Terasamente

 
1.    Generalităţi
 
Terasamentele sunt supuse în permanenţă sarcinilor statice
provenite din greutatea suprastructurii căii, sarcinilor dinamice
transmise de materialul rulant în mişcare, acţiunii intemperiilor,
variaţiilor de temperatură şi umiditate care le determină în mod
direct rezistenţa şi stabilitatea.
De asemenea, sunt influenţate în mare măsură şi de
calitatea materialelor de construcţie şi gradul de aplicare a
normelor tehnice de execuţie.
Principalele defecte ale terasamentelor sunt: tasările,
prăbuşirile, surpările, alunecările, deformarea platformei căii din
cauza apariţiei pungilor de balast.
Datorită ridicării nivelului platformei deasupra terenului natural (la
ramblee) sau coborârii lui sub nivelul acestuia (la deblee), datorită
compoziţiei pământurilor folosite în corpul terasamentelor, altele
decât cele din  mediul înconjurător, terasamentele sunt puse în
condiţii de umiditate şi temperatură diferite de cele ale terenului pe
care s-a construit, ducând implicit la o stabilitate redusă faţă de
acesta.
 
Asigurarea stabilităţii maselor de pământ trebuie prevăzută prin
proiectare şi realizată sub forma unui ansamblu de măsuri, numite
lucrări de consolidare a terasamentelor, care constau din:
-          consolidarea şi protejarea taluzurilor;
-          colectarea şi evacuarea apelor;
-          lucrări de sprijinire a maselor de pământ;
-          îmbunătăţirea calităţii pământului;
-          consolidarea terasamentelor cu pungi de balast;
lucrări de apărări de maluri.
 
2. Defecte ale terasamentelor
2.1. Tasări
 
Cedarea uniformă pe verticală a rambleului, fără modificarea
formei acestuia se datorează nerespectării gradului de compactare
a pământului din corpul rambleului, în timpul construcţiei.
 
   Tasarea rambleului prin cedare
uniforma
 
Valoarea tasării este direct proporţională cu înălţimea
rambleului şi cu gradul de superficialitate al compactării. Aceasta
apare şi este mai intensă după ce linia a fost dată în exploatare,
dar cu trecerea timpului, atât sarcinile statice cât şi cele dinamice
(produse de materialul rulant în mişcare) ce acţionează asupra
rambleului măresc gradul de compactare a  pământului, iar gradul
de tasare se stabilizează.
Dacă tasarea este mică, pentru a menţine şinele la nivelul
zonelor neafectate de acest defect, prisma de piatră spartă se
completează, iar traversele se burează. Dacă lăţimea platformei
devine prea mică, se construiesc „opritori” din piatră brută sau
beton (chiar traverse de beton necorespunzătoare) care să
menţină prisma de balast.
 

Menţinerea prismei de
balast cu ajutorul bordurilor din beton
 
Dacă tasarea este mare, se completează terasamentul, prin
execuţia unor trepte de înfrăţire. Pământul care se adaugă trebuie
să fie de aceeaşi calitate cu cel folosit pentru construcţie. Treptele
adăugate trebuie să aibă o grosime de minim 2m pentru a se putea
compacta mecanizat şi pentru a nu fi spălat de apele provenite din
precipitaţii.
 

Completarea cu pământ a unui

rambleu tasat
 
Pentru evitarea apariţiei acestui tip de tasare este necesar ca
gradul de compactare a pământului să fie la nivelul celui prescris.
 
 Tasarea prin supraumezire a bazei terasamentului apare
datorită nivelului ridicat al apelor subterane în zona de
construcţie sau a infiltrării apelor de suprafaţă.
Acesta este cel mai periculos defect al terasamentelor.
Pentru prevenire, este necesară evitarea amplasării traseului pe
terenuri cu pânza freatică ridicată. Dacă acest lucru nu este posibil,
trebuie luate din timp măsuri de coborâre a nivelului apelor prin
construirea unor drenuri, iar în momentul construcţiei rambleului
plasarea la bază a unui strat din material drenant.
 

Executarea bazei terasamentelor cu

material drenant
                                            1 - nivelul apelor subterane; 2 -
material drenant
 
Tasările datorate cedării terenului de fundaţie sub acţiunea
greutăţii rambleului apar în momentul în care terenul de fundaţie pe
care este construit terasamentul are o capacitate portantă
necorespunzătoare în raport cu greutatea pe care o susţine.
 

Tasări datorate cedării terenului de

fundaţie
 
Aceste tasări pot fi însoţite de refulări laterale, de o parte sau
de ambele părţi ale umpluturii.
 

Tasări însoţite de refulări laterale

 
Evitarea apariţiei acestui tip de tasare se realizează prin
compactarea terenului de fundaţie pe o adâncime de 0,30 ÷ 0,50m,
prin consolidarea acestuia (ex: prin cimentare) sau prin execuţia
unor contrabanchete ale căror forme şi dimensiuni se stabilesc prin
calcul.
 
 Prevenirea tasărilor prin execuţia
de contrabanchete
 
          Fenomene de refulare se pot întâlni şi la săparea debleurilor
în terenuri plastice moi. În acest caz, platforma se deformează în
mod neuniform.
 

Refularea taluzelor la debleu

 
 
Turtirea terasamentelor se produce datorită folosirii pentru
construcţie de pământuri sensibile la umiditate sau pământuri
îngheţate, care cedând plastic, duc la pierderea formei şi
dimensiunilor iniţiale ale rambleului.
 

            Turtirea terasamentelor
 
          Prevenirea apariţiei turtirii terasamentelor se poate realiza
prin folosirea unor pământuri corespunzătoare din punct de vedere
al plasticităţii şi al consistenţei
 
2.2. Prăbuşiri
 
Prăbuşirile sunt cedări ale terenului de fundaţie împreună cu
terasamentul pe care-l susţine.
 

