Sunteți pe pagina 1din 1

Covid-19

Realizat de Verdeșescu Cassian

Clasa 10-E

În opinia mea, presupun ca toți am auzit de acest „ Inamic nevăzut” cu care mai mari doctori,
chimiști și oameni de știință se tot luptă să îl învingă și să stopeze odată si-o dată acest virus pentru a
putea sa intrăm din nou în activitățile noastre cotidiene, dar după cum foarte bine știm cu toții „ o
nenorocire nu vine niciodată singură”, nu vreau să par o fire prăpăstioasă sau lașă, poate mai de
grabă realistă, deoarece mă îndoiesc ca după tot acest haos creat de acest virus nemilos și după tot
acest imens număr de îmbolnăviri și decese, totul se va uita sau mai bine zis se va aplatiza ca și cum
nu s-ar fi întâmplat absolut nimic. Știm prea bine că ne află într-o situație delicată, cu un singur sens,
acesta fiind ireversibil și toată această situație fiind din păcate imposibil de ocolit. Sper doar să mă
înșel, dar având în vedere circumstanța in care ne aflăm cu toții, încep sa îmi pun anumite semne de
întrebare referitor cu acest virus. Este adevărat că trăim niște clipe de istorie, mai mult sau mai puțin
dorite de anumite puteri economice ale acestei planete, cu toate ca mă îndoiesc de acest zvon, cum
că acest virus a luat naștere, cum că un șarpe ar fi mâncat un liliac… O mai credem și pe asta ca n-
avem incotro, dar mă îndoiesc de aceste teorii ale conspirației. Cum că acest virus doar vrea să
pornească o criză economică, având ca impact un razboi, dar să nu intrăm in alte discuții, ca abia
facem față cu ale noastre.

Totuși să nu ne panicăm, știm că planeta noastră a suferit lucruri mult mai grave de atât, dar nici
să fim indiferenți și să luăm in râs toată această situație, dacă unii dintre noi au fost mai puțin
norocoși si au fost răpuși de acest virus, soldându-se cu victime, asta nu înseamnă că noi de acum
vom duce o viață perfectă și fără griji, deoarece nimeni înafară de Dumnezeu nu știe ce poate să ne
programeze viitorul.

Lăsând toate, despre mine pot să zic ca în toată această perioadă de carantină, am avut
diverse activități prin natură sau împreună cu familia și pot spune că această „pauză” de la liceu mi-a
prins foarte bine și că am avut timp să mă recreez și să îmi dau seama de anumite lucruri. În toată
această perioadă trebuie să fim ceva mai atenți cu noi și cu persoanele dragi și apropiate nouă,
protejându-le prin a le spune sa respecte toate aceste reguli spuse la TV și nu în ultimul rând având
grijă că se spală pe mâini și se dezinfectează.

Am încredere în toate cadrele medicale și în toți superiorii că toată această situație este sub
control si că cât de curând o să ne putem reîntoarce cu toții la activitățile noastre obișnuite.

S-ar putea să vă placă și