Conștiința de sine

Constiinta este o sinteza creatoare, o integrare de fenomene psihice care prin el insele nu sunt
constiente, iar unele nici nu devin constiente, dar contribuie la constiinta, sunt un suport al
acesteia. La baza constiintei sta memoia. Prin procesul reactualizarii sunt constientizate selectiv
informatiile necesare subiectului aflat intr-o situatie anume. O conditie indispensabila a
constiintei este starea de vigilenta si atentie care asigura desfasurarea optima a activitatii psihice ,
cu deosebire a proceselor senzoriale si cognitive. (Boncu et.al, 1999)

Conștiința de sine este însușirea unei ființe de a realiza, la modul reflexiv, cine este, cu cine
este, unde se află și în ce moment din timp se află. Constiinta de sine este capacitatea de a fi in
legatura cu propria persoana, de autocunoaste si recunoaste, de a fi atent la propria persoana in
contextul bio-psiho-social al existentei.

Constiinta de sine si, mai apoi, identitatea de sine se formeaza si se dezvolta in timp, intr-un

amplu proces de integrare – mai intai la nivel senzorial, perceptiv si motric, a celor mai timpurii
experiente care succeda nasterea si, apoi, prin introiectarea si internalizarea tuturor impresiilor si
observatiilor copilului despre lumea in care fiinteaza si despre sine. Impresiile despre sine apar
ulterior impresiilor despre lume, deoarece copilul abia nascut nu este nicidecum constient de
sine. In primele momente de dupa nastere lumea i se prezinta acestuia, ca fragmentata deoarece,
constiinta copilului este asaltata si intesata exclusiv de senzatii.(Golumbeanu V., despre naşterea
conştiinţei de sine la copil: faţetele eului) http://www.psihologiaonline.ro/conferinte/338.html?
task=view

Astfel, inca din primele luni de viata sugarii experimenteaza un sentiment al puterii prsonale
prin apucarea obiectelor si declansarea de intamplari. Inte 4 si 10 luni apare coerenta de sine,
entimentul de a fi un intreg fizic, separate de restul lumii. Aceasta evolutie se produce in cadrul
interactiunii cu ingrijitorii.(Papalia et al.,2010,apud Salceanu, 2015,p.139)

Tot in aceasta perioada  copilul incepe sa perceapa cu adevarat si poate surprinde fiecare
obiect in parte cu toate calitatile lui, la nivelul constiintei sale. Elaborarea primelor perceptii este
conditionata, evident, de dezvoltarea cerebrala ele reprezentand un proces complex la care, vor
participa mai multi analizatori .

Simtul propriei identitati se evidentiaza inca din primul an de viata odata cu recunoasterea
imaginilor propriilor miscari (determinate experimental) si cu aparitia interesului pentru
imaginea sa in oglinda. Spre finalul stadiului imaginea de sine incepe sa devina constanta, sinele
se diferentiaza independent de context si actiune

In urmatoarea etapa de viata, in antepresolaritate pe baza perceptiilor se vor forma in scurt

timp reprezentarile, la inceput avand un caracter rudimentar si primar. Reprezentarile devin
primele unitati mnezice, puntea dintre momentul trecut si momentul prezent, facand totodata
saltul calitativ catre gândire, memorie, imaginatie, limbaj, ce reprezinta principalele conditii ale
dezvoltarii constiintei asupra lumii si a constiintei de sine. Totodata copilul traieste din acest
moment permanenta obiectului si astfel ia natere constiinta de altul.(Golumbeanu V., despre
naşterea conştiinţei de sine la copil:faţetele eului)

In anteprescolaritate descoperirea sinelui si formarea constiintei de sine parcurge cateva faze

foarte importante( Cretu, 2009, apud, Salceanu, 2015, p.161)

Separarea actiunii proprii de obiect- la sfarsitul primului an de viata

Separarea actiunii de propria persoana- copilul se identifica pe sine drept cel care realizeaza
actiunea, iar odata cu dezvoltarea limbajului poate sa verbalizeze aceasta relatie,

Inlocuirea numelui propriu cu pronumele eu- exprima un grad mare de generalizare in raport cu
desfasurarea actunii concrete si a raporturilor cu altii.

La toate acestea se mai adauga structura unei scheme corporale ca support material de
cunoastere.(Muntean, 2009, apud.Salceanu, 2015, p.161). Astfel sunt subliniate urmatoarele
aspecte:

 Interactiunea sociala si identificarea celuilalt ca fiind asemenea lui.