Prăbuşirea terasamentelor
 
Cauzele apariţiei prăbuşirilor sunt următoarele:
 -         existenţa în terenul de fundaţie a unor goluri naturale sau
obţinute prin exploatare minieră sau
-         cedarea crustei solide care acoperă o mlaştină
care, sub greutatea construcţiei cedează.
          Evitarea unor astfel de fenomene se realizează încă din faza
incipientă (lucrări de prospecţiuni şi studii de teren), prin
completarea cu informaţii locale privind posibilitatea ca în zonă să
fi fost exploatări miniere vechi.
          Dacă se constată goluri în terenul de fundaţie, se va studia
posibilitatea schimbării traseului, pentru evitarea zonei în cauză.
Dacă dimensiunea golurilor este mică, ele pot fi umplute cu un
beton slab.
 
Alunecările de teren reprezintă fenomene naturale care au avut loc
în trecut şi continuă şi în prezent în toată lumea cu intensităţi
diferite, în funcţie de condiţiile naturale locale.
Alunecările reprezintă deplasări spontane naturale ale unor mase
de pământ spre baza versanţilor sau taluzurilor,  ca urmare a
pierderii stabilităţii masivelor de pământ de pe versanţi, taluzuri sau
maluri.
Alunecările de teren se datoresc interacţiunii unor factori naturali şi
activităţii omului.
Factorii care determină apariţia alunecărilor de teren:
       factorii naturali,
       propria greutate.
Factorii cauzali sunt:
       gravitaţia,
       acţiunea apei,
       acţiunea omului,
mişcările tectonice şi seismice.
 
Se surpa calea ferata.htm.part.htm
 
2.3. Alunecări de teren
Alunecarea este desprinderea de mase de pământ din
terenul natural sau din cel de umplutură care
se deplasează pe suprafeţe de alunecare sub acţiunea forţei de
gravitaţie.
 
            Alunecarea terasamentelor
 
          Fenomenul de alunecare, în multe cazuri este însoţit de
prăbuşiri şi surpări, afectând astfel o zonă mare de teren. 
          Planul de alunecare se formează datorită existenţei unui
strat impermeabil înmuiat de apele de infiltraţie sau provenite din
pânze subterane şi apariţiei în interiorul maselor de pământ a unor
suprafeţe de rupere, de-a lungul cărora rezistenţa la tăiere este
depăşită de eforturile care se nasc în masa de pământ.
          Cauzele alunecărilor sunt următoarele:
-         panta terenului pe care a fost construit rambleul este prea
mare şi lipsa execuţiei de trepte de înfrăţire;
 

Alunecarea terasamentelor datorită

înclinării terenului natural
 
-         folosirea de terenuri de bază pe care au mai avut loc
alunecări, greutatea proprie construcţiei şi sarcinile date de
circulaţia materialului rulant reactivând planurile de
alunecare;
-         execuţia umpluturilor prin alternarea necontrolată şi cu
înclinări prea mari de straturi permeabile şi impermeabile;
 

Alunecarea terasamentelor datorită

alterării necontrolate a pământurilor permeabile şi
impermeabile
 
straturile permeabile se îmbibă cu apă înmuind straturile
impermeabile, straturi din care se formează suprafeţele de
alunecare;
-         erodarea bazei taluzului de către apele curgătoare sau a
infiltraţiilor apelor din şanţuri;
 
 
 Alunecarea terasamentelor datorită
erodării piciorului taluzului
 
-         umezirea în exces a pământului datorită apelor provenite din
precipitaţii sau acţiunii apelor subterane, fapt care
micşorează coeziunea şi unghiul de frecare, deci rezistenţa
la tăiere a pământului;
-         dezechilibrarea versantului prin execuţia unor lucrări, chiar şi
de mică importanţa (ex: un şanţ de scurgere) la baza lui sau
sporirea încărcăturii, prin realizarea unor construcţii pe
creasta versantului.
Suprafeţele pe care alunecă masele de pământ
dezechilibrate sunt curbe. Terenurile alunecate pot fi recunoscute
uşor după aspectul lor accidentat, precum şi după tulpinile
arborilor, înclinate în sensul deplasării. De asemenea, în zonele
depresionare, mai pot fi recunoscute după creşterea unei vegetaţii
specifice – rogoz.
Pentru prevenirea acestui fenomen, trebuie ca:
-         pământurile folosite să aibă o rezistenţă mare la tăiere şi o
bună coeziune;
-         înclinarea straturilor din rambleu, susceptibile la alunecare,
nu trebuie să fie prea mare – maxim 1:10; deoarece
înclinarea terenului de fundaţie poate produce alunecări, se
execută trepte de înfrăţire;
-         în general, trebuie evitată amplasarea terasamentelor pe
terenuri ale unor vechi alunecări.
În funcţie de cauzele care au determinat apariţia şi
dezvoltarea alunecărilor, stabilitatea terasamentelor se poate
asigura prin lucrări de consolidare, şi anume:
-         lucrări de apărare împotriva apelor de suprafaţă şi subterane
prin aplanări, protejarea taluzurilor, şanţuri de scurgere,
drenări, etc.;
-         lucrări de sprijinire a maselor de pământ, contrabanchete,
ziduri de sprijin, piloţi;
lucrări de îmbunătăţire a proprietăţilor pământului – metode
termice, cimentare, etc.
 
 Surpările sunt desprinderi de fragmente de material, de
diferite mărimi, de pe taluzurile terasamentelor în rambleu sau în
debleu şi acumularea lor la baza acestuia.
 
