Sunteți pe pagina 1din 18

Aparatul de fotografiat

Parti specifice :
1. Camera obscura
2. Obiectivele
3. Diafragma si obturatorul
4. Mecanismele de transport al filmului
5. Sistemele de vizare
A. Camera obscura
Photo graphos(gr.) – scriere cu lumina
Materialul fotosensibil _ materialul pe care se impresioneaza
( inregistreaza ) imaginea printr-un procedeu fotochimic ( fotoelectric )
B. Obiectivele
Lentila biconvexa / obiectiv – system de lentile cu ajutorul caruia se
formeaza imaginea pe materialul fotosensibil
Caracteristici generale
a. Distanta focala (DF)
b. Luminozitatea ( L)
c. Puterea de rezolutie ( PR)
a. DF= distanta de la centrul lentilei pana la focar )/ Distanta focala a unui
obiectiv determina invers proportional unghiul de cuprindere al obiectivului
respective ; cu cat DF este mai lunga, cu atat unghiul va fi mai ingust si
invers…
Din punct de vedere al DF, acestea se impart in obiective cu : a.DF normala/
unghi de cuprindere aproximativ echivalent cu cel al ochiului uman b. DF
scurta/ grandangular c. DF lunga/ teleobiectiv d. transfocator
Consecinta directa a unghiului de cuprindere : unghi mai ingust, senzatia de
“mai mare”, “mai aproape”.
Vederea in 3D- datorata vederii binoculare ( 2 ochi)/ un ochi este 2D.
8 cm distanta pupilara medie
3 tipuri de control sunt de baza pt. lucrul cu lumina si analizarea imaginilor (
1,2 si 3 ). Exponometrul care masoara lumina incidenta este folosit atat pt.
iluminare ( rapoarte de expunere ; light ratios ) cat si pt. expunere.
Folosirea exponometrului, pe scurt :
1. Setati expo. Pt. EI/ASA pe care le folositi; indreptati exponometrul
spre camera ;
2. stati in dreptul luminii care cade pe subiect si indreptati exponometrul
spre camera; discul semisferic de pe exponometru ia in calcul unghiul
de incidenta al luminii ( directia acesteia ) substituindu-si
tridimensionalitatea aceleia a obiectului pe care il masuram.
3. potriviti exponometrul tinand seama si de unghiul obturatorului
( viteza obturatorului sau de obturare ) pt. camera noastra. ( 1/50s este
referinta
Pt. reglarea expunerii fotografice, orice aparat, in principiu, ne da
posibilitatea reglarii si controlului ambilor factori care o determina
( iluminarea imaginii in planul materialului fotosensibil si timpul de
expunere ).
Reglarea timpului de expunere se face prin intermediul dispozitivelor de
obturare ale aparatului.
Iluminarea imaginii depinde de luminanta obiectului de masurat, de
caracteristicile fotometrice ale obiectivului ( diafragmare )
Definirea si interpretarea tuturor caracteristicilor fotometrice ale obiectivului
se bazeaza pe expresia iluminarii imaginii unui element de suprafata din
campul imaginii.
In practica determinarii expunerii se opereaza cu relatii cat mai simple :
Luminozitatea geometrica se defineste ca fiind patratul deschiderii relative
2 2
(d/f)= 1/N
Deschiderea relativa a obiectivului este marimea definita prin raportul dintre
diametrul maxim al pupilei de intrare si distanta focala f

d/f = 1/N N = f/d – indicele deschiderii relative ( indica de cate ori


diametrul pupilei de intrare este mai mic decat distanta focala )
exemplu : un obiectiv cu deschiderea relativa de ½ va avea diametrul
p[upilei de intrare de 2 ori mai mic decat distanta focala.
d/f – caracterizeaza luminozitatea obiectivului – capacitatea acestuia de a
produce imagini mai mult sau mai putin luminoase ( marcata pe montura )
Importanta practica a deschiderii relative in vederea determinarii expunerii =
in loc sa se controleze simultan 2 marimi d si f, se controleaza una singura =
N ; astfel, din punct de vedere exponometric, obiectivele care prezinta
acelasi coefficient de transmisie si aceeasi deschidere relativa sunt identice
( indifferent de distanta focala )
d1/f1=d2/f2=…=dk/fk = const.
Desen 06 : echivalenta fotometrica a obiectivelor cu aceeasi deschidere
relativa.
Distanta focala a obiectivului este distanta masurata de la planul principal
imagine pana la planul focal imagine
Desen 07: deoarece in orice conditii de fotografiere sau de filmare, focala f
determina marimea imaginii in raport cu marimea si pozitia obiectului >>>
una dintre caracteristicile fundamentale ale oricarui obiectiv ( trecuta in mm
pe orice montura )
La aparatele foto – cine, campul imaginii in planul materialului fotosensibil
este delimitat de fereastra de expunere ce determina marimea fotogramei si
formatul acesteia.
Formatul este caracterizat prin raportul dintre inaltime si latime.
Unghiul de cuprindere al campului imaginii
Unghiul de cuprindere = unghiul limitat de razele marginale ce unesc
punctul principal imagine al obiectivului cu laturile opuse ale ferestrei de
expunere = in virtutea proprietatii punctelor principale >>> acelasi unghi
corespunde si spatiului obiect.
Importanta practica a unghiului este ca acesta delimiteaza spatiul ce se
inregistreaza pe pelicula >>> in cadru vor parea numai imaginile obiectelor
ce se gasesc in limita acestui unghi
Unghiul B (beta ) >>> f ( de distanta focala si de marimea fotogramei h )
tg B/2 = h / 2f >>> B = 2 arctg h / 2f
>>> unghiul de cuprindere este cu atat mai mare cu cat distanta focala este
mai scurta si cu cat dimensiunile fotogramei sunt mai mari.
Unghiul de cuprindere se defineste in conditiile punerii la punct pe infinit.
Pentru distantele mai mici >>> unghiul se micsoreaza deoarece obiectivul se
distanteaza fata de planul peliculei cu marimea x ; astfel in calculul
corespunzator conditiilor concrete, in formula de mai sus se considera de
fapt distanta f + x
DF. Focala variabila este caracteristica transfocatorului ( zoom-ului )- este
compus din 2 obiective ( unul intr-altul ) ; un obiectiv fix si unul mobil ce
realizeaza o schimbare a distantei focale.

