Sunteți pe pagina 1din 2

Concluzii

CONCLUZII
1. Producţia de alimente are loc în cadrul sistemului agroalimentar care, la rândul său, reprezintă
un subsistem al sistemului economico-social. Scopul final al producţiei alimentare o reprezintă
satisfacerea consumului populaţiei, destinatarul producţiei întregului sistem agroindustrial.

2. Pentru a menţine starea de sănătate a populaţiei, produsele alimentare trebuie să corespundă în


primul rând sub aspectul calităţii igienice, deoarece neîndeplinirea acestei condiţii poate conduce
la îmbolnăviri mai mult sau mai puţin grave. Luând în considerare un produs alimentar salubru,
calitatea alimentară a acestuia va fi judecată după valoarea nutriţională, însuşirile senzoriale şi
estetice.

3. Industria alimentară trebuie să asigure în acelaşi timp consumatorilor produse cât mai
echilibrate din punct de vedere al principalelor trofine (glucide, lipide, proteine) şi a celorlalte
principii indispensabile în menţinerea sănătăţii populaţiei (substanţe minerale, vitamine).
Deoarece prelucrarea materiilor prime alimentare în produse finite atrage după sine, în multe
cazuri, o scădere a valorii nutritive, este necesar să se acţioneze în sensul îmbogăţirii acestor
produse cu vitamine, săruri minerale, proteine.

4. În urma activitaţi efectuate la S.C.FRESH DISTRIB S.R.L. s-a constatat că fabrica de


preparate din carne beneficiază de autorizaţie sanitar-veterinară, respectându-se normele de
funcţionare în vigoare. Aprovizionarea cu carne, materia primă, se face din abatoare autorizate
sau de la firme importante de carne, autorizate prin import şi cu respectarea condiţiilor privind
calitatea produselor de origine alimantară. Recepţia cărnii și a materiilor auxiliare (condimente,
agenţi de sărare, antioxidanţi, etc.) se face sub supravegherea strictă din punct de vedere al
controlului calităţii.

5. La analizele de laborator efectuate asupra cărnii, materiei primă, produselor finite, s-a constat
că preparatele obținute fabrică corespund din punct de vedere organoleptic si microbiologic.

6. Fluxul tehnologic respectă condiţiile de igienă si parametrii tehnologici. Periodic s-au recoltat
probe ce au fost supuse examenelor organoleptice şi bacteriologice. La examenul organoleptic al
cărnii, materiei prime, produsului finit nu s-au observat abateri din punct de vedre al salubrităţii
cărnii. La examenul microbilogic au fost realizate urmatoarele determinari: numărul total de
germeni, Bacteriile coliforme (/g) şi E. Coli (/g), Salmonella, Staphylococcus aureus, Bacillus
cereus, care au fost determinate la toate probele. În urma acestor determinări nu s-au înregistrat
depăşiri ale valorilor maxim admise.

7. Microflora preparatelor din carne prezintă o importanță deosebită deoarece influenţează


calitatea produselor atât prin speciile de bacterii patogene sau condiţionat patogene, ce pot
genera direct consumatorului diferite entităţi morbide, cât şi prin degradarea substratului şi
procedurii unor compuşi toxici care denaturează produsele şi sporesc riscul igienic.

128

Coord. Științific: Autor: Penciu Adina Gabriela


Şef lucr.univ.dr.med.vet. Dorin Valter ENACHE
Concluzii

8. Ca urmare a determinărilor microbiologice s-a constatat respectarea condiţiilor de igienă pe


parcursul fluxului tehnologic, respectiv în procesul de fabricație, obţinându-se produse salubre,
necontaminate.

9. Livrarea produselor finite se realizează din momentul primirii rezultatelor analizelor de


laborator. Depozitarea produselor finite se realizează în depozitul de livrare la o temperatură de
4˚C S-au recoltat probele de sanitaţie de pe utilaje, de pe mesele de lucru, precum şi probe de apă
din reţeaua oraşănească.

10. Igienizarea se realizează după închiderea programului de lucru; are loc o igienizare strictă a
tuturor spaţiilor de producţie, prelevarea de probe de sanitaţie din locurile potenţial contaminate.

11. S-a acordat o atenţie deosebită igienei personalului și verificării stării de sănătate. Lucrătorii
să aibă la zi carnetul de sănătate cu analizele specifice, periodice. Personalul să aibă
echipamentul de lucru în permanenţă curat, schimbat în ziua respectivă şi starea de sănătate
perfectă. Toate utilajele şi instalaţiile sunt verificate din punct de vedere a funcţionalităţii , astfel
orice defecţiune apărută să fie remediată în timp util.

12. Aplicarea sistemului HACCP pe fluxul tehnologic este eficient atât din punct de vedere al
securităţii produsului cât şi din punct de vedere economic. După efectuarea calculului economic
privind cheltuielile necesare pentru igienizarea unității se poate evidenția faptul că acestea sunt
în raport real cu cheltuielile pentru fabricarea produsului.

13. În urma studiului efectuat s-a constat că fabrica de preparate din carne respectă controlul
operational referitor la starea de igienizare a unității, a spațiilor de producție, a utilajelor,
echipamentelor și a căilor de acces.

129

Coord. Științific: Autor: Penciu Adina Gabriela


Şef lucr.univ.dr.med.vet. Dorin Valter ENACHE

S-ar putea să vă placă și