,,Testament”

Tudor Arghezi

Denotand in sens general, tendinta de innoire, specifica spiritului uman, conceptul de

„modernism” cuprinde o miscare larga in care se includ toate manifestarile postromanitce, sub
semnul unui principiu de progres.

In sens restrans, modernismul romanesc este un curent literar in imediata perioada de

dupa Primul Razboi Mondial, avand ca nucleu cenaclul si revista „Sburatorul”, condusa de
criticul Eugen Lovinescu, teoreticianul curentului. Acesta propunea sincronizarea literaturii
romane cu cea universala, in special cea franceza. El a deosebit si douatendinte ale acestui
curent: largirea registrului tematic si evolutia in planul modalitatilor lirice.

„Testament” de Tudor Arghezi este un manifest poetic, aparut in 1927 in volumul

,,Cuvinte potrivite”. Aceasta valorifica crezul artistic, fiind o poezie programatica. Autorul
vine cu un element inedit, el valorifica estetica aspectelor impure ale realitatii, pe care le
sublimeaza artistic, procedeu numit: estetica uratului. Pentru Arghezi poezia inseamna
expresia spiritului unui popor, pe care o realizeaza cu o daruire deosebita, truditorul
cuvantului, artistul.

Modernismul poezei este argumentat de structura compozitionala, strofe inegale ce

constituie secvente poetice in care autorul isi exprima in mod direct opinia despre arta si
despre artist, accentuand conditia artistului in lume, dar si inscriind aceasta opera literara in
randul artelor poetice. Tema acestui poem este chiar creatia, reliefand ideea de truda a
poetilor.

In sens conotativ, titlul „Testament” este sugestiv pentru ideea fundamentala a poeziei,
aceea a relatiei spirituale dintre generatii si a responsabilitatiilor fata de mesajul primit de la
strabuni. In sens denotativ, titlul transmite ideea ca poezia este un act „oficial”, intocmit de
artist si devine o mostenire pentru posteritate, opera literara fiind o reprezentare a spiritului
unui popor, cuvantul fiind atotputernic.

Constient si chinuit de ganduri legate de limitarea noastra spatiala si temporala, poetul

isi defineste, inca de la inceput, rolul sau in „vesnicia”, acela de a fi lasat urmasilor sai o
bogatie spirituala, un „nume de poet adunat pe-o carte”. Termenul carte este unul privilegiat
in text, in jurul lui se construieste toata ideea poeziei. Cartea este o munca asupra cuvintelor,
iar datoria artistului este de a „potrivi” cuvantul prin munca.

Diferenta de substanta dintre „carte” si „sudoare” este reliefata prin opozitia dintre ce a
fost si ce a devenit limbajul. Drumul plin de asperitati ce desparte cele doua generatii, „de la
strabunii mei pana la tine”, creatia argheziana este o „treapta” in ascensiunea cultural-sociala
a omenirii, o „carte de capatai”, „hrisovul cel dintai”. Astfel, se realizeaza si o trimitere
subtila catre prima carte, Biblia, dar si catre structura „intai a fost cuvantul”. Sintagmele
„brazda”, „sapa” si „condei”, „calimara” subliniaza aceasta evolutie a oamenilor de la truda
fizica la efortul intelectual.

Poezia este un proces de purificare a cuvintelor, de modelare a sensului lor intr-o

substanta noua, menita sa exprime realitatea in termeni enigmatici. „Vioara” substituie
metonimic virtualitatile estetice ale poeziei, durerile unei generatii, problemele cu care se
infrunta artistii in fiecare zi. Chinul si durerile „de vecii intregi” sunt sensibilizate de metafora
specific argheziana: „ciorchinilor de negi”.

Poetul are datoria de a potrivi cuvintele astfel incat sensul lor sa sensibilizeze,
exprimand idei diferite. Sintagma „cuvinte potrivite” reprezinta un criteriu fundamental
pentru creator. Acesta stie ca pentru a exprima adevarul intr-un mod inedit trebuie sa lucreze
cu ardoare, folosindu-si talentul. Aceasta munca de a folosi cuvinte „framantate”, timp de
„mii de saptamani”, accentueaza rolul scriitorilor in acest univers. Desi artistul are datoria de
a alege cea mai buna reprezentare grafica a sentimentelor ce trebuie transmise, acesta are
nevoie totusi de o simbioza intre „slova de foc” si „slova faurita”. Prima metafora, „slova de
foc”, semnifica inspiratia divina, talentul, flacara creatiei ce sta in adancul sufletului poetului.
Aceasta maiestrie ar fi in van daca nu ar exista si „slova faurita”, simbolizand munca si truda
necesara elaborarii unei opere literare.

Arghezi este un magician al cuvantului, el reinventeaza limba poetica, o innoieste prin

regenerarea unor cuvinte din vorbirea obisnuita, pana atunci fiind considerate nepoetice. Nu
cuvintele rare dau un caracter aparte operelor sale, ci neintalnita lor intrebuintare: ”Din bube,
mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi.”

Ultimele versuri afirma continutul artistic ascuns, mesajul testamentar care rezuma
intreaga creatie argheziana: „Robul a scris-o, Domnul o citeste”, in care robul nu este nimeni
altul decat artistul-descendent al unui neam de robi sau poetul-slujitorul receptorului sau, iar
Domnul face trimitere la Dumnezeu, dar si la o anumite conditie intelectuala necesara pentru
a intelege substratul plin de intelesuri ale poeziei argheziene.

Registrele stilistice imbina in maniera moderna limbajul popular cu estetica uratului,

astfel oferind o nota de originalitate textului, dar si un strop de ambiguitate. Prozodia moderna
este sustinuta si de versurile cu ritm si metrica variabile, dar si de cuvintele ce fac parte din
masa vocabularului, aflate in consonanta cu ideea transmisa.

In opinia mea, „Testament” de Tudor Arghezi este arta poetica asezata, nu intamplator,
in fruntea creatilor autorului, vorbind despre menirea artistului in viata, despre misiunea sa.
Autorul dorea ca operele literare sa fie preluate, imbogatite si transmise mai departe
generatiilor viitoare, dar in acelasi timp voia ca posteritatea sa stie sa descifreze tainele
poeziei si sa aprecieze munca pe care un artist o depune.
 In concluzie, acest manifest poetic reprezinta o creatie demna de laude, aflata pe
podiumul modernismului. Tudor Arghezi a surprins intr-un mod inedit daruirea cu care un
artist scrie, sacrificiile pe care le face doar pentru ca urmatoarele generatii sa se bucure de
capodopere literare. Durerile si realitatea cruda sunt substituite in acest poem, prin metonimie.
Autorul pune accent pe evolutia pe care omenirea a avut-o pana acum si spera ca efortul
intelectual sa isi depaseasca limitele.