PERSPECTIVA- sistem de marimi ( ansamblu de metode ) cu ajutorul


carora putem crea intr-un mijloc obiectiv bidimensional, senzatia de
tridimensional ( spatialitate/ volum )
90% din informatiile transmise unui individ sunt vizuale ; acestea
transmitand direct stari, atitudini, ce se pot transforma apoi in abstract numai
prin filtrul privitorului.
Exista 2 criterii fundamentale pentru constructia oricarei imagini:
a.expresivitatea = punerea in evidenta a elementului din imagine pe care il
consideram cel mai important
b.veridicitatea ( credibilitatea )= consta in crearea senzatiei de adancime si
volum
Perspectiva = senzatia de adancime >>> veridicitatea imaginii
Tipuri de perspectiva : aranjament anume
Dpdv al imaginii statice avem COMPOZITIA: a. liniar geometrica – a
obiectelor, dispunere lor in cadru
b. tonala – lumina/umbra ( Perspectiva tonala =alternanta luminilor si
umbrelor din cadru)
c. cromatica - ( Perspectiva cromatica = a culorilor / alternanta cald rece ) ; a
raporturilor dintre suprafetele cromatice ; perspectiva aeriana = estomparea
obiectelor departate ( spre infinit ) datorata stratului atmosferic dintre
observator si fundal ( background )
Dpdv al imaginiii dinamice avem COMPOZITIA dinamica.
Fiecare compozitie ( cadru compozitional ) are natura sa specifica
perspectivala plus cromatica si tonala ( aeriana )
PERSPECTIVA (PSP ) = la modul general prin PSP se intelege acel
ansamblu de metode cu ajutorul carora se poate realiza intr-o imagine
bidimensionala senzatia, iluzia, impresia de spatiu, de a-3-a dimensiune.
PERSPECTIVA LINEAR GEOMETRICA- functioneaza prin jocul marimii
formelor ( cu cat este “mai mare” cu atat pare mai aproape ; obiectele
reprezentate in cadru se dispun pe linii de fuga,( imaginare sau reale ) care
converg catre puncte de fuga XYZ ( specifice fiecarei dimensiuni )
Exemplul cu copacii/ desen nr.01 a. Teleobiectiv : perspectiva turtita,
densificata, aplatizata
b. Normal : perspectiva normala
d. Grandangular : perspectiva exagerata, dilatata, expandata
a., b. si c. au un unic punct de statie / linia de orizont (nemodificata)
defineste (pt. ochi ) pctul de statie ; astfel nici pct de fuga nu se misca.
In natura cele 3 tipuri de perspectiva coexista…
b. Luminozitatea L – un fel de randament optic al obectivului / capacitatea
de a lasa sa treaca prin el o cantitate cat mai mare de lumina.
Toate lentilele au aberatii optice ; cele mai multe apar in zona marginala
1. de sfericitate 2. de astigmatism 3. de coma
Raportul dintre diametrul real ( O lentilei frontale ) si O-ul util (O-ul
deschiderii maxime a diafragmei ) >>> Cu cat raportul e mai mic cu atat
luminozitatea este mai mare.
Cantitatea de aberatii e data de : compozitia cristalului optic, slefuirea,
tratarea lentilelor, a celei frontale
Dspre obiectivele supraluminoase / tratate antireflex intr-o viitoare dezv. a
subiectului
c. Puterea de rezolutie PR- def. Capacitatea obiectivului de a reda un numar
cat mai mare de detalii pe unitatea de suprafata ; oiective “hard”=taioase si
“soft”= moi ( cu PR mai mica ), folosite mult la portretistica.
Diafragma: dispozitivul cu ajutorul caruia se controleaza cantitatea de
lumina.
Expunerea finala : cantitatea de lumina optima pt. impresionare corecta a
peliculei ; depinde de : 1. cantitatea de lumina reflectata de subiect
2. sensibilitatea materialului fotosensibil utilizat.
Sisteme de masurare a Sensibilitatii : a. Deutsche Industrie Norme / DIN –
system European
b. ASA – system American
O consecinta a variatiei diafragmei > zona de profunzime ( claritatea )
Zona de profunzime depinde de 3 factori: diafragma; distanta focala;
distanta pana la subiect
Zona de prounzime = spatiul in care, amplasand indifferent care obiect, el
apare clar ( zona, spatiul din fata si din spatele obiectului pe care s-a facut
claritatea, in care orice element amplasat pare clar ) >>> diafragma mica,
zona de profunzime mare si invers: distanta focala cat mai lunga >
profunzime micsorata ; distanta pana la subiect pe care se face sarful este
mai mica > zona de claritate este mai mica.
Desen nr.02
Forma uzuala a claritatii ( distanta = f [acuitatea vizuala] )
Zona de claritate este variabila, depinzand de :
1. valoarea diafragmei utilizata ( cu cat diafragma va fi mai “ingusta”, cu
atat zona de claritate este mai mare si reciproc.
2. distanta focala a obiectivului utilizat
3. distanta pana la subiectul pe care s-a facut punerea la punct
( claritatea/sarful/focalizarea ) ; cu cat distanta pe care focalizam este
mai mica, cu atat zona de profunzime va fi mai mica
Legea aritmetica ( mecanica ) – Se completeaza cantitatea de lumina din
timpul de expunere cand nu avem diafragma.
1 valoare intre 2 diafragme = valoarea intre 2 timpi de expunere
Cu cat obiectul se deplaseaza mai rapid, cu atat avem indicatia de a folosi un
timp de expunere mai scurt.