 Sustine realizarea instictiva a gesturilor, a caror semnificatie va fi invatata mai tarziu si
de catre copil astfel incat va executa intentionat acele gesture.
 Asigura orientare in timp si spatiu a copilului.
 Un aspect important in formarea schemei corporale este recunoasterea particularitatilor
fizionomiei si recunoasterea copilului in oglinda.

Asadar  constiinta de sine,are la inceput, in primele stadii ale vietii,o puternica baza senzoriala,
fiind mult mai aproape de fiziologic, decat de intelectual sau spiritual.

În perioada prescolaritații conștiința de sine devine din ce in ce mai clara pe masura ce copilul
iși dezvoltă capacitațile cognitive și se confruntă cu sarcinile de dezvoltare ale copilariei.
Conștiinta de sine se reflecta in modul prin care prescolarul se autodefineste, se descrie pe sine
insuși, acet fapt schimbandu-se de regulă intre 5 si 7 ani.(Papalia et.al.,2010,apud Salceanu,2015,
p.190)

Tot in aceasta perioada are loc fenomenul identificarii ce se realizeaza cu modelele umane cele
mai apropiate-parintii. Copilul percepe similitudini de infatisare cu modelele parentale,
similitudini de caracteristici psihice, copilul adopta modele de conduita si gesturi ale modelelor
pentru ca mai apoi a si le insuseasca si sa le adopte. Desi copilul se staruduieste sa se identifice
cu ambii parinti, in mod obisnuit identificarea este mai activa cu parintele de acelasi sex.
(Schiopu si Verza, 1997) Desi inca de la varsta de 2-3 ani , copiii pot sa eticheteze si sa
stabileasca sexul celorlalti, stabilitatea genului , adica intelegerea faptului ca genul este o
caracteristica permanenta se atinge spre varsta de 4 ani. (Salceanu, 2015)

O caracteristica specifica prescolarului este egocentrismul. El consideră că lumea există în

folosul său. Copilul este, în mod virtual, inconştient de orice alt cadru de gậndire diferit de al său
propriu, îşi consideră punctul de vedere , absolut, crede că alţii gîndesc precum gîndeşte el, şi nu
simte să-şi explice afirmaţiile. El nu ştie că acest mod de gậndire este numai al lui. Spiritul de
competiţie apare abia după vậrsta de trei ani şi, odată cu acesta, apare şi simţul proprietăţii
(“Această minge este a mea.”, “Eu posed tricicleta.”, “Tăticul meu, fratele meu”). (Preda L.,
http://psihologconsult.ro/psihologi-copii-galati/ )

Tot in acesta perioada copiii inregistreaza progrese in privinta eficientei si vitezei de procesare a
informatiilor, iar dupa varsta de 5 ani incep sa se constituie amintirile, adica se retin acele
evenimente deosebite, cu o mare incarcatura afectiva ce contribie la realizarea identitatii de sine.
Tot in jurul varstei de 5 ani copilul poate identifica imaginea fotografica, fotografia fiind
cunoscuta ca atare, cu functiile ei de conservare de imagini si amintiri. (Schiopu si Verza, 1997)

Totodata trebuie mentionata capacitatea prescolarului, inca de la inceputul stadiului de a

denumii si de a-si recunoaste emotii precum bucuria, furia, frica iar mai tarziu, dupa 5 ani
rusinea, vinovatia ca dovada imbogatirii conceptiei si constiintei de sine. Odata cu intelegerea si
reglarea emotiilor prescolarii incep sa isi formeze stima de sine. Chiar daca la inceput nu se
intemeiaza neaparat pe realitate, ci mai mult pe judecatile adultilor, stima de sine constituie
partea de autoevaluare a conceptiei despre propria persoana. Aceasta se bazeaza totodata pe
capacitatea cognitiva tot mai buna de a se descrie si de a se define pe sine insusi.Papalia et al
2010 apud salceanu 2015 Intelegerea identitatii se produce simultan cu capacitatea de clasificare.
Copilul devine capabil se identifice semenerile si deosebirile si sa imparta lumea in categorii. La
4 ani majoritatea copiilor poate sa clasifice dupa doua criterii de ex forma si culoare.