 

Surparea terasamentelor
 
Cauzele apariţiei surpărilor sunt următoarele:
-         execuţia terasamentelor cu taluzuri cu înclinaţie prea mare;
-         construcţia rambleului din pământuri îngheţate sau
amestecate cu gheaţă şi zăpadă. Acestea, prin topire,
creează zone cu umiditate excesivă care provoacă surpări.
-         existenţa în corpul rambleului a unor cuiburi din pământ
nisipos, care acumulează uşor apa din zonele învecinate şi
umezeşte argila din jur, producând surparea;
-         existenţa unor zone supraumezite (pungi cu noroi) în corpul
umpluturii;
-         saturarea cu apă a pământurilor sensibile la umiditate, care
poate provoca curgerea straturilor superioare ce se adună la
piciorul taluzului.
 

             Curgerea terasamentelor

 
Evitarea surpărilor se poate realiza prin:
-         alegerea ca materiale de construcţie pământuri coezive şi
execuţia de taluzuri cu înclinaţie 2:3 – 1:1; de asemenea, la
suprafaţa taluzurilor trebuie prevăzute sisteme de
consolidare şi protejare corespunzătoare; 
-         dacă lucrările se execută iarna sau spre primăvară, trebuie
avut grijă ca pământurile să nu fie îngheţate sau amestecate
cu gheaţă sau zăpadă;
la execuţie, trebuie urmărit ca straturile să nu conţină cuiburi de
nisip şi să nu aibă permeabilităţi diferite. În acest caz, se va
renunţa la groapa de împrumut folosită şi se va căuta alta.
 
2.4. Deformarea platformei căii ferate
 
Prin tasarea neuniformă a pământului sau prin refularea
laterală a pământului a cărui capacitate portantă a fost depăşită, se
formează în platforma căii lăsături, ca nişte văi, care pe măsură ce
se dezvoltă se umplu cu piatră spartă, numite pungi de balast.
Pungile de balast pot fi sub diferite forme:
-         coveţi de balast – acestea se formează sub fiecare traversă,
de obicei în prima perioadă după darea în exploatare a căii;
 

            Coveţi de balast

                             a.                               b.                    a - secţiune
longitudinală; b - secţiune transversală          
 
-         albii de balast – acestea sunt văi cu adâncime constantă ce
se formează prin dezvoltarea coveţilor de balast;
 

              Albie de balast

a.                                 b.                     a - secţiune
longitudinală; b - secţiune transversală          
 
-         pungi de balast propriu-zise – acestea sunt văi cu adâncime
variabilă în profil transversal şi longitudinal, dezvoltate în
direcţiile cu pământ mai puţin rezistent şi cu porozitate mai
mare.
 

Pungi de balast
a.                                 b.                         a - secţiune
longitudinală; b - secţiune transversală          
 
Principalele cauze care duc la formarea pungilor de balast
sunt:
-         compactarea insuficientă a pământului de sub platforma căii
pe minim 1,20m adâncime;
-         calitatea slabă a pământului din corpul terasamentului (argile
cu grad mare de plasticitate şi de contracţie şi umflare);
 -         uneori, la execuţia terasamentelor, nu se finisează platforma
cu pante transversale de 4%, lăsându-se diferite
neregularităţi în platformă, unde apa stagnează, formând
începutul pungilor de balast;
-         fenomenul de îngheţ - dezgheţ, care influenţează în primul
rând adâncimea pungilor de balast: pe o adâncime variabilă,
funcţie de intensitatea şi durata îngheţului, pământul se
transformă într-o masă de granule legate între ele printr-o
reţea de gheaţă. În urma dezgheţului, pământul absoarbe
gheaţa topită, devine saturat cu apă, iar sarcinile dinamice
aplicate pe un astfel de pământ duc la accentuarea
deformaţiilor platformei.
-         stagnarea apei în şanţurile laterale ale debleelor, ceea ce
determină transformarea pământului de sub platforma căii
într-o masă saturată cu apă;
-         deşi platforma căii a fost finisată cu pante transversale, a fost
omis substratul de nisip de 10cm ce trebuie aşezat sub
prisma de balast a căii; aceasta favorizează pătrunderea
pietrei sparte în platforma căii, ceea ce conduce la formarea
pungilor de balast.
Pungile de balast, odată apărute au o influenţă defavorabilă
asupra menţinerii căii în parametrii instrucţionali:
-         produc denivelări şi deripări ale căii;
-         produc zone noroioase în prisma de piatră spartă (se
micşorează frecarea dintre bucăţile de piatră spartă şi prin
urmare se slăbeşte stabilitatea căii),
-         prin dezvoltarea pungilor de balast se formează ramificaţii
care se dezvoltă spre taluz, producând
degradarea lui şi chiar prăbuşirea terasamentului.
 

Alunecare datorată unei

pungi de balast
 
3. Lucrări pentru îmbunătăţirea rezistenţei deluviilor alunecate
 
Statistica arată că, în ultima perioadă de timp alunecările de teren
afectează, în principal,  zonele cu pământuri foarte compresibile,
supuse:
        unor sarcini suplimentare: trafic greu, căi de transport -
modernizate prin aplicarea de tratamente noi peste cele
vechi, construcţii diverse;
       alternanţelor dese dintre perioadele secetoase şi ploioase;
       eroziunii în adâncime.
     Indiferent de lucrările efectuate pentru remediere, intervenţia
diversă şi continuă a omului asupra versanţilor, regimul
pluviometric şi eroziunea în adâncime sunt principalii factori ce
determină reactivările.
La acestea se adaugă:
       capacitatea scăzută de drenare internă a deluviilor,
       prezenţa zonelor cu exces de umiditate,
lipsa plantaţiilor silvice.
 
