4.

MĂSURILE PREVENTIVE ŞI ACTELE PROCESUALE ŞI

PROCEDURALE
4.1. Dispoziţii speciale pentru minori 49
4.2. Arestarea preventivă a minorului 49
4.3. Actele procesuale şi procedurale comune 50
4.4. Modurile generale de sesizare a organului de urmărire 56
penală
4.5. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmărire 58
penală
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 64
Teste de evaluare 64
Lucrarea de verificare 65
Bibliografie minimală 65

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale

 să diferenţiezi mijloacele procesuale de cele procedurale;

 să enumeri argumentat dispoziţiile speciale reglementate în Codul
de procedură penală cu privire la minori;
 să evidenţiezi modurile generale şi pe cele speciale de sesizare a
organelor de urmărire penală.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Clinică judiciară 49
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale

4.1. Dispoziţii speciale pentru minori

Minorul între 14-16 ani poate fi reţinut în mod excepţional cu îndeplinirea
următoarelor condiţii:
1) să răspundă penal (anterior luării măsurii trebuie să se stabilească dacă
minorul are discernământ prin efectuarea unei expertize medico-legale
psihiatrice);
2) să existe date certe că minorul a comis o infracţiune pedepsită de lege cu
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoarea de 10 ani sau mai mare;
3) înştiinţarea procurorului care supraveghează urmărirea penală.
Durata reţinerii este de cel mult 10 ore şi poate fi prelungită de procuror prin
ordonanţă numai dacă se impune pentru o durată de cel mult 10 ore. Pentru
minorii între 16-18 ani se aplică procedura comună a luării măsurii reţinerii.
Organul judiciar are obligaţia de a încunoştinţa imediat părinţii, tutorele,
persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul ori alte persoane
pe care le desemnează acesta despre măsura luată.
Aceasta constituie o excepţie de la regula potrivit căreia cererea persoanei
reţinute de încunoştinţare a unor persoane poate fi respinsă de procuror la
cererea organului de cercetare penală ori din oficiu dacă se constată că s-ar
prejudicia ancheta penală.

4.2. Arestarea preventivă a minorului

Inculpatul minor între 14-16 ani va putea fi arestat preventiv în următoarele
condiţii:
1) minorul să răspundă penal;
2) pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este învinuit este
detenţiunea pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare;
3) altă măsură preventivă nu este suficientă.
Pentru inculpatul minor între 16-18 ani arestarea preventivă se dispune cu
îndeplinirea condiţiilor impuse de procedura comună în materie.
Inculpatul minor între 14-16 ani va putea fi arestat, în cursul urmăririi penale
cel mult 15 zile. În mod excepţional măsura poate fi prelungită, fiecare
prelungire neputând depăşi 15 zile. În total arestarea preventivă nu poate depăşi
un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 zile. Dacă pedeapsa prevăzută de lege
este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 20 ani sau mai mare durata
maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale va fi de 180 zile.
În cursul judecăţii măsura arestării preventive a inculpatului minor între 14-16
ani nu este condiţionată de respectarea unui termen limită. Instanţa are
obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia arestării în mod periodic dar nu
mai târziu de 30 zile.

Clinică judiciară 50
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
Inculpatul minor între 16-18 ani va putea fi arestat în cursul urmăririi penale
pentru cel mult 20 zile. Măsura poate fi prelungită de fiecare dată cu câte 20
zile pe o perioadă rezonabilă dar nu mai mult de 90 zile. În mod excepţional,
dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea de 10
ani sau mai mare, durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi
penale va fi de 180 zile. În cursul judecăţii durata arestării preventive a
minorului între 16-18 ani nu este condiţionată de un termen limită dar instanţa
este obligată să verifice în mod periodic legalitatea şi temeinicia arestării
preventive dar nu mai târziu de 40 zile.
Odată cu arestarea preventivă a unui minor (indiferent 14-16 ori 16-18 ani)
judecătorul încunoştinţează spre aceasta părinţii, tutorele etc. precum şi
Serviciul de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării
sancţiunilor neprivative de libertate de pe lângă instanţa căreia i-ar reveni să
judece în primă instanţă cauza şi se va întocmi un proces verbal în acest sens.
Durata arestării învinuitului minor este de cel mult 3 zile potrivit art. 160 h alin.
(4) Cod procedură penală.

Sarcina de lucru 1

Comentaţi pe scurt condiţiile arestării preventive a minorului.

