Sunteți pe pagina 1din 5

Napoleon Bonaparte

Corsica este o vasta impletire de munti incoronati de paduri primitive si brazdati de vai adanci, in
fundul vailor intalnesti putin pamant vegetal si cateva salasuri salbatice, putin numeroase care se
hranesc cu castane. Oamenii acestia nu ofera imaginea societatii, ci mai degraba a unei colectii de
pustinci adunati laolalta numai de nevoie. 1
Printre cei mai pasionati sefi ai insurectiei din Corsica si cel mai credincios tovaras al lui Pascal Paoli,
se distingea Charles Bonaparte, tatal lui Napoleon.
La inapoierea in patrie, Charles s-a casatorit, fara invoirea unchilor sai cu Laetitia Ramolini, care era
socotita cea mai seducatoare fata de pe insula, el insusi fiind un barbat foarte frumos si simpatic.
La 15 august 1769, de ziua Adormirii Maici Domnului, d-na Bonaparte se afla la slujba religioasa,
cand a fost cuprinsa de dureri asa de staruitoare, incat a fost obligata sa se inapoieze acasa cu toata
graba, nu a putut ajunge pana in odaia de culcare si astfel si-a nascut copilul in anticamera, pe un
covor antic cu figuri de eroi. Copilul a primit numele de Napoleon in amintirea unui unchi pe care
Charles il pierduse cu un an in urma.
Din prima copilarie, simtamantul superioritatii sale este nutrit in inima-i tanara de atentiile familiei.
Spre a face fata cheltuielilor educatiei sale, familia se hotaraste sa vanda un camp, cel mai mare
sacrificiu pe care un corsican l-ar putea face si nici nu gandeste sa faca la fel si pentru Joseph, fratele
mai mare care se usuca de gelozie.
Insusi Charles Bonaparte a spus pe patul de moarte: "Tu esti mai marele familiei, dar Napoleon este
seful ei." 2
In 1779, Napoleon a fost adus la Brienne, la varsta de sase ani, pentru a urma scoala militara.
La 21 sau 22 de ani, Napoleon se deosebea foarte mult de cea ce, la Paris se cheama un tanar
simpatic. El cugeta puternic, avand o logica stransa. Citise imens spiritul sau era viu si prompt,
cuvantul energic.La Valencia a fost remarcat indata, placu femeilor prin ideeile-i noi si mandre, prin
judecata sa cutezatoare. Barbatii se temeau de logica sa si de discutiile la care cunoasterea propriei
sale forte il tara usor.3
Dupa ce a inceput revolutia franceza, a devenit locotenent colonel (1791) in Garda Nationala
Corsicana. In 1793, Corsica isi declara independenta si Bonaparte, patriot francez si republican, se
alatura Frantei impreuna cu familia sa. I s-a dat gradul de capitan intr-o armata care se lupta la
Toulon unde o flota engleza, era in razboi cu Republica Franceza. Inlocuind un general de artilerie
ranit, el si-a asezat tunurile in asa fel incat flota engleza a fost invinsa si Toulonul a cazut. Ca
rezultat, Bonaparte a fost promovat general de brigada la varsta de 24 de ani.

Guvernarea Napoleoniana in Franta


Bonaparte, s-a decis sa-si paraseasca armata si sa se reintoarca in Franta. In Paris s-a alaturat
conspiratiei impotriva guvernului. In lovitura de stat din 9-10 noiembrie 1799, au preluat puterea si
au stabilit un nou regim, Consulatul. Bonaparte, primul consul, avea aproape puteri dictatoriale.
Constitutia a fost refacuta in 1802 Napoleon devenind consul pe viata, iar in 1804 s-a numit imparat
sub numele de Napoleon I. In 1800 si-a asigurat puterea traversand Alpii si inving?ndu-i pe austrieci
la Marenga. Dupa aceea a negociat o pace generala Europeana, pace ce a stabilit raul Rin ca granita
de est a Frantei.
In Franta administratia a fost reorganizata, sistemul de justitie a fost simplificat si toate scolile au
fost puse sub control centralizat. Legea Franceza a fost standardizata sub forma Codului
Napoleonian sau codul civil si inca alte sase coduri. Acestea garantau drepturile de libertate castigate
in Revolutie, incluzand egalitatea in fata legii si libertatea religiei.
1
Stendhal, Napoleon, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1944, p.7.
2
Ibidem, p. 14.
3
Ibidem, p. 19.