Există tot mai frecvent cazuri în care, amploarea proceselor
de alunecare şi efectele înregistrate să impună adoptarea unor
soluţii complexe de stabilizare. În funcţie de importanţa economico-
socială a obiectivelor periclitate, cât şi de pericolul potenţial de
extindere şi de agravare a situaţiei, sunt necesare intervenţii
imediate, deseori foarte costisitoare.
Asigurarea stabilităţii versanţilor prin acţionarea asupra
factorilor perturbatori reprezintă cel mai important obiectiv urmărit
de proiectant. Realizarea lui necesită aplicarea unor măsuri şi
lucrări capabile să împiedice micşorarea în timp a rezistenţei
terenului şi să contribuie la conservarea acesteia
 
Drenajul de adâncime este utilizat atât pentru eliminarea apei în
exces cât şi pentru reconfigurarea spectrului hidrodinamic al
curentului subteran din perioada apelor înalte.
 
Galeriile de drenaj se recomandă a fi utilizate în cazul
alunecărilor de teren profunde, din care trebuie evacuată o
cantitate mare de apă. Ele pot fi construite chiar sub suprafaţa de
alunecare, situaţie în care colectarea apei din straturile superioare
se face cu ajutorul forajelor verticale executate în tavanul galeriei.
Utilizarea acestei soluţii este indispensabilă acolo unde
drenarea alunecărilor adânci trebuie să fie executată pe o lungime
de peste 200 m.
 
Se construiesc atât în straturile purtătoare de apă cât şi sub
suprafaţa de alunecare.
 Traseul galeriilor de drenaj urmăreşte în permanenţă afluxul
de apă sau il preia din forajele verticale.
 
Drenurile orizontale forate au o largă aplicabilitate în tehnica
stabilizării alunecărilor de teren. Ele pot fi executate cu burghie
helicoidale, freze, sape cu role sau prin vibroforare, atât de la
suprafaţa terenului cât şi din chesoane trapezoidale sau
circulare. Procedeul constă în realizarea de foraje de 20 – 200
m lungime, cu o pantă de 3 – 100 şi un diametru de 65 – 90 mm.
Sub protecţia tubajului, se introduce coloana filtrantă
perforată (metalică sau din PVC) acoperită cu plasă din alamă sau
cupru. Coloana filtrantă din ţeavă metalică deşi este mai
costisitoare, are avantajul că permite activarea procesului de
electroosmoză care măreşte considerabil viteza de drenare a apei.
La forarea rotativă cu freza sau cu sapa cu role, burlanele
servesc ca tubaj permanent iar susţinerea găurilor în perioada de
execuţie se face cu noroi de foraj.  Acestă tehnică necesită
folosirea unor tuburi cu pereţi groşi, deoarece există pericolul
deformării prin torsiune.
 
Vibroforarea a fost acceptată ca tehnologie de execuţie a drenurilor
orizontale, datorită micşorării preţului de cost pe unitatea de
lungime, a măririi vitezei de execuţie şi a reducerii forţei de muncă.
Activitatea constă în execuţia unui cheson din beton armat cu
diametrul de 3 m, montarea vibroinstalaţiei pe o podină la cel mai
jos nivel şi execuţia propriu-zisă. După realizarea forajului se
introduce tubul perforat din PVC, tot cu ajutorul vibroinstalaţiei. 
 
Se folosesc foraje tip Caqout-Kerisel în straturi acvifere subţiri şi
adânci. Se utilizează forarea mecanică şi vibroforarea. Poate fi
combinat cu drenurile ranfort executate în săpătură deschisă
(ranfort pe coloane Benotto) sau cu electroosmoza.
 
Puţurile verticale de drenaj au o utilizare redusă la lucrările de
consolidare a alunecărilor de teren. Ele au fost folosite pentru
descărcarea în straturile de adâncime a apei captate din izvoarele
de coastă (Valea Ţărinei, Perieni, jud. Vaslui) sau pentru
depresionarea unor intercalaţii permeabile de adâncime. În cazul
depresionării, forajul se echipează cu tuburi şliţuite din PVC,
protejate la exterior cu un strat de pietriş sortat. Ele pot fi puse în
legătură cu o tranşee drenantă pentru descărcarea apei. 
 
Se utilizează pentru scoaterea de sub presiune a intercalaţiilor
permeabile.
Evacuarea apei se realizează prin tranşee drenante.
 
Tranşeele drenante, cu adâncimi de până la 10 – 12 m, se folosesc
în mod curent pentru stabilizarea alunecărilor de teren de
profunzime medie şi mare. Proiectarea tranşeelor necesită o
cunoaştere temeinică a condiţiilor geologice şi hidrogeologice, cu
scopul de a nu slăbi stabilitatea versantului. Constructiv, ele pot fi
executate pe linia de cea mai mare pantă, în spic, sub formă de
arcade şi pe curba de nivel, cu tehnologii de execuţie mecanizată.
 
Se amplasează din deal în vale şi se execută mecanizat până la
roca de bază.
Distanţa dintre tranşeele drenante nu trebuie să depăşească 20 m.
Materialul filtrant şi drenant ocupă cel  puţin ¼ din secţiunea
tranşeii.
 
Are acelaşi efect ca şi drenajul subteran, dar diferă prin faptul că
apa se deplasează către dren sub acţiunea câmpului electric.
Metoda se aplică foarte bine la rocile argiloase şi argilo-păfoase,
însă devine ineficientă în cazul nisipurilor fine. Procedeul de
drenare prin electroosmoză constă în introducerea în masivul
alunecat a unor electrozi din tuburi de oţel pentru anod şi din ţevi
perforate (filtre aciculare) pentru catod. Electrozii situaţi la 3 – 10
m între ei se conectează la o sursă de current continuu de 50-150
V şi 25 A. Sub acţiunea câmpului electric se produce o deplasare a
apei de la anod (+) spre catod (-), de unde aceasta este evacuată
cu ajutorul filtrelor aciculare vacuumate.
 
Se utilizează electrozi din tuburi de oţel pentru anod şi din  ţevi
perforate pentru catod.
Sursa de curent continuu U= 50-150 V; I= 25 A.
Apa se evacuează prin pompare.
 