4.3. Actele procesuale şi procedurale comune

4.3.1. Consideraţii de ordin practic
Actele prin care se înfăptuieşte activitatea procesual penală sunt mijloace
juridice care servesc la desfăşurarea procesului penal din momentul începerii
acestuia şi până la soluţionarea cauzei care face obiectul său.
Aceste acte se numesc acte procesuale şi procedurale reglementate în Titlul V
Partea generală a Codului de procedură penală.
Actele procesuale sunt manifestări de voinţă a organelor judiciare şi ale părţilor
de care depinde desfăşurarea procesului penal până la punerea în executare a
hotărârii penale definitive.
Ex.: începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, trimiterea
în judecată, luarea măsurilor preventive sau a măsurilor asigurătorii, dispoziţia
de citare a anumitor persoane etc.
Ex.: clasarea, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmării penale etc.
Ex.: introducerea plângerii prealabile de către persoana vătămată, declaraţia de
participare a persoanei vătămate ca parte civilă în procesul penal, declararea

Clinică judiciară 51
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
apelului, retragerea apelului, retragerea plângerii prealabile, împăcarea părţilor,
propunerea de administrare de noi probe etc.
Actele procedurale sunt mijloacele juridice prin care se aduc la îndeplinire
sarcinile ce decurg din actele procesuale.
Ex.: înmânarea citaţiei, executarea unui mandat de aducere sau de arestare,
efectuarea unei percheziţii, ascultarea unui martor, cercetarea la faţa locului.
În Codul de procedură penală nu sunt definite actele procesuale şi procedurale.
Citarea
Realizarea procesului penal este o activitate complexă care se desfăşoară cu
participarea organelor judiciare, a părţilor, a apărătorului şi a altor persoane.
Pentru asigurarea prezenţei părţilor şi a altor persoane în proces, organele
judiciare folosesc instituţia citării. Art. 175 alin. (1) Cod procedură penală
„chemarea unei persoane în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de
judecată se face prin citare scrisă”.
Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică.
În cazul citării actul procesual îl reprezintă dispoziţia de citare, iar actul
procedural este citaţia însoţită de procedura de înştiinţare a persoanei citate
(învinuit/inculpat, martor, expert, interpret etc.). Înmânarea citaţiei se face de
către agenţii procedurali adică de persoane anume însărcinate din cadrul
organelor de urmărire penală/instanţei sau persoane din cadrul serviciului
poştal.
Neprezentarea unei persoane citate poate determina aducerea ei silit pe baza
unui mandat de aducere şi poate fi amendată cu amendă judiciară. Prezentarea
părţilor la proces este de regulă facultativă, neprezentarea nu atrage decât
efectuarea actului în absenţa lor.
Conţinutul citaţiei
- citaţia este un act procedural scris şi individual prin care se realizează
chemarea persoanelor citate în faţa organelor judiciare.
Art. 176 Cod procedură penală citaţia trebuie să cuprindă:
1) denumirea organelor de urmărire penală/instanţa care emite citaţia, sediul,
data emiterii şi numărul dosarului.
2) numele, prenumele celui citat, calitatea acestuia şi indicarea obiectului
cauzei;
3) adresa celui citat;
4) ora, ziua, luna, anul, locul de înfăţişare şi invitaţia celui citat să se prezinte
la locul şi data indicate cu arătarea consecinţelor legale în caz de
neprezentare;
5) semnătura celui ce o emite.

Clinică judiciară 52
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale

Locul de citare
- Art. 177 cod procedură penală
Învinuitul sau inculpatul se citează la locul unde locuieşte. Adresa unde
locuieşte efectiv învinuit/inculpat poate fi aflată pe baza declaraţiei acestora
sau în urma investigaţiilor organelor de urmărire penală sau a agentului
procedural în condiţiile art. 179 şi art. 180 Cod procedură penală.
Învinuitul/inculpatul cu ocazia ascultării poate indica un alt loc unde să se facă
citarea.
Dacă învinuitul sau inculpatul nu mai locuieşte la adresa indicată sau aflată de
organele judiciare el va fi citat la noua adresă numai dacă a încunoştinţat
organele de urmărire penală/instanţa de schimbarea intervenită. Dacă nu se
poate afla noua adresă inculpatul este citat la adresa indicată de el chiar dacă a
părăsit localitatea fără a şti unde se află, fiind în culpă procesuală de a nu fi
înştiinţat instanţa de noua adresă.
Dacă adresa unde locuieşte învinuitul/inculpatul nu este cunoscută va fi citat la
locul său de muncă prin biroul personal. Dacă nu se cunoaşte nici locul unde
locuieşte, nici locul unde lucrează inculpatul acesta se citează la sediul
consiliului local în raza căruia s-a săvârşit infracţiunea.
Dacă locul săvârşirii infracţiunii este multiplu citaţia se afişează la sediul
primăriei în a cărei rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea
penală.
Bolnavii aflaţi în spital (casă de sănătate) se citează prin administraţia unităţii
sanitare în care sunt internaţi. Deţinuţii se citează la locul de deţinere prin
administraţia acestuia. Militarii încazarmaţi se citează la unitatea din care fac
parte prin comandantul acestuia. Dacă învinuitul/inculpatul locuieşte în
străinătate citarea acestuia se face prin scrisoare recomandată afară de cazul
când prin lege se dispune astfel. Avizul de primire a scrisorii recomandate,
semnat de destinatar ţine loc de dovadă de îndeplinire a procedurii de citare.
Unităţile prev. de art. 145 Cod penal şi alte persoane juridice se citează la
sediul acestora, iar în cazul neidentificării sediului citaţia se afişează la sediul
consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea.
Înmânarea citaţiei
- se face de către agenţi anume desemnaţi sau prin serviciul poştal;
- personal celui citat care semnează dovada de primire ce se înaintează
organului emitent.
Dacă persoana citată nu vrea sau nu poate să semneze dovada de primire,
agentul procedural lasă citaţia celui citat şi face menţiunea despre aceasta într-
un proces-verbal. Dacă persoana citată nu vrea să primească citaţia, agentul
procedural o afişează pe uşa locuinţei acestuia şi încheie proces-verbal.
Dacă scrisoarea recomandată prin care se citează învinuitul/inculpatul care
locuieşte în străinătate nu poate fi primită din cauza refuzului ori a oricărui alt
motiv sau dacă statul destinatarului nu permite citarea prin poştă a cetăţenilor
sau citaţia se afişează la uşa parchetului ori instanţă după caz.