Obtinerea senzatiei de miscare intr-o imagine statica :


1. Subiect neclar. Fond clar
2. Subiect clar. Fond neclar
3. Asezarea pe diagonala
DESPRE PERSPECTIVA
In istoria picturii nu se poate vorbi de perspectiva lineara decat odata cu
Renasterea, care aduce in locuul figurilor solemne, imbracate in draperii
grele ( care le ascundeau corpul si le faceau ireale datorita redarii lor pe
tonuri monocrome ) si compozitiilor supraincarcate, specifice picturii
medievale, preocuparea pt. redarea omului armonios, real si incadrat in timp
si spatiu. Aceste preocupari duc la descoperirea perspectivei lineare, a
desenului anatomic si a portretului. Compozitiile devin clare si respecta
proportionalitatea elementelor componente.
De asemenea si pictura italiana din secolul XV se caracterizeaza prin efortul
continu al artistilor de a transpune in pictura realitatea, pe baza cunoasterii
partiale a legilor ei.
Studiul stiintific al realitatii impune rezolvarea a numeroase probleme ca :
studiul corpului omenesc si al proportiilor lui, al anatomiei, al nudului, al
cadrului in care se situa actiunea, studiul perspectivei, al clarobscurului. Se
studiaza legile miscarii pt. a gasi pozitia corpului uman care sa exprime cu
maximum de putere o actiune.
Una dintre cele mai insemnate preocupari ale artistilor vremii a fost
rezolvarea stiintifica a raportului dintre om si mediu, adica stradania de a
reda just spatiul si intr-o oarecare masura posibilitatea de a reconstrui mediul
istoric, cadrul in care se petrece actiunea.
Astfel s-a ajuns la descoperirea legilor perspectivei…
Perspectiva linear geometrica – este aceea care reda iluzia departarii prin
justa asezare si proportionare a elementelor din compozitie.
Caz particular : perspectiva aeriana _ este aceea care tine seama de
schimbarile pe care le sufera culorile datorita distantei si luminii, redand
impresia de spatiu si de atmosfera…
De-a lungul timpului in pictura se dezvolta si apar si alte tipuri de
perspectivacum ar fi perspectiva cromatica, dar arta care le va folosi intens
pe toate si care va adauga la lista perspectivala si una specifica ei va fi arta
cinematografica care vine cu perspectiva dinamica
Omul, privitorul este obisnuit sa vada realitatea tridimensional, datorita
faptului ca el inregistreaza ( imaginile ), spatial cu 2 ochi, vederea
binoculara, mai apare o problema, deoarece trebuie transpusa aceasta
realitate tridimensionala in bidimensional.
Asa apare nevoia ca si in fotografie, desen si pictura de creare a senzatiei de
tridimensionalitate, care se creeaza prin perspectiva.
Perspectiva este ansamblul de metode cu ajutorul carora se creeaza senzatia,
impresia, parerea de spatialitate.
Perspectiva in imaginea filmata si nu numai rezulta din compozitia cadrului,
adica din organizarea spatiala, estetica si rationala a subiectului ( Rudolph
Arnheim )
Compozitia reprezinta organizarea complexa a operei de arta menita sa
ordoneze si sa adune diferitele ei elemente, elemente artistice ca elemente
ale intregului, intr-un tot unitar si care sa reprezinte cu pregnanta si expresiv
realitatea.
Astfel apar mai multe tipuri de compozitii cu care se realizeaza mai multe
tipuri de perspective :
a. compozitia linear-geometrica – perspectiva linear – geometrica
b. compozitia tonala – perspectiva tonala
c. compozitia cromatica – perspectiva cromatica
d. compozitia dinamica – perspectiva dinamica
Mai exista perspectiva aeriana care deriva din compozitia tonala impreuna
cu cea cromatica si perspectiva cinetica care deriva din compozitia dinamica,
si este modificarea senzatiei de miscare, a vitezei, in functie de focala
obiectivului utilizat ( vezi Radulet )
Perspectiva linear-geometrica se realizeaza prin dispunerea subiectului in
planuri successive. Privitorului i se creeaza de asemenea senzatia de spatiu si
din asezarea obiectelor in cadru >>> astfel obiectele mari par aproape iar
cele mici par departe…
Intr-o imagine toate elementele se inscriu pe linii de fuga concrete sau
virtuale si care converg catre punctul de fuga ( punctul in care se aduna toate
liniile cadrului )
Punctul de vedere ( pozitia aparatului pe verticala ) poate influenta
perspectiva. Astfel, dintr-un punct de vedere normal ( de la inaltimea ochilor
personajului ) prezinta realitatea cum o cunoastem, nemodificand
perspectiva; pe cand punctul de vedere plonjat ( de sus in jos) aplatizeaza
perspectiva, exagerand perspectiva lineara.
Tot asa cu ajutorul tehnicii, pespectiva poate fi modificata astfel: folosind un
obiectiv cu focala scurta se va exagera perspectiva iar folosind un obiectiv
cu focala lunga se va aplatiza perspectiva ( cu atat cu cat focala este mai
lunga ).
De asemenea cinematografia vine cu un element nou care ajuta la realizarea
perspectivei si anume amorsa, element care ii este caracteristic numai ei, dar
mai este intalnitsi in fotografie.
Amorsa este un element amplasat in cadru, undeva, in primul plan, foarte
aproape de aparat si el trebuie sa forteze atentia privitorului sa alunece in
cadru.
Perspectiva tonala se realizeaza prin alternanta zonelor de lumina si umbra
catre adancime.
Astfel din senzatiile ( subiective ) pe care tonurile le produc se poate crea
adancime.
Tonurile deschise, luminoase par ca se apropie, ca sunt mai aproape, iar cele
inchise par ca se departeaza.
Dispunerea umbrei in cadru da de asemenea senzatia de perspectiva. Daca
umbrele vin spre aparat, senzatia de adancime a cadrului va fi mai
accentuata, pe cand daca lumina vine dinspre aparat, ascunzand umbrele,
imaginea va fi plata si neinteresanta.
Perspectiva cromatica se realizeaza prin alternanta zonelor colorate in culori
deschise, cu cele colorate in culori inchise.
Senzatiile pe care culoarea le da sunt ca, cele calde se apropie, sunt mai
aproape, iar celereci se departeaza, sunt mai departe.
Fara ajutorul perspectivei, fara crearea senzatiei de adancime, o imagine ar fi
plata, neexpresiva si neconforma cu realitatea, ceea ce il va face pe spectator
sa refuse acea imagine… de aceea este atat de necesara aceasta iluzie a
tridimensionalitatii.
Puncte si zone de interes principal
Oricare element plasat intr-un punct sau zona de interes atrage ( in primul
rand ) atentia
Raportul laturilor cadrului dreptunghiular : 2/3 sau ¾
Desen nr. 03
Se impart laturile in 3 parti egale ; prin unirea lor se obtin axe de interes
care se mai numesc si axe forte ale cadrului ; prin intersectia lor se obtin 4
puncte ( 1,2,3,4 ) care se numesc pcte forte sau de maxim interes.
Imaginile statice ( fotografice ) au 4 pcte (respective zone ) de interes
principal iar cele dinamice ( cinematografice ) au 2 pcte (zone ) de interes
principal
Unind colturile A-C si B-D se obtin diagonalele cadrului ( 2 linii de maxima
