Sunteți pe pagina 1din 2

George Bacovia - Plumb

Poezia a fost publicata in volumul cu acelasi titlu, “Plumb”, aparut in anul 1916 si
ilustreaza viziunea bacoviana originala.
Poemul se inscrie in estetica simbolista prin teme si motive specifice, prin cromatica si
muzicalitatea, precum si corespondentele tipic simboliste ce sugereaza dramatismul trairilor
interioare.
In poezia “Plumb” viziunea despre lume este a unui solitar, a unei constiinte
inspaimantate atat de sine, cat si de intregul univers metamorfozat intr-o lume stranie, minerala,
a obiectelor de plumb.
Tema poeziei este reprezentata de conditia omului sau a artistului, intr-o lume lipsita
de aspiratii si artificiala, completata de tema mortii si conretizata prin motivele: plumb, cavou,
sicrie, coroane, flori.
Poezia este realizata ca un monolog liric, iar marcile subiectivitatii sunt reprezentate de
verbe la pers I sg: “stam”, “am inceput”, “sa strig”, si adjective pronominale posesive: “(amorul)
meu”.
Titlul operei este simbolul central care poate sugera prin greutatea plumbului, apasarea
sufleteasca la care este supus artistul intr-un mediu ostil. Prin culoarea lui cenusie, plumbul mai
poate semnifica spleen-ul, angoasa si dezolarea.
Structural, poezia este alcatuita pe baza unei simetrii compozitionale, asigurata de relatia
dintre strofe si planurile poetice: prima strofa corespunde planului exterior, iar a doua
universului trairilor eului liric.
Relatia de simetrie este realizata si de paralelismul sintactic: “Dormea adanc / Dormea intors”,
“Stam singur / Stam singur”
In prima strofa a poeziei se contureaza un spatiu exterior, ostil, al claustrarii, al
singuratatii, al captivitatii: “un cavou”. Acesta simbolizeaza un spatiu care devine ultimul refugiu
al fiintei.
Decorul este marcat de artificialitate, prin elemente apartinand campului semantic al
mortii, precum: “cavou”, “funerar vesmant”, flori de plumb”. Repetarea epitetului “de plumb”
aduce la nivelul textului sugestii precum apasare, monotonie, evidentiindu-se atmosfera
anosta.
In aceasta atmosfera marcata de impietrire, vantul este singurul element care sugereaza
miscarea, insa produce efecte sonore sinistre, ce determina discomfortul: “Si scartaiau coroanele
de plumb”.
Cromatica este monotona, cenusiul fiind singura nuanta sugerata de culoarea metalului.
In aceasta prima strofa, eul liric se afla in ipostaza insinguratului, care prin asociere cu
elementele funerare ale cadrului exterior, genereaza angoasa in plan interior.
A doua strofa a poeziei incepe cu elemente care sugereaza sentimentul tragismului
existentei. Acesta este generat de disparitia iubirii sau de neputinta implinirii afective, fapt
sugerat de metafora “amorul de plumb”.
Vorbind la timpul imperfect “dormea” indica o actiune durabila, iar epitetul “intors”
sugereaza ireversibilitatea unei actiuni.
Eul liric pare ca isi vegheaza sentimentul pierdut, cu detasarea unui spectator. In aceasta
atmosfera verbele: “am inceput”, “sa strig” exprima strigatul disperat al fiintei care isi
exteriorizeaza angoasa.
Incercarile de salvare esueaza, fapt confirmat in urmatorul vers: “Stam singur langa
mort.../ Si era frig...”
In final, metafora “criptele de plumb” sugereaza zborul in jos, prabusirea, marcand
trecerea de la starea de disperare si angoasa. Asadar, neputand evada din acel spatiu, eul liric se
inchide in sine insusi ca intr-un cavou, atitudine tipic simbolista.
La nivel formal, poezia este alcatuita din doua strofe de tip catren, cu rima imbratisata,
masura de zece silabe, si ritm iambic, ce alterneaza cu amfibrahul, dand poeziei tonalitati de
elegie.
Lirica bacoviana este o modalitate de manifestare a tragismului existential, tipica omului
modern. Decorul marcat de artificialitate reprezinta o expresie a starilor interioare ale eului
poetic. Este un spatiu al incremenirii externe, iar nostalgia evadarii strabate intregul text.
Astfel, poezia bacoviana depaseste cadrul simbolismului si realizeaza trecerea la
modernitate.