Sunteți pe pagina 1din 2

Testament

Publicata in Volumul “Cuvinte Potrivite” aparut in 1927, poezia “Testament” ilustreaza


principiile esteticii uratului, o noua sensibilitate artistica si credinta in puterea de materializare a
cuvintelor sub actiunea artistului.
Poezia apartine directiei moderniste fiind o arta poetica in care se defineste viziunea
autorului asupra creatiei si asupra menirii autorului.
Tema poeziei este creatia si are la baza relatia creator-creatie-cititor.
Motivul central, cartea, simbolizeaza ideea de cunoastere, de legatura spiritual intre
generatii, ideea de trudă.
Titlul este un substantiv care sugereaza valoarea testamentala si are o dubla semnificatie.
 In sens propriu, substantivul „testament” desemneaza un act juridic prin intermediul
caruia se lasa urmasilor o mostenire materiala.
 Iar in sens figurat, testamentul liric arghezian se refera la ideea de mostenire spirituala
ca element de legatura intre trecut si viitor.
Sub aspect compozitional, poezia are 5 strofe inegale, care se grupeaza in 3 secvente poetice:
 Prima secventa cuprinde primele 2 strofe ce sugereaza legatura dintre generatii.
 A doua secventa reda rolul etic, estetic si social al poeziei.
 A treia secventa poetica reprezinta contopirea dintre har si trudă in poezie.
Conceput ca o adresare poetica, inceputul primei secvente stabileste o distinctie clara
intre valorile materiale si cele spirituale prin adverbul de negatie „nu” si adverbul restrictiv
„decat”. Mostenirea spirituala este centrata poetic in metafora „nume adunat pe-o carte”, care
devinde simbol al identitatii poetice. Simbolul cartii in jurnal caruia se va contrui intreaga
structura ideatica a poeziei dezvolta multiple semnificatii: cunoastere, cultura si poezii.
In finalul strofei, poetul apreciaza ca opera sa vi fi o „treapta” in desavarsirea cunoasterii,
sugerand evolutia spre existenta materiala.
In strofa a doua, cititorul este indemnat sa aseze cartea cu credinta la capatai, deoarece ea
reprezinta cel dintai hrisov al generatiei anterioare si devinde un document spiritual prin care
stramosii ies la lumina in opera poetului.
A doua secventa surprinde procesul metamorfozei materialului in spiritual, posibil doar
prin munca de veacuri a stramosilor. Sintagma „cuvinte potrivite” care da si titlul volumului
este o metafora ce sugereaza ideea valorificarii sensului cuvintelor prin plasarea acestora in
contexte inedite. In final, poetul isi exprima pietate fata de strabuni, facand din amintirea lor o
expresie a divinitatii: „Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si am facut-o Dumnezeu de piatra”
Strofa a 4-a este construita pe ideea rolului etic al artei, dar si pe aceea a functiei estetice
de transformare a realitatii degradate: „Din bube, mucegai si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi
noi”. De asemenea, pe tot parcursul secventei se observa ipostaza de creator a eului poetic
sugerata prin verbele: „am ivit”, „am preschimbat”, „am tacut”.
Ultima secventa transmite viziunea argheziana, exprimata polemic asupra rolului poeziei
si al poetului, iar ultimele versuri reiau ideea conditiei creatorului, cea de „rob”: tradator al
cuvantului, de a carui munca se bucura cititorul. Poezie se incheie prin reafirmarea capacitatii
operei de a transforma socialul in estetic: „Zace mania bunilor mei’
La nivel stilistic, ideile poetice sunt sustinute prin metafore, epitete, comparatii,
enumeratii, si inversiuni. Expresivitatea este accentuata si la nivelul lexical prin utilizarea unor
registre considerate pana atunci nepoetice: registrul arhaic, regional, popular sau argotic:
„hrisov”, „gramadi”, „plavani” .
La nivel formal, poezia este alcatuita din 5 strofe asimetrice si inegale ca intindere, cu
ritm imperfect, rima imperecheata si masura de 9-11 silabe ceea ce pune in lumina aceeasi
nevoie de a sugera ca poezia nu se naste dintr-o forma poetica perfecta, ci din puterea cuvantului
de a da nastere sensurilor.
Lirica argheziana este moderna prin asumarea esteticii uratului si prin valorificarea
limbajelor considerate pana atunci nepoetice.
Pentru Tudor Arghezi poezia reprezinta o expresie a spiritualitatii unui popor, precum si
o sinteza etica si estetica realizata cu un efort intens de catre un truditor al pamantului.