Tratarea termică a pământurilor este cunoscută din vechime însă
răspândirea ei a rămas limitată datorită tehnologiilor pretenţioase şi
a consumului energetic ridicat.
Prin aplicarea acestei metode se urmăreşte modificarea
structurii componenţilor mineralogici ai pământului, ceea ce
conduce la un efect de pietrificare şi insensibilizare la acţiunea
apei. Încălzirea pământului se realizează prin difuzie, de la sursa
exterioară de căldură, fie prin arderea combustibilului direct în
foraje sau galerii cu un injector.
Pentru intensificarea procesului de ardere şi de propagare a
efectului de încălzire în masiv, sunt necesare grupuri de două
foraje comunicante, din care în unul se realizează arderea
combustibilului. La temperaturi de 700-8000 C se elimină din
pământ întreaga cantitate de apă (inclusiv cea de cristalizare) iar la
valori de peste 900-10000C apar legăturile structurale ireversibile
care conferă rocilor o înaltă rezistenţă.
 
Încălzirea pământului la temperaturi de 500-800 0C prin arderea
unui combustibil (lemne, cărbune, motorină).
Sunt necesare foraje suplimentare pentru realizarea unui tiraj
puternic în cavitatea de ardere.
 
Se execută foraje cu Φ= 10–60 cm la adâncimi de 10–20 m în
masivul alunecător.
Se introduce pământ amestecat cu var nestins sau ciment.
 
Acest  tip de consolidare se aplică în pământurilor argiloase şi
constă din executarea unor foraje cu diametrul cuprins între 10
şi 70 cm şi la adâncimi de 10-12 m. Pământul amestecat cu var
nestins sau cu ciment se introduce în gaura de foraj, realizându-se
astfel coloane sau piloţi care ranforsează terenul alunecat,
mărindu-i rezistenţa.
Varul absoarbe apa din pământ iar prin reacţia din imediata
apropiere dă naştere unor compuşi calcici care pot acţiona ca
substanţe de cimentare.
Uneori, după extragerea apei, se injectează beton sau mortar
de ciment sub presiune cu aditivi care reglează fluiditatea şi timpul
de priză, obţinându-se coloane din material întărit. Nucleele de
cimentare care se produc în masa amestecului se datorează
schimbului de baze precum şi reacţiilor dintre var şi mineralele
argiloase. În urma acestui schimb – cationii de sodiu, potasiu şi
hidrogen, din complexul de adsorbţie a particulelor minerale, sunt
înlocuiţi cu cationii de calciu. Acestă modificare conduce la
diminuarea plasticităţii, umflării la umezire şi a compresibilităţii
pământurilor. Efectele menţionate se produc pe termen scurt.
Totodată, are loc o reducere a umidităţii pământului din jurul
forajului, cu 0,6–0,8% pentru un dozaj de 1% var, prin fixarea unei
părţi din apă datorită hidratării oxidului de calciu.
Reducerea activităţii de suprafaţă şi a umidităţii pământului
determină o creştere importantă a rezistenţei terenului.
Reacţiile chimice dintre pământ şi ciment au un character
puzzolamic, reactanţii fiind silicea şi alumina prezente în fracţiunea
argiloasă a pământului şi hidroxidul de calciu, rezultat al hidratării
cimentului Portland. Neoformaţiunile care iau naştere în urma
acestor reacţii sunt hidrosilicaţii şi hidroaluminaţi de calciu,
insolubili în apă, care în timp trec în forme cristaline. Hidratarea
granulelor de ciment şi reacţiile secundare duc la formarea unei
mase liante în formă de arici de mare. Dozajul de ciment cel mai
frecvent utilizat este de 9-12% din masa amestecului cu pământ.
 
4. Lucrări de sprijinire a maselor de pământ
 
Pentru a asigura stabilitatea terasamentelor, pentru a împiedica
deformarea lor, se impune prevederea unor lucrări de sprijinire a
maselor de pământ.
Conform SR EN 1997-1/2006 se disting următoarele trei tipuri de
structuri de susţinere:
 ziduri de sprijin;

 pereţi îngropaţi;

lucrări de susţinere compozite.

 
4.1. Ziduri de sprijin
 
Zidurile de sprijin monolite sunt lucrări masive, ale căror dimensiuni
şi forme, stabilite prin calcul, trebuie să asigure stabilitatea maselor
de pământ pe care le sprijină.
Se execută din:
        zidărie de piatră brută,

        uscată sau cu mortar de ciment,

        de beton sau de beton armat.

Zidurile de sprijin sunt continue în lungul maselor de pământ

susţinute şi pot fi de rambleu sau de debleu, după cum utilizate
pentru a susţine împliniri sau săpături.  
Zidul de sprijin de rambleu poate fi executat chiar la marginea
platformei căii sau poate sprijini numai piciorul taluzului.
Zidul de sprijin de debleu se execută la piciorul taluzului pentru a
asigura stabilitatea maselor de pământ din spatele taluzului sau
pentru căptuşirea taluzurilor executate în terenuri stâncoase.
Este necesar ca, în cazul curbelor cu supraînălţare, să fie
asigurată vizibilitatea.
 

Tipuri de ziduri de sprijin monolite

 

Detaliu de execuţie a zidului de sprijin la rambleu

B = lăţimea platformei; Sl = supralărgirea
 
Detaliu de execuţie a zidului de sprijin la debleu
B = lăţimea platformei; Sl = supralărgirea
 
Zidurile de sprijin în formă de  bolţi cu pilaştri se execută în cazuri
speciale, atunci când terenul bun de fundaţie se găseşte la
adâncimi mari, pentru a se evita penele de umplutură.
Bolta preia împingerile pământului pe care le transmite pilaştrilor
vecini, iar aceştia terenului de fundaţie. Deoarece numai pilaştrii
ajung până în terenul de fundaţie până la terenul bun de fundare,
rezultă volume reduse de săpătură. în comparaţie cu un zid
continuu.
 