1
Razboaiele de cucerire
In aprilie 1803 Anglia, provocata de purtarea lui Napoleon, a declarat razboi Frantei, pe mare. Doi ani
mai tarziu Rusia si Austria s-au alaturat Angliei intr-o noua coalitie. Napoleon a abandonat planurile
de invadare a Angliei si a intors armele impotriva coalitiei Austro-Ruse, invingandu-i in batalia de la
Austerlitz pe 2 decembrie 1805. In 1806 a preluat regatul Neapole si l-a facut pe fratele sau mai
mare Joseph rege, a transformat o parte din Republica Germana intr-un regat al Olandei pentru
fratele sau Louis si din dintr-o parte a restului Germaniei a format Confederatia Rinului sub directa sa
conducere.
Napoleon a distrus armata Prusiei la Jena si Auerstadt (1806) si armata rusa la Friedland. La Tilist
(iulie 1807), Napoleon a facut o alianta cu tarul Alexandru I si a redus marimea Prusiei. De asemenea
el a adaugat noi state imperiului : regatul Westphalia sub stapanirea fratelui sau Jerom, ducatul
Warson si altele.
Intre timp, a stabilit Sistemul Continental, o blocada impusa de Franta impotriva marfurilor
englezesti, cu scopul de a distruge ceea ce el numea natiunea vanzatorilor .
In 1807 Napoleon a anexat Portugalia. In 1808 l-a facut pe fratele sau Joseph rege al Spaniei si i-a
facut cadou cumnatului sau Joachim Murat regatul Nepolelui. Sosirea lui Joseph in Spania a dat
nastere unei rebeliuni cunoscuta sub numele de Razboiul Peninsular, razboi ce a costat Franta
300.000 de victime si sume imense de bani, si a contribuit la slabirea imperiului.
In 1809 Napoleon i-a invins pe austrieci din nou la Wagram, anexand Provinciile Illyriene (acum parti
ale Sloveniei, Croatiei, Bosniei-Hertegovinei, Serbiei si Muntenegrului), si a desfiintat Statele Papale.
A divortat de Josephine si in 1810 s-a insurat cu arhiducesa de Habsburg, Maria Luiza, fata
imparatului austriac. Prin aceasta legatura intre dinastia sa si cea mai veche casa conducatoare din
Europa a sperat ca fiul sau care s-a nascut in 1811, va fi mai usor acceptat.
In 1810 imperiul a atins cea mai mare expansiune.

Campania din Franta, 1814

La 9 noiembrie 1813, Napoleon intra pentru a doua oara invins in capitala sa. Razboiul se apropia de
hotarele Frantei si lupta trebuia continuata pentru a smulge inamicului conditii de pace onorabile. O
comisie formata din deputatii laine, Gallois, Raynouard, Flaugergues si Maine de Biron se ridica
contra razboiului si printr-un raport cere restabilirea libertatilor. Cum Napoleon nu se impiedica
niciodata de opozitia "avocatilor", dizolva Corpul Legislativ.
In aceasta atmosfera incarcatat de nelinisti si nesiguranta, Napoleon paraseste Parisul pentru a
prelua comanda armatei. este hotarat, cum se exprima el insusi "sa incalte cizmele din Italia", sa fie
numai general, lasand la Paris o regenta in frunte cu imparateasa Maria Luiza.
Constient ca in aceasta campanie se va decide si soarta Frantei, dar si a lui, geniul sau militar atinge
culmile asteptarii. Cu o armata in care veteranii se numarau pe degete, cu multi tineri dintre care
majoritatea nu stiau sa incalece pe cai, cu maresali invinsi, Napoleon a fost la un pas de victoria
finala. Situatia generala era disperata, imperiul invadat din toate partile,iar austriecii inaintau in
Italia, Murat, regele Neapolului, pentru a-si salva tronul luase armele contra aceluia care i-l daduse.
In mijlocul acestei cascade de tradatori, Napoleon deschide campania prin victorii in serie, care fac
un moment sa se clatine coalitia. cu o armata redusa, aproape dezbracata si desculta, cu soldati si
mai tineri decat cei din 1813, batalie in care imparatul trage personal cu tunul.
Soldatii, ingroziti de pericolul la care se expun, cauta sa se indeparteze: "Nu va temeti-le spune el-
obuzul care-mi este destinat nu a fost turnat inca". combinatiil elui sunt atat de geniale, loviturile

