Nord. Între Nymphaeum și Exedra, vom găsi o grădină în stil renascentist
italian, cu o impunătoare fântână cu mai multe niveluri, construită cu marmură Candoglia. Seara
cazare la Hotel Riviera 3* BB.

Ziua 4: Varenna și Bellagio - Lacul Como


Grădina Villa Cipressi și grădina Villa Monastero
Mic dejun. Căsuțe colorate, un vechi port de pescuit fermecător, chiparoși înfloriți, străzi
delicioase pietruite și o priveliște frumoasă a lacului caracterizează Varenna. Merită vizitată este
Biserica San Giorgio, situată pe piața principală a satului, accesibilă până la un zbor de trepte.
Parcul magnific al Villa Monastero ne invită să facem o plimbare în mijlocul balonurilor,
agavelor și palmierilor. Parcul de la Villa Cipressi, în prezent un hotel, rămâne deschis
publicului. Construită între 1400 și 1800, această vilă are un complex de clădiri și grădini cu o
istorie lungă. După aceea ne vom urca în barcă spre Bellagio, unde vom putea vizita grădinile
din Villa Melzi.
Hotel Hotel Riviera 3* BB

Ziua 5: Milano
Turul turistic Milano ghidat și timpul liber
Mic dejun tip bufet la hotel. Capitala Lombardiei are multe de oferit în afară de modă. În vizita
noastră ghidată veți descoperi principalele obiective turistice, cum ar fi impozanta Catedrală,
Galleria Vittorio Emanuele și faimoasa operă La Scala. După-amiază în timpul liber. Cina și
noapte la Hotel Hotel Riviera 3* BB.

Ziua 6: Lacul Maggiore


Insulele Borromean
Din Stresa vom ajunge pe insule cu vaporul. Prima noastră oprire va fi la Isola Bella, cea mai
renumită dintre insulele Borromean, cu palatul său magnific și grădinile spectaculoase.
Continuăm apoi spre Isola Madre și minunatele sale grădini botanice unde vom putea admira
glicina, o plantă subtropicală rară, precum și multe flori exotice și păsări colorate.
Seara timp liber și noapte la Hotel Hotel Riviera 3* BB

Ziua 7: Como
După micul dejun, transfer la Aeroportul din Verona și zbor spre București.

29
 PRODUSUL TURISTIC COMBINAT: SEJUR + CIRCUIT + CROAZIERA

Croaziera Los Angeles-Mexic

Camera Masa Data plecare Zile Nopti Tarif/pers.


Pensiune
Cabina dubla
Completa si 11.05.2021 7 7 2850 €
interioara
Mic Dejun
Pensiune
Cabina dubla
Completa si 11.05.2021 7 7 3250 €
exterioara
Mic Dejun
Pensiune
Cabina single
Completa si 11.05.2021 7 7 4660 €
exterioara
Mic Dejun

Servicii incluse:
- Transport cu avionul pe ruta Bucuresti – Los Angeles,California – Bucuresti
- 1 bagaj de cala si 1 bagaj de mana
- Taxe de aeroport
- Transfer aeroport-hotel-aeroport
- Cazare 1 noapte în cameră dublă în hotel de 4* cu mic dejun
- Cazare 7 nopți in cabina cu pensiune completa pe vas de Croaziera de 4*+
- Asistenta turistica in limba română
- Tur de oras panoramic Los Angeles
- Tur de oras panoramic Cabo San Lucas

Servicii neincluse:
- Taxa de serviciu la bodul vasului: 250 euro/persoana (se achita obligatoriu la imbarcare )
(Neinclus)

Servicii optionale:
- Insulele Marietas - 90 euro
- El Cora Crocodile Sanctuary -90 euro
- Excursie Golden Cactus Gallery - 90 euro
- Excursie La Cueva Del Diablo – 150 euro
-Insula Cardones - 200 euro

Program:

Ziua 1. Los Angeles, California, SUA

30
Zburați de la aeroportul di București către Los Angeles și transfer la hotel Freehand Los Angeles
pentru o ședere de o noapte. Timp liber pentru shopping.

Ziua 2. Los Angeles, California, SUA


Tur Los Angeles. Îndreptare către port pentru a urca la bordul vasului de croazieră, cazare
pentru șapte nopți.

Ziua 3. Pe mare

Ziua 4 .Cabo San Lucas, Mexic


Acest oraș stațiune este situat pe vârful sudic al Mexicului, pe o lungime de 800 de mile în
peninsula Baja California. Orașul este cel mai renumit pentru plajele sale, sporturile nautice și
viața de noapte. Vizitați popularul arc de piatră al lui El Arco, o formare de rocă naturală
magnifică, în cazul în care Oceanul Pacific întâlnește Golful California. Pentru junkies de
adrenalină, vizitați plaja Medano și implicați-vă într-o gamă largă de sporturi nautice, inclusiv
schi cu jet, snorkelling și parasailing. O mulțime de restaurante și baruri aliniază și plaja, astfel
încât să vă puteți delecta cu un cocktail în timp ce admirați priveliștea pitorească.

