Formarea constiintei istorice

             Constiinta istorica se naste din incercarea de a

construi identitatea unui popor, a unei natiuni prin raportare la alte popoare, la alte natiuni. Cateva
dimensiuni specifice acestei raportari sunt: situarea in timp si spatiu, evenimentele istorice, limba, cultura si
civilizatia, mentalitatile.

            Preocuparile privitoare la felul cum romanii se inscriu in cursul istoriei incep sa se dezvolte incepand
cu sec. al XVI. Acest interes se manifesta datorita contractelor pe care cei preocupati de formatia lor
intelectuala incep sa aiba contacte cu alte culture si civilizatii.

            Un pas important in domeniul istoriografiei este facut de cronicarii moldoveni in mijlocul sec al XVII –
lea. Textele scrise in limba romana sunt de asemenea si puncte de pornire pentru dezvoltarile ulterioare ale
stilului expunerii si al argumentarii stiintifice, cat si al prozei narative.

            Primul roman care scrie despre originea romana si unitatea limbii si a poporului roman este Nicolaus
Olahus, informatie ce a aparut in lucrarea sa “Hungaria” (1536) scrisa in limba Latina.

            Alte teme fundamentale abordate de cronicari si de ceilalti autori preocupati de constiinta istorica a
romanilor sunt continuitatea evenimentelor istorice si institutia domniei.

            Prima intentie insa a cronicarilor a fost aceea a recuperarii trecutului. In conceptia lor, istoria era
purtatoarea unor valori educative. Scrierile cronicarilor sunt un act de mare patriotism prin reflectarea
nazuintei generale de eliberare de sub jugul otoman. Ei prezinta idea originii romane pure si a latinitatii
limbii.

            Grigore Ureche redacteaza prima cronica in limba romana si de aceea este nevoit sa inventeze o
limba scrisa, cartureasca, din care nu lipsesc accentele specifice limbii vorbite. Letopisetelul Tarii Moldovei
scris de el prezinta evenimentele petrecute intre 1359 ( domniile lu Dragos Voda) si 1594 ( inscaunarea lui
Aron Voda ), dar si o scurta expunere a istoriei antice care puncteaza romanitatea. Afirmand identitatea de
origine si de neam a romanilor de pretutindeni, latinitatea limbii romane, Ureche incearca sa contureze
profilul identitar al romanilor.

            Miron Costin scrie si el un letopiset continuand cursul evenimentelor istorice pana in 1661. Relatarea
este adesea intrerupta de meditatii asupra cauzelor care determina suisurile si caderile omenesti. Spre
sfarsitul vietii scrie “ De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor”, ramasa insa neterminata.
In aceasta lucrare descrie istoria de la cucerirea Daciei de catre romani, cu gandul de a reconstitui epoca
originilor. Miron Costin are

aplecare spre estetica, in opera sa se recunosc tipare intacte latine precum si modele ale retoricii clasice.
Are o viziune europenista si universala.

            Un alt cronicar Ioan Neculce aseaza in fata letopisetului ce continua relatarea pana in 1743 ( a doua
domnie a lui Constantin Mavrocordat ), “O sama de cuvinte”, legende despre voievozi, boieri, tarani
ascultate de la oameni batrani sau din propriai amintire. Neculce intoarce scrisul cronicaresc la oralitate si
dovedeste caracter narativ. Dar nu si constiinta istorica la fel de moderna ca a cronicarilor pe care ii
continua. El promoveaza autohtonismul si nationalismul.

            Stolnicul Constantin Cantacuzino este cel ce continua eforturile cronicarilor moldoveni, fiind primul
care are gandul de a scrie o istorie completa  a romanilor. Opera sa “ istoria Tarii Romanesti” ramane
nefinalizata. Firul evenimentelor se opreste in navalirea hunilor condusi de Atilla (434), iar pasajul final se
refera la un eveniment aflat la aproape un mileniu distanta (descalecatul lui Radu Negru Voda in Tara
Romaneasca). El vadeste calitati de istorie superioare cronicarilor.