2
atat de sigure, activitatea si energia lui atat de intense incat "batranele mustati" au impresia ca-l vad
pe Bonaparte din Italia.
El se indreapta din nou spre Blucher, care de doua ori scapa ca prin minune de la o distrugere totala,
dar in acelasi timp, cazacii fac o noua captura, o scrisoare a lui Napoleon catre Maria Luiza, in care
regenta este pusa la curent cu intentiile lui de a atrage pe inamic in urmarirea sa, a-l indeparta de
Paris si a-l atrage spre cetatile fortificate unde va avea loc batalia decisiva. Speriati de rapiditatea
marsului lui Napoleon, de amenintarea pe care o reprezenta armata franceza, sub emotiile acestor
stiri grave, un nou Consiliu se intruneste si la sfarsitul lui se dau ordine care opresc inaintarea spte
Vitry, schimbandu-se directia spre Chalons pentru unirea cu Blucher.
Schwartzenberg, cu 100.000 de oameni, nu indrazneste sa mearga spre Vitry pentru a-l ataca pe
Napoleon, care nu are decat 44.000.
La Chatillon tratativele esuasera, pretentiile coalitiilor crescusera, iar Napoleon incurajat de victoriile
obtinute trimite vorba imparatului Austriei ca "el este mai aproape de zidurile Vienei decat austriecii
de ale Parisului". Insa la 30 martie aliatii erau langa Paris.
Tarul si-a instalat cartierul imperial la Bondy, in vreme ce Napoleon goneste cu armata spre Paris,
sperand sa ajunga inaintea aliatilor.
Imputernicirile parlamentului sunt limitate, el nu are alte drepturi decat sa solicite un armistitiu, dar
tarul nu este dispus sa-l accepte si sa dea francezilor timp sa organizeze apararea Parisului si lui
Napoleon sa ajunga cu armata sa.
A pleca din Paris inseamna prabusirea tuturor planurilor, a refuza sa se supuna ordinului inseamna
riscul de a fi arestat de Savary si in cazul in care Napoleon ar intra in Paris, fie numai pentru o ora, de
a fi impuscat.
O delegatie formata din consilieri municipali, din prefectul politiei si guvernatorul bancii, insotita de
Orlov, soseste la Bondy pentru a prezenta tarului doleantele populatiei. In curtea palatului pe un rug
ardeau drapelele cucerite de Marea Armata in 60 de batalii.
La 31 martie, orele 11, primele trupe de cazaci intrau pe bariera Pantin, in timp ce ultimele trupe ale
lui Marmobt si Mortier ieseau spre bariera ce duce spre Fountainebleau pentru a se uni cu armata lui
Napoleon4.
Framantat de lipsa de informatii, Napoleon merge spre Fountainebleau unde generalul Belliard ii
face un raport clar, sincer: regenta, mai putin Talleyrand, este la Blois, maresalii Marmont si Mortier
dupa o rezistenta eroica au semnat capitularea si se retrag intr-acolo.
Napoleon da ordin sa vina trasura, el vrea sa ajung ala Paris sperand ca inca nu s-a semnat
capitularea si v aputea reincepe lupta.
Belliard obiecteaza respectos ca este prea tarziu, la acea ora capitularea fiind semnata si trupele nu
mai pot reintra in Paris, Coulaincourt fiind trimis sa trateze cu tarul conditiile de pace.
Si in vreme ce Marmon si Mortier luau pozitie la Essonne pentru a acoperi drumul ce duce la
Fountainebleau, la Paris lua fiinta guvernul provizoriu sub presedentia lui Talleyrand, care avea si
onoarea de a gazdui in palatul sau pe Majestatea Sa Alexandru I. 5

Tradarea maresalilor.
Contributia Rusiei la castigarea victoriei a fost hotaratoare, asa ca in mod normal imparatul
Alexandru I devenea arbitrul situatiei. Curtenitor, cu o cultura ingrijita, el poseda cea mai mare
calitate care se cere unui diplomat, lipsa de sinceritate.
Telleyrand obtine din partea Senatului votul de investitura al guvernului provizoriu si declaratia prin
care Napoleon este decazut din tron, dreptul de ereditate abolit pentru familia lui, iar poporul si
armata dezlegate de juramantul de fidelitate fata de el. Refuzul aliatilor de a trata cu el il determina
pe Napoleon sa incerce sa organizeze o noua campanie, dar maresalii nu vor sa mai lupte.
Coplesit de adversitati, dezgustat de atitudinea maresalilor, pentru prima data Napoleon renunta.

