MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

SCOALA POSTLICEALA „HENRI COANDA” CONSTANTA

PROIECT
MICROBILOGIE, VIRUSOLOGIE
SI PARAZITOLOGIE

Profesor,
Aripe Molagean
Elev,
Lupu Gabriela Bianca

CONSTANTA
2020

1
 MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE
SCOALA POSTLICEALA „HENRI COANDA” CONSTANTA

PROIECT
LEISHMANIOZA

Profesor,
Aripe Molagean
Elev,
Lupu Gabriela Bianca

CONSTANTA
2020

2
 Cuprins

1. Leoshmanioza – cauze.........................................................................pg. 4

2. Morfologie..........................................................................................pg. 5

3. Ciclul biologic...................... ..............................................................pg. 6

4. Semne si simptome.............................................................................pg. 7

5. Diagnostic................................................................................................pg. 9

6. Tratament...........................................................................................pg.11

7. Preventie............................................................................................pg. 12

Bibliografie..................................................................................................pg. 13

3
 1. Leishmanioza - cauze

Leishmanioza este o infecție care poate afecta pielea, mucoasele sau organele interne,
determinată de paraziți din genul Leishmania și răspândită prin înțepătura anumitor tipuri de flebotomi.
Boala, numită și „kala-azar” sau „febra neagră” este prezentă în 88 de țări din lume, atât în lumea veche
(Orientul Mijlociu, Asia, India, fosta Uniune Sovietică, zona mediteraneană și estul Asiei), cât și în
americi, cu excepția Canadei, Uruguay și Chile. Genul Leishmania cuprinde numeroși paraziți, dintre care
peste 20 sunt patogeni (produc boala la om). Aceștia sunt vehiculați prin intermediul musculiței de
nisip („sandfly” – eng. ), insectă care se hrănește cu sângele mamiferelor, din genurile Phlebotomus sau
Lutzomyia.
Leishmaniaza este o boala focala naturala. Motivul principal al aparitiei sale este
muscatura de tantari si nefolosirea plaselor de protectie impotriva insectelor, precum si a
solutiilor de protectie impotriva insectelor. Sursa bolii sunt oamenii bolnavi, animale (caini, lupi,
vulpi), rozatoare. Boala poate fi contactata din cauza conditiilor sanitare si igienice precare, in
locurile pline de gunoi, in locurile unde au loc schimbari de mediu - defrisari, urbanizare,
constructie de baraje. Schimbarile climatice joaca si ele un rol - incalzirea, seceta, inundatiile,
umiditatea, degradarea solului; la fel cum o face sistemul imunitar uman slabit- HIV, deficiente
nutritionale si conditii de viata precare.

Se deosebesc trei tipuri de focare ale acestei invazii: 

  Focar natural, unde leishmaniile circula printre animalele salbatice (lupi, sacali, vulpi,
bursuci, rozatoare, inclusiv si tistari etc), care sunt rezervoare pentru aceasta invazie; 
 Focar rural, in care parazitul circula preponderent printre caini - principalele surse de
invazie; 
 Focar urban, in care sursa principala de invazie este iarasi cainele, insa agentul patogen
se mai depisteaza si la sobolani.

4
Factorii de risc legați de infecția cu speciile genului Leishmania sunt:
 Condiții socio-economice precare, locuințe inadecvate, igienă precară – care duc la
malnutriție, sistem imun slăbit, absența metodelor de profilaxie împotriva înțepăturilor de
insecte sau a altor boli
 Infecția cu HIV – leishmanioza viscerală este mult mai frecventă în cadrul acestei
populații; astfel, parazitul este considerat un oportunist pentru persoanele cu HIV
 Modificările condițiilor de mediu – defrișări, urbanizare, construirea de noi baraje și
sisteme de irigare, care duc la migrarea populației fără imunitate în zone endemic