importanta in cadru )
diviziunea de aur
De regula obiectul important se aseaza dupa una sau alta din aceste linii sau
in unul sau altul dintre aceste puncte ( sau mai multe deodata ) – DB
diagonala ascendenta / AC diagonala descendenta.
Orizontul nu se incadreaza niciodata pe mijlocul cadrului ( axa de simetrie )
ci ori pe linia de forta superioara sau pe cea inferioara.
Linia dominanta – linia care predomina in cadru : drepte / frante / curbe /
orizontale / verticale / inclinate
Liniile cu cat sunt mai lungi dau impresia de monotonie ( REPAUS )
Semnificatii : linia orizontala >>> liniste, calm, monotonie, stabilitate
linia verticala >>> demnitate, zvelt, solemnitate, maretie, severitate,
stabilitate
diagonalele >>> forte : ascendenta (stanga jos-dreapta sus : urcu)
descendenta (dreapta sus-stanga jos : coborare)
liniile curbe >>> dau imaginii gratie si gingasie ; in sus (cu concavitatea in
jos ) : veselie
in jos ( cu concavitatea in sus ) : tristete, resemnare
la stanga / la dreapta / in spirala : instabil, agitatie
liniile frante – energie, asprime ( cand “frangerile” sunt mai rare ) si
nervozitate ( cand ele sunt mai accentuate )
liniile intrerupte fac ca imaginea obiectului sa para incompleta si sa
produca o imagine neechilibrata din punct de vedere static.
Suprafetele mari sunt statice si monotone ( cer fara nori, campie fara pomi )
Planul apropiat ( primul plan /foreground) cel mai apropiat de obiectiv
aparat – are rolul de a conduce privirea catre planul secund
Planul secund ( al doilea plan ) contine subiectul; locul unde se intampla
actiunea
Explicatii – imagine
Fundalul ( planul departat/decorul/ fondul / background-ul)
Amorsa = un obiect, un personaj intreg sau partial, asezat in planul apropiat,
care are rolul de a conduce privirea spectatorului catre ceea ce este important
si nu in ultimul rand are un rol dramatic ( este implicat(a) in actiunea care se
desfasoara sau care se va desfasura.
Amorsa este de regula mai intunecata decat subiectul/personajul si colorata
in culori mai calde, saturate.
Panseuri 1 :
“Ce e prea mult sau prea putin, e gresit, nu este bun !”
“Pe oameni nu-i intereseaza perfectiunea ci drumul spre ea”.
Despre simetrie/ Definitie:
Explicatii : imaginea simetrica >>> ordine > dictatura > absolutism
Asimetria > individualitate ( libertate ) >>> haos
Echilibru-dezechilibru
Panseuri 2 : “Viata este o vibratie continua in jurul pctului de echilibru”
“NU poti spune o minciuna decat daca spui partial adevarul”(fictiune-
realism)
Punctul de statie – punctul in care se amplaseaza aparatul (de filmat ) –
- pe orizontala > frontal fata de subiect ( inexpresiv > poza de bulletin )
de preferat > lateral stanga sau dreapta ( depinde cum este avantajat
subiectul )
- pe verticala >>> unghiulatia : unghi NORMAL – la inaltimea ochilor
( raportat la personaj ) realism
- RACURSI ( de jos/ unghiul broastei ) - maretie demnitate
- PLONJAT ( de sus / unghiul pasarii in zbor ) – micime, apasare,
prabusire…
Organizarea in adancime a obiectului ( partea veridica ) senzatia de
spatialitate (3D ) : o amplasare a elementelor subiectului in planuri
successive spre infinit. (specifica imaginii statice )
O asezare a elementelor subiectului pe acelasi plan, pe axul optic va sugera o
imagine plata, bidimensionala, lipsita de spatialitate.
Pt. imaginea de tip cinematografic unde redarea senzatiei de spatiu trebuie sa
se faca mai rapid decat in cazul celei statice >>> se apeleaza la fortarea
perspectivei lineare prin utilizarea amorsei.
Desen nt.04:
Miscarile de aparat si miscarile optice
Miscarile de aparat sunt miscari organice care imita modul in care omul
percepe realitatea in miscare si de aceea fiecare miscare de aparat este un
correspondent fizic al unei stari umane.
Intre toate miscarile de aparat, singurul care poate oferi o alternanta si un
moment de pauza, de respiro, este cadrul fix.
Panoramarea ( panoramicul ) : este miscarea de rotire a aparatului in jurul
propriului ax, fie ca este el orizontal sau vertical. Se pot realiza si
combinatii, rezultand miscari oblice sau miscari fara o traiectorie lineara.
Panoramicul poate fi : de urmarire sau descriptive. El corespunde ( ca
miscare ) cu rotirea capului sau a ochilor fara a deplasa corpul, deci nu
schimba nici punctual de vedere nici punctual de statie.
Privirea umana citeste in realitatea din jur, de obicei, de la stanga la dreapta,
de acea un panoramic pe aceasta directie va fi un lucru obisnuit. Pentru a
obtine anumite efecte se foloseste panoramicul de la dreapta la stanga, care
este destul de neobisnuit pentru natura umana.
Travlingul este miscarea de apropiere, departare, insotire sau incercuire a
subiectului. Miscarea pe care el o executa poate fi, deci, de inaintare, de
departare, laterala sau circulara. De asemenea aceste miscari pot fi
combinate intre ele.
Travlingul este miscarea care schimba doar punctual de statie >>> are ca si
correspondent al unei stari umane, deplasarea in spatiu, pe orizontala. La fel
ca si panoramicul, travelingul ( travlingul ) poate de urmarire sau de
descriptie.
Macaraua este o miscare spatiala care schimba punctual de vedere in
masura in care schimba si punctual de statie.
Datorita faptului ca schimba punctual de vedere, schimba si starea
dramaturgica initiala a cadrului.
Toate aceste miscari de aparat pot fi combinate intre ele sau pot combinate si
cu miscari optice.
Miscarile optice sunt miscari neobisnuite pentru felul in care percepem
realitatea, ele nu au correspondent fizic al starii umane dar pot fi associate
unor stari psihologice umane.
Transfocatorul ( transfocarea ) este miscarea de apropiere sau departare
optica de subiect ; este o miscare neobisnuita care nu are corespondent fizic
al starii umane pe care o transmite, iar daca nu este sustinuta dramatic foarte
bine poate produce senzatia de artificial.
Transfocatorul poate fi asociat cu concentrarea atentiei catre subiect ( in
cazul unui transfocator inainte; zoom in ) sau desprinderea atentiei de la
subiect, in cazul unui transfocator inapoi.
Transfocatorul este un effect care poate fi folosit destul de bine motivat in
cazul unor unghiuri subiective.
TransTravul este o combinatie inversa intre un transfocator si un traveling
si are ca effect crearea senzatiei ca spatial din spatele personajului se
contracta sau se dilata. Acest effect nu se poate distribui decat in situatii
speciale ca vis, cosmar betie, dezechilibru psihic.
Pentru realizarea acestui effect transfocatorul si travelingul se folosesc in
relatie inversa. Astfel pentru ca spatial sa se dilate in spatele personajului
sefoloseste un traveling inainte cu un transfocator inapoi, iar pt. a contracta
spatiul se face invers ( trav inapoi – trans inainte )