Clinică judiciară 53
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
Când persoana este citată prin serviciul personal, prin administraţia locului de
deţinere, a spitalului unităţii militare aceste organe au obligaţia să înmâneze de
îndată citaţia persoanei citate sub luare de dovadă.
Citaţia destinată unei unităţi dintre cele prev. de art. 145 Cod penal sau altei
persoane juridice se predă la registratura sau funcţionarului însărcinat cu
primirea corespondenţei. Art. 179 Cod procedură penală prevede posibilitatea
ca citaţia să fie înmânată şi altor persoane decât cele citate.
Citaţia nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani ori unei persoane lipsite de
discernământ. Dacă persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe
apartamente (hotel) şi nu este găsit acasă nici cel în cauză, nici soţul, rudă
apropiată, agentul predă citaţia administratorului, portarului sau persoanei care
îl înlocuieşte.
Dacă aceştia nu primesc citaţia, nu doresc să semneze ori nu pot semna, citaţia
se afişează pe uşa locuinţei făcându-se menţiune despre aceasta într-un proces-
verbal. Când persoanele indicate să primească citaţia nu pot fi găsite, agentul
procedural este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată şi abia
după aceea o afişează pe uşa locuinţei şi se încheie proces verbal.
Art. 180 Cod procedură penală – reglementează situaţia schimbării adresei
celui citat – agentul procedural va afişa citaţia pe uşa locuinţei arătate în citaţie.
Dacă imobilul nu mai există şi în urma investigaţiilor nu se poate afla noua
adresă, citaţia se va înapoia organului judiciar care a emis-o. Dovada de
primire a citaţiei trebuie să cuprindă: nr. dosarului, denumirea organului de
urmărire penală/instanţei, care a emis citaţia, numele, prenumele, calitatea
persoanei citate, data pentru care este citată, data înmânării citaţiei, numele
prenumele, calitatea şi semnătura celui ce înmânează citaţia.
Comunicarea actelor de procedură – este mijlocul prin care sunt aduse la
cunoştinţă persoanelor care participă la desfăşurarea procesului penal, actele
procedurale care au avut loc ori care urmează să aibă loc.
- prin transmiterea unei copii de pe actul procedural care s-a produs, ori
despre data la care urmează să se producă;
Ex.: - inculpatului arestat i se comunică copia actului de sesizare a instanţei;
- părţilor care au lipsit atât la pronunţare cât şi la comunicare li se comunică
copii de pe dispozitivul hotărârii;

Sarcina de lucru 2

Comentaţi prin prisma aspectelor teoretice asimilate importanţa

locului citării cu referire la toate modalităţile prevăzute de Codul de
procedură penală.