2. Morfologie

Genul Leishmania reprezintă o categorie periculoasă de paraziţi. Produce boli tropicale

periculoase. Este inclus în clasa Flagelata (monoflagelate), încrengătura Protozoare. Genul
Leishmania este reprezentat de:
 Leishmania donovani;
 Leishmania tropica;
 Leishmania braziliensis.
Paraziţii din genul Leishmania prezintă două forme de viaţă: forma leishmania şi forma
leptomonas.
Forma leishmania (amastigotă) este cea prezentă în organismul uman. Este sferică sau
ovalară, având dimensiuni de maxim 5 microni. În interior prezintă un nucleu mare, iar în
citoplasmă un blefaroplast. De la acest blefaroplast porneşte un flagel foarte scurt, ce nu
depăşeşte membrana. Este localizată obligatoriu intracelular, de obicei în macrofage. Se
înmulţesc prin înmulţire binară.
Forma leptomonas (promastigotă) este forma întâlnită în corpul vectorului sau pe mediile
de cultură. Are o formă alungită. Lungimea este de circa 15-25 μm, lăţimea de 2-4 μm şi prezintă
un flagel ce depăşeşte membrana. Localizarea este extracelulară, în intestinul vectorului.

5
 3. Ciclul biologic

Vectorul este reprezentat de phlebotom. El infectează omul înţepându-l, sugând astfel

sânge care prezintă monocite infectate. În continuare, în intestinul insectei, formele amastigote
devin promastigote. Transformarea durează circa 7-8 zile. Aceste forme promastigote se vor
înmulţi, ducând la blocarea esofagului vectorului.
Când insecta ia din nou un prânz hematofag, sângele nu mai poate trece în stomac.
Faringele şi esofagul sunt blocate. Prin urmare,  paraziţii sunt regurgitaţi şi introduşi în plagă. În
corpul omului, formele promastigote pătrund în macrofage. Aici se transformă în forma
amastigotă, infectând noua gazdă. Paraziţii vor invada şi alte celule şi pot fi vehiculaţi în organe
bogate în ţesut reticuloendotelial. Acestea sunt: splina, ficatul, măduva osoasă, etc. In intestin
trec în țânțar Leishmania promastigotnuyu etapa multiplica divizare longitudinal și de a dezvolta
în câteva săptămâni, devenind forme invazive, care sunt concentrate în părțile frontale ale
intestinului și în țânțar trompei. Dezvoltarea promastigotului la țânțari are loc la temperaturi de
peste 15 ° C. Repetate transportator pro-mastigoty băutor de sânge eliberat în fluxul sanguin al
unei gazde vertebrate, fagocitate de celulele RES si transformate in amastigote.

6
 4. Semne si simptome

Semnele și simptomele leishmaniozei sunt diferite în funcție de forma clinică și regiunea

geografică.
Tulburarile tipice in Leishmanioza sunt: 
 stare generala de rau;
 pierderea poftei de mancare;
 febra pana la 39-40 de grade;
 slabiciune;
 letargie;
 crestere a ganglionilor limfatici. 
 piele uscata, palida;
 pierdere in greutate;
 marirea ficatului si asplinei;
 anemie. 

În funcție de tipul de infecție (localizare) și zona geografică în care apare, agentul

etiologic poate fi:

Infecție cutanată localizată:

 Lumea nouă: Leishmania leishmania mexicana, L. viannia braziliensis, L. leishmania
venezuelensis, L. leishmania amazonensis, L. donovani chagasi, L. viannia peruviana, L.
viannia panamensis, L. viannia guyanensis
 Lumea veche: L. donovani, L. tropica, L. major, L. aethiopica, L. infantum
Infecție cutanată difuză:
 Lumea nouă: L. leishmania mexicana, L. leishmania amazonensis
 Lumea veche: L. aethiopica
Infecție muco-cutanată:

7
  Lumea nouă: L. viannia panamensis, L. viannia braziliensis, L. viannia guyanensis, L.
leishmania mexicana
 Lumea veche: L. aethiopica
Infecție viscerală:
 Lumea nouă: L. donovani chagasi
 Lumea veche: L. donovani, L. infantum

Leishmanioza cutanată
 Leziuni tegumentare, în regiunile expuse (brațe, picioare, gât, față), unice în țările lumii
noi și multiple în lumea veche
 Leziuni ovalare, roșii, nedureroase, neînsoțite de senzație de mâncărime, care se pot
transforma în ulcerații (pierdere de substanță circumscrisă – o leziune umedă)
 Leziunile se pot suprainfecta (cu bacterii), dar în mod normal, se vindecă spontan în 2-15
luni; lasă cicatrici hipopigmentare
 La persoanele cu imunitate scăzută, infecția poate disemina la nivelul tegumentului,
producându-se leishmanioză cutanată difuză, cu evoluție cronică, rezistentă la tratament
 Leishmanioza recidivantă poate apărea la câțiva ani după leziunea inițială, tot ca o
afectare tegumentară, dar frecvent la nivelul feței și puțin responsivă la tratament

