Caracteristici psihosociale ale grupei de preșcolari

Grădinița este instituția căreia societatea i-a încredințat sarcina pregătirii generațiilor care
se succed în devenirea istorică a acesteia. Generațiile pătrund în grădiniță printr-un flux
continuu, fiind supuse unui proces de modelare, menit să asigure continuitatea istorică a valorilor
umane și pregătirea fiecărei generații pentru creații autentice, în sfera civilizației. Procesul de
formare a generațiilor a dobândit un cadru instituțional: grădinița, ca subsistem al vieții sociale.
Activitatea din grădiniță este reglementată prin norme de drept – legi, regulamente, programe –
în spiritul cărora este condusă ca instituție socială.
În momentul de debut al activității educative, acest grup are un caracter neorganizat. Prin
activitatea educatoarei, grupul se structurează și dobândește un loc formal în ierarhia școlară
devenind, sub raport instituțional, grupa de preșcolari, un ansamblu dinamic în cadrul căruia au
loc procese formative subordonate unui scop. Procesele formative din cadrul grupului vizează
tocmai pregătirea tinerei generații pentru viața socială. Organizarea vieții grupei și orientarea
axiologică a funcțiilor sale educative au ca o premisă fundamentală analiza relațiilor și a
interacțiunilor care se petrec în cadrul său și a factorilor care îi asigură unitatea.
Grupa de preșcolari este un grup social supus în mod constant influențelor educative
exercitate de unitatea de învățământ, este un grup social specific, în cadrul căruia există o
varietate de relații educative. Aceste relații au ca suport raporturile interpersonale din cadrul
clasei și relația pedagogică educator-educat. Această combinație de relații devine în procesul
maturizării copiilor sursa unei conduite sau a unor aspirații. Copiii care alcătuiesc o grupă, au în
cadrul grădiniței aceeași poziție ierarhică. Prin relațiile care se dezvoltă în clasă și prin cooperaea
cu altul, fiecare preșcolar este format sub aspect social pentru îndeplinirea unui rol social, într-un
grup de muncă, într-o instituție sau în cadrul colectivității sociale.
Funcționalitatea educativă a grupei de preșcolari este determinată de mai multe variabile:
coeziunea grupului, organizarea clasei, atmosfera socio-culturală din clasă, dialectica relațiilor
profesor-clasă, afirmarea valorilor în viața grupei.
Conform definiției date de Mielu Zlate, clasa (în cazul nostru grupa de preșcolari) ca grup
social, reprezintă un “ansamblu de indivizi, constituit istoric, între care există diverse tipuri de
interacțiuni și relații comune determinate” (Zlate, 1972, 62-63).
Caracteristici ale grupei de preșcolari, din punct de vedere social:
 Mărimea grupei se referă la numărul de preșcolari care compun grupul, ținând cont de
extensia numerică a acesteia. Pe măsură ce grupul crește ca volum, coordonarea
eforturilor devine tot mai dificilă; mărirea numărului de membri duce la o scădere a
gradului de consens. Echilibrul cel mai bun între dinamica grupului, timpul de lucru și
productivitate pare să fie atunci când grupul este format din 5-12 membri.
 Interacțiunea membrilor grupei, urmărite fiind interacțiunile directe, nemijlocite și
multivalente; prin interacțiune se schimbă comportamentele persoanelor care intră în
contact o perioadă mai lungă de timp. Interacțiunile se realizează la niveluri diferite
(educatoare-copil, copil-copil, copil-grup, grup-grup) și se diferențiază între ele prin
gradul diferit de determinare, felul interacțiunii dintre membri și mijloacele de realizare.