            Apogeul cronicarilor este reprezentat de Dimitrie Cantemir, in cultura noastra fiind unul dintre
cei  mai eruditi umanisti. Cele mai valoroase lucrari ale sale sunt despre istorie, fata de cea a cronicarilor. In
timp ce acestia explicau fenomenul istoric prin vointa fortei divine, Cantemir interpreteaza istoria dand
atentie cauzalitatii. “Descriptia Moldovei”, carte redactata in limba latina, ilustreaza viziunea enciclopedica
a autorului: opera este alcatuita din trei parti: Geografica (discutand locul in care s-a format si statornicit
poporul roman) , Politica(tratand institutia domniei, dar si mentalitatile si traditiile moldovenilor) si De
statu ecelesiastico et litterario Moldovie ( cercetand aspecte precum religia, limba, scrierea etc). Cronicul
vedrimei a romano-moldo-vlahilor” cuprinde perioada de la “descalecatul dacii cu romanii, adeca de la
Traian Marele Imparat” (107) pana la 1274 (cand Dragos Voda revine la tron in Moldova, iar in Muntenia se
inscauneaza Radu Negru Voda). Lucrarea ramane din pacate neterminata si prezinta originea comuna a
tuturor romanilor. Toate lucrarile lui Cantemir. Fie ca au fost scrise in romana sau in Latina, au un stil
erudite, in general retoric,” Cu toate acestea valoarea lor documentala ramane incontestabila. In cultura si
literatura noastra el prefigureaza iluminismul.

            In Transilvania, in a doua jumatate a sec al  XVIII – lea, latinitatea limbii si originile romane sunt
utilizate politic si devin argument de afirmare a identitatii nationale.

            Din punct de vedere cultural, Scoala Ardeleana, a avut un rol important in stimularea studiului
istoriei si al limbii romane. Invatatii scolii Ardelene, ca si cronicarii moldoveni sustin orginea comuna a
tuturor

romanilor ( moldoveni, munteni si ardeleni), precum si originea pur romaneasca. Ei aduc noi argumente
pentru a demonstra puritatea latina  a

romanilor si a limbii pe care o vorbeau acestia. Cele mai importante sunt: “Istoria, lucrurile si intamplarile
romanilor” si “ scurta cunostinta a istoriei romanilor” de Samui Mincu,  “ Hronica romanilor si a mai multor
neamuri” de Gheorghe Sincai, “istoria pentru inceputul romanilor in Dacia” de Petru Maior. Alaturi de
acestia apar lucrari lingvistice, in care teza latinitatii limbii romane este sustinuta cu argumente etimologice,
ortografice si gramaticale: “Elementa linguae romanicae” si “temeiurile gramaticii romanesti” de Ion Budai
Deleanu “Diseratie pentru inceputul limbii romanesti” si “ dialog petnru inceputul limbei romana intre
nepot si unchi” de P. Maior ( in care autorul sustine ideea ca limba romana provine, nu din Latina culta, ci
din Latina populara). Scoala Ardeleana are meritul de a fi pus bazele cercetarii stiintifice a limbii romane si a
creat un climat favorabil literaturii. Prin I. Budai Deleanu a dat cel dintai mare poet de talie europeana.
Iluminismul Scolii Ardelene reprezinta prima etapa de modernizare a culturii noastre, inscriindu-se in
iluminismul European.

            Importanta cronicarilor, asa cum o percepem astazi, nu consta neaparat in valoarea stiintifica a
ideilor pe care le-au pus in circulatie ( deci unele dintre ele s-au dovedit in timp fara temei stiintific, liniile
de cercetare abordate de cronicari au autostiinta majora in dezvoltarea istoriografiei romanesti) , ci mai de
graba impulsul pe care l-au dat formarii constiintei identitare si in contributia esentiala la instapanirea limbii
nationale in cultura. Deasemenea au avut un rol important in planul realizarii artistice, in formarea
constiintei retorice si literare.

            In cultura romana, evocarea solemna a originilor ( mitul fondator) a pendulat intre exaltarea daciei si
cea a imperiului roman si cea a culturii latine. S-au lansat in decursul timpului ipoteze istorice mai
panteziste sau mai realiste, care indreptateau o revendicare genetica mai curand din daci, sau dimpotriva
din romani, sau admiteau ideea amestecului etnic. Ambele mituri puteau oferi motive de orgoliu national.
La autorii din secolul al XIX lea se manifesta un current de solidaritate cu limbile si tarile “ surori”. In
perioada romantica trecutul preroman trece adesea in prim-plan; se contesta ideea ca dacii au fost
exterminati. Intre razboaie exista o preocupare pentru cautarea radacinilor arhaice ale spiritului European.
In timpul regimului comunist accentuarea nationalismului a utilizat politic mitul dacic pentru a justifica
izolarea Romaniei.

            Tema identitara este actuala, ea se manifesta in dezbateri aprinse pe tema integrarii Romaniei in U E.