Leishmanioza muco-cutanată
 Formă specifică lumii noi, se dezvoltă la câțiva ani după o leziune tegumentară
persistentă, care s-a vindecat, dar într-o perioadă îndelungată
 Afectarea mucoasei nazale se manifestă prin senzația de nas înfundat, exprimarea de
puroi și/sau sânge de la nivelul foselor nazale, fiind posibilă și perforarea septului nazal,
în timp; pot apărea deformări faciale
 Poate apărea inflamația gingiilor și mărirea de volum a ganglionilor din regiune
 Infecțiile respiratorii apar mai facil, iar decesul se poate produce prin sufocare (datorată
pneumoniei de aspirație și/ sau obstruării foselor nazale)

Leishmanioza viscerală

8
  Simptomele sunt febra, fatigabilitatea, lipsa poftei de mâncare, diareea, transpirațiile
nocturne
 Ca și semne, apar hepato-splenomegalia de consistență moale și limfadenopatii

5. Diagnostic

Diagnosticul de laborator se poate realiza prin examinarea microscopică și biochimică a

celulelor obținute prin biopsia unei leziuni (cutanate sau viscerale) sau prin teste de sânge, care
arată reacția organismului la prezența bolii viscerale (anticorpi).
Clinic
Diagnosticul clinic al leishmaniozei se realizează în contextul unei expuneri la speciile de
Leishmania, prin prezența pacientului într-o zonă cu circulație a bolii.
Leishmanioza cutanată se prezintă inițial ca o papulă fermă, eritematoasă, nedureroasă,
cu dimensiunea de câțiva centimetri. Cu timpul, apar ulcerația centrală, burjonarea țesutului,
cruste. Tipic este „semnul vulcanului” – leziunea intens eritematoasă este înconjurată de o
margine rozie, tumefiată. În vecinătatea leziunii primare, se pot uneori palpa noduli subcutanați.
Vindecarea se realizează spontan, pe parcursul a câteva luni, iar cicatricea rezultată este
deprimată și hipopigmentată.
Leishmanioza recidivantă apare ca o nouă leziune ulcerantă, în aceeași regiune cu o
leziune vindecată; uneori, poate apărea și în zone anterior neafectate, mai comun pe obraz.
Leishmanioza difuză apare la pacienții cu sistem imun deficitar și se poate prezenta ca
noduli, plăci sau ulcere care acoperă tot corpul; aspectul este asemănător cu cel al leprei. Aceste
forme sunt rezistente la tratamentul comun. După tratamentul pentru leishmanioza viscerală, pot
apărea leziuni caracteristice, la nivelul feței sau trunchiului: eupția eritematoasă în formă de
fluture este însoțită de macule. Acestea evoluează înspre noduli sau plăci, care confluează și
formează leziuni asemanatoare leprei. Numită leishmanioză post-kala-azar, apare în India și
Africa
Leishmanioza muco-cutanată apare după o infecție cutanată mai persistentă, dar
vindecată de câțiva ani. Totuși, circa 30% dintre pacienți neagă boala în antecedente. La nivelul
mucoasei respiratorii apar: inflamație, ulcerații, țesut de granulație. Odată cu evoluția prelungită,

9
pot apărea diformități faciale de tip „nas de cămilă” sau „cioc de papagal”. Leziunile se întâlnesc
și la nivelul mucoasei orale, iar uneori sunt afectate și mucoasa oftalmică sau cea genitală.
  În leishmanioza viscerală, semnelor de infecție generalizată și hepato-splenomegaliei li
se adaugă un istoric semnificativ. Infecția are loc cu luni-ani înainte de debutul simptomelor.
Pacientul poate fi cașectic, organomegalia fiind vizibilă la inspecție. În cazul pacienților cu HIV,
poate apărea afectarea aparatului respirator și a celui digestiv. Forma numită „viscerotropică”
este o variantă de infecție sistemică, ce prezintă semne precum febră, tuse seacă, diaree, artralgii,
mialgii, dar nu evoluează către forma viscerală tipică.