Compozitia Tonala
Veridicitate
Obtinerea prin mijloace specifice a compozitiei tonale se face, in principal,
prin perspectiva tonala ( alternanta lumina-umbra, catre infinit )
Alternanta cea mai eficienta este cea care incepe prin umbra si se termina,
departe, prin lumina.
Expresivitate
Eclerajul contribuie prin atmosfera ( PI,PG ) si prin portretistica ( crearea
acelui portret al personajului care sa-I defineasca acel caracter dorit )
In realizarea unui portret se porneste de la trasaturile naturale ale
pesonajului, intervenindu-se cu machiaj, imbracaminte, décor, iluminare.
Efectul de lumina si lumina de contur pot contribui ( prin sclipiri ) la
determinarea si scoaterea in evidenta a elementelor.
Cantitatea de lumina repartizata in cadrul ; putinmai multa lumina pe un
obiect, il va scoate discret in evidenta. Foarte usor se poate cadea in
ostentatie printr-o iluminare prea acccentuata pe anumite zone.
Originea Caracter de Contrast de Dominanta
Luminii Iluminare Iluminare Tonala
Cheia de
Lumina
NATURALA DIFUZ MARI INALTA
(soare,luna,fulger,foc) ( ridicate )
ARTIFICIALA DIRECT NORMALE NORMALA
( arc voltaic, filament
bec, tub neon, bec cu MICI JOASA
descarcari ) ( reduse )

