Sunteți pe pagina 1din 5

Exemple de medicină robotică folosită în România și în străinătate

Tehnologia în medicină a ajuns destul de avansată în acest moment,întalnim tot mai multe
clinici private dar și spitale de stat care folosesc diferite apărături și roboți pentru a depista
bolile pe care le-au pacienți dar și pentru tratament.

Putem veni cu multe exemple din cadrul cliniciilor private de la noi cât și din străinatate,care
în acest moment sunt cele mai căutate de către pacienți.

La noi în țară îl găsim pe robotul da Vinci Xi în spitalul Pondera Academic Hospital.Acest


robot poate oferi o varietate de intervenții chirurgicale minim-invazive robotice,incluzând
prostatectomia,chirurgia la nivelul rinchiului,vezicii urinare și a colonului.

Clinica Regina Maria deține acest spital unde mai bine de 5 ani de zile s-au operat cam 850 de
pacienții cu ajutorul acestui robort.

Robotul da Vinci Xi este un sistem computerizat interpus între chirurg și pacient care crește
semnificativ contribuția medicului.Chirurgul și nu "robotul" efectuează operația și controlează
complet sistemul robotic și procedura chirugicală.Medicul face toate mișcările operatorii dar
cu tehnologie și instrumete care permit să vadă mai bine,să controleze instrumentele intuitiv
cât și să opereze dintr-o poziție ergonomică și confortabilă.

Turnul celor patru brațe poziționat deasupra pacientului în timpul operației,ajută foarte mult
medicul să îl poată manevră dintr-o poziție comodă.Trei dintre aceste brațe manevrează o
multitudine de instrumente chirurgicale,iar cel de al patrulea are montat un sistem de camere
video.
Consola este locul unde chirurgul operator stă la distanță de masă de chirurgicală și
operează ,uitându-se într-un sistem optic binocular care furnizează o imagine,mărită de 10 ori
cu rezoluție înalta ,tridimensională a câmpului operator.

Chrirugul manevrează cele patru brațe așezate deasupra pacientului prin deplasarea a două
"joy-stick"-uri care conferă precizia mișcării cu ajutorul vârfurilor degetelor. Robotul nu
operează singur: mișcările mâinilor chirurgului, aflat la consola, sunt transformate
computerizat în mișcările instrumentelor introduse în corpul pacientului prin câteva incizii de
dimensiuni minime.

Chirurgia robotică este un tip de chirurgie minim-invazivă, care permite efectuarea de operații
complexe, fără să fie nevoie să se efectueze incizii mari, așa cum se întâmplă în chirurgia
deschisă. Folosește un sistem intuitiv, care reproduce operațiile deschise, dar la un nivel
superior. În cazul anumitor afecțiuni, cum ar fi cancerul de prostată, de vezica urinară sau de
rect, rezultatele intervențiilor robotice sunt mai bune, cu mai puține riscuri și complicații,
comparativ cu alte tehnici chirurgicale mai puțin avansate.

Se folosesc instrumente chirurgicale miniaturizate, de ordinul milimetrilor, care se introduc


prin 4 incizii de doar 5 mm.
 
Chirurgia cardiovasculară cu ajutorul robotului chirurgical Da Vinci Xi  la spitalul Monza:
 
Dr. Theodor Cebotaru șeful secției de chirurgie cardiacă de la spitalul Monza are cea mai
mare experiență din România în intervențiile pe cord și plastia de vâlvă mitrala.Acest doctor
are peste 2500 de intervenții de revascularizare miocardică și peste 2000 de intervenții de
înlocuire valvulară.
 
Cel mai mare avantaj al chirurgiei cardiovasculare robotice este în cazul efectuării bypass-
ului aorto-coronarian, care până acum se efectua prin minitoracotomie stângă (minim-
invaziv). Prin abordul robotic, intervenția este mult mai avantajoasă, robotul chirurgical
permițând accesul ambelor brațe ale robotului în torace prin orificii mici, recoltarea făcându-
se foarte ușor, iar procedeul durează maxim o oră jumate în loc de trei ore cât ar dura prin
abordul clasic.

Un alt tip de operație are că avantaj abordul robotic care are beneficii majore și închiderea
defectului septal atrial.Pacientul poate veni cu anumite complicații cum ar fi un drenaj
pulmonar aberant dar folosind robotul și instrumentele necesare acesta intervenție va fi un
succes,iar pacientul se poate recupera post-operator mai repede.