Ziua 5. Mazatlan, Mexic


Alăturarea către portul din Mazatlan. Bucurați-vă de o plimbare de-a lungul malecon cu
lungimea de 21 km sau pur și simplu relaxați-vă pentru câteva ore pe una dintre plajele de nisip
alăturate. Plimbați-vă prin Mazatlanul Vechi (Centro Historico) și admirați Teatrul Angela
Peralta din secolul al XIX-lea și Bazilica Concepției Imaculate sau stați și vă uitați la oameni pe
Plaza Machado, căptușită de copaci. Urcați-vă la farul El Faro pentru vederi panoramice
uimitoare asupra orașului și nu numai, sau explorați toate lucrurile legate de bere într-un tur al
berii Pacifico. Te poți alătura vieții marine de la Acuario Mazatlan sau cumpără articole de
artizanat și suveniruri locale la Mercado Jose Maria Pino Suarez. Dacă vă simțiți aventuroși,
apele din larg sunt perfecte pentru excursiile de pescuit cu jocuri mari sau puteți trece prin
copertina pădurii tropicale într-o aventură pe linia zip.

Ziua 6. Puerto Vallarta, Mexic


Puerto Vallarta este situat pe coasta Pacificului din Mexic, înconjurat de impresionanții Munți
Sierra Madre. Această stațiune pitorească este cunoscută pentru clima sub-tropicală, plajele
uimitoare și viața de noapte vibrantă și scena restaurantului. Faceți o plimbare prin El Malecon și
descoperiți inima și sufletul din Puerto Vallarta prin gama de vânzători de standuri, artiști de
stradă și sculpturi și statui iconice. Admirați biserica Nuestra Senora de Guadalupe din centrul
orașului sau vizitați una dintre fabricile de țiglă ceramică pentru a urmări plăcile tradiționale
mexicane făcute. Gustă băutura locală la o distilerie tequila sau îndreaptă-te către unul dintre
numeroasele restaurante autentice pentru a gusta bucătăria tradițională.

Ziua .7-8 Pe mare

Ziua 9. Los Angeles, California, SUA


Încheierea croazierei. Debarcarea și deplasarea către aeroport pentru zborul de întoarcere în
București.

31
Bibliografie :
1. https://visit.varna.bg/ro/parks_gardens/preview/36.html

2. https://visit.varna.bg/ro/sights/preview/64.html
3. https://www.fly-go.ro/blog/nisipurile-de-aur-vacanta-de-vis-aproape-de-casa/
4. https://www.cityzeum.com/le-bosphore
5. https://ideipentruvacanta.ro/istanbul-orasul-de-pe-doua-continente/
6. https://en.wikipedia.org/wiki/Aristotelous_Square
7. https://invacante.ro/turnul-alb-salonic/
8. https://www.infotour.ro/ghid-turistic/piete-si-zone-centrale/promenada-din-salonic-3984
9. https://inthessaloniki.com/item/museum-of-photography-thessaloniki/
10. https://en.wikipedia.org/wiki/Cretaquarium
11. https://grecia.de-weekend.ro/knossos-creta/
12. https://free-spirit.ro/5-locuri-superbe-de-vizitat-in-heraklion-creta/
13. https://www.infotour.ro/ghid-turistic/gradini-si-parcuri/parcul-georgiadis-din-heraklion-
3909
14. http://www.visitsicily.info/en/il-monte-etna-2/
15. https://www.visitcatania.co/en/things-to-do/the-10-best-attractions/saint-agata-cathedral
https://it.wikipedia.org/wiki/Fontana_dell%27Elefante
16. http://www.areasardinia.com/sardegna/poetto/en/la-sella-del-diavolo/
17. http://www.comunecagliarinews.it/reportage.php?pagina=67&sottopagina=262
18. http://www.cagliariturismo.it/en/places/places-of-leisure-317/beaches-84/calamosca-
beach-260
19. https://en.wikipedia.org/wiki/Marseille-Fos_Port#cite_note-marseille-port.fr-1
20. https://www.timeout.com/barcelona/things-to-do/50-best-sights-and-attractions-in-
barcelona
21. https://www.karpaten.ro/oferta-cazare-hotel-tryp-lisboa-caparica-mar-costa-da-caparica-
lisabona/smart-voyage-portugalia-hotel-tryp-lisboa-caparica-mar-2/
https://www.karpaten.ro/oferta-cazare-circuit-lacurile-alpine-circuite-austria-
austria/circuit-lacurile-alpine-austria-germania-ungaria/

32
22. https://www.karpaten.ro/oferta-cazare-croaziera-patagonia-circuite-america-de-sud-
america-de-sud/croaziera-patagonia/

33

S-ar putea să vă placă și