Identificarea cu parintii, formarea stimei de sine pe baza judecatior adultilor vin in concordanta
cu constituirea unei constiinte morale a prescolarului. O prima caracteristica a constiintei morale
consta in interiorizarea cerintelor parentale si, implicit, a celor sociale.( Cretu, 2009 apud.
Salceanu, 2015)

Asadar constiinta de sine a prescolarului depasese senzorialul, in aceasta etapa punandu-se

bazele responsabilităţii morale, intentiilor, scopurilor si dorintelor.

In urmatoarea perioada,cea a scolaritatii mici, constiinta si imaginea de sine,Simţul identităţii

copilului, se intnsifica odata cu intrarea in scoala.La inceputul acestui stadiu copilul paraseste
faza narcisismului pentru a intra putin cate putin in lumea cunoasterii. Se constata de asemenea
aparitia interesului pentru viata interioara proprie, a tendintei copilului de s-si exprima trairile si
comportamentele. Aceste momente sunt de scurta durata si relative rare, dare le indica deja o
anumita directive a unei dezvoltari viitoare.
 Imaginea de sine are surse noi de clarificare, pe de o parte, reprezentate de rezultatul scolar si pe
de alta parte de confruntarea si compararea zilnica si in diverse situatii cu cei de aceeasi varsta.
(Salceanu,2015)
Schema corporala este consolidata, identitatea sexuala este clarificata, isi da seama de
asemanarea sa cu cei din familie, dar si de ceea ce il deosebeste de ceilalti. Eul spiritual se
contureaza clar in contextual confruntarilor scolare, a aprecierilor si evaluarilor curente. Elevul
incepe sa inteleaga relatia dintre rezultatele lui si unele capacitati pe care le are si de care devine
constient.(Cretu, 2009 apud. Salceanu, 2015)
Scolarul mic isi va forma constiinta apartenentei la grupul clasa si al locului sau intre ceilalti, isi
da seama daca este apreciat de colegi si de invatator. Dupa varsta de 8 ani incep sa apara
diferente semnificative intre cum se percepe micul scolar si cum e vazut de parinti, cadre
didactice si de ceilalti copii. Axa afectivitatii capata nuante diferite si complexe legate de
rezonanta sociala a activitatii scolare-trairea acesteia. Reactiile affective devin mai controlat
voluntare, capacitatea de stimulare si empatia cresc evident.( Sciopu si Verza, 1997)

In scolaritatea mica se face un pas important in dezvoltarea reglajelor voluntare , iar

comportamentele dobandesc rationalitate. Dupa 9 ani, copilul isi fixeaza scopuri, ii oranizeaza
activitatea in vederea atingerii lor si este capabil sa se mobilizeze voluntar .( Cretu, 2009 apud.
Salceanu, 2015)

Constiinta morala a scolarului mic parcurge o faza de trecere catre autonomia morala si acest
process este puternic susinut de relatiile cu colegii si prietenii, in contextual carora copilul
dobandeste experienta elaborarii de norme si a controlului indeplinirii lor. Spre sfarsitul stadiului
incep sa-si formze propriul simt al dreptatii, iar in jurul varstei de 11-12 ani apare idealul de
echitate si sunt capabili sa ia in calcul circumstantele specifi

Incepand cu varsta de 10/11 ani, odata cu trecerea la pubertate, problema principala a copilului
va deveni aceea a identificarii personale au a dezvoltarii constiintei de sine. Perioada pubertatii
repune problemele dezvoltarii constiintei de sine datorita modificarilor din sistemul general de
cerinte fata de preadolescent si datorita schimbarilor prin care trece personalitataea acestuia, a
schimbarilor corporale, si a noilor capacitate cognitive. (Schiopu si Verza, 1997)

Incepand cu varsta de 12-13 ani apare dorinta de autocunoastere aprofundata. Ea se reazizeaza

prin(Cretu, 2009 apud. Salceanu, 2015 p261) :momente de autoexaminare a propriilor conduit
tot mai dese, incercarile de a descifra in conduit altora impresia pe care le-o face, tendinta de a se
compara cu altii, tendinta de a-I incerca mereu capacitatile, dorinta de a-si cunoaste mai bine
propriul corp.

