,,Moara cu noroc”

Ioan Slavici

-caracterizare-

Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent al

Academiei Române, unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane, alaturi de Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale si Ion Creanga. Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată
de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un
„instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în
studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de statificarea
lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.

“Moara cu noroc “ a aparut in anul 1881, fiind inclusa in “Novele din popor”, volum
care a dat in literatura romana un exemplu de scriere totodata clasica si realista. Poate fi
privita si ca o ilustrare a notiunilor teoretice sustinute de Titu Maiorescu si Junimea(“are
specific national, este autentica”).

Nuvela psihologica se individualizeaza prin tipul de conflict,insistandu-se asupra celui

interior,pe schimbarile caracteriale si comportamentale ale personajului, pe devenirea
acestuia, dictata de un mediu nepropriu individului, descrisa in maniera tipic realista.

Titlul nuvelei din punct de vedere structural este analitic, format din doua substantive
comune, iar acesta este mai degraba ironic, Moara cu noroc insemnand, de fapt, „moara cu
ghinion”.

Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului obiectiv si omniscient

(heterodiegetic) asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea auctoriala
reiesita din relatia sa cu personajele profileaza focalizarea zero si viziunea “din spate”,
argumentand caracterul obiectiv al nuvelei. Cu toate acestea, relatarea evenimentelor nu se
realizeaza tocmai in mod linear.

Tema nuvelei poarta valori etice si psihologice, dorind sa demostreze ca dorintele de

imbogatire duc la declinul moral si spiritual al individului. In locul acestora este
recomandata, in maniera conservatoare, “linistea colibei”.
 Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare
religioasa: de la Sf.Gheorghe pana la Paste. Perspectiva spatiala poate fi privita printr-o dubla
acceptiune: un loc deschis si real (”Moara cu noroc”), dar si un spatiu imaginar inchis, cel al
constiintei protagonistului.

Opera este consistenta, organizata in 17 capitole, circulara, deoarece incepe si se

sfarseste prin vorbele batranei soacre –conferind simetrie creatiei -, considerate cheia
moralitatii, norme etice traditionale, care trebuie respectate si applicate de orice om cinstit si
demn.

Conflictul nuvelei este complex, de natura sociala, morala si psihologica. Din

perspectiva sociala, este prezentata incercarea lui Ghita de a-si depasi conditia modesta de
cizmar, relatia cu Lica si incapacitatea carciumarului de a se apara de oameni ca Samadaul.
Din perspectiva morala, sunt prezentate consecintele tragice ale setei de inavutire. Prezentand
un personaj sfasiat de dorinte pe cat de puternice, pe atat de contradictorii: dorinta de a
ramane om cinstit si de a se imbogati pe cai necinstite.

Ghita este cel mai complex personaj, prin destinul sau care ilustreaza consecintele
distrugatoare ale goanei dupa inavutire, fiind caracterizat atat in mod direct de catre narator si
autocaracterizare, cat si indirect, din faptele, gandurile si relatia cu celelalte personaje, prin
mijloace de analiza psihologica: monolog interior, dialog, observatie atenta a constiintei si
sufletului. Nuvela configureaza drumul lui Ghita, de la cizmarul multumit si linistit in
modestia conditiei sale, la carciumarul hapsan si avid de bani. Ravnind, ca orice om, la un trai
mai bun, Ghita ia in arenda hanul „ Moara cu noroc”, asezat intr-o pozitie favorabila. La
inceput, castigul este realizat pe cai cinstite, iar atmosfera familiala este de intelegere si de
tandrete. Aparitia lui Lica Samadaul, figura satanica, va avea efecte catastrofale. Sosit la han,
Lica exercita, prin cinismul sau, o dominatie ciudata asupra lui Ghita, a carui fire slaba face
concesii, cedeaza treptat. In relatia stapan-subordonat, Lica isi calculeaza cu abilitate fiecare
miscare, lovind in demnitatea lui Ghita, in mandria si in orgoliul barbatului, in autoritatea lui.

Din momentul in care intra in cardasie cu Lica, Ghita incepe sa sufere de mania
persecutiei: merge la Arad, isi cumpara doua pistole, face rost de doi caini ciobanesti si de o
sluga de incredere. Devine ursuz, irascibil, suspicios, iar zambetul lui candid este acum
inlocuit de un ras care produce impresia de nefiresc.
 Atractia irezistibila a unui castig nesperat nu inlatura anxietatea: Ghita vrea, de cateva
ori, sa plece din pustietatea aceea, naratorul introspectand in acest sens senzatia de spaima pe
care o traieste eroul, pentru ca exista o permanenta infruntare intre fondul cinstit al lui Ghita
si ispita imbogatirii. In aceasta situatie, el gaseste ca solutia cea mai buna este duplicitatea. In
aceasta incercare este insa o echilibristica periculoasa, care, in curand, isi va dovedi esecul
lamentabil.

In nuvela, se desfasoara un sir de fapte care precipita actiunea si sunt menite sa

ilustreze natura complicitatii Lica-Ghita. Autoritatile il banuiesc pe Lica, iar Ghita este
chemat sa depuna marturie. Protagonistul recurge la sperjur-primul moment in care
dezumanizarea lui Ghita se manifesta in toata amploarea ei. Maruntele concesii de pana acum
se implinesc in complicitatea la croma.De acum, prabusirea morala a lui Ghita nu mai poate
fi impiedicata. Aceasta prabusire nu se explica insa numai prin natura slaba a eroului, prin
neputinta sa de a se opri la limitele moralitatii, ea are si o motivatie exterioara, de natura
sociala. Ghita este un produs si o victima ale unei societati in care oameni de teapa lui Lica
sunt protejati si comit crime la adapostul unor autoritati corupte.

Finalul nuvelei este demn de valoarea de ansamblu a ei, prin concentrarea dramatica
exceptionala. Ghita isi ucide sotia, muribunda striga numele lui Lica, Lica apare imediat si
Ghita cade ucis de Răuţ. In acest final dramatic, moartea prea spectaculoasa a lui Lica -se
sinucide lovindu-se cu capul de un copac - nu socheaza pentru ca ea corespunde, in intentia
autorului, rolului devastator pe plan moral jucat de diabolicul personaj-o furtuna culmineaza
cu dezlantuirea infernala a stihiilor.

Din punctul meu de vedere, Ioan Slavici reuseste, cu deosebita arta, sa demonstreze in
,,Moara cu noroc” ca tot ce iese din limitele firescului vietii, incalcand regulile morale,
sfarseste tragic. Eroii sunt introvertiti, secretosi, putinele vorbe pe care le rostesc contin mult
echivoc, se inteleg mai mult din mimica, din gesturi, ceea ce accentueaza senzatia de
neprevazut.

In concluzie, Ghita devine victima propriei lacomii, patima pentru bani il

dezumanizeaza si cade prada destinului tragic si previzibil, prabusindu-se incet, dar sigur.
Vina consta in neputinta de a fi cumpatat si de a se impotrivi setei sale nemasurate de castig.