Bolţi cu pilaştri
 

Rambleu consolidat cu bolţi şi pilaştri

 
Piloţii au secţiunea pătrată şi se bat vertical pe două rânduri
paralele. În elevaţie au un masiv de beton monogranular şi sunt
solidarizaţi la partea superioară cu o centură de beton armat. Acest
sistem se aplică atât la ramblee cu înălţimea de 2,00 - 3,00 m, cât
şi la deblee cu înălţimea până la 2,00 m.
 

Ziduri de sprijin pe piloţi prefabricaţi

1 - brăzduire; 2 - dop de argilă; 3 - centură din beton armat; 4 - lise
prefabricate din beton armat; 5 - masiv din beton monogranulat; 6 -
radier din beton B100; 7 - pământ stabilizat cu ciment stabilizat sau
cu var; 8 - piloţi prefabricaţi din beton armat.
 
Zidurile din elemente prefabricate din beton de tip uşor (căsoaie)
pot fi manipulate şi transportate cu mijloace auto. Aceste elemente
sunt montate paralel şi perpendicular pe axa drumului, iar pe
măsura montării se realizează umplutura din piatră brută sau din
bolovani de râu.
Faţă de zidurile de sprijin monolit, acest sistem prezintă
următoarele avantaje:
  economii la manoperă;

 lucrări de sprijinire şi cofraje, mai mici;

 execuţie foarte rapidă.

Zidurile de sprijin din elemente prefabricate sunt indicate în cazul

intervenţiilor urgente pe sectoare de cale care au suferit deteriorări,
iar lucrările de remediere trebuie remediate cu maximă rapiditate şi
cu caracter provizoriu.
Pot fi din căsoaie din lemn sau din beton.
 
Zid din elemente prefabricate
1 - umplutură de pământ; 2 - zidărie din piatră spartă; 3 - elemente
prefabricate; 4 - pământ stabilizat
 

Zid de sprijin din căsoaie din lemn

 

Zid de sprijin din căsoaie din beton

 
 
4.2. Sprijiniri simple
 
Sprijinirile simple sunt lucrări de susţinere cu caracter temporar,
utilizate pentru sprijinirea excavaţiilor, atunci când:
- adâncimea săpăturii este mai mare decât înălţimea la care
pământul s-ar menţine la verticală nesprijinit,
- realizarea unei săpături taluzate ar fi imposibilă (din raţiuni de
spaţiu disponibil) sau neeconomică.
Au forma unor pereţi verticali neetanşi.
Elementul principal al unei sprijiniri simple este constituit de dulapi,
care sunt cei care vin în contact direct cu pământul. Ei pot fi
orizontali sau verticali. În primul caz, dulapii orizontali sunt montaţi
după ce a fost realizată excavaţia (pe tronsoane).
Ei sunt utilizaţi atunci când pământul se poate menţine la verticală
nesprijinit pe adâncimea unui tronson de excavare (pământuri cu
coeziune suficientă). Dulapii verticali sunt introduşi în teren
înaintea realizării săpăturii, fiind utilizaţi în cazul pământurilor
necoezive.
 
Sprijinirea cu dulapi orizontali este alcătuită din următoarele
elemente:
        dulapi orizontali, dispuşi joantiv, în cazul pământurilor cu
coeziune redusă sau cu interspaţii, dacă pământul are o
coeziune mai mare;
       filate, elemente verticale de solidarizare a dulapilor, dispuse
discontinuu pe înălţime;
       şpraiţuri, elemente de sprijinire a filatelor, dispuse orizontal
sau înclinat, fixate prin împănare.

Dulapii si filatele sunt realizate din grinzi de lemn, iar şpraiţurile din
lemn rotund (bile) sau elemente metalice.
 
 

S
prijinire cu dulapi orizontali
 
 
 
  
Sprijinire cu dulapi orizontali cu şpraiţuri contravântuite
 
 

 Sprijinire cu
dulapi orizontali cu şpraiţuri înclinate
 
 
Sistem de susţinere cu profile metalice şi dulapi orizontali cu
contrafişe înclinate şi tălpi
 
 
Sprijinire cu dulapi orizontali – sprijinire pe grinzi metalice
 
  Sprijinire cu dulapi orizontali fără
şpraiţuri, cu piloţi din lemn
 
 
Sprijinirea cu dulapi verticali este alcătuită din următoarele
elemente:
       dulapi verticali, dispuşi joantiv;

       filate, elemente orizontale e solidarizare a dulapilor,

dispuse discontinuu pe înălţime;
       şpraiţuri, elemente de sprijinire a filatelor, dispuse
orizontal, fixate prin împănare.

Dulapii verticali sunt introduşi în teren prin batere, treptat, pe

măsura avansării săpăturii, devansând-o pe aceasta. Vârful
dulapilor trebuie întotdeauna să se găsească la cel puţin 0.30 m
sub nivelul fundului săpăturii.
 
 
  
Sprijinire cu dulapi verticali
 
 
 
  Spr
ijinire cu dulapi verticali cu cadre orizontale
 
 
 Sp
rijinire cu dulapi verticali şi cadre contravântuite
 
  Sprijinire cu dulapi
verticali – metoda marciavanti
 
 
Sprijinirile din elemente metalice de inventar se tratează din punct
de vedere al alcătuirii şi al calculului precum sprijinirile simple din
lemn.
Toate cele trei elemente ale unei sprijiniri simple (dulapi, filate şi
şpraiţuri) se regăsesc sub forma metalică, cu dimensiuni în general
modulate. Șpraiţurile sunt telescopice, permiţând adaptarea lor la
diferite dimensiuni.
 