Eul social si eul fizic sunt in centrul atentiei la aceasta varsta. Viata de grup se intensifica iar
atitudinile grupului fata de el incep sa capete importanta. Devine mai ingrijit cu tinita sa si cu
modul in care se prezinta. Daca transformarile corporale il dezamagesc, pot aparea complexe de
inferioritate. Eul spiritual, desi in progress, e mai putin reliefat.
 Situată între copilărie şi vârsta adultă, adolescenţa constituie un fenomen biologic, psihologicşi
social, cu determinări multiple, de ordin genetic, geografic, cultural, social şi
educational.Principala problemă va ramane in continuare cea a identificării de sine sau a
dezvoltării conştiintei de sine.Conştiinţă de sine este cauzată de schimbările fizice şi
psihice la care este supus adolescentul şi de cerinţele la care este obligat tânărul să
se conformeze. Conştiinţa de sine se formează datorită unor factori şi are drept finalitate
însuşirea unei identităţi caracteristice fiecărui adolescent, dominant irepetabilă. Datorita
m o d i f i c ă r i l o r c e s u r v i n î n s i s t e m u l g e n e r a l d e c e r i n ţ e c e s e manifestă liber faţă
de adolescent dar si structurilor prin care trece personalitatea cu structurile si substructurile ei,
dezvoltarea constiintei de sine se complica in aceasta perioada.

Imaginea corporală devine din ce în ce mai prezenţa în adolescentă şi treptat este inclusă în
conştiinţă de sine şi începe să fie conştientizată că atare prin perceperea noii scheme corporale.

Constiinta de sine se formeaza si pe baza modelelelor parentale şi incluse

în subidentitatea familiei, cu care copilul se identifica. Odata ajunsi la varsta
adolescentei, copilul aspira spre independenta. Datorită faptului că sunt cunoscute cel
puţin trei feluri de dependenţa (material-economică sau instrumentală, emoţională şi de
mentalitate) procesul de obţinere a independenţei este dificil deoarece este condiţionat de părerea
societăţii, a părinţilor şi a colegilor a ceea ce reprezintă independenţă

Identitatea vocaţională combină aspecte legate de cunoaşterea propriilor interese,valori,

abilităţi şi competenţe pe de o parte cu preferinţa pentru un anumit tip de
activităţi,s t i l u r i d e i n t e r a c ţ i u n e ş i m e d i i d e m u n c ă p e d e a l t ă p a r t e . E a
a p a r e l a c o n f l u e n ţ a d i n t r e experienţele de învăţare şi de muncă ale adolescentului,
devenind etalonul maturizării sale.

Un alt aspect in dezvoltarea constiintei de sine il reprezinta modul in care un

adolescent este privit de colegi sau de profesori ca un mijloc de comparare a
opiniilor personale asupra valorilor individuale. Un alt rol important il are si
expectatia parintilor fata de rezultatele scolare.

Aflata in directa legatura cu structura constiintei de sine se afla fenomenul specific

adolescentei- individualizarea, fenomen insotit de tensiuni si conflicte: conflictual
de firmare, conflictual de rol si de statut, conflicte de intelegere socio-profesionala.
Individualizarea se exprima in construirea celor trei euri –fizic, social, spiritual,
process care are loc pana la sfarsitul adolescentei prelungite.

După Erik Erikson (1968), etapa adolescenţei este dominată de criza de identitate versus
confuzia rolului, considerată de mulţi psihologi drept criză dominantă a întregii
dezvoltări.Dezvoltarea identităţii individuale presupune aflarea răspunsurilor 
 la întrebările ”Cine sunt eu ?”şi ”Care este drumul meu în viaţă ?”
Pentru a ajunge la o identitate coerentă, adolescenţii ”încearcă” diferite roluri fără a se
angaja în vreunul. Atitudinile şi valorile stabile, alegerea profesiunii şi a partenerului de viaţă,
astilului şi drumului de viaţă se integrează gradual făcând posibilă simţirea propriei persoane şi a
celor din jur. Ca urmare a salturilor calitative care se produc în toată această etapă, finalizate prin
obţinereamaturizării intelectuale, afective, morale şi sociale a personalităţii, adolescenţa implică
evoluţiarapidă a preocupărilor pentru autocunoaştere, definire de sine şi obiectivizare a imaginii
de sine,ceea ce conduce la conturarea unui sistem de atitudini caracteriale faţă de propria
persoană cu implicaţii multiple şi asupra evoluţiei tuturor celorlalte atitudini şi trăsături
caracteriale. (http://www.academia.edu/5861246/CONSTITUIREA_IDENTITATII_DE_SINE )

Așadar,constiinta de sine este un proces de reflectare cognitiva de catre om a lumii si a lui

insusi, ce se intemeiaza pe modelul eului si pe trasaturile personale.