Robotul Mazor X pentru chirugia spinală și neurochirurgie a fost achiziționat de spitalul de


Neurochirugie din Iași.
“Robotul Mazor X este un sistem care va da o siguranţă aproape de sută la sută chirurgului, având
6 grade de libertate a mişcărilor. El este unic în ţară, este unic în lume că versiune. În lume sunt
142 de roboţi, versiuni mai vechi. Cele mai multe sisteme sunt în SUA.”

Acest robot ajută la îndepărtarea erorilor umane cum este în cazul implaturilor realizate la
nivelul coloanei.

Robotul Mazor X poate fi utilizat în următoarele situații:


>patologia traumatică,
>tumorală,
>degenerativă,
>deformați ale coloanei(ex: scolioză)

Cu ajutorul acestuia putem vedea în ansamblu că operațiile nu vor mai fi deschise cu incizii
mari,ci prin incizii mici de un centrimetru cu ajutorul ficarui șurub care se va deplasa și
coloana va fi îndreptată într-o tijă metalică ce va permite poziția preferată pentru operație.

Robotul are două componente, una dintre acestea fiind un braţ care se ataşează în sala de
operaţie şi o consolă de comandă.

Operațiile se fac virtual,mai exact înainte de aceste se face un plan preoperator,iar apoi se
setează operația în vedere virtuală.Robortul practic preia imaginile,pacientul este așezat pe
masă de operație și este scanat cu ajutorul consolei.Imaginile reale preluate de către robot
suprapune peste imaginile operației virtuale,iar apoi medicul chirurg poate începe operația cu
ajutorul brațului.

Acum trecem să vorbim despre clinicile din strainate mai exact despre Centru Medical
Anadolu din Turcia,care a fost deschis în anul 2005  acesta este afiliat la Școala de Medicină
Johns Hopkins din Baltimore.
 
Acest centru este recunoscut la nivel internațional pentru tehnologia ultramodernă și chirurgia
de ultima generație folosită în cadrul spitalului.Pe lângă Cyberlife care este cea mai avansată
formă de radiochirugie,spitalul are un aparat TrueBeam utilizat în tratamentul tumorilor
acceleratoare liniare și telemedicină.
 
Sistemul CyberKnife VSI foloseşte un program de ghidaj imagistic pentru a detecta şi a ajusta
continuu fasciculul de radiație în cazul mişcărilor pacientului sau ale tumorii care pot apărea
în timpul şedinţei de tratament. Astfel le permite pacienţilor să respire normal şi să se simtă
confortabil în timpul procedurii.
 
CyberKnife foloseşte două tehnologii avansate: sistemul de ghidaj imagistic detectează cu
exactitate locaţia tumorii şi permite compensaţiile automate pentru mişcările pacientului din
timpul şedinţei de tratament. Aceste calităţi plasează CyberKnife înaintea oricărei alte
tehnici existente de tratamente prin radiaţii.

Acurateţea cu care funcţionează CyberKnife reprezintă un avans major în radiochirurgie. O


sursă de mare energie este montată pe un braţ robotic cu mai multe îmbinări, fabricat în
Germania, dotat cu şase axe care permit o libertate de mişcare ce face ca aparatul să fie
excepţional de manevrabil în detectarea tumorii. Imaginile captate în timp real localizează cu
precizie poziţia tumorii şi focalizează fascicule exacte din mai mult de 1600 de unghiuri care
oferă o acurateţe micrometrică. În funcţie de tipul afecţiunii, CybeKnife poate „tăia” tumoarea
în una-cinci şedinţe iar ţesuturile sănătoase sunt protejate.

TrueBeam este un accelerator liniar avansat și complet integrat pentru radiochirurgie și


radioterapie.Acest sistem este proiectat de la sol pentru a trata cu viteză sporită și prezicizie
pacienții.
Acesta tratează cancerul incipent aflat oriunde în organism,tratamentul cu radiații este indicat
pentru cancerul pulmor,san,prostată și gât.

TrueBeam oferă instrumente inteligente și metode de tratament avansate cum este terapia de
intensitate modulară de radiații(IMRT) și radioterapia stereotactica(SBRT).Cu ajutorul acestui
aparat se mai pot vedea starea țesuturile moi prin tehnică iterativ Cone-Beam CT.

Este un flux de lucru automatizat și este proiectat cu solicitări,mesaje și un sistem de siguranță


amplificat care ghidează medicii pas cu pas prin fiecare tratament recomandat ficarui pacient.

TrueBeam oferă o numeroasă gama de tratamente pe baza radioterapiei pentru tipurile de


cancer enumerate mai sus.

S-ar putea să vă placă și