 
  Sprijiniri cu elemente metalice de
inventar
 
4.3. Sprijiniri de tip mixt
 
Sprijinirile de tip mixt formează pereţi temporari de susţinere a unor
excavaţii care utilizează combinaţiile între diferite materiale pentru
alcătuirea structurii de susţinere: metal cu lemn, metal cu beton,
beton cu metal şi lemn.
Dintre aceste tipuri de sprijiniri, cel mai răspândit este aşa numitul
„sistem berlinez”. Sistemul berlinez combină metalul cu lemnul,
elementele de rezistenţă verticale fiind alcătuite din profile metalice
laminate (dublu T) amplasate la diferite distanţe (circa 1 ... 3 m) pe
conturul viitorului perete de susţinere, între care, pe măsura
avansării lucrărilor de excavare, se introduc dulapi orizontali care
vor forma peretele propriu-zis de sprijinire.
Acest sistem nu poate fi utilizată decât în terenuri care au o
suficientă coeziune pentru a se menţine nesprijinite pe o anumită
înălţime până la montarea dulapilor şi deasupra apei subterane.
 
 
Sistem berlinez
 
4.4. Sprijiniri cu plaplanşe
 
Palplanşele sunt elemente prefabricate din metal, beton armat sau
lemn, introduse în pământ prin batere, vibrare sau presare astfel
încât sa formeze pereţi continui cu rol de susţinere şi etanşare.
Palplanşele sunt prevăzute cu îmbinări care asigură continuitatea
peretelui din punct de vedere al etanşării.
Palplanşele pot fi utilizate pentru lucrări definitive sau  temporare.
 
Palplanşele metalice au secţiunea în forma de Z, S sau U.
Acestea pot fi combinate rezultând secţiuni compuse în funcţie de
condiţiile de stabilitate şi rezistenţă pe care trebuie sa le
îndeplinească.
Introducerea în teren a palplanşelor metalice se realizează prin
batere, vibrare sau presare. Presarea este indicată în zone în care
vibraţiile şi zgomotele produse prin batere sau vibrare pot aduce
prejudicii vecinătăţilor.
 
Exemple de palplanşe metalice şi de tipuri de îmbinări
 
 
Exemple de pereţi de palplanşe mixte:

a - tuburi + palplanşe „U”;

 

b - chesoane din profile „U” + palplanşe „U”;

c - chesoane din profile „UZ” + palplanşe „Z”;

d - grinzişoare şi palplanşe „U”.
 
Palplanşele din beton armat sau beton precomprimat sunt utilizate,
de regulă, pentru lucrări definitive. Utilizarea lor pentru lucrări
temporare nu este indicată din cauza recuperării dificile datorate
greutăţii proprii mari.
Transportul, manipularea si introducerea în teren ale palplanşelor
din beton armat sau precomprimat presupun maşini şi utilaje grele.
Introducerea în teren se realizeazî prin batere sau vibrare.
Palplanşele din beton armat sau precomprimat au secţiuni
dreptunghiulare sunt prevăzute cu îmbinări pentru asigurarea
etanşeităţii.
 

Exemple de
palplanşe din beton armat sau beton precomprimat şi  de tipuri de
îmbinări
 
Palplanşele din lemn sunt confecţionate din dulapi sau grinzi
ecarisate din esenţe răşinoase sau din esenţe tari.
Palplanşele din lemn sunt introduse în teren prin batere. Pentru a
nu se deteriora la introducerea în teren palplanşele din lemn sunt
protejate la capete cu platbande metalice.
Utilizarea palplanşelor de lemn este limitata la lucrari temporare
(ex: sprijinirea pereţilor gropilor de fundare). În funcţie de gradul de
etanşare necesar se pot adopta diferite tipuri de îmbinări între
palplanşe.
 
 

Exemple de palplanşe din lemn şi de tipuri de îmbinări

 
4.5. Pereţi îngropaţi
 
După criteriul alcătuirii constructive, pereţii îngropaţi examinaţi în
cuprinsul prezentului normativ se clasifica în: pereţi din
panouri şi pereţi din piloţi foraţi.
După criteriul funcţiilor îndeplinite de peretele îngropat în
lungul aceleiaşi verticale, pereţii îngropaţi se clasifica în:
pereţi omogeni şi pereţi compuşi.
Pereţii omogeni sunt acei pereţi la care atât materialul cât şi funcţia
pe care o îndeplinesc (de susţinere, de portanţă sau de etanşare)
sunt identice în lungul aceleiaşi verticale.
Pereţii compuşi sunt acei pereţi la care funcţiile de rezistenţă,
portanţă şi de etanşare se separă pe verticală.
 
a.1. Pereţi mulaţi
Pereţii mulaţi sunt realizaţi prin turnarea în teren a betonului după
ce în prealabil a fost realizată prin forare, sub protecţia noroiului
bentonitic, o tranşee de dimensiuni stabilite prin proiectare.
Panourile sunt armate cu carcase de armatura iar legătura dintre
panouri trebuie tratată astfel încât să asigure continuitatea
peretelui din punct de vedere al rezistenţei şi etanşării.
 

a.2. Pereţi din elemente prefabricate

Pereţii îngropaţi din panouri prefabricate sunt realizaţi prin lansarea
în tranşeea excavată a unor elemente prefabricate prevăzute cu
margini profilate care să asigure îmbinarea între acestea.
 

 
În funcţie de condiţiile de rezistenţă şi etanşare pe care trebuie să
le îndeplinească peretele; piloţii pot fi dispuşi cu distanţe între ei,
joantivi sau secanţi.
Pereţii realizaţi din piloţi se impun, de regulă, atunci când
stabilitatea tranşeelor necesare pentru panouri nu este asigurată
(de exemplu când în vecinătatea peretelui se găsesc fundaţiile
unor construcţii cu încărcări mari) sau dacă în cuprinsul stratificaţiei
se întâlnesc mâluri sau nisipuri antrenate de curentul de apă.
 