Desen nr.05

Elemente specific expressive


Caracterul direct – sursa punctiforma a carei lumina se propaga in raze
creand umbre cu clare, precise.
Sugereaza senzatii precum : demnitate, asprime, forta, barbatie, hotarare…

Caracterul difuz – o sursa de suprafata a carei lumina ajunge pe subiect din


mai multe directii, determinand umbre reduse, pierdute, trecerea facandu-se
gradat, printr-o multitudine de penumbre.
Sugereaza senzatii precum : moliciune, catifelare, gingasie, intimitate,
veselie.
Desenul umbrei ( précis sau pierdut ) determina caracterul de iluminare.

Categorii de iluminare :
1. Lumina principala
2. Lumina de contur
3. Lumina de modelare
4. Lumina de effect
5. Lumina de fond
Toate categorile de iluminare sunt in functie si in raport de lumina
principala.
Lumina principala – cea mai importanta din punct de vedere dramaturgic
si fizic
Compune si exprima conditia dramatica prin crearea atmosferei si a
caracterului personajului.
Caracterul personajului se poate sublinia cu ajutorul L.P. prin sase (6)
scheme de pozitionare a acesteia.
Functie de conditia dramatica L.P. poate fi difuza sau directa. L.P. cere o
motivatie perfecta din punct de vedere dramaturgic si fizic.

Schemele de portret
1. Tip Hollywood : marea majoritate a fetei este in lumina. Personajul
apare asa cum este el, lumina nedeterminandu-I un caracter special
( al acestuia ) – deschis, sincer, tinerete, copilarie
In general este specifica portretului feminine.
2. Triunghi de forta – LP la 45 de grade ( aproximativ )
Specifica, in general, personajului masculine – barbatie, demnitate, forta,
agresivitate, hotarare, luptator
Triunghiul de lumina care apare pe obraz poate contine :
a. tot ochiul, cu putin obraz >>> personaj pozitiv, cu privire
patrunzatoare…
b. putin ochi si putin obraz..
c. deloc ochi si mult obraz >>>personaj negativ care isi ascunde
gandurile ( ochii )
3. Lumina laterala – caracter dublicitar, nehotarare, om cu doua fete,
nesinceritate, caracter ascuns
Se pot folosi doua LP laterale, putin spate, de sus sau de jos. Mijlocul
fetei ramane intunecat >>> negativare puternica a personajului
( Schema : lateral dublu, lateral in foarfeca.)
4. Lumina verticala, de sus in jos : umbreste arcadele, nasul, “sfasie”
gura, pometii, “suge” obrajii.
Sugereaza >>> boala, oboseala, pessimist, opresiune ; spefica portretului
de imbatranire.
5. Lumina verticala, de jos in sus – lumina nenaturala, schimba
fundamental trasaturile personajului, arunca in umbra fruntea, umbra
nasului este aruncata spre frunte, buzele acopera nasul
Sugereaza >>> hidosenie, rautate, forta malefica.
6. Lumina tip silueta – fond luminat, personaj neluminat.
In silueta se cauta sa se puna in evidenta caracterisricile principale,
trasaturile fundamentale ale personajului ( profilul in special )
Sugereaza >>> personaj negativ, ascuns, misterios ( trimte deliberat la
bidimensional.