4.3.2. Mandatul de aducere

Clinică judiciară 54
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
- reglementat de art. 183 – 184 Cod procedură penală.
Citaţia reprezintă mijlocul de invitare căruia celui citat trebuie să-i dea curs
fără altă constrângere.
- este mijlocul (actul procesual) prin care se ordonă aducerea unei persoane în
faţa organului Dacă persoana citată nu s-a prezentat şi prezenţa ei este
obligatorie (sau necesară) organul judiciar are posibilitatea legală de a folosi
mandatul de aducere.
judiciar.
Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere înainte de a fi
chemat prin citaţie, dacă organul judiciar constată motivat că este în interesul
rezolvării cauzei aceasta. În infracţiunile flagrante inculpatul (care este arestat)
şi martorii sunt aduşi la judecată cu mandat (nu sunt citaţi).
Aceste persoane nu pot rămâne la dispoziţia organului judiciar decât strict pe
perioada audierii lor de îndată.
- se execută prin organul de poliţie, comandantul poliţiei ori a garnizoanei.
Dacă persoana arătată în mandat nu poate fi adusă din motive de boală, etc., cel
însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta prin proces verbal care se
înaintează de îndată organului de urmărire penală/instanţă.
Dacă persoana respectivă nu este găsită la adresa indicată – se fac cercetări şi
dacă acestea au rămas fără rezultat se încheie proces-verbal care va cuprinde
menţiuni despre cercetările făcute şi se înaintează organului de urmărire
penală/instanţă.
Dacă învinuitul/inculpatul refuză să se supună mandatului sau încearcă să fugă
va fi constrâns la aceasta.
- nerespectarea dispoziţiilor legale privind mandatul de aducere poate atrage
sancţiunea cu amendă judiciară.

Ordonanţa procurorului trebuie să fie motivată şi să cuprindă în mod

obligatoriu următoarele elemente:
1. data şi locul întocmirii;
2. numele, prenumele, calitatea celui ce o întocmeşte;
3. cauza la care se referă;
4. obiectul actului sau măsurii procesuale;
5. temeiul legal;
6. semnătura celui care a întocmit-o;
Uneori ordonanţa cuprinde menţiuni speciale prevăzute de lege pentru anumite
acte sau măsuri.
Ex.: ordonanţa de suspendare a urmăririi penale cuprinde cauzele care au
determinat dispunerea suspendării şi măsurile luate în vederea însănătoşirii
învinuitului/inculpatului.

Clinică judiciară 55
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
Rezoluţia, trebuie să cuprindă, potrivit legii, data şi ora la care s-a dispus
începerea urmăririi penale şi va fi înregistrată intr-un registru special.
Nu pot lipsi din rezoluţie:
1) numele, prenumele persoanei care a întocmit-o şi a celei împotriva czreia se
dispune începerea urmăririi penale;
2) dispoziţia;
3) motivele de fapt şi de drept;
4) semnătura celui care a întocmit-o;
Pe lângă cele două înscrisuri procedurale (ordonanţă şi rezoluţie) organul de
urmărire penală mai poate dispune şi prin:

1) proces-verbal
ex.: sunt obligate să consemneze în procese-verbale actele de urmărire penală
(ex.; în cazul percheziţiei, cercetării la faţa locului);
Atunci când organul de cercetare penală consideră că este cazul să fie luate
anumite măsuri face propuneri motivate în cuprinsul unui referat (atunci când
actele sau măsurile sunt de competenţa exclusivă a procurorului – ex.: punerea
în mişcare a acţiunii penale, clasarea etc.).
Organul de cercetare penală va propune prin referate motivate procurorului
sesizarea instanţei de judecată pentru a se lua anumite măsuri de competenţa
exclusivă a acesteia.
Ex.: arestarea preventivă, efectuarea de interceptări şi înregistrări audio-video,
percheziţia domiciliară etc.
Efectuarea actelor de urmărire penală în incinta unei unităţi din cele la care se
referă art. 145 Cod penal se poate realiza numai cu consimţământul conducerii
respective sau cu autorizaţia procurorului.
În cazul infracţiunii flagrante consimţământul sau autorizaţia nu sunt necesare.
Dacă legea prevede în mod expres că un act sau o măsură procesuală trebuie
încuviinţată, autorizată sau confirmată de procuror (ex.; exhumarea în vederea
constatării cauzelor morţii) un exemplar al ordonanţei sau al actului procesual
rămâne la procuror.
Tot astfel, în cazul autorizării actului sau a măsurii de către instanţa de
judecată.

Clinică judiciară 56
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale

Sarcina de lucru 3

Întocmiţi un model de mandat de aducere şi rezumaţi în 5-6 rânduri

importanţa reglementării acestuia.

4.4. Modurile generale de sesizare a organului de urmărire penală

I. PLÂNGEREA este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o
persoană juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.

Conţinut
- numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului;
- descrierea faptei care formează obiectul plângerii;
- indicarea făptuitorului dacă este cunoscut;
- indicarea mijloacelor de probă.
Forma plângerii: - în scris – trebuie semnată de petiţionar, lipsa semnăturii nu
va putea împiedica organul de urmărire penală să ţină seamă de ea (denunţ
anonim, sesizare din oficiu).
- oral – situaţie în care se consemnează într-un proces-verbal de organul care
o primeşte.
Persoanele care pot face plângere:
1) personal de către cel ce i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune;
Plângerea întocmită de o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă (14-18
ani) va fi încuviinţată de către persoane prevăzute de legea civilă (părinte,
tutore, curator).
2) prin mandatar – mandatul trebuie să fie special iar procura rămâne ataşată
plângerii.
3) prin substituiţi procesuali (unul din soţi pentru celălalt soţ, de către copilul
major pentru părinţi;
- persoana vătămată poate să declare că nu îşi însuşeşte plângerea.
4) prin reprezentanţi legali, pentru persoane lipsite de capacitate de exerciţiu
(minorul care nu a împlinit 14 ani şi persoana pusă sub interdicţie).
Plângerea este facultativă, trebuie să se refere la fapte reale.