 
 

Tipuri de pereţi îngropaţi din piloţi foraţi

 
4.6. Pereţi de susţinere a excavaţiilor – sisteme de sprijin
 
După criteriul modului de preluare a solicitărilor la care sunt
supuşi, pereţii de susţinere pentru excavaţii se clasifică în: pereţi
de susţinere în consolă şi pereţi de susţinere rezemaţi.
Stabilitatea unui perete de susţinere în consolă pe parcursul
lucrărilor de excavare este asigurată prin încastrarea acestuia în
teren
Etapele de execuţie a unui perete de susţinere în consolă
 
Rezemarea peretelui de susţinere pe măsura realizării excavaţiei
reprezintă o alternativă care permite reducerea adâncimii de
încastrare a peretelui, precum şi limitarea deplasărilor orizontale
ale peretelui, comparativ cu soluţia peretelui în consolă.
Pe măsura avansării lucrărilor de excavare sunt amplasate
sistemele de rezemare la cotele si intervalele rezultate în urma
calculelor de proiectare.
 
 

Etapele de execuţie a unui perete de susţinere rezemat

 
 

 
 
Etapele de execuţie în procedeul de sus în jos (top-down)
 
Şpraiţurile sunt în general elemente metalice (profile H, secţiuni
rectangulare sau tuburi) având rolul de a prelua eforturile din
împingerea pământului asupra peretelui. Funcţia acestui sistem de
rezemare, de regula provizoriu, este de a asigura stabilitatea
pereţilor de susţinere până în momentul în care este construită
structura definitivă.
Dezavantajul major al acestui sistem de rezemare a susţinerilor îl
reprezintă „aglomerarea” excavaţiei, ceea ce complica atât lucrările
de excavare, care trebuie realizate printre şi pe sub şpraiţuri, cât şi
lucrările ulterioare de construire a structurii subterane.
 
Soluţia cu ancoraje are avantajul ca lasă liberă incinta excavată.
Această soluţie poate fi utilizată complementar cu alte soluţii
(şpraiţuri sau contrabanchete de pământ).
 
Şpraiţurile sunt în general elemente metalice (profile H, secţiuni
rectangulare sau tuburi) având rolul de a prelua eforturile din
împingerea pământului asupra peretelui. Funcţia acestui sistem de
rezemare, de regula provizoriu, este de a asigura stabilitatea
pereţilor de susţinere până în momentul în care este construită
structura
 

Tirant pasiv care transmite încărcarea unei placi de ancoraj

 
Tirant pasiv care transmite încarcarea unui bloc de beton
 

Tirant forat, injectat şi pretensionat

 
Contrabanchetele din pământ pot fi utilizate pentru a ajuta
stabilitatea unui perete de susţinere şi pentru reducerea
deplasărilor acestuia.
Utilizarea contrabanchetelor adiacente peretelui de susţinere are
avantajul ca excavaţia poate atinge adâncimi mai mari (chiar cota
finala) în partea centrala, fără a fi împiedicate lucrările de
şpraiţuire.
Se interzice înlăturarea prematură a contrabanchetei sau
micşorarea acesteia, întrucât pot conduce la cedarea peretelui de
susţinere.
Contrabancheta este îndepărtată numai în momentul în care
structura poate prelua solicitările date de peretele de susţinere.
 
Elementele geometrice ale contrabanchetei de pământ
 
O posibilitate de realizare a unor pereţi de susţinere a excavaţiilor
o reprezintă injectarea unui mortar de ciment în teren prin
tehnologia ”jet-grouting”.
Mortarul de ciment este injectat în teren cu o presiune foarte mare
care determina restructurarea pământului si amestecul acestuia cu
cimentul.
Utilizarea acestei tehnici rămâne totuşi relativ restrânsă (cost foarte
ridicat), fiind folosită mai ales în cazuri unor lucrări speciale
(realizarea unor lucrări de subzidire, de exemplu).
 
1 - forare        2 - foraj complet      3 - debutul injectării    4 -
ridicarea coloanei de injectare     5 - reluarea etapelor în foraje
învecinate
 
Principiul de realizare a unor pereţi prin tehnica „jet-grouting”
 
5. Consolidarea platformei de cale ferată în cazul pungilor de
pământ
 
Apariţia pungilor de balast aduc  prejudicii siguranţei circulaţiei,
drept pentru care se impun măsuri de prevedere a formării
acestora sau de remediere:
       Drenurile transversale amplasate în punctele cele mai joase
ale pungilor de balast.
 

Consolidarea rambleului cu albii de balast prin drenuri

transversale
a - profil longitudinal ;                                            1 -
hidroizolaţie ;
 b - secţiune transversală .                                        2
- strat de nisip gros de 5 cm.
 
       Înlocuire terasamentelor, pe înălţimea în care s-au format
pungi de balast şi pământul este degradat, cu material
drenant.
 

Consolidarea rambleului cu şape bituminoase

1 - brazde de iarbă ; 2 - şapă bituminoasă ; 3 - strat de nisip ;  4 -
barbacane ; 5 - balast.
 
 

Consolidarea rambleului cu şape bituminoase

 
       Consolidarea prin injectarea de mortar de ciment în pungile
de balast, realizându-se o monolitizare şi o impermeabilizare
a materialului din pungă.
 

Consolidarea terasamentelor prin injectarea cu mortar de ciment

a - profil transversal ; b – plan
 
       Consolidarea cu piloţi de nisip.
  

Consolidarea terasamentelor cu piloţi de nisip

 
Lucrările de consolidare a platformei cu pungi de balast se execută
în general sub circulaţie, cu restricţie de viteză de 15 km/h.