Paraclinic
Diagnosticul leishmaniozei se realizează prin numeroase metode ce implică examinarea
microscopică, biochimică, imunohistochimică și detectarea ADN-ului. Uneori, poate fi necesară
și identificarea speciei care a produs boala.
Recoltarea de celule infectate, cultura celulară, izolarea și identificarea este metoda
clasică de diagnostic, care rămâne în continuare cea mai folosită. Pentru aceasta, sunt necesare
mostre de țesut obținute prin gratajul sau biopsia unei leziuni cutanate (fragment recoltat de la
marginea leziunii) sau a dinților și granuloamelor gingivale. În cazul afectării mucoase, parazitul
este greu de identificat. În boala viscerală, se recomandă aspiratul de măduvă osoasă. Deși
sensibilitatea cea mai mare se obține biopsiind splina, această tehnică prezintă riscuri prea mari
pentru pacient.
Tehnica PCR (polymerase chain reaction) este cea mai sensibilă, specifică și rapidă
pentru diagnostic, însă nu este valabilă peste tot în lume. Detecția antigenelor specifice din ser
este o tehnică rapidă, însă există dezavantajul că acestea rămân pozitive chiar și la câțiva ani
după vindecare. În plus, leishmanioza cutanată nu determină formarea de anticorpi în cantitate
suficientă.
Leishmanioza viscerală impune și alte investigații de laborator, la care se constată:
pancitopenie (cu anemie normocromă, normocitară), hiperglobulinemie, teste hepatice alterate
(creștere FAL, AST, ALT)

10
 6. Tratament

Tratamentul leishmaniozei este medicamentos și principalii agenți farmaceutici utilizați

sunt derivații de antimoniu (stibogluconat de sodiu și antimonat de meglumin). Fiind în uz încă
din anii ’30, rezistența la tratament a apărut în numeroase regiuni. În plus, acești compuși sunt
foarte toxici, efectele secundare comune incluzând greața, durerile abdominale, artralgiile,
pancreatita toxică. Alternativele terapeutice au și ele un profil toxic semnificativ:
 Pentamidina – administrată intramuscular în leishmanioza viscerală; folosirea sa se
asociază cu recidive și diabet zaharat
 Amfotericină B – folosită, în prezent, de primă intenție în leishmanioza viscerală, dar cu
eficiență medie în cea muco-cutanată. Formulele noi, lipozomale, sunt mai puțin toxice,
dar efectele lor secundare pot fi în continuare severe: febră, hipotensiune, greață,
vărsături, nefrotoxicitate și hepatotoxicitate.
Deși forma cutanată se vindecă de cele mai multe ori spontan, tratamentul este uneori
indicat pentru a evita cicatricile inestetice și formele tardive muco-cutanate, în cazul speciilor de
Leishmania ale lumii noi. Se preferă tratamentul localizat, care include injecțiile cu agenți activi,
criochirurgia, hipertermia indusă prin ultrasunete. Se evită, în general, excizia chirurgicală a
leziunilor, datorită riscului de recidivă locală. Pe cale generală pot fi utilizate medicamente
precum ketoconazol, allopurinol sau dapsonă, cu eficiență mai redusă decât derivații de
antimoniu, dar care pot accelera vindecarea leziunii.

11
 7. Preventie

Pentru a preveni infecția cu Leishmania în zonele de circulație a bolii, este necesară

prevenirea înțepăturii musculiței de nisip. Aceasta nu face niciun zgomot și este mai mică
decât un țânțar comun.
Pentru exterior, se recomandă purtarea hainelor lungi, care acoperă cât mai mult din
corp și tratarea regiunilor expuse (mâini, față, gât) și o porțiune din tegumentul apropiat (gleznă,
încheietura mâinii) cu insecticide topice care conțin compusul chimic DEET (N, N-
dietilmetatoluamidă). Este indicat a se evita părăsirea locuinței în perioada de crepuscul, când
aceste musculițe sunt mai active.
Locuința trebuie protejată cu plase împotriva insectelor, aer condiționat și decontaminare
periodică cu insecticide speciale. Când acest lucru nu este posibil, se recomandă plasele de pat
care protejează împotriva insectelor; există și variante deja tratate cu insecticid.

12
 Bibliografie

1. https://www.romedic.ro/leishmanioza
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Leishmanioz%C4%83
3. https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/leishmanioza-cauze-
simptome-tratament
4. http://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/leishmanioza
5. https://newsmed.ro/leishmania-spp-si-leishmanioza/
6. https://ro.iliveok.com/health/leishmanioza_107648i15955.html

13