Clinică judiciară 57
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
Dacă unitatea păgubită este una din cele prev. de art. 145 Cod penal aceasta are
următoarele obligaţii:
- să sesizeze de îndată organul de urmărire penală;
- să prezinte situaţii explicative cu privire la întinderea pagubei;
- să prezinte date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită;
- să se constituie parte civilă.
II) DENUNŢUL – art. 223 alin. 1 Cod procedură penală este încunoştinţarea
făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.
- se aduce la cunoştinţa organului de urmărire penală săvârşirea unei
infracţiuni în dauna altor persoane;
- trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea;
- poate fi făcut în scris – este necesară semnătura, dacă nu este semnat este
considerată o informare în baza căreia, după o prealabilă verificare, organul
de urmărire penală se poate sesiza din oficiu sau oral – se consemnează într-
un proces verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut .
- poate fi făcut de orice persoană inclusiv de o persoană lipsită de capacitate
de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrictivă.
- poate fi făcut de o unitate prejudiciată care nu are personalitate juridică.
- poate fi făcut chiar de persoana care a săvârşit infracţiunea/autodenunţ
(poate fi considerată o circumstanţă atenuantă);
- este facultativ;
- este obligatoriu în condiţiile art. 170 Cod penal (pentru infracţiuni contra
siguranţei statului).
Sesizarea din oficiu – constă în posibilitatea (drepturi şi obligaţii) organul de
urmărire penală de a se autosesiza ori de câte ori se află, pe altă cale decât
plângere sau denunţ că s-a săvârşit o infracţiune.
Are loc sesizarea din oficiu în următoarele situaţii:
1) infracţiuni flagrante;
2) denunţuri anonime;
3) prin mijloace de informare în masă;
4) zvon public;
5) cercetarea altor fapte;
6) constatarea unor infracţiuni de către alte organe decât cele de urmărire
penală.

Sarcina de lucru 4

Comentaţi importanţa sesizării din oficiu în situaţiile expres prevăzute

de lege sus-menţionate.

Clinică judiciară 58
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
4.5. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmărire penală
4.5.1. Plângerea prealabilă
În funcţie de natura infracţiunii sau de calitatea subiectului activ al infracţiunii
plângerea prealabilă se poate adresa următoarelor categorii de organe:
- organului de cercetare penală sau procurorului (art. 181 Cod penal, art. 184
alin. 3 Cod penal, art. 192 alin. 1 Cod penal, art. 195 Cod penal, art. 196
Cod penal);
- organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea
prealabilă este îndreptată contra unui judecător, procuror, notar public,
militar, judecător şi controlor financiar la Camera de conturi judeţeană etc.