4
Gheorghe Eminescu, Napoleon Bonaparte, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1973,
vol.2, p.151
5
Ibidem, p.152

3
Sub acest aspect, sub amenintarea maresalilor era copilareasca, fiindca la un ordin al lui Napoleon
grenadirii i-ar fi macelarit intr-o clipa.
O delegatie formata din Coulaincourt, Ney si Macdonald este trimisa la Paris pentru a duce tarului
actul de abdicare in favoarea regelui Romei. Napoleon vrea ca din delegatie sa faca parte si
Marmont, pentru care avea o afectiune deosebita, fiind primul lui aghiotant, tovaras de arme, de zile
negre si de saracie.
Inca din seara cand a fost vizitat de Talleyrand, devotamentul lui fata de Napoleon se clatinase, iar
cand delegatii au sosit la Essonne pentru a-i comunica dorinta imparatului era prea tarziu 6.
Daca armata ar fi ramas credincioasa lui Napoleon ar fi avut loc o noua campanie si totusi el nu era
dispus sa-si sacrifice soldatii pentru Ludovic al XVIII-lea.
Cand maresalii revin la ora 9, tarul le comunica faptul ca aliatii cer abdicarea lui Napoleon, o regenta
a acestuia fiind imposibila si el va trebui sa se multumeasca doar cu suveranitatea insulei Elba.
Dezgustat, plin de amaraciune, Napoleon isi cheama maresalii si cu un dispret vizibil le spune: "Dvs.
vreti repaosul? Ei bine! Il aveti" si asezandu-se la masa scrie: "Puterile aliate proclamand ca
imparatul Napoleon este singurul obstacol in restabilirea pacii in Europa, imparatul Napoleon,
credincios juramintelor sale, declara ca renunta pentru el si urmasii sai la tronurile Frantei si Italiei,
pentru ca nu exista nici un sacrificiu personal, chiar cel al vietii, pe care sa nu fie gata a-l face in
interesul Frantei"7.
In dupa amiaza zilei de 20 aprilie, trasurile care aveau sa-l duca pe Napoleon spre Elba asteapta
insirate in curtea palatului. Insotit de ultimii credinciosi, el coboara treptele emotionat pentru a-si
lua ramas bun de la vechea garda, iar cand generalul Petit inainteaza cu drapelul, Napoleon saruta si
drapelul si pe general, tacerea solemna nu este intrerupta decat de strigatul care zguduie vazduhul:
"traiasca imparatul"8.

Exilul în Insula Elba


Lui Napoleon i se permisese sa ia cu el în exil câtiva prieteni si servitori, printre care Henri-Gratien
Bertrand, fostul maresal al palatului, si contele Charles-Tristan de Montholon, un membru al
aristocratiei prerevolutionare. Bertrand era în slujba lui Napoleon din 1798, dar Montholon era un
aderent de ultima ora – dupa prima abdicare a lui Napoleon se grabise sa-si ofere serviciile
monarhiei restaurate, dar a trecut de partea împaratului când acesta s-a întors de pe Insula Elba. El o
adusese cu sine si pe tânara si atragatoarea lui sotie, ale carei atentii fata de Napoleon si vizitele
nocturne pe care le facea în dormitorul acestuia devenisera curând subiect de bârfa pe insula.

Cele o suta de zile. Waterloo. Insula Sf. Elena


La un an dupa înfrângerea de la Leipzig, întreg imperiul s-a prabusit. Burbonii au fost readusi la
tronul Frantei prin Ludovic al XVIII-lea. Aceasta revenire nu s-a bucurat însa de unanimitatea aliatilor,
între care au intervenit repede divergente. Unitatea coalitiei a fost însa salvata chiar de Napoleon.
Înconjurat de dezbinarea aliatilor, Napoleon paraseste insula Elba si începe ceea ce avea sa fie
aventura „celor o suta de zile”. Reîntronat, acesta începe sa viseze la refacerea marelui
imperiu[necesita citare]. Obtine chiar câteva victorii. Pentru scurt timp însa, caci este înfrânt în
batalia de la Waterloo (18 iunie 1815). Silit sa abdice din nou, Napoleon a fost exilat pe insula Sf.
Elena, unde a murit în conditii neclare, câtiva ani mai târziu, la vârsta de 51 de ani (5 mai 1821).
Exista doua teorii importante cu privire la moartea sa: otravirea cronica cu arsenic si cancerul la
stomac. A fost înmormântat cu onoruri militare.

6
Ibidem, p.154
7
Ibidem, p.157
8
Ibidem, p. 160

4
Bibliografie
1. Stendhal, Napoleon, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1944
2. Gheorghe Eminescu, Napoleon Bonaparte, Editura Academiei Republicii Socialiste
Romania, Bucuresti, 1973, vol.2

S-ar putea să vă placă și