Lumina de contur – exista in mod natural, venind sub forma unor surse
artificiale directe sau prin reflexie ( de ex. aceea a peretilor unei incaperi
sau a unor surse naturale directe ( soarele ) sau indirecte ( o fereastra… )
etc.
Principala functie a LC este aceea de a crea si sublinia senzatia de
tridimensionalitate, spatiu, volum in cadru.
a. Cantitatea luminii de contur >>> cf. teoriei generale : LC. Este de
3,4x LP ( in functie de subiectul abordat )
LC provine din directia opusa aparatului ( este “de contra” ), “ vine” de
mai departe si de la o sursa punctiforma.
LC nu are nevoie neaparat de motivatie fizica.
Un personaj cu un contur mai puternic poate sugera un caracter puternic,
principial, pozitiv (fara contur el poate fi un caracter slab, un personaj
mic.. )
b.Aaranjamentul luminii de contur : Lumina de contur se aseaza pe partea
opusa luminii principale, in spatele personajului. Lumina de contur nu are
voie sa cada pe nas, pe ureche, pe falca ( de principiu ).

Lumina de modelare – exista in mod natural, provenind de la reflexia pe


diferite suprafete.
Ochiul percepe detalii in umbra datorita :
- luminii naturale de modelare
- reglarii irisului in mod reflex ( e vorba de ochi )
Pentru ca fotografia se face cu o singura valoare a irisului, este necesara
lumina de modelare.
Principala functie a LM este sa transparentizeze umbrele produse de LP
si LC, care ar cadea in zona de subexpunere.
In principiu, in fotografie nu trebuie sa existe zone fara detalii nici in
supraexpunere ( alb ) nici in subexpunere ( negru )
Sunt cazuri “ determinate dramatic” care permit zone fara detalii
“Intunericul cinematografic” este un intuneric cu minimum de detalii.
Cu LM se aduce latitudinea de straluciri a subiectului la latitudinea de
expunere a peliculei.
Fata actorului >>> etalon al expunerii
In exterior, reducerea latitudinii de straluciri se poate face si cu ajutorul
filtrelor.
Partea dramatica, artistica a LM
>>> transparentizarea umbrelor poate fi facuta in anumite doze.
Lumina de umplere – notiune veche, de cand se lucra cu sensibilitati mici
si era necesara aceasta lumina peste care se intervenea cu lumina
principala si celelalte.
Astfel apare si conceptual contrastului de lumina.
Contrast = diferenta dintre doua suprafete alaturate – de stralucire/de
culoare…
Pe aceeasi suprafata pe care cad 2 cantitati de lumina diferite >> avem : -
contrast de iluminare / - contrast tonal
Daca suprafata are doua culori diferite si este iluminata cu aceeasi
cantitate de lumina avem doar contrast tonal.
Prin aceasta se poate transmite starea conflictuala a personajelor si o stare
de dinamism a cadrului.
Contraste mici _- conflicte neantagoniste, prietenie, iubire, impacare,
vis, idealizare, lipsa de dynamism, monotonie >>> trebuie insa conjugat
cu celelalte mijloace de expresie pentru a intari sau a slabi sugestia.
Contraste normale _ - stari zilnice, neimplicate dramatic, in mod special
>>> cotidian, normalitate.
Contraste mari_- stare conflictuala antagonista ; violenta, lupta pe viata si
pe moarte, razboi
Contrast MIC = 1:2
Contrast NORMAL = 1:3
Contrast MARE = 1:5
Acestea sunt doar sugestii >>> f (latitudine)
Date practice :
LM este categoria de lumina cel mai riguros asezata.
Pozitionare : cat mai aproape de axul optic al aparatului ; putin sub ax /
pe partea inversa decat lumina principala ( film )/ pe partea luminii
principale ( fotografie ) >>> GP-PM
La planurile largi LM pozitionata sub ax, da umbra dubla pe fundal,
deasupra subiectului >> se aseaza cat mai aproape de ax, dar deasupra lui

Reguli :
A. LM nu are voie sa fie decat cel mult egala cu LP dar in 99% din
cazuri este mai slaba.
B. LM nu are voie sa produca umbre proprii ( de obicei ea este
dintr-o sursa cu caracter difuz )
OBS: LM trebuie sa aiba o motivatie riguros dramaturgica si abia apoi una
fizica.