4.5.2. Consideraţii practice privind actele premergătoare

- se efectuează în vederea începerii urmăririi penale;
- sunt investigaţii prealabile;
- presupun activităţi care nu au elemente comune cu regulile procesual penale
(ex. filajul unor persoane suspecte, efectuarea de razii, legitimarea unor
persoane necunoscute etc.);
- activităţi desfăşurate conform regulilor de procedură penală (cercetare la
faţa locului, percheziţia, constatări medico-legale, ridicarea de obiecte sau
înscrisuri);
- se consemnează într-un proces-verbal care poate constitui mijloc de probă;
- au o natură juridică proprie care le apropie de actele de procedură;
- se efectuează până la momentul când organele judiciare au suficiente
informaţii în baza cărora să poată dispună începerea urmăririi penale;
- durata actelor premergătoare - formarea convingerii
- respectarea principiului operativităţii.
- investigatori sub acoperire – cu autorizarea motivată a procurorului (pentru
infracţiunile: siguranţa naţională, trafic de stupefiante şi arme, trafic de
persoane, spălare de bani, falsificare monede/valori).
Consideraţii practice privind procedura prezentării materialului de
urmărire penală – este activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală
la sfârşitul urmăririi penale prin care probele sunt aduse la cunoştinţă
învinuitului/inculpatului în vederea cunoaşterii de către acesta a întregului
material probator şi pentru a i se da posibilitatea de a combate probele în
ocupare prin noi cereri sau declaraţii suplimentare.
- materialul de urmărire penală se prezintă inculpatului după ce acţiunea
penală a fost pusă în mişcare şi au fost efectuate toate actele de urmărire
penală necesare.
- prezentarea materialului de urmărire penală se efectuează de procuror în
toate situaţiile.
Condiţii pentru prezentarea materialului de urmărire penală:
Clinică judiciară 59
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
1) cercetarea penală să fie terminată.
2) învinuitul/inculpatul să fie prezent pentru a putea lua contact cu organul de
urmărire penală.
3) să existe suficient material probator în cauză care să facă posibilă trimiterea
în judecată a inculpatului.
Obligaţii ale organului de urmărire penală
1) să pună în vedere învinuitului/inculpatului că are dreptul de a lua cunoştinţă
de materialul de urmărire penală arătându-i-se încadrarea juridică a faptei.
2) să-i asigure învinuitului/inculpatului posibilitatea de a lua de îndată
cunoştinţă de materialul prin următoarele modalităţi:
a) inculpatul va studia dosarul filă cu filă.
b) i se vor citi lucrările din dosar dacă nu poate să citească.
c) inculpatul care nu cunoaşte limba română i se va traduce materialul de
urmărire penală.
3) de a-l întreba pe învinuit/inculpat după ce a luat cunoştinţă de materialul de
urmărire penală dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă
declaraţii suplimentare.
4) de a întocmi un proces-verbal în care se va consemna îndeplinirea
obligaţiilor de către organul de urmărire penală precum şi declaraţiile
suplimentare, cererile noi, răspunsurile învinuitului/inculpatului.
Dacă s-au formulat cereri noi procurorul le examinează de îndată şi dispune
prin ordonanţă admiterea sau respingerea lor.
Dacă se impune schimbarea încadrării juridice se procedează la o nouă
prezentare a materialului de urmărire penală numai dacă este cazul ca
inculpatul să fie trimis în judecată.
Dacă există vreunul din cazurile prev. de art. 10 Cod procedură penală, nu se
mai prezintă materialul de urmărire penală ci se dispune scoaterea de sub
urmărire penală sau încetarea procesului penal.
Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, materialul de urmărire penală se prezintă
individual încheindu-se separat proces-verbal de prezentare a materialului
pentru fiecare inculpat.
Apărătorul învinuitului/inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui
act de urmărire penală; neasigurarea prezenţei avocatului la prezentarea
materialului de urmărire penală atrage nulitatea absolută prev. de art. 197 alin.
2 Cod procedură penală în ipoteza în care asistenţa juridică este obligatorie.

Clinică judiciară 60
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale

4.5.3. Rechizitoriul - modalitate practică de sesizare a instanţei de judecată

Rechizitoriul va cuprinde datele expres prevăzute de art. 263 Cod procedură
penală.
Art. 264 Cod procedură penală alin. 2 a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006 (vechea
reglementare prevedea că „rechizitoriul dat de procurorul de la un parchet ierarhic inferior
celui corespunzător instanţei să judece cauza în fond era supus confirmării procurorului de
la parchetul corespunzător acestei instanţe”).
Art. 264 alin. 3 şi 4 a fost modificat prin O.U.G. nr. 60/2006 astfel:
Alin. 3 – Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul
parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel,
iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior.
Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul – şef de secţie, iar când
urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al
acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea
duratei arestării preventive.
Alin. 4 – Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea
îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de
copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.
Alin. 5 al art. 264 a fost abrogat prin OUG. 60/2006; vechea reglementare prevedea că
„rechizitoriul întocmit de conducătorul parchetului împreună cu dosarul cauzei se înaintat
procurorului ierarhic superior care avea obligaţia ca în termen de 24 ore de la darea sau
confirmarea rechizitoriului să înainteze instanţei competente dosarul împreună cu numărul
necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi în stare de
deţinere”.
Dacă procurorul consideră că se impune trimiterea în judecată a inculpatului în
stare de privare de libertate va înainta instanţei odată cu rechizitoriul şi
propunerea de arestare preventivă.
Dacă urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror rechizitoriul va
mai cuprinde datele suplimentare prev. de art. 260 Cod procedură penală.
Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă urmărirea penală
priveşte mai mulţi inculpaţi sau mai multe fapte şi chiar dacă se dau acestora
rezolvări diferite.
Efectele rechizitoriului:
- desesizarea organului de urmărire penală;
- sesizarea instanţei de judecată competente să judece cauza în primă instanţă;
Suspendarea urmăririi penale – dacă procurorul constată că învinuitul/
inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul
penal.
- dispune prin ordonanţă.
Restituirea sau trimiterea cauzei în vederea completării sau refacerii urmăririi
penale.
Clinică judiciară 61
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
- prin ordonanţă.
Ordonanţa va cuprinde:
- data şi locul întocmirii;
- numele, prenumele, calitatea celui care o întocmeşte;
- cauza la care se referă, obiectul, semnătura;
- indicarea actelor de cercetare penală ce trebuie efectuate în vederea
completării ori refacerii;
- indicarea faptelor ori împrejurărilor ce urmează a fi constatate;
- indicarea mijloacelor de probă ce urmează a fi folosite.
Deliberarea – aspecte practice privind deliberarea în Camera de consiliu.
Soluţia exprimată prin hotărârea judecătorească este rezultatul deliberării.
Potrivit art. 306 Cod procedură penală deliberarea, ca şi pronunţarea hotărârii,
se fac de îndată după încheierea dezbaterilor şi, numai pentru motive
temeinice, pot fi amânate cel mult 15 zile.
Deliberarea are loc în secret, în camera de consiliu, prin întrunirea completului
de judecată, luând parte numai membrii completului în faţa căruia s-au purtat
dezbaterile (art. 307 Cod procedură penală). Fiecare membru al completului de
judecată îşi spune părerea asupra chestiunilor care au fost dezbătute şi asupra
soluţiei ce urmează a se pronunţa, preşedintele spunându-şi ultimul părerea
[art. 343 alin. (4) şi (5) Cod procedură penală].