 Scopurile și motivele care susțin acțiunea de urmărire a acestora, atât cele pe termen
scurt cât și cele pe termen lung, prin conștientizarea lor de către copii, pot deveni motorul
dezvoltării grupului pe perioada preșcolarității; fiind un grup formal, scopurile sunt
prescrise de persoane exterioare grupului și vizează procesul de instrucție și educație;
scopurile comune și cele individuale trebuie dezvoltate, armonizate și integrate reciproc,
responsabilă de realizarea acestui lucru fiind arta cadrului didactic, ca manager, de a fixa
pe lângă obiectivele școlare formale și o serie de obiective social-afective;
 Structura grupului poate fi analizată dual în ceea ce privește grupurile mici și implicit
grupa de preșcolari, atât ca modalitate de legătură a membrilor grupului în plan
interpersonal, cât și ca ierarhie internă a grupului. Aceasta se referă la rețeaua de statusuri
și roluri ale indivizilor în grup: statusul definește locul pe care îl ocupă un individ într-un
sistem la un moment dat, poziția sa socială într-o ierarhie dată, iar rolul este aspectul
dinamic al statusului, totalitatea conduitelor adoptate din perspectiva deținerii unui status.
Apar asfel liderii formali (oficiali), care au un rol important în reglarea relațiilor din
cadrul grupei, ca și în stabilirea relațiilor educatoare-copii și liderii informali (persoanele
preferate) care apar ca rezultat al relațiilor intersubiective ce se stabilesc între membrii
grupului.
 Compoziția și organizarea sunt rezultatul interacțiunii tuturor celorlalte caracteristici ale
grupului, definitoriu din punct de vedere al acesteia fiind gradul de omogenitate sau de
eterogenitate al grupei. Spre deosebire de alte grupuri sociale, grupul școlar are o
 compoziție relativ omogenă, cel puțin din punct de vedre al vârstei, statutului, nevoilor,
intereselor și aspirațiilor.
 Coeziunea: Leon Festinger (apud Dorina Sălăvăstru, 129) a definit coeziunea drept
„rezultatul forțelor care îi determină pe indivizi să rămână în grup”. Sursele coeziunii
grupului sunt: atracția interpersonală, climatul de încredere mutuală, consensul cognitiv și
afectiv al membrilor, succesul în activitatea comună și satisfacțiile generate de viața în
grup, prestigiul grupului de apartenență, măsura în care grupul satisface aspirațiile
membrilor, cooperarea în cadrul activităților grupului. Pentru creșterea coeziunii grupului
școlar, profesorul trebuie să acționeze astfel:
 să ofere copiilor cât mai multe ocazii de cunoaștere reciprocă;
 să practice un stil de conducere democratic;
 să stimuleze inițiativa, să-i încurajeze în a-și organiza singuri activitățile;
 să organizeze activități de învățare bazate pe cooperare, care stimulează
acceptarea și înțelegerea reciprocă.
 Sintalitatea, înțeleasă ca personalitate a grupului, desemnează totalitatea trăsăturilor ce
caracterizează un colectiv concret privit ca un întreg prin care se deosebește de celelalte
colective; rezultă din conținutul concret și modul în care se manifestă diferite trăsături de
grup într-un colectiv concret.
 Sistemul normativ al grupului școlar cuprinde două categorii de norme: norme explicite,
care reglementează activitatea de învățare, conform specificului instituțiilor școlare, și
norme implicite, care iau naștere din interacțiunea membrilor. Când normele implicite nu
sunt convergente cu cele explicite, se pot produce conflicte normative, respectiv o
deteriorare a climatului de grup, apariția unor fenomene de agresivitate ori de devianță
normativă. Normele servesc drept criterii de evaluare a comportamentelor individuale de
grup; au rol de reglator al grupului, determinând unitatea și coeziunea acestuia.

Bibliografie:
1. Anzieu D. și Martin J.-Y. (1994), Psihologia socială și Noua Europă, Iaşi: Editura
Polirom;
2. Burlacu, F., (2013), Importanta educaţiei preşcolare în dezvoltarea copilului. În revistă
Euromentor- studii despre educaţie, Volumul IV, Nr.2/ iunie 2013, Bucureşti: Editura
ProUniversitaria.