Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mehrdad Kia este profesor de istorie și director al Centrului de Studii din Asia Centrală și de
Sud-Vest din cadrul Universității Montana. Cercetările sale se concentrează pe istoria
Orientului Mijlociu, a Asiei centrale, a Africii de Nord și a civilizației islamice. Profesorul a
obținut câteva premii de predare la Universitatea din Montana, printre care și Profesorul
distins al anului în 1997 și Cel mai inspirațional profesor al anului în 1999. În anul 2000,
Fundația Carnegie pentru promovarea învățământului l-a onorat pe profesor ca fiind unul
dintre profesorii americani ai anului. Printre lucrările sale importante se numără Imperiul
Persan, o enciclopedie istorică în 2 volume și Imperiul Otoman, o enciclopedie istorică tot în
2 volume.
Lucrarea de față este o monografie a societății musulmane. Aceasta nu este prima din
domeniu deoarece autorul s-a inspirat din lucrări cu aceeași tematică. Putem observa acest
lucru în notele de subsol de la sfârșitul fiecărui capitol. Lucrarea se prezintă diversele aspecte
socilae și culturale ale Imp Otoman, începând cu secolul al XVI-lea până în secolul XIX.
În ceea ce privește structura cărții, aceasta este împărțită în 13 capitole, la sfârșitul fiecăruia
fiind puse notele de subsol. Lucrarea începe printr-o dedicație a autorului către mama sa,
Kiadokht Kia. Urmează o notă a autorului privind pronunția, o introducere în care autorul ne
anunță despre aspectele abordate pe parcursul cărții, precum și o listă cronologică cu cele mai
importante evenimente care au marcat istoria imperiului Otoman. La sfârșitul lucrării se
găsește o bibliografie.
Sursele pe baza cărora autorul își structurează argumentația sunt cele secundare cum ar fi
lucrarea Imperiul Otoman a lui Inalcik Halil sau lucrarea Povestiri de călătorie în Europa a lui
Evlya Celebi. De altfel, autorul susține în introducere că lucrarea nu se bazează pe surse
primare.
Titlul cărții exprimă conținutul lucrării. Autorul reușește să acopere toate aspectele vieții
cotidiene ale otomanilor, făcând în primul capitol al cărții o scurtă istorie a imperiului pentru
ca cititorul să-și poată crea o idee despre îndelungata existență a imperiului.
Consider că acestă carte îi oferă cititorului o viziune în ceea ce privește istoria culturală și
socială a Imperiului, ceea ce-l va ajuta să înțeleagă modul în care otomanii au acționat pentru
a integra alte popoare dar și cum a evoluat societatea otomană prin preluarea de la minorități a
unor alimente, vestimentații sau obiceiuri.
Un puct în minus îl reprezintă faprul că s-a concentart prea mult în a prezenta aspectele
referitoare la elită, alocând o mai puțină atenție celor care făcezu parte din clasa inferioară a
societății. Din punct de vedere metodologic, se puutea folosi de metoda comparației înyre
otomani și minoritășile din Imperiu pentru a csoate în evidență mai bine aspectele vieșii
cotidiwene ale otomanilor. De asemenea sursele primare puteau da o verdicitate mult mai
mare lucrării.Consider că lucrareaa de față are o relevanță mare pentru domeniul cercetat
deoarece oferă cititorului o prezentare succintă și a tuturor aspectelor legate de viașa cotidiană
a otomanilor din imperiu.
Un punct în plus îl constituie faptul că abordează subiecte care își au corespondent în zilele
noaste și față de care cititorii manifestă un interes aparte. Acestea ar fi paginile dedicate
superstițiilor în care credeau otomanii, de prostituție și de sporturi, precum și de anecdotele cu
Nastratin Hogea care ne sunt bine cunoscute.
Astfel, legat de prostituție aflăm că acestă practică a existat dintotdeauna în imperiu și s-a
răspândit și dezvoltat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată ce bordelul a apărut ca
o nouă ,, întreprindere comercială. Acestea se găseau la periferii dar și în centrele urbane,
aparand asa zisele amante intretinute sau metresse.
În ceea ce privește credințele populare, deși islamul nu este de acord cu aceste lucruri pe care
le consideră iraționale, otomanii le foloseau în viața de zi cu zi pentru a se proteja de spiritele
rele, purtând cu ei o copie a sfântului Coran într-o carcasă.
În ceea ce privește sportul, otomanii practicau polo, tir cu argul și chiar wrestling, urmând ca
pe paracursul secolului al xix-lea, pe filieră occidentală să patrună tenisul, rugby-ul și boxul.