Sarcina de lucru 5

Explicaţi în 6-8 rânduri cum aţi înţeles procedura deliberării în

Camera de Consiliu şi exprimaţi-vă punctul de vedere cu privire
la “opinia separată” formulată de judecător.

4.5.4. Hotărârea – aspecte practice privind pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti

- trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra
soluţiilor date chestiunilor supuse deliberării.
Hotărârea se ia cu unanimitate sau, dacă aceasta nu poate fi întrunită, cu
majoritate. Atunci când din deliberare rezultă mai mult decât două păreri,
judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture
celei mai apropiate de părerea sa.
Opinia separată trebuie întotdeauna motivată.
Când completul de judecată este format din doi judecători şi aceştia nu se pun
de acord, astfel încât unanimitatea nu poate fi întrunită, judecarea cauzei se reia
în complet de divergenţă.

Clinică judiciară 62
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, semnată de toţi membrii
completului de judecată şi care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru
dispozitivul hotărârii (art. 309 Cod procedură penală). Practic, când se va
redacta hotărârea, în dispozitiv se va reproduce minuta întocmită cu ocazia
deliberării.

4.5.5. Minuta – consideraţii de ordin practic în procesul penal

- reprezintă garanţia că rezultatul judecăţii (cuprins în dispozitivul hotărârii)
este expresia deliberării, atât şi sub aspectul conţinutului, cât şi al judecătorilor
care au participat la deliberare.
Art. 309 alin. (2) şi (3) au fost introduse prin Legea 356/2006, în sensul că:
Întocmirea minutei este obligatorie şi în cazurile în care judecătorul sau
instanţa dispune asupra măsurilor preventive.
Minuta se întocmeşte în 2 exemplare originale, din care unul se ataşează la
dosarul cauzei iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de minute al
instanţei.

4.5.6. Pronunţarea hotărârii – aspecte de ordin practic

Imediat după deliberare are loc pronunţarea hotărârii, care, conform art. 310
Cod procedură penală, se face în şedinţă publică, de către preşedintele
completului de judecată asistat de grefier. La pronunţare, părţile nu se citează.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privind pronunţarea hotărârii în şedinţă
publică atrage sancţiunea nulităţii absolute prev. de art. 197 alin. 2 Cod
procedură penală.
Ceea ce se pronunţă în şedinţă publică este, de fapt, minuta, care va constitui
dispozitivul hotărârii, întrucât hotărârea nu este încă redactată.

Redactarea hotărârii – aspecte de ordin practic

Redactarea hotărârii trebuie efectuată în cel mult 20 de zile de la pronunţare
[art. 310 alin. (2) Cod procedură penală].
Sentinţele şi deciziile se redactează de unul din judecătorii care au participat la
soluţionarea cauzei şi se semnează de toţi membrii completului de judecată şi
de grefier.
În caz de împiedicare a unuia dintre membrii completului de judecată de a
semna, hotărârea se semnează în locul său de preşedintele completului sau,
dacă şi acesta este împiedicat, de preşedintele instanţei. Când împiedicarea
priveşte pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul şef. În toate aceste
cazuri se face menţiune despre cauza care a determinat împiedicarea.