Lumina de efect – provine de la o sursa vizibila in cadrul respective sau


in altul anterior.
Are cea mai riguroasa motivatie fizica ; foarte importanta este si
motivatia dramaturgica ( dramatica ) >>> pozitionarea luminii in functie
de dramaturgie.
In functie de caracterul sursei ea poate fi directa sau difuza.
LE poate fi LP sau LC, in functie de plasarea ei.
Se defineste effect de lumina “ urma “ ( pata ) lasata pe décor de sursa
respectiva ( cerc, o fanta, umbra unui grilaj …)

Lumina de fundal – lumina care ilumineaza diversele elemente de


décor, background-ul”, ultimul plan ( sau planul 2, foarte rar si prmul
plan )
In functie de complexitatea fondului – LP de fond
- LC de fond
- LM de fond >>> astfel determinam contrastul
LF se raporteaa la LP

Lumina de fond >>> Lumina egala pe décor, implica spre infinit un


contrast mai scazut, datorita departarii. De aceea trebuie accentuat
contrastul de iluminare spre ultimul plan.
Intre LP si LF trebuie riguros respectate :
- aceeasi directie
- acelasi caracter ( direct sau difuz )

Cheia de lumina ( dominanta tonala a cadrului )


Lumina se pune construind sursa cu sursa.
Nivelul general de lumina intr-uncadru poate avea ca dominanta lumina
( pozitiv, bun, frumos, viata ) sau umbra ( negativ, rau, moarte, apasare.

Cheie de lumima _ a. inalta ( high key )


b. normala ( o anumita proprtie subiectiva lumina-umbra )
c. joasa ( low key )

High Key Normala Low Key

Domina zonele luminoase Stari obisnuite, neangajate Domina zonele umbrite,


Sugereaza : bunatate, in mod special inchise
frumusete, degajare, Sugereaza apasare,
placere,armonie, extaz necunoscut, mister, tragic,
sumbru, depresie

Conditia de expresivitate si veridicitate se realizeaza prin exploatarea


judicioasa a categoriilor de lumina ( LP si raportul calitativ si cantitativ )
Interior – exterior ( raportul int.-ext. ) – o perfecta egalare duce la fals
- o usoara supraexpunere in exterior ( in functie de latitudine ) - 1
diafragma si jumatate ( 11/2 )
In color >> cu cat se supraexpune, cu atat culoarea devine fada
Lumina pune in evidenta suprafetele pe care cade.. Totul trebuie facut
insa cu masura, ca sa nu devina fals.

Senzatia de volum
Valoarea suprafetelor ( trecere de la inchis la deschis )
In difuz exista contrast tonal dar nu exista contrast de iluminare.
LP construieste starea generala, apoi LC. ( principala parghie de
costructie a volumului >>> perspectiva tonala )
PG – atmosfera
PP – portret

Efecte de lumina : exista doua mari categorii de efecte : A. de zi


B. de noapte
Aproape toate decorurile reale sau construite contin fereastra.( 98-99%).
Fereastra luminata indica effect de zi, iar fereastra intunecata indica effect de
noapte.

A. Efectul de zi – a. de dimineata : prin


fereastra va intra o raza de soare care cade
pe un element anume ( personaj, fundal,
obiect important .. ). Daca fanta de lumina
se deformeaza ( nu se recunoaste fereastra )
se intervine cu jaluzele sau alte obiecte
specifice.
Trebuie evitate suprafetele mari, uniforme, de fundal,
lee apartinand luminii de effect…
In alb-negru si in afara oricarui context, efectul se
poate confunda cu cel de dupa-amiaza, seara . Ele se
vor diferentia prin informatiile anterioare sau
ulterioare lui.
In color, dominanta de culoare a luminii va fi : - pt
dimineata: alb, usor rosu
- pt. seara _ rosu mai pronuntat
b. Efectul de amiaza ( de zi, de zi difuza ) : Lumina difuza
din interior va veni din directia ferestrei ( pe care o
vedem sau am vazut-o . Se lucreaza cu lumina asa fel
incat umbrele sa fie “aruncate” spre aparat ( se da volum
si plasticitate ). Traversarea cadrului de catre personj nu
se face in lumina constanta ci in alternarea de lumina –
umbra.
c. Efect de inserare : daca in interior s-a pus o lumina
suplimentara, atunci ferestra cade intr-o usoara
subexpunere. Daca nu, cad ambele.

C. Efectul de noapte : a. Efect cu sursa in cadru ( lampa, veioza,


lumanari )
- se stinge intai toata lumina, se aprinde sursa si se observa lumina
naturala, data de aceasta. Apoi se incearca imitarea ei perfecta cu
proiectoare la nivelul necesar expunerii. Pe fundal, in directia aparat,
sursa, se va interveni cu lumina, intarind usor efectul.
- Prin stralucirile produse de sursa >>> plasticitate si relief

Efectul fix al lumini unui felinar, al unei reclame, case alaturate, masini…
>>> atentie mare la justificarea lor.