Enigma Otiliei, roman realist balzacian-interbelic, aparut in anul 1938

de GEORGE CALINESCU

Personalitate complexa a literaturii romane, spirit plurivalent , G.Calinescu acopera o arie vasta de
preocupari - critica si istorie literara, eseistica, literatura.Desi numele sau este preponderent asumat
criticii si istoriei literare, imaginea literaturii interbelice ar fi incompleta fara opera in proza a scriitorului
Calinescu.

Adept al legaturii romanului cu viata moderna, sustinand deci inspiratia din mediul urba, G.Calinescu
afirma ca sub raportul formulei estetice, este necesar pentru romanul romanesc modelul Tolstoi, dar mai
ales Balzac. Asadar, Enigma Otiliei este un roman realist, doric, obiectiv, citadin.

Caracterul obiectiv al romanului este dat de fictiunea heterodiegetica, ce ofera iluzia veridicitatii, prin
descrieri, prin numeroase detalii. Structura este riguroasa, caracterizata prin circularitate.

Dupa cum aminteam, realismul balzacian este o formula estetica ce se regaseste in romanul calinescian.
Ea poate fi regasita in urmatoarele aspecte - cele doua subteme ale romanului impletite intr-o singura
actiune sunt: subtema mostenirii si subtema paternitatii.

De asemenea, balzaciana este si descrierea minutioasa a mediului ambiant, utilizata ca mijloc de

caracterizare a personajelor. Metoda balzaciana recurgea la un element arhitectonic ca sa recompuna o
ambianta, un destin. Astfel, se explica ampla expozitiune narativa a romanului care sugereaza ca in casa
neingrijita, cu usi scartaiotoare traieste un zgarcit, tot asa cum odaia Otiliei reflecta gustul pentru frumos
al zglobiei locatare.

In roman sunt valorificate si elemente de modernitate precum - cultivarea ambiguitatii in constructia

unor personaje(mos Costache nu este un avar dezumanizat, fiind o combinatie intre doua caractere
balzaciene), avarul(mos Grandet) si tatal(mos Goriot), iubirea lui Pascalopol este un mixaj intre patern si
viril. Acelasi efect de ambiguizare il au si tehnicile de constructie a personajelor(pluriperspectivismul).
Otilia este prezentata din p.d.v. al lui mos Costache ca "fe-fetita cuminte si iubitoare", enigmatica si
exuberanta(Felix), capricioasa, cu un temperament de artista(Pascalopol), zapacita si dezmatata(Aglae),
fata desteapta cu un spirit practic(Stanica), rivala(Aurica). Prezentarea unor aspecte maladive(nebunia lui
Simion), consecintele ereditatii(Aurica, Titi) releva interesul pentru naturalism.

Tema fundamentala(balzaciana) a existentei societatii burgheze bucurestene in primul sfert de secol 20

se dezvolta pe patru arii tematice - tema mostenirii care genereaza conflictul economic, tema paternitatii
din care decurge conflictul moral, tema parvenirii generatoare a unui alt conflict moral si tema iubirii
care genereaza un conflict de natura psihologica.

Cu privire la titlul operei insusi prozatorul facea urmatoarele observatii: ("Voisem sa numesc cartea
"Parintii Otiliei", dar editorului i s-a parut mai sonor titlul "Enigma Otiliei". Daca am pus acest titlu e
pentru a sugera procesele unei varste"). Asadar, titlul sub care a fost publicata cartea reliefeaza eternul
mister feminin, dar si misterul unei varste si al vietii insesi.

In ceea ce priveste compozitia, materia narativa se organizeaza pe 20 de capitole(fara titlu) care se

succed cronologic, idee sustinuta de sintagmele temporale cu care debuteaza mai toate capitolele ("Intr-
o seara de la inceputul lui iulie 1909...", "A doua zi...", "In ziua urmatoare").

Simetria incipit-final se realizeaza prin descrierea strazii Antim si a casei lui Costache Giurgiuveanu, din
perspectiva lui Felix, in momente diferite ale existentei sale (adolescenta si aproximativ 10 ani mai tarziu,
dupa razboi). Cuvintele "Aici nu sta nimeni" care incheie romanul constituie o repetare a cuvintelor pe
care mos Costache le rostise la inceputul actiunii.

Incipitul este de factura balzaciana, remarcandu-se minutiozitatea in precizarea timpului si a spatiului

desfasurarii actiunii, realizata prin tehnica detaliului semnificativ. Actiunea debuteaza intr-o seara de la
inceputul lui iulie 1909. Intr-un decor de epoca isi face aparitia un tanar strain care pare sa caute o casa
anume. Tanarul strabate strada pustie, priveste cu ochii unui estet ograzile si casele. Portretul initial al
tanarului(maniera balzaciana) se alcatuieste din detalii vestimentare, din elemente semnificative de
fizionomie si sugestia caracterului puternic si a vointei puternice. Arhitectura este pretextul unei
descrieri minutioase, avziate acre anticipeaza trasaturile dominante ale mediului evocat in roman -
incultura(aspectul de kitsch), zgarcenia(case mici, cu ornamente materiale ieftine), snobism(imitarea
arhitecturii clasice), delasare(urme ale umezelii, impresia de paragina). Bazandu-se pe conventia literara
a strainului care se initiaza intr-un mediu nou acest incipit devine pretexul ilustrarii unei caricaturi in
moloz a unei strazi italiene. Observatorul se fixeaza mai apoi asupra unei case "cu aspect bizar" ce
anunta avaritia proprietarului, intrucat peretii erau "grosolan tencuiti si zugraviti cu sablonul" scara
scartaia, giurgiuvelele erau din lemn umflat si descleiat. Patrun in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiu
sau care il intampina cu celebra replica "Aici nu sta nimeni". Inserarea in universul cartii se realizeaza
printr-o tehnica a cercurilor concentrice(model balzacian) prin care ne apropiem de un spatiu si un
orizont existential din ce in ce mai ingust. Descrierii care porneste de la o geografie reala ii urmeaza o
scena cheie(caracteristica expozitiilor din romanele calinesciene) reunind toate personajele romanului in
jurul mesei de table, prilejuieste prezentarea personajelor in ipostaze finitorii.

La nivel structural, remarcam planul epic principal care urmareste destinul familiei Giurgiuveanu, Tulea si
Ratiu. El se ordoneaza in jurul istoriei mostenirii si a paternitatii. Al doilea plan narativ e centrat pe tema
iubirii, urmarind povestea de iubire dintre Felix si Otilia, eroii surprinsi in devenire, in confruntarea cu
lumea si cu ei insisi.

Toate acestea l-au determinat pe criticul Pompiliu Constantinescu sa considere ca romanul este "o fresca
din viata burgheziei bucurestene".

Perspectiva narativa, fiind un roman obiectiv(doric, balzacian), naratiunea se realizeaza la persoan a 3-a.
Focalizarea 0 presupune un narator obiectiv, detasat, omniprezent si omniscient, care nu se implica in
faptele prezentate.

Din punctul meu de vedere, opera calinesciana "Enigma Otiliei" este in egala masura un roman balzacian,
dar si un roman care sfideaza conventiile balzaciene, reusind sa ofere o imagine ampla si profunda
asupra existentei burgheziei bucurestene in epoca supranumita La Belle epoque.

Asadar, "Enigma Otiliei" contureaza o viziune balzaciana, depasind acest model prin spiritul critic si
parodic, prin valorificarea unor elemente ale modernitatii.