Clinică judiciară 63
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale

Felul hotărârilor judecătoreşti – aspecte teoretice şi practice

Hotărârea judecătorească reprezintă cel mai important act procesual, având în
vedere că prin acest act instanţa soluţionează atât fondul cauzei, cât şi aspecte
premergătoare ori incidente soluţionării cauzei.
Potrivit art. 311 Cod procedură penală, în funcţie de gradul de jurisdicţie la
care s-a pronunţat hotărârea şi de natura problemelor rezolvate hotărârile
judecătoreşti sunt clasificate în trei categorii:
- sentinţe;
- decizii;
- încheieri.
Sentinţele sunt hotărâri judecătoreşti prin care cauza este soluţionată de prima
instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezinvesteşte fără a soluţiona
cauza.
Deciziile sunt hotărârile prin care instanţa se pronunţă asupra apelului,
recursului, recursului în anulare, recursului în interesul legii, precum şi
hotărârile pronunţate de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei.
Încheierile sunt toate celelalte hotărâri date de instanţe în cursul judecăţii.
Potrivit art. 302 alin. (2) Cod procedură penală, instanţa se pronunţă prin
încheiere motivată asupra tuturor măsurilor luate în cursul judecăţii (spre
exemplu: luarea, înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive, dispunerea
aplicării unui sechestru, dispunerea efectuării unei expertize, suspendarea
judecăţii, admiterea sau respingerea propunerilor de probe etc.).
La termenul la care nu se pronunţă o sentinţă sau o decizie, desfăşurarea
şedinţei de judecată se consemnează într-o încheiere (art. 305 Cod procedură
penală).
Încheierea de şedinţă – aspecte de ordin teoretic şi practic trebuie să cuprindă,
potrivit art. 305 alin. (1) Cod penal, următoarele menţiuni:
- ziua, luna, anul şi denumirea instanţei;
- menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică;
- numele şi prenumele judecătorilor, procurorului şi grefierului;
- numele şi prenumele părţilor, apărătorilor şi ale celorlalte persoane care
participă în proces şi care au fost prezente la judecată, precum şi ale
celor care au lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea
privitoare la îndeplinirea procedurii;
- enunţarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi
textele de lege în care a fost încadrată fapta;
- înscrisurile care s-au citit în şedinţă;
- cererile de orice natură formulate de procuror, de părţi şi de ceilalţi
participanţi la proces;
- concluziile procurorului şi ale părţilor;
- măsurile luate în cursul şedinţei;
Încheierea de şedinţă se întocmeşte de către grefier în 24 de ore de la
terminarea şedinţei şi se semnează de preşedintele completului de judecată şi
de grefier. Pentru întocmirea încheierii, în cursul şedinţei de judecată, grefierul
Clinică judiciară 64
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale
ia note cu privire la desfăşurarea procesului, potrivit art. 304 Cod procedură
penală.

Sarcina de lucru 6

Întocmiţi o încheiere de şedinţă de judecată pornind de la

explicaţiile teoretice din cuprinsul cursului.

Rezumat
Plecând de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de la recunoaşterea
prezumţiei de nevinovăţie şi a libertăţii individuale în Constituţia României s-
au stabilit o serie de garanţii procesual penale care asigură un control de la
începutul până la sfârşitul procesului penal asupra legalităţii măsurilor
preventive. Controlul se declanşează la cererea părţilor sau din oficiu.
Aceste garanţii sunt:
- consacrarea dreptului de a se lua măsura preventivă numai de către
magistraţi;
- stabilirea unor durate determinate pentru luarea măsurilor şi a
condiţiilor de prelungire a duratei acestora;
- stabilirea unor temeiuri restrictive pentru luarea acestor măsuri;
- obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei arestate motivele măsurii
arestării preventive dispuse etc.

Clinică judiciară 65
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale

Teste de evaluare
1. Conţinutul ordonanţei procurorului.
2. Conţinutul rechizitoriului.
3. Conţinutul procesului-verbal.
4. Conţinutul mandatului de aducere.
5. Conţinutul hotărârii judecătoreşti.

Clinică judiciară 66
Rusu Ion Măsurile preventive şi actele procesuale şi procedurale

Lucrarea de verificare
Întocmiţi un model de citaţie la domiciliul unei persoane fizice, parte într-un
proces penal sau civil.

Bibliografie de elaborare a cursului

Neagu, Ion (2010). Tratat de drept procesula penal, Partea generală, Ediţia a II-a
revăzută şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 542-601.

Neagu, Ion (2010). Tratat de drept procesula penal, Partea specială, Ediţia a II-a
revăzută şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, pp.269-274, 277-284.

Theodoru, Gr. (2007). Tratat de drept procesual penal. Bucureşti: Hamangiu, pp. 425-
515, 698-712.

Volonciu, Nicolae (1998). Tratat de procedură penală, Partea generală, Ediţia a III-
a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: Paideia, pp. 309-449.

***Constituţia României.

***Codul de procedură penală în vigoare.

***Codul penal în vigoare.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Unitatea I

1. a, b, c; 2. a, b; 3. a; 4. a b, c; 5. c.

Unitatea II

1.b, c; 2. c; 3.b; 4. b, 5. c